Partaj judiciar. Decizia nr. 212/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA

Decizia nr. 212/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 09-12-2015 în dosarul nr. 212/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ NR. 212 C

Ședința publică din 9 decembrie 2015

PREȘEDINTE –D. P.

JUDECĂTOR –I. B.

JUDECĂTOR - M. P.

GREFIER - C. I.

Pe rol, soluționarea sesizării de perimare a recursului civil formulat de recurentul reclamant I. G., cu domiciliul în localitatea C., ., județul C., în nume propriu, precum și ca reprezentant al .., cu sediul în C., .. 51, împotriva deciziei civile nr. 298, pronunțată de Tribunalul C. la data de 11 aprilie 2014, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă T. V. (fostă I.), cu domiciliul în localitatea C., ., ., ., având ca obiect partaj judiciar.

La apelul nominal efectuat în cauză se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. Cod procedură civilă.

Grefierul de ședință, în referatul oral asupra cauzei, învederează că la data de 05.11.2015, serviciul arhivă din cadrul instanței a întocmit referat privind împlinirea termenului legal de 1 an de la data întocmirii ultimului act de procedură, respectiv 05.11.2015.

Curtea, având în vedere referatul serviciului arhivă, în temeiul dispozițiilor art. 245 Cod procedură civilă, repune cauza pe rol și rămâne în pronunțare asupra sesizării de perimare.

CURTEA

Cu privire la sesizarea de perimare, constată:

Prin decizia civilă nr. 298/11.04.2014 Tribunalul C. a respins ca inadmisibil apelul civil declarat de apelanții I. G. și .., împotriva sentinței civile nr._/28.09.2011, pronunțată de Judecătoria C., în contradictoriu cu intimata T. V. (fosta I.).

Împotriva acestei decizii, a formulat recurs reclamantul I. G. în nume propriu și în calitate de reprezentant al ..

Verificând actele și lucrările dosarului, instanța constată că, prin încheierea de ședință din data de 5 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel C., a fost suspendată soluționarea recursului pentru lipsa părților.

Cauza a rămas în nelucrare de la data de 5 noiembrie 2014 și până la 9 decembrie 2015, astfel că în raport cu prevederile art. 248 alin. 1 și art. 252 alin. 1 Cod procedură civilă, arhiva civilă a întocmit referat pentru constatarea perimării de drept a cererii.

Cu privire la sesizarea de perimare, constată:

În speță, instanța a dispus la data 22 octombrie 2014, suspendarea cauzei în temeiul art. 242 al.1 pct.2 Cod procedură civilă.

Potrivit disp.art. 248 Cod procedură civilă „orice cerere de chemare de chemare în judecată, contestație, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă, chiar și împotriva celor lipsiți de capacitate, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an”.

Din analiza textului rezultă că pentru a interveni perimarea este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părții, perimarea având o natură juridică mixtă, în sensul că reprezintă atât o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței în judecată vreme îndelungată.

Cum în speță soluționarea litigiului a fost suspendată la 5 noiembrie 2014 pentru lipsa părților, iar de la această dată a trecut mai mult de un an, timp în care dosarul a rămas nelucrare din culpa părții, instanța constată îndeplinite condițiile stabilite de art. 248 Cod procedură civilă, cu consecința admiterii excepției de perimare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Admite sesizarea de perimare.

Constată perimat recursul civil formulat de recurentul reclamant I. G., cu domiciliul în localitatea C., ., județul C., în nume propriu, precum și ca reprezentant al .., cu sediul în C., .. 51, împotriva deciziei civile nr. 298, pronunțată de Tribunalul C. la data de 11 aprilie 2014, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă T. V. (fostă I.), cu domiciliul în localitatea C., ., ., ..

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 09.12.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,

D. PETROVICIIRINA B. M. P.

Grefier

C. I.

Red.dec.jud.I.B.21.12.2015

Tehnored.gref.I.C./21.12.2015/2ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Decizia nr. 212/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA