Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 74/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 74/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 07-10-2013 în dosarul nr. 1408/254/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 74/FM
Ședința publică din 07 octombrie 2013
Complet specializat pentru cauze
cu minori și de familie
PREȘEDINTE G. L.
Judecător M. G.
Judecător Vanghelița T.
Grefier M. G.
Pe rol pronunțarea asupra recursului civil formulat de recurentul pârât A. D., cu domiciliul în M., Șoseaua Constanței nr.36, ., apt.21, județul C., împotriva deciziei civile nr. 75 din 14.02.2013 pronunțată de Tribunalul C.-Secția I civilă, în dosarul nr._/254/2011, în contradictoriu cu intimata reclamantă T. L., cu domiciliul ales la cabinet avocat P. L. situat în M., ..7, ., apt.55, județul C., având ca obiect partaj bunuri comune.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 30 septembrie 2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face corp comun cu prezenta hotărâre.
Completul de judecată, pentru a da posibilitatea recurentului pârât să depună concluzii scrise, în conformitate cu dispozițiile art.260 în referire la art. 146 Cod procedură civilă a amânat pronunțarea la data de 07 octombrie 2013, dată când în aceeași compunere a dat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra prezentului recurs, constată:
Prin decizia civilă nr. 75/14 februarie 2013 a Tribunalului C. a fost respins ca nefondat apelul pârâtului A. D. împotriva sentinței nr. 1863/19.06.2012 a Judecătoriei M., în contradictoriu cu reclamanta intimată T. L..
Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut că în speță cota de contribuție egală a foștilor soți la dobândirea bunurilor comune a fost stabilită în mod corect de prima instanță, printr-o analiză coroborată și exhaustivă a probelor administrate, care au relevat nivelul veniturilor pe care ambele părți le aduceau în casă pe perioada anterioară achiziționării apartamentului; s-a arătat că, sub acest aspect, veniturile părților fiind sensibil egale, în mod judicios instanța de fond a apreciat asupra cotei egale de contribuție la dobândirea unicului bun supus partajului (apartamentul în discuție, situat în M., ., ., .>
Faptul că ulterior veniturile apelantului au mai crescut comparativ cu cele ale intimatei nu putea atrage majorarea cotei de contribuție a acestuia la sporirea valorii bunului imobil prin efectuarea îmbunătățirilor, reținându-se în mod judicios că aceste îmbunătățiri au fost efectuate prin eforturile comune ale părților, intimata având pe lângă pensia de invaliditate și alte venituri obținute din munca desfășurată ca bucătar. Această activitate a fost de altfel dovedită prin declarații de martori, nefiind negată nici de către apelant, intimata fiind și cea care se ocupa de menajul casei.
Tribunalul a reținut deopotrivă că nu prezintă relevanță faptul că facturile la utilități, chitanțele de plată a întreținerii ori cele de plată a impozitului sunt emise pe numele apelantului, câtă vreme părțile erau căsătorite și s-a dovedit că au avut o contribuție egală la dobândirea tuturor bunurilor comune, astfel că se prezumă că și cheltuielile gospodăriei se efectuau din bani comuni. De altfel, chitanțele de plată se eliberează ca regulă pe numele celui care este înscris primul în actul de proprietate al imobilului, iar aceasta nu presupune că plata este făcută doar de persoana respectivă din venituri ce exced celor comune.
Au fost apreciate ca neîntemeiate și criticile referitoare la stabilirea valorii apartamentului de către expert, pentru că nu poate fi avută în vedere, în partaj, decât valoarea actuală a bunului, nu și cea de la momentul dobândirii lui în patrimoniul codevălmaș.
La 24.05.2013, pârâtul A. D. a transmis prin poștă, în termen legal, un recurs formulat împotriva ,,deciziei civile nr. 1863/19.06.2012 pronunțate de Tribunalul C.’’, pe care l-a indicat ulterior ca fiind îndreptat împotriva deciziei 75/14.02.2013 a Tribunalului C.. Preluarea eronată a numărului deciziei atacate, prin înlocuirea lui cu cel al sentinței apelate nu va atrage, sub acest aspect, nici o sancțiune procesuală, câtă vreme calea de atac a fost depusă cu respectarea dispozițiilor art.301 și 3021 cod proc. civilă.
Între criticile dezvoltate în recurs se invocă greșita statuare a instanței de apel cu privire la veniturile aproximativ egale ale celor doi foști soți avute anterior achiziționării apartamentului, cu toate că reclamanta a înregistrat venituri infinit mai mici decât recurentul pârât, dar care au fost completate cu munca desfășurată în gospodărie.
Recurentul a susținut, pe acest aspect, că niciuna dintre instanțele devolutive nu a analizat în mod concret și obiectiv situația de fapt și în primul rând din perspectiva motivelor care au stat la baza desfacerii căsătoriei; s-a ignorat, astfel, susține recurentul, că începând cu anul 1995 reclamanta a avut pensie de invaliditate, al cărei cuantum a condus la diminuarea drastică a veniturilor familiei, concomitent cu creșterea cheltuielilor necesare întreținerii și achiziționării medicamentelor pentru ameliorarea stării de sănătate a soției.
S-a solicitat să se aibă în vedere faptul că anterior stabilirii drepturilor de pensie de invaliditate drepturile salariale ale intimatei erau de 169.397 lei, în timp ce pensia a fost stabilită la 74.920 lei, adică la mai puțin de jumătate din veniturile obținute din activitatea salarială.
Recurentul a solicitat, totodată, să se constate că mențiunile din carnetul de muncă atestă că anterior anului 1991, veniturile intimatei reclamante erau la cca. jumătate din cele realizate de recurent. S-a arătat că anterior încheierii căsătoriei, recurentul a lucrat ca mozaicar în cadrul TC Carpați – Șantierul M., fiind de notorietate că înainte de anul 1989 lucrătorii din domeniul construcțiilor aveau un program de cel puțin 10-12 ore pe zi, veniturile astfel realizate fiind de cel puțin 3 ori mai mari decât cele înregistrate în carnetul de muncă (salariul de încadrare).
Că activitatea de bucătar desfășurată de intimată era limitată pe perioada sezonului estival și că, prin urmare, o activitate de nici 4 luni pe an putea conduce la concluzia unei cote egale de contribuție la dobândirea bunurilor soților; această activitate sezonieră era de natură să suplinească pierderea veniturilor prin pensionare și să procure sumele necesare medicamentelor și tratamentelor medicale și de recuperare fiziologică.
S-a solicitat deopotrivă să se constate că atestarea gradului 2 de invaliditate excludea posibilitatea evocată de către instanțele devolutive, anume ca intimata să se ocupe de gospodărie și de îngrijirea persoanelor din familie (asigurata păstrându-și doar capacitatea de autoîngrijire). În acest caz, la efectuarea lucrărilor din gospodărie - aprovizionare, menaj - intimata avea nevoie de sprijinul nemijlocit al celorlalți membri ai familiei.
Spre deosebire de intimată, recurentul a fost director în cadrul S.C. Credo Prod Serv S.R.L. începând cu anul 1998, iar această funcție de conducere a presupus alocarea de timp pentru coordonarea și organizarea activității, peste programul normal de lucru; această situație diminua prezența soțului la domiciliu, iar multe din activitățile de menaj era nevoit să și le îndeplinească singur.
Recurentul a invocat faptul că intimata a refuzat să participe financiar la cheltuielile de întreținere chiar și după introducerea cererii de partaj, motivând că nu îi permit acest lucru banii de pensie și că fosta sa soție și-a exprimat dorința într-o anumită perioadă să fie scoasă de la cheltuielile de întreținere, cu toate că nu a părăsit locuința.
Recurentul a conchis în sensul că în anul 1991, când a fost achiziționat apartamentul în litigiu, acesta a fost achitat integral.
O a doua critică adusă soluției tribunalului s-a referit la faptul că în mod nejustificat expertiza a adăugat la valoarea de circulație a bunului imobil recapitulația și cota de TVA 24%, fapt ce a condus la creșterea valorii cu jumătate de preț – cu toate că nu este vorba de construirea acestui imobil de la zero, ci de un apartament construit anterior anului 1989, achiziționat în anul 1991, când erau alte prevederi cu privire la valoarea taxei pe circulația mărfurilor, rata inflației era alta, iar stabilitatea pieței imobiliare era previzibilă.
Recurentul a arătat că atât la momentul dobândirii dreptului de proprietate asupra apartamentului, cât și la cel al efectuării îmbunătățirilor, cota de TVA era alta.
A fost criticată adiționarea prin expertiză a valorii materialelor ce au fost înlocuite cu ocazia îmbunătățirilor, cu toate că acestea (linoleum, tâmplărie, feronerie, tocuri și geamuri cu vechime de peste 20 de ani etc.) nu au fost recuperate și vândute, spre a fi avută în vedere valoarea lor.
Recurentul a susținut că nu s-a avut în vedere că aceste îmbunătățiri au fost realizate cu sumele obținute de recurent prin munca desfășurată în străinătate, intimata fiind la acea dată pensionată. Că în aceste condiții s-a realizat o îmbogățire fără justă cauză a intimatei, pârâtului fiindu-i impusă o obligație mult prea mare față de posibilitățile sale financiare. Or, una dintre părți poate fi obligată la suportarea unei obligații proporționale cu valoarea reală a bunului ce face obiectul cererii de chemare în judecată, susține recurentul.
S-a solicitat, față de toate aceste considerente, casarea deciziei atacate și, în rejudecare, să se dispună admiterea cererii reconvenționale, sulta urmând a fi achitată prin raportare la prețul de circulație a imobilului, iar nu la suma stabilită prin expertiză.
Intimata reclamantă T. L. a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului și obligarea recurentului la cheltuieli de judecată.
S-a reiterat faptul că unicul bun supus partajului este acest apartament, achiziționat de foștii soți în anul 1991, când ambele părți au avut o cotă de contribuție egală la dobândirea lui – intimata făcând trimitere la probele administrate; că sub acest aspect criticile recurentului, privind situația de pensionare ivită în anul 1995, nu sunt întemeiate. Intimata a arătat că prin activitatea desfășurată după pensionare (și care nu a avut caracter exclusiv sezonier) a urmărit să suplimenteze veniturile familiei, așa cum s-a demonstrat de altfel prin probele administrate.
Cu privire la modalitatea de calcul a imobilului supus partajului, intimata a susținut că valoarea lui nu se poate raporta decât la momentul actual, iar nu la data dobândirii lui în proprietate; că din acest punct de vedere includerea recapitulației și a cotei de TVA de 24% a fost corectă, expertul tehnic răspunzând obiecțiunilor formulate de recurent în fața instanței de fond.
Intimata a depus concluzii scrise cu privire la recursul formulat.
Analizând criticile formulate și care se încadrează în sfera de aplicare a dispozițiilor art. 304 pct. 9 cod proc. civilă (greșita interpretare sau aplicare a legii), Curtea va reține următoarele considerente:
Recursul constituie o cale de atac procesuală care, în accepțiunea dată prin art. 299 și urm. cod proc. civilă, nu reia - decât în ipoteza instituită prin art. 3041 cod proc. civilă - situația de fapt sub aspectul temeiniciei și aprecierii aduse probelor, fiind prin excelență o cale extraordinară, deschisă pentru confirmarea ori infirmarea legalității soluției date în apel.
Neaplicând o procedură devolutivă, instanța de recurs nu poate reanaliza fondul raportului litigios pe baza probelor, fiind ținută să se pronunțe asupra temeiurilor de reformare – modificare ori casare – prevăzute prin art. 304 cod proc. civilă.
Însă, dacă în recurs nu poate avea loc o reinterpretare a probelor administrate în fond și în apel, poate constitui obiect de analiză în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 cod proc. civilă modalitatea în care a fost aplicată norma legală sus-menționată, cât și raportarea la criteriile de formare și atribuire a loturilor (art. 6739 cod proc. civilă).
Or, prima chestiune ridicată de către recurentul pârât în această etapă procesuală este cea a cotei de contribuție la dobândirea imobilului ce constituie singurul bun supus partajului, iar problema este una care ține exclusiv de modul de aplicare în apel a prevederilor art. 6735 cod proc. civilă.
Din această perspectivă, determinarea corectă a cotei egale, sau, dimpotrivă, a uneia diferențiate în ce privește participarea soților la dobândirea bunurilor comune presupune raportarea la veniturile și la contribuțiile de orice natură ale fiecăruia dintre aceștia cu ocazia achiziționării bunurilor, știut fiind că – atât în doctrină cât și în jurisprudența constantă a instanțelor – este acordată valoare atât activităților retribuite, cât și a celor de susținere a muncii necesare întreținerii familiei (incluzând aici activitățile de menaj ale soțului încadrat/neîncadrat în muncă).
Aplicarea acestui algoritm echivalează cu raportarea corectă la lege, în timp ce o interpretare necorelată cu probele administrate și bazată exclusiv pe prezumții formale se îndepărtează de la normă și, în esență, de la o justă abordare în apel a disp. art. 295 al. 1 cod proc. civilă.
În raport de aceste considerente preliminare, Curtea constată că în apel s-a apreciat corect că aportul foștilor soți la dobândirea bunurilor comune poate fi apreciat ca fiind egal, din moment ce veniturile ce trebuie avute în vedere la dobândirea bunului imobil sunt cele anterioare achiziției, proxime acestui moment, nu și cele ulterioare, extinse pe durata celorlalți 15 ani de căsnicie.
Astfel fiind, cum în mod evident din datele consemnate în carnetele de muncă ale foștilor soți reieșea că au avut până la acea dată (26.11.1991) venituri egale – aspect arătat explicit de către Judecătoria M., prin compararea punctuală a retribuțiilor tarifare începând cu luna mai 1991 – instanțele devolutive nu puteau valorifica probele referitoare la veniturile disproporționate ale soților, generate de pensionarea reclamantei, pe caz de invaliditate, survenită în anul 1995. De altfel, recurentul admite că abia în anul 1995 (deci, la câțiva ani după achiziționarea apartamentului, conform contractului 1496/26.11.1991) veniturile intimatei reclamante s-au redus de la 169.397 lei la 74.920 lei, ceea ce confirmă că până la acea dată soții aveau venituri sensibil egale.
Aserțiunea dezvoltată în recurs, potrivit cu care soțul a lucrat înainte de anul 1989 în construcții, într-un regim de peste 10 ore de muncă și cu drepturi salariale substanțial majorate față de retribuția tarifară menționată în carnetul de muncă, urmează a fi înlăturată; recurentul nu a precizat care au fost probele relevante care au fost administrate în acest sens și care atestau că a avut mai înainte de luna nov. 1991 o sumă acumulată – și deci o contribuție mai mare decât a intimatei – pentru achitarea apartamentului. Atât în apel, cât și în recurs pârâtul a trimis la notorietatea acestei situații de fapt; pe de altă parte, părțile au fost căsătorite încă din anul 1978, după cum reiese din hotărârea de divorț, astfel că problema veniturilor substanțial disproporționate a fost judicios stabilită în evaluarea cotelor de contribuție.
Instanțele devolutive au evaluat corect și munca în gospodărie desfășurată de soție înainte de pensionare, luând în considerare înseși răspunsurile de la interogatoriu ale pârâtului, dar și faptul că soția desfășura activități specifice perioadei de sezon estival, toate aceste elemente concurând la abordarea unei cote egale a soților la dobândirea bunului comun. Sub acest aspect, împrejurarea că, datorită bolii, veniturile soției de după anul 1995 au scăzut considerabil față de cele ale soțului nu poate fi apreciată ca o greșită raportare a instanței de apel la dispozițiile art. 6735 cod proc. civilă.
Față de aceste considerente, orice trimitere din recurs referitoare la incapacitatea intimatei pârâte în a mai desfășura ulterior pensionării activități casnice, la veniturile obținute din munca în străinătate și la îmbunătățirile (incluse prin expertiză în valoarea de circulație a imobilului) realizate cu aceste sume, precum și la afectarea unei părți importante din pensie pentru medicamente și tratamentele intimatei urmează a fi înlăturată – ele neavând relevanță în ce privește modalitatea de dobândire în patrimoniul codevălmaș a acestui bun.
Cu privire la cea de-a doua critică din recurs, privitoare la modalitatea de evaluare a imobilului supus partajului, Curtea constată că nu sunt temeiuri de reformare a soluției, din moment ce textul art. 6732 cod proc. civilă obligă pe reclamant în partaj să-și evalueze bunurile pentru care cere împărțeala, iar dacă părțile nu se înțeleg, evaluarea lor se dispune de către instanță, prin expertiză judiciară.
În aceste condiții, este fără dubiu faptul că bunul supus împărțelii se evaluează la data efectuării acestei operațiuni, legea nedispunând în sensul arătat prin recurs, anume ca partajul să aibă în vedere exclusiv valoarea de achiziție. O asemenea soluție nu este echitabilă câtă vreme bunurile mobile și cele imobile își pierd sau își sporesc valoarea în raport de trecerea timpului ori de evoluția pieței, determinarea loturilor și a eventualelor sulte urmând să pornească de la valoarea bunului de la momentul împărțelii.
În ce privește modalitatea efectivă în care expertul tehnic judiciar a înțeles să adiționeze elemente de calcul în evaluarea bunului imobil în litigiu, instanța de recurs constată că pârâtul a depus la termenul din 9.02.2012, în fața Judecătoriei M., obiecțiuni asupra concluziilor raportului efectuat de dl. N. D.. Acestea au fost încuviințate, iar la 8.03.2012 s-a depus răspunsul expertului, care a detaliat inserarea în valoarea de circulație a coeficienților contestați de către pârât (filele 139-140 fond). Expertul a arătat în ce constă suma intitulată ,,recapitulație’’, arătând deopotrivă care a fost argumentul adăugării cotei de TVA.
Un supliment la acest răspuns la obiecțiuni a fost prezentat la termenul din 7.06.2012.
Cum în fața instanței de fond nu s-a solicitat administrarea unei noi expertize, iar în apel criticile formulate de apelantul pârât au fost apreciate ca soluționate prin răspunsul expertului judiciar, tribunalul a înlăturat ca neutilă cauzei cererea de administrare a unei noi probe de aceeași natură.
În aceste condiții, față de considerentele preliminare mai sus-arătate, evaluarea în recurs a unei probe prin prisma modalității în care expertul judiciar a procedat la stabilirea valorii de circulație a bunului nu poate fi primită, instanța de recurs neputând cenzura în raport de dip. art. 304 cod proc. civilă utilitatea și pertinența probelor încuviințate ori înlăturate de către instanța de apel.
Prevederile art. 295 alin. 2 cod proc. civilă permit ca în apel să se refacă sau să se administreze probe noi față de cele deja administrate de către prima instanță, însă în speță, tribunalul a considerat că toate criticile legate de modalitatea de compunere a valorii de circulație au primit un răspuns în urma obiecțiunilor formulate la instanța de fond, nefiind necesară administrarea unei noi expertize judiciare (în ce privește aplicarea cotei de TVA de 24% și recapitulația). Cât privește inserarea în baza de calcul a materialelor ,,recuperate’’ de 3.324 lei, Curtea constată că instanța de apel a stabilit corect că în evaluarea expertului ele nu au fost adiționate, ci scăzute pentru a fi obținută valoarea îmbunătățirilor, astfel că și sub acest aspect aceste critici sunt nefondate. Curtea constată că în esență pârâtul – căruia i s-a atribuit în primă instanță imobilul în litigiu, fiind obligat la plata de sultă (soluție necontestată în căile de atac și devenită irevocabilă) – a criticat stabilirea unei valori apreciate ca fiind prea mari în raport de tendința pieții imobiliare, amendând coeficienții aplicați de către expertul judiciar; pe baza obiecțiunilor formulate, expertul judiciar a reevaluat imobilul la 144.950 lei (cca. 33.226 euro), valoare apropiată de ofertele imobiliare ale zonei și care a fost avută în vedere la judecata fondului.
În raport de toate aceste considerente, constatând că nu sunt temeiuri de reformare pe dispozițiile art. 304 pct. 9 cod proc. civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul pârât A. D., cu domiciliul în M., Șoseaua Constanței nr.36, ., apt.21, județul C., împotriva deciziei civile nr. 75 din 14.02.2013 pronunțată de Tribunalul C.-Secția I civilă, în dosarul nr._/254/2011, în contradictoriu cu intimata reclamantă T. L., cu domiciliul ales la cabinet avocat P. L. situat în M., ..7, ., apt.55, județul C., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 07 octombrie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
G. L. M. G. Vangherlița T.
Grefier,
M. G.
Jud.fond – C.T.
Jud.apel – C.E.; M.C.M.
Red./th.dec.recus-jud.M.G./
2ex./15.11.2013
| ← Stabilire domiciliu minor. Decizia nr. 89/2013. Curtea de Apel... | Nulitate act. Decizia nr. 54/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA → |
|---|
