Legea 10/2001. Decizia nr. 51/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 51/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 08-06-2015 în dosarul nr. 51/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 51 C
Ședința publică din 8 iunie 2015
PREȘEDINTE – M. G.
JUDECĂTOR – VANGHELIȚA T.
GREFIER - C. I.
Pe rol, soluționarea apelului civil formulat de apelanta reclamantă A. F., cu domiciliul în loc. București, ., ., . civile nr. 2389/09.10.2014, pronunțată de Tribunalul C., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMĂRIA M. C. și M. C. PRIN PRIMAR, ambii cu sediul în loc. C., ., având ca obiect Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat I. S., în baza delegației de substituire pentru avocat titular M. A. pe care o depune la dosar, lipsind apelanta reclamantă.
Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 154 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință prin care s-au evidențiat următoarele:
-la data de 18.05.2015, Instituția Prefectului – Județul C. a retransmis, cu adresa nr. 7456/14.05.2015, adresa nr. 2689/L/20.09.2005 și dispoziția nr. 2046/08.06.2005, emise de Prefectul Județului C., înscrisuri comunicate la termenul anterior de judecată, odată cu înaintarea adresei nr.5249/20.04.2015;
-adresa comunicată apelantei reclamante la adresa din București, .. 4, ., . restituită cu mențiunea „lipsă destinatar”.
Instanța aduce la cunoștință că un exemplar al adresei comunicate apelantei reclamante a fost transmisă și recepționată la sediul procesual ales la S.C.A. B. și Asociații, precum și faptul că apărătorul ales, avocat R. O., a luat cunoștință de conținutul încheierii de ședință și al adresei, la data de 19.05.2015, odată cu studiul dosarului.
Totodată solicită apărătorului ales al intimaților pârâți a preciza stadiul procesual.
Apărătorul ales al intimaților pârâți, având cuvântul, apreciază cauza în stare de judecată.
Instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra apelului.
Apărătorul ales al intimaților pârâți, având cuvântul, pune concluzii de respingere a apelului ca nefondat și de menținere ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond.
În mod corect instanța de fond a reținut că bunul ce a constituit obiectul notificării de restituire a fost cumpărat în temeiul unui act de vânzare-cumpărare afectat de condiția construiri unei locuințe, sub sancțiunea rezoluțiunii contractuale pentru neîndeplinirea obligației asumate de autorul apelantei reclamante printr-un pact comisoriu expres de gradul IV, astfel încât nu se mai pune problema existenței dreptului de proprietate asupra terenului.
Se solicită apărătorului ales al intimaților pârâți exprimarea concluziilor asupra situației de fapt, de împrejurarea că solicitarea reclamantei din 30 octombrie 2013 a vizat o obligație de a face, în sensul de a se emite o dispoziție, și de faptul că prin demersurile efectuate către Instituția Prefectului Județului C. s-a constatat că autorul apelantei reclamante A. G. G. Armand a primit dispoziția nr. 2046/08.06.2005 a Primarului M. C..
Apărătorul ales al intimaților pârâți, având cuvântul, arată că în situația în care notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 a fost soluționată printr-o decizie, nu se mai pune problema emiterii alteia.
Instanța rămâne în pronunțare asupra apelului.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea adresată instanței la 30 octombrie 2013, reclamanta A. F. în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului C. prin Primar a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună restituirea bunului imobil reprezentând teren în suprafață de 320,55 mp., situat în municipiul C., Stațiunea Mamaia, lotul nr. 7, careul nr. 71, iar în subsidiar în situația în care restituirea în natură nu mai este posibilă, să se dispună acordarea de alte bunuri de aceeași natură prin compensare sau despăgubiri, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat că terenul a cărui restituire în natură se solicită, a fost cumpărat de către numita A. Gh. G. prin actul de vânzare cumpărare încheiat cu Primăria municipiului C., autentificat Tribunalul Județean Constanta sub nr. 138 din 14.01.1036, pentru suprafața de 320,55 mp. situată în C., Stațiunea Mamaia lot 7 careul nr. 71.
S-a mai relevat faptul că în anul 1999 a intervenit decesul autoarei reclamantei, lăsând ca moștenitor pe numitul A. G. G., împrejurare care rezultă din cuprinsul certificatului de moștenitor nr. 18 din 11 martie 1999.
S-a mai învederat faptul că prin cererea înregistrată sub nr. 218/2001, la Primăria municipiului C., numitul A. G. G. a solicitat
restituirea în natură a imobilului mai sus menționat, în temeiul prevederilor legii nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, însă reprezentanții unității administrativ teritoriale i-au ignorat total calitatea de moștenitori, situație care îi cauzează un important prejudiciu prin refuzul nejustificat de a emite dispoziția privind restituirea în natură a imobilului sau prin acordarea în compensare cu alte imobile de aceeași valoare.
Mai precizează reclamanta A. F. împrejurarea că își justifică potrivit certificatului de moștenitor nr. 19 din 22 iunie 2007, calitatea de unic moștenitor de pe urma defunctului A. G. G., întocmit la B.N.P. L. M. Ș., a cărui copie este depusă la dosarul cauzei.
In drept: s-au invocat dispozițiile Legii nr. 10/2001.
La termenul de judecată din 16 ianuarie 2014, reclamanta A. F., prin apărător, a arătat că înțelege să își completeze cadrul procesual pasiv, solicitând introducerea în cauză, în calitate de pârât și a M. C. prin Primar.
In dovedirea cererii de chemare in judecată s-au depus la dosar: adresele nr. 4221 din 21.07.1994, 4370 din 16.09.1993,_ din 5.04.2001, dispoziția nr. 2046 din 8 mai 2005, adresa nr. 2689/L din 20.09.2005, copie notificare, plan de situație imobil, copie testament autentificat sub nr. 2734 din 20 februarie 1989, certificat de moștenitor nr. 19 din 22 iunie 2007, emis la BNP. L. M. Ș., act de vânzare din 14 ianuarie 1936.
La termenul de judecată din 13 martie 2014, reclamanta prin apărător, a arătat că în afara dispozițiilor Legii nr. 10/2001 își întemeiază cererea si pe dispozițiile de drept comun care reglementează proprietatea, inclusiv art. 555 și urm. din Noul Cod Civil.
Pârâții prin reprezentant, au depus la dosar relații privind situația juridică a imobilului în litigiu, respectiv adresa nr. R 2511 din 26.02.2014, adresa nr. R 5953 din 27 ianuarie 2014, relații emise de S.P.I.T.V.B.L. C., plan de situație imobil, plan de amplasament zonal.
In cauză a fost administrată proba cu înscrisuri și expertiză tehnică topometrică întocmită de expert ing. M. A. S..
Prin lucrarea de identificare a imobilului a fost delimitat lotul pe aliniamentul A-B-C-D, la care a fost atașat planul de situație, din care rezultă ocuparea acestuia de Restaurantul Dorna și a aleilor de acces către acesta.
Soluționând pe fond cauza, Tribunalul C. a pronunțat sentința civilă nr. 2389 din 9 octombrie 2015, prin care a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta A. F. în contradictoriu cu pârâții Primăria M. C. și M. C. prin Primar.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în baza notificării înregistrată sub nr._ din 19 martie 2001 la Primăria M. C. autorul reclamantei A. G. a solicitat restituirea în natură a suprafeței de 320 mp reprezentând lotul nr. 7, careul 71, aflată în parcelarea inițială a plajei din Stațiunea Mamaia, județul C., în temeiul Legii nr. 10/2001.
Soluționând notificarea, Primarul M. C. a emis dispoziția nr. 2046 din 8 iunie 2001, prin care a respins cererea de restituire a imobilului în litigiu cu motivarea că nu se încadrează în dispozițiile Legii nr. 10/2001.
S-a formulat contestație împotriva dispoziției emise de Primar care a fost respinsă întrucât din probele administrate în cauză rezultă că autorul reclamantei nu a deținut în proprietate imobilul în litigiu.
Este adevărat că în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 138 și transcris în Registrul de transcripțiuni a fostului Tribunal C. sub nr. 205 din 14 ianuarie 1938 autorul reclamantei a cumpărat teren în suprafață de 320,55 mp situat în stațiunea Mamaia, lot 7, careul nr. 71, cu condiția ca în termen de 4 ani să edifice o construcție, termen care a fost prelungit la 6 ani.
În cazul neîndeplinirii obligației contractuale contractul va fi reziliat de drept, fără intervenția instanței.
Întrucât cel în cauză nu și-a îndeplinit obligația contractuală, contractul a fost reziliat de drept, terenul intrând în proprietatea Primăriei C. conform deciziei nr._ din 24 octombrie 1958.
Astfel, instanța de fond a constatat că autorul reclamantei nu mai era proprietarul suprafeței de teren în litigiu, urmare a rezoluțiunii contractului de vânzare-cumpărare și în atare situație nu este îndreptățit la măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001, nefăcându-se dovada calității de persoană îndreptățită și a preluării abuzive a imobilului în litigiu.
În termen legal, împotriva sentinței civile nr. 2389 din 9 octombrie 2014 a declarat apel reclamanta A. F..
Motivează apelul arătând că imobilul în litigiu a fost cumpărat de autorul A. G. conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat nr. 138 din 14 ianuarie 1936.
Precizează că în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare nu se face referire la nicio obligație în sarcina cumpărătorului ca acesta în termen de șase ani să-și construiască o casă; în speță sunt incidente dispozițiile art. 969 și 971 cod civil (1864).
Acest teren a fost confiscat în mod abuziv de către fostul Sfat Popular al orașului C. în baza deciziei nr._ din 24 octombrie 1958 fără a achita o justă despăgubire.
Pârâtul M. C. prin Primar a respins cererea formulată de către reclamantă în mod greșit, întrucât nu face obiectul Legii nr. 10/2001.
În adresa nr. 4360/4370 din 16 septembrie 1993 se specifică că în anul 1918, analizându-se situația juridică a terenurilor din stațiunea Mamaia s-a constatat nerespectarea condițiilor exprese prevăzute în actele de vânzare-cumpărare, fapt pentru care a fost emisă decizia nr._ din 24 octombrie 1958, prin care s-a dispus desființarea și rezilierea de deplin drept a actelor de vânzare-cumpărare pentru loturile din stațiunea Mamaia, dar nu a fost depusă această decizie.
Din probele administrate în cauză nu rezultă că există acest pact comisoriu și că el a fost pus în aplicare la momentul respectiv.
Precizează că trebuie să se țină cont de contextul istoric din data de 1 septembrie 1939, când a început al doilea război mondial care s-a sfârșit în anul 1945 când a fost instaurat regimul comunist din România care a naționalizat toate terenurile.
Susținerea pârâților că a existat un termen de 4 ani în care reclamantul trebuia să edifice o casă și că ulterior a fost prelungit cu încă doi ani până în 1942, când România era în plin război, respectiv iunie 1941, este puțin posibil de a fi reală.
Pentru cele arătate a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate și pe fond admiterea acțiunii în sensul acordării de măsuri reparatorii conform legii speciale de reparație.
Analizând sentința apelată în baza motivelor de apel formulate, Curtea constată că apelul este nefondat pentru următoarele:
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat la Tribunalul C. la 138 din 14 ianuarie 1936 autorul reclamantei, A. G., a cumpărat de la Primăria Constanta suprafața de 320,35 mp teren situat pe plaja Mamaia, ce constituia lotul nr.17 din careul nr.71, in schimbul unui preț de 19.236 lei.
In cuprinsul convenției de înstrăinare au fost stabilite in mod expres obligațiile cumpărătorului, printre care si aceea de a construi o casă sau o vilă in termen de 4 ani de la momentul autentificării actului, precum si sancțiunea nerespectării acestor obligații, respectiv "rezilierea de plin drept a prezentei vânzări ... fără somațiune ... fără nicio altă formalitate, cu pierderea din partea cumpărătorului a tuturor sumelor plătite drept preț, putând dispune M. C. de lotul de mai sus cum va voi".
Rezultă, deci, că in titlul exhibat de reclamanta drept cauza a contestației sale părțile au convenit asupra unei clauze rezolutorii exprese, mai exact asupra unui pact comisoriu de gradul IV - care are drept efect desființarea necondiționată a vânzării de îndată ce a expirat termenul de executare fără ca obligația să fi fost dusă la îndeplinire - iar potrivit voinței exprimată a acestora și dispozițiilor art.969 Cod civil, această sancțiune intervenea indiferent de natura fortuita a neexecutării sau culpa cumpărătorului.
Aceasta fiind convenția părților, nu prezintă relevanță că după încheierea ei România a intrat în război - apreciat de apelanta ca un caz de forță majoră - pentru că posibilitatea realizării construcției sau, cel puțin, a efectuării demersurilor necesare edificării, a existat atât anterior declanșării, cât și după terminarea acestui eveniment, iar reclamanta nu a făcut dovada existenței altor împrejurări de natură a împiedica executarea obligațiilor născute în sarcina autorului său conform contractului de vânzare-cumpărare.
Reclamanta nu a demonstrat probator că autorul său a făcut demersurile necesare în vederea ridicării construcției, nici înainte și nici după terminarea războiului.
Față de cele ce preced, dar și de faptul că în cuprinsul convenției de înstrăinare încheiată de autorul reclamantei nu s-a făcut distincție între cauzele culpabile sau fortuite care pot avea drept consecință neexecutarea obligației de a construi, stabilindu-se doar că o asemenea neexecutare atrage rezilierea de plin drept a vânzării, fără somațiune și fără nicio formalitate, și cum această obligație nu a fost îndeplinită, terenul a reintrat în patrimoniul statului.
Redobândirea de către vânzător a dreptului de proprietate asupra imobilului vândut este efectul rezilierii contractului pentru neexecutarea obligației asumată de cumpărător, iar nu al deciziei nr._24.10.1958 a Sfatului popular al orașului C. - prin care titlul autorului reclamantei a fost declarat "desființat si reziliat de plin drept". Acest act administrativ este doar materializarea dreptului creditorului de a invoca pactul comisoriu de grad IV stipulat in favoarea sa, conform art.1021 si 1079 din Codul civil, fără a avea drept consecință desființarea convenției de înstrăinare și pierderea dreptului de proprietate al debitorului cumpărător.
Deși terenul în litigiu a intrat de drept în proprietatea vânzătorului urmare a rezoluțiunii contractului de vânzare-cumpărare (pact comisoriu de gradul IV) reclamanta a declanșat procedura administrativă prevăzută de art. 22 din Legea nr. 10/2001 solicitând în baza notificării restituirea în natură a imobilului teren în suprafață de 320,55 mp situat în Stațiunea Mamaia lot 7, careul 71.
În baza art. 25 din Legea nr. 10/2001 a fost emisă de Primarul M. C. Dispoziția nr. 2046 din 8 iunie 2005 prin care a fost respinsă cererea de restituire în natură, dispoziție care a fost contestată la Tribunalul C..
Soluționând contestația, instanța de fond în mod corect a reținut că în speță nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001 întrucât autorul reclamantei nu era titularul dreptului de proprietate și nu s-a făcut dovada preluării abuzive, condiții care trebuiau îndeplinite cumulativ pentru ca cel în cauză să beneficieze de măsuri reparatorii.
De altfel, nu se poate reține apărarea din apel, referitoare la preluarea abuzivă a terenului în proprietatea statului, pentru că revocarea de drept a contractului de vânzare-cumpărare din 14 ianuarie 1936 a intervenit pentru nerespectarea pactului comisoriu invocat în contract, deci conform acordului de voință al părților contractante, iar nu ca urmare a măsurilor luate de organele administrative, respectiv Primăria C..
Considerentele expuse conduc la concluzia că în mod corect instanța de fond a apreciat că autorul reclamantei nu avea calitatea de titular al dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu și că prevederile Legii nr. 10/2001 nu sunt incidente în cauză, astfel că nefiind motive pentru reformarea hotărârii atacate conform art. 480 alin. (1) Cod procedură civilă apelul va fi respins ca nefondat.
În baza art. 453 (1) Cod procedură civilă va obliga pe apelanta reclamantă către intimații pârâți la 350 lei, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta reclamantă A. F., cu domiciliul în loc. București, ., ., . civile nr. 2389/09.10.2014, pronunțată de Tribunalul C., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMĂRIA M. C. și M. C. PRIN PRIMAR, ambii cu sediul în loc. C., ..
Obligă apelanta către intimați la 350 lei cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08.06.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
Pt. M. G. –aflată în c.o.Vanghelița T.
Semnează în cond.art. 426 al.4 C.p.c.
VICEPREȘEDINTE INSTANȚĂ
N. S.
Grefier
C. I.
Jud.fond: C.C.
Red.dec.jud.V.T./30.06.2015/5 ex.
Tehnored.gref.I.C./09.07.2015
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 144/2015. Curtea de Apel... | Anulare act. Decizia nr. 131/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA → |
|---|
