Reparare prejudicii erori judiciare. Decizia nr. 153/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 153/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 02-12-2015 în dosarul nr. 153/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
dosar nr._
DECIZIE CIVILĂ Nr.153/C
Complet specializat pentru cauze privind conflicte de muncă
Ședința publică din data de 02.12.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE D. P.
Judecător M. P.
Grefier C. D.
M. Public a fost reprezentat de:
Procuror: P. V.
S-a luat în examinare apelul civil formulat de apelantul reclamant M. V., domiciliat în C., ..21 și cu domiciliul procesual ales la sediul cabinetului de avocat D. B. – Mun.C., . nr.128 A, .> împotriva sentinței civile nr. 1190 din 04 iunie 2015 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât M. FINANȚELOR PUBLICE PRIN DGRFP G. - AJFP C., având ca obiect „reparare prejudicii erori judiciare”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru apelantul reclamant M. V., avocat B. D., conformîmputernicirii avocațiale nr._ din 10.07.2015 depusă la dosar, lipsind intimatul pârât M. Finanțelor Publice Prin DGRFP G. - AJFP C..
Apelul este declarat în termen, motivat și scutit de la plata taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 154 și urm.C.pr.civ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile aflate în conflict judiciar, obiectul și stadiul procesual al cauzei, precum și mențiunile privind îndeplinirea procedurii de citare.
Apărătorul apelantului reclamant depune la dosarul cauzei următoarele înscrisuri în completarea materialului probator: copia sentinței penale nr.259 din 2.03.2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._, prin care s-a admis contestația la executare formulată de M. V. și s-a dispus scăderea duratei reținerii inculpatului din perioada 12.03.2013 – 13.03.2013 pentru fapta ce a făcut obiectul dosarului penal nr._ ; certificat de pe minuta Deciziei penale nr.130/P/C/28.05.2015 pronunțată.2015 în dosarul penal nr._ al Curții de Apel C.; copia sentinței penale nr. 115 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ - având ca obiect contestație la executare formulată de M. V., prin care s-a respins contestația formulată de petentul M. V.;
Instanța întreabă pe apărătorul apelantului reclamant dacă s-a dispus vreo măsură în dosarul în care reclamantul din prezenta caută este cercetat pentru fapta de evaziune fiscală.
Apărătorul apelantului reclamant arată că a fost cercetat apelantul pentru infracțiunea de evaziune fiscală dar nu s-a dat nicio soluție și nu poate să depună la dosar stadiul cercetării pentru această infracțiune.
Reprezentantul Ministerului Public solicită să ia cunoștință de înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către apărătorul apelantului reclamant.
Instanța aduce la cunoștința Reprezentantului Ministerului Public că înscrisurile depuse la acest termen se regăsesc la dosarul cauzei, mai puțin certificatul minutei Deciziei penale nr.130/P/C/28.05.2015 pronunțată.2015 în dosarul penal nr._ al Curții de Apel C..
Reprezentantul Ministerului Public consideră că în această situație nu mai insistă în cererea de a lua cunoștință de conținutul înscrisurilor depuse având în vedere că acestea se regăsesc la dosarul cauzei.
Fiind întrebați de către instanță, atât reprezentantul apelantului reclamant cât și Reprezentantul Ministerului Public precizează că nu mai au alte cereri, excepții de invocat sau probe de solicitat în cauză, apreciind dosarul în stare de judecată.
Instanța, apreciind că în cauză au fost lămurite toate aspectele, în temeiul art.392 din noul Cod de procedură civilă, deschide dezbaterile asupra cererii de completare a dispozitivului sentinței civile nr.1864 din 02.09.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ .
Reprezentantul apelantei reclamante, având cuvântul solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, desființarea sentinței civile apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond iar în subsidiar admiterea apelului, reținerea spre rejudecare și administrarea probatoriilor și rejudecând să se admită acțiunea. Apreciază că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică. Potrivit art. 541 C.pr.penală, alin.2: „Acțiunea poate fi introdusă în termen de 6 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii instanței de judecată, precum și a ordonanței sau încheierilor organelor judiciare, prin care s-a constatat eroarea judiciară, respectiv privarea nelegală de libertate. Faptul că apelantul reclamant a fost reținut nelegal rezultă din înscrisurile depuse la dosar.
Consideră apărătorul apelantei reclamante că față de materialul probator depus la dosar, reținerea, cercetarea și trimiterea în judecată a reclamantului s-a circumscris cadrului legal nereprezentând în nici un caz o abatere de la normele procedurale penale și ca atare nu pot constitui în sine o faptă ilicită. Precizează că în urma reținerii nelegale dar și a procesului penal care s-a desfășurat împotriva sa a suferit greve prejudicii de natură morală, fizică dar și de imagine.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul solicită respingerea cererii de apel apreciind că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, în mod legal s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, apreciindu-se că reținerea este nelegală de la data la care reclamantul a fost achitat pentru fapta pentru care a fost reținut. Totodată precizează că nu are relevanță faptul că instanța penală poate să reducă durata reținerii din eventuale pedepse cu închisoarea sau cu amendă dispuse față de reclamant.
Instanța, luând act de susținerile părților, închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra cererii de apel.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._ reclamantul M. V. a solicitat ca în contradictoriu cu
pârâtul Statul R. prin M. Finanțelor Publice să se dispună obligarea pârâtului la plata de despăgubiri în sumă de 1 miliard de lei pentru recuperarea prejudiciului cauzat prin reținerea sa nelegală în perioada 12.03._13 și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul arată că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul C. nr. 329/P/2013 s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 c.pen în referire la art. 7 alin 2 din Legea nr. 78/2000.
Arată reclamantul că dosarul penal în care a fost cercetat a fost înregistrat la Tribunalul C. la 13.03.2013, iar prin sentința penală nr. 274/18.06.2013 instanța l-a condamnat pe inculpatul M. V. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.
Ulterior, prin decizia penală nr. 113/27.09.2013 a Curții de Apel C. a fost admis apelul inculpatului, a fost desființată în tot sentința penală apelată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare cu respectarea dispozițiilor referitoare la citarea părților.
Prin sentința penală nr. 189/12.03.2014 instanța a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare. Prin decizia penală nr. 424/P/19.06.2014 instanța a respins ca nefondat apelul declarat de P., în baza art. 421 pct. 2 lit a c.pr.pen a admis apelul inculpatului și a achitat inculpatul în baza art.16 alin 1 lit b c.pr.cpen.
Menționează reclamantul că în cauză a fost reținut în perioada 12.03._13 așa cum reiese din adeverința nr._/21.01.2015 emisă de IPJ C..
Reclamantul susține că în urma reținerii nelegale dar și a procesului penal care s-a desfășurat împotriva sa a suferit grave prejudicii de natură morală, fizică dar și de imagine, în presă apărând numeroase articole în care erau descrise presupuse fapte comise de el.
Arată reclamantul că în urma derulării procedurilor penale împotriva sa a fost nevoit să închidă societatea al cărui asociat unic era, partenerii comerciali evitând să mai deruleze activități economice cu el.
Reclamantul susține că este evident că onoarea și reputația sa au avut mult de suferit în urma reținerii nelegale, fiind nevoit să dea numeroase explicații familiei, anturajului, partenerilor de afaceri cu privire la acuzația adusă.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 538 și urm c.pr.pen.
Pârâtul a depus întâmpinare prin care a invocat excepția prescrierii dreptului de a solicita despăgubiri având în vedere dispozițiile art. 541 alin 2 c.pr.pen, reclamantul fiind achitat prin decizia penală nr. 424/19.06.2014 a Curții de Apel C..
Pe fond, pârâtul arată că raportat la situația de fapt nu rezultă nicio încălcare a pct. 5 a art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului în sensul că starea de reținere și arest preventiv a fost dispusă în condiții contrarii dispozițiilor legale, scopul măsurilor preventive fiind expres prevăzute de lege, respectiv de a preveni săvârșirea de alte infracțiuni.
Mai arată pârâtul că reclamantul nu a motivat în nici un fel prejudiciul suferit. Se susține că factorul prejudicial se limitează numai la arestarea preventivă, însă derularea procesului penal - care s-a finalizat cu achitarea reclamantului - reprezintă o cauză licită pentru care statul nu poate fi ținut să răspundă, indiferent de consecințele pe plan moral pe care le-a avut pentru reclamant.
Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
În ședința din data de 3.06.2015 instanța a pus în discuție excepția prescrierii dreptului la acțiune.
Prin Sentința Civilănr.1190/4 iunie 2015 Tribunalul C. a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins acțiunea formulată de reclamantul M. V. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin M. Finanțelor Publice prin Direcția Regională a Finanțelor Publice G. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice C., ca fiind prescrisă.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că reclamantul nu a formulat acțiunea în termen de 6 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii instanței de judecată, prin care s-a dispus achitarea reclamantului, nefiind respectate dispozițiile art. 541 alin.(2) cod procedură penală.
S-a reținut că prin sentința civilă nr. 189/12.03.2014 pronunțată de Tribunalul C., reclamantul a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită. Prin Decizia Civilă nr. 424/19.06.2014, Curtea de Apel C. a admis apelul inculpatului, și a desființat Sentința Civilă nr. 189/12.03.2014 a Tribunalului C., dispunând achitarea acestuia pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 255Cod penal.
Față de data la care s-a pronunțat Decizia Civilă nr. 424/19.06.2014 a Curții de Apel C. și raportat la data înregistrării acțiunii - 2.02.2015, Tribunalul C. a constatat că termenul de 6 luni prevăzut de art. 541 alin (2) Cod Procedură Penală, a fost depășit.
A fost înlăturată apărarea reclamantului potrivit căreia termenul de prescripție nu este depășit având în vedere faptul că prin decizia penală nr. 424/19.06.2014 nu s-a dispus scăderea perioadei reținerii, instanța apreciind că acest aspect nu are nicio relevanță în condițiile în care inculpatul a fost achitat.
Reținerea este considerată nelegală de la data la care reclamantul a fost achitat pentru fapta pentru care a fost reținut iar termenul de 6 luni prevăzut de art. 541 alin (2) Cod Procedură Penală pentru promovarea acțiunii având ca obiect asigurarea răspunderii statului pentru eroare judiciară a început să curgă de la data pronunțării Deciziei Civile nr. 424/19.06.2014 a Curții de Apel C..
Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat apel reclamantul M. V. care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul modalității de soluționare a excepției prescripției dreptului la acțiune, solicitând în principal admiterea apelului, cu consecința anulării hotărârii instanței de fond, și trimiterii cauzei spre judecare instanței de fond, iar în subsidiar a solicitat anularea sentinței și reținerea cauzei în vederea administrării probatoriilor cu martori și înscrisuri.
În cadrul criticilor aduse hotărârii Tribunalului C. cu privire la modalitatea de soluționare a excepției prescripției dreptului la acțiune a susținut apelantul reclamant următoarele:
Reclamantul M. V. a fost achitat pentru comiterea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 255 Cod penal în referire la art.7 alin (2) din Legea 78/2000 prin Decizia Penală nr.424/P/19.06.2014 pronunțată de Curtea de Apel C..
Instanța penală a omis să se pronunțe însă prin hotărârea mai sus invocată asupra măsurii preventive, conform art. 88 Cod penal (1969).
Cu toate acestea, faptul că reclamantul a fost reținut în mod nelegal în cursul procesului penal, rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, inclusiv din considerentele sentinței prin care a fost achitat, situație în care termenul de prescripție de 6 luni reglementat de dispozițiile art. 542 alin (2) c.pr.pen. pentru promovarea acțiunii împotriva statului în vederea angajării răspunderii civile delictuale a acestuia pentru erori judiciare începea să curgă de la data când privarea nelegală de libertate era constatată de instanța de judecată.
Or în cauză această dată nu este cea a pronunțării deciziei penale de achitare așa cum nelegal a reținut instanța de fond, ci este data la care reclamantul a solicitat pe calea contestației la executare ca instanța de judecată să se pronunțe asupra caracterului nelegal al privării de libertate a reclamantului.
Se mai arată că reclamantul a formulat contestație la executare pentru lămurirea acestor aspecte, instanța penală pronunțându-se prin Sentința Civilă nr.115/24.03.2015 a Tribunalului C., depusă la dosar.
Pe fondul cauzei, se susține, că în ipoteza în care se va anula hotărârea și se va reține cauza pentru rejudecarea în fond, acțiunea reclamantului este fondată, acesta suferind grave prejudicii materiale și de imagine în urma reținerii sale nelegale în perioada 12.03._13, ce se impun a fi reparate prin obligarea pârâtului la plata daunelor morale în valoare de 1 miliard de lei, astfel cum s-a arătat în acțiune.
Onoarea și reputația reclamantului au avut mult de suferit în urma reținerii nelegale, reclamantul fiind nevoit să dea numeroase explicații familiei, anturajului, partenerilor de afaceri, cu privire la acuzația ce i s-a adus și care a determinat privarea nelegală de libertate a reclamantului.
Prin întâmpinare, pârâtul Statul Român prin DGRFP G. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. a solicitat respingerea apelului reclamantului ca nefondat.
Susține intimatul pârât că pentru exercitarea dreptului la acțiune având ca obiect cererea de obligare a Statului la repararea erorilor judiciare, legiuitorul a prevăzut un termen de prescripție de 6 luni, termen care începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii instanței de judecată, conform dispozițiilor art. 541 al.(2) Cod procedură penală.
În cauză, prin Decizia penală nr.424/P/19.06.2014 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul penal nr._ * s-a dispus achitarea reclamantului pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 255 Cod penal.
Acțiunea reclamantului a fost înregistrată la Tribunalul C. în data de 02.02.2015, după împlinirea termenului de 6 luni prevăzut de art. 541 alin.(2) cod procedură penală, situație în care în mod judicios Tribunalul C. a respins acțiunea reclamantului ca fiind prescrisă.
Analizând legalitatea hotărârii Tribunalului C. din perspectiva criticilor apelantului reclamant referitoare la modalitatea de soluționare a excepției prescripției dreptului la acțiune al reclamantului, Curtea constată că aceste critici sunt nefondate, apelul urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Prescripția extinctivă reprezintă acel mod de înlăturare a răspunderii civile constând în stingerea dreptului material la acțiune neexercitat în termenul stabilit de lege.
Prescripția extinctivă, ca sancțiune juridică privește numai dreptul material la acțiune, adică posibilitatea subiectului activ de a pretinde și obține pe cale judiciară protecția dreptului subiectiv civil încălcat sau contestat, iar nu și dreptul subiectiv civil în întregul său, care supraviețuiește efectului extinctiv al prescripției.
Această instituție a dreptului privat este, prin obiectul și efectul pe care îl produce un veritabil mijloc de înlăturare a răspunderii civile, subiectul pasiv al raportului de constrângere nemaiputând fi tras la răspundere după împlinirea termenului de prescripție însă continuă să rămână ținut de obligația care-i incumbă și pe care o poate executa de bună-voie.
În jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că reglementarea în legislațiile naționale a unor termene de prescripție sau de decădere, nu reprezintă în sine o violare a dispozițiilor art.6 par.1 din Convenția Europeană, cu atât mai mult dacă răspund exigențelor acestui articol, astfel cum au fost interpretate de Curte: restricționarea să nu atingă substanța însăși a acestui drept, restricționarea să urmărească un scop legitim; să existe un raport de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit.
Aceasta întrucât stabilirea unor astfel de termene este o trăsătură comună tuturor statelor europene și corespunde unei finalități importante, respectiv garantarea securității juridice, prin punerea oricărei persoane la adăpost de plângeri tardive, care de multe ori nu pot avea decât un caracter șicanatoriu, precum și prin preîntâmpinarea erorilor judecătorești, în situația în care instanțele ar trebui să se pronunțe asupra unor evenimente îndepărtate în timp, greu de probat în caz de dispariție a probelor necesare (Ex: hotărârea din 24 septembrie 1996, în cauza Stablings . Unit, fila 50-52).
Referitor la corelația dintre prescripția extinctivă și dreptul de acces liber la justiție, Curtea Constituțională a României a arătat în mod constant că stabilirea unor termene de prescripție (sau de decădere) nu încalcă dreptul de acces liber la justiție, consacrat de art.21 al.2 din Constituție.
Aceasta întrucât „instituția prescripției, în general și termenele în raport cu care aceasta își produce efectele nu pot fi considerate de natură să îngrădească accesul liber la justiție, finalitatea lor fiind, dimpotrivă, de a-l facilita prin asigurarea unui climat de ordine, indispensabil exercitării în condiții optime a acestui drept constituțional, prevenindu-se eventualele abuzuri și limitându-se efectele perturbatoare asupra stabilității și securității raporturilor juridice civile. Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât numai într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor termene după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă. Departe de a constitui o negare a dreptului în sine, asemenea exigențe dau expresie ordinii de drept, absolutizarea exercițiului unui anumit drept având consecință fie negarea, fie amputarea drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cărora statul „este ținut să le acorde ocrotire, în egală măsură”. ( Decizia Curții Constituționale nr.269/2009; Decizia Curții Constituționale nr.272/24 iunie 2004 publicată în Monitorul Oficial al României nr.723/11.08.2004).
Acțiunea în răspundere patrimonială pentru erori judiciare îndreptată împotriva statului este o acțiune prescriptibilă extinctiv în termen de 6 luni de la data rămânerii definitive, a hotărârii instanței de judecată, conform art. 541 alin.(2) cod procedură penală.
Potrivit dispozițiilor art. 541 al.(2) Cod procedură penală; „Acțiunea poate fi introdusă în termen de 6 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii instanței de judecată, precum și a ordonanței sau încheierilor organelor judiciare, prin care s-a constatat eroarea judiciară, respectiv privarea nelegală de libertate”.
Textul legal este de strictă interpretare și aplicare; termenul de prescripție de 6 luni pentru angajarea răspunderii civile delictuale a statului pentru erori judiciare începând să curgă de la de la data rămânerii definitive a hotărârii instanței de judecată, precum și a ordonanței sau încheierilor organelor judiciare prin care s-a constatat privarea nelegală de libertate.
În speță, prin Sentința Penală nr.189/12.03.2014 a Tribunalului C. reclamantul a fost condamnat la o pedeapsă privativă de 6 luni pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită. Prin Decizia Penală nr.424/19.06.2014, Curtea de Apel C. a admis apelul inculpatului (reclamantul din prezenta cauză) și a dispus achitarea acestuia pentru infracțiunea de dare de mită.
Contrar susținerilor apelantului reclamant, în cauză nu se impunea pronunțarea unei alte hotărâri judecătorești care să constate caracterul nelegal a unei eventuale rețineri a inculpatului, trimis în judecată pentru două infracțiuni concurente – ultraj și dare de mită; caracterul nelegal al unei măsuri de reținere rezultă implicit din hotărârea de achitare a inculpatului pentru considerentul că fapta penală imputată inculpatului – aceea de dare de mită nu există.
De altfel prin Sentința Penală nr.115/24.03.2015 pronunțată de Tribunalul C. în cadrul contestației la executare formulată de petentul M. V. prin care a solicitat deducerea din Sentința penală nr.424/P/19.06.2014 a Curții de Apel C. a perioadei reținerii de la 12.03.2013 la 13.03.2013 – s-a statuat că măsura reținerii numitului M. V. nu s-a dispus în cadrul dosarului în care reclamantul a fost cercetat pentru infracțiunea de dare de mită, ci într-o altă cauză în care inculpatul a fost cercetat pentru infracțiunea de ultraj, prevăzută și pedepsită de art. 239 al.(2) și (5) Cod penal de la 1969.
În raport de aceste statuări s-a respins ca nefondată contestația la executare formulată în referire la Decizia Penală nr.424/P/19.06.2014 a Curții de Apel C..
Curtea constată că reclamantul nu se poate prevala de această procedură judiciară inițiată după împlinirea termenului legal de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 541 alin.(2) cod procedură penală și care curgea de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de achitare a inculpatului, pentru a obține o repunere în termenul de prescripție.
Așa cum s-a arătat în prealabil reclamantul nu a fost niciodată reținut în dosarul penal în cadrul căruia a fost cercetat pentru infracțiunea de dare de mită.
Chiar și în ipoteza în care acesta ar fi fost reținut în cadrul dosarului finalizat prin Decizia Penală nr.424/19.06.2014 a Curții de Apel C., - hotărâre prin care s-a dispus achitarea sa pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită – în condițiile în care nu i s-a aplicat nicio pedeapsă privativă de libertate nu era necesară promovarea unei contestații la executare pentru deducerea perioadei de reținere, anterior sesizării instanței civile, conform art. 541 cod procedură penală.
Caracterul nelegal al unei măsuri de reținere în cadrul unui dosar penal, în care s-a dispus în final achitarea inculpatului pentru că fapta nu există rezultă chiar din hotărârea judecătorească de achitare, iar instanța civilă investită cu soluționarea unei acțiuni întemeiată pe dispozițiile art. 541 cod procedură penală, avea competența să analizeze condițiile angajării răspunderii civile delictuale a statului pentru erori judiciare, în situația în care ar fi fost legal investită în cadrul termenului de prescripție a dreptului la acțiune, astfel cum este reglementat de art. 541 al.(2) Cod procedură penală.
Cum în speță acțiunea reclamantului a fost promovată la data de 2.02.2015, cu mult după rămânerea definitivă a hotărârii de achitare a inculpatului pentru infracțiunea de dare de mită, în temeiul Deciziei Penale nr.424/19.06.2014, termenul legal de 6 luni fiind depășit, în mod judicios Tribunalul C. a respins acțiunea reclamantului ca prescrisă.
Raportat la modalitatea judicioasă în care prima instanță a soluționat excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului, Curtea constată că apelul reclamantului este nefondat și urmează a fi respins. Față de această soluție, criticile reclamantului care vizează fondul litigiului se apreciază ca fiind neavenite, neimpunându-se anularea sentinței și reținerea cauzei în vederea soluționării sale în fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul civil formulat de apelantul reclamant M. V., domiciliat în C., ..21 și cu domiciliul procesual ales la sediul cabinetului de avocat D. B. – Mun.C., . nr.128 A, ., .> împotriva sentinței civile nr. 1190 din 04 iunie 2015 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât M. FINANȚELOR PUBLICE PRIN DGRFP G. - AJFP C., având ca obiect „reparare prejudicii erori judiciare”, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02.12.2015.
Președinte, D. P. | Judecător, M. P. | |
Grefier, C. D. |
Jud.fond: F.M.
Red.jud.M.P./21.12.2016
Tehnored.dec.după concept gr.C.D./ 22.12.2015
4 ex.
| ← Expropriere. Decizia nr. 67/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA | Partaj judiciar. Decizia nr. 212/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA → |
|---|
