Revendicare imobiliară. Decizia nr. 27/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 27/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 25-03-2015 în dosarul nr. 11617/118/2009
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 27/C
Ședința publică de la 25 martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. P.
Judecător M. P.
Grefier C. D.
S-a luat în examinare apelul civil declarat de apelanta reclamantă D. M., domiciliată în București, . nr. 25, ., ., împotriva sentinței civile nr. 1459 din 19 martie 2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, având ca obiect revendicare imobiliară, în contradictoriu cu intimații pârâți M. C. PRIN PRIMAR, cu sediul în C., ., REGIA AUTONOMĂ „EXPLOATAREA DOMENIULUI PUBLIC ȘI PRIVAT” C., cu sediul în C., ., S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE REPREZENTAT PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul în C., . și P. I., domiciliată în C., . nr. 34, .> Dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din data de 11.03.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prerzenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 18.03.2015 și la data de 25.03.2015, când a dat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._, reclamanta D. M. a chemat în judecată pe pârâții M. C., C. L. C., R. C., P. I., P. N. și B. A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate nelegalitatea trecerii în proprietatea statului a imobilului situat în C., ., nr. 34, compus din beci, etaj 1 și teren în suprafață de 492,48 mp, mai puțin terenul aferent spațiului comercial de la parter, precum și nelegalitatea înstrăinării celor trei spații situate la etajul 1 de către R. C., către pârâții persoane fizice.
Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâților la lăsarea în deplină proprietate și posesie a imobilului menționat, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin Decizia civilă nr. 1812/2001 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție în Dosar nr. 3126/2000, a fost admisă acțiunea în revendicare, fiind obligați pârâții C. L. C., M. C. și R. să-i lase în deplină proprietate și posesie spațiul comercial de la parterul imobilului situat în loc. C., ., nr. 34, (fost 42), compus din 2 prăvălii și cota parte din terenul de sub construcție.
A mai susținut reclamanta că imobilul situat la adresa menționată, compus din teren în suprafață de 155,19 mp, două prăvălii la parter, iar la etaj cinci camere de locuit și două săli, a fost dobândit de autoarea sa, numita A. Dzoze, prin Ordonanța de adjudecare nr. 58/30.06.1938. Prin Decretul nr. 92/1950, acest imobil a trecut în proprietatea statului, deși proprietara la acea dată era casnică, deci prin greșita aplicare a decretului.
Cu privire la nelegalitatea înstrăinării imobilului de către stat, reclamanta a învederat că aceasta provine din faptul că vânzarea către chiriași s-a făcut în baza Legii nr. 112/1995, care se referă exclusiv la imobilele trecute cu titlu valabil în proprietatea statului, situație ce nu se regăsește în speță.
În aceste împrejurări, procedându-se la compararea titlurilor de proprietate, rezultă că titlul său este mai bine caracterizat și, în baza art. 480-481 cod procedură civilă, pârâții urmează a fi obligați la restituirea terenului și construcțiilor.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri:Decizia nr. 1812/28.03.2001 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție în Dosar nr. 3126/2000, Decizia civilă nr. 144/07.06.2000 pronunțată de Curtea de Apel C. în Dosar nr. 4360/1999, Sentința civilă nr. 354/05.05.1999 pronunțată de Tribunalul C. în Dosar nr. 2923/1998, Ordonanța de adjudecare nr. 58/30.06.1938 înscrisă în Registrul de Transcripțiuni al Tribunalului C. sub nr. 3819/01.07.1938, acte de vânzare autentificate sub nr. 3729/07.11.1935, nr. 5768/13.12.1937, nr. 5541/27.11.1937, nr. 477/12.02.1937, nr. 5721/09.12.1937, raport de expertiză tehnică efectuat în Dosar nr.2623/1998 al Tribunalului C..
În apărare, pârâta R. C. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, apreciind că din actele anexate acțiunii rezultă neconcordanțe flagrante cu privire la numele persoanei autoare a reclamantei, astfel încât nu există identitate între reclamantă și titularul dreptului dedus judecății. În plus, reclamanta nu a depus la dosar certificatul de moștenitor despre care face vorbire în cuprinsul cererii.
Pe aceeași cale, pârâta a invocat și excepția lipsei calității sale procesual pasive, arătând că actele de vânzare –cumpărare a căror nulitate absolută se cere a se constata, au fost încheiate anterior înființării regiei.
Pârâta P. I. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de constatare a nelegalității trecerii imobilului în proprietatea statului, motivată de incidența art. 111 C. proc.civ., potrivit cu care acțiunea în constatare are caracter subsidiar față de acțiunea în realizare.
A fost invocată de asemenea prescripția dreptului la acțiune cu privire la constatarea nulității absolute a actului de înstrăinare, întrucât acțiunea nu a fost introdusă până la data de 14.02.2002, prevăzută de art. 45 din Legea 10/2001, precum și excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare, deoarece după . Legii nr. 10/2001, restituirea imobilelor preluate abuziv se face numai în baza legii speciale.
Pe fondul cauzei, pârâta P. I. a învederat că după apariția Legii nr. 10/2001 restituirea imobilelor preluate fără titlul valabil este condiționată de constatarea judecătorească a nulității absolute a actului de înstrăinare, astfel încât nu poate opera compararea titlurilor. În această materie specială, trebuie cercetate atât valabilitatea titlului vânzătorului, cât și buna-credință a părților actului de înstrăinare.
Prin încheierea interlocutorie din 20.02.2007, instanța a admis excepția lipsei capacității de folosință a pârâților P. N. și B. A., constatând că aceștia au decedat anterior introducerii acțiunii (la 08.04.2006 și respectiv la 25.09.2004)
Prin Sentința civilă nr. 1892/24.10.2007 pronunțată de Tribunalul C., au fost respinse excepțiile lipsei calității procesual active a reclamantei și a lipsei calității procesual pasive a pârâtei R. C..Totodată, a fost admisă excepția prescrierii dreptului la acțiune în capătul de cerere având ca obiect constatarea nelegalității înstrăinării spațiilor din imobilul revendicat, iar capetele de cerere vizând constatarea nelegalității trecerii imobilului în proprietatea statului și revendicarea acestuia, au fost respinse ca inadmisibile.
Pentru a dispune în aceste sens, instanța a reținut că reclamanta a invocat nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu foștii chiriași după expirarea termenului stabilit de art. 45 alin.5 din Legea 10/2001 și a formulat o acțiune în revendicare de drept comun după . legii speciale reparatorii referitoare la imobilele preluate abuziv de stat.Totodată, prin formularea capătului de cerere având ca obiect constatarea nelegalității trecerii imobilului la stat, reclamanta a încălcat dispozițiile art. 111 C.proc.civ., întrucât avea la îndemână acțiunea în realizare, în cazul de față acțiunea în revendicare, pe care de altfel a și folosit-o.
Prin Decizia civilă nr. 303/18.12.2008 pronunțată de Curtea de Apel C., a fost admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței menționate a Tribunalului C., cu consecința desființării acesteia și a trimiterii cauzei spre rejudecarea fondului la aceeași instanță.
În acest sens, instanța de control judiciar a reținut că, prin respingerea ca inadmisibilă a acțiunii în revendicare formulată de reclamantă, a fost afectată chiar substanța dreptului său de proprietate, nefiind respectat un raport de proporționalitate între scopul urmărit și mijlocul procesual ales.
Recursul declarat de pârâta P. I. a fost respins prin Decizia nr. 7807/30.09.2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a reținut că doar în privința imobilelor preluate în mod abuziv de stat și care se mai aflau în posesia acestuia la data intrării în vigoare a Legii 10/2001, procedura prevăzută de acest act normativ este una obligatorie, cu excluderea altor mijloace prevăzute de dreptul comun. Pentru imobilele care nu se mai aflau în proprietatea statului la data de 14.02.2001, este posibilă exercitarea acțiunii în revendicare, întrucât nici un text de lege nu interzice introducerea unei astfel de acțiuni.
Cauza trimisă spre rejudecare a fost înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._ .
Prin precizări scrise depuse la dosar la data de 04.11.2010, reclamanta a indicat cadrul procesual pasiv al acțiunii, în sensul chemării în judecată a pârâților M. C., R. C. și P. I.. Ulterior, la termenul din 17.12.2010, s-a solicitat și introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Statului Român prin Ministerul Finanțelor și obligarea acestuia la plata de despăgubiri egale cu valoarea de circulație a apartamentului cumpărat de pârâta P. I., pentru situația imposibilității de restituire în natură a acestuia.
Ultimele precizări scrise au fost depuse la dosar de către reclamantă la termenul din 05.04.2011, pe această cale fiind clarificat atât cadrul procesual pasiv, prin indicarea în calitate de pârâți a Municipiului C., a lui P. I. și a Statului Român prin Ministerul Finanțelor, obiectul acțiunii, cu prilejul rejudecării cauzei, fiind reprezentat de obligarea pârâților la restituirea și lăsarea în deplină proprietate și posesie a imobilului situat în C., ., nr. 34, compus din beci în suprafață de 227,97 mp, apartamentul de la etajul 1 și terenul în suprafață de 492,48 mp, mai puțin cota parte aferentă spațiului comercial de la parter. În subsidiar, s-a solicitat obligarea pârâtului S. Român prin Ministerul Finanțelor la acordarea de despăgubiri constând în valoarea de circulație a apartamentului revendicat.
Față de aceste precizări ale obiectului acțiunii, pârâta P. I. a precizat că nu mai insistă în susținerea excepțiilor prescrierii dreptului la acțiune și a inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect constatarea nelegalității trecerii imobilului în proprietatea statului.
Prin încheierea interlocutorie din 03.05.2011 a fost admisă excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei R. C., instanța apreciind că pârâtei menționate nu îi revine nici o obligație în cadrul raportului de drept material dedus judecății, nefiind proprietar sau posesor al vreunei părți din imobilul revendicat.
La data de 17.10.2012 a fost depusă la dosar întâmpinare formulată de pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor, prin care a fost invocată excepția autorității de lucru judecat, față de soluționarea irevocabilă a acțiunii în revendicare formulată de aceeași reclamantă, în cadrul căreia pârâții M. C., C. L. C. și R. C. au fost obligați să îi lase în deplină proprietate și posesie spațiul comercial de la parterul imobilului situat în Constanțe, ., nr. 34, precum și cota parte din terenul de sub această construcție.
Pe aceeași cale, pârâtul a invocat excepția tardivității modificării acțiunii, în sensul chemării sale în judecată, susținând că extinderea cadrului procesual pasiv a intervenit după prima zi de înfățișare.
La termenul din 05.03.2013, instanța a invocat din oficiu excepția inadmisibilității formulării capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtului S. Român prin Ministerul Finanțelor la plata de despăgubiri egale cu valoarea de circulație a imobilului cumpărat de pârâta P. I., excepția admisă prin încheierea interlocutorie de la același termen.
Pentru a se dispune în acest sens, a fost avută în vedere Decizia în interesul legii nr. 27/2011, prin care s-a stabilit, cu putere obligatorie pentru instanțele de judecată, că acțiunile în acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit în natură și pentru care se prevăd măsuri reparatorii prin titlul VII al Legii nr. 247/2005, îndreptate direct împotriva statului român, întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 13 din această convenție, sunt inadmisibile.
Procedând la soluționarea cauzei, instanța a încuviințat efectuarea unei expertize tehnice imobiliare având ca obiective identificarea imobilului revendicat și stabilirea posibilității de restituire în natură a acestuia, cu individualizarea spațiilor de la subsol vândute foștilor chiriași. Lucrarea a fost efectuată de expert M. V., fiind depusă la dosar la data de 08.11.2011 și completată ulterior ca urmare a obiecțiunilor formulate de părți și pentru efectuarea unei schițe de plan bazată pe măsurători în teren.
La dosar au fost depuse de asemenea relații referitoare la situația juridică a imobilului, precum și copii ale contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu foști chiriași, pentru părți din acest imobil.
Prin sentința civilă nr.1459 din 19 martie 2013 Tribunalul C. a respins acțiunea modificată formulată în contradictoriu cu pârâta R.A.E.D.P.P. C. ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.
A respins acțiunea modificată formulată în contradictoriu cu pârâtul S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat de către Direcția Generală a Finanțelor Publice C., ca inadmisibilă.
A respins acțiunea modificată formulată în contradictoriu cu pârâta P. I., ca nefondată.
A admis în parte acțiunea modificată formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul M. C. prin PRIMAR în sesnul că a obligat pârâtul să restituie reclamantei parte din imobilul situat în C., ., nr. 34, compusă din teren în suprafață de 79 mp și beci, cu excepția spațiilor înstrăinate către numiții P. N. și E., P. I., B. A. și M., B. I. și C. E.. A respins restul pretențiilor ca nefondate.
A obligat pârâtul M. C. la plata către reclamantă a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
A obligat reclamanta la plata către pârâta R. C. a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, a reținut prima instanță că prin actele de vânzare autentificate sub nr. 3729/07.11.1935, nr. 5768/13.12.1937, nr. 5541/27.11.1937, nr. 477/12.02.1937 și nr. 5721/09.12.1937, numita A. Dzoze a cumpărat cota de 5/7 din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în C., ., nr. 42, compus din teren în suprafață totală de 155,19 mp și construcția situată pe acesta, având la parter 2 prăvălii, iar la etaj 5 camere, 2 bucătării și 2 săli. Prin Ordonanța de adjudecare nr. 58/30.06.1938, pronunțată de Tribunalul C. în Dosar nr. 963/1937, s-a dispus atribuirea întregului imobil către coindivizara Dzoze A., ca efect al imposibilității de partajare în natură, potrivit cotelor deținute în indiviziune.
În baza Decretului nr. 92/1950, imobilul anterior descris a trecut în proprietatea statului, fiind menționat la poziția nr. 289 din anexa la decret.
S-a arătat că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr. 2923/1998, reclamanta D. M., în calitate de moștenitoare a defunctei sale mame, A. Dzoze, a chemat în judecată pe pârâții S. Român prin Ministerul Finanțelor, M. C., C. L. C. și R. C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să oblige pârâții să îi lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în C., ., nr. 34, compus din teren în suprafață de 155,19 mp și construcție cu parter și etaj .După parcurgerea a două cicluri procesuale, răstimp în care reclamanta și-a restrâns pretențiile doar la spațiul comercial situat la parterul imobilului, împreună cu cota indiviză de teren aferentă, prin Decizia civilă nr. 1812/28.03.2001 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție în Dosar 3126/2000, acțiunea în revendicare a fost admisă.
Prin procesul-verbal de predare-primire din data de 04.10.2003 reclamanta a fost pusă în posesia spațiului comercial și a terenului indiviz în suprafață de 76,19 mp, din C., ., nr. 34.
S-a mai arătat că în cadrul cererii de față reclamanta a revendicat o parte din imobilul care nu a constituit obiect al judecății anterioare, respectiv apartamentul situat la etajul unu, terenul în suprafață de 492,48 mp, cu excepția celui deja restituit și beciul în suprafață de 227,97 mp.
Procedând la soluționarea cauzei, instanța a reținut că atât calitatea reclamantei de unic moștenitor al proprietarului inițial, cât și caracterul abuziv al preluării imobilului de către stat, au fost confirmate prin hotărâre judecătorească irevocabilă, intrată în puterea lucrului judecat. Chiar dacă litigiul anterior a vizat o altă parte din imobilul situat în C., ., nr. 34, instanțele au analizat modul de aplicare a Decretului nr. 92/1950, el însuși un act normativ emis cu încălcarea Constituției în vigoare la acel moment, precum și calitatea procesual activă a reclamantei, din perspectiva transmiterii drepturilor aflate în patrimoniul proprietarului imobilului de la data preluării de către stat.
Or, în condițiile în care actul de preluare a vizat întreg imobilul, iar reclamanta s-a prevalat tot de calitatea sa de moștenitor al proprietarului Dzoze A., instanța a reținut că problemele de drept deja dezlegate nu mai pot fi repuse în discuție în cadrul unui nou litigiu, întrucât s-ar încălca efectele pozitive ale hotărârii judecătorești irevocabile.
Analizând cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul M. C., cu referire la partea de imobil aflată în posesia acestuia, formată din teren și beci, instanța a pornit de la constatarea că titlul statului nu a fost unul valabil astfel că, prin aplicarea regulilor clasice ale acțiunii în revendicare, titlul reclamantei este preferabil, ceea ce este de natură să conducă la admiterea acțiunii și la restituirea acestor părți de imobil.
În ce privește suprafața de teren ce trebuie restituită în concret reclamantei, din examinarea titlurilor de proprietate depuse la dosar instanța a reținut că autoarea Dzoze A. a dobândit un teren în suprafață totală de 155,19 mp. S-a arătat că aceeași suprafață a fost revendicată inițial de reclamantă în cadrul acțiunii promovate în anul 1998 și al cărei obiect a fost ulterior restrâns, în nici unul dintre înscrisurile care fac dovada proprietății nefiind menționată o întindere a terenului de 492,98 mp.
O primă referire la această suprafață de teren se regăsește în raportul de expertiză tehnică imobiliară efectuat în Dosarul nr. 2.923/1998 al Tribunalului C., însă lucrarea respectivă a vizat imobilele situate în C., ., nr. 34 și .. 16.La acel moment, după cum rezultă din practicaua Sentinței civile nr. 354/05.05.1999 pronunțată în Dosar nr.2923/1998, însăși reclamanta a susținut că expertul a apreciat în mod eronat suprafața de teren ca fiind de 492,48 mp.
Prin cererea de față reclamanta și-a însușit concluziile raportului de expertiză menționat și a revendicat terenul de 492,48 mp, însă în dovedirea dreptului său de proprietate a invocat doar titlurile de proprietate care fac dovada dobândirii unui teren de 155,19 mp.
Împrejurarea că expertul desemnat în cauză a identificat terenul de 492,48 mp, reluând în fapt măsurătorile efectuate în Dosarul nr. 2923/1998, s-a considerat că nu este de natură să complinească lipsa titlului de proprietate, întrucât atribuțiile expertului tehnic s-au limitat la identificarea situației în fapt a imobilului, iar nu la clarificarea regimului său juridic. Pe de altă parte, a arătat instanța că nici expertul nu a indicat un alt titlu de proprietate, pe lângă Ordonanța de adjudecare nr. 58/30.06.1938, în cuprinsul căreia se menționează însă în mod expres suprafața terenului ca fiind de 155,19 mp.
Pentru toate aceste considerente, instanța a apreciat că autoarea reclamantei a fost titulara dreptului de proprietate asupra unui teren situat în C., ., nr. 34, în suprafață de 155,19 mp, acest teren fiind preluat de stat în baza Decretului nr. 92/1950.Cum în litigiul precedent, soluționat irevocabil, a fost restituit terenul indiviz de 76,19 mp, aferent spațiului comercial de la parterul construcției, s-a stabilit ca în cadrul cererii de față să se dispună restituirea diferenței de 79 mp, teren rămas în posesia Municipiului C..
În privința beciului, s-a dispus restituirea către reclamantă a spațiilor care nu au fost înstrăinate către foștii chiriași, fiind exceptate deci părțile de imobil cumpărate de numiții P. N. și E., P. I., B. A. și M., B. I. și C. E..
Referitor la acțiunea în revendicare formulată în contradictoriu cu pârâta P. I., având ca obiect apartamentul de la etajul 1, cumpărat de aceasta prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 28.032/27.11.1996, au fost aplicate regulile speciale ale consolidării transmiterii dreptului de proprietate în patrimoniul subdobânditorului. Întrucât atât reclamanta, cât și pârâta, au exhibat titluri de proprietate pentru imobilul revendicat, determinarea titlului preferabil s-a stabilit că trebuie făcută în raport de prevederile art.46 alin.2 și art.47 alin.2 din Legea nr.10/2001, din a căror coroborare rezultă că restituirea imobilelor preluate fără titlu valabil și înstrăinate prin acte de dispoziție, inclusiv în cadrul procesului de privatizare, este condiționată de constatarea prin hotărâre judecătorească a nulității actului de înstrăinare, deci că această nulitate se impune ca o premisă inevitabilă a admiterii acțiunii în revendicare împotriva subdobânditorului, motiv pentru care s-a apreciat că nu se poate opera cu soluția clasică în materie, respectiv aceea a comparării drepturilor autorilor.
În acest context, instanța a subliniat că pe calea comparării titlurilor (ca simpla ipoteză de probațiune a revendicării) nu poate fi anihilat dreptul consolidat al subdobânditorului, ca efect al esenței contractului de vânzare-cumpărare, al principiilor erorii comune și ale bunei credințe și al protecției titlului prin art. 1 al Primului Protocol la Convenția Europeană.
Astfel, s-a considerat că dreptul de proprietate al pârâtei P. I. este protejat de faptul că nu s-a constatat pe cale judiciară constituirea sa în condiții de nelegalitate de ordine publică, iar prin probatoriul administrat în cauza de față nu a fost răsturnată prezumția de bună-credință instituită de art.1698 C.civ. în favoarea pârâtelor.
S-a arătat că, în materia imobilelor preluate abuziv de stat, eroarea comună cu privire la concordanța dintre aparență și realitate și-a avut suportul în cadrul legislativ în vigoare la acel moment, care confirma, cu forța unei prezumții juris . proprietarul aparent, statul, era adevăratul proprietar. Totodată, s-a considerat că titlul pârâtei este ocrotit nu numai de principiul bunei credințe astfel cum s-a consacrat în jurisprudența ÎCCJ, ci și de jurisprudența C.E.D.O. ce a statuat că titlul de proprietate al subdobânditorului de bună credință neinvalidat în dreptul intern printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă, este protejat prin art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale. S-a acceptat astfel că diminuarea vechilor atingeri este benefică și necesară, însa s-a reținut că aceasta nu trebuie să creeze noi prejudicii disproporționate sub forma suportării de către persoanele care și-au dobândit bunurile cu bună credință a ponderii responsabilității statului care a confiscat în trecut aceste bunuri (în acest sens cauza Pincova și Pine contra Republica Cehă nr. 365/1997; cauza R. contra România).
CEDO a reținut în mod constant în jurisprudența sa că impunerea tuturor dobânditorilor succesivi ai imobilului să parcurgă tot felul de etape judiciare și extrajudiciare pentru recuperarea despăgubirilor ce li se cuveneau pentru repunerea efectivă în situația anterioară, fără un minim de garanție a realizării efective, constituie o sarcină disproporționată față de aceștia, în raport de scopul urmărit (restabilirea dreptului reclamantului).
Din perspectiva considerentelor expuse s-a constatat că, după . Legii nr.10/2001, acțiunea în revendicare prin care se urmărește redobândirea unui imobil preluat de stat în perioada de referință a acestui act normativ și ulterior înstrăinat unui terț, nu poate fi soluționată potrivit dreptului comun întrucât, în măsura în care pentru imobilele preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 a fost adoptată o lege specială care prevede în ce condiții pot fi acestea restituite în natură persoanelor îndreptățite, instanțele de judecată nu pot face abstracție de existența sa și să aplice regulile specifice acțiunii în revendicare, consacrate pe cale doctrinară și jurisprudențială în aplicarea art.480 din Codul civil.
Pentru aceste considerente, instanța a apreciat că restituirea imobilului dobândit de pârâta P. I. cu bună-credință nu este posibilă, motiv pentru care pretențiile formulate în contradictoriu cu această pârâtă au fost respinse ca nefondate.
Ca o consecință a admiterii excepției lipsei calității procesual pasive a pârâtei R. C., acțiunea formulată în contradictoriu cu aceasta a fost respinsă ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.
Totodată, a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea modificată formulată în contradictoriu cu pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor.
În temeiul art. 274 C.proc.civ., în măsura admiterii acțiunii, pârâtul M. C. a fost obligat la plata către reclamantă a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată-onorariu expert. Pe de altă parte, în baza aceluiași text de lege, reclamanta a fost obligată, la rândul său, la plata către pârâta R. C. a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată-onorariu avocat ales.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta D. M. care a arătat că soluția primei instanțe este nelegală și netemeinică numai sub aspectul modalității de soluționare a capătului de cerere privind restituirea terenului în suprafață de 492,48 mp, din care instanța a dispus restituirea numai pentru 79 mp.
În dezvoltarea motivelor de apel s-a arătat că instanța de fond a interpretat greșit actul de adjudecare ce reprezintă titlul de proprietate și a reținut nejustificat că, potrivit ordonanței de adjudecarenr.58/30.06.1938, autoarea reclamantei a obținut un drept de proprietate asupra unui teren în suprafață de 155,19 mp.
A mai arătat că obiectul prezentului dosar îl reprezintă restituirea întregii suprafețe de tern, care nu a făcut obiectul dosarului nr.2923/1998 al Tribunalului C., nr.4360/1999 al Curții de Apel C. și nr.3126/2000 al Curții Supreme de Justiție, în aceste dosare solicitându-se restituirea numai a parterului imobilului (spațiu comercial) din . nr.34 (fost 42) și a terenului cotă parte indiviză aferent acestuia.
În ceea ce privește titlul de proprietate, apelanta a susținut că prin Ordonanța de adjudecare nr.58/30.06.1938 autoarea reclamantei; A. Dzodze, a devenit proprietara întregului imobil situat în C., . nr.42, compus din teren liber în suprafață de 155,19 mp, două prăvălii la parter, iar la etaj 5 camere de locuit și două săli, cu locul pe care sunt construite. Împreună cu ordonanța de adjudecare, dovada dreptului de proprietate înțelege să o facă și cu actele de vânzare cumpărare autentificate sub nr.5721/09.12.1937, transcris sub nr.9675/09.12.1937, nr.477/12.02.1937, transcris sub nr.971/12.02.1937, nr.5541/27.11.1937, transcris sub nr.9286/27.11.1937, nr.5768/13.12.1937, transcris sub nr.9741/13.12.1937 și nr.3720/07.11.1935, transcris sub nr.7194/07.11.1935,acte din care rezultă că terenul se compune din suprafața de 155,15 mp teren liber și 251,07 mp teren ocupat de construcția S+P+2E, suprafață care, din punctul de vedere al expertului, este aferentă spațiilor comerciale de la parter. Arată că imobilul nu a suferit nicio modificare pe orizontală, ci numai pe verticală, astfel că, mențiunea din actul de adjudecare că autoarea apelantei a dobândit un drept de proprietate asupra construcțiilor cu locul pe care sunt construcțiile, nu poate fi interpretat în sensul arătat de instanță, respectiv că are un drept de proprietate doar pe 155,15 mp, pentru că numai construcția are o suprafață de 251,07 mp. Actul de adjudecare se coroborează cu documentația cadastrală din anii 1936-1938, plan cadastral careul E6 și registrul de proprietăți vol.I, pag.126, unde la nr. crt.1279 este consemnat lotul C3 din careul 246 ca teren construit în proprietatea Dzodze A..
În subsidiar, față de dispoziția instanței de fond privind restituirea către reclamantă a suprafeței de teren de 79 mp, apelanta solicită să se identifice această suprafață de teren printr-un supliment la raportul de expertiză, soluția instanței fiind doar rezultatul uni calcul matematic (155,15 – 76,19 mp), fără identificarea localizării și vecinătăților acestuia.
În apel a depus întâmpinare S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin DGRFP G., care a susținut că apelul este neîntemeiat, instanța de fond respingând legal acțiunea în revendicare ca inadmisibilă în raport de temeiul legal invocat de către reclamantă și de prevederile Legii nr.213/1998 și ale Legii nr.10/2001.
În apel, instanța a încuviințat suplimentarea probelor, dispunând efectuarea unei expertize topografice de identificare a suprafeței de 492,48 mp din . nr.34 (fost 42) în raport de schițele cadastrale întocmite în anii 1936-1938, de identificare a suprafeței de 155,19 mp prevăzută în ordonanța de adjudecare nr.58/30.06.1938 și de stabilire a situației de fapt a acestui teren, respectiv afectarea sa de construcțiile deja restituite reclamantei într-un proces anterior sau de alte construcții.
Expertiza a fost realizată de dl. expert I. I. care a arătat în concluziile inițiale că, din suprafața de 155,19 mp, a fost restituită reclamantei, prin procesul verbal de predare primire nr._/04.10.2003, potrivit deciziei civile nr.1812/28.03.2011 a ÎCCJ, suprafața de 76,19 mp amplasată sub construcție, iar suprafața de 79 mp prin hotărârea primei instanțe, respectiv sentința nr.1459/19.03.2013 a Tribunalului C., fără ca aceasta să fie identificată. A mai arătat că, din suprafața de 251 mp construcție, o parte indiviză de 160 mp reprezintă teren aferent spațiilor de locuit de la etajele 1 și 2, astfel că numai 15 mp teren indiviz sub construcție poate fi identificat în suprafața de 79 mp restituită de prima instanță, diferența de 64 mp situându-se în afara clădirii. Această din urmă suprafață expertul a amplasat-o în partea de nord, către blocul M12, până la limita aleii de circulație pietonală și a arătat că este afectată de construcția aparținând .> La solicitarea instanței, în ceea ce privește construcția menționată în expertiză ca aparținând ., intimatul M. C. a depus la dosar: adresa nr._/2000 a Direcției Patrimoniu din cadrul Consiliului L. C. prin care se exprimă acordul acestuia la întabularea dreptului de proprietate asupra terenului din C., ..14, în suprafață de 15,80 mp în favoarea statului și întabularea dreptului de folosință asupra aceluiași teren în favoarea J. M., A. G., A. N. și A. Ș.; contract de vânzare cumpărare încheiat între L. P. P. și P. M. pentru o încăpere din BCA, în suprafață de 15 mp, situată în C., . autentificat sub nr._/30.04.1993 la notariatul de Stat C.; contract de vânzare cumpărare încheiat între vânzătorii P. M. și E. și cumpărătorii J. M., A. G., A. Ș., A. N. pentru spațiul comercial din ., terenul fiind proprietate de stat, act autentificat sub nr.6109/15.02.1994 la Notariatul de Stat C.; Încheierea de întabulare nr.7911/19.05.2000 emisă de Judecătoria C., Biroul de Carte Funciară, pentru terenul de 15,76 mp proprietatea Consiliului L. C. și folosință J. M., A. G., A. Ș., A. N. și construcții – spațiu comercial proprietatea J. M., A. G., A. Ș., A. N.; fișa cadastrală a bunului imobil din ..14; sentința civilă nr.5892 din 15.05.2000 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr.2786/2000 prin care s-a constatat că reclamanții J. M., A. G., A. Ș., A. N. au un drept de superficie asupra imobilului situat în C., ..14, compus din dreptul de proprietate asupra construcției spațiu comercial și din dreptul de folosință asupra terenului în suprafață de 15,80 mp; autorizație de construcție nr.572/02.06.1993 emisă la cererea d-lui P. M. pt. îmbunătățire fațadă imobil ..14, certificat de urbanism nr.601/02.06.1993 emis la cererea d-lui P. M..
La termenul din 17 septembrie 2014 apelanta reclamantă a depus la dosar înscrisuri eliberate de Arhivele Naționale, Direcția Județeană C., respectiv: foaie de date pentru cartea funciară a imobilului din C., . nr.42-44, proprietar Dzodze V. A. și Dzodze A. A., compus din teren în suprafață de 468 mp și un corp de casă la colț și un corp de casă, primul compus din parter 3 prăvălii, etaj 1 cameră, iar al doilea compus din parter 2 prăvălii și un gang, etaj 5 camere, 2 săli și dependințe, imobil dobândit prin cumpărare prin actele autentificate la tribunalul C. sub nr. 2535/25.06.1935, nr.3721/07.11.1935, nr.477/12.02.1937, nr.5721/09.12.1937, nr.5541/22.11.1937, nr.5768/03.12.1937, nr.1554/13.04.1938 și ordonanța de adjudecare nr.58 din 30.06.1938; copie extras din actul de vânzare autentificat sub nr.1518/26.06.1935 prin care Dzodze V. A. a cumpărat un imobil situat în C., . colț cu I. Lahovari, în suprafață de 264,50 mp.
După depunerea acestor înscrisuri instanța a încuviințat efectuarea unui supliment la raportul de expertiză topografică pentru identificarea perimetrului fostei proprietăți Dzodze, pentru verificarea, în raport de actele mai sus-menționate, a unei eventuale modificări a amplasamentului imobilului deja stabilit, în raport de vecinătăți, identificarea unor porțiuni de teren liber în cadrul suprafețelor înscrise și a suprafeței pentru care apelanta își justifică dreptul de proprietate, conform actelor și conform măsurătorilor; pentru identificarea suprafețelor imobilelor conform actelor de proprietate și, în cadrul acestui perimetru, a suprafeței ocupate de construcție, a diferenței de teren și a suprafețelor libere; pentru identificarea suprafeței deja restituite, a se preciza dacă aceasta reprezintă o cotă indiviză aferentă spațiilor comerciale restituite deja reclamantei, care sunt suprafețele de teren libere de construcții, de servituți de trecere și alte detalii de sistematizare, din perimetrul fostei proprietăți; pentru a se determina situarea .. în interiorul, sau exteriorul perimetrului fostei proprietăți a autorului apelantei reclamante; pentru identificarea suprafeței de 79 mp teren restituit de instanța de fond și a se preciza dacă această suprafață este aferentă beciului restituit în proprietate, dacă există teren liber și care este diferența de teren ce ar putea fi restituită în natură.
Lucrarea realizată de dl. expert I. I. a fost depusă la 11 februarie 2015 și nici una dintre părți nu a formulat obiecțiuni.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței apelate în raport de criticile formulate de apelanta reclamantă și de probele administrate în apel în temeiul art.295 Cod procedură civilă, instanța constată că apelul este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Este de menționat că obiectul verificării în apel îl constituie întinderea dreptului de proprietate al reclamantei asupra terenului din C., . nr.34 (fost 42-44) și posibilitățile de restituire a diferenței rămase după restituirea unei părți din acesta prin hotărârile pronunțate în dosarele nr.2923/1998 al Tribunalului C., nr.4360/1999 al Curții de Apel C. și nr.3126/2000 al Curții Supreme de Justiție, dar și prin hotărârea instanței de fond care a dispus restituirea către reclamantă a suprafeței de 79 mp din imobilul revendicat în cauză, soluție care nu a fost atacată de intimatul pârât, intrând astfel în autoritate de lucru judecat. De asemenea, este de menționat că obiectul litigiului îl constituie revendicarea imobilului, iar nu o acțiune în acordarea de măsuri reparatorii prevăzute de dispozițiile Legii nr.10/2001.
În ceea ce privește dreptul de proprietate, instanța constată că din înscrisurile depuse de reclamantă în apel, înscrisuri eliberate de Arhivele Statului, Direcția Județeană C., respectiv foaia de date pentru cartea funciară a imobilului din C., . nr.42-44, proprietar Dzodze V. A. și Dzodze A. A., compus din teren în suprafață de 468 mp și un corp de casă la colț și un corp de casă, primul compus din parter 3 prăvălii, etaj 1 cameră, iar al doilea compus din parter 2 prăvălii și un gang, etaj 5 camere, 2 săli și dependințe, imobil dobândit prin cumpărare prin actele autentificate la Tribunalul C. sub nr. 2535/25.06.1935, nr.3721/07.11.1935, nr.477/12.02.1937, nr.5721/09.12.1937, nr.5541/22.11.1937, nr.5768/03.12.1937, nr.1554/13.04.1938 și ordonanța de adjudecare nr.58 din 30.06.1938 și copie extras din actul de vânzare autentificat sub nr.1518/26.06.1935 prin care Dzodze V. A. a cumpărat un imobil situat în C., . colț cu I. Lahovari, în suprafață de 264,50 mp, rezultă că autorii reclamantei D. M., respectiv Dzodze V. A. și Dzodze A. A., dețineau un drept de proprietate asupra terenului în suprafață de 468 mp, identificat prin expertiza topografică realizată de expert I. I. în perimetrul cu notația A-B-C-D-E1-F1-H-A din anexa 1 la raport, constatare care infirmă astfel soluția primei instanțe în ceea ce privește întinderea dreptului de proprietate asupra terenului imobilului revendicat în prezenta cauză, reținută de tribunal ca fiind de 155,19 mp.
Identificând amplasamentul imobilului revendicat de reclamantă, în suprafață de 468 mp, expertiza a stabilit detaliile de sistematizare în cadrul acestui perimetru și a stabilit că el se compune din:
- Zona Z1 – construcție în suprafață de 251 mp, tip S+P+2E,
proprietate comună D. - pentru teren și parte din construcție, restituite prin procesul verbal de predare primire nr._/4.10.2003, încheiat în baza Deciziei civile nr.1812/28.03.2011 a ICCJ – și 6 locatari care dețin părți de construcție dobândite prin contracte de vânzare cumpărare încheiate în temeiul Legii nr.112/1995;
- Zona Z2 – în suprafață de 64 mp ocupată de platforma betonată cu
destinație de circulație, sub care sunt amplasate cămine de vizitare instalații;
- Zona Z3 – construcție în suprafață de 15,80 mp, tip P, ”spațiu
comercial Elion” proprietate particulară, cu drept de folosință asupra terenului aparținând Municipiului C. potrivit Sentinței civile nr.5892/15.05.2000 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr.2786/2000;
- Zona Z4 – în suprafață de 137,20 mp care se află în interiorul
blocului de locuințe M12.
Reținând situația de fapt astfel prezentată prin raportul de expertiză și având în vedere situația juridică a amplasamentelor identificate prin acest raport, instanța va analiza acțiunea în revendicare formulată de reclamantă prin raportare la aceste date și ținând seama că, potrivit temeiului indicat de reclamantă art.480 și 481 din Codul civil (1865), acțiunea în revendicare este acea acțiune în justiție formulată de reclamantul-proprietar, care a pierdut posesia bunului, împotriva pârâtului - neproprietar, dar care posedă bunul, prin care se urmărește restituirea către reclamant a bunului pe care pârâtul îl deține.
În ceea ce privește suprafața de 251 mp teren, identificată de expertiză ca fiind amplasată în perimetrul Z1, teren pe care se află amplasată construcția S+P+2E, instanța reține că parte din acesta a fost deja restituită reclamantei într-un litigiu purtat anterior, finalizat prin Decizia civilă nr.1812/28.03.2011 pronunțată de Înalta Curte de casație și Justiție, în urma și pe baza căreia s-a întocmit procesul verbal de predare primire nr._/4.10.2003 a spațiului comercial situat la parterul construcției și a terenului indiviz aferent acestui spațiu comercial în suprafață de 76,19 mp.
La suprafața restituită prin decizia sus menționată, în perimetrul notat Z1 se adaugă și suprafața de 79 mp, restituită prin sentința primei instanțe, soluție care, nefiind atacată de către intimații pârâți, se impune cu putere de lucru judecat. Amplasarea acestei suprafețe de 79 mp în perimetrul Z1a avut în vedere faptul că prima instanță a reținut pentru reclamantă calitatea de proprietar numai pentru o suprafață de 155,19 mp teren, din care suprafața de 76,19 mp era ocupată de construcția spațiu comercial de la parterul imobilului, ceea ce înseamnă că instanța de fond a avut în vedere că întreaga suprafață de 155,19 mp se situează sub clădirea S+P+2E, care avea o suprafață mult mai mare, de 251 mp.
În ceea ce privește restul suprafeței până la 251 mp, instanța reține că nu poate fi restituit reclamantei pentru că reprezintă teren aferent apartamentelor vândute în baza Legii nr.112/1995 către chiriașii P., P., B., B., C. și T., asupra terenului aferent acestor apartamente Legea nr.112/1995 recunoscându-le acestor cumpărători un drept de proprietate, astfel cum rezultă din interpretarea sistematică a dispozițiilor art.21, 22 și 26 alin. ultim și din art.37 din HG nr.11/1997 privind Normele metodologice de aplicare a acestei legi, drept de proprietate ce poate fi recunoscut, la cererea celor îndreptățiți, prin titlu de proprietate emis în condițiile art.36 din Legea nr.18/1991.
Referitor la terenul identificat în raportul de expertiză ca fiind Z2, în suprafață de 64 mp, Curtea constată că aceasta nu poate fi restituită reclamantei deoarece este afectată de o platformă betonată cu destinație de circulație, respectiv este o zonă care permite accesul locatarilor la . cum rezultă din planșele fotografice anexate primului raport de expertiză efectuat în apel. Având în vedere că prin restituirea acestei porțiuni de teren s-ar putea afecta accesul coproprietarilor imobilului la apartamentele deținute, se va respinge cererea reclamantei de restituire a acestei suprafețe de teren.
Cât privește zona identificată în expertiză ca fiind Z3, în suprafață de 15,80 mp, pe care se află amplasată construcția tip parter, spațiu comercial Elion, instanța reține din probele administrate în apel că, asupra construcției, prin sentința civilă nr.5892/15.05.2000 Judecătoria C. a recunoscut un drept de proprietate în favoarea numiților J. M., A. G., A. Ș. și A. N., iar asupra terenului în suprafață de 15,80 mp a fost stabilit un drept de folosință în favoarea reclamanților. La data pronunțării acestei sentințe aparența dreptului de proprietate era în favoarea intimatului M. C., pentru că reclamanta nu obținuse recunoașterea dreptului său de proprietate, așa încât la data soluționării prezentei cauze, recunoscându-se în favoarea reclamantei calitatea de proprietar al terenului, acesteia trebuie să i se restituie și această suprafață de teren deținută fără titlu valabil, deci fără un drept, de către uzurpatorul dreptului său, respectiv de către pârâtul M. C.. Soluția de restituire către reclamantă a acestei porțiuni de teren, chiar în condițiile reținerii de către o instanță de judecată a unui drept de superficie în favoarea unor terțe persoane, este în acord cu jurisprudența CEDO, în cauza B. și P. c. României, prin care s-a stabilit că dobândirea unui drept de superficie în virtutea unei situații de fapt care nu este dorită sau cunoscută de interesați și care permite să se dea efect aparenței de drept nu este compatibilă cu dreptul la respectarea bunului reclamanților și încalcă art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului. Prin urmare, se va restitui către reclamantă terenul de 15,80 mp identificat ca Z3, teren afectat de un drept de superficie înscris în cartea funciară pe numele J. M., A. G., A. Ș. și A. N., prin Încheierea nr.7911/2000.
Referitor la zona Z4, în suprafață de 137,20 mp, instanța constată că aceasta nu poate fi restituită reclamantei deoarece este ocupată de construcția blocului de locuințe M12, regimul său juridic fiind acela de teren aferent apartamentelor din acest . concluzie, față de situația de fapt și juridică a terenului revendicat de reclamantă, instanța de apel dispune ca, în afara porțiunii de teren de 79 mp restituită de instanța de fond, să i se restituie acesteia și suprafața de 15,80 mp afectată de un drept de superficie.
În ceea ce privește solicitarea apelantei reclamante de a i se acorda despăgubiri bănești pentru terenul care nu poate fi restituit în natură, formulată cu ocazia concluziilor puse la termenul de dezbateri, instanța reține că nu poate fi primită, nefiind întemeiată.
Astfel, se reține că, în ceea ce privește aceste porțiuni de teren, la data formulării acestei solicitări reclamanta nu deținea nici ”un bun actual”, pentru că nu avea anterior recunoscut un drept de proprietate asupra terenului și nici o hotărâre care să fi obligat statul sau unitatea administrativ teritorială locală să-l restituie reclamantei, condiție indispensabilă pentru a considera, potrivit elementelor oferite de CEDO în hotărârea pilot M. A. și alții împotriva României, că reclamanta are un bun actual sau măcar o speranță legitimă care să-i permită obținerea unei astfel de despăgubiri în condițiile art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului.
Pe de altă parte, solicitarea nu ar putea fi primită și pentru că prezenta cauză este o acțiune în revendicare, așadar o acțiune directă, în care statul român în mod definitiv nu mai are calitate procesuală ca urmare a admiterii excepției de către instanța de fond, soluție neatacată de reclamantă în apel, dar și pentru că, prin Decizia nr.27/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, în mod obligatoriu pentru instanțe s-a stabilit că ”acțiunile în acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit în natură și pentru care se prevăd măsuri reparatorii prin titlul VII al Legii nr. 247/2005, îndreptate direct împotriva statului român, întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 13 din această convenție, sunt inadmisibile”, o soluție contrară încălcând principiul specialia generalibus derogant, aici legea specială fiind Legea nr.247/2005, acum modificată prin Legea nr.165/2013, dar al cărei mecanism se aplică în mod similar.
În concluzie, instanța constată că apelul reclamantei este întemeiat în sensul argumentelor sus menționate, motiv pentru care, în temeiul art.296 Cod procedură civilă (1865) va admite apelul și va schimba în parte sentința apelată. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței referitoare la excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității, precum și cele referitoare la restituirea către reclamantă a terenului în suprafață de 79 mp și a beciului și la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul civil declarat de apelanta reclamantă D. M., domiciliată în București, . nr. 25, ., ., împotriva sentinței civile nr. 1459 din 19 martie 2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, având ca obiect revendicare imobiliară, în contradictoriu cu intimații pârâți M. C. PRIN PRIMAR, cu sediul în C., ., REGIA AUTONOMĂ „EXPLOATAREA DOMENIULUI PUBLIC ȘI PRIVAT” C., cu sediul în C., ., S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE REPREZENTAT PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul în C., . și P. I., domiciliată în C., . nr. 34, .> Schimbă în parte sentința atacată în sensul că obligă pârâta să restituie reclamantei terenul în suprafață de 15,80 mp, reprezentând terenul identificat în expertiza I. I. ca fiind Zona Z3, afectat de dreptul de superficie, înscris în cartea funciară pe numele J. M., A. G., A. Ș. și A. N. prin Încheierea B.C.F. nr.7911/2000.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25.03.2015.
Președinte, Judecător,
D. P. ptr. M. P.
aflată în concediu de odihnă, semnează,
potrivit art. 261 al.2 C.pr.civ.
Vicepreședinte,
N. S.
Grefier,
C. D.
aflată în concediu, semnează,
potrivit art. 261 al.2 C.pr.civ.
Grefier șef,
M. D.
Jud. fond – A.C.
red. dec. jud. DP/ 22.07.2015
| ← Grăniţuire. Decizia nr. 70/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA | Expropriere. Decizia nr. 26/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA → |
|---|
