Legea 10/2001. Decizia nr. 67/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 67/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 30-03-2015 în dosarul nr. 2912/118/2012*
dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ nr. 67 C
Ședința publică din 30 martie 2015
PREȘEDINTE – M. G.
JUDECĂTOR – VANGHELIȚA T.
JUDECĂTOR – G. L.
Grefier - C. I.
Pe rol, după casare, soluționarea recursului civil formulat de recurenta reclamantă M. F., prin mandatar M. I., cu domiciliul în București, sector 2, ..6, ., . civile nr. 2302/03.10.2014 și a încheierii de ședință din 10 iunie 2013 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata pârâtă P. M. MEDGIDIA, cu sediul în Medgidia, ., județul C., având ca obiect Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal efectuat în cauză, se constată lipsa părților.
Grefierul de ședință expune referatul cauzei în cadrul căruia evidențiază părțile, obiectul cauzei, că procedura de citare este legal îndeplinită, conform disp.art.87 și urm. C. pr. civ. și că, la data de 16.02.2015 intimata pârâtă a depus la dosar întâmpinare, comunicată recurentei reclamante la aceeași dată, că la data de 11.03.2015, intimata pârâtă a depus la dosar note de ședință, comunicate recurentei reclamante, la aceeași dată și că, la de 23.03.2015, recurenta reclamantă, prin mandatar, a depus note de ședință.
Instanța constată că pe calea notelor de ședință formulate de intimata pârâtă P. M. Medgidia a invocat excepția tardivității declarării recursului împotriva sentinței civile nr. 2302/03.10.2014 și a nulității recursului atât împotriva hotărârii mai sus-menționată cât și a încheierii din 10 iunie 2013, rămâne în pronunțare asupra excepțiilor invocate și asupra recursului.
Totodată, socotindu-se lămurită și având în vedere că a fost solicitată judecarea cauzei în lipsă, constată terminată cercetarea judecătorească și rămâne în pronunțare asupra excepțiilor invocate și asupra recursului.
CURTEA
P. cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. la 20.03.2012, reclamanta M. F., prin procurist M. I., a chemat-o în judecată pe pârâta P. M. Medgidia pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea dispoziției pârâtei nr. 183/9.02.2012 prin care s-a respins notificarea înregistrată sub nr. 550/8.11.2001 la B.E.J. V. D. G. în baza Legii nr. 10/2001.
Cu privire la motivarea cererii sale, reclamanta - prin reprezentant - a arătat că aceasta se va face când pârâta va trimite instanței dosarul notificării; nu s-a indicat temeiul juridic al acțiunii; s-a anexat cererii de chemare în judecată copia procurii autentificate sub nr. 3287/7.11.2001 la B.N.P. L. P..
La 27.04.212, pârâta P. M. Medgidia a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ce neîntemeiată și ca introdusă împotriva unei persoane fără capacitate de exercițiu și fără calitate procesual pasivă.
Printr-o cerere depusă la 30.04.2012, reclamanta M. F. a aratat că, prin notificarea înregistrată sub nr. 550/08.11.2001 a solicitat aplicarea măsurilor reparatorii conținute de Legea nr. 10/2001 pentru imobilul compus din locuință, moară, uleiniță cu utilajele tehnologice și instalații aferente, dimpreună cu terenul respectiv în suprafață de circa 7.000 mp situat în orașul Medgidia, . ferată la ieșirea spre București, care a fost preluată în mod abuziv de către autoritățile comuniste din patrimoniul părinților reclamantei, defuncții C. C. și C. Anicuța precum și unui frate al defunctului C. C., numitul C. I., decedat la data de 07.08.1969, fără urmași; a mai precizat reclamanta că, atunci când a dat declarațiile de renunțare la succesiunea părinților săi, în anul 2001, a fost indusă în eroare și că la data respectivă nu avea cunoștință despre existența Legii nr.10/2001.
P. sentința civilă nr. 4903/02.10.2012, Tribunalul C. a admis excepția lipsei calității de reprezentant a numitului M. I. pentru reclamanta M. F. și a anulat cererea formulată în numele acesteia, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate de reprezentant.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs reclamanta M. F., care a fost admis prin decizia civilă nr. 9/C/21.01.2013 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul civil nr._ și prin casarea hotărârii recurată, cauza a fost trimisă la Tribunalului C. pentru continuarea judecății.
Dosarul a fost reînregistrat pe rolul primei instanței la 06.03.2013 sub nr._ iar în citativul întocmit pentru primul termen, s-au introdus în calitate de reclamante și numitele C. A. și C. C. (deși nu se dăduse curs solicitării instanței din data de 04.09.2012 de a se preciza în ce calitate a solicitat reclamanta introducerea în cauză a acestor persoane prin cererea din 30.0.4.2012 – fila 15, dosar nr._ Tribunal)
P. încheierea din 10.06.2013, Tribunalul C. a dispus suspendarea judecății cauzei potrivit dispozițiilor conținute în art.1551 din C. pr. civ., reținându-se că reclamanta M. F. nu a respectat dispozițiile referitoare la precizarea cadrului procesual pasiv.
P. încheierea din 24.09.2014, prima instanță a reluat judecata cauzei suspendate reținând că reclamanta M. F. a lămurit cadrul procesual pasiv prin chemarea în judecată în calitate de pârâtă a Primăriei M. Medgidia.
P. sentința civilă nr. 2302/03.10.2014, Tribunalul C. a respins ca nefondată acțiunea, reținând faptul că reclamanta M. F. a renunțat în expres la moștenirea părinților săi, de care a înțeles să rămână străină, fapt pentru care nu îndeplinește cerința instituită de art.4 din Legea nr. 10/2001.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că, spre a justifica îndreptățirea de a beneficia de măsurile reparatorii conținute de Legea nr.10/2001, titularul notificării trebuie să dovedească atât calitatea autorului său, de titular asupra dreptului de proprietate al imobilului preluat abuziv în proprietatea statului, cât și calitatea sa de moștenitor al defunctului autor.
Prima instanță a arătat că, prin declarația autentificată sub nr.602/19.03.2001 la Biroul Notarului Public S. M., reclamanta M. F., în calitate de moștenitoare mamei sale C. Anicuța, a declarat că înțelege să renunțe la succesiunea acesteia, asupra căreia nu a efectuat acte de acceptare; prin declarația autentificată sub nr. 601/19.03.2001 la același birou notarial, reclamanta M. F., în calitate de moștenitoare tatălui său C. C., a declarat că înțelege să renunțe la succesiunea acestuia, asupra căreia nu a efectuat acte de acceptare.
Tribunalul a constatat că imobilul care formează obiectul notificării - locuință, moară, uleiniță cu utilajele tehnologice și instalații aferente, dimpreună cu terenul respectiv în suprafață de circa 7000 mp situat în orașul Medgidia, . naționalizat în temeiul Decretului nr.92/1950 (conform adresei nr.7878/08.11.1954 emisă de către fostul Sfat Popular al orașului Medgidia), regăsindu-se în anexa la procesul-verbal întocmit la data de 20.02.1954, de către membrii comisiei constituite la nivelul Sfatului Popular al orașului Medgidia; dreptul de proprietate asupra acestui imobil a aparținut defunctului C. C., conform actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.302/1904, încheiat cu vânzătorul C. de Hillerin, iar după decesul lui C. C., terenul dobândit pe care s-a edificat imobilul notificat a aparținut unui fiu al acestuia, numitul A. C. decedat la data de 08.11.1933, a cărui succesiune a fost preluată de către frații săi, între care se regăsesc și autorii I. și C. C. potrivit procesului-verbal încheiat la data de 26.02.1940, persoane care apar în procesul-verbal de inventariere din 14.07.1948 întocmit cu ocazia preluării în proprietatea statului în anul 1948.
Pentru a reține netemeinicia acțiunii, tribunalul a constatat că în cuprinsul notificării înregistrate sub nr. 350/08.11.2001 la Biroul Executorului Judecătoresc V. D. G., reclamanta M. F. a precizat cu claritate faptul că înțelege să solicite aplicare măsurilor reparatorii conținute de Legea nr. 10/2001, în calitatea sa de moștenitoare a defuncților săi părinți, cererea sa, adresată direct instanței de fond, la data de 30.04.2012 prin care își exhibă calitatea de moștenitoare a defunctului C. I., solicitând acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, pentru imobilele preluate de stat din patrimoniul acestuia, nu va fi valorificată.
Astfel, tribunalul a reținut că reclamanta M. F. a renunțat în expres la moștenirea părinților săi, de care a înțeles să rămână străină, fapt pentru care nu îndeplinește cerința instituită de art.4 din Legea nr. 10/2001, iar reclamanta nu se află nici în situația succesibilului care, după data de 6 martie 1945, nu a acceptat moștenirea, rămânând pasiv față de acceptarea ori neacceptarea tacită a succesiunii, ci în situația aceluia care a renunțat expres la moștenire, manifestarea de voință fiind lipsită de echivoc.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta, prin care a criticat hotărârea primei instanțe pentru nelegalitate fără a indica vreuna dintre prevederile art. 304 9 C. pr. civ., solicitând anularea dispoziției nr. 183/09.09.2012 a Primarului M. Medgidia.
În motivarea căii de atac, s-a arătat că a arătat instanței de fond la 30 aprilie 2012 calitatea de moștenitoare a defunctului unchi Caizei I. nu va fi valorificată, ceea ce a condus la concluzia eronată că reclamanta a renunțat expres la moștenirea părinților săi, C. C. și Anicuța, ceea ce nu este adevărat. Este adevărat că, prin declarațiile autentificate sub nr. 601 și 602/19.03.2001 date la Biroul Notarului Public S. M. cu privire la calitatea de moștenitoare a părinților săi C. C. și Anicuța, dar acestera nu au nici o valoare, deoarece au fost folosite la două dezbateri succesorale fără bunuri mobile și imobile, astfel fiind masa succesorală fiind zero, ci cele două declarații nr. 601 și 602/2001, zero.
Recurenta a precizat că aceste certificate de moștenitor nr. 65/05.04.2001 pentru Caizei A. și C. C., filele 24,25,26, din dosarul intern, precum și nr. 64/05.04.2001 pentru Kaizer C. și C. C. prevăd „în situația în care vor apare bunuri în masa succesorală a defuncților urmează a se dezbate moștenirea.
Reclamanta a formulat recurs și împotriva încheierii din 10 iunie 2013 pe care criticat-o pentru nelegalitate întrucât nu a depus la dosar precizări cu privire la cadrul procesual pasiv, or în dosarul respectiv care depășește cu mult 100 file sunt suficiente informații, mai mult decât necesare rezolvării cauzei.
În opinia recurentei, mai degrabă, această încheiere ar compensa supărarea unei hotărâri anterioare care a anulat încercarea e anulare a procurilor date de M. F. reprezenta în acțiunea de recuperare, despăgubire, în baza Legii nr. 10/2001.
Recurenta, prin procurist, a solicitat judecarea în lipsă, deoarece, în afara faptului că suferă de Alzheimer, și reprezentantul recurentei reclamante a cedat la 19 martie 2014, când a fost transportat și internat de urgență la Spitalul M. Central (fiind veteran de război în vârstă de 95 de ani), pentru retenție de urină, unde i s-a implantat o sondă urinară racordat la o pungă de plastic pentru colectarea urinei și care trebuie golită periodic, sistem care de atunci îi este schimbat lunar la Spitalul M. Central.
Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate de recurenți, curtea constată că recursul împotriva încheierii din 10.06.2013 este neîntemeiat și urmează a fi respins ca atare iar recursul împotriva sentinței nr. 2302/03.10.2014 este tardiv și urmează a fi respins în consecință.
Cu privire la recursul împotriva încheierii din 10.07.2013, prin care prima instanță a suspendat judecata pricinii în temeiul art. 1551 C. pr. civilă, curtea constată că această suspendare a fost determinată în lipsa inițiativei reclamantei care nu s-a conformat obligației învederate de tribunal prin încheierea de repunere pe rol din 20.05.2013.
La 7 iunie 2013 reclamanta a formulat „Răspuns” în care a făcut referire doar la opinia sa privind excepțiile invocate prin întâmpinare; după suspendarea din 10 iunie 2013, reclamanta a depus o cerere (primită de instanță la 12 august 2013, dar depusă prin poștă la 6 iunie 2013- filele 14, dosarul nr._ ) prin care a precizat textual că are calitate de pârâtă P. M. Medgidia astfel încât solicită repunerea cauzei pe rol.
P. a fost repusă pe rol la 24 iunie 2014, iar la 18 septembrie 2014 reclamanta a formulat și recurs împotriva încheierii de suspendare conform art. 1551 C. pr. civ.
Modalitatea în care Tribunalul a soluționat problema suspendării este corectă în raport de motivele care au condus la suspendarea pricinii la 10.06.2013 și față de constatarea că pricina se putea repune pricina pe rol doar în condițiile speciale, nu prin formularea unui recurs în care să se pretindă că aceste condiții au fost îndeplinite.
P. suspendarea judecății se înțelege oprirea cursului judecății datorită apariției unor împrejurări voite de părți, care nu mai stăruie în soluționarea pricinii (suspendarea voluntară) sau când, din motive de imposibilitate fizică sau juridică, părțile nu mai pot continua judecata (suspendarea legală).
Unul dintre cazurile de suspendare judecătorească (facultativă) a judecății este prevăzută de art.1551 C. pr. civ. când măsura opririi judecății este lăsată la aprecierea instanței ce poate stopa procesul dacă reține că reclamantul nu a îndeplinit o obligație stabilită în sarcina sa de lege sau de instanță (și pentru care legea nu a prevăzut expres o altă sancțiune precum în art. 170 alin. 3 sau art. 616 C. pr. civ., spre ex.), că există o culpă a părții în neexecutarea acestei obligații și că, datorită acestui comportament al reclamantului (nu și al pârâtului), continuarea judecății nu este posibilă.
Cererile de suspendare legală facultativă (ca, de altfel, toate cazurile de suspendare prevăzute în secțiunea a IV-a a Titlului III, Cartea a-II-a a Codului de procedură civilă sau de alte texte prevăzute de Cod sau de alte legi) sunt strict și limitativ prevăzute de lege, alte împrejurări fie și unele similare, nefiind de natură să conducă la suspendarea judecății.
Încheierea prin care instanța suspendă procesul nu face decât să constate existența împrejurării care a condus la această măsură, pentru cazul prevăzut de art.1551 al.1 C. pr. civ. fiind reglementată expres (spre diferență de art. 244 al.1) sarcina instanței de a indica obligațiile care nu au fost respectate.
P. încheierea de suspendare, instanța nu se dezînvestește, ci procedura rămâne în nelucrare, orice act de procedură efectuat în timpul suspendării judecății fiind lovit de nulitate; rațiunea acestei sancțiuni rezidă în caracterul excepțional al motivelor de suspendare, caracter ce se aplică și situației de redeschidere a judecății care, în esență, ar trebui să fie opusul ipotezelor care au determinat oprirea procedurii.
Concluzia anterioară este susținută fără echivoc de art.244 al.2 și art.245 C. pr. civ. în care este reglementat principiul conform căruia judecata poate reîncepe când a dispărut motivul care a impus suspendarea: hotărârea pronunțată în pricina care a motivat suspendarea a devenit irevocabilă, părțile au solicitat redeschiderea cauzei suspendării prin acordul lor sau prin lipsa lor, ori se indică moștenitorii, tutorelui, mandantului sau a noul mandatar, etc.
Caracterul derogatoriu al motivelor de repunere pe rol împiedică reînceperea judecății dacă subzistă cauza care a generat suspendarea, iar partea împotriva căreia curge termenul de perimare solicită continuarea procedurii fără însă a învedera posibilitatea juridică a acestei judecăți.
Aceasta este și situația art. 245 pct. 1 C. pr. civ. ce poate constitui temei de reîncepere a judecății doar în situația în care judecata a fost suspendată în baza art.242 pct.1 sau pct.2, numai citirea prevederilor art.245 pct.1 impunând fără nici un dubiu această concluzie.
De aceea, simpla cerere de recurs făcută de una dintre părți nu va putea conduce decât la repunerea pe rol a acelor pricini suspendate prin acordul părților sau în lipsa acestora (evident după plata taxei judiciare de timbru când aceasta este datorată), iar nu pentru orice altă situație (ex.: când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune ce ar avea o înrâurire asupra hotărârii ce urmează a se da).
Pentru situația prevăzută de art.1551 C. pr. civ., legiuitorul a stipulat expres care sunt condițiile care pot conduce la reluarea judecății respectiv: „cererea părții”, „obligațiile au fost îndeplinite”, și „judecata…potrivit legii, poate continua”.
Rezultă deci că, în temeiul art.1551 al.2 C. pr. civ., niciodată dosarul nu va putea fi repus pe rol doar ca formulării unui recrus al părții reclamante din vina căreia s-a produs suspendarea (pentru că pârâtul poate beneficia de perimarea ce curge), ci trebuie stabilit de instanță că obligațiile care nu au fost respectate și care s-au arătat în încheiere au fost executate și, astfel, dar și „potrivit legii” judecata poate continua.
În lumina acestor precizări teoretice, reiese că, măsura de suspendare dispusă prin încheierea din 10.06.2013 a fost corectă (căci, fără precizarea pârâtului din cauză, judecata nu putea continua) iar repunerea pricinii pe rol, nu se poate face pe cale recursului (în care se critică doar legalitatea măsurii de suspendare și nu se poate solicita continuarea judecății fără casarea încheierii de suspendare), astfel că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor art.1551 alin.2 C. pr. civ.
În ceea ce privește excepția excepției tardivității formulării recursului împotriva sentinței nr. 2302/03.10.2014 invocate de intimată prin întâmpinare, Curtea consideră că excepția este întemeiată.
Astfel, sentința civilă nr. 2302/2014 a Tribunalului C. a fost comunicată reclamantei prin afișare la domiciliul din București, sector 2, .. 6, ..10.2014 (fila 158, dosar tribunal).
Potrivit art. 301 C. pr. civ. termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Aplicarea concretă la speța de față a acestor prevederi înseamnă că, în concordanță cu dispozițiile art. 101 alin. 1 C. pr. civ., pentru recurentă ultima zi în care putea formula calea de atac era 05.10.2014.
Or, după cum reiese de pe plicul de expediere a cererii de recurs nemotivate, acesta a fost predat la poștă la 17.11.2014.
Având în vedere această situație precum și dispozițiile art. 103 alin. 1 Cod procedură civilă, conform cărora neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei, curtea consideră că recursul formulat de reclamantă împotriva sentinței nr. 2302/03.10.2014 a fost exercitat după împlinirea termenul pentru declararea căii extraordinare de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamanta M. F., prin mandatar M. I., cu domiciliul în București, sector 2, .. 6, ., ., împotriva sentinței civile nr. 2302/03.10.2014 a Tribunalului C., în contradictoriu cu intimata pârâtă P. M. MEDGIDIA, cu sediul în Medgidia, ., județul C., ca fiind tardiv formulat.
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta M. F., prin mandatar M. I., cu domiciliul în București, sector 2, ..6, ., ., împotriva încheierii din 10 iunie 2013 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă P. M. MEDGIDIA, cu sediul în Medgidia, ., județul C..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30.03.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. G. VANGHELIȚA T. G. L.
Grefier
C. I.
Jud.fond:C.M.P.
red.dec.jud. G.L./08.05.2015/2ex.
| ← Expropriere. Decizia nr. 29/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA | Grăniţuire. Decizia nr. 70/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA → |
|---|
