Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 80/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 80/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 21-10-2013 în dosarul nr. 701/254/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
Complet specializat pentru cauze cu minori și de familie
DECIZIA CIVILĂ NR.80/FM
Ședința publică din 21 octombrie 2013
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE - VANGHELIȚA T.
JUDECĂTOR - G. L.
JUDECĂTOR - M. G.
Grefier - A. B.
Pe rol soluționarea recursurilor civile formulat de:
-recurenta reclamantă intimată M. E. V., cu domiciliul în M., ., ., .> -recurentul pârât intimat M. Ș., cu domiciliul în . Nou), județul C.;
împotriva deciziei civile nr. 235, pronunțată de Tribunalul C. la data de 09 aprilie 2013, având ca obiect partaj bunuri comune.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 14 octombrie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată, pentru a da părților posibilitatea să depună la dosar concluzii scrise, în temeiul art. 156(2) Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la data de 21 octombrie 2013.
În termenul de pronunțare recurentul pârât intimat M. Ș. a trimis la dosarul cauzei concluzii scrise, în două exemplare, precum și două înscrisuri, în copie, într-un singur exemplare (filele 105-114).
La data de 21 octombrie 2013 Curtea a hotărât astfel:
CURTEA
Asupra prezentelor recursuri, constată:
Prin decizia civilă nr. 235/09.04.2013 a Tribunalului C. a fost admis apelul formulat de reclamanta M. E. V. împotriva sentinței civile nr. 738/06.03.2012 a Judecătoriei M., în contradictoriu cu pârâtul M. Ș., fiind schimbată în parte sentința apelată, după cum urmează:
S-a constatat în favoarea reclamantei o cotă majoritară de contribuție de 70% la dobândirea bunurilor ce compun masa de partajat.
Reclamanta a fost obligată către pârât la plata unei sulte de 64.200 lei.
Pârâtul a fost obligat la plata către reclamantă a sumei de 1620 lei, reprezentând cota de 30% din valoarea datoriei comune de 5400 lei.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate.
Intimatul pârât a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată de 2197,5 lei, către apelanta reclamantă.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut (sesizat fiind doar cu apelul reclamantei) că prin sentința civilă nr. 113 din 18 ianuarie 2011 a Judecătoriei M., pronunțată în dosarul civil nr._, a fost desfăcută căsătoria încheiată la 24 iunie 2000, pe baza acordului părților, cu încredințarea către reclamantă a minorului rezultat din căsătorie.
S-a stabilit că limitele de exercitare a controlului judiciar sunt cele definite prin apelul reclamantei, anume recunoașterea unui aport majoritar al acesteia la dobândirea bunurilor comune, astfel că premisa de la care a pornit în analiză instanța de apel a fost textul art. 30 din Codul familiei, sub imperiul căruia s-au născut raporturile juridice dintre părți.
S-a arătat că evaluarea contribuției fiecărei părți la dobândirea patrimoniului codevălmaș se raportează la ansamblul bunurilor care îl compun, iar nu la fiecare bun în parte.
Contribuția exactă a fiecăruia dintre soți nu este posibil a fi cuantificată matematic, însă în speță s-a probat restituirea în mod exclusiv de reclamantă a împrumuturilor contractate de aceeași parte în vederea edificării construcției bun imobil comun, pe terenul de 800 mp achiziționat de părți în timpul căsătoriei în . C.. Tribunalul a avut în vedere că după achiziționarea terenului, soții au ridicat în baza autorizației nr.7 din 1.03.2006 o construcție având regim de înălțime P+M, valoarea de circulație a imobilului fiind stabilită la 214.100 lei conform raportului de expertiză tehnică imobiliară întocmit în cauză.
S-a reținut că, prin răspunsurile la interogatoriu, pârâtul a recunoscut împrejurarea că reclamanta a contractat mai multe credite bancare ce au fost folosite ulterior la edificarea construcției bun comun și la dobândirea bunurilor mobile, după cum a fost recunoscută și plata - pe durata căsătoriei - a pensiei de întreținere stabilite în sarcina pârâtului, în favoarea unui minor rezultat dintr-o altă căsătorie.
Pentru garantarea unuia dintre creditele contractate în timpul căsătoriei, reclamanta a consimțit la constituirea garanției imobiliare cu ipotecă transcrisă pe imobilul proprietatea sa (bun propriu), situat în M. ., . care îl dobândise potrivit contractului de partaj voluntar autentificat sub nr. 1558 din 21 august 2001, bun achiziționat anterior prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 8557 din 9.11.1995 încheiat cu GOLD R.A. M. și transcris sub nr. 4254 /1996.
Tribunalul s-a raportat și la declarațiile testimoniale administrate în cauză, care au confirmat faptul că reclamanta a fost aceea care a înțeles să restituie împrumuturile contractate în timpul căsătoriei cu pârâtul, din veniturile sale, atât în timpul conviețuirii cu acesta, cât și după separația în fapt; că reclamanta mai realiza și alte venituri în timpul liber, din activitatea de coafeză.
Potrivit înscrisurilor depuse la dosar (inclusiv fișele fiscale), reclamanta - ca salariată a Penitenciarului Poarta Albă - a realizat venituri din muncă în mod constant cu mult peste media pe economie și chiar în unele perioade și de peste 1000 de euro lunar.
De altfel, și imobilul bun propriu al reclamantei a fost închiriat pe parcursul căsătoriei, unul din contracte regăsindu-se și la fila 244 din dosarul de fond, iar din sumele obținute au fost achitate parte din lucrările imobilului construit în timpul căsătoriei.
Această situație de fapt a fost confirmată si prin declarația martorei B. V., audiată în apel, care a arătat că în mod personal a ajutat-o pe reclamantă ca pe durata sezonului estival să își închirieze locuința în vederea suplimentării veniturilor, ce ulterior au fost cheltuite pentru edificarea bunului comun; aceste fructe civile având natura juridică a unui bun propriu, de ele trebuie să se țină seama la aprecierea contribuției la dobândirea bunurilor codevălmașe.
Același martor a mai relevat că și mama reclamantei a împrumutat-o pe fiica sa cu suma de 100 milioane de lei rol, restituirea sumei fiind făcută tot de reclamantă; că din veniturile pârâtului trebuia achitată o pensie de întreținere, hotărârea judecătorească doveditoare fiind depusă la dosar.
Instanța a înlăturat în același context apărările intimatului pârât vizând participarea sa la realizarea unor lucrări cu ocazia edificării construcției menționate, pentru că o atare situație nu este de natură să atragă recunoașterea unei contribuții cel puțin egale cu cea a reclamantei.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părți, reclamanta M. E. invocând greșita statuare asupra realei contribuții personale la dobândirea patrimoniului comun, pârâtul M. Ș. – cu privire la modificarea cotei majoritare deja recunoscute în primă instanță reclamantei.
Astfel, recurenta reclamantă M. E. a arătat că soluția Tribunalului C. este greșită în măsura în care nu i-a fost recunoscută o cotă majoritară de 85%, ci doar de 70%.
S-a susținut că toate probele au fost administrate exclusiv la inițiativa acestei părți, pârâtul neînțelegând să formuleze vreo apărare și adoptând o poziție procesuală pasivă.
Recurenta a apreciat că instanța de apel a omis să constate că din salariul său lunar, pârâtul a trebuit să suporte dintotdeauna două pensii de întreținere pentru copiii născuți din două căsătorii, cuantumul total al reținerilor cu acest titlu fiind de 940 – 1000 lei. Că terenul în litigiu a fost dobândit astfel: mai întâi au fost contractate două credite obținute de la ING și Raiffeisen Bank, cu care a fost achiziționat un teren în M., ulterior vândut și al cărui preț a stat la baza achiziționării terenului din 23 August pe care s-a edificat construcția (din aceeași bani fiind cumpărați și 18 paleți de cărămidă, pentru ridicarea casei).
Pentru acoperiș banii au fost primiți de la mama reclamantei (1000 usd și 500 euro).
Toate creditele contractate ulterior de către soți au fost ulterior achitate doar de către recurenta reclamantă.
Recurenta a mai evocat împrumuturile făcute de la terțe persoane, banii trimiși de către fiica sa, Foarcea C. E., prin Western Union, ipotecarea propriului apartament, dar și cheltuielile făcute în interes personal de către fostul soț din veniturile obținute ca angajat al Poliției M. și care, cumulate cu obligațiile de plată mai sus-menționate, excludeau ipoteza unor resurse financiare rămase din salarii, destinate achiziționării bunurilor comune.
Recurenta a mai susținut că ,,este posibil ca valoarea casei să rămână la diferența dintre valoarea dată de expert și sumele de bani pe care reclamanta singură le-a plătit + banii primiți de la fiica acesteia + banii primiți de la mama sa + banii de la persoane fizice returnați’’, adică cca. 41.000 euro, redusă la rândul ei la 36.000 euro după scăderea cheltuielilor create cu procesul de partaj.
S-a mai arătat că o a doua critică în recurs vizează plata cheltuielilor de judecată ce a fost refuzată în apel, intimatul pârât urmând să achite cu acest titlu 2.446 lei.
Recurenta a criticat argumentația tribunalului potrivit cu care a fost înlăturată obligația pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în conformitate cu dubla lui calitate în cererile formulate și a susținut că toate cheltuielile suportate cu judecata urmează a-i fi imputate acestuia, atât în fond cât și în apel (iar în mod corelativ, și față de prezentul recurs).
În drept, recursul reclamantei s-a întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 cod proc. civilă.
Recurentul pârât M. Ș. a criticat, la rândul său, soluția instanței de apel pe considerentul majorării nejustificate a cotei de contribuție a fostei soții la dobândirea bunurilor comune, de la 60% la 70%.
Pârâtul a arătat că terenul din mun. M. a fost dobândit de soți în timpul căsătoriei, bunul fiind înstrăinat cu suma de 10.000 euro; din această sumă 6.600 euro au fost folosiți pentru cumpărarea terenului de 800,60 mp din localitatea 23 August, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1058/6.05.2005, diferența de bani fiind folosită la achiziționarea materialelor necesare edificării construcției (aceasta începând la 01.03.2006).
S-a susținut totodată faptul că pârâtul a primit suma de 2.400 lei după încheierea căsătoriei, drept sultă corespunzătoare cotei de ½ dintr-un imobil (apartament).
Recurentul a arătat că toate creditele contractate de către fosta soție au fost destinate achiziționării de bunuri mobile în locuința aflată în posesia și folosința exclusivă a reclamantei, ratele fiind însă achitate din venituri comune ale soților, fiind făcută de către parte o detaliere a sumelor contractate și a destinației acestora.
Cu privire la creditul BRD Finance Bank, recurentul a susținut că acesta a fost contractat de către fosta sa soție după desfacerea căsătoriei (respectiv, la data de 21.01.2011).
S-a susținut că veniturile sale salariale au fost net superioare celor obținute de soție, pentru că potrivit fișelor fiscale venitul net lunar al acesteia era de cca. 3000 lei, din care o sumă considerabilă (800 lei) era alocată transportului între serviciu și casă, respectiv între localitățile Poarta Albă și 23 August; pe de altă parte, reclamanta a urmat și cursurile unei facultăți, cheltuind cca. 5000 lei anual.
S-a mai susținut că instanța de apel nu a luat în considerare veniturile obținute ca angajat al MAI, precum și participarea lui financiară și cu muncă fizică la edificarea în regie proprie a construcției (îndeosebi a acoperișului), dar și activitățile derulate în locuință pe perioada în care reclamanta se afla în tură de câte 12 ore la serviciu.
Recurentul a calificat drept părtinitoare argumentația tribunalului, care a majorat cota de contribuție prin raportare la faptul că reclamanta a restituit împrumuturile contractate, obligându-l pe acesta inclusiv la plata cotei din ratele achitate de către reclamantă după separația în fapt.
S-a solicitat să se constate că deși a evocat existența unor venituri superioare în timpul căsătoriei, care i-au permis să achite ratele la creditele contractate, în prezent reclamanta pretinde că bunul propriu i-a fost supus executării silite, ca urmare a imposibilității de plată; că această situație atestă contrariul celor afirmate în legătură cu situația din timpul căsătoriei.
Recurentul a solicitat să se constate că instanța de apel a apreciat că aceste credite contractate au fost utilizate pentru edificarea construcției, când în realitate ele au fost destinate achiziționării de bunuri mobile, fără a se observa că ele au fost obținute după edificarea clădirii, respectiv după anul 2006. Că în mod greșit s-a dat eficiență declarației martorei B. V., aflată în relații de prietenie cu reclamanta, martor care nu a putut percepe în mod direct situația soților din moment ce o cunoaște pe reclamantă de câteva luni și în plus locuiește împreună cu această parte în imobilul supus partajului.
Recursul a criticat faptul că s-a dat eficiență înscrisurilor ce atestă obținerea unui împrumut de la mamă, actele fiind în opinia pârâtului întocmit pro causa.
S-a solicitat, pe cale de consecință, admiterea recursului și modificarea soluției atacate, în sensul menținerii soluției primei instanțe, cu respingerea recursului.
Considerentele instanței de recurs.
Întrucât ambele părți au înțeles să evoce ca motiv de nelegalitate greșita statuare asupra cotelor de contribuție ale foștilor soți la dobândirea patrimoniului codevălmaș și având în vedere norma incidentă într-o asemenea ipoteză, care permite raportarea la dispozițiile art. 304 pct. 9 cod proc. civilă, Curtea constată că motivele cuprinse în cele două recursuri pot fi analizate prin considerente comune.
Recursul constituie însă o cale de atac procesuală care, în accepțiunea dată prin art. 299 și urm. cod proc. civilă, nu reia - decât în ipoteza instituită prin art. 3041 cod proc. civilă - situația de fapt sub aspectul temeiniciei și aprecierii aduse probelor, fiind prin excelență o cale extraordinară, deschisă pentru confirmarea ori infirmarea legalității soluției date în apel. Neaplicând o procedură devolutivă, instanța de recurs nu poate reanaliza fondul raportului litigios, fiind ținută să se pronunțe asupra temeiurilor de reformare – modificare ori casare – prevăzute prin art. 304 cod proc. civilă.
Dacă în recurs nu poate avea loc o reinterpretare a probelor administrate în fond și în apel, poate constitui însă obiect de analiză în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 cod proc. civilă modalitatea în care a fost aplicată norma legală sus-menționată, cât și raportarea la criteriile de formare și atribuire a loturilor (art. 6739 cod proc. civilă).
Pornind de la aceste considerente preliminare, instanța de recurs constată așadar că în această fază procesuală problema cotei de contribuție este una care ține exclusiv de modul de aplicare în apel a prevederilor art. 6735 cod proc. civilă.
Din această perspectivă, determinarea corectă a cotei egale, sau, dimpotrivă, a uneia diferențiate în ce privește participarea soților la dobândirea bunurilor comune presupune raportarea la veniturile și la contribuțiile de orice natură ale fiecăruia dintre aceștia cu ocazia achiziționării bunurilor, știut fiind că în doctrină cât și în jurisprudența constantă a instanțelor este acordată valoare atât activităților retribuite, cât și a celor de susținere a muncii necesare întreținerii familiei.
Aplicarea acestui algoritm echivalează cu raportarea corectă la lege, în timp ce o interpretare necorelată cu probele administrate și bazată exclusiv pe prezumții formale se îndepărtează de la normă și, în esență, de la o justă abordare în apel a disp. art. 295 al. 1 cod proc. civilă.
Prin urmare, în speță, fără a putea intra în analiza amănunțită a probelor câtă vreme nu sunt incidente prevederile art. 3041 cod proc. civilă, Curtea constată că în apel s-a apreciat că aportul foștilor soți la dobândirea bunurilor comune nu a putut fi considerat ca fiind egal, din moment ce posibilitățile financiare ale reclamantei depășeau pe cele constante ale soțului pârât – aspect confirmat de această din urmă parte în măsura în care nu a înțeles să apeleze sentința civilă nr. 738/06.03.2012 a Judecătoriei M., care a stabilit o cotă de contribuție de 60% în favoarea lui M. E. V. și de 40% în favoarea lui M. Ș..
În același timp, susținerea recurentei reclamante potrivit cu care cota sa de contribuție ar fi de 85%, iar nu de doar 70%, pe argumentul că doar veniturile sale lunare erau alocate gospodăriei și dobândirii patrimoniului comun, nu poate fi reținută ca întemeiată.
Pârâtul recurent nu s-a aflat în situația de a nu presta vreo muncă în toată perioada căsătoriei, ci a avut propria sa activitate remunerată în cadrul unei instituții de stat (chiar dacă parte din veniturile sale au fost, conform statuării în raport de înscrisurile depuse în fața instanței de apel, afectate plății pensiei de întreținere lunare pentru fiica dintr-o căsătorie anterioară, într-un cuantum de 25% din venitul net lunar).
Tribunalul a decis, în raport de probele administrate în fond și în apel, că reiese din datele comparative o diferență de venituri în favoarea reclamantei, pentru că pe lângă drepturile rezultate din raporturile de muncă au fost probate și alte surse de venit ori avantaje materiale asigurate de membrii ai familiei acesteia.
Or, atât jurisprudența instanței supreme, cât și doctrina au relevat faptul că acordarea pe timpul căsătoriei a diverse sume de bani unuia dintre soți, de către rudele acestuia, urmează să primească interpretarea juridică a darului manual făcut în considerarea gradului de rudenie, iar nu ca donație făcută ambilor soți.
Prin urmare, comparația făcută asupra drepturilor salariale și a gradului de afectare a acestora de sarcini și cheltuieli, posibilitatea reclamantei de a-și suplimenta veniturile de natură salarială prin alte activități, disponibilitatea aceleiași părți de a obține credite bancare afectate dobândirii de bunuri din patrimoniul devălmaș, primirea unor sume din străinătate de la fiica acesteia, dar și închirierea imobilului proprietate personală (aspect reținut de altfel și în cuprinsul hotărârii de divorț) au conturat soluția dispusă în apel, care a majorat cota de contribuție a reclamantei la 70%.
Recurentul pârât a pretins că în mod eronat instanța de apel a ajuns la o asemenea concluzie, câtă vreme a apreciat că sumele obținute prin creditele contractate de fosta soție au fost destinate edificării construcției, când în realitate ele au privit doar achiziționarea de bunuri mobile.
Această aserțiune vine însă în contradicție cu răspunsurile la interogatoriu date în fața primei instanțe și la care a făcut de altfel trimitere și tribunalul (fila 251 fond), probă în cadrul căreia pârâtul a confirmat că atât încheierea creditului ipotecar, cât și parte din celelalte contracte bancare au fost alocate atât edificării construcției, cât și achiziționării de bunuri mobile.
Cum cota majoritară a unuia dintre soții devălmași nu se apreciază doar în funcție de unul dintre bunuri (chiar cu valoarea cea mai mare), ci prin raportare la întregul patrimoniu comunitar, această critică a recurentului pârât – potrivit căreia instanța de apel a maximizat cota reclamantei printr-o greșită abordare a probatoriului urmează a fi respinsă ca nefondată.
Va fi înlăturată și motivația ignorării propriilor venituri din muncă obținute permanent în timpul căsătoriei de către pârât, pentru că tribunalul nu le-a înlăturat pentru a da satisfacție apelantei în cota pretinsă, ci dimpotrivă, le-a avut în vedere – cu atât mai mult cu cât probele ce atestă veniturile lunare individuale realizate de pârât au fost prezentate abia în apel.
În egală măsură va fi apreciată ca o critică neîntemeiată adusă evaluării devolutive a instanței de apel cea invocată de către recurentul pârât, cu privire la înlăturarea participării sale cu munca fizică la edificarea construcției. Curtea reține, din acest punct de vedere, că soluția tribunalului reflectă contrariul, pentru că acest element a fost luat în calcul în evaluarea de ansamblu a participației unuia dintre soți la dobândirea patrimoniului comun, neputând însă a fi stabilită contribuția sa exclusiv prin raportare la valoarea lucrărilor la care și-a adus acest aport (anume, la ridicarea acoperișului, care potrivit opiniei recurentului, ar reprezenta cca. 30% din valoarea manoperei la întreaga construcție). De altfel, acest element nu figurează în apărare ca indicat în fond și în apel, fiind susținut pentru prima dată în calea de atac a recursului. Judecătorul fondului a evaluat cota de contribuție a soților exclusiv pe baza probelor administrate de reclamantă, abia în apelul reclamantei fiind prezentate înscrisuri legate de veniturile salariale ale pârâtului.
În același context urmează a se plasa și susținerea vizând primirea de către recurentul reclamant a unei sume cu titlu de sultă în cursul anului 2001, evocate în recurs, cu atât mai mult cu cât chestiunea nu a fost pusă în discuție în ansamblul probelor administrate de instanțele devolutive.
Prin urmare, astfel cum s-a arătat, cuantumul câștigului net nu a fost unicul criteriu de determinare a cotei, tribunalul apreciind ca fiind relevant aportul foștilor soți la dobândirea bunurilor comune, anume posibilitatea afectării câștigului lunar al fiecăruia la susținerea și îmbogățirea patrimoniului comunitar, dar și participarea la activitățile casnice. De aceea instanța de apel a reevaluat cota de participare a foștilor soți nu doar în raport de salarii, ci și de asumarea efectivă a sarcinii achiziționării bunurilor prin contractarea de credite bancare și de posibilitățile reale de suplimentare a veniturilor; din acest punct de vedere nu poate fi pretinsă ca eroare în aplicarea criteriilor prevăzute de art. 6735 cod proc. civilă soluția recurată, câtă vreme instanța de apel a relevat afectarea bunului propriu al reclamantei cu ipotecă, solicitarea de credite de către reclamantă, primirea de sume din străinătate, închirierea bunului propriu, efectuarea de activități ocazionale plătite, în afara celor de serviciu.
Toate celelalte trimiteri ale părților la interpretarea probelor (nesinceritatea declarațiilor testimoniale făcute de martora B., constituirea pro causa a unor probe, utilitatea înscrisurilor în legătură cu existența în prezent a unei proceduri de executare silită asupra bunului propriu al reclamantei, evaluarea sumei de 36.000 euro pentru imobil după scăderea cheltuielilor de judecată, nevalorificarea declarației martorului pârâtului etc.) nu își găsesc relevanța în cadrul controlului de legalitate, în măsura în care tribunalul a verificat aspectele de temeinicie în apel, atât punctual în legătură cu compunerea masei de împărțit, cât și în ce privește cota de contribuție, respectând deopotrivă limitele sesizării.
În privința faptului invocat de către recurenta reclamantă, anume că toate creditele au fost contractate doar de către această parte, instanța va reține că acest aspect nu prezintă prin el însuși relevanță, fiind determinantă măsura afectării veniturilor proprii ori comune în achitarea acestui pasiv. Or, chestiunea plății ratelor aferente din veniturile cumulate lunare ale soților nu a fost probată într-o manieră care să excludă o anumită contribuție a pârâtului și care să confirme o cotă covârșitor majoritară de 85%, cum a pretins reclamanta. În egală măsură, tribunalul a motivat diferențierea de 70% în favoarea recurentei reclamante, pentru că pârâtul a înțeles să dovedească exclusiv drepturile de natură salarială obținute, în timp ce reclamanta a probat afectarea acestora de cheltuieli de întreținere a minorului dint-o căsătorie anterioară, după cum a probat și primirea unor sume din străinătate. În aceste condiții, instanța de apel a apreciat că inegalitatea participației foștilor soți la dobândirea bunurilor comune a fost cu mult mai mare decât cea reținută în primă instanță.
În fine, cât privește luarea în calcul, în ansamblul probator, a creditului de la BRD Finance Bank contractat de reclamantă în 2011 (așadar, după desfacerea căsătoriei), instanța de recurs va înlătura această critică a pârâtului.
Tribunalul nu a făcut referire la acest credit ori la valoarea lui pentru a justifica o cotă mai mare de participare a apelantei reclamante la dobândirea bunurilor comune, iar inserarea mențiunii privitoare la înglobarea plăților efectuate de către reclamantă ca rate aferente și acestui contract de credit a fost realizată în primă instanță, Judecătoria M. dând această dezlegare necontestată cu apel de către pârât. Prin urmare, o atare critică este evocată omisso medio, nefăcând obiect al contestației în apel.
Asupra criticilor reclamantei vizând modalitatea de aplicare a dispozițiilor art. 274 cod proc. civilă, Curtea va avea în vedere că tribunalul a dat și în acest caz o dezlegare corectă.
Textul art. 276 cod proc. civilă arată că în măsura în care pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate numai în parte, se va stabili și în ce măsură fiecare din ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor. O asemenea situație a relevat-o dezlegarea dată în primă instanță, pentru că instanța de fond a admis în parte acțiunea reclamantei, constatând că s-a renunțat în cursul judecății la partajarea bunurilor comune, dar și că solicitarea de recunoaștere a cotei majoritare de 85% este neîntemeiată.
Instanța de fond l-a obligat pe pârât la 4891,88 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, corespunzător admiterii în parte a pretențiilor din partaj; admiterea parțială a pretențiilor reclamantei nu putea conduce la impunerea în sarcina pârâtului a tuturor cheltuielilor făcute, cu atât mai mult cu cât timbrarea în partaj ține seama de valoarea pretinsă în plus de petent, fiind dispusă la valoare conform Legii nr. 146/1997 modificată (aplicabilă la data sesizării instanței).
Astfel fiind, corect instanța de apel a respins și această critică.
Rezumând, pentru toate argumentele relevate, apreciind că soluția pronunțată în apel nu este susceptibilă de reformare în sensul dat de art. 304 pct. 9 cod proc. civilă, în temeiul art. 312 alin. 1 cod proc. civilă se vor respinge ca nefondate ambele recursuri, cu respingerea corelativă a cererii reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată din recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile civile formulat de recurenta reclamantă intimată M. E. V., cu domiciliul în M., ., ., . recurentul pârât intimat M. Ș., cu domiciliul în . Nou), județul C., împotriva deciziei civile nr. 235, pronunțată de Tribunalul C. la data de 09 aprilie 2013.
Irevocabilă.
Pronunțate în ședință publică astăzi, 21 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
VANGHELIȚA T. G. L.
M. G.
Grefier,
A. B.
Tehnored.hot.jud.rec.M.G./18.12.2013
Gr.AB/2 ex./18.12.2013
| ← Nulitate act. Decizia nr. 2/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
