Obligaţie de a face. Decizia nr. 455/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 455/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 04-11-2013 în dosarul nr. 4799/212/2012
dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ nr. 455/C
Ședința publică din 04.11.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE - M. G.
JUDECĂTOR - VANGHELITA T.
JUDECĂTOR - G. L.
Grefier - M. D.
Pe rol pronunțarea recursului civil declarat recurenții reclamanți S. G. și S. I., ambii cu domiciliul în C., .. 38, împotriva deciziei civile nr. 365 din 06 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, având ca obiect obligația de a face, în contradictoriu cu intimații pârâți C. L. AL MUNICIPIULUI C. și M. C. prin PRIMAR, cu sediul în C., . și R. AUTONOMĂ „EXPLOATAREA DOMENIULUI PUBLIC ȘI PRIVAT” C., cu sediul în C., ..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 28.10.2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Completul de judecată, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 04.11.2013, dată la care a pronunțat următoarea hotărâre.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 28.02.2012, reclamanții S. G., S. I. și C. D. i-au chemat în judecată pe pârâții C. L. al Municipiului C. și R.A.E.D.P.P. C., pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, în temeiul art. 1709 și 1080 cod civ., să se dispună obligarea pârâților la încheierea unui contract de închiriere (act adițional) pentru suprafața de 26,64 mp.
În motivarea acțiunii lor, reclamanții au arătat că, în temeiul contractului de închiriere nr. 823/27.07.2004, dețin parțial spațiul din .. 38, în suprafață de 40 mp, compus din o cameră, o parte dintr-un hol și un antreu, pe care îl folosesc toți cei trei înscriși în contract cu drept locativ propriu; cealaltă parte din spațiu de 26,64 mp a fost deținută de doamna S. Ș., care a decedat și, din iunie 2010, au fost lăsați reclamanții să îl folosească de către pârâta R.A.E.D.P.P. C., în baza unei fișe de calcul și cu plata unei chirii lunare de 66,58 lei.
Reclamanții au pretins că, prin cererea înregistrată sub nr._/28.12.2011, au solicitat R.A.E.D.P.P. extinderea contractului de închiriere cu privire la camera liberă pe care aceștia o folosesc, însă prin răspunsul nr. 605/31.01.2012 li s-a comunicat că figurează cu dosar în curs de judecată, având ca obiect evacuare.
În argumentarea acțiunii, reclamanții au mai susținut că o locuință minimă presupune accesul liber, individual la spațiul locuibil, iar spațiul minim locativ pentru o persoană este format din spațiu pentru odihnă, spațiu pentru preparea hranei, grup sanitar și acces la utilități iar suprafața minimă utilă este de 37 mp pentru o persoană.
La 19.04.2012, pârâta R.A.E.D.P.P. C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingea acțiunii ca neîntemeiată și a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.
La termenul de judecată din data de 05.06.2012, reclamanții au depus cerere modificatoare prin care și-au completat cadrul procesual pasiv prin introducerea în cauză și a pârâtului M. C. prin Primar.
Prin sentința civilă nr._ din 04.09.2012, Judecătoria C. a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei R.A. Exploatarea Domeniului Public și Privat C. și, pe cale de consecință, a respins acțiunea formulată de către reclamanții S. G., S. I. și C. D. în contradictoriu cu această pârâta; a fost respinsă acțiunea reclamanților formulată în contradictoriu cu pârâții C. L. al Municipiului C. și M. C. ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, judecătoria a reținut, în esență, că reclamanții sunt titularii contractului de închiriere nr. 823/27.07.2004, încheiat cu R., în baza căruia dețin o suprafață locativă de 40 mp.; aceștia au solicitat mărirea suprafeței locative, susținând ca au dreptul de a beneficia de mărirea acestuia. R. are calitatea de administrator al imobilelor aparținând domeniului public și privat al Municipiului C., calitate în care administrează, gestionează și întreține fondul locativ din patrimoniul public și privat al Municipiului C.. Încheierea/modificarea contractului de închiriere se efectuează numai de către proprietarul bunului, respectiv C. L. care aprobă/emite repartiția și implicit aprobă extinderile spațiilor deja repartizate ce fac obiectul unor contracte de închiriere, iar pârâta R., în calitate de administrator, perfectează și/sau modifică contractul de închiriere, după caz, în baza Hotărârii Consiliului L. al Municipiului C., astfel că nu se legitimează procesual.
Pentru a ajunge la concluzia respingerii acțiunii formulate în contradictoriu cu pârâții C. L. al Municipiului C. și M. C., judecătoria a constatat că obligația de respectare a exigentelor minimale stabilite in Anexa nr. 1 se aplica numai in ipoteza alocării/ ridicării construcțiilor noi. Aceasta concluzie rezulta din dispozițiile art. 3 si art. 7 din Legea nr. 114/1997, care stabilesc că ,,autorizarea executării construcțiilor de locuințe noi, indiferent de natura proprietății sau a amplasamentului, se face pe baza satisfacerii exigențelor minimale, prevăzute în anexa nr. 1 la prezenta lege˝ (art. 3) iar ˝consiliile locale pot realiza din depozitele special constituite locuințe cu suprafețele construite prevăzute în anexa nr. 1 la prezenta lege, exercitând controlul asupra prețului de vânzare, în vederea înlesnirii accesului la proprietate pentru unele categorii de persoane˝ (art. 7).
Împotriva acestei sentinței au formulat apel reclamanții S. G., S. I. și C. D., prin care au criticat hotărârea primei instanței pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea căii de atac, reclamanții au arătat că îndeplinesc toate condițiile pentru a le fi aprobată extinderea spațiului de locuit pe care îl cupă deja și din cadrul căruia se solicită evacuarea pe cale judiciară, într-un proces ce se află în stare de suspendare pe rolul instanțelor de judecată.
Apelanții au precizat că nu dețin o altă locuință în proprietate sau folosință, nu realizează venituri superioare plafonului prevăzut de lege, au formulat nenumărate cereri de închiriere a spațiului de locuit pentru care deja achită taxă de folosință iar camera pe care o ocupă nu face obiectul vreunei cereri de retrocedare în temeiul L. nr.10/2001, având destinația de locuință socială; în plus, prima instanță nu vorbește despre îndeplinirea sau neîndeplinirea condițiilor impuse de art. 42 și 43 din L. nr.114/1996, articole care se referă la condițiile ce trebuie îndeplinite pentru a repartiza locuința socială.
Apelanții au susținut că sentința primei instanțe este și nelegală întrucât instanța, cu ocazia judecății cererii, a acordat cuvântul asupra excepției lipsei calității procesuale a pârâtei R., însă s-a pronunțat și asupra fondului cauzei, fără ca părțile să poată pune concluzii și asupra acestuia.
Prin decizia civilă nr. 365/06.06.2013, Tribunalul C. a respins apelul ca nefondat, apreciind că pârâții nu pot fi obligați la asigurarea unor condiții de locuit care să încadreze în standarde emise ulterior construirii locuinței în discuție.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut, din cuprinsul practicalei hotărârii nr._/04.09.2012, că prima instanța a acordat cuvântul pentru dezbateri atât asupra excepției lipsei calității procesuale a Regiei cât și asupra fondului chestiunii litigioase, astfel că nu sunt întemeiate criticile apelantelor sub aspectul nelegalității sentinței civile apelate din perspectiva încălcării dreptului la apărare și al contradictorialității .
Pentru a ajunge la concluzia respingerii apelului, tribunalul a constatat că raporturile dintre părți sunt supuse prevederilor legale referitoare la realizarea și repartiția locuințelor sociale către solicitant; s-a arătat că locuință socială este aceea care se atribuie cu chirie subvenționată unor persoane sau familii, a căror situație economică nu le permite accesul la o locuință în proprietate sau închirierea unei locuințe în condițiile pieței (art.2lit.c). Regimul acestui tip de locuință este reglementat în principal de L. nr.114/1996 conform căreia locuințele sociale se repartizează de către autoritățile administrației publice locale care le au în administrare pe baza criteriilor stabilite anual de acestea, în condițiile prevederilor prezentului capitol, și de ele pot beneficia, în ordinea de prioritate stabilită potrivit legii (art.43); criteriile pe care trebuie să le îndeplinească chiriașul unei locuințe sociale sunt stabilite de art.48.
Tribunalul a arătat că apelanții sunt deja beneficiarii unei locuințe sociale, dar invocă în favoarea lor faptul că îndeplinesc cerințele pentru acordarea acesteia și doresc extinderea la suprafața minimă pe care trebuie să o aibă o locuință socială potrivit anexei nr.1 din acest act normativ. Prin urmare, cererea lor trebuie analizată sub acest aspect, al îndreptățirii la extindere și nu sub cu privire la îndeplinirea condițiilor pentru alocarea unei locuințe sociale, pentru că deja au alocată o astfel de locuință, aspect necontestat în cauză. În acest context, în mod corect instanța de fond s-a raportat la suprafața pe care trebuie să o aibă locuința socială, reținând judicios că prevederile art.41 din lege se referă la locuințele sociale nou edificate, după apariția legii.
În plus, tribunalul a învederat că pârâții nu pot fi obligați la asigurarea unor condiții de locuit care să încadreze în standarde emise ulterior construirii locuinței în discuție. Standardele de suprafață sunt prevăzute cu titlu orientativ de către legiuitor și asigurarea lor nu constituie o obligație legală în virtutea căruia instanța să dispună obligarea pârâților la respectare. În acest sens amintim și prevederile HG. nr.1275/2000 care stabilesc că exigentele minimale prevăzute în anexa nr. 1 la lege sunt orientative (art.1). Locuința actuală a apelanților, astfel cum susțin în cererea de chemare în judecată și apel este de 40mp, suprafață care pentru două persoane se aproprie de cea din anexa 1 la lege, situație în care nu se poate vorbi despre restrângerea nepermisă a dreptului locativ al acestora de natură a perturba în mod grav viața personală.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanții S. G. și S. I., prin care au criticat hotărârea instanței de apel pentru nelegalitate prin prisma prevederilor art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. pr. civ., solicitând casarea hotărârii tribunalului și sentinței și, în rejudecare, admiterea acțiunii.
În motivarea căii de atac, s-a arătat că S. G., în calitate de titular al unui contract de închiriere încheiat cu R.A.E.D.P.P. și familia ei ocupam de aproximativ 20 de ani o camera si jumătate din dependințe in imobilul situat in C., .. 38, o casa naționalizata care nu a făcut obiectul retrocedării către foștii proprietari; contractul inițial a fost încheiat in baza Legii nr. 5/1973 privind administrarea fondului locativ și a fost prelungit succesiv în baza actelor normative care au intervenit cu privire la acest aspect și, după abrogarea legii 5/1973, fiind un act juridic cu executare succesiva, contractului de închiriere i s-au aplicat dispozițiile legii nr. 14/1996 si ale Noului cod civil, Legea 114/1996 fiind parțial abrogata (art.21-33).
Recurenții au mai învederat că, alături de camera in care locuim se afla o a doua cameră pentru care nu exista antract de închiriere încheiat cu R.A.E.D.P.P. C., dar pentru care plătesc contravaloarea folosinței in baza fisei de calcul; cele doua camere formează o singură unitate locativă, intre ele exista o ușa de comunicare, au intrare comună si dependințe comune, astfel că nu se poate determina consumul de utilități (apa, energie electrica) separat pentru fiecare camera in cazul în care acestea ar fi ocupate de familii diferite.
În susținerea căii de atac, recurenții au arătat că, deși îndeplinesc condițiile de atribuire a camerei libere, cererile de extindere cu privire la aceasta camera, formulate începând cu anul 2004, au fost respinse; în fapt, potrivit fisei suprafeței locative, parte integranta din contractul de închiriere nr.823/2004, ocupă o cameră in suprafața de 15,20 mp aflata in folosința exclusiva si dependințe in suprafața de 12,40 mp aflate in folosința . locuinței închiriate fiind de 27,40mp. astfel că, susținerea instanței de apel in sensul că suprafața pe care o ocupă este suficienta si se apropie de cea prevăzuta de cerințele minimale este eronata si nu se bazează pe înscrisurile din dosar, deoarece, numai in cazul in care cererea ar fi admisa suprafața locativă s-ar apropia de minimul prevăzut in anexa 1 la Legea 114/1996.
Un alt motiv de recurs al reclamanților îl constituie susținerea că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, referitor la art. l din HG 1275/2000 și anexa 1 la Legea nr.114/1996 în care se prevede suprafața utila totala pentru o familie formata din doua persoane ca fiind de 52mp.
În motivarea acestei critici, s-a arătat că aceste acte normative nu sunt orientative, așa cum greșit susține instanța de apel, ci obligatorii, potrivit art.1 alin.2 din Codul civil, fiind singurele dispoziții care reglementează situația prezentata; folosirea in comun de către doua familii diferite, fără legături de rudenie sau afinitate intre ele a unei singure unitari locative ar constitui o încălcare a principiului constituțional mai sus enunțat si ar fi o cauza generatoare de conflicte în condițiile in care persoane ce nu fac parte din aceeași familie ar fi nevoite sa locuiască si sa gospodăreasca împreuna, mai ales ca utilitățile (apa, curent electric ) nu pot fi determinate separat pentru fiecare camera si familie iar dependințele sunt comune.
În aceste condiții, având in vedere că nu dețin o locuința in proprietate, nu realizează venituri superioare plafonului prevăzut de lege, starea noastră de sănătate, faptul ca au în folosință suprafața de 26,20 mp si ținând seama de aspectul că cele doua camere sunt alăturate si formează o singura unitate locativă, cu intrare si dependințe, recurenții au pretins că numai prin admiterea cererii de extindere se respecta dispozițiile legale privind exigentele minimale pe care trebuie sa le îndeplinească o locuința si se respectă principiul constituțional privind ocrotirea vieții intime si private a persoanelor.
Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate de recurenți, curtea constată că recursul este neîntemeiat și urmează a fi respins ca atare.
Conform Normelor Metodologice de punere în aplicare a prevederilor Legii nr. 114/1996 conținute de H.G. nr. 1275/2000, în cadrul strategiei pentru dezvoltarea fondului de locuințe, consiliile locale vor urmări asigurarea fondului de locuințe sociale și de necesitate, necesar pentru acoperirea cerințelor pe plan local, urmând ca locuințele sociale și cele de necesitate să se administreze prin grija autorităților administrației publice locale (art. 20 alin. 1 și 3).
În vederea soluționării cererilor privind repartizarea unei locuințe sociale, autoritățile administrației publice locale vor stabili măsurile necesare pentru luarea în evidență și pentru analiza solicitărilor primite. In acest scop prin hotărâri ale consiliilor locale se vor constitui comisii de analiza a solicitărilor de locuințe sociale și se vor stabili și da publicității, prin afișare la sediul primăriilor, criteriile în baza cărora se repartizează locuințele sociale, actele justificative necesare care însoțesc cererea și locul de primire a cererilor; la stabilirea criteriilor se va tine seama de prevederile art. 42 și 43 din lege.
In cadrul fiecărui criteriu, la stabilirea ordinii de prioritate se vor avea în vedere: a) condițiile de locuit ale solicitanților; b) numărul copiilor și al celorlalte persoane care gospodăresc împreună cu solicitanții; c) starea sănătății solicitanților sau a unor membri ai familiilor acestora; d) vechimea cererilor.
După analiza cererilor pentru locuințele sociale și aprobarea lor de către consiliilor locale, lista cuprinzând solicitanții îndreptățiții sa primească în anul următor o locuința socială, în ordinea de prioritate stabilită se va afișa la sediile primăriilor. Contestațiile împotriva hotărârilor consiliilor locale cu privire la listele de acordare a locuințelor sociale se vor adresa instanței de contencios administrativ competente, potrivit legii, urmând ca, în limita numărului și structurii locuințelor sociale disponibile, consiliile locale - în baza criteriilor și în condițiile stabilite de consiliile locale conform legii - să emită repartiții în ordinea stabilită în lista de priorități rămasă definitiva.
Nu mai puțin, prevederile art. 42 și 43 din Legea nr. 114/1996 stabilesc că au acces la locuință socială, în vederea închirierii, familiile sau persoanele cu un venit mediu net lunar pe persoană, realizat în ultimele 12 luni, sub nivelul câștigului salarial mediu net lunar pe total economie, comunicat de Institutul Național de S. în ultimul Buletin statistic anterior lunii în care se analizează cererea, precum și anterior lunii în care se repartizează locuința.
Locuințele sociale se repartizează de către autoritățile administrației publice locale care le au în administrare pe baza criteriilor stabilite anual de acestea și de ele pot beneficia, în ordinea de prioritate stabilită potrivit legii, următoarele categorii de persoane: persoanele și familiile evacuate sau care urmează a fi evacuate din locuințele retrocedate foștilor proprietari, tinerii care au vârsta de până la 35 de ani, tinerii proveniți din instituții de ocrotire socială și care au împlinit vârsta de 18 ani, invalizii de gradul I și II, persoanele cu handicap, pensionarii, veteranii și văduvele de război, beneficiarii prevederilor Legii recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la B. din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, și ai prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, alte persoane sau familii îndreptățite
Recurenții au formulat la 28.11.2011 o cerere de „extindere pentru o cameră” a locuinței sociale pe care o ocupau, arând că au ocupat acest spațiu după emiterea fișei de calcul și achitarea chiriei stabilite de R.A.E.D.P.P.; solicitarea lor nu a fost analizată deoarece pe rolul Judecătoriei C. petenții figurau ca părți într-un dosar având ca obiect evacuarea lor din spațiul pe care îl ocupau fără titlu locativ (filele 4 și 5, dosar judecătorie).
Această situație, coroborată cu împrejurarea că locuința ocupată de pârâți este - din punct de vedere juridic - liberă, nu îndreptățește pronunțarea unei hotărâri prin care proprietarul și administratorul imobilului să fie obligați la încheierea contractului de închiriere în favoarea pârâților recurenți.
Astfel, deși în cererea recurenții indică expres art. 1079, 1080 Cod civil, (respectiv art. art. 1522, 1523 N.C.C.), aceste texte nu au nicio legătură posibilitatea instanței de a constrânge pârâții la executarea unei obligații; pronunțarea unei astfel de hotărâri nu se poate face decât în temeiul art. art. 1077, - 1077 cod civil (respectiv art. art. 1527, 1528 N.C.C.) și numai după constatarea că pârâții îndeplinesc toate condițiile prevăzute de lege pentru acordarea unui spațiu de locuit sociale (art. 42 și 43 din Legea nr. 114/1996, art. 20-22 din H.G. nr. 1275/2000 și criteriile conținute de H.C.L.M. nr. 18/2003, anexa nr. 1) și că ordinea de prioritate stabilită conform acestor dispoziții îi îndreptățeau, la momentul formulării cererii, să obțină o astfel de locuință, dar autoritățile administrației locale au refuzat nejustificat aceasta.
Constatarea anterioară se impune deoarece, contractul de închiriere – ca orice act bilateral – presupune acordul de voință al părților, acord care poate fi suplinit de instanță numai în condițiile și formele stabilite de lege.
Or, având în vedere elementele esențiale ale unui contract stabilite de art. 948 Cod civil (respectiv art. art. 1179 N.C.C.) și considerând solicitarea pârâților drept una în realizarea unei obligații de a face, pentru a pronunța o hotărâre de obligare să încheie un contract de închiriere, instanța trebuie – în prealabil – să constate existența unui drept al reclamanților căruia să îi corespundă această obligație.
Aceasta, deoarece dreptul subiectiv civil este înțeles ca fiind posibilitatea recunoscută de lege subiectului activ în virtutea căruia acesta poate, în limitele moralei și dreptului, să aibă o anumită conduită, să pretindă o conduită corespunzătoare – să dea, să facă ori să nu facă ceva – de la subiectul pasiv și să ceară concursul forței coercitive a statului în caz de nevoie.
Or, recurenții nu au dovedit existența dreptului lor de a obține o locuință socială din fondul locativ al Municipiului C.. Astfel, familia reclamanților nu se încadrează în niciuna dintre categoriile prioritare prevăzute de art. 43 din Legea nr. 114/1996, ci doar în grupa generică a persoanelor care, în principiu, ar avea dreptul la o locuință socială din punctul de vedere al veniturilor obținute (art. 42 din lege, față de condițiile căruia, dacă pârâții nu s-ar fi încadrat, nici măcar nu s-ar fi putut pune problema accesului la locuință socială); apoi, chiar că dacă s-ar fi verificat criteriile stabilite de H.G. nr. 1275/2000 (vechimea cererilor, numărul de copii), reclamanții ar fi fost depunctați de situația că ocupă abuziv o locuință.
Criteriul regăsit în H.C.L.M. nr. 18/2003, anexa 1, lit. c nu este considerat de curte arbitrar, având în vedere chiar situația de genul acelora cu care instanțele au fost sesizate în prezenta cauză în care, după ocuparea unei locuințe fără niciun fel de drept, persoanele uzurpatoare solicită atribuirea chiar a acelei locuințe, deși pentru aceasta este posibil să nu fie îndeplinite condițiile privind suprafața utilă și dotările conform art. 41 din Legea nr. 114/1996 raportat la anexa nr. 1 a legii.
Or, cum o hotărâre de condamnare la realizarea unei obligații de a face se poate numai după constatarea dreptului corelativ al reclamantului și a tuturor condițiilor prevăzute de art. 948 Cod civil (respectiv art. art. 1179 N.C.C.), mai puțin consimțământul părții care se obligă și care este suplinit de instanță,
Față de situația că recurenții nu au dovedit existența dreptului lor de a li se atribui o locuință și nici îndreptățirea lor de a primi tocmai locuința pe care o ocupau abuziv, curtea constată că în mod corect tribunalul a menținut sentința primei instanțe.
Referitor la normele legale conținând suprafețele locative minimale prevăzute de Anexa Legii nr. 114/1996, Curtea apreciază că acestea nu pot constitui argumente în stabilirea obligației pârâților de a încheia contract de închiriere cu reclamanții.
Astfel, conform art. 2 din Legea nr. 114/1996, acest act normativ utilizează diferiți termeni al căror înțeles este explicat, între care și acela de locuință convenabilă ce este definită ca fiind acealocuință care, prin gradul de satisfacere a raportului dintre cerința utilizatorului si caracteristicile locuinței, la un moment dat, acoperă necesitățile esențiale de odihna, preparare a hranei, educație si igiena, asigurând exigentele minimale prezentate în anexa nr. 1 la lege.
Tot art. 2 vorbește despre locuința socială prin care se înțelege locuința care se atribuie cu chirie subvenționată unor persoane sau familii, a căror situație economică nu le permite accesul la o locuință în proprietate sau închirierea unei locuințe în condițiile pieței.
Trebuie observat că, vorbind despre două noțiuni distincte, niciodată legiuitorul nu a echivalat sintagma de locuință convenabilă cu locuința socială, exigențele minimale din anexa 1 a legii vizând exclusiv calificarea unei locuințe drept „convenabile” și niciodată nu au constituit criterii pentru includerea unor locuințe în categoria celor „sociale” și, cu atât mai puțin, condiții de atribuire/extindere a unei locuințe din fondul locativ de stat.
Apoi se mai observă că „exigențele minimale prevăzute în Anexa 1” reprezintă o condiționare a edificării de construcții noi (art. 4alin 1, art. 7 alin 1, art. 4, art. 54 alin 3) sau un criteriu de acordare a unei locuințe –care respectă deja aceste normative - către persoanele vizate de art. 7.
Deoarece Legea nr. 114/1996 reglementează și aspecte sociale pentru folosirea locuințelor, actul are un capitol distinct referitor la „Locuința socială”.
Or, după cum rezultă în mod expres din art. 41, condițiile anexei nr.1 a legii sunt obligatorii doar pentru locuințele nou realizate cu destinația de locuință socială (în fapt, a obligațiilor generale în materia edificării de construcții cu destinația de locuință) iar nu și pentru cele vechi. Pentru acestea legea a impus „reabilitarea” în sensul respectării condițiilor legale privind „dotarea minimă” (lit. D-F din anexă).
De aceea, deși la modul ideal, ar fi fost firesc ca o locuință socială să constituie totodată și o locuință convenabilă, dată fiind criza de spații locative cu care se confruntă autoritatea locală, ar fi injust ca o măsură de protecție socială a persoanelor cu mijloace materiale reduse (chiria este stabilită de lege la maximum 10 % din venitul net) să se transforme într-o posibilă acordare a unor beneficii necuvenite în cadrul unei case unde sunt stabilite 5 unități locative, toate sub normativele anexei nr.1, dar toate ocupate de persoane care s-au bucurat de ocrotirea statului în satisfacerea unei nevoi locative.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanții S. G. și S. I., ambii cu domiciliul în C., .. 38, împotriva deciziei civile nr. 365 din 06 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți C. L. AL MUNICIPIULUI C. și M. C. prin PRIMAR, cu sediul în C., . și R. AUTONOMĂ „EXPLOATAREA DOMENIULUI PUBLIC ȘI PRIVAT” C., cu sediul în C., ., ca neîntemeiat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 04 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. G. VANGHELIȚA T. G. L.
Grefier
M. D.
Red.hot.jud.fond M.V. M.
Red.dec.jud.apel A.L./M.C.M.
Red.dec.jud.recurs L. G./07.03.2014/2 ex.
| ← Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 5/2013. Curtea de... | Actiune in raspundere contractuala. Decizia nr. 310/2013. Curtea... → |
|---|
