Pretenţii. Decizia nr. 187/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 187/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 09-11-2015 în dosarul nr. 187/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 187/C
Ședința publică din 9 noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. L.
Judecător Vanghelița T.
Judecător M. G.
Grefier C. M.
S-a luat în examinare recursul civil formulat de recurenta reclamantă C. M., domiciliată în loc. Mereni, ., jud. C., împotriva deciziei civile nr. 282/09.03.2015 pronunțată de Tribunalul C., Secția I civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele pârâte V. C. și A. D., domiciliate în loc. Mereni, ., jud. C., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimata pârâtă V. C., lipsind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită, în conf. cu disp.art. 157 și urm. Cod proc.civ.
Se arată de către grefierul de ședință în referatul cauzei că recurenta reclamantă nu a răspuns la excepția inadmisibilității recursului și nici nu a depus dovada timbrării acestei căi de atac cu 100 lei taxă judiciară de timbru, deși a fost citată cu această mențiune pentru termenul de astăzi.
După referatul grefierului de ședință, instanța pune în discuție atât excepția netimbrării recursului, cât și cea a inadmisibilității acestei căi de atac și acordă cuvântul asupra acestor chestiuni.
Intimata V. C. învederează instanței că nu înțelege problemele juridice puse în discuție.
Instanța rămâne în pronunțare asupra acestor chestiuni.
CURTEA
Asupra prezentului recurs, constată:
Prin decizia civilă nr. 282/9.03.2015 a Tribunalului C. a fost admis apelul pârâtei V. C. împotriva sentinței nr. 1714/04.11.2014 a Judecătoriei M., pe care a schimbat-o în tot, în sensul respingerii ca nefondată a cererii reclamantei C. M..
Litigiul dedus judecății în fața instanței de fond a fost înregistrat la 17.01.2014, procedura fiind așadar supusă dispozițiilor Noului Cod de procedură civilă, intrat în vigoare la 15.02.2013, și întrucât daunele pretinse au fost evaluate de reclamantă, potrivit principiului disponibilității, la 10.000 lei, în cauză deveneau incidente prevederile art. XVIII alin. 2 din Legea nr. 2/2013, în raport de care: ,,În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv’’.
La 19.05.2015, reclamanta C. M. a formulat însă recurs împotriva deciziei Tribunalului C., reiterând aspectele de fond referitoare la modul în care i-a fost adus prejudiciul arătat, ca urmare a agresiunii animalului din curtea pârâtelor V. C. și A. D..
În acest condiții, Curtea de Apel C. a fost obligată să respecte prevederile art. 33 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, ceea ce presupune verificarea – prealabil oricărei discuții vizând procedura ori fondul – a îndeplinirii acestei cerințe.
În cazul recursului reclamantei, timbrajul a fost stabilit conform art. 24 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013, la 100 lei, partea recurentă fiind citată cu mențiunea depunerii timbrajului, împreună cu solicitarea de a răspunde la excepția inadmisibilității prezentei căi de atac (excepție dedusă din prevederile legale sus-indicate).
La termenul acordat pentru depunerea timbrajului și a precizărilor, Curtea a constatat neîndeplinirea cerinței depunerii taxei judiciare, motiv pentru care va fi admisă excepția anulării recursului, ca fiind netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează recursul civil formulat de recurenta reclamantă C. M., domiciliată în loc. Mereni, ., jud. C., împotriva deciziei civile nr. 282/09.03.2015 pronunțată de Tribunalul C., Secția I civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele pârâte V. C. și A. D., domiciliate în loc. Mereni, ., jud. C., ca netimbrat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 noiembrie 2015.
Președinte, Judecător, Judecător,
Pt. jud. G. L. Vanghelița T. M. G.
aflat în c.o. semnează
conf.art. 426 al.4 c.p.c.
Vicepreședinte instanță,
N. S.
Grefier,
C. M.
Jud.fond C.C. B.
Jud.apel C.R.D.; C.B.
Tehnored.dec.jud. M.G. 28.11.2015/5 ex.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 186/2015. Curtea de Apel... | Legea 10/2001. Decizia nr. 140/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA → |
|---|








