Succesiune. Decizia nr. 150/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA

Decizia nr. 150/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 24-06-2015 în dosarul nr. 150/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 150/C

Ședința publică din 24 iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. B.

Judecător M. P.

Judecător D. P.

Grefier C. M.

S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de revizuentul V. C., cu domiciliul în loc. C., .. 53, .. B, . civile nr. 208/C din 16 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul civil nr._, având ca obiect succesiune, în contradictoriu cu intimații V. S., cu domiciliul în București, Calea Rahovei nr. 219, ., . A., cu domiciliul în C., ., jud. C., G. E., cu domiciliul în C., . bis, jud. C., D. F., cu domiciliul în C., ., .. 4, ., și C. M., cu domiciliul în C., ., .. B, ., jud. C. și cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat A. D. C., în C., ., ..

Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică din 17 iunie 2015 și au fost consemnate în încheierea din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.

Pentru a da posibilitatea revizuentului să depună concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea asupra excepțiilor tardivității și inadmisibilității acestei căi de atac la data de 24 iunie 2015, când a dat următoarea soluție:

CURTEA

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată:

Prin cererea depusă la data de 22.12.2014 revizuentul V. C. a solicitat, în contradictoriu cu intimații V. S., V. A., G. E., D. F. și C. M., revizuirea deciziei civile nr. 208/C/16.06.2014 a Curții de Apel C., pronunțată în dosarul nr._, schimbarea hotărârii atacate și admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată pentru stabilirea corectă și legală a cotelor succesorale în succesiunea deschisă după autorul comun V. D..

A motivat că, în fapt, prin cererea de chemare în judecată ce formează obiectul dosarului civil nr._ a solicitat stabilirea cotelor succesorale, să se constate că este în drept să i se atribuie cota de 7/12 ce i se cuvine în mod legal după autorul V. D., bunicul său V. M. fiind singurul frate bun cu autorul.

În mod eronat reține instanța de fond că „nu se poate reține altă situație decât cea reținută de instanță în sentința civilă nr._/17.11.2009 pronunțată în dosarul civil nr._ ”.

În cererea ce formează obiectul dosarului_ a solicitat să se constate nulitatea absolută parțială a certificatului de moștenitor autentificat sub nr. 29/11.07.2007 la B.N.P. Ș. M. L., în sensul că și revizuentul are calitatea de moștenitor al defunctului V. dumitru, că în mod mincinos pârâții au declarat la notar că nu mai sunt moștenitori și că va face dovada cu acte de stare civilă.

Menționează revizuentul că în cererea de chemare în judecată nu a solicitat calculul cotelor.

Prin sentința civilă nr._/17.11.2009 instanța admite cererea, constatând nulitatea absolută parțială a certificatului de moștenitor, menționând că revizuentul este „strănepotului autorului V. D., fiul lui V. A.-S. și nepotul lui V. M. ambii predecedați.

Însă, în dispozitivul sentinței s-a consemnat faptul că revizuentul are o cotă de 1/6 alături de pârâți, cotă calculată eronat.

Calculul cotelor trebuia să se facă după regula împărțirii moștenirii între colateralii privilegiați care sunt rude cu defunctul pe linii colaterale diferite, conform dispozițiilor art. 981 alin.3 și 4 cod civil fiind chemați la succesiune frații și surorile defunctului care nu sunt din aceiași părinți, urmând ca moștenirea să se împartă în mod egal între linia maternă și cea paternă, respectiv ½ pentru linia maternă, în care numai revizuentul este moștenitor, pentru că bunicul său V. M. era și frate de mamă cu autorul, și ½ pentru linia paternă, în care revizuentul și pârâții împart în mod egal cote de 1/6.

Conform dispozițiilor art. 981 alin.4 Cod civil, având calitatea de colateral privilegiat pe ambele linii, revizuentul trebuie să culeagă moștenirea ce i se cuvine pe ambele linii, linia maternă în totalitate ce reprezintă ½ din moștenire, și din linia paternă în care și pârâții sunt frați de tată cu autorul 1/6.

Considerațiile instanței de fond care, fără a i se solicita și fără a cerceta situația în fapt și în drept în temeiul actelor de stare civilă a motivat că revizuentul are dreptul la moștenire și pe cale de consecință se va împărți nu în cote de 1/5, ci în cote de 1/6, nu pot fi reținute, deoarece instanța, fără a cerceta și a se produce probe a considerat cu multă ușurință că toți frații sunt egali în cote succesorale.

Instanța nu a ținut cont de dispozițiile art. 981 alin.3 și 4 cod civil și al exemplului îndrumarului notarial de la pag. 344 în ceea ce privește modul de calcul în această situație de împărțire a moștenire între colateralii privilegiați, frați cu defunctul pe linii colaterale diferite.

Nu există autoritate de lucru judecat, deoarece obiectul prezentei cereri este diferit și este în completarea cererii sale inițiale, de a i se recunoaște calitatea de moștenitor. Prin cererea inițială a solicitat constatarea nulității parțiale a certificatului de moștenitor, iar în prezenta cerere solicită calcularea cotelor succesorale cuvenite în mod egal. Prin urmare, nu este identitate de obiect și cauză.

La termenul de judecată din 17.06.2015 revizuentul a precizat temeiul cererii de revizuire ca fiind cel prevăzut de art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă, întrucât s-a acordat ceva ce nu s-a cerut.

Față de temeiul invocat, instanța a pus în discuție și a rămas în pronunțare asupra excepțiilor privind tardivitatea formulării cererii de revizuire și respectiv inadmisibilitatea acestei căi de atac, invocate de către intimații prin întâmpinare.

Pentru a da posibilitatea revizuentului să formuleze concluzii scrise în referire la aceste excepții instanța a amânat pronunțarea la data de 24.06.2015.

Potrivit art. 137 alin.1 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Excepția tardivității invocată de intimați prin întâmpinare fiind o excepție de procedură, trebuie analizată cu prioritate față de excepția inadmisibilității, care este o excepție de fond întrucât privește exercițiul dreptului la acțiune.

Astfel, Curtea, analizând excepția tardivității formulării prezentei căi de atac, reține următoarele:

Conform prevederilor art. 322 pct.2 Cod procedură civilă, revizuirea unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci evocă fondul se poate cere dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

Potrivit art. 324 alin.1 din același cod, în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 2 când hotărârea supusă revizuirii a fost dată de o instanță de recurs după evocarea fondului, termenul de revizuire este de o lună socotit de la pronunțare.

În cauza dedusă judecății, hotărârea supusă revizuirii, respectiv decizia civilă nr. 208/C/16.06.2014 a fost pronunțată de Curtea de Apel C. cu evocarea fondului, astfel cum rezultă fără echivoc din considerentele acesteia.

Decizia fiind pronunțată la data de 16.06.2014, termenul pentru formularea cererii de revizuire, calculat potrivit dispozițiilor art. 101 Cod procedură civilă, s-a împlinit la data de 17.07.2014.

În contextul expus, cererea de revizuire înregistrată la data de 22.12.2014 apare ca fiind formulată peste termenul prevăzut de lege.

Pe cale de consecință, se va admite excepția de tardivitate invocată prin întâmpinare și se va respinge cererea de revizuire ca tardiv formulată.

În baza art. 274 Cod procedură civilă revizuentul va fi obligat la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimații V. A., G. E., D. F. și C. M., conform chitanței nr. 360/06.05.2015, aflată la fila 35 din dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepția tardivității.

Respinge cererea de revizuire promovată de revizuentul V. C., cu domiciliul în loc. C., .. 53, .. B, . civile nr. 208/C din 16 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul civil nr._, având ca obiect succesiune, în contradictoriu cu intimații V. S., cu domiciliul în București, Calea Rahovei nr. 219, ., . A., cu domiciliul în C., ., jud. C., G. E., cu domiciliul în C., . bis, jud. C., D. F., cu domiciliul în C., ., .. 4, ., și C. M., cu domiciliul în C., ., .. B, ., jud. C. și cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat A. D. C., în C., ., ., ca tardiv formulată.

Obligă revizuentul la 800 lei cheltuieli de judecată către intimați.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 iunie 2015.

Președinte,

I. B.

Judecător,

M. P.

Judecător,

D. P.

Grefier,

C. M.

Tehnored.dec.gref.M.C. 17.07.2015/ 2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Succesiune. Decizia nr. 150/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA