Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 63/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 63/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 18-03-2015 în dosarul nr. 697/36/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.63/C
Ședința publică din 18 martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. B.
Judecător M. P.
Judecător D. P.
Grefier G. C.
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatoarea D. E., cu domiciliul în C., ., jud. C., în contradictoriu cu intimatul D. A., cu domiciliul procesual ales în București, Calea Călărașilor nr. 57, ., sect.3, la Cabinet de avocat „Țîrdei C.”, împotriva deciziei civile nr. 327/C/05.11.2014 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._/212/2009, având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă d-na avocat B. pentru contestatoarea D. E., lipsind intimatul D. A..
Procedura este legal îndeplinită, în conf. cu disp.art. 87 și urm. Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul de către grefierul de ședință care învederează părțile, obiectul cauzei, mențiuni referitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual, arătând că la data de 18.03.2015, înainte de începerea ședinței de judecată, intimatul a depus la dosar întâmpinare, într-un exemplar, transmisă prin fax.
După referatul grefierului de ședință;
Apărătorul contestatoarei învederează instanței că a luat cunoștință de conținutul întâmpinării depuse de intimat. Precizează că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat și solicită cuvântul pe fond.
Instanța, luând act de declarația apărătorului contestatoarei în sensul nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul contestatoarei, având cuvântul, solicită admiterea contestației în anulare așa cum a fost formulată, admiterea recursului în parte, cu consecința constatării intervenirii vânzării-cumpărării pentru suprafața de teren de 1000 mp, situat în C., ..
Apreciază că instanța de recurs s-a aflat în eroare când a încuviințat vânzarea pentru întreaga suprafață de teren, în condițiile în care se putea constata intervenită vânzarea numai pentru suprafața de 1000 mp.
Atât instanța de apel cât și cea de recurs nu au avut în vedere obiectul celor două promisiuni de vânzare-cumpărare, în care se arată că se promite înstrăinarea terenului în suprafață de 700 mp și 300 mp și nu transmiterea dreptului de proprietate asupra suprafaței totale de 1201,1 mp, astfel cum s-a reținut în cele două decizii pronunțate.
De asemenea, nu a fost avut în vedere obiectul procurilor care au stat la baza încheierii celor două promisiuni de vânzare-cumpărare, de către fiul contestatoarei, D. G.. Astfel, prin promisiunea de vânzare cumpărare nr.73/23.06.2009 încheiată de D. G. în baza procurii nr.459/22.06.2009 se arată că a fost mandatat să vândă terenul în suprafață indiviză de aproximativ 700 mp -aproximativ 200 mp aferent casei și 500 mp în spatele casei, și se menționează în mod expres că restul terenului de aproximativ 500 mp și restul construcțiilor extratabulare rămân în proprietatea contestatoarei.
Prin promisiunea de vânzare-cumpărare nr. 80/20.07.2009 încheiată în baza procurii nr.533/20.07.2009, se arată că D. G. este împuternicit să vândă în numele contestatoarei terenul în suprafață indiviză de 1000 mp (aproximativ 200 mp aferent casei și 800 mp în spatele casei), cu ieșire direct din . se menționează explicit faptul că restul terenului de aproximativ 200 mp și restul construcțiilor extratabulare rămân în proprietatea acesteia.
Apreciază că rezultă în mod clar voința părții exprimată prin intermediul mandatarului, în sensul de a vinde suprafața totală de 1000 mp, iar nu 1201,1 mp așa cum a reținut instanța de recurs.
În condițiile în care, potrivit hotărârii de partaj lotul atribuit pârâtei în proprietate măsura numai 1170,70 mp, consideră că aceasta nu putea promite să înstrăineze o suprafață mai mare de 1201,10 mp iar instanța nu putea consfinți intervenirea vânzării cumpărării pentru 1201,1 mp. Mai mult, nici reclamantul, la momentul la care a solicitat pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de vânzare-cumpărare nu a solicitat să se constate intervenită vânzarea-cumpărarea pentru suprafața de 1201,10 mp ci doar pentru suprafața de 1000 mp. Cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată; depune la dosar chitanța nr.889/26.01.2015 reprezentând onorariu avocat în sumă de 124 lei.
După închiderea dezbaterilor și rămânerea în pronunțare asupra cauzei, se prezintă în instanță apărătorul intimatului, d-nul avocat M. M., în substituirea avocatului titular Țîrdei C. care depune la dosar, în original împuternicirea avocațială a avocatului titular, . nr._/17.03.2015 .
Instanța pune în vedere avocatului substituent să facă dovada prin care este împuternicit să reprezinte interesele intimatului în prezenta cauză, respectiv să depună la dosar delegația de substituire a avocatului titular, d-nul Țîrdei C..
Apărătorul intimatului solicită lăsarea cauzei pentru o nouă apelare pentru a face demersuri la arhiva instanței, în scopul verificării depunerii delegației de substituire, față de împrejurarea că acest act a fost transmis la instanță, prin fax, odată cu întâmpinarea.
S-a procedat la reapelarea cauzei și se constată că a fost comunicată instanței prin fax delegația de substituire, acordată de către avocatul titular Țîrdei C. d-nului avocat M. M., eliberată la data de 17.03.2015.
Instanța aduce la cunoștința apărătorului intimatului faptul că s-au formulat concluzii în cauză, ca urmare a faptului că nu a fost depusă delegația de reprezentare, fiind comunicată instanței doar întâmpinarea precum și faptul că au fost solicitate cheltuieli de judecată în cuantum de 124 lei.
Instanța acordă cuvântul apărătorului intimatului asupra fondului recursului.
Apărătorul intimatului, având cuvântul, învederează instanței că prin prezenta contestație în anulare contestatorul a înțeles să reformeze o hotărâre trecută în puterea de lucru judecat.
Deși se invocă incidența disp. art. 318 alin.1 C.pr.civ., teza „rezultatul unei greșeli în anulare”, se constată o reiterare a criticilor formulate de către contestator în recursul în cadrul căruia s-a pronunțat decizia contestată.
Consideră că instanța de recurs a soluționat irevocabil cauza dedusă judecății, în condiții de contradictorialitate, cu respectarea dreptului la apărare.
Nemulțumit fiind de soluția pronunțată, contestatorul a criticat o hotărâre trecută în puterea lucrului judecat, susținând că în cauză nu a fost solicitată și nu a fost efectuată o expertiză topografică. O atare motivare excede cazului contestației în anulare, urmărindu-se pe această cale reformarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Față de împrejurarea că în cauză se invocă de către contestator incidența unei greșeli materiale în conținutul deciziei contestate, fără a se proba existența acesteia, solicită respingerea prezentei căi de atac ca nefondată. Fără cheltuieli de judecată.
Curtea declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel constanța sub nr._ la data de 20.11.2014, contestatoarea D. E., în contradictoriu cu intimatul D. A., a solicitat ca pe calea contestației în anulare să se dispună anularea deciziei civile nr. 327/C/05.11.2014 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul civil nr._/212/2009, cu consecința rejudecării recursului și urmare admiterii acestuia să se dispună modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului formulat de D. A. împotriva sentinței civile nr. 4638/01.04.2013 a Judecătoriei C..
În motivarea contestației în anulare se arată că hotărârea atacată – decizia civilă nr. 327/C/05.11.2014 a Curții de Apel C. -este rezultatul unei erori materiale săvârșite de instanța de recurs care a menținut decizia civilă nr. 322/29.04.2014 a Tribunalului C. cu privire la întreaga suprafață de teren pentru care a fost constatată vânzarea-cumpărarea, respectiv suprafața de 1201,20 mp din măsurători.
Arată contestatoarea că prin decizia instanței de apel a fost schimbată în parte sentința civilă nr. 4368/01.04.2013 pronunțată de Judecătoria C. și s-a admis și capătul de cerere privind constatarea intervenirii vânzării-cumpărării construcției tip C4 garaj și a suprafeței de teren de 1000 mp (1201,1 mp din măsurători) situate în mun. C., ..
Chiar dacă instanța de recurs a confirmat soluția instanței de apel în ceea ce privește constatarea intervenirii vânzării-cumpărării cu privire la terenul din C., ., susține contestatoarea că instanța de recurs s-a aflat în eroare atunci când a încuviințat vânzarea pentru întregul teren de la această adresă, în condițiile în care se putea constata intervenită vânzarea numai pentru suprafața de 1000 mp (pe o parte din teren).
2. Instanța de recurs, ca și cea de apel, nu au avut în vedere:
- obiectul promisiunii de vânzare-cumpărare nr. 73/23.06.2009 în care se arată că se promite înstrăinarea terenului „în suprafață indiviză de aproximativ 700 mp – aproximativ 200 mp aferent casei și 500 mp în spatele casei, cu ieșire direct la .> - obiectul promisiunii de vânzare-cumpărare nr. 80/20.07.2009 în care se arată că „ promitenta vânzării se obligă să transmită posesia și proprietatea asupra unei părți din imobil, respectiv suprafața de 300 mp”.
3. Instanța de recurs, ca și cea de apel, nu au ținut seama de obiectul procurilor care au stat la baza încheierii celor două promisiuni de vânzare-cumpărare de către fiul său, D. G..
Promisiunea de vânzare-cumpărare nr. 73/23.06.2009 a fost încheiată de D. G. în baza procurii nr. 459/22.06.2009 în care se arată că l-a mandatat pentru „ a vinde terenul în suprafață indiviză de aproximativ 700 mp – aproximativ 200 mp aferent casei și 500 mp în spatele casei, cu ieșire direct la .> În aceeași procură se menționează în mod expres că „restul terenului de aproximativ 500 mp și restul construcțiilor extratabulare rămân în proprietatea mea”.
Promisiunea de vânzare-cumpărare nr. 80/20.0o7.2009 a fost încheiată în baza procurii nr. 533/20.07.2009 în care se arată că „îl împuternicesc să vândă în numele meu terenul în suprafață indiviză de 1000 mp (aproximativ 200 mp aferent casei și 800 mp în spatele casei), cu ieșire direct la . dată fiul său vânduse deja 700 mp, dar procura nouă îi include și pe aceștia.
În procură se menționează iarăși în mod explicit că „restul terenului de aproximativ 200 mp și restul construcțiilor extratabulare rămân în proprietatea mea”.
Rezultă că voința pârâtei exprimată prin intermediul mandatarului la încheierea celor două promisiuni de vânzare-cumpărare a fost aceea de a vinde suprafața totală de 1000 mp (700 mp conform primei promisiuni și 300 mp conform celei de-a doua), iar nu 1201,1 mp cum reține instanța de recurs.
4. Pârâta a recunoscut faptul că întreaga suprafață de teren măsoară 1206,20 mp, astfel cum rezultă din planul de situație anexă la cele două promisiuni de vânzare-cumpărare, și că va transmite promitentului vânzător numai suprafața de 1000 mp, astfel cum rezultă din cele două promisiuni de vânzare-cumpărare încheiate în numele său.
5. Reclamantul prin cererea de chemare în judecată a solicitat „pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare pentru imobilul situat în C., ., compus din construcția C2 formată din o cameră, două holuri, baie și garaj –C4, precum și terenul aferent în suprafață indiviză de aproximativ 1000 mp (aproximativ 200 mp aferent casei și 800 mp în spatele casei), cu ieșire direct la .> Prin urmare, reclamantul a învestit instanța cu o acțiune în constatarea intervenirii vânzării-cumpărării pentru teren de 1000 mp, iar nu de 1201,01 mp cum greșit i-a rost acordat de către instanța de judecată.
6. Instanța de recurs a săvârșit o eroare materială când a încuviințat intervenirea vânzării pentru întreaga suprafață de 1201,10 mp în condițiile în care în titlul de proprietate – sentința civilă nr. 7758 bis/17.10.1991 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr. 482/1991 – validat de instanța de recurs și prin care s-a realizat ieșirea din indiviziune cu privire la imobilul din ., se arată că s-a atribuit pârâtei o suprafață de teren de 1170,70 mp din suprafața totală de 1391 mp cât a aparținut autorilor săi N. B. și F..
7. În cauză nu a fost solicitată de către reclamant și nu a fost efectuată o expertiză topografică prin care să se identifice în mod exact care a fost suprafața de teren care a făcut obiectul promisiunilor de vânzare-cumpărare nr. 73 și 80/2009.
8. În recurs nu s-au invocat aceste aspecte legate de întinderea suprafeței de teren deoarece pârâta a arătat în permanență că nu se putea transmite valabil, în condițiile în care nu avea calitatea de titulară a dreptului de proprietate asupra terenului, nici măcar un metru pătrat către promitentul cumpărător D. A..
Prin întâmpinarea transmisă prin fax instanței la data de 18.03.2015, intimatul reclamant D. A. a solicitat instanței respingerea contestației în anulare, motivat de faptul că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 318 alin.(1) Cod procedură civilă, teza „rezultatul unei erori materiale”, ci în realitate contestatoarea a înțeles să reitereze în prezenta cale extraordinară de atac, critici formulate în recursul în care s-a pronunțat decizia contestată.
Se mai arată că toate criticile ce vizează modalitatea de administrare și de interpretare a probelor aflate la dosar, cât și acelea ce vizează împrejurarea că în cauză „nu a fost solicitată și nu a fost efectuată o expertiză topografică” exced cazului de contestație în anulare, formal invocat de către contestatoare și acreditează ideea avansată de către intimat că, în fapt, se urmărește reformarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Analizând legalitatea hotărârii atacate din perspectiva criticilor contestatoarei și raportat la dispozițiile art. 318 teza I din codul de procedură civilă ce reglementează condițiile de admisibilitate a contestației în anulare speciale, Curtea constată că este nefondată calea extraordinară de atac formulată de D. E., pentru următoarele considerente:
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere însăși instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, să își desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.
Primul motiv al contestației în anulare reglementat de dispozițiile art. 318 teza I Cod procedură civilă – „dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale” – are în vedere erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului și care au avut drept consecință darea unei hotărâri greșite. Este deci vorba de acea greșeală pe care o comite instanța prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale și cate determină soluția pronunțată.
Doctrina și jurisprudența dezvoltate în jurul dispozițiilor art. 318 teza I Cod procedură civilă (1865) au statuat că reprezintă greșeli materiale în sensul art. 318 Cod procedură civilă respingerea unui recurs ca tardiv, în raport cu data înregistrării la instanță, deși din plicul atașat la dosar rezultă că a fost depus recomandat la oficiul poștal înlăuntrul termenului de recurs; anularea recursului ca netimbrat, cu toate că la dosar se găsea chitanța de plată a taxei de timbru; pronunțarea asupra legalității unei alte hotărâri decât cea recurată etc.
Textul legal vizează greșeli de fapt, involuntare, iar nu greșeli de judecată, respectiv aprecierea probelor, de interpretare a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural. Prin urmare, nu pot fi invocate pe calea contestației în anulare erorile de interpretare a probelor care fac decizia neîntemeiată și nici aplicarea greșită a unor dispoziții legale la situația de fapt, cu atât mai puțin nu pot fi invocate prin această cale extraordinară de atac nelegalitatea unei hotărâri judecătorești irevocabile.
A da părților posibilitatea de a se plânge aceleiași instanțe care a dat hotărârea, de modul în care a apreciat probele și a stabilit raporturile dintre părți, ar însemna să se deschidă dreptul părților de a provoca rejudecarea căii de atac, respectiv recurs la recurs, ceea ce nu este admisibil.
O asemenea situație ar fi contrară în egală măsură și dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană, cu consecințe asupra caracterului echitabil al procedurii judiciare.
Dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe, astfel cum este reglementat de art. 6 din Convenție trebuie interpretat în lumina preambulului la Convenție, ale cărei dispoziții relevante afirmă că statul de drept face parte din patrimoniul comun al statelor contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale statului de drept este principiul certitudinii juridice care impune, printre altele, ca atunci când instanțele pronunță o hotărâre irevocabilă, decizia acestora să nu fie contestată (hotărârea Brumărescu împotriva României din 28.10.1999, Culegere de hotărâri și decizii 1999 – VII, pct. 61, CEDO).
Curtea Europeană a subliniat în jurisprudența sa dezvoltată în jurul art. 6 din Convenție că principiul securității juridice implică respectarea principiului res judicata, conform căruia nicio parte nu este îndreptățită să solicite o „revizuire” a unei hotărâri definitive și obligatorii, și mai ales nu în scopul de a obține o rejudecare a cauzei și o nouă analiză a cauzei.
Calea de atac a contestației în anulare nu trebuie să constituie un apel deghizat, iar posibilitatea de a exista două opinii diferite asupra obiectului cauzei nu constituie temei de reexaminare ( cauza Richik împotriva Rusiei, nr._/1999, pct. 52 – CEDO – 2003- X; cauza M. contra României, nr._/2003, 29.07.2008 – în D. B., Procesul civil echitabil în jurisprudența CEDO, vol.I, pag. 346-347).
Deși principiul securității juridice nu este unul absolut, redeschiderea unui proces soluționat irevocabil se impune a se realiza numai pentru corijarea unor „defecte fundamentale”, în cazurile și în condițiile expres și limitativ prevăzute de lege, și cu asigurarea unui echilibru just între interesele implicate în cauză (cauza Nikitin contra Rusiei,_/1999, par. 57, CEDO).
În speță, în raport de dezlegările cu caracter jurisprudențial date de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în materia „reexaminării” unui proces soluționat irevocabil și față de dispozițiile art. 318 teza I din Codul de procedură civilă, Curtea constată că toate criticile invocate de contestatoarea D. E. vizează aspecte de nelegalitate a soluției pronunțate de instanța de recurs, neregăsindu-se în cauză situația premisă reglementată de art. 318 teza I Cod procedură civilă – când hotărârea este rezultatul unei erori materiale, formale.
Practic, contestatoarea a invocat în prezenta cale extraordinară de atac greșeli de judecată, respectiv greșeli ce vizează interpretarea și valorificarea probelor administrate în fața instanțelor de fond și de apel cu ocazia stabilirii temeiniciei dreptului reclamantei de a obține o hotărâre judecătorească ce ține loc de act de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul situat în C., . ce a făcut obiectul promisiunilor de vânzare-cumpărare încheiate de părți la data de 23.06.2009, respectiv la 20.07.2009. Chestiunea înstrăinării terenului a fost adusă în atenția părților direct în prezenta cale extraordinară de atac și fără să facă obiectul unor critici în recursul promovat de pârâta D. elena, aceasta arătând de altfel în mod expres în cadrul contestației în anulare că nu a criticat decizia instanței de apel sub acest aspect (fila 5, pct. 8 din contestație).
Se impune a se sublinia faptul că sub incidența art. 304 cod procedură civilă instanța de recurs a realizat numai un control limitat la motivele de nelegalitate expres prevăzute de legiuitor și în limitele cererii recurentei, iar din analiza motivelor de recurs formulate de pârâta D. E., Curtea constată că aceasta a criticat decizia civilă nr. 332/29.04.2014 a Tribunalului C. numai sub aspectul greșitei statuări în cauză asupra calității promitentei vânzătoare de proprietară a terenului litigios și a construcției corpul A, lipsa calității de proprietari cu privire la bunul promis spre vânzare constituind în opinia recurentei un impediment la pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Cu respectarea limitelor învestirii, și în baza art. 304 Cod procedură civilă instanța de recurs, verificând legalitatea aplicării dispozițiilor art. 970 alin.(2), art. 1073 și ale art. 1077 cod civil 1864 la situația de fapt stabilită, în baza probatoriului administrat de instanțele de fond și de apel (situația de fapt scapă controlului de legalitate al instanței de recurs conform voinței legiuitorului – art. 304 pct. 1-9 Cod procedură civilă) a respins recursul pârâtei ca nefondat.
Se constată astfel că instanța de recurs nu a adus nicio modificare hotărârii instanței de apel, care stabilise întinderea dreptului de proprietate transferat reclamantului în temeiul antecontractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu pârâta, iar recurenta pârâtă la rândul ei nu a înțeles în recurs, să aducă nicio critică hotărârii tribunalului sub aspectul întinderii terenului vândut.
Nu se poate reține în acest context că instanța de recurs, pronunțând decizia civilă nr. 327/C/05.11.2014, a săvârșit o „eroare materială” în sensul art. 318 teza I Cod procedură civilă care ar consta în recunoașterea dreptului de proprietate al reclamantului pe o suprafață de teren mai mare decât cea promisă spre vânzare, cât timp aceste aspecte nici nu au făcut obiectul sesizării instanței de recurs de către recurenta D. E..
Concluzionând, Curtea constată că în speță nu sunt îndeplinite condițiile expres prevăzute de art. 318 teza I Cod procedură civilă pentru admiterea contestației în anulare și desființarea hotărârii judecătorești irevocabile – decizia civilă nr. 327/C/05.11.2014 a Curții de Apel constanța -, calea extraordinară de atac promovată de către contestatoarea D. E. urmând a fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea D. E., cu domiciliul în C., ., jud. C., în contradictoriu cu intimatul D. A., cu domiciliul procesual ales în București, Calea Călărașilor nr. 57, ., sect.3, la Cabinet de avocat „Țîrdei C.”, împotriva deciziei civile nr. 327/C/05.11.2014 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._/212/2009, având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18.03.2015.
Președinte, I. B. | Judecător, M. P. | Judecător, D. P. |
Grefier, G. C. |
Red..dec.jud. M.P. 26.03.2015
Tehnored.gref.M.C. 03.04.2015/2 ex.
| ← Completare/lămurire dispozitiv. Decizia nr. 42/2015. Curtea de... | Legea 10/2001. Decizia nr. 33/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA → |
|---|
