Revendicare imobiliară. Decizia nr. 6/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 21-01-2013 în dosarul nr. 39442/212/2009*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.6/C
Ședința publică din 21 ianuarie 2013
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE - G. L.
JUDECĂTOR - M. G.
JUDECĂTOR - VANGHELIȚA T.
Grefier - A. B.
Pe rol, soluționarea recursului civil, după casare cu trimitere spre rejudecarea apelului la tribunal, formulat de recurenții reclamanți H. L., cu domiciliul în C., ., P. M., cu domiciliul în C., ., V. V., cu domiciliul în C., ..34, . civile nr. 415, pronunțată de Tribunalul C. la data de 18 septembrie 2012, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât ORAȘUL O. PRIN PRIMAR, cu sediul în O., ., județul C. și Statul Român prin Ministerul Finanțelor reprezentat de D.G.F.P. C., cu sediul în C., ., nr.18, având ca obiect revendicare imobiliară.
La primul apel nominal efectuat în cauză, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art.87 și urm. Cod procedură civilă.
Grefierul de ședință expune referatul cauzei în cadrul căruia evidențiază părțile, stadiul dosarului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare. Recurs declarat și motivat în termen legal. Intimatul pârât a depus la dosar (UAT Oraș O.) întâmpinare, care a fost comunicată recurentului reclamant V. V. la data de 17 ianuarie 2013. Prin întâmpinare (filele 13 și 17) se solicită și judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242(2) Cod procedură civilă. Intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor reprezentat de D.G.F.P. C. a depus la dosar întâmpinare (filele 6, 7) care a fost comunicată celor trei recurenți la data de 06 decembrie 2012.
După care:
Instanța lasă cauza la o a doua apelare pentru eventualitatea ca părțile să se prezinte în sala de judecată.
După reapelarea cauzei se constată lipsa părților.
Instanța, constatând că nu sunt motive de amânare a cauzei, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare, luând act că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin.2 din Codul de procedură civilă.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea adresată instanței, înregistrată sub nr._, reclamanții H. L., P. M. și V. V. în contradictoriu cu pârâții ORAȘUL O. și S. R., – prin Ministerul Finanțelor a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună restituirea în natură a suprafeței de 5 ha teren, situat pe raza localității O., iar în situația în care restituirea nu mai este posibilă obligarea pârâților la plata de despăgubiri corespunzătoare.
În motivare, reclamanții au arătat că sunt succesorii lui H. A. care a avut în proprietate imobilul cu destinație agricolă, până în anul 1953, în anul 1949 -1950, fiind-i preluate de stat utilajele, animalele și imobilul în discuție, sub pretextul construirii unui canal, care ulterior nu a mai fost realizat.
Au precizat reclamanții că dovada dreptului de proprietate rezultă din adeverința eliberată de Consiliul Local O., precum și din Extrasul terenurilor părăsite și trecute în proprietatea statului conform H.C.M. 308/01.02.1953, eliberat de D.J. a Arhivelor Naționale. C..
În drept: au fost invocate dispozițiile art. 480 Cod civil.
Prin încheierea de la termenul din 12.01.2011 instanța de fond a dispus respingerea excepției inadmisibilității și unirea excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul S. R. cu fondul cauzei.
Prin sentința civilă nr. 9342 din 11.05.2011, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul civil mai sus menționat, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de S. R., prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, prin D.G.F.P. C..
Totodată, a fost respinsă cererea reclamanților în revendicare imobiliară, ca nefondată.
In considerentele hotărârii mai sus menționate s-a reținut că reclamanții, în contradictoriu cu pârâții ORAȘUL O. și S. R., – prin Ministerul Finanțelor au solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună restituirea în natură a suprafeței de 5 ha teren, situat pe raza localității O., iar în situația în care restituirea nu mai este posibilă obligarea pârâților la plata de despăgubiri corespunzătoare.
S-a mai arătat că acțiunea in revendicare este o acțiune reala si petitorie in care proprietarul care a pierdut posesia bunului sau cere restituirea bunului de la posesorul neproprietar, fiind cel mai energic mijloc de apărare a dreptului de proprietate si presupunând datorita acestei caracteristici, prin raportare la dispozițiile art. 1169 cod civil si 129 C.pr.civila, dovada dreptului de proprietate a celui ce o formulează.
S-a mai relevat că reclamanții invocă în dovedirea dreptului de proprietate asupra terenului în discuție extras privind situația terenurilor părăsite și trecute în proprietatea statului conform H.C.M. 308/1953, fond Primăria O., iar în legătură cu identificarea imobilului în discuție concluziile raportului de expertiză fac referire la o identificare generică în temeiul înscrisurilor existente la dosar, respectiv a declarațiilor locuitorilor din loc. Poiana (fila 73).
Instanța de fond a mai reținut că una din condiții pentru ca o persoană să fie parte în proces este calitatea procesuală - legitimatio ad causam – care contribuie la desemnarea titularului dreptului de a acționa și în același timp a persoanei împotriva căreia se poate exercita acțiunea, calitatea de parte fiind necesar să corespundă cu aceea de titular al dreptului și respectiv al obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept material asupra judecății, iar în condițiile în care individualizarea imobilului nu a fost realizată, deși în speță reclamanții se legitimează ca succesori ai numitului A. H., nu probează calitatea de proprietar neposesor cu privire la imobilul în discuție,despre care nu pot fi oferite date privind eventualele transmiteri succesive ulterior anului 1953, pentru a oferi în acest mod legitimare procesuală pasivă și implicit calitate de titular al obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept material asupra judecății a pârâtului S. român în referire la capătul de cerere privind plata de despăgubiri în situația în care imobilul nu poate fi restituit în natură.
Prin raportare la considerentele expuse s-a reținut de către prima instanță faptul că nu a fost probată nici calitatea de posesor neproprietar a pârâtului Orașul O. în ceea ce privește capătul de cerere privind revendicare imobiliară în modalitatea restituirii în natură a imobilului ce face obiectul litigiului, situație în care instanța apreciază că reclamanții nu pot justifica dreptul de proprietate pentru suprafața in litigiu.
Împotriva hotărârii mai sus menționate au formulat apel reclamanții, prin care au criticat hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate si netemeinicie.
În motivarea cererii de apel, au susținut că, deși s-a reținut că aceștia s-au legitimat ca succesori ai numitului A. H., instanța a considerat că nu au probat calitatea de proprietar neposesor cu privire la imobilul în discuție, cu privire la care nu au putut oferi date privind eventualele transmiteri succesive ulterior anului 1953, pentru a justifica în acest fel legitimarea procesuală pasivă în capătul de cerere privind plata despăgubirilor în situația în care imobilul nu poate fi restituit în natură.
Au apreciat că soluția este nelegală și netemeinică, deoarece terenul a fost preluat de stat în anul 1953, fără nici o despăgubire, în baza unui act normativ emis de Consiliul de Miniștri, respectiv HCM nr.308/1.02.1953 privind trecerea în proprietatea statului a terenurilor pentru care se vor depune cereri și acte de trecere a pământului în proprietatea statului de către muncitori, funcționari și alte categorii de cetățeni.
Au susținut apelanții că autorul lor nu a făcut o astfel de cerere, deși apare trecut în tabelul comunicat de Consiliul local O. la poz.74 cu 5 ha teren pentru că decedase în anul 1951. Soția rămăsese văduvă cu copii minori, astfel că nu ar fi făcut o cerere să predea terenul către stat.
S-a mai arătat că autoritatea locală era în măsură să furnizeze date cu privire la eventualele transmisiuni ulterioare anului 1953 și nu reclamanții, care sunt în imposibilitatea prezentării unor astfel de date. De altfel, reclamanții au solicitat instanței să pună în vedere pârâtului Orașul O. să prezinte documentațiile referitoare la vechiul canal, istoricul de rol și situația juridică, pentru o justă identificare a terenului autorului lor.
Prin decizia civilă nr. 12 din 16 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul C., in dosarul civil mai sus menționat a fost admis apelul formulat de reclamanți, cu desființarea sentinței civile apelate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
In considerentele deciziei de desființare s-a reținut că în cauza de față, prima instanță a considerat că nu a fost probată calitatea de posesor neproprietar al Orașului O., prin Primar, dar a respins acțiunea față de acest pârât ca nefondată, dar nici nu se cunosc date privind eventualele transmiteri succesive ulterior anului 1953, pentru a fi probată calitatea procesuală pasivă a Statului R., astfel că a respins acțiunea față de acest pârât pentru lipsa calității procesuale pasive.
S-a mai arătat că nejustificarea calității de posesor neproprietar a pârâtului înseamnă nejustificarea calității procesuale pasive a pârâtului, în timp ce nejustificarea de către reclamanți a dreptului de proprietate pentru imobilul în litigiu conduce la respingerea acțiunii ca nefondată, iar în mod greșit a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. R., în condițiile în care reclamanții nu au pretins restituirea în natură a terenului de la acest pârât, ci obligarea sa la plata de despăgubiri în situația în care nu este posibilă restituirea în natură de către pârâtul Orașul O. prin primar, situatie în care, pentru dezlegarea cererii privind plata de despăgubiri interesa a se stabili dacă imobilul a fost preluat de stat în mod abuziv, fie și prin stăpânirea în fapt.
Instanța de control judiciar a mai arătat că, din extrasul privind „situația terenurilor părăsite și trecute în proprietatea statului conform Hotărârii Consiliului de Miniștri nr.308 din 1.II.1953”, fond „Primăria O.”, anul 1953, rezultă în mod cert că terenul în litigiu, aparținând numitului A. H., a fost preluat de stat, iar existența dreptului în patrimoniul reclamanților și realizarea individualizării imobilului, contrar celor reținute de prima instanță, sunt aspecte care țin de fondul acțiunii în revendicare și nu de justificarea calității procesuale pasive.
Prin decizia civilă nr. 428 din 29 mai 2012, pronunțată de Curtea de Apel C., au fost admise recursurile formulate de pârâți și casată decizia recurată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul C..
In motivare s-a arătat că dezlegarea dată de prima instanță nu a vizat doar dovada că sunt succesorii numitului A. H., condiție insuficientă pentru determinarea dreptului real asupra unui bun imobil, care în speță nici nu a putut fi individualizat în limitele administrative ale orașului O., județul C..
Întrucât soluția dată excepției de inadmisibilitate a acțiunii nu a fost contestată de către pârâți, tribunalul urma a stabili, în calea de atac a reclamanților, dacă aceștia au făcut dovada existentei unui drept de proprietate al autorului lor asupra bunului și în caz afirmativ, dacă acest drept a subzistat în patrimoniul moștenitorilor acestuia, pentru ca ei să se legitimeze în prezent erga omnes ca proprietari neposesori.
Soluționând pe fond cauza, Tribunalul C. a pronunțat decizia civilă nr. 415 din 19 septembrie 2012 prin care a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanții H. L. M., P. M. și V. V. împotriva sentinței civile nr. 9342 din 11 mai 2011 pronunțată de Judecătoria C. în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și Orașul O. prin Primar.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că reclamanții au invocat împrejurarea că terenul revendicat a fost preluat abuziv de către stat și, prin urmare, au fost exonerați de exhibarea vreunui titlu asupra bunului litigios, situație care nu corespunde normelor de drept incidente.
Astfel, reclamanții în cadrul acțiunii în revendicare erau obligați, conform art. 1169 Cod civil, să facă dovada că autorul lor, H. A., a fost proprietar până la deposedarea de către S. R. iar conservarea acestei calități a fost făcută și în privința moștenitorilor acestuia.
S-a constatat că în patrimoniul autorului deposedat nu a subzistat dreptul de proprietate asupra imobilului teren în suprafață de 5 ha teren extravilan pentru a se legitima ca și proprietari a unui drept real, opozabil terților, care urmăresc redobândirea posesiei bunului acestora.
Nu s-a reținut în conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie de proprietate, că reclamanții ar deține un bun actual, întrucât lor nu le-a fost în prealabil recunoscut dreptul printr-o hotărâre judecătorească anterioară.
Nefiind dovedit dreptul de proprietate, a fost respins și capătul de cerere subsidiar privind plata de despăgubiri reprezentând echivalentul valoric al bunului, solicitat a fi restituit de către reclamanți.
În termen legal, împotriva deciziei nr. 415 din 18 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul C., au declarat recurs reclamanții H. L. M., P. M. și V. V..
Motivează recursul, arătând că în mod greșit instanța de apel a respins apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 9342 din 11 mai 2011, pronunțată de Judecătoria C..
Precizează că în baza înscrisurilor depuse la dosar: adeverința cu nr._ din 25 noiembrie 2009, eliberată de Consiliul Local al Orașului O., tabel nominal de la Arhivele Statului la Decretul nr. 308/1953 în care apare A. H. cu 5 ha teren extravilan, extras cu privire la situația terenurilor trecute în proprietatea statului conform HCM 308/1953 emis de Arhivele Naționale din care rezultă că autorul reclamanților au avut în proprietate 5 ha teren arabil, au făcut dovada proprietății terenului în litigiu ce a aparținut autorului lor.
La preluarea terenului, persoanele menționate în tabelele nominale, erau obligate să facă dovada proprietății astfel cum prevedeau dispozițiile HCM nr. 308/1953.
În concluzie, nu se poate reține că autorul lor nu a fost proprietarul terenului în litigiu.
Pentru cele menționate, au solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.
Analizând decizia recurată, în baza motivelor de recurs invocate, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele:
Acțiunea în revendicare este o acțiune reală, prin care proprietarul care a pierdut posesia lucrului său, cere restituirea acestui bun de la posesorul neproprietar.
Altfel spus, prin acțiunea în revendicare o persoană cere să i se recunoască în justiție dreptul de proprietate asupra unui lucru de care a fost deposedată.
Este o acțiune petitorie, ce tinde să stabilească direct existența dreptului de proprietate.
Acțiunea în revendicare fiind un mijloc juridic de protecție a proprietății, poate fi folosită direct de către proprietar oricând justificat de caracterul absolut al dreptului de proprietate.
În speță, reclamanții fiind cei care au declanșat procesul întemeiat pe dispozițiile art. 480 Cod civil, sunt ținuți să dovedească dreptul de proprietate a imobilului în litigiu deținut prin deposedare de către orașul O.. Nu s-a făcut dovada că autorul lor H. A. a fost proprietarul suprafeței de 5 ha, teren extravilan care a fost preluat abuziv în anul 1953.
Acele înscrisuri despre care fac vorbire recurenții și anume adeverința eliberată de Consiliul Local al Oașului O. cu nr._ din 25 noiembrie 2009 și tabelele nominale eliberate de Arhivele Naționale, cu situația terenurilor trecute în proprietatea Statului, din care rezultă că autorul lor a avut în proprietate suprafața de 5 ha teren extravilan nu constituie titlu de proprietate, terenul fiind extravilan, putea face obiectul Legii nr. 18/1991, dacă acțiunea era introdusă în termen.
De altfel, nu se poate reține în conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului că reclamanții beneficiază de un bun sau cel puțin o speranță legitimă la data promovării acțiunii în revendicare, a cărei respingere ca nefondată pe acest considerent nu aduce atingere liberului acces la justiție și nu contravine prevederilor interne sau normelor Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Tribunalul C. a făcut o corectă aplicare a normelor de drept material incidente în cauză, motiv pentru care, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil, după casare cu trimitere spre rejudecarea apelului la tribunal, formulat de recurenții reclamanți H. L., cu domiciliul în C., ., P. M., cu domiciliul în C., ., V. V., cu domiciliul în C., ..34, . civile nr. 415, pronunțată de Tribunalul C. la data de 18 septembrie 2012, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât ORAȘUL O. PRIN PRIMAR, cu sediul în O., ., județul C. și Statul Român prin Ministerul Finanțelor reprezentat de D.G.F.P. C., cu sediul în C., ., nr.18.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE,JUDECĂTORI,
G. L. M. G.
VANGHELIȚA T.
Grefier,
A. B.
Red.hot.jud.fond C.N.
Red.dec.jud.apel C.G.; C.C.
Red.dec.jud.rec.(d.civ.428/C/29.05.2012)M.G.
Re.dec.jud.rec (după casare cu trimitere
spre rejudecarea apelului la tribunal):V.T./18.02.2013
Tehnored.gr.A.B./01.03.2013/2 ex.
| ← Rezoluţiune contract. Decizia nr. 308/2013. Curtea de Apel... | Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 5/2013. Curtea de... → |
|---|
