Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 343/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 343/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 02-09-2013 în dosarul nr. 1028/254/2012*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 343/C
Ședința publică din 02 septembrie 2013
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE – VANGHELIȚA T.
JUDECĂTOR – G. L.
JUDECĂTOR – M. G.
Grefier A. B.
Pe rol, soluționarea recursului civil declarat de recurenta reclamantă S.C. R. E. DEVELOPMENT S.R.L. în faliment, cu sediul în Voluntari, Șoseaua P. – Tunari nr. 1, parter, camera 1, prin lichidator EDGE BUSINESS RESTRUCTURING ADVISORS S.P.R.L., cu sediul în București, . nr. 8, ., sector 3, împotriva deciziei civile nr. 156 din 14 martie 2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (art. 52 alin. 2 din Legea nr. 7/1996), în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. S. C. S.R.L., cu sediul social în București, . nr. 71-73, .. 4, sector 1 și cu sediul procesual ales în București, Splaiul Unirii nr. 223, sector 3, la avocat G. P..
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Grefierul de ședință se referă asupra cauzei, învederând că a fost depus la dosar răspunsul Tribunalului C. pentru acest termen, emis la data de 05 iulie 2013.
Instanța, lecturând adresa Tribunalului C., cât și referatul anexat (filele 19, 20), constată că recursul recurentei reclamante este declarat și motivat în termen legal; de asemenea, rămâne în pronunțare asupra recursului formulat în cauză.
CURTEA
Asupra prezentului recurs, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 156/14.03.2013 a Tribunalului C. - Secția I civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă S.C. R. E. DEVELOPMENT S.R.L. prin administrator judiciar Edge Business Restructuring Advisors SPRL București împotriva sentinței 1755/13.06.2012 a Judecătoriei M..
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că apelanta a invocat nemotivarea hotărârii primei instanțe; or, dreptul la un proces echitabil presupune, în principiu, motivarea hotărârilor. Justițiabilul trebuie să se convingă că s-a făcut dreptate și că judecătorul a examinat probele administrate. Mai mult decât atât, enunțarea problemelor de drept și de fapt pe care judecătorul s-a întemeiat trebuie să-i permită justițiabilului să aprecieze șansele de succes ale unui recurs.
Instanța de apel a respins aceste critici, arătând că în hotărârea primei instanțe se regăsesc argumentele decisive pe care și-a fundamentat soluția, judecătorul neavând obligația să răspundă fiecărui motiv evocat de părți.
Referitor la critica legată de încălcarea și aplicarea greșită a legii, tribunalul a reținut că operațiunea de notare în cartea funciară trebuie analizată în raport de împrejurările de la data efectuării notării. Prin urmare, faptul că ulterior notării în cartea funciară, a fost anulată hotărârea arbitrală a cărei notare s-a dispus nu constituie un element de natură să atragă anularea încheierii de notare.
Faptul anulării hotărârii arbitrale, invit ulterior notării în cartea funciară, nu deschide decât calea rectificării notării - prevăzută de art.911al.1 C.civ. - pe considerentul că notarea a încetat să fie exactă.
În legătură cu celelalte critici referitoare la faptul că hotărârea arbitrală nu îndeplinea condițiile pentru notare, tribunalul a arătat că în documentația care a stat la baza notării hotărârii arbitrale se regăsește sentința arbitrală nr.198 din 13 octombrie 2011, certificată de către Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, care poartă mențiunea că este definitivă și obligatorie.
Prin urmare, deși art. 92 din Ordinul nr. 633/2006 prind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară stabilește că înscrierea în cartea funciară a unor acte sau fapte juridice rezultate dintr-o hotărâre judecătorească se face în temeiul copiei legalizate a hotărârii judecătorești cu mențiunea că este irevocabilă, precum și dovada achitării tarifelor, în speță este vorba despre o hotărâre pronunțată de instanța arbitrală, pentru care se prevede o procedură specială de judecată, dar și de verificare, pe calea acțiunii în anulare.
Prevederile legale în materie stabilesc că hotărârea arbitrală comunicată produce toate efectele unei hotărâri judecătorești definitive. Nici o prevedere legală nu se referă la rămânerea irevocabilă a hotărârii arbitrale.
În legătură cu temeiul înscrierii în cartea funciară a hotărârii arbitrale, instanța de apel a reținut că registratorul de carte funciară a avut în vedere, la notare, prevederile art. 902 pct.19 C.civ., potrivit cu care sunt ,,supuse notării …orice alte acțiuni privitoare la alte…raporturi juridice în legătură cu imobilul înscris’’. Or, hotărârea arbitrală s-a pronunțat în urma analizei raporturilor contractuale derulate între părți, în temeiul unui contract de antrepriză ce a avut ca scop final edificarea imobilului în cartea funciară a căruia s-a menționat litigiul arbitral. Prin urmare nu se poate exclude o legătură între litigiul derulat și imobilul edificat și înscris în cartea funciară, cum nu se poate reține nici inaplicabilitatea prevederilor reținute de către registratorul de carte funciară.
Din această perspectivă, arată instanța de apel, este irelevantă analiza existenței privilegiului antreprenorului, care a fost înscris în cartea funciară și care face obiectul unei alte verificări de către instanța de judecată, într-o cauză separată.
Critica referitoare la aplicarea prevederilor art. 36 din Legea nr.85/2006 în legătură cu procedura înscrierii în cartea funciară a fost în egală măsură înlăturată, pentru că textul dispune că, de la data deschiderii procedurii de insolvență, se suspendă de drept toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru „realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale”.
Însă, notarea unui litigiu în cartea funciară nu are caracterul unei acțiuni care vizează realizarea unei creanțe asupra debitorului, ci constituie doar o măsură care privește aducerea la cunoștința terților a litigiului care se derulează în contradictoriu cu debitorul. Altfel spus, măsura notării privește opozabilitatea în raport cu terții, nicidecum realizarea creanței.
Instanța de apel a conchis în sensul că la momentul notării hotărârii arbitrale în cartea funciară erau îndeplinite toate condițiile pentru înscriere, iar pentru faptele ivite ulterior notării, partea interesată are la îndemână calea rectificării notării prevăzute de art.911 al. 1 C.civ.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen legal, petenta S.C. R. E. DEVLOPMENT S.R.L. (în faliment, in bankruptcy, en faillite) prin lichidator Edge Business Restructuring Advisors SPRL București, pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 cod proc. civilă (,,când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii’’).
Recurenta a susținut că tribunalul a considerat că pentru operațiunea de notare este irelevant caracterul litigiului în care s-a pronunțat hotărârea înscrisă în cartea funciară, argumentare cu care schimbă considerentele (greșite) ale soluției instanței de fond și care constata că ar exista un drept de preferință și garanție prin aceste înscrieri – notarea venind în completarea înscrierii privilegiului și constituind o precizare a cuantumului creanței.
Totuși, arată recurenta, dacă această înscriere în cartea funciară nu îi conferă titularului un drept de preferință și de urmărire, s-ar putea pune în discuție interesul legitim în ce privește notarea hotărârii. Acest argument vine în sprijinul criticii care reclamă radierea notării din Cartea funciară.
În mod corelativ, faptul că există o oarecare legătură între imobil și părți nu determină aplicarea art. 902 pct. 19 Cod civil, deoarece atâta timp cât acea legătură nu constituie și temeiul unei garanții, nu se justifică notarea în evidențele de publicitate imobiliară.
Din această perspectivă, recurenta a solicitat să se înlăture motivația legată de opozabilitatea față de terți a unei asemenea notări, câtă vreme sentințele (arbitrale sau judecătorești) sunt opozabile exclusiv părților din litigiul soluționat.
Recursul a criticat deopotrivă faptul că în apel nu s-a observat nerespectarea procedurii speciale pentru notarea valorii unui privilegiu, în raport de dispozițiile art. 1742 cod civil 1865 referitoare la notarea privilegiului antreprenorului. Astfel, arată recurenta, pentru a se nota cuantumul unui privilegiu al antreprenorului există o cerință specială a textului menționat, urmând ca în cauză să fie depuse procesele-verbale întocmite de experți judiciari numiți de Judecătoria M., în conformitate cu art. 1737 pct. 4 Cod civil 1865.
Recurenta a criticat ca fiind nelegală și aprecierea referitoare la faptul că, prin sentința arbitrală s-a instituit o obligație de plată ca sumă datorată de S.C. R. E. Development S.R.L. către S.C. S. C. S.R.L., ca urmare a edificării imobilului, apreciind că ipoteza determinării sumei pretins cu titlu de privilegiu al antreprenorului nu se poate îndeplini decât în condițiile impuse prin art. 1737 pct. 4 Cod civil 1865. Or, aceste elemente lipsesc atât în prezenta cauză, cât și prin sentința arbitrală (aceasta din urmă nefăcând referire la un atare privilegiu).
S-a mai arătat că prin hotărârea arbitrală s-a încălcat competența teritorială exclusivă și cea materială a Judecătoriei M. în materie de privilegiu, pentru că experții au fost numiți de către o altă instanță.
Rezumând, recurenta a apreciat că în condițiile în care cuantumul sumei nu a fost determinat conform procedurii speciale, aceasta valorează doar creanțe chirografare, neputând fi notate ca și privilegiu. S-a solicitat să se înlăture aserțiunea potrivit cu care ipotezele prevăzute de art. 902 și 903 Cod civil nu se autoexclud, din moment ce primul text se referă la evenimente ce trebuie notate, iar ultimul – la evenimente la care notarea este opțională.
Sub o ultimă critică legată de modalitatea de soluționare a apelului, recurenta a susținut că în cauză urma se da eficiență dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, câtă vreme debitoarea este supusă procedurii insolvenței începând cu 05.04.2011.
S-a solicitat, pe cale de consecință, admiterea căii de atac, modificarea în tot a hotărârilor atacate și admiterea plângerii astfel cum a fost formulată.
Analizând criticile formulate prin prisma temeiului de reformare evocat, Curtea va reține că recursul este nefondat.
Ceea ce au avut de soluționat instanțele devolutive s-a raportat la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 881, 898, 899 și 902 din Legea nr. 287/2009 (Noul Cod civil), art. 36 din Legea nr. 85/2006 și art. 47 alin. 1 și 2 din Legea nr. 7/1996, care au incidență în prezenta cauză ca norme de drept pe care judecătorul cauzei trebuie să le aibă în vedere în evaluarea situației de fapt deduse judecății.
Astfel, potrivit disp. art. 902 pct. 19 Cod civil, în vigoare la data emiterii încheierii de notare a litigiului a cărei anulare se cere, ,,sunt supuse notării în cartea funciară…și orice alte acțiuni privitoare la alte drepturi, fapte, alte raporturi juridice în legătură cu imobilele înscrise”, iar la pct. 3 al art. 903 Cod civil se arată că se vor putea nota în cartea funciară „orice alte fapte sau raporturi juridice care au legătură cu imobilul și care sunt prevăzute în acest scop de lege”.
Art. 908 al. 1 pct. 1 Cod civil prevede că „Orice persoană interesată poate cere rectificarea unei intabulări sau înscrieri provizorii, dacă înscrierea sau încheierea nu este valabilă ori actul în temeiul căruia a fost efectuată înscrierea a fost desființat, în condițiile legii, pentru cauze ori motive anterioare sau concomitente încheierii ori, după caz, emiterii lui”. Prin ,,rectificare’’ se înțelege, conform art. 907 alin.2 Cod civil, „radierea, îndreptarea sau corectarea oricărei înscrieri inexacte efectuate în cartea funciară”.
În conformitate cu disp. art. 911 alin.1 Cod civil, „În lipsa consimțământului titularului, orice persoană interesată va putea cere rectificarea unei notări în cazurile prevăzute la art.908, precum și ori de câte ori, din alte cauze, notarea nu este sau a încetat să fie exactă”.
O critică a recurentei s-a referit la faptul că Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară C. a ignorat disp. art. 36 din Legea nr. 85/2006, dispunând notarea sentinței arbitrale nr. 198/13.10.2011 a Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă CCI a României cu toate că S.C. R. E. Development S.R.L. făcea obiectul unei proceduri de insolvență în dosarul_/3/2011 al Tribunalului București - Secția a VII-a civilă (astfel cum reiese din cuprinsul sentinței civile nr. 34/20.03.2012 a Curții de Apel București – secția a V-a civilă).
Potrivit acestui text, de la data deschiderii procedurii insolvenței se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale.
Înscrierile în cartea funciară la care se referă art. 902 Noul Cod civil (incident, așa cum a reținut și tribunalul, față de data notării făcute) nu se pot încadra însă în sfera acțiunilor judiciare ori extrajudiciare menite să asigure realizarea unei creanțe asupra debitorului, sau în cea a măsurilor de urmărire silită a bunurilor acestuia; rolul notării unor drepturi, fapte și raporturi juridice este cel indicat prin alin. 1 al textului, anume, asigurarea opozabilității lor față de terți, iar nu de a ocoli procedura specială a insolvenței, prin valorificarea unei creanțe neverificate, nedovedite ori contestate de debitorul insolvent în dauna drepturilor și intereselor celorlalți creditori.
Întrucât norma este de strictă interpretare, fiind menită să sisteze orice demers efectuat asupra patrimoniului debitorului supus procedurii insolvenței până la adoptarea unei măsuri de reorganizare sau de lichidare, cu respectarea ordinii de prioritate între creditori prevăzute de lege, această critică din recurs urmează a fi înlăturată, ca nefondată.
Un alt argument în susținerea recursului a vizat inaplicabilitatea art. 902 alin. 2 pct. 19 din Legea nr. 287/2009, însă Curtea constată că în mod corect instanța de apel s-a raportat la textul enunțat, stabilind că notarea în cartea funciară poate fi cerută pentru orice acțiuni privitoare la alte drepturi, fapte, alte raporturi juridice în legătură cu imobilele înscrise.
Recurenta admite că există o oarecare legătură între imobil și părți, dar susține că dacă această legătură nu s-ar traduce într-un interes de constituire a unei garanții (adică, dacă notarea nu ar produce un avantaj asupra bunului intabulat, materializat printr-un drept de preferință și de urmărire), notarea nu ar putea fi efectuată, pentru că ar fi lipsită de interes.
Această viziune nu este, însă, corectă pentru că prin procedura notării, legiuitorul a urmărit nu instituirea unui drept de preferință și de constituire a unei garanții reale; nu acesta este scopul înscrierii de Carte funciară făcute pe temeiul art. 902 Noul Cod civil, ci opozabilitatea față de terți a faptelor și actelor intervenite în legătură cu bunul, care ar putea avea relevanță sub aspectul interesului lor cât privește bunul imobil la care se referă notarea.
În ce privește nerespectarea condițiilor legale referitoare la cerința caracterului definitiv (și irevocabil) al hotărârii notate, care în sfera hotărârilor arbitrale se traduce prin trimiterea la calea acțiunii în anulare, Curtea va avea în vedere că trebuie disociate actele jurisdicționale pronunțate de instanțele judecătorești de cele emise în procedura arbitrajului, tribunalul arbitral nefiind parte componentă a sistemului judiciar.
Prin urmare, câtă vreme dintre cele trei feluri de înscriere în Cartea funciară (intabulare, înscriere provizorie și notare), ultimei operațiuni nu i-a fost asociată de textul art. 902 și urm. Cod civil cerința existenței unei hotărâri definitive pronunțate în legătură cu bunul (cu sensul dat prin art. 377 alin. 2 cod proc. civilă 1865, cu trimitere la art. 7 din Legea nr. 76/2012), ci doar pe cea a existenței unei acțiuni, înțeleasă ca demers procedural – în sistemul judiciar ori arbitral – motiv pentru care notarea unei hotărâri arbitrale, supuse căilor de atac legale, nu contravine dispozițiilor art. 902 alin. 2 pct. 19 Noul Cod civil.
Prin urmare, critica referitoare la neîndeplinirea de către hotărârea arbitrală a cerinței caracterului definitiv va fi respinsă ca nefondată.
Mai mult decât atât, împrejurarea relevată ulterior notării acestei sentințe, anume anularea ei în condițiile art. 364 cod proc. civilă, nu are nici un impact asupra legalității efectuării înscrierii, care, așa cum a stabilit și tribunalul, nu poate fi verificată decât în directă legătură cu momentul notării – iar nu în raport de elemente și evenimente ulterioare, care permit dacă este cazul radierea notării.
De aceea s-a apreciat corect că pe calea plângerii formulate împotriva încheierii de notare nu se poate dispune radierea sentinței arbitrale, devreme ce ea exista la momentul înscrierii (anularea ei fiind realizată în controlul judiciar, la 20.03.2012), legea stabilind premise diferite de abordare a acestor situații.
În fine, sub aspectul nerespectării de către instanțele devolutive a condițiilor cerute prin art. 1742 alin. 4 Cod civil 1865 cu privire la înscrierea valorii privilegiului pretins asupra bunului de către antreprenori, Curtea va avea în vedere că în mod corect instanța de apel a găsit neîntemeiate și aceste critici.
În speță nu se punea în discuție o eventuală reformare a soluției primei instanțe prin reconsiderarea argumentelor avute în vedere de judecătorul fondului, pentru că nu considerentele vizând determinarea (fie și cu caracter provizoriu) a vreunui debit aveau relevanță în procedura specială a plângerii împotriva notării. Modalitatea în care se constată existența unei creanțe privilegiate a antreprenorului nu face obiectul prezentului litigiu, astfel că raportarea Judecătoriei M. la un pretins privilegiu special nu a fost nici relevantă sub aspectul soluției dispuse (pentru ca tribunalul să reformeze soluția), nici necesară în raport cu obiectul plângerii.
Este motivul pentru care instanța de apel a arătat că nu are importanță natura litigiului care a fundamentat notarea în Cartea funciară, fără însă ca prin această abordare tribunalul să considere ca întemeiat demersul procesual al petentei.
Față de toate aceste considerente, constatând că tribunalul a pronunțat o soluție legală, nefiind caz de reformare potrivit art. 304 pct. 9 cod proc. civilă, recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de recurenta reclamantă S.C. R. E. DEVELOPMENT S.R.L. în faliment, cu sediul în Voluntari, Șoseaua P. – Tunari nr. 1, parter, camera 1, prin lichidator EDGE BUSINESS RESTRUCTURING ADVISORS S.P.R.L., cu sediul în București, . nr. 8, ., sector 3, împotriva deciziei civile nr. 156 din 14 martie 2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (art. 52 alin. 2 din Legea nr. 7/1996), în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. S. C. S.R.L., cu sediul social în București, . nr. 71-73, .. 4, sector 1 și cu sediul procesual ales în București, Splaiul Unirii nr. 223, sector 3, la avocat G. P..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 02 septembrie 2013.
PREȘEDINTE,JUDECĂTORI,
VANGHELIȚA T. G. L.
M. G.
Grefier,
A. B.
Red.hot.jud.fond A.L.N.
Red.dec.jud.apel M.C.M.
Tehnored.dec.jud.rec.M.G./25.09.2013
Gr.A.B./2 ex./25.09.2013
| ← Expropriere. Decizia nr. 3/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA | Rezoluţiune contract. Decizia nr. 308/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
