Grăniţuire. Decizia nr. 174/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA

Comentarii

0

Decizia nr. 174/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 20-10-2015 în dosarul nr. 174/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.174/C

Ședința publică din data de 20 octombrie 2015

Completul compus din:

Președinte - Vanghelița T.

Judecător - G. L.

Judecător - M. G.

Grefier - G. I.

Pe rol, pronunțarea asupra recursului civil formulat de recurenta reclamantă D. A. – domiciliată în municipiul C., . nr.18, județul C., împotriva deciziei civile nr.1013 din data de 16.12.2014, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimații pârâți A. M. și A. M. – domiciliați în municipiul C., . nr.16 Bis, județul C., B. A. și B. C. - domiciliați în municipiul C., . nr.18A, județul C., având ca obiect – grănițuire.

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 12 octombrie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, și când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 20 octombrie 2015, când a pronunțat următoarea hotărâre.

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

Prin acțiunea înregistrată la pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, reclamanta D. A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții Canănău V., Canănau V., A. M. si A. M., stabilirea liniei de hotar ce desparte proprietățile părților și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare s-a arătat că prin sentința civilă nr.3836/19.03.1998 a Judecătoriei C. - înscrisă în Registrul de Transcripțiuni si Inscripțiuni sub nr.6654/1998 - s-a constatat dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilului compus din teren în suprafață de 225 mp. și construcție (parter si etaj) situat in C., ..18. Deși între terenul reclamantei si proprietățile vecine există semne exterioare de delimitare, acestea au fost în mod repetat mutate de către pârâți, astfel că în prezent există dubii că ar mai fi situate pe hotarul care delimitează proprietățile limitrofe.

În drept s-au invocat dispozițiile art.584 din Codul civil.

Stabilirea liniei de hotar ce desparte proprietățile părților a fost solicitată și de pârâtul A. M. prin cerere reconvențională.

În motivarea acestei solicitări s-a arătat că pârâtul este proprietarul imobilului situat in Constanta, ..16 bis iîn temeiul hotărârii judecătorești pronunțată în dosarul civil nr._/1993 al Judecătoriei C. - transcrisă in Registrul de Transcripțiuni și Inscripțiuni sub nr._/1994 - prin care s-a constatat, în favoarea sa, vânzarea-cumpărarea terenului în suprafață de 300 mp., în contradictoriu cu numitul J. N.. Prin aceeași sentință s-a constatat că este și proprietarul construcției existente pe teren, compusă din 4 camere, 2 holuri, bucătărie și baie, edificată fără autorizație de construcție.

A mai arătat pârâtul că între proprietatea sa și cea care aparține reclamantei exista un gard despărțitor, care a fost împins de titulara acțiunii spre interiorul proprietății sale, astfel că în prezent granița anterioară nu mai este respectată și deține, în fapt, conform măsurătorilor, numai 293 mp., din cei 300 mp.

În drept au fost invocate dispozițiile art.480 si 584 din Codul civil.

Prin cererea formulată la termenul din 24.11.2005 reclamanta a modificat acțiunea sub aspectul cadrului procesual pasiv, în sensul că a chemat în judecată și pe pârâții B. C. și B. A. în contradictoriu cu care a solicitat stabilirea liniei de hotar ce desparte proprietățile părților și obligarea pârâților la desființarea construcțiilor proprietatea acestora, edificate, parțial, pe terenul reclamantei și fără respectarea distanței minime obligatorii față de imobilul proprietatea acesteia.

Prin aceeași cerere s-a solicitat și obligarea pârâților A. la luarea măsurilor necesare pentru a împiedica scurgerea apelor de pe acoperișul casei lor pe terenul reclamantei, sub sancțiunea obligării la daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere, precum si la desființarea plantațiilor constând in viță de vie aflate lângă hotarul despărțitor al proprietății reclamantei, iar in caz de refuz, autorizarea acesteia să efectueze lucrările pe cheltuiala pârâților.

Prin precizările scrise depuse la termenul din 19.01.2006, pârâtul reconvenient A. M. și-a completat obiectul cererii reconvenționale cu revendicarea suprafeței de 7 mp (diferența dintre suprafața de 300 mp din titlul său si cea de 293 mp stăpânită în fapt).

A invocat, același pârât, și excepția prescripției achizitive în raport de prevederile art.1890 din Codul civil, solicitând instanței să constate că a dobândit, prin uzucapiunea de 30 de ani, dreptul de proprietate asupra terenului de 300 mp. situat în Constanta, ..16 bis, pe care îl posedă din 1968.

Prin sentința civilă nr._/27.05.2010 Judecătoria C. a admis acțiunea principală, astfel cum a fost precizată, și a obligat pârâții B. C. și B. A. la desființarea construcțiilor proprietatea lor edificate parțial pe terenul proprietatea reclamantei, fără respectarea distanței minime obligatorii față de imobilul proprietatea acesteia.

A obligat pârâții A. M. și A. M. să ia măsuri pentru a împiedica scurgerea apelor de pe acoperișul casei acestora pe terenul reclamantei, sub sancțiunea obligării la daune cominatorii de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere, și să desființeze plantațiile constând in viță de vie, aflate lângă hotarul despărțitor al proprietății reclamantei, iar în caz de refuz, a autorizat reclamanta să efectueze aceste lucrări pe cheltuiala pârâților.

A stabilit linia de hotar între proprietățile părților conform raportului de expertiză efectuat în cauză de către expert A. M., considerat parte integrantă din hotărâre. A respins ca nefondată cererea reconvențională formulată de pârâtul A. M. și excepția prescripției achizitive invocată de același pârât și a obligat pârâții la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a hotărî în acest sens prima instanță a reținut că autorul reclamantei, D. S., a cumpărat în anul 1967 o suprafață de 540 mp. teren situată în C., . nr.18, prin două înscrisuri sub semnătură privată intitulate ”chitanțe” ce au fost întocmite în aceeași zi: un înscris potrivit căruia D. S. a cumpărat de la Ton F. suprafața de 420 mp pentru suma de 16.800 lei (40 lei/mp.), achitând cu titlu de avans de 13.200 lei, ce reprezenta contravaloarea a 330 m.p. din suprafața respectivă (rămânea ca acesta să mai achite suma de 3.600 lei) si un înscris din care rezultă că D. S. a cumpărat și suprafața de 120 m.p, cu valoare totală de 4.800 lei (40 lei/mp), pentru care a achitat in avans suma de 1000 lei, echivalentul unei suprafețe de 25 mp. Ulterior a mai fost achitată o sumă de 1000 lei, deci promitentul cumpărător a plătit echivalentul a 50 mp. din terenul de 120 mp., rămânând restant cu suma de 2800 lei. Din chitanțele enumerate s-a reținut că autorul reclamantei a cumpărat și achitat, la nivelul anului 1967, suprafața de 380 mp., iar din concluziile raportului de expertiză s-a reținut că acesta a primit suprafața de 345 mp.

A mai avut în vedere instanța de fond că în anul 1987 moștenitorul lui Ton F., numitul J. N., a vândut prin înscris sub semnătură privată, către reclamantă, suprafața de 225 mp. și că, potrivit sentinței civile nr. 3836/19.03.1998 a Judecătoriei C. – prin care s-a constatat intervenită vânzarea cumpărarea suprafeței de 225 mp. între J. N. și D. A. și care a fost înscrisă în Registrul de Transcripțiuni si Inscripțiuni de pe lângă Judecătoria C. sub nr.6654/1998 – reclamanta este proprietara unui imobil in suprafață de 245 mp., situat în Constanta, ..18.

Referitor la părțile adverse reclamantei s-a reținut că pârâții A. sunt proprietarii terenului în suprafață de 300 mp. situat în Constanta, ..16 bis, conform sentinței civile pronunțatăe în dosarul nr._/1993 al Judecătoriei C., iar pârâții B. C. și B. A. sunt proprietarii terenului în suprafață de 173,33 mp. situat în C., ..18A, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.103/12.08.2005.

În ceea ce privește modalitatea de transmitere a dreptului de proprietate asupra imobilelor deținute de pârâți s-a reținut că prin sentința civilă nr.845/01.02.2000 a Judecătoriei C. a fost admisă acțiunea formulată de pârâții C. V. și C. V. și s-a constatat că aceștia au dobândit dreptul de proprietate asupra unui teren în suprafață de 170 mp. situat în Constanta, Slt. I. G. nr.18 A ca efect al uzucapiunii de 30 de ani; a fost respinsă cererea de constatare a vânzării-cumpărării în contradictoriu cu moștenitorul lui Ton F., J. N.. Prin contractul de vânzare-cumpărare nr.103/12.08.2005 aceeași pârâți au înstrăinat imobilul respectiv, obținând nr.cadastral 4877.

Pârâtul A. M. a cumpărat în anul 1968 suprafața de 300 mp. teren de la autoarea comună, Ton F., iar prin sentința civilă nr._/1993 a Judecătoriei C. s-a constatat intervenită vânzarea-cumpărarea imobilului în suprafață de 300 mp., în contradictoriu cu J. N., moștenitorul numitei Ton F., dar și faptul că pârâtul este proprietarul construcției edificate pe acest teren, compusă din 4 camere, 2 holuri, bucătărie si baie, edificată fără autorizație de construire.

Din raportul de expertiză efectuat în cauză s-a reținut că reclamanta deține, în fapt, suprafața de 182 mp., deci mai puțin decât suprafața menționată în titlul său de proprietate, și că pârâții B. care, ca și autorii lor, au dobândit imobilul învecinat ulterior datei la care reclamanta a intrat în posesia imobilului său și chiar ulterior constatării vânzării cumpărării în favoarea acesteia, dețin, în realitate, o suprafață de 187 mp. (176+11), deși potrivit actelor sunt proprietarii unei suprafețe de 170 mp.

Limita de hotar a fost stabilită intre punctele E-C, pe o lungime de 25,92 ml., la o distanță medie de 0,72 ml față de locuința proprietatea reclamantei, reținându-se că la momentul efectuării expertizei pârâții A. dețin în fapt o suprafață de 291 mp., din care 1 mp. se suprapune cu proprietatea reclamantei; limita dintre proprietatea reclamantei și cea a pârâților A. a fost determinată de punctele 29-48-60, pe o lungime de 26,06 m.l.

Din probatoriile administrate s-a reținut că pârâții au modificat semnele exterioare de delimitare – martorii arătând că în anul 1994 pârâții A. au mutat gardul din lemn fără acordul reclamantei și au ridicat pe o porțiune un gard din plăci de azbociment, intrând pe proprietatea acesteia, iar pârâții Cananău, autorii pârâților A., și-au improvizat un hol din lemn pe zidul despărțitor; în aceste condiții, 0,72 ml au fost ocupați de pârâții Cananău, iar pârâții B., prin autorii lor, au edificat pe hotarul ce desparte proprietățile părților, fără autorizație, două construcții (un hol și un coteț), contrar prevederilor art.610 din Codul civil.

S-a avut în vedere și că acoperișul casei pârâților A. permite scurgerea apei de ploaie pe terenul proprietatea reclamantei, fapt de natură să îi aducă acesteia prejudicii, prin inundarea terenului limitrof, precum și că aceștia au plantat în imediata vecinătate a liniei de hotar, fără respectarea distanței minime obligatorii, butuci de viță, care aduc prejudicii proprietății reclamantei.

Pentru aceleași considerente, expuse anterior, s-a constatat și netemeinicia cererii reconvenționale formulată de pârâtul A., iar excepția prescripției achizitive a fost respinsă cu motivarea că pârâtul are titlu de proprietate pentru terenul în suprafață de 300 mp., respectiv sentința civilă pronunțată în dosarul nr._/1993 al Judecătoriei C., prin care s-a constatat intervenită vânzarea-cumpărarea cu privire la aceasta suprafață de teren, în totalitatea ei.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții A. M. și A. M., pe de o parte, și pârâții B. C. și A., pe de altă parte.

I. Pârâții A. M. și A. M. au criticat hotărârea instanței de fond pentru următoarele motive:

-În mod greșit s-a reținut că autorul intimatei-reclamante, în persoana lui D. S. a dobândit în anul 1967 un lot de teren în suprafață de 540 m.p. situat în C., . nr.18, prin doua înscrisuri sub semnatură privată intitulate chitanțe întocmite în aceeași zi. Din această perspectivă s-a făcut o apreciere eronată a probatoriilor administrate în cauză, apreciindu-se greșit întinderea dreptului de proprietate al intimatei-reclamante.

-Dând valoare de titlu de proprietate unor înscrisuri sub semnatură privată pentru care pârâții au și invocat procedura înscrierii în fals, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, stabilind linia de hotar între proprietățile părților cu încălcarea dreptului de proprietate al apelanților.

Având în vedere instituția grănițuirii, instanța de fond era obligată să analizeze titlurile de proprietate ale părților și doar în temeiul acestor titluri să se stabilească linia de hotar.

Reluând apărările expuse cu ocazia judecății cauzei în primă instanță, apelanții-pârâți au susținut că, prin omologarea expertizei efectuate de către expert A. M., care a avut în vedere tocmai înscrisurile sub semnatură privată prezentate de către reclamantă și contestate de apelanți, instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică.

-În fine, apelanții au susținut că solicită constatarea intervenirii prescripției achizitive în favoarea lor, întrucât îndeplinesc toate condițiile în acest scop. Această cerere a fost invocată pe cale de excepție, ca o apărare de fond, nefiind necesară formularea unei cereri reconvenționale sau a unei acțiuni separate.

II. În dezvoltarea motivelor de apel formulate, pârâții B. C. și B. A. au arătat următoarele:

-Instanța de fond în mod greșit a reținut că autorul intimatei reclamante, în persoana lui D. S., a dobândit în anul 1967 un lot de teren în suprafață de 540 m.p. situat în C., . nr.18, prin doua înscrisuri sub semnatură privată intitulate chitanțe întocmite în aceeași zi. Din această perspectivă s-a făcut o apreciere eronată a probatoriilor administrate în cauză, apreciindu-se greșit întinderea dreptului de proprietate al intimatei reclamante.

-Într-o acțiune întemeiată pe dispozițiile art.584 Cod civil, judecătorul nu are a se pronunța asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate, ci asupra formei terenului al cărui contur este fixat decisiv prin linia hotarului despărțitor determinată prin semne vizibile. Operatiunile judiciare ale granițuirii circumscriu identificarea hotarului real trasării hotarului și așezării semnelor. Instanta de fond nu a luat în examinare nici titlurile de proprietate, nici semnele mai vechi ale hotarului despărțitor, care nu au fost modificate niciodată.

-Instanța de fond nu a luat în considerare raportul de expertiză întocmit de A. F., ale cărui concluzii s-au raportat la obiectivele încuviințate de instanță, titlurile de proprietate și celelalte înscrisuri existente la dosarul cauzei. Din cuprinsul acestuia rezultă că dreptul de proprietate asupra imobilului nu a suferit niciodată modificări în timp.

Apelanții au solicitat a se constata intervenită în favoarea lor prescripția achizitivă, în raport de faptul că se contestă întinderea dreptului lor de proprietate. Asemeni apelanților A., pârâții B. au solicita să se constate intervenită uzucapiunea pe cale de excepție.

În apărare, reclamanta-intimată a formulat întâmpinare, prin intermediul căreia a susținut că instanța de fond a stabilit în mod corect întinderea dreptului său de proprietate prin raportate la probele administrate, iar granițuirea proprietăților a fost dispusă în urma analizei coroborate a tuturor probelor administrate.

La solicitarea instanței, apelantul A. M. a formulat precizări cu privire la prescripția achizitivă invocată, arătând că aceasta privește întreaga suprafață de 300 m.p., astfel cum a fost ea dobândită prin titlul de proprietate reprezentat de sentința civilă pronunțată în dosarul_/1993 al Judecătoriei C..

Apelanții B. C. și A. au precizat, în referire la excepția prescripției achizitive, că aceasta vizează suprafața de 3,33 m.p. rezultată din contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.103/12.08.2005 ca fiind diferența dintre 170 m.p. și 173,33 m.p. rezultați din măsurători.

Prin decizia civilă nr.173/11.03.2011 Tribunalul C. a respins ca nefondat apelul pârâților A. M. și A. M., a admis apelul pârâților B. C. și B. A. și, schimbând în parte hotărârea atacată, a admis în parte acțiunea reclamantei, în sensul că a respins cererile referitoare la grănițuirea față de proprietatea pârâților B. și la obligarea acestora la demolarea construcțiilor, a menținut obligația pârâților A. de a desființa plantațiile de viță de vie și de a lua măsuri pentru a împiedica scurgerea apelor și dispoziția referitoare la grănițuirea proprietății reclamantei în raport cu acești pârâți, a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate, a obligat intimata reclamantă la plata cheltuielilor de judecată către apelanții B. și a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de aceasta din urmă.

Pe parcursul soluționării cauzei în apel tribunalul a constatat că a intervenit transmisiunea calității procesuale active de la pârâții Cananău V. și V. către B. C. și A., ca urmare a vânzării cumpărării imobilului litigios.

Împotriva deciziei menționate au declarat recurs reclamanta D. A. și pârâții A. M. și A. M. și au criticat-o pentru nelegalitate conform art.304 pct.7, 8 și 9 din Codul de procedură civilă.

În motivarea recursului său, reclamanta a invocat, sub un prim aspect, greșita calificare a actului juridic dedus judecății și greșita aplicare a prevederilor art.480 și art.584 din Codul civil în stabilirea regimului juridic aplicabil cererii de chemare în judecată, care a avut ca obiect o acțiune în grănițuire, iar nu una în revendicare.

A susținut recurenta că natura acțiunii dedusă judecății rezultă cu certitudine din faptul întemeierii ei pe prevederile art.584 din Codul civil, din împrejurarea că nu a invocat nevalabilitatea titlurilor pârâților sau caracterul preferabil al titlului său, ci a solicitat doar delimitarea proprietății sale de cele aparținând pârâților, care au încălcat-o prin mutarea semnelor de hotar, fără a pretinde recuperarea vreunei suprafețe de la vecini, ci numai restabilirea situației reale, conformă semnelor de hotar și actelor exhibate de părți.

S-au invocat concluziile raportului de contraexpertiză efectuat în cauză, potrivit cărora suprafețele înscrise în actele de proprietate ale părților litigante sunt mai mici decât cele reale ca urmare a faptului că la momentul dobândirii nu a fost măsurat cu exactitate ce s-a înstrăinat, dar s-a pretins că în cazul recurentei diferența nu rezultă dintr-o astfel de împrejurare, ci este consecința comportamentului ulterior al pârâților intimați, care au și formulat cereri de constatare a dreptului de proprietate pe calea uzucapiunii pentru diferența de teren ocupată din proprietatea recurentei.

A criticat recurenta și caracterul contradictoriu al considerentelor deciziei recurate sub aspectul greșitei întemeieri a soluției de respingere a apelului formulat de intimații B. pe statuările sentinței civile nr. 8233/17.06.1997 a Judecătoriei C., deși unicul titlu de proprietate invocat în susținerea dreptului său a fost sentința civilă nr.3836/19.03.1998 a Judecătoriei C., transcrisă în Registrul de transcripțiuni și inscripțiuni de pe lângă Judecătoria C. sub nr.6654/1998, prin care s-a constatat intervenită vânzarea cumpărarea suprafeței de 225 mp între J. N. și D. A..

A arătat recurenta că în mod greșit a apreciat tribunalul că există o suprapunere între suprafețele la care fac referire cele două hotărâri judecătorești pentru că sentința civilă nr.8233/1997 – prin care s-a constatat intervenită vânzarea cumpărarea suprafeței de 245 mp situată în C., . nr.18 între J. N. și D. S., Matanie A. și D. I., în calitate de moștenitori ai lui D. S. – nu are legătură cu prezenta cauză, terenul a cărui grănițuire s-a solicitat în acest litigiu fiind exclusiv cel prevăzut în sentința din 1998.

Caracterul distinct al suprafețelor de teren la care fac referire cele două hotărâri judecătorești anterior menționate s-a arătat că rezultă din modalitatea de dobândire a acestora, în sensul că suprafața de 345 mp - pentru care s-a constatat vânzarea cumpărarea prin sentința din 1997 - face parte din terenul achiziționat și plătit conform înscrisurilor sub semnătură privată încheiate de autorul recurentei, D. S., în calitate de cumpărător, cu vânzătoarea Ton F., în timp ce suprafața de 225 mp., aflată în litigiu, a fost vândută de J. N., succesorul lui Ton F., doar către recurenta Matanie A., în prezent D. A., printr-un înscris sub semnătură privată distinct, încheiat în 1987.

A mai pretins recurenta că și în ipoteza în care cele două suprafețe s-ar suprapune, cum susțin intimații, aceștia nu sunt prejudiciați pentru că dreptul său de proprietate a fost invocat numai în limita suprafeței de 225 mp., iar grănițuirea a fost solicitată doar în raport de sentința civilă nr.3836/1998, adică pentru aceeași suprafață.

A criticat recurenta și reținerea caracterului incert al întinderii dreptului său de proprietate și a arătat că aprecierea este lipsită de fundament în condițiile în care această întindere rezultă în mod indubitabil din dispozitivul sentinței civile nr.3836/19.03.1998 a Judecătoriei C., iar tribunalul a validat raportul de contraexpertiză efectuat de expert A. M. și s-a considerat lămurit prin probele administrate în cauză.

S-a susținut că recurenta este partea cea mai prejudiciată prin varianta de grănițuire propusă chiar și potrivit expertizei la care s-a făcut referire anterior, pe care nu a contestat-o, însă, nici la fond, nici în apel, și că în condițiile în care instanța de fond a respins obiecțiunile pârâților, iar în apel a fost respinsă cererea de efectuare a unei noi expertize, tribunalul și-a însușit concluziile contraexpertizei și, pe cale de consecință, nu le mai putea modifica implicit prin soluția pronunțată.

A fost criticată și interpretarea dată constatărilor sentinței civile nr. 8233/1997 a Judecătoriei C. cu motivarea că inadvertențele existente în cuprinsul acesteia puteau fi rectificate doar prin intermediul căilor de atac, care nu au fost exercitate, astfel că aceasta produce efecte juridice în privința suprafeței de 245 mp., a cărei vânzare cumpărare a fost constatată prin dispozitiv.

Referitor la solicitările intimaților B. s-a arătat că motivele pentru care cererea de constatare a dreptului lor de proprietate pe calea uzucapiunii a fost respinsă trebuiau avute în vedere și la soluționarea apelului pe care aceștia l-au declarat împotriva sentinței de fond, pe care tribunalul l-a admis, totuși, cu motivarea că proprietatea recurentei nu a fost încălcată.

A susținut recurenta că pretinsa încălcare a proprietății intimaților pârâți trebuie apreciată în funcție de raportul de contraexpertiză întocmit de expert A. M., dar și de împrejurarea că forma terenului în suprafață de 170 mp. pentru care dețin titlu intimații este diferită în schița anexă la sentința civilă nr.845/2000 a Judecătoriei C. – prin care s-a constatat intervenită vânzarea cumpărarea suprafeței anterior menționate, situată în C., ..18A, în favoarea autorilor intimaților, numiții Cananău V. și V. și s-a respins cererea de constatare a vânzării cumpărării în contradictoriu cu J. N. – față de planul anexat contractului de vânzare cumpărare nr.103/2005, prin care intimații au cumpărat același teren de la soții Cananău.

S-a mai arătat că, potrivit expertizei, distinct de suprafața de 176 mp. stăpânită în fapt de pârâții B., aceștia dețin încă 11 mp. evidențiați în schița anexă sentinței civile la care s-a făcut referire anterior, nu și în planul atașat contractului de vânzare cumpărare, deci 187 mp, că suprafața de 11 mp se regăsește în proprietatea numitului B. N. și că existența acestor diferențe se datorează faptului că, în realitate, soții Cananău au dobândit doar 145 mp, diferența de 42 mp fiind obținută prin extinderea abuzivă pe terenul proprietatea recurentei.

S-a invocat și ignorarea probatoriilor administrate la instanța de fond și, pe cale de consecință, greșita apreciere a faptului că limita dintre proprietatea recurentei și cea a intimaților B. ar fi calcanul casei recurentei cu motivarea că între construcția edificată de aceasta din urmă și limita proprietății intimaților a existat inițial o distanță de 0,72 ml, confirmată de raportul de contraexpertiză efectuat în cauză, dar și de declarațiile martorilor, care au arătat că semnele exterioare de delimitare au fost în mod repetat mutate de intimații B..

A criticat recurenta și preluarea, de către instanța de apel, a concluziilor expertizei inițiale, efectuată de expert A. F., în care nu există nicio referire la spațiul ocupat de familia B. și potrivit căreia limita proprietății recurentei este reprezentată de construcția proprietatea acesteia, contrar constatărilor din raportul de contraexpertiză, însușit de ambele instanțe de fond.

S-a arătat că, deși a constatat că terenul aflat în posesia recurentei este de numai 181 mp, expertiza A. nu a realizat o delimitare clară a imobilului acesteia față de proprietățile învecinate, respectiv B. și A., că acesta a fost motivul pentru care s-a dispus efectuarea contraexpertizei, că întregirea proprietății intimaților B. trebuia să se facă de la familia B. și că, în realitate, între construcțiile părților exista o distanță de 60 cm eliminată prin extinderea abuzivă a proprietății intimaților, respectiv prin mutarea gardului și construirea unui hol, împrejurare care a condus la alăturarea construcțiilor.

S-a pretins și că stabilirea liniei de hotar conform statuărilor instanței de fond nu poate fi împiedicată de faptul demolării unor construcții aparținând familiei B. pentru că, pe de o parte, acestea nu au fost edificate pe baza unei autorizații de construcție, iar pe de altă parte, pentru că demolarea unei construcții edificată nelegal nu poate fi doar consecința admiterii unei acțiuni în revendicare și a reluării posesiei terenului aferent acesteia, ci și aceea a unei corecte delimitări a proprietăților, deci a unei grănițuiri în urma căreia se constată că anumite construcții depășesc linia de hotar.

Pârâții A. M. și A. M. au criticat hotărârea tribunalului sub următoarele aspecte:

- greșita respingere a cererii de efectuare a unei noi expertize și reținerea eronată a concluziilor expertizei A. care, apreciind că reclamanta recurentă este titulara unei suprafețe de 570 mp., iar nu de 225 mp., a reținut alte limite ale dreptului de proprietate și s-a bazat pe măsurători eronate, care au avut drept consecință încălcarea dreptului de proprietate al recurenților pârâți.

- neexaminarea titlurilor opuse de părțile litigante în condițiile în care prin cererea reconvențională a fost dedusă judecății și o acțiune în revendicare, iar în considerente s-a reținut că, urmare a caracterului incert al dreptului de proprietate al reclamantei nu se poate proceda la o simplă delimitare a proprietăților, cu atât mai mult cu cât aceasta tinde la întregirea proprietății sale, a cărei întindere în teren este mai mică decât cea înscrisă în oricare din titlurile deținute.

Au susținut recurenții că acțiunea în grănițuire formulată de reclamantă nu vizează numai stabilirea liniei de hotar, ci și întinderea dreptului său de proprietate, deci are caracter revendicativ, și că modalitatea în care tribunalul a delimitat proprietățile părților echivalează cu admiterea pretențiilor cu caracter revendicativ față de recurenți, în absența oricărei comparații a titlurilor pe care reclamanta și pârâții le opun.

Sub același aspect s-a criticat și soluția dată excepției prescripției achizitive invocată de recurenți cu privire la servituțile continue și aparente și la modul lor de exercitare și s-a arătat că aceștia au exercitat o posesie continuă, neîntreruptă și netulburată asupra imobilului, ale cărui granițe nu au fost modificate în timp, iar prescripția invocată este în măsură să paralizeze acțiunea revendicativă a reclamantei, indiferent de titlul de proprietate pe care aceasta l-ar putea opune.

- greșita respingere a cererii de înscriere în fals cu privire la înscrisurile sub semnătură privată pe baza cărora au fost pronunțate sentințele civile invocate de reclamantă, avute în vedere la efectuarea raportului de contraexpertiză, și ignorarea faptului că stabilirea limitelor de hotar în raport cu întinderea reală a dreptului de proprietate al părților era posibilă doar prin examinarea acestor înscrisuri și compararea titlurilor părților.

- caracterul contradictoriu al motivelor care au condus la respingerea apelului recurenților și la admiterea apelului intimaților B. în condițiile în care situația pârâților este identică în sensul că, și în cazul recurenților, recurenta reclamantă tinde, prin solicitarea de stabilire a liniei de hotar pe calcanul construcției acestora, la demolarea construcției și acapararea unei suprafețe din terenul proprietatea acestora.

- valorificarea expertizei A. a condus la încălcarea dreptului de proprietate al recurenților asupra terenului situat sub streașina casei acestora și este consecința greșitei aprecieri asupra întinderii dreptului de proprietate al recurentei care, potrivit actelor dosarului, este de numai 175 mp., respectiv diferența între cei 345 mp. dobândiți inițial de D. S. și cei 170 mp. înstrăinați de acesta, aflați în prezent în proprietatea intimaților B.; cum recurenta reclamantă se află în prezent în posesia unei suprafețe de 182 mp. s-a pretins că diferența de 7 mp. reprezintă tocmai suprafața revendicată de recurenți, respectiv diferența dintre suprafața înscrisă în titlul acestora de proprietate și cea deținută în fapt.

Părțile au depus la dosar întâmpinări și concluzii scrise prin care au reluat, în esență, argumentele expuse în cererile depuse anterior la dosar, inclusiv în cele examinate în prezentul ciclu procesual.

Prin decizia civilă nr.49C/18.01.2012 Curtea de Apel C. a admis recursurile, a casat decizia civilă nr.173 din 11.03.2011 pronunțată în dosar nr._ și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului C., reținând următoarele:

Menită să apere dreptul de proprietate, grănițuirea își justifică rațiunea atât în cazul inexistenței unei delimitări între proprietăți, cât și în situația în care astfel de semne există, dar nu au fost stabilite prin înțelegerea părților sau prin hotărâre judecătorească și sunt contestate de părți - pentru că pe această cale se urmărește restabilirea modalității originare în care limita dintre proprietățile limitrofe a fost trasată; prin urmare, promovând acțiunea în stabilirea liniei de hotar, titularul dreptului real nu poate pretinde decât determinarea hotarului inițial existent între fondurile limitrofe, nu și stabilirea unei alte granițe, distinctă de cea trasată anterior.

În egală măsură, soluționând acțiunea întemeiată pe dispozițiile art.584 din Codul civil, judecătorul nu poate trece peste probele care atestă voința inițială a părților sau situația primordială a liniei de demarcare dintre proprietăți și nu poate stabili o situație juridică nouă, în sensul fixării unui alt hotar decât cel avut în vedere de părți sau existent la momentul la care a operat transmisiunea dreptului de proprietate.

Acesta este și motivul pentru care titularul acțiunii în grănițuire nu își poate fundamenta demersul procesual pe împrejurări care au intervenit ulterior stabilirii traseului originar al liniei de hotar și nici pe situații care reclamă compararea titlurilor părților deoarece ea are caracter declarativ, iar nu constitutiv de drepturi, iar cel care pretinde calitatea de proprietar a terenului în litigiu are posibilitatea promovării ulterioare a unei acțiuni în revendicare în cadrul căreia se va stabili în mod irevocabil care sunt întinderea și limitele corecte ale loturilor învecinate.

În speță, reclamanta a solicitat stabilirea traseului real pe care trebuie să îl urmeze hotarul dintre proprietatea sa și proprietățile pârâților B. și A. și a pretins că, deși au existat semne de delimitare a acestor fonduri învecinate, ele au fost modificate de pârâți prin mutarea succesivă a gardului sau prin edificarea unor construcții abuzive pe linia de hotar, situații care au condus la reducerea suprafeței pe care o deține conform sentinței civile nr. 3836/19.03.1998 a Judecătoriei C..

Respingând apelul pârâților A., tribunalul a reținut că întinderea dreptului de proprietate al reclamantei, în raport de care se impune a fi realizată operația de delimitare a celor două fonduri învecinate, este cea care rezultă din titlul de proprietate reprezentat de sentința civilă nr.3836/1998 a Judecătoriei C., care dovedește dreptul său asupra terenului în suprafață de 225 mp.

În considerentele aceleiași hotărâri, soluția de admitere a apelului declarat de pârâții B. a fost justificată, printre altele, de caracterul incert al întinderii aceluiași drept - neclaritate rezultată din existența unei suprapuneri de suprafețe și titluri, respectiv sentințele civile nr.3836/19.03.1998 și nr.8233/17.06.1997 ale Judecătoriei C., care fac referire la suprafețe de teren diferite sub aspectul întinderii - și, urmare a acestei incertitudini, de imposibilitatea realizării unei simple operații de delimitare față de fondul pârâților anterior menționați.

Având în vedere caracterul contradictoriu al considerentelor la care s-a făcut referire anterior, Curtea a apreciat că problema întinderii dreptului de proprietate al reclamantei și a titlului în raport de care se determină această întindere nu a fost rezolvată în mod unitar de tribunal, deși aceste aspecte au fost contestate prin ambele apeluri, în esență, cu aceeași motivare.

Astfel, formulând acțiunea în grănițuire întemeiată exclusiv pe dispozițiile art.584 din Codul civil, reclamanta a pretins că titlul care confirmă dreptul său de proprietate asupra fondului a cărui delimitare a solicitat-o este sentința civilă nr.3836/1998 a Judecătoriei C., transcrisă în Registrul de transcripțiuni și inscripțiuni de pe lângă Judecătoria C. sub nr.6654/1998, prin care s-a constatat intervenită vânzarea cumpărarea suprafeței de 225 mp. între J. N. și D. (fosta Matanie) A..

Acest titlu a fost invocat și în considerentele cererii completatoare depusă la termenul din 24.11.2005 și a fost avut în vedere și la efectuarea expertizei A. M., în raport de ale cărei concluzii a fost stabilită linia de hotar între proprietatea reclamantei și cea a pârâților A. și pe care s-a întemeiat soluția instanța de apel.

Întinderea terenului a cărui grănițuire s-a solicitat este, prin urmare, aceea de 225 mp., la care face referire titlul de proprietate anterior menționat, iar rezolvarea pretențiilor deduse judecății se impunea a fi realizată în raport de această întindere, stabilită cu certitudine în dispozitivul sentinței civile nr. 3836/1998 a Judecătoriei C..

Neexistând dubiu asupra întinderii imobilului pentru care reclamanta a făcut dovada dreptului său de proprietate și asupra limitelor investirii instanței de fond, în opinia Curții se impunea ca grănițuirea să se realizeze în raport cu toate fondurile pentru care s-a invocat prin acțiune starea de vecinătate întrucât, deși a urmărit modificarea liniilor de hotar și reducerea suprafețelor deținute de pârâți, cu consecința corelativă a întregirii suprafeței de teren pe care o deține conform sentinței civile nr.3836/1998 a Judecătoriei C., reclamanta nu a investit instanța de fond cu o acțiune în revendicare - împrejurare ce rezultă în mod neechivoc din lucrările dosarului, din faptul că nu a timbrat la valoare acțiunea și din invocarea drept temei exclusiv al acesteia a dispozițiilor art.584 din Codul civil.

Referitor la modalitatea de stabilire a liniei de hotar, s-a constatat că hotărârea tribunalului nu dă eficiență dispozițiilor de drept substanțial care reglementează acțiunea în grănițuire, în sensul că instanța nu a urmărit determinarea hotarului inițial dintre fondurile limitrofe, existent la momentul la care a operat transmisiunea dreptului de proprietate în favoarea reclamantei.

Astfel, probatoriile administrate în cauză nu au urmărit identificarea liniei de demarcare existentă între proprietăți la momentul transmiterii dreptului de proprietate în favoarea titularei acțiunii, ci delimitarea fondurilor s-a realizat exclusiv pe baza expertizei A. care a avut în vedere, potrivit consemnărilor de la filele 75, 76 și 77 din volumul II al dosarului de fond, susținerile reclamantei - cu privire la limita existentă anterior între proprietatea sa și cea a pârâților B. - sau planul cadastral întocmit pentru proprietatea pârâților A., deci un aspect ulterior stabilirii traseului originar al liniei de hotar.

A arătat instanța de recurs că delimitarea fondurilor limitrofe ce aparțin părților litigiului cu respectarea prevederilor art.584 din Codul civil nu se poate realiza decât în raport cu limitele pe care aceste proprietăți le aveau la momentul pronunțării hotărârilor judecătorești invocate în dovedirea calității de proprietari ai acestor imobile, astfel cum rezultă ele din schițele sau lucrările tehnice de specialitate pe baza cărora au fost pronunțate aceste sentințe sau din orice alte probatorii – martori, relații de la autoritățile administrative, lucrări tehnice de specialitate - de natură a atesta care a fost situația primordială a liniei de demarcare între proprietăți.

Pentru considerentele expuse și având în vedere că în instanța de recurs nu se pot aduce probe noi, cu excepția înscrisurilor, și cum pentru legala soluționare a cauzei este necesară administrarea probelor anterior menționate, s-a apreciat că se impune, conform art.312 alin.3 din Codul de procedură civilă, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul C. în scopul respectării caracterului devolutiv al apelului și a prevederilor art.295 din Codul de procedură civilă, prin refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță ori administrarea de probe noi care să conducă la dezlegarea problemelor litigioase.

Apelurile au fost reînregistrate la Tribunalul C. sub nr._ .

La termenul de judecată din 27.11.2012, la cererea apelanților-pârâți A. și B. și având în vedere conținutul de deciziei de casare nr. nr.49C/18.01.2012, tribunalul a încuviințat efectuarea unei expertize topografice contrarii, de către trei experți, cu obiectivele stabilite la judecata în primă instanță în raport de obiectul cererilor formulate de părți, respectiv: 1.identificarea imobilelor de părți, inclusiv a construcțiilor existente pe teren și a plantațiilor; 2.stabilirea liniilor de hotar ce despart cele trei proprietăți; 3. să se precizeze dacă între reclamanta D. A. și pârâții A. există o împrejmuire, pe ce distanță și dacă împrejmuirea a suferit modificări în timp; dacă reclamanta, în raport de acte, deține o suprafață în plus față de pârâții A. și care este această suprafață; 4.să se stabilească dacă imobilul aparținând pârâților B., prin modul de amplasare, pricinuiește prejudicii reclamantei; 5. să se stabilească dacă streașina locuinței pârâților A., prin modul de amplasare, provoacă prejudicii reclamantei, iar în caz afirmativ, să se stabilească unele măsuri de remediere a situației; 6. să se stabilească dacă pe terenul proprietatea pârâților A. există plantații de viță de vie și dacă sunt amplasate la o distanță legală de hotarul dintre proprietatea acestora și cea a reclamantei, și cu următoarele obiective suplimentare: să se identifice hotarul inițial, de la momentul dobândirii proprietăților de către părți, raportat la titlurile de care se prevalează acestea și la toate celelalte înscrisuri aflate la dosar, inclusiv schițele vechi anexate actelor de proprietate ale autorilor părților, în cazul în care acestea există; față de cererea reconvențională a pârâților A., să se identifice eventuala suprafață de teren ocupată abuziv de reclamantă în detrimentul acestor pârâți.

La același termen de judecată a fost respinsă ca neutilă soluționării cauzei, în raport de pretențiile deduse judecății și de înscrisurile existente deja la dosar, proba cu înscrisuri reprezentând situația juridică a imobilelor în litigiu și istoricul de rol fiscal solicitată de apelanții-pârâți A. și a fost prorogată pronunțarea asupra admisibilității administrării probelor cu martori și cu interogatoriu solicitate de intimata-reclamantă, după efectuarea expertizei.

Apelanții-pârâți A. au depus la dosar înscrisuri reprezentând sentință civilă din 07.04.1994, planșe fotografice, adresă nr.4715/22.02.1999 a Primăriei Municipiului C.-Direcția Patrimoniu și plan de amplasament anexă la această adresă, proces verbal de contravenție nr.68/13.06.1968.

Raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de experții topografi G. Aliona, B. C. și D. D. a fost atașat la f.96-120.

Intimata-reclamantă a formulat obiecțiuni, care au vizat, în esență, următoarele aspecte: 1. experții nu au ținut seama la grănițuirea proprietăților de titlul său de proprietate pentru suprafața de 225 mp., reprezentat de sentința civilă nr.3836/19.03.1998; 2.experții au pornit de la un istoric greșit al transmiterii dreptului de proprietate în favoarea părților litigante, fapt ce a determinat concluzii eronate; 3.experții au creat o graniță artificială între proprietatea sa și proprietatea familiei A., care nu respectă nici actele de proprietate ale părților litigante și nici reperele fixe existente în teren; 4. experții au trasat o linie greșită de hotar între proprietatea sa și cea a apelanților-pârâți B..

Obiecțiunile au fost încuviințate în integralitate prin încheierea de ședință din 11.12.2014, iar răspunsul experților la aceste obiecțiuni, astfel cum a fost refăcut potrivit dispozițiilor instanței de la termenul din 03.06.2014, a fost depus la f.151-156.

Prin notele de ședință depuse la data de 20.11.2014 intimata-reclamantă a solicitat efectuarea unei contraexpertize topografice, invocând următoarele argumente:

1.Nici în răspunsul la obiecțiuni experții nu au ținut seama la grănițuire de titlul său de proprietate pentru o suprafață de 225 mp., ignorând și reperele din teren care atestă că a deținut 225 mp., dar și faptul că terenul care lipsește din proprietatea sa, respectiv de 38 mp., se regăsește în mod evident încorporat în terenul ce aparține celor doi vecini, pârâții-apelanți în cauză. Mai mult, prin retrasarea liniilor de hotar este deposedată de încă 10 mp. teren în favoarea familiei A., fără să existe o justificare în acest sens.

2.Reținând că ar deține numai suprafața de 177 mp., experții au încălcat puterea de lucru judecat a sentinței civile nr.3836/19.03.1998, în care este menționată suprafața de 225 mp., și astfel nu au restabilit legalitatea între părți. Din punct de vedere juridic, nici măcar nu contează cât măsura în fapt proprietatea ei, ci suprafața de teren menționată în actele de proprietate, inclusiv în înscrisul sub semnătură privată ce a stat la baza constatării vânzării-cumpărării. Planul întocmit de . în mod nejustificat de către experți, nu a fost invocat pentru stabilirea cu exactitate a întinderii suprafeței de teren, ci pentru a demonstra că liniile de hotar dintre toate proprietățile din zonă au fost întotdeauna drepte și au dobândit forma stabilită de experți doar în urma acțiunilor abuzive ale pârâților-apelanți.

3.Granița dintre proprietatea sa și cea a familiei A. a fost stabilită în mod artificial, fără a ține cont de actele de proprietate, de reperele fixe existente în teren și de faptul că hotarul dintre proprietatea familiei A. și proprietatea C. I. era reprezentată tot de o linie dreaptă potrivit planului întocmit de . nr.471/20.02.1996. Linia corectă dintre proprietatea sa și proprietatea A. este cea care are ca reper punctele D și E, care delimitează construcția familiei A., iar gardul existent în teren pe care l-au avut în vedere experții este tocmai cel a cărui mutare constituie problema dedusă judecății. Experții au deplasat în mod forțat către interior punctele C și 8 și au mutat astfel granița dintre cele două proprietăți din punctul E în punctul 8, fără nicio justificare. Trebuia să se stabilească faptul că linia de hotar dintre cele două proprietăți pornește de la calcanul construcției proprietatea familiei A., construcție care exista la data dobândirii terenului în suprafață de 300 mp. Suprafața sa de teren de 225 mp. a fost în mod corect identificată în raportul de expertiză topografică A. M., omologat în primă instanță. Documentația cadastrală întocmită în mod unilateral pentru imobilul familiei A. nu reflectă realitatea și nu poate fi avut în vedere pentru validarea expertizei topografice. Raportat la linia de hotar corectă în raport de anumite repere fixe-construcția familiei A., și vița de vie este amplasată cu încălcarea dispozițiilor Codului civil de la 1864.

4.Experții insistă și în răspunsul la obiecțiuni cu privire la stabilirea unei linii greșite de hotar între proprietatea sa și cea a pârâților-apelanți B.. Astfel, nu se face nicio referire la spațiul de 60 mp. existent pe toată lungimea graniței, spațiu care îi aparține conform înscrisurilor de la dosar (fotografii, plan . anexă la expertiza întocmită în dosar nr._/1996 de expert F.) și a fost ocupat abuziv de familia B.. În mod corect, experții ar fi trebuit să continue în linie dreaptă pe traseu 6, B și să mențină aceeași lățime a proprietății sale, pe toată lungimea, cu atât mai mult cu cât titlul său este anterior titlului pârâților. În realitate, familia B. ar fi trebuit să-și întregească proprietatea de la ceilalți vecini, familia B.. Pârâții dețin o suprafață de 184 mp. (173 mp. deținută în fapt+ 11 mp., suprafață regăsită în schița anexă la hotărârea de constatare a vânzării-cumpărării, dar nu și în planul anexă la contractul de vânzare-cumpărare din 2005) deși în acte au doar 170 mp. Aceste diferențe rezultă în primul rând din faptul că, deși în acte se menționau 170 mp., Cananău V. și V. au dobândit numai 145 mp. (134 mp.+11 mp., și din extinderea abuzivă pe terenul proprietatea ei, achiziționat încă din anul 1987, dar stăpânit în fapt încă din anul 1967 de la vânzarea inițială către autorul său, D. S.. În concluzie, conform raportului de expertiză efectuat în fața primei instanțe de către expert A. M., o suprafață de 42 mp. din terenul său se regăsește în prezent în folosința familiei B., ca urmare a edificării holului pe care experții din apel nu l-au mai evidențiat, așa explicându-se și concluzia experților privind afectarea proprietății pârâților prin scurgerea apei de pe streașina locuinței sale. Delimitarea celor trei proprietăți prin linii drepte a fost stabilită de autoarea comună Ton F. și se încadrează în planul zonal al .>

5.Nu are nicio relevanță avizarea raportului de expertiză de către OCPI C., câtă vreme această avizare se obține tocmai în baza concluziilor expertizei, proprietatea sa nu este intabulată, documentațiile cadastrale ale pârâților-apelanți nu reflectă realitatea, iar familia B. și-a intabulat proprietatea după schimbarea liniei de hotar, în timpul acestui proces.

În susținerea acestor afirmații, intimata-reclamantă a depus în copie înscrisuri reprezentând: adresă OCPI C. nr.7663/24.10.2014, planșe fotografice, adresă emisă de P. de pe lângă Judecătoria C. la data de 03.11.2014 în dosarul nr._/P/2014.

Pentru motivele arătate în cuprinsul încheierii de amânare a pronunțării, tribunalul a respins cererea intimatei-reclamante de efectuare a unei contraexpertize de către alți trei experți din altă localitate, precum și probele cu martori și cu interogatoriu solicitate de aceeași parte.

Prin concluziile scrise depuse în termenul de amânare a pronunțării, apelanții-pârâți A. M. și A. M. au solicitat schimbarea în tot a sentinței apelate, cu consecința respingerii acțiunii reclamantei, admiterii cererii reconvenționale și stabilirii liniei de hotar potrivit concluziilor expertizei efectuate în cauză de experții G. Aliona, B. C. și D. D., cu cheltuieli de judecată.

În motivarea poziției lor procesuale au reluat situația de fapt prezentată în celelalte faze procesuale în ceea ce privește evoluția în timp a situației juridice a imobilelor în litigiu prin înstrăinările succesive, arătând că această situație a fost confirmată pe deplin de concluziile expertizei efectuate în apel și nu permite primirea apărărilor prin care intimata-reclamantă a încercat să inducă ideea că, de fapt, a posedat o suprafață mai mare de teren decât cea achiziționată de autorul său. Au precizat că experții desemnați în apel au stabilit linia de hotar ținând seama de suprafețele de teren și liniile de hotar păstrate în timp, în concordanță cu titlurile de proprietate ale părților din proces, și au confirmat astfel susținerile lor din întâmpinare și cererea reconvențională. De asemenea, s-a arătat că picătura de streașină nu provoacă prejudicii intimatei-reclamante și că vița de vie este amplasată la o distanță legală față de hotarul stabilit de experți.

Apelanții-pârâți B. C. și A. au solicitat prin concluzii scrise respingerea apelului formulat cu privire la ei ca neîntemeiat și menținerea considerentelor din dispozitivul deciziei nr.173/2011, cu respingerea pe fond a capetelor de cerere referitoare la grănițuirea față de proprietatea lor și obligarea la demolarea construcțiilor, cu cheltuieli de judecată. În motivare au reluat apărările formulate cu ocazia soluționării recursului declarat de intimata-reclamantă împotriva deciziei civile nr.173/11.03.2011, fără nicio trimitere la probele administrate în rejudecarea apelului.

Intimata-reclamantă a solicitat respingerea ambelor apeluri, reluând toate susținerile și apărările formulate anterior casării cu trimitere spre rejudecare, precum și pe cele expuse în notele de ședință formulate după depunerea răspunsului la obiecțiuni în prezenta fază procesuală.

Soluționând pe fond cauza, Tribunalul C. a pronunțat decizia civilă nr. 1013 din data de 16 decembrie 2014, prin care a admis apel declarat de pârâții B. C. și B. A. și apelul declarat de pârâții -reconvenienți A. M. și A. M., împotriva sentinței civile nr._/27.05.2010, pronunțate de Judecătoria C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-reclamantă D. A..

A schimbat, în parte, sentința civilă nr._/27.05.2010 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul civil nr._, în sensul că:

A admis, în parte, acțiunea precizată formulată de reclamanta D. A..

A admis cererea reconvențională formulată de pârâtul-reconvenient A. M..

A obligat reclamanta să lase pârâtului-reconvenient A. M., în deplină proprietate și liniștită posesie, terenul în suprafață de 10 mp. prezentat grafic cu linie hașurată și delimitat de punctele 14, C, 8, E și D în planul de situație Anexa 2 la raportul de contraexpertiză topografică efectuat de experții B. C., G. Aliona și D. D., raport ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

A stabilit linia de hotar pe latura dintre terenul proprietatea reclamantei D. A. și proprietatea pârâților B. C. și A. pe aliniamentul definit de punctele 16, A, B și 6 astfel cum a fost reprezentat grafic în planul de situație Anexa 2 la raportul de contraexpertiză topografică efectuat de experții B. C., G. Aliona și D. D..

A stabilit linia de hotar pe latura dintre terenul proprietatea reclamantei D. A. și proprietatea pârâților A. M. și M. pe aliniamentul definit de punctele 14, C și 8, astfel cum a fost reprezentat grafic în planul de situație Anexa 2 la raportul de contraexpertiză topografică efectuat de experții B. C., G. Aliona și D. D..

A respins ca nefondate cererile reclamantei D. A. având ca obiect obligarea pârâților-reconvenienți A. M. și M. la desființarea plantațiilor de viță-de-vie și luarea măsurilor pentru a împiedica scurgerea apelor pe terenul proprietatea reclamantei.

A respins ca nefondată cererea reclamantei D. A. de obligare a pârâților B. C. și A. la demolarea construcțiilor edificate pe proprietatea lor.

A compensat cheltuielile de judecată efectuate de părți până la concurența sumei de 319,3 lei (300 lei onorariu expertiză, 19 lei taxă de timbru, și 0,3 lei timbru judiciar).

A respins ca nefondată cererea reclamantei de acordare a celorlalte cheltuieli de judecată.

A menținut dispoziția din sentința civilă apelată referitoare la respingerea excepției prescripției achizitive invocate de pârâtul A. M..

A compensat cheltuielile de judecată efectuate de părți în căile de atac (apeluri, recurs) astfel: în întregime taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar și în parte onorariile de avocat, până la concurența sumei de 1000 lei.

A obligat intimata-reclamantă la plata cheltuielilor de judecată aferente căilor de atac în sumă de 1000 lei (onorariu expertiză) către apelanții-pârâți A. M. și A. M. și în sumă de 4400 lei (1000 lei onorariu expertiză și 3400 lei onorariu avocat) către apelanții-pârâți B. C. și B. A..

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut cvă pentru identificarea imobilelor deținute de părțile în litigiu, a fost încuviințată proba cu expertiză topografică care în urma efectuării a stabilit următoarele:

Procedând la rejudecarea apelurilor prin raportare la criticile formulate de pârâți, la conținutul deciziei de casare nr.49C/18.01.2012 și la materialul probator existent la dosar, în conformitate cu disp.art.295 alin.1 și 315 alin.1 și 3 C.proc.civ., tribunalul reține următoarele:

Verificarea temeiniciei criticilor formulate de apelanții-pârâții sub aspectul modalității de soluționare de către instanța de fond a capătului de cerere privind grănițuirea și, implicit, a celorlalte capete de cerere formulate în acțiunea principală și în cererea reconvențională, urmează să se realizeze ținând cont de următoarele statuări cu caracter obligatoriu ale instanței de recurs: -acțiunea în grănițuire a fost întemeiată exclusiv pe dispozițiile art.584 din Codul civil, reclamanta neînțelegând să investească instanța de fond cu o acțiune în revendicare; -întinderea terenului reclamantei este cea stabilită cu certitudine în dispozitivul sentinței civile nr.3836/1998 a Judecătoriei C., respectiv 225 mp.; -grănițuirea trebuie să se realizeze în raport cu toate fondurile pentru care s-a invocat prin acțiune starea de vecinătate; -expertiza A. M. a fost în mod greșit valorificată, deoarece nu a identificat hotarul inițial dintre fondurile limitrofe, existent la momentul transmiterii dreptului de proprietate în favoarea titularei acțiunii.

În aceste condiții, se constată în primul rând că ar fi inutilă analizarea acelor motive de apel care vizează întinderea suprafeței de teren proprietatea reclamantei, o eventuală valorificare a acestor motive în rejudecare nemaifiind posibilă într-un alt sens decât acela stabilit prin decizia de casare.

În al doilea rând, stabilindu-se că expertiza A. M. nu a lămurit aspectele ce interesau în dezlegarea pretențiilor deduse judecății, această probă va fi exclusă din examenul de făcut în rejudecarea apelurilor, urmând să fie luată în considerare expertiza topografică efectuată de experții G. Aliona, B. C. și D. D. în această ultimă fază procesuală, expertiză pe care toți apelanții și-au însușit-o cu ocazia dezbaterilor pe fond, și să fie înlăturate orice critici și apărări formulate de părți prin referire la expertiza A. M..

Astfel, se reține că, procedând la identificarea imobilelor deținute de părțile aflate în litigiu, cei trei experți topografi desemnați în apel au stabilit următoarele:

- Terenul proprietatea reclamantei D. A., situat în C., . nr.18, jud.C., delimitat de punctele 16, A, B, 6, 7, 8, 14 și 15 în schița de plan anexă la raportul de expertiză, măsoară 187 mp., nu este întabulat în Cartea funciară și nu are întocmită documentație cadastrală.

- Terenul aferent locuinței proprietatea pârâților A. M. și M., situat în C., . nr.16 Bis, jud.C., delimitat de punctele 14, D, E, 9, 10, 11, 12 și 13, are suprafața de 290 mp., are întocmită documentație cadastrală cu număr cadastral_ și nu este întabulat în Cartea funciară.

- Terenul proprietatea pârâților B. C. și A., situat în C., . nr.16 Bis, jud.C., delimitat de punctele 1, 2, 3, 4, 5, 6, B, A și 16, are suprafața de 173 mp., are întocmită documentație cadastrală cu numărul cadastral 4877 și este întabulat în Cartea funciară_/UAT C..

Pentru a stabili liniile de hotar între proprietățile părților, experții au avut în vedere „suprafețele de teren menționate mai sus, semnele de hotar care s-au păstrat în timp și cu care toate părțile au fost de acord, semne care nu au suferit modificări în timp (construcția C1-proprietatea A. M., construcția C3, parțial C1-proprietatea D. A., punctele extreme ale celor trei imobile, respectiv 1, 2, 3…13 și 14), elemente care se regăsesc și pe schițele vechi”.

În urma trasării liniilor de hotar conform planului de situație-Anexa 2 la raportul de expertiză (linia ce unește punctele 16, A, B și 6 între proprietatea reclamantei D. A. și proprietatea pârâților B. C. și A.; linia ce unește punctele 14, C și 8 între proprietatea reclamantei D. A. și proprietatea pârâților A. M. și M.), au rezultat următoarele suprafețe deținute de părți: 177 mp. -reclamanta D. A., 173 mp.-pârâții B. C. și A., 300 mp.-pârâții A. M. și M..

Referitor la obiectivul nr.3 stabilit de instanță, experții au constatat că între reclamanta D. A. și pârâții A. există o împrejmuire neclară a terenului. Astfel, pe teren există pe o distanță de 5,30 ml un gard din prefabricate, iar în continuare tipul de împrejmuire este neclar, în sensul că există o urmă de gard din lemn, peste care vine un gard de plasă și în dreptul construcției proprietatea lui A. M. un „ciot de gard din beton”, ceea ce denotă faptul că împrejmuirea a suferit modificări în timp. Întrucât au avut loc modificări inclusiv de la data când au fost efectuate măsurătorile de către experți, în sensul că acel „ciot de gard din beton” nu mai există practic, experții au constatat că reclamanta a mutat linia de hotar între cele două proprietăți, iar suprafața pe care o deține în plus este cea prezentată grafic pe planul de situație cu linie hașurată, raportat la suprafața din acte a pârâtului A. M..

Cu privire la obiectivele nr.4 și 5, experții au constatat că modul de amplasare a construcțiilor proprietatea pârâților B. nu pricinuiește prejudicii reclamantei, întrucât aceștia au luat toate măsurile necesare ca picătura streșinii să curgă pe terenul proprietatea lor. Dimpotrivă, modul de amplasare a construcției reclamantei creează prejudicii pârâților, deoarece streașina de la construcția C2 nu are jgheab și burlan de acumulare și transportare a apei de pe acoperiș, iar picătura de ploaie cade pe proprietatea pârâților. De asemenea, experții au arătat că, în ceea ce-i privește pe pârâții A., picătura de streașină nu provoacă prejudicii reclamantei.

Referitor la obiectivul nr.6, în urma stabilirii liniei de hotar, experții au constatat că există într-adevăr plantații de viță de vie, dar acestea sunt amplasate la o distanță legală față de hotarul ce desparte proprietatea reclamantei de proprietatea pârâților A..

În fine, ca răspuns la ultimele obiective, experții au arătat că, în urma măsurătorilor topografice efectuate în teren și a reconstituirii hotarului vechi, în funcție de planurile și schițele vechi existente la dosar, s-a constatat că suprafața de teren ocupată în mod abuziv de reclamanta D. A. în defavoarea pârâților A. este cea reprezentată grafic pe planul Anexa 2 prin linie hașurată, fiind delimitată de punctele 14, C, 8, E și D.

În răspunsul la obiecțiuni (f.152), pentru a justifica suprafața de teren de 300 mp. rezultată pentru pârâții A. în urma măsurătorilor și a stabilirii liniei de hotar, experții au arătat că au avut în vedere faptul că la baza sentinței civile pronunțate în dosarul nr._/1993 a stat un raport de expertiză tehnică judiciară, întocmit pe baza unor măsurători reale în teren.

Au arătat încă o dată că la stabilirea liniei de hotar au ținut cont și de reperele fixe existente în teren, respectiv punctele 14 și C, materializate prin elemente rezistente în timp (gardul existent în teren) care nu au fost modificate, sub acest aspect fiind de acord ambele părți (A. și D.) la data efectuării măsurătorilor în teren și confirmând că aceste două puncte de reper au rămas nemișcate. De asemenea, au ținut cont de principiile stabilite prin lege în specialitatea topografie pentru grănițuire, efectuând măsurătorile pe limitele de contur anterior existente în teren ale imobilelor aflate în litigiu, fără să se intervină sub nicio formă cu vreo modificare.

În apel instanța analizând probele administrate în cauză a stabilit linia d hotar conform schiței de plan anexă la raportul de expertiză ce a condus la admiterea cererii de revendicare pe calea acțiunii reconvenționale formulată de către pârâții A., pentru suprafața de 10 mp identificați de către cei trei pârâți.

S-a avut în vedere faptul că reclamanta a mutat linia de hotar, inclusiv în timpul procesului, ajungând să ocupe în mod abuziv suprafața de teren menționată din proprietatea pârâților A.; a fost stabilită mutarea liniei de hotar; s-a stabilit că reclamanta nu a avut în proprietate niciodată suprafața de 222 mp.

Stabilind vechea linie de hotar, rezultă că proprietatea reclamantei nu este afectată de modul de amplasare a construcției edificate exclusiv pe terenul proprietatea pârâților B. iar apa de ploaie nu se scurge de pe construcția proprietatea pârâților A. pe terenul reclamantei; plantațiile de viță de vie sunt amplasate la distanța legală față de linia de hotar, experții nu au urmărit ca liniile de pe hârtie să fie drepte, ci să respecte pe cât posibil suprafața din acte, unghiurile care determină această suprafață, urmele vechi ale gardului, construcțiile existente în teren și schițele care au stat la baza actelor de proprietate, acolo unde a fost cazul.

În termen legal, împotriva deciziei civile nr.1013 din data de 16 decembrie 2014, a declarat recurs reclamanta D. A..

Motivează apelul, arătând că instanța de apel, a încălcat dispozițiile art.584 și art.480 Cod civil, în condițiile în care nu a dat prevalență sentinței civile nr.3836/1998 ce constituie titlul său de proprietate.

Titlul de proprietate, în funcție de care a solicitat grănițuirea proprietății reclam antei, este reprezentat de sentința civilă nr.3836/19.03.1998, aspect de care instanța de apel nu a ținut seama de rejudecare în condițiile în care, în urma grănițuirii efectuate în apel, a ajuns să dețină o proprietate de numai 177 mp mai mică decât prevedea actul de proprietate – 225 mp.

Instanța de apel a ignorat faptul că sentința civilă nr.3836/1998 constituie titlu de proprietate cu data cea mai veche în raport de titlurile deținute de celelalte părți.

Deși obiectul prezentei cauze nu îl formează compararea titlurilor de proprietate, nefiind o acțiune în revendicare, ci stabilirea limitelor de hotar ca urmare a unei acțiuni în grănițuire întemeiată pe dispozițiile art.584 cod civil (grănițuire care nu se poate realiza decât prin raportare la titlul său de proprietate, reprezentat de sentința civilă nr.3836 din 19 martie 1998.

La stabilirea limitei de hotar, instanța de apel trebuia să țină seama de hotărârea judecătorească ce a consfințit dreptul său de proprietate.

A considerat greșită concluzia instanței de apel conform căreia nerespectarea suprafeței de teren înscrise în actul de proprietate al reclamantei nu constituia un impediment la efectuarea grănițuirii conform propunerii experților, deoarece un asemenea deziderat este specific doar acțiunii în revendicare, la care reclamanta nu a apelat”.

Suprafața deținută în calitate de reclamantă conform titlului de proprietate este de 225 mp, suprafață de care cei trei experți apel nu au ținut cont.

După trasarea liniilor de hotar dintre proprietățile părților, reclamanta deține 177 mp, mai puțin cu 48 mp decât suprafața pe care o deține conform sentinței civile nr.3836/1998 de 225 mp.

Instanța de apel a greșit tocmai în modalitatea în care a fost stabilită linia de hotar dintre proprietăți față de momentul originar, adică data la care reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului.

Linia de hotar inițială rezultă atât din Titlul reclamantei de proprietate – Sentința civilă nr.3836/1998, cât și din analiza titlurilor de proprietate a intimaților.

Greșit a reținut instanța de apel că reclamanta ocupă abuziv 10 mp din proprietatea intimaților A., în realitate acesta din urmă deține 291 mp, fin care 1 mp se suprapune cu proprietatea recurentei reclamante.

II. Instanța de apel a încălcat dispozițiile art.584 Cod civil în condițiile în care a dispus stabilirea liniilor de hotar, cu ignorarea semnelor exterioare de la data pronunțării sentinței civile nr.3836/1998.

Intre construcția edificata de recurentă și limita proprietății pârâților B. a existat inițial o distanță de 0,72 ml, așa după cum rezultă și din raportul de contraexpertiză efectuat în cauză, în fața primei instanțe.

Astfel, între terenul ce aparține familiei B., contur E, F, F, R, S, T, P, în raportul de expertiză și cel deținut de recurentă exista un spațiu de 60 cm pe toată lungimea graniței dintre proprietăți, suprafață ce îi aparține recurentei.

Această suprafață este ignorată de către instanța de apel care reține în mod greșit că „această afirmație nu este susținută probator, declarația martorului Bentu P. neputând fi coroborată sub acest aspect cu alte probe”.

Aceeași instanță de apel a respins ca neutilă cauzei solicitarea reclamantei de a administra în apel proba cu interogatoriul intimaților și de a suplimenta proba testimonială, privând-o pe reclamantă astfel de a dovedi exact ceea ce susține că nu rezultă din probele administrate în cauză.

Judecătoria C., în fața căreia martorii au fost audiați în acest dosar, a reținut în mod corect că „pârâții din prezenta cauză au modificat semnele exterioare de delimitare, ele fiind în mod repetat mutate de către aceștia, fapt ce a rezultat și din declarațiile martorilor audiați în cauză…”.

Instanța de apel, care a refuzat administrarea probei testimoniale, reinterpretează declarațiile martorilor și le conferă conotații care nu au existat inițial.

Intimații B. au modificat semnele exterioare de delimitare, ele fiind în mod repetat mutate de către aceștia, fapt ce a rezultat și din declarațiile martorilor audiați în cauză, aspect analizat în mod corect de către prima instanță, dar reinterpretat de instanța de apel.

Prin urmare, nu poate fi reținută afirmația apelanților B. potrivit cu care „între proprietatea reclamantei și a acestora există un gard de ciment pe o porțiune de 5,05 mp și o porțiune de gard din scândură veche, în lungime de 11,96 ml, semne evidențiate în raportul întocmit de expert A. F..

Familia C., autorii pârâților-apelanți B., si-au improvizat un așa-zis hol din lemn pe zidul despărțitor, așa după cum rezultă din fotografiile pe care recurenta le-a depus la dosar.

Diferența de teren ce a fost ocupata de familia B. din proprietatea recurentei este determinată si de faptul că în realitate aceștia ar fi trebuit să își întregească proprietatea de la ceilalți vecini, respectiv familia B., cu care învecinează pe latura PR din primul raport.

Se observă de altfel ca limita reala a proprietății familiei B. este de 7,25 m așa după cum există intre punctele P si E. si ca aceasta nu ar trebui sa se oprească in punctele TS. ci sa continue pana la punctul R. din raportul de expertiza efectuat de A. M..

Nu este culpa recurentei faptul că nu este realizată o demarcare corectă intre proprietatea paraților B. si cea a familiei B. si in nici un caz aceasta nu ii îndreptățește sa dețină in mod abuziv parte din suprafața ce reprezintă proprietatea sa.

În realitate există o distanță de 60 cm, intre cele doua construcții, înlăturată prin faptul ca intimații-pârâți si-au extins in mod abuziv proprietatea prin mutarea gardului si construirea abuziva a holului, astfel ca s-a ajuns la alăturarea construcțiilor. Subliniez încă odată ca este vorba despre o micșorare a distantei dintre construcția mea si familiei B. prin realizarea de către aceștia a unei construcții abuzive si temporare-coteț transformat in depozit de lemne, dar in nici un caz nu este vorba despre o alipire a celor doua construcții.

Între terenul ce aparține familiei B. si cel deținut de către recurentă a existat un spațiu de 60 cm pe toata lungimea graniței dintre proprietățile noastre, suprafața ce irno:partine, asa cum rezulta din:

- fotografiile aflate la dosarul cauzei;

- din planul întocmit de .. 471/20.02.1996 in care se observa ca limita dintre .. 18 si nr. 18 A este reprezentata de o linie dreapta pe când in raportul întocmit in apel ea este o linie frântă;

- din schița anexa la raportul de expertiza întocmit in dosar nr._/1996 de către expert I. F. si din care rezulta ca limita dintre proprietatea autorului recurentei D. S. si proprietatea C. - ulterior proprietate B. era o linie dreaptă.

În raportul de expertiză efectuat in apel nu există nici o referire la acest spațiu ocupat abuziv de familia B..

În mod corect experții din apel ar fi trebuit să continue în linie dreaptă pe traseu 6B, și să mențină aceeași lățime a proprietății sale, pe toată lungimea ei.

Diferența de teren ce a fost ocupată de familia B. din proprietatea reclamantei este determinată de faptul că în realitate ar fi trebuit să-și întregească proprietatea de la ceilalți vecini respectiv familia B., cu care se învecinează pe latura de Nord, introducând acțiune în revendicare împotriva acestei familii.

III. Instanța de apel a făcut o greșită aplicare în cauză a dispozițiilor legale având ca obiect demolarea construcțiilor abuzive și respectarea servituții picăturii de streașină – art. 615 Cod civil.

În ceea ce privește afectarea proprietății pârâților B. prin scurgerea apei de pe streașina locuinței reclamantei astfel cum au apreciat experții, instanța de apel a preluat concluziile fără a ține seama de depozițiile martorilor audiați în cauză.

Experții au concluzionat că apa se scurge de pe casa reclamantei pe proprietatea pârâților fără să țină seama de următoarele:

- în realitate există o distanță de 60 cm, între cele două construcții pe care experții nu au evidențiat-o;

- expertul nu a luat în considerare faptul că pârâții și-au extins în mod abuziv proprietatea prin mutarea gardului și construirea abuzivă a holului, astfel că s-a ajuns la alăturarea construcțiilor, fapt ce impune demolarea acestora.

Recurenta susține că nu are nicio relevanță juridică, faptul că prin stabilirea noii linii de hotar conform dispozitivului primei instanțe, s-ar ajunge la demolarea unor construcții aparținând intimaților B. pentru care nu au autorizație de construcție, aceste construcții fiind amplasate pe proprietatea reclamantei astfel cum susține aceasta.

Instanța de apel în mod greșit a reținut că nu poate fi primită această cerere, întrucât nu a revendicat suprafața de teren ocupată de acești pârâți.

Potrivit art. 615 cod civil „Tot proprietarul este dator de a-și face streașina casei sale astfel încât apele din ploi să se scurgă pe terenul său sau pe ulițe, iar nu pe locul vecinului său”.

În mod corect la fiind s-a reținut că pârâții A. au încălcat aceste dispoziții legale imperative în condițiile în care acoperișul acestora permite scurgerea apelor pe terenul proprietatea reclamantei, fapt dovedit cu martorii audiați în cauză.

Prin urmare, se impune obligarea intimaților pârâți A. la luarea de măsuri pentru a împiedica scurgerea apelor, eventual prin montarea unor burlane, sub sancțiunea plății de daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere.

Referitor la acest aspect, experta de la fond a concluzionat că streașina locuinței pârâților A. provoacă prejudicii deoarece limita dintre proprietatea lor și cea a reclamantei este calcanul casei.

Potrivit art.607 Cod civil, este interzisă plantarea de arbori înalți la o distanță mai mică de 2 m sau realizarea unor plantații și garduri vii la o distanță mai mică de jumătate de metru față de linia despărțitoare.

Cu probele administrate în cauză, recurenta a dovedit că intimații pârâți A. au plantat în imediata vecinătate a liniei de hotar, fără respectarea distanței minime obligatorii, butuci de viță-de-vie.

Judecătoria C. în mod corect a apreciat că reclamanta este prejudiciată deoarece lăstari și frunze de viță-de-bvie depășesc linia de hotar și provoacă foarte multă mizerie, fapt ce impune desființarea acestor plantații de viță de vie.

În apel, experții au stabilit că „există plantații de viță de vie, dar că aceasta este amplasată la o distanță legală față de hotarul stabilit de experți dintre proprietatea cestora și a reclamantei.

Susține că proprietatea sa este încălcată de pârâții A. și nu că ea a încălcat în mod greșit proprietatea acestora de 10 mp, așa cum și în mod greșit experții au apreciat că vița de vie respectivă, raportat la linia de hotar reală dintre proprietățile acestora este amplasată cu încălcarea dispozițiilor art.607 606 din Codul civil.

IV. Instanța de recurs nu a înlăturat raportul de expertiză efectuat la Judecătoria C. de către expert A. M., ci a dispus administrarea de probe pentru a întări sau contrazice concluziile acestui raport de expertiză, astfel că instanța de apel în rejudecare a interpretat în mod greșit limitele deciziei de casare, încălcând dispozițiile aert.316 Cod procedură civilă.

În urma efectuării acestui raport de expertiză cu trei experți în apel, s-a făcut o nouă grănițuire iar recurenta a fost cea prejudiciată.

Din concluziile acestui nou raport de expertiză rezultă că părțile litigante dețin mai puțin decât în actele de proprietate din cauza faptului că la momentul dobândirii dreptului de proprietate nu au fost măsurate în mod clar suprafețele înstrăinate dar în ceea ce privește pe recurenta reclamantă, diferența de suprafață dintre acte și măsurătorile din teren a fost determinată de comportamentul ulterior al pârâților.

Pentru considerentele expuse, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei civile 1013 din data de 16 decembrie 2014, pronunțată de Tribunalul C. în sensul respingerii ca nefondată a apelurilor formulate de intimații pârâți B. C., A. M. și M..

Analizând decizia recurată din prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele:

Indiferent de destinația lor, terenurile care formează obiectul dreptului de proprietate privată trebuie să fie delimitate, în primul rând sub aspectul suprafeței lor. Litigiile dintre proprietarii cu terenuri vecine sunt determinate, de cele mai multe ori, de confuziile existente în titlurile de proprietate (acestea nu conțin elemente suficiente referitoare la suprafață și la vecinătate) sau de diferențele dintre suprafața și vecinătățile menționate în titluri și situația reală a terenurilor respective. Iată de ce este important ca titlurile de proprietate să cuprindă toate mențiunile necesare referitoare la suprafață și la vecinătate și să aibă anexate planuri cadastrale care să ateste concordanța dintre elementele cuprinse în titluri și situația reală a terenurilor.

Ori de câte ori există neînțelegeri în legătură cu suprafața terenurilor învecinate, acțiunea în grănițuire, neîntemeiată pe dispozițiile art.584 cod civil, este instrumentul juridic prin care se stabilesc limitele materiale ale exercitării dreptului de proprietate sub acest aspect.

Menită să apere dreptul de proprietate, acțiunea în grănițuire este justificată atât în cazul existenței unei delimitări între proprietăți, cât și în situația în care astfel de cerere există, dar nu au fost stabilite prin înțelegerea părților sau prin hotărâre judecătorească si sunt contestate de părți pentru că pe această cale se urmărește stabilirea modalității originare în care limită dintre proprietățile limitrofe a fost trasată prin urmare, promovând acțiunea în stabilirea liniei de hotar, titularul dreptului real nu poate pretinde decât delimitarea hotarului inițial existent între –proprietățile limitrofe nu și stabilirea unei alte granițe, distinctă decât cea anterioară.

Cercetând trecutul și transmisiunile referitoare la terenurile supuse unei grănițuiri, are ca drept scop aflarea celui mai vechi hotar, el fiind rezultatul neînțelegerii dintre părți ( ori autorii acestora).

Chiar dacă astăzi semnele exterioare ar fi insuficiente ori au dispărut, încă nu se poate susține că pentru proprietarii celor două fonduri învecinate s-a născut dreptul de a cere fixarea unui hotar.

În sens material, dreptul la acțiune circumscrie numai posibilitatea pentru reclamant de a cere să se stabilească hotarul inițial, judecătorului nefiindu-i îngăduit ca, trecând peste voința părților, să creeze o situație nouă, adică să fixeze un alt hotar decât cel avut în vedere de către dobânditori în momentul când a operat transmisiunea.

Un asemenea procedeu ar echivala cu posibilitatea pentru judecător de a limita întinderea dreptului de proprietate al părților din litigiu, ceea ce în spiritul principiilor de drept este inadmisibil.

În esență, obiectul acțiunii în grănițuire îl constituie restabilirea hotarului legal (existent la data preluării terenului de către reclamant) ceea ce înseamnă o operație de moștenire.

În speță, reclamanta D. A. a solicitat stabilirea traseului real pe care trebuie să-l urmeze hotarul dintre proprietatea sa și proprietățile pârâților B. C. și A. și A. M. și M., motivând că deși au existat semne de delimitare a acestor fonduri învecinate, ele au fost modificate de pârâți prin mutarea succesivă a gardului sau prin edificarea unei construcții pe limita de hotar, situații care au condus la reducerea suprafeței de teren pe car5e o deține conform sentinței civile nr.3836 din 09 martie 1998 pronunțată de Judecătoria C..

Soluționând pe fond cauza Judecătoria C. a pronunțat sentința civilă nr._ din 27 mai 2010 prin care a fost admisă acțiunea reclamantei și stabilită linia de hotar de expertiza A. și a obligat pe pârâții B. la desființarea construcțiilor edificate parțial pe terenul reclamantei fără respectarea distanței minime .

Au fost obligați pârâții A. M. și A. M. să ia măsuri pentru a împiedica scurgerea apelor de pe acoperișul casei acestora pe terenul reclamantei, sub sancțiunea obligării la daune cominatorii de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere, și să desființeze plantațiile constând in viță de vie, aflate lângă hotarul despărțitor al proprietății reclamantei, iar in caz de refuz, a autorizat reclamanta să efectueze aceste lucrări pe cheltuiala pârâților.

A stabilit linia de hotar intre proprietățile părților conform raportului de expertiză efectuat in cauză de către expert A. M., considerat parte integrantă din hotărâre. A respins ca nefondată cererea reconvențională formulată de pârâtul A. M. și excepția prescripției achizitive invocată de același pârât și a obligat pârâții la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe s-a declarat apel iar în urma soluționării s-a pronunțat decizia civilă nr.173 din 11 martie 2011 împotriva căreia s-a declarat recurs.

În urma soluționării recursului s-a pronunțat decizia civilă nr.419/C din 18 ianuarie 2011 care a dispus casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare al Tribunalul C. întrucât probele administrate în cauză nu au urmărit identificarea liniei de demarcare existentă între proprietăți la momentul transmiterii dreptului de proprietate în favoarea reclamantei ci delimitarea fondurilor limitrofe s-a realizat exclusiv pe expertiza A..

Instanța de recurs a dispus administrarea de noi probe și anume expertiza tehnică care să conducă la dezlegarea problemelor litigioase, motiv pentru care a dispus casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel care ținând cont de dispozițiile instanței de apel conform, art.315 Cod procedură civilă, instanța de apel a încuviințat și administrat o nouă expertiză tehnică cu trei experți pentru stabilirea liniei de hotar dintre proprietățile părților și alte două obiective stabilite de către părți.

Soluționând apelul, instanța de apel conform deciziei recurate a stabilit linia de hotare conform expertizei efectuate de către cei trei experți.

În soluționarea recursului și Curtea de Apel și-a însușit această expertiză efectuată de cei trei experți.

Constatând că decizia nr.1013 din 16 decembrie 2014 este legală și temeinică pentru următoarele:

Critica referitoare la încălcarea dispozițiilor art.584 Cod civil de către instanța de apel este nefondată.

Instanța de apel a aplicat corect dispozițiile art.584 Cod civil care prevăd că: „orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite cu a sa; cheltuielile grănițuirii se vor face pe jumătate” și nu a dat preponderență sentinței civile nr.3836/1998 pronunțată de Judecătoria C. care constituie titlul de proprietate al reclamantei primitză în suprafață de 225 mp.

Întinderea dreptului de proprietate (225 mp în raport de care trebuie rezolvate pretențiile deduse judecății este ireleventă întrucât hotărârea nr.3836/1998 a Judecătoriei C., are un caracter indiviz declarative, nu au fost individualizate vecinătățile la cele patru puncte cardinale, ori prin prezenta acțiune a fost invocată calitatea de proprietar asupra terenului ce s-a cerut a fi delimitat.

Delimitarea fondurilor limitrofe ce aparțin părților s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale mai sus menționate având în vedere limitele pe care aceste proprietăți le aveau la momentul transmiterii dreptului de proprietate în concordanță cu titlurile de proprietate ale părților (hotărâri judecătorești) și semnele de hotar care s-au păstrat în timp.

De asemenea, este nefondată și critica referitoare la încălcarea dispozițiilor art.480 Cod civil având în vedere că recurenta s-a raportat la sentința civilă nr.3836/1998 pronunțată de Judecătoria C. ce constituie titlul de proprietate în suprafață de 225 mp și că prin această grănițuire are o suprafață mai mică decât cea inserată în titlul de proprietate.

În atare situație se impunea o formularea de către reclamantă a unei acțiuni în revendicare, acțiune pe care nu a formulat-o în baza căreia putea solicita revendicarea unei suprafețe pe care o are în minus raportat la suprafața de teren pe cae o are în proprietate, acțiune în cadrul căreia se realizează compararea tilurilor de proprietate.

În acțiunea în revendicare reclamanta pretinde direct ca pârâtul să-i restituie o parcelă precid determinată al cărui titular susține că este și nu pârâtul care o deține fără temei juridic.

În speță, recurenta a invocast împrejurări care au intervenit ulterior stabilirii traseului originar al liniei de hotar împrejurări care implică compararea titlului prin introducerea acțiunii în revendicare.

Susținerea recurentei care invocă faptul că pârâții au schimbat linia de hotar prin mutări successive și dețin în plus suprafețe de teren este nefondată raportat la obiectul acțiunii.

Raportul de expertiză efectuat în apel a stabilit că recurernta ocupă abuziv 10 mp din proprietatea pârâților A. fapt pentru care a fost obligată să le restituie această suprafață de teren ca urm are a admiterii acțiunii în revendicare (capăt de cerere menținut și de către instanța de recurs).

Referitor la motivul de apel că instanța de a apel a făcut o greșită aplicare în cauză a dispozițiilor legale în soluționarea capetelor subsidiare având ca obiect demolarea construcțiilor abusive și respectarea servituții de streașină – art.615 Cod civil, Curtea reținând:

Asigurarea bunei vecinătăți este reglementată constituțional prin art.41 alin.6 din Constituție (actualumente art.44 alin.6) ca obligație ce revine titularilor dreptului de proprietarte. În mediul urban, unde vecinătatea locuinței este extreme de frecvent întâlnită în condițiile existenței proprietății comune pe cote părți forțate, problema inconvenientelor și restricțiilor generate de această modalitate a dreptului de proprietate devine mult mai acută.

În acest context, raporturile de vecinătate crează anumite restricții cum sunt servituțiile naturale și legale precum și obligația de toleranță dintre locatari, până la limita tulburării normale produsă acestor aporturi pentru a atrage răspunderea civilă este necesar ca tulburarea raporturilor de vecinătate să fi produs pagube.

În speță, reclamanta recurentă a solicitat obligarea pârâților A. M. și A. M. să ia măsuri pentru a împiedica scurgerea apelor de pe acoperișul casei acestora pe terenul ei, sub sancțiunea obligării la daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere conform art.615 Cod civil care prevede că: “tot proprietarul este dator a-și face streașina casei sale astfel încât apele din ploi să se scurgă pe terenul său, sau pe ulițe, iar nu pe locul vecinului său”.

Or, în speță din probele administrate în cauză (raport de expertiză, înscrisuri și martori) rezultă că picătura de streașină nu provoacă prejudicii reclamantei motiver pentru care în mod corect instanța de apel a respins capătul de cerere formulat de recurentă privind obligarea pârâților A. M. și maria la luarea măsurilor pentru a împiedica scurgerea apelor pe terenul proprietatea acestora.

Dimpotrivă, modul de amplasare al construcției edificate de reclamantă creează prejudicii pârâților B., deoarece de la cinstrucția C2, nu are jjgheaburi și burlane de transportarea apei de pe acoperiș și picătura de ploaie cade pe proprietatea pârârților. S-a propus ca măsură de remediere - montarea de jgheaburi și burlane.

Cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâților A. la desființarea plantațiilor de viță de vie aflate lângă hotarul despărțitor al proprietății reclamantei și în caz de refuz să fie autorizația, reclamanta să efectueze aceste lucrări pe cheltuiala pârâților, Curtea constată că acest motiv de recurs este neîntemeiat.

Potrivit art.607 Cod civil este interzisă plantarea de arbori înalți la o distanță mai mică de 2 metri sau realizarea unor plantații și gardurii vii la o distanță mai mică de jumătate de metru față de linia despărțitoare.

Având în vedere dispozițiile legale mai sus menționate precum și raportul de erxpertiză efectuat de către cei trei experți (probă administrată în apel) rezultă că în în urma stabilirii liniei de hotar, s-a constatat că într-adevăr există plantație de viță de vie și să este amplasată la o distanță legală față de hotarul stabilit de către experți.

De asemenea, este legal amplasată construcția edificată de către pârâții B. față de linia de hotar pentru care recurenta a solicitat demolarea cu motivarea că este amplasată pe hotarul ce desparte proprietatea acestora și că în speță sunt incidente dispozițiile art.610 Cod civil care prevăd că ‘: “este interzisă efectuarea unei lucrări de construcții fără respectarea unei distanțe minime obligatorii de proprietatea învecinată”.

Probele administrate în cauză fac dovada că acel coteț și ulterior transformat în magazie ce a fost amplasat la o distanță legală de 2 metri față de linia de hotar.

Prin modul de amplasare, această construcție nu afectează proprietatea recurentei reclamante.

Prin urmare, Curtea constată că în speță, nu sunt incidente dispozițiile art.610 Cod cvivil.

În cauză, instanța de apel în urma casării cu trimitere spre rejudecare, a respectat întocmai dispozițiile instanței de casare astfel cum prevăd dispozițiile art.315-316 Cod procedură civilă.

Pentru considerentele expuse, Curtea va respinge ca nefondat recursul.

În baza art.274 Cod procedeură civilă va obliga recurenta către intimații A. la 500 lei cheltuieli de judecată și cvătre intimații B. la 1000 lei, cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul civil formulat de recurenta reclamantă D. A. – domiciliată în municipiul C., . nr.18, județul C., împotriva deciziei civile nr.1013 din data de 16.12.2014, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimații pârâți A. M. și A. M. – domiciliați în municipiul C., . nr.16 Bis, județul C., B. A. și B. C. - domiciliați în municipiul C., . nr.18A, județul C., ca nefondat.

Obligă recurenta la plata sumei de 500 lei către intimații A. și 1000 lei către intimații B. cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 20.10.2015.

Președinte, Pt. Judecător, Judecător,

Vanghelița T. G. L. M. G.

aflat în C.O., semnează

cf.art.261 alin.2 C.pr.civ.,

Vicepreședinte instanță,

N. S.

Grefier,

G. I.

Jud.fond – L.O. D.

Jud.apel – A.L.; C.R.D.

Red.dec.Jud.V.T./25.11.2015

Tehnored.Gref.G.I./ 2 ex.

Data: 26.11.2015

← Legea 10/2001. Decizia nr. 108/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA		Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Uzucapiune. Decizia nr. 169/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA Autorizare desfiinţare lucrări. legea 50/1991. Decizia nr. 210/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA Succesiune. Decizia nr. 209/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA Legea 10/2001. Decizia nr. 108/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA