Anulare act. Decizia nr. 2248/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2248/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 12-03-2013 în dosarul nr. 18213/215/2008
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2248
Ședința publică de la 12 Martie 2013
Președinte: - Florența C. C.
Judecător: - L. M. L.
Judecător: - N. D.
Grefier: - A. P.
Pe rol, judecarea recursurilor formulate de pârâții B. V. N., B. Ș. I. și C. JUDEȚEAN D. împotriva deciziei civile nr. 372/05.10.2012, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți C. E., C. M., având ca obiect anulare act.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurentul pârât B. Ș. I., prin avocat S. S., recurentul pârât C. JUDEȚEAN D., prin consilier juridic D. S., intimata reclamantă C. E., personal și asistată de avocat R. R. și intimatul reclamant C. M., reprezentat de același avocat, lipsind recurentul pârât B. V. N..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursurilor.
Avocat S. S., pentru recurentul pârât B. Ș. I., a susținut oral motivele de recurs formulate în scris și întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 Cod procedură civilă, în raport de care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei civile recurate, în sensul respingerii apelului formulat de reclamanți și menținerea sentinței civile pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică. A precizat că din înscrisurile aflate la dosar rezultă că terenul în litigiu nu poate fi identificat, așa cum rezultă și din concluziile rapoartelor de expertiză întocmite în cauză, însă instanța a reținut doar acele concluzii greșite din expertiză, bazate exclusiv pe precizările reclamanților, care nu au la bază actele juridice aflate în dosar și nici interpretări juste ale acestora; cu cheltuieli de judecată.
Cu privire la recursurile formulate de recurentul pârât B. V. N. și de recurentul pârât C. JUDEȚEAN D., a solicitat admiterea acestora așa cum au fost formulate.
Reprezentantul recurentului pârât C. JUDEȚEAN D. a pus concluzii de admiterea recursului, modificarea deciziei civile recurate, în sensul respingerii apelului formulat de reclamanți și menținerea sentinței civile pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică. A precizat că sentința civilă recurată cuprinde considerente contradictorii și care se bazează doar pe susținerile reclamanților.
Cu privire la recursurile formulate de recurenții pârâți B. V. N., B. Ș. I., a solicitat admiterea acestora așa cum au fost formulate.
Avocat R. R., pentru intimații reclamanți C. E., C. M., a depus la dosar concluzii scrise, în raport de care a solicitat respingerea recursurilor formulate în cauză și menținerea deciziei civile pronunțată de instanța de apel ca fiind legală și temeinică.
Cu privire la recursul formulat de recurenții pârâți B. V. N., B. Ș. I., apreciază că acesta nu se încadrează în dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, motivele invocate fiind de netemeinicie și nu de nelegalitate a deciziei atacate; cu cheltuieli de judecată.
Avocat S. S., pentru recurentul pârât B. Ș. I., a precizat că motivele de recurs invocate în cauză sunt de nelegalitate și se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 Cod procedură civilă.
CURTEA
Asupra recursurilor de față:
Prin cererea adresată Judecătoriei C. la data 10.09.2008, reclamanții C. E. și C. M. au chemat în judecată pe pârâții B. V. N., B. Ș.-I. și C. Județean D., pentru ca ,prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună nulitatea absolută a dispoziției de restituire nr.398 din 25.07.2006, emisă de către C. județean D., cu privire la restituirea parțial în natură a imobilului situat în C., ., respectiv cu privire la suprafața de 347 mp care face parte din terenul în suprafață de 1403 mp ce a făcut obiectul dispoziției de restituire.
Motivând în fapt acțiunea, reclamanții au arătat că sunt unicii moștenitori ai defunctei C. R., fostă N., decedată la 22.02.2004, în calitate de descendenți direcți, potrivit Certificatului de calitate de moștenitor nr 33 din 4.04.2007.
Autoarea C. R., fostă N., la 12 mai 1948 a cumpărat terenul în suprafață de 347 mp, ce formează . în C., ., nr 21, potrivit actului autentic înregistrat la Tribunalul D. sub nr. 684/12 mai 1948, vecinătățile suprafeței de 347 mp sunt următoarele: E- A. Gr. P., V- locul de servitute, S- M. D. P. și la N-Ș. V. iar dimensiunile sunt la E- 18 m, V- 20m, S-18m la N- 18,60m.
Imobilul care a făcut obiectul vânzării-cumpărării a fost menționat în Cartea funciară.
Vânzătoarea O. Preot I. C. deținea suprafața de teren de 347 mp în baza contractului de vânzare-cumpărarea din 16.01.1947, autentificat sub nr. 135/16.01.1947 de către Grefa Tribunalului D.. De asemenea, și în cuprinsul acestui act sunt menționate învecinările suprafeței de teren și dimensiunile fiecărei laturi.
Imobilul a fost preluat de autorității de la autoarea reclamanților fără titlu și în prezent în urma identificării efectuate cu ocazia efectuării expertizei are următoarele vecinătăți: N- 18,60 m teren deținut de ISU D.; E- 18 m teren deținut de ISU D.; S- 18m, limită gard prefabricate, vecin neidentificat al imobilului din ., limită gard prefabricate, vecin .>
Prin dispoziția a cărei nulitate absolută solicită C. Județean D. a dispus restituirea parțial în natură a imobilului situat în C., ., compus din construcții(pavilion central cu o suprafață construită de 364,80 mp, pavilion B cu o suprafață construită de 92, 80 mp și pavilion punct control cu o suprafață construită de c 21,93 mp) și teren în suprafață de 1403 mp.
A arătat că în urma apariției Legii 10/2001 autoarea lor C. R. a formulat notificare privind restituirea în natură a suprafeței de 347 mp teren situat în C., ., către Primăria municipiului C., care în urma identificării terenului a constatat că este liber de construcții și că acesta este ocupat de Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență; astfel că notificarea a fost înaintată spre soluționare Consiliului Județean D. în calitate de unitate deținătoare.
C. Județean D., prin Dispoziția 164/17.04.2007, a respins cererile formulate prin notificare.
Împotriva acestei dispoziții s-a formulat contestație care a fost soluționată de către Tribunalul D. prin sentința 590/14.09.2007, pronunțată în dosarul_/63/2007, în sensul că această contestație a fost respinsă.
Prin decizia 227/26.06.2008, Curtea de Apel C., în dosarul_/63/2007, a respins apelul declarat de reclamanți cu motivarea că terenul de 347 mp a cărui restituire a fost solicitată este inclus în suprafața de 1403 mp atribuit fraților B. prin dispoziția 398/2006 a Consiliului Județean D..
În dosarul soluționat de Curtea de Apel C. fost efectuată o expertiză topometrică care stabilit că terenul în suprafață de 1403 m.p. situat în ., care a fost restituit pârâților B., include și suprafața de 347 m.p. a cărei restituire în natură o solicită reclamanții.
S-a mai stabilit că terenul revendicat în baza Legii nr. 10/2001 are suprafața de 347 m.p. și este în situat în C., ., fost Sf. G., nr. 21, fiind liber.
Decizia Curții de Apel a fost atacată de reclamanți cu recurs la ICCJ.
Au arătat că interesul lor în promovarea prezentei cereri este actual, direct și pe deplin justificat, în sensul că ar fi prejudiciați prin nepromovarea unei astfel de cereri.
Au solicitat admiterea cererii în sensul de a constata nulitatea absolută parțială a dispoziției de restituire nr.398 din 25.07.2006 emisă de către C. județean D., cu privire la imobilul situat în C., ., respectiv pentru suprafața de 347 mp care face parte din terenul în suprafață de 1403 mp ce a făcut obiectul dispoziției de restituire, în sensul de a fi diminuată suprafața menționată în decizie cu suprafața de 347mp teren.
În drept, și-a întemeiat acțiunea în baza dispozițiilor art.948, 966, 968 Cciv.
La termenul din 15.01.2008, C. Județean D. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiată.
A invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C., deoarece cauza are ca obiect constatarea nulității parțiale a dispoziției nr.398/2006 a Consiliului Județean D. pentru imobilul-teren situat in C., ., emisă în temeiul unei legi speciale- Legea 10/2001.
Conform art.26 alin (3) din Legea 10/2001 în forma ei republicată, soluționarea litigiilor astfel născute sunt de competenta secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se afla sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității investite cu soluționarea notificării, în cazul de față Tribunalul D.. Prin urmare, solicită admiterea excepției ți declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului D.- Secția civilă.
De asemenea, a invocat lipsa calității procesuale active a reclamanților în promovarea acțiunii, aceștia neavând un drept subiectiv civil pe care să-l pretindă. Prin dispoziția nr.398/2006 se restituie imobilul-teren către pârâții B., nu către reclamanți.
S-a mai invocat excepția lipsei interesului reclamanților, în sensul că aceștia nu demonstrează interesul in promovarea acțiunii, neaflându-ne în prezența condițiilor fundamentale care il definesc, și anume: legitim și juridic, personal și direct. In cauza se solicita anularea in parte a unui dispoziții care nu ii privește și, mai mult, nu exista legatura de cauzalitate intre pretențiile reclamanților deduse judecații si terenul în cauză, teren restituit pârâților B.. Or, cel ce promovează o acțiune in justiție trebuie să facă dovada interesului în acest sens.
În fapt, a arătat că după cum se observă în cuprinsul cererii de chemare în judecată, s-a solicitat constatarea nulității parțiale a dispoziției nr.398/2006 in ceea ce privește suprafața de 347 mp situata in ..
Prin dispoziția a cărei nulitate parțiala se cere, a fost restituita pârâților B. o suprafața de 1403 mp si clădirea situata la adresa din ..
Dispoziția respectă cerințele de formă și de fond impuse de legislația în materie, neexistând în cauză niciun motiv de nulitate absolută, cauza fiind licită, iar fraudarea legii nu s-a produs.
Reclamanții nu precizează care anume act normativ a fost încălcat prin emiterea dispoziției a cărei nulitate se solicita, si nici nu arata motivele de drept sau de fapt care putea sa atragă nulitatea.
Argumentul acestora în susținerea cererii îl reprezintă invocarea probelor administrate în dosarul nr._/63/2007, soluționat cu respingerea apelului declarat, obiectul dosarului reprezentându-l contestația împotriva dispoziției nr.164/2007 pentru acelasi teren in suprafața de 347 mp solicitat de autoarea reclamanților, C. R. prin notificarea nr.6/N/2002.
Prin dispoziția nr.164/2007 emisă de Președintele Consiliului Județean D. s-a respins notificarea acesteia, deoarece nu s-a făcut dovada preluării abuzive a imobilului, nefiind incidente in cauza prevederile art.1 alin (1) si (2) din Legea 10/2001, iar imobilul-teren nu se afla in domeniul public sau privat al județului D. sau in administrarea Consiliului Județean D..
Terenul astfel notificat este situat în vecinătatea imobilului (teren si construcții) in care funcționează Inspectoratul pentru Situații de Urgenta Oltenia al județului D., cu sediul in . (nu 21).
În baza probelor administrate, nu exista identitate între terenul solicitat prin notificare și terenul ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare nr. 648/1948, aspecte reținute și în considerentele sentinței nr. 590/2007 a Tribunalului D..
Mai mult, reclamanții nu au făcut dovada cum că în patrimoniul numitei C. R. a rămas un teren in suprafața de 347 mp situat in C., . nr.21 nefiind înstrăinat ulterior, aspect corect reținut prin aceeași sentința a Tribunalului D., menținută de instanța de apel prin decizia 227/2008.
Luând in considerare cele mai sus invocate, se poate observa ca nu exista identitate între terenul restituit pârâților B. și terenul solicitat de reclamanti.
Mai mult, pentru a se constata nulitatea parțială absolută a dispoziției a cărei nulitate se solicită, reclamanții vor trebui să facă dovada interesului lor, a fraudării legii sau a cauzei ilicite.
In conformitate cu art. 1169 cod civil reclamanții trebuie sa dovedească cele afirmate: "Cel ce face o propunere înaintea judecații trebuie sa o dovedească."
In drept, a invocat dispozițiile Legii 10/2001, art.115-118 Cod procedura civila si art.1169 Cod
La termenul din 17.11.2008, pârâții B. au depus întâmpinare prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților si excepția lipsei de interes in promovarea acțiunii.
Prin dispoziția nr. 398/25.07.2006 s-a dispus restituirea către pârâți a unei suprafețe de teren situat in C., . (fost . nr. 23).
Actele pe care le invoca reclamanții ( contractul de vânzare nr. 135/16.01.1947 si actul de vânzare-cumpărare nr. 684/1948) se refera la un teren in suprafața de 347mp situat in C., .>nr. 21 (fost . nr. 21), deși în cererea introductivă se menționează ..
Mai mult decât atât, chiar prin notificarea nr. 6/N/2002 in baza L. 10/2001 autoarea reclamanților a solicitat acordarea de despăgubiri bănești pentru terenul in suprafața de 374 mp situat in C., . nr. 21 si nu 23.
Astfel că terenul în cauză nu se identifică cu terenul asupra căruia a fost emisă dispoziția atacată, și deci reclamanții nu fac dovada existenței unui drept asupra terenului la care se referă dispoziția. Calitatea de parte in proces trebuie sa corespunda cu calitatea de titular al unui drept, iar calitatea de reclamant poate aparține numai persoanei care pretinde ca i-a fost încălcat un drept al sau. Ori, in cauza reclamanții prezintă acte in privința unui alt teren față de cel ce a fost restituit pârâților prin decizia atacată.
In consecință, reclamanții nu au calitate procesuală activă în solicitarea nulității dispoziției.
De asemenea, reclamanții nu justifică un interes legitim, personal, născut și actual pentru a solicita nulitatea dispoziției de restituire a unui teren către pârâți. Neavând un drept asupra terenului ce a fost restituit pârâților nu justifică nici interesul de a-1 invoca și de a promova această acțiune.
În fapt, arată că dispoziția nr. 398/25.07.2006 este emisă cu respectarea tuturor condițiilor de fond si forma impuse de lege.
Astfel, prin aceasta decizie s-a dispus către pârâți restituirea unei suprafețe de teren de 1403 mp situat in C., . ca urmare a dovedirii atât a calității de persoană îndreptățită, cât și a preluării abuzive de către stat a acestui teren (acte de vânzare-cumpărare din 1920, anexa la Decretul nr. 92/1950, poziția 347 unde se menționează ca acest imobil a fost naționalizat de la autoarea pârâților - P. A.).
Toate actele de proprietate ce au stat la baza emiterii acestei decizii se refera Ia imobilul situat in C., ., fost Sf. G. Nou nr. 23, teren asupra căruia reclamanții pretind un drept fiind situat in C., ., fost Sf G. nr. 21, neexistând identitate intre acest teren si cel restituit reclamanților.
Mai mult decât atât reclamanții au solicitat acordarea de despăgubiri bănești (nici măcar retrocedarea in natura) pentru suprafața de 347 mp, teren situat in .. De altfel in toate cererile formulate cu privire la acest teren se menționează adresa din . nr. 21 si nu 23.
Notificarea autoarei acestora a fost respinsa prin Dispoziția nr. 164/2007 emisa de C. Județean D.. Contestația împotriva acestei decizii a fost de asemenea respinsa prin sentința nr. 590/14.09.2007 pronunțata de Tribunalul D., menținută prin decizia Curtii de Apel C. nr. 227/26.06.2008.
Motivele acestei cererii au la baza un raport de expertiza efectuat in fata instanței de apel care susține faptul ca suprafața de teren de 1403 mp situata in . restituita pârâților cuprinde si suprafața de 347mp . Se omite insa de către reclamanti a menționa si susținerea expertului ca "terenul revendicat de reclamanti in suprafața de 347 mp este situat in .. 21".
Terenul in suprafața de 347mp este situat in vecinătatea imobilului proprietatea pârâților, aspect ce rezulta chiar din verificarea actelor de proprietate ale autorilor pârâților si reclamanților, unde se menționează inclusiv vecinătățile ce nu corespund.
In aceste condiții dispoziția atacată a fost emisă cu respectarea tuturor dispozițiilor legale în materie, neexistând nici un motiv de nulitate absolută. Cauza acestui act juridic este licita si morala, in concordanta cu dispozițiile legale, reclamanții neindicând ce prevederi legale au fost încălcate prin emiterea acestei decizii, care sunt motivele pentru care cauza este ilicita si imorala, astfel încât să atragă nulitatea dispoziției.
La data de 15.12.2008, reclamanții au depus o întâmpinare prin care au răspuns pârâților solicitând respingerea excepțiilor invocate.
Cu privire la excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C. invocată de pârâtul C. Județean D., a susținut că, având în vedere calitatea de terți a reclamanților față de dispoziția de restituire nr. 398/25.07.2006, competența de soluționare a cererii privind nulitatea acestui act aparține Judecătoriei C., instanța de drept comun, conform art.1 pct. 1 Cod proc civ, Legea 10/2001, fiind o lege specială care a prevăzut o procedură judiciară derogatorie de la procedurile comune, astfel că terții nu pot ataca deciziile deținătorilor imobilelor.
Cu privire la excepția lipsei calității procesual active a reclamanților și excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii, ridicate de către pârâții B. V. N. si B. S. si de către C. Județean D. arată că aceștia consideră că terenul solicitat de reclamanți în procedura Legii 10/2001 nu s-ar identifica cu terenul asupra căruia a fost emisă dispoziția 398/25.07.2006 și că mai mult decât atât, prin notificare autoarea reclamanților a solicitat despăgubiri pentru imobilul în suprafață de 374 mp și nu restituirea în natură.
Au arătat că excepțiile invocate nu sunt întemeiate, pentru următoarele considerente:
Din cuprinsul Raportului de expertiză efectuat în dosarul_/63/2007, în faza devolutivă a apelului, a rezultat faptul că terenul solicitat de reclamanți în baza Legii 10/2001, este situat în C., actuală ., fost Sf. G. nr 21, a fost preluat de stat fără acte și este inclus în suprafața de 1403 mp pentru care s-a emis dispoziție de restituire în baza Legii 10/2001 pârâților B., aceste aspecte fiind reținute de Curtea de Apel C. în fila 4 a deciziei 227/26.06.2008.
Astfel că și în raport de cele arătate anterior reclamanții au calitate procesuală activă în promovarea acțiunii,întrucât numai în procedura specială a Legii 10/2001 se poate analiza calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la restituire în baza acestui act normativ și îndeplinirea condițiilor prevăzute de Lege 10/2001, față de faptul că reclamanții au solicitat instanței restituirea în natură a imobilului și nu despăgubiri. Mai arată că interesul lor este actual, născut, legitim și pe deplin justificat.
Astfel, imobilul în suprafață de 347 mp, situat în C., actual ., fost Sf. G. nr 21, a fost proprietatea autoarei lor C. R., potrivit actului autentic înregistrat sub nr.684/12.05.1948 la Tribunalul D., însă nu există dovada faptului că la data preluării imobilului autoarei pârâților B., terenul preluat avea suprafața de 1403 mp.
Au susținut că imobilul proprietatea autoarei lor face parte din terenul restituit prin dispoziția Consiliului județean pârâților B.. Astfel, în actul de vânzare-cumpărare din 12 mai 1949-titlul de proprietate al autoarei lor, și în contractul de vânzare-cumpărare din 16.01.1947, este menționată ca vecin al imobilului pe latura de răsărit care are dimensiunea de 18 m autoarea pârâților B., numita P. G. A., în urma expertizei efectuate este identificată această latură în totalitatea sa, imobilul reclamanților învecinându-se la răsărit cu imobilul restituit pârâților B..
În subsidiar, a solicitat unirea excepțiilor cu fondul cauzei.
Prin încheierea de ședință din 14.01.2009, instanța a respins excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C. invocată de către pârâtul C. Județean D., reținând că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, competența de soluționare acuzei aparținând instanței de fond, respectiv Judecătoria C..
Prin încheierea de ședință din 19 ianuarie 2009, instanța a unit excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și excepția lipsei de interes cu fondul cauzei, apreciind că pentru soluționarea acestora se impune administrarea de probatorii.
În scop probator, reclamanții au solicitat și instanța a încuviințat proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâților precum și a expertizei tehnice topografice având ca obiective- identificarea terenului în litigiu și vecinătăți, întocmirea schiței aferente evaluarea terenului cu solicitarea de a se constata de către expert dacă terenul în suprafață de 347 m.p. este inclus în terenul în suprafață de 1403 m.p. care a fost restituit pârâților B., având în vedere actele de proprietate ale părților conform cărora acestea erau îndreptățite să primească terenuri.
Expertiza tehnică în specialitatea topografică s-a finalizat prin depunerea raportului de expertiză de către expert D. D., la data de 12.11.2009, asupra căreia pârâții B. și C. Județean D. au formulat obiecțiuni încuviințate de instanță al căror răspuns a fost depus de expert la data de 12.01.2010.
Prin sentința civilă nr.3784/01.03.2010, pronunțată de Judecătoria C., au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamanților și a lipsei de interes invocate de pârâți.
A fost respinsă acțiunea precizată formulată de reclamanții C. E. și C. M., în contradictoriu cu pârâții B. V. N., B. Ș. I. și C. Județean D..
A fost admisă în pare cererea privind cheltuielile de judecată solicitată de pârâți și obligă reclamanții la plata sumei de 1500 lei către pârâtul B. Ș. I., reprezentând onorariu avocat.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Examinând cu precădere excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamanților și lipsei de interes invocate de pârâți, instanța a apreciat că acestea sunt neîntemeiate.
Având în vedere faptul că reclamanții au solicitat în dosarul nr._/63/2007 al Tribunalului D. care a avut ca obiect legea 10/2001, terenul în suprafață de 347 m.p. situat în C., actual ., fost Sf. G., nr. 21, pentru care s-ar fi emis dispoziția de restituire către pârâții B., aceștia au calitate procesuală activă în promovarea prezentei acțiuni.
Instanța a reținut că reclamanții au și interes în formularea acestei acțiuni care este pe deplin justificată, aceștia deținând un act de vânzare cumpărare din 12.05.1949, ca și din 1947 deținute de autoarea lor care menționează ca vecin al imobilului pe latura de răsărit pe autoarea pârâților B., pentru care s-a emis dispoziția a cărei nulitate se solicită.
Prin dispoziția nr. 398/2006 s-a dispus de către C. Județean D. restituirea către pârâții B. a terenului situat în C., ., fostă ., nr. 23, în suprafață de 1403 m.p. și construcțiile aferente, propunându-se acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 1397 m.p. care nu poate fi restituit în natură.
Observând actele care au stat la baza emiterii dispoziției nr. 398/2006 s-a constatat că pârâtul C. Județean D. a avut în vedere actele de proprietate deținute de bunicii pârâților B., P. G. și P. A. și anume acte de vânzare-cumpărare din anul 1920, precum și faptul că terenul a fost naționalizat de la autoarea P. A. potrivit Decretului nr. 92/1950, poziția 347.
În atare condiții, instanța a reținut că Dispoziția nr. 398/2006 a fost emisă de către C. Județean D. cu respectarea condițiilor de fond și de formă impuse de lege, pârâții B. dovedind preluarea abuzivă de către stat a terenului din actele de vânzare cumpărare din 1920 și faptul că sunt îndreptățiți la restituire în calitate de moștenitori ai autoarei P. A. de la care s-a preluat abuziv imobilul.
Observând concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză de ing. D. D., completarea raportului de expertiză ca și actele de proprietate depuse de părți în baza cărora s-a solicitat restituirea terenului, s-a constatat că nu există identitate între terenul ce face obiectul dispoziției nr. 398/2006, care este situat în C., ., fost Sf. G. Nou, nr. 23 și între terenul solicitat de reclamanți spre restituire care este situat în ., fost Sf. G. Nou, nr. 21 conform actului de vânzare cumpărare/1948, fila 24.
Prin urmare, s-a constatat că este vorba de amplasamente diferite ale celor două terenuri, întrucât proprietatea pârâților B. – autoare P. A., la naționalizare era situat pe .. 23, în prezent ., în schimb ce reclamanții solicită un teren care la data dobândirii lui în anul 1948 era situat pe ., nr. 21, număr care se menține și în prezent rezultând că în esență, de–a lungul timpului s-a schimbat numai denumirea străzii, numerele rămânând aceleași.
În ceea ce privește susținerea expertului că terenul restituit pârâților nu respectă forma din schița terenului și construcțiilor așa cum este desenat în buletinul clădirii, în sensul că la . era în formă de „L”, ci avea deschiderea la stradă pe toată lățimea acestuia, s-a reținut că terenul naționalizat de la autoarea pârâților a fost în suprafață mult mai mare, acesta nefiind restituit în întregime prin dispoziția a cărei nulitate se solicită, expertul arătând în completarea raportului că este de acord cu susținerea, că este vorba de amplasamente diferite, terenurile fiind vecine în acte și nu ar trebui să se suprapună.
De altfel, și în raportul de expertiză, pentru o identificare mai exactă a terenului reclamanților expertul a indicat și instanța a solicitat O.C.P.I. D. să înainteze planșa nr. 78, dosar nr. 9815/1940, stipulat în actul de proprietate și care conform adresei nr._/03.12.2009 nu există în Arhiva O.C.P.I. D..
De fapt, observând schița întocmită în cadrul dosarului prin care s-a soluționat cererea de notificare a pârâților B., la nordul terenului restituit în suprafață de 1403 m.p. se află terenul nerestituit în natură respectiv suprafața de 1397 m.p.
Așa fiind configurat terenul de 2800 m.p. și corelând cu schița anexă a raportului de expertiză întocmit de expert D. D., ar reieși că terenul solicitat de reclamanți este poziționat în prezent în interiorul proprietății pârâților B. ceea ce nu concordă cu actele de proprietate în baza cărora ambele părți au solicitat restituirea terenului deținut de autorii lor.
Față de aceste considerente, instanța a constatat că acțiunea reclamanților având ca obiect nulitate dispoziție nr. 398/25.07.2006 emisă de către C. Județean D., așa cum a fost precizată în urma raportului de expertiză prin concluziile scrise, este neîntemeiată urmând a fi respinsă ca atare, în speță nefiind incidente dispozițiile art. 948, 996 și 968 C.civil.
În ceea ce privește cererea de cheltuieli de judecată solicitate de pârâții B. ce vizează onorariul de avocat în cuantum de 5000 lei, instanța a admis-o în admite în parte, reducând onorariul la 1500 lei la care au fost obligați reclamanții.
Conform art. 274 alin.3 C.pr.civ., judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariile minimale ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită de avocat.
Această dispoziție legală a fost supusă cenzurii Curții Constituționale, iar din considerentele deciziei rezultă că acest articol este constituțional, astfel încât instanța poate micșora onorariile apărătorilor.
De altfel, instanța nu intervine în raportul juridic dintre avocat și clientul său, ci doar se apreciază în ce măsură onorariu stabilit de partea care a avut câștig de cauză trebuie suportat de adversarul său ,restul acestui onorariu rămânând în sarcina clientului.
Așadar, în funcție de situația concretă din speță, instanța îl poate obliga pe cel care pierde procesul să suporte doar o parte din suma ce reprezintă onorariu de avocat plătit de adversarul său, apreciind că acesta din urmă a săvârșit un abuz de drept atunci când și-a dat acordul pentru un onorariu avocațial exagerat de mare, săvârșind deci o faptă ilicită culpabilă și prejudiciabilă, care îi angajează răspunderea civilă delictuală, aceea că diferența dintre onorariul convenit și suma pe care o va plăti cel ce a pierdut procesul reprezentând tocmai prejudiciul suferit de acesta ca urmare a abuzului de drept săvârșit de adversarul său la momentul stabilirii onorariului avocatului ales.
În considerarea celor mai sus expuse, instanța a constatat că suma de 5000 lei solicitată de către pârâți cu titlu de onorariu de avocat este de mult prea mare în raport cu valoarea pricinii, obiectul acesteia, precum și prestația îndeplinită de avocat în dosar, urmând a fi apreciată la suma de 1500 lei, sumă la care vor fi obligați reclamanții către pârâtul B. Ș. I., așa cum rezultă din chitanțele depuse la dosar.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții C. E. și C. M., arătând că instanța de fond a pronunțat hotărârea atacată cu încălcarea disp. art.129 alin.5 C.pr.civ, în sensul că nu a stăruit prin toate mijloacele sale legale să afle adevărul în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri legale și temeinicie.
Apelanții reclamanți au mai susținut ca instanța de fond în mod greșit a respins acțiunea reclamanților, considerând că terenurile au amplasamente diferite, fiind vecine și că deși din schița anexă a raportului de expertiză efectuat de D. D., ar rezulta că terenul solicitat de apelanți este în interiorul proprietății pârâților B., aceasta nu ar concorda cu actele de proprietate în baza cărora s-a solicitat restituirea terenurilor, întrucât prin actele depuse de reclamanți la dosar, aceștia au făcut dovada ca terenul proprietatea autoarei lor este inclus in terenul ce face obiectul dispoziții nr. 398/2006, terenul revendicat de reclamanți nu numai că a fost identificat de către expertul D. D. în raport de actele aflate la dosar, dar a fost identificat pe același amplasament și de către reprezentanții Primăriei C. prin referatul întocmit în urma notificării formulate de autoare în baza Legii nr.10/2001 și de către expertul P. M. în dosarul nr._/63/2007 (suspendat la Înalta Curte de Casație și Justiție).
Intimații pârâți B. Ș. I. si C. Județean D. au depus la dosar întâmpinări, prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Prin decizia civilă nr. 372/05.10.2012, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, s-a admis apelul declarat de apelanții-reclamanți C. E. și C. M., împotriva sentinței civile nr. 3784/01.03.2010, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul cu nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți B. V. N., B. Ș. I. și C. Județean D..
A fost schimbată în parte sentința civilă atacată, în sensul că s-a admis în parte acțiunea.
S-a constatat nulitatea absolută parțială a dispoziției nr.398/25.07.2006, emisă de C. Județean D., cu privire la suprafața de teren de 239 mp situat în C., ., județul D. identificată prin raportul de expertiză întocmit la 30.03.2012 de expert N. Ctin, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Au fost menținute restul dispozițiile cu privire la soluționarea excepția lipsei calității procesuale a reclamanților și lipsei de interes.
Au fost obligați intimații pârâți să plătească apelanților reclamanți suma de 2385 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată la fond și apel.
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Prin acțiunea dedusă judecații, reclamanții C. E. și C. M. au solicitat anularea parțiala a dispoziției nr. 398/2006, prin care s-a dispus de către C. Județean D. restituirea către pârâții B. a terenului situat în C., ., fostă ., nr. 23, în suprafață de 1403 m.p. și construcțiile aferente, reclamanții invocând îndreptățirea lor la restituirea în natură a terenului in suprafață de 347 mp. din totalul de 1403 mp. restituit pârâților B. prin dispoziția menționata, reclamanții prezentând în acest sens actul de proprietate al autoarei lor C. R., fostă N., care la 12 mai 1948 a cumpărat terenul în suprafață de 347 mp, ce formează . în C., ., nr 21, potrivit actului autentic înregistrat la Tribunalul D. sub nr. 684/12 mai 1948 și susținând ca acest teren exista, putând fi restituit în natură reclamanților, dar a fost inclus în mod greșit în dispoziția nr. 398/2006.
S-a mai reținut că față de motivele de fapt și de drept invocate de reclamanți în acțiunea dedusă judecații și considerentele deciziei nr. 227/26.06.2008 a Curții de Apel C., se impunea se analiza și stabili în cauza îndreptățirea reclamanților sau a pârâților B. la restituirea terenului în litigiu de 347 mp., prin raportare la vechiul amplasament al terenurilor autorilor lor, în funcție de actele de proprietate ale autorilor lor.
Din raportul de expertiza întocmit în apel de expertul N. C. și actele depuse de părți în fața instanței de fond și în apel, tribunalul a constatat că reclamanții au făcut dovada temeiniciei pretențiilor lor, în sensul că au dovedit fără dubiu ca din terenul în suprafață totala de 347 mp. ce a aparținut autoarei lor C. R. și care a fost dobândit în temeiul contractului autentic înregistrat la Tribunalul D. sub nr. 684/12 mai 1948, pentru care s-a formulat notificare de restituire in natura in baza Legii 10/2001, o suprafață de 239 mp. a fost inclusă în mod greșit în dispoziția de restituire nr. 398/2006 către pârâții intimați B., respectiv suprafața detaliată de expertul N. în schița anexa la raportul întocmit, o asemenea suprafața neconstituind vechiul amplasament al terenului ce a aparținut autoarei pârâților – P. A. și care a făcut obiectul cererii de restituire în natura și pe vechiul amplasament formulata în temeiul Legii 10/2001.
Astfel, s-a constatat că expertul a identificat terenul înscris în actul de proprietate invocat de reclamanți, respectiv actului autentic înregistrat la Tribunalul D. sub nr. 684/12 mai 1948 și a analizat în mod judicios actele anterioare acestuia, iar concluzia expertului in sensul o parte din terenul restituit în natura pârâților B. prin dispoziția 398/2006 nu a fost restituită pe vechiul amplasament, reclamanții fiind îndreptățiți să primească o asemenea suprafața de teren ca moștenitori ai autoarei C. R., respectiv porțiunea cu ieșire către . corectă și temeinică.
Astfel, din cuprinsul actului autentic nr. 684/12 mai 1948 invocat de reclamanți și actelor anterioare acestuia – actul de partaj din 07.02.1914, actul de vânzare cumpărare din 10.03.1942 și contractul de vânzare-cumpărare din 16.01.1947, pe de o parte, si actele de vânzare-cumpărare din 07.10.1920 si buletinul clădirii nr. 23 din 1948, ce au stat la baza emiterii dispoziției nr. 398/2006 atacate, s-a constatat fără dubiu ca terenul în supraf. de 347 mp. situat in .. 21, revendicat de reclamanți, se afla în vecinătatea terenului deținut de autorii pârâților B., la nr. 23, fiind vorba de doua fâșii de teren distincte ce se întindeau din . la sud, până la proprietatea G. și alții, la nord, chiar daca in unele acte se face referire la P. A., iar nu la P. A., fiind vorba de o evidentă eroare materiala cu privire la prenumele acesteia, și că terenul ce a aparținut autoarei pârâtilor – P. A. nu s-a învecinat niciodată cu drumul de servitute, ce asigura accesul la ., ci dimpotrivă între aceasta proprietate și drumul de servitute de la ., actual Paltinis se afla terenul solicitat de reclamanți, și care se regăsește în actele vechi de proprietate ca fiind al familiei E. și I. M.. Raportat deci la actele de proprietate din perioada 1914 – 1948 și luând ca repere laturile de vest și de est ale proprietății autoarei reclamanților și antecesorilor săi, a rezultat fără dubiu ca vechiul amplasament al terenului autoarei reclamanților exista în prezent, o suprafață de 239 mp identificată de expert fiind inclusa în terenul în suprafață de 1403 mp restituit pârâților Boicesu, în temeiul Legii 10/2001.
Astfel, s-a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți să obțină restituirea în natură a terenului in litigiu de 239 mp. pe vechiul amplasament al terenului deținut de autoarea lor C. R., fiind nelegală dispoziția de restituire în natura a acestui teren către pârâții B., pârâtilor B., prin raportare la vechiul amplasament al terenului autorilor lor, în funcție de actele de proprietate ale autorilor lor, fiind întemeiate sub acest aspect criticile apelanților reclamanți privind soluționarea greșită a cauzei deduse judecații de către instanța de fond. De altfel și expertul D. D. a concluzionat în dosarul de fond ca terenurile autorilor părților se învecinau potrivit actelor din 1948 și că în prezent terenul invocat de reclamanți exista, dar este inclus in terenul pentru care s-a emis dispoziția de restituire în natură nr. 398/2006 pentru pârâții B., instanța de fond apreciind în mod greșit că nu poate reține această concluzie a expertului raportat la aspectul că reclamanții solicită un teren ce se află situat în . la nr. 21, potrivit actelor de proprietate din anul 1948, si că terenul autorilor pârâților B. se află pe . la nr. 23, potrivit actelor din 1948, si ca in prezent acest teren – restituit pârâților B., prin dispoziția nr. 398/2006 - se afla pe .. 23, menținându-se numerele factoriale și în prezent, astfel că ar fi vorba de amplasamente diferite ale terenului revendicat de reclamanți raportat la terenul restituit pârâților B.. Sub acest aspect, tribunalul a constatat că este greșit raționamentul juridic al instanței de fond, întrucât în speță ceea ce au invocat și dovedit reclamanții este că vechiul amplasament al terenului autoarei reclamanților exista, dar este inclus în terenul restituit pârâților B., ca fiind situat la nr. 23, iar în speță nu are relevanță numărul factorial atribuit terenului în prezent, ci îndreptățirea reclamanților sau pârâților la restituirea în natură a terenului de 347 mp. ( din măsurători 239 mp ) ca fiind vechiul amplasament al terenului autorilor pârâților ( o asemenea dezlegare a problemei de drept pe care o implica speța dedusă judecații fiind avută în vedere și de instanța de control judiciar la pronunțarea deciziei civile nr. 227/26.06.2008 a Curții de Apel C.).
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții B. V. N., B. Ș. I. și C. JUDEȚEAN D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, pârâții B. V. N., B. Ș. I., întemeiat în drept pe disp.art.art. 304 pct. 7 și pct. 8 Cod pr. civ., au invocat, în primul rând, omisiunea instanței în a expune istoricul procesual al cauzei în faza apelului, cu relevanță în aprecierea apărărilor de fond ale părților, precum și împrejurarea că hotărârea pronunțată nu cuprinde nicio apreciere logică, nici un raționament bazat pe actele din dosar.
Sub aspectul motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod pr. civ., recurenții au susținut și faptul că, deși decizia are 11 pagini, în realitate spațiul alocat considerentelor este de circa trei sferturi de pagină, care, în opinia recurenților, cuprinde motive formale, o înșiruire de aspecte fără legătură între ele și fără pretenția de a dezlega în vreun fel fondul cauzei.
Au mai arătat recurenții pârâți că expertiza efectuată în cadrul apelului a analizat înscrisurile ce constituie titlul de proprietate atât ale reclamanților apelanți cât și ale autorilor cu titlu particular ai acestora, iar în capitolul III al expertizei se arată cu claritate că amplasamentul terenului litigios, așa cum este el susținut de înscrisuri, nu poate fi identificat cu privire la limitele sudică și nordică, în acest sens fiind și concluziile expertului de la capitolul II lit. c a raportului întocmit.
Consideră recurenții că, în raport de aceste date rezultate din actele de proprietate ale reclamanților și reținute ca atare de expert, concluzia acestuia care, în finalul lucrării, amplasează totuși terenul revendicat, suprapunându-1 parțial pe terenul proprietatea pârâților, este bazată pe aprecierea reclamanților și nu pe date relevate de acte de proprietate, astfel că nu putea fi omologată de instanța de judecată.
Sub acest aspect, recurenții au criticat expertiza efectuată în apel, pe considerentul că aceasta nu face altceva decât să repete considerentele și concluziile raportului de expertiză întocmit la fondul cauzei de D. Dănut, deși recurenții au apreciat că acest din urmă expert a avut o atitudine mai corectă față de datele tehnice obiective ale speței și de susținerea părților, atunci când a decis că pentru o identificare mai exactă ar fi necesar înscrisul din cartea funciară, adică planșa nr. 78, dosar nr. 9815/1940, stipulat în actul de proprietate și că nu se poate stabili limita sudică în lipsa unui plan de amplasament al zonei.
Au mai susținut pârâții că, în raport de unele dintre aprecierile expertizelor și în conformitate cu actele de proprietate ale reclamanților, este de neînțeles de ce instanța de apel a reținut că, la sud, terenul reclamanților se învecinează cu . greșită a actului dedus judecății ( art.304 pct.8 C.pr.civ.), respectiv a contractului de vânzare-cumpărare din 1948, aparținând reclamanților, unde se menționează expres că, la sud, terenul se învecina cu doamna M. D. P..
În acest sens, recurenții pârâții au făcut o prezentare a celor reținute de experți în cuprinsul rapoartelor întocmite și în suplimentele la acestea și, în raport de imposibilitatea identificării laturilor de sud și de nord, au apreciat că cele arătate de expert la lit. E pct. 2 din suplimentul la raport referitor la poziționarea terenului în litigiu, în sensul suprapunerii acestuia pe terenul pârâtului, s-a realizat exclusiv pe baza precizărilor reclamanților.
Au precizat recurenții că nu critică expertiza din apel, care face parte integrantă din decizia recurată, ci acele concluzii greșite, preluate de către instanță, care nu au la bază actele juridice state în dosar și nici interpretări juste ale acestora, ci precizări ale reclamanților însușite nefundamentat de expert și instanță, judecătorul apelului fiind dator să omologheze acele concluzii, pe care de altfel raportul și suplimentul la raport le conțin, în sensul celor arătate mai sus.
De asemenea, au arătat că o diferență relevantă între titlurile de proprietate al pârâților și al reclamanților este dată și de dovada continuității dreptului de proprietate de la data dobândirii acestuia până la data preluării în baza Decretului 92/1950 și, ulterior, până la formularea cererilor de restituire în baza Legii 10/2001, dat fiind că actul reclamanților de vânzare-cumpărare din 12.05.1948 este singular și nu există înscrisuri care să dovedească continuitatea proprietății, în timp ce titlul de proprietate al pârâților îl reprezintă cele două acte de vânzare cumpărare din 1920, iar continuarea proprietății este dovedită și de Decretul 92/1950, poziția 347 Buletinul clădirii datat 14.12.1948 (cu suprafața totala de teren de 2800 mp) și documentele care atestă plata impozitului până la naționalizare.
În recursul său, pârâtul C. JUDEȚEAN D. a arătat că decizia atacată cuprinde motive contradictorii, fiind incident motivul prevăzut de art.304 pct.7 Cod proc. civ.
În acest sens, a susținut că aspectul contradictoriu al motivării rezidă în faptul că instanța de apel reține că deși vechiul amplasament există (adică cel din . nr.21), el este inclus în terenul fraților B., care este situat în . nr.23, apreciind că nu are nicio relevanță numărul factorial atribuit terenului în prezent, ci dreptul reclamanților sau pârâților la restituirea în natură a terenului în suprafață de 347 mp.
S-a mai arătat că, din motivarea deciziei, rezultă că instanța de apel nu a avut o reprezentare clară a situației dedusă judecății, ci a avut dubii, astfel încât instanța de apel trebuia să facă vechiului adagiu latin "in dubio pro reo ", în sensul că, având dubii în legătură cu realitatea situației dedusă judecății, să ia o decizie în favoarea pârâtului.
Consideră recurentul că, în mod greșit, instanța de apel a procedat invers și a interpretat dubiile în favoarea apelanților-reclamanți, admițând un apel fără nici un fundament, decât în baza unui drept eventual pe care l-ar deține aceștia, în acest sens mărturie stând citatul de mai sus, din cuprinsul deciziei recurate.
În susținerea acestui motiv, pârâtul C. Județean D. a invocat decizia nr.2398/09.05.2012 a Înaltei Curție Casație și Justiție.
Un alt motiv invocat de recurentul pârât a fost acela că instanța de apel a interpretat greșit actul dedus judecății, schimbând natura și înțelesul lămurit al acestuia, fiind incident cazul prevăzut de art. 304 pct.8 Cod proc.civ.)
Legat de acest aspect, recurentul a arătat că, din motivarea deciziei pronunțate, rezultă că nu există identitate între numerele factoriale ale celor două imobile, situate anterior în C., ..21 și 23, iar acest aspect este unul definitoriu, arătând în mod clar că este vorba un alt număr, de un alt teren, nicidecum de includerea acestei suprafețe în dispoziția de restituire a fraților B..
Consideră recurentul că, în speță, contradicția constă în faptul că instanța de apel reține acest lucru, că nu există identitate de amplasament, dar pe de altă parte, face abstracție de acest aspect și fără nicio motivare, reține că terenul care este situat altundeva este inclus în altă parte.
Recurentul a criticat decizia și pe considerentul că aceasta ar fi lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greșită a legii, motiv prevăzut de art.304 pct.9 Cod proc .civ., întrucât motivarea deciziei instanței de apel are la bază, în afară de aprecierea subiectivă, un raport de expertiză care nu este clar și definitoriu, un raport de expertiză care nu arată în mod clar amplasamentul terenului apelanților-reclamanți, lăsând multe dubii să planeze asupra concluziei la care ajunge în final expertul N. C..
Sub acest aspect, recurentul a precizat că, în materie de interpretare a probelor deduse judecății, instanța de judecată nu este legată de concluziile expertizei, ele constituind numai elemente de convingere lăsate la libera apreciere a judecătorului, ca toate celelalte probe, dar că nu se poate delega în niciun caz, sarcina judecării litigiului unui raport de expertiză.
Totodată, s-a invocat faptul că, pentru a se putea admite apelul declarat, ar fi trebuit să se demonstreze fraudarea legii și a cauzei ilicite prin emiterea dispoziției nr.398/2006, dar nici acest lucru nu a fost demonstrat.
A mai susținut recurentul că decizia recurată nu este întemeiată pe niciun text de lege, și că, pentru admiterea apelului, nu era suficientă simpla afirmație de includere a suprafeței de teren în suprafața restituită fraților B., ci trebuiau reclamanții-apelanți să arate faptul că terenul pe care îl solicită nu s-a restituit în mod legal fraților B., lucru care nu s-a întâmplat.
Legat de acest aspect, recurentul a arătat și faptul că actul a cărei nulitate absolută parțială s-a solicitat este un act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate, prezumție care în opinia recurentului nu a fost răsturnată de nicio probă administrată în cadrul procesual al apelului, din contră, instanța de apel a ales să dea forță probantă acelor aspecte care au comportat.
În drept, a invocat dispozițiile art.304 pct.7, 8, 9 și art.312 alin.3 Cod procedură civilă.
Față de motivele invocate, a solicitat să se admită recursul și să se modifice decizia recurată, iar pe cale consecință, să se respingă acțiunea introdusă de către apelanții-reclamanți C. E. și C. M..
Curtea, examinând sentinta atacată, prin prisma criticilor formulate si circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute la art.304 pct.1-9 C.pr.civ., apreciază că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Astfel, în ceea ce priveste recursurile declarate de recurentii pârâti Boicesu S. I. si Boicesu V. N., se constată că motivele acestora coincid si au fost încadrate în drept în motivele de nelegalitate prevăzute de art.304 pct.7 si 8 C.pr.civ, invocându-se faptul că hotărârea pronunțată nu ar cuprinde motivele pe care se sprijină sau ar cuprinde motive contradictorii si că instanta de apel ar fi interpretat gresit actul dedus judecătii.
Referitor la critica privind nemotivarea hotărârii, Curtea apreciază că decizia instantei de apel răspunde cerintelor prevăzute de art.261 C.pr.civ., considerentele acestei decizii cuprinzând analiza probelor administrate atât în faza apelului, cât și la prima instantă, motivele pentru care s-a dat relevantă juridică sau au fost înlăturate aceste probatorii, precum si argumentele de fapt care au format convingerea instantei de apel cu privire la solutia adoptată.
Contrar sustinerilor recurentilor pârâti, decizia instantei de apel cuprinde nu numai motivele de apel cu solutionarea cărora Tribunalul a fost învestit, dar si istoricul dosarului, cu cererile formulate de părti la prima instantă si motivele de fapt si de drept invocate de către acestea, inculsiv prezentarea situatiei de fapt, precum și solutia adoptată de prima instantă si motivarea acesteia.
Nici critica privitoare la existenta unor motive contradictorii în cuprinsul deciziei atacate nu poate fi primită, cu atât mai mult cu cât recurentii nu au precizat în ce constau, în concret, aceste contradictii. Din parcurgerea considerentelor deciziei, se observă că analiza făcută de instanta de apel probelor administrate, aspectele deduse în urma acestei analize, toate argumenetele expuse de instantă converg spre aceeasi concluzie, pe care Tribunalul si-a fundamentat în final solutia adoptată.
Legat de acest aspect, Curtea apreciază că toate criticile invocate de recurentii pârâti cu privire la valorea probatorie a expertizei efectuate în apel, de la sustinerea conform căreia din aceasta rezultă că amplasamentul terenului litigios nu poate fi identificat cu privire la limitele sudică si nordică, pe baza înscrisurilor depuse, la aceea potrivit căreia concluzia expertizei s-a bazat exclusiv pe aprecierea reclamantilor si nu pe date relevate de actele de proprietate, nu constituie motive de nelegalitate care să se încadreze în cele prevăzute de art.304 pct.1-9 C.pr.civ. Privind modul de apreciere de către instanta de apel a probelor administrate, aceste critici sunt de netemeinicie si nu pot face obiectul analizei în cadrul prezentului recurs.
Concluziile unei expertize de specialitate nu se impun, într-adevăr, cu caracter obligatoriu instantei de judecată, fiind lăsată la aprecierea judecătorului omologarea raportului întocmit sau înlăturarea concluziilor acestuia, în măsura în care nu se coroborează cu celelalte probe administrate. În spetă, analizând expertiza efectuată, în contextul întregului probatoriu administrat, instanta de apel si-a însusit concluziile acesteia, dar aprecierea instantei cu privire la valoarea probatorie a expertizei nu poate face obiectul controlului judiciar în cadrul prezentului recurs, ce vizează numai legalitatea hotărârii pronuntate.
Trebuie, totusi, observat că expertiza efectuată în apel nu apare ca fiind un mijloc de probă izolat pe care instanta de apel să-si fi bazat solutia adoptată. În cauză, există o altă probă tehnică de aceeasi valoare, este vorba de expertiza efectuată la prima instantă, ale cărei concluzii au coincis cu cele ale expertizei din apel, instanta făcând referire si la această expertiză în considerentele deciziei. De asemenea, Tribunalul a avut în vedere si actele de proprietate ale părtilor, precum si succesiunea actelor translative de proprietate pentru terenul în litigiu si terenul pârâtilor din perioada 1914-1948 din care a rezultat învecinarea continuă în această perioadă a imobilelor din fostul Sf.G. Nou nr.21 si 23, instanta de apel invocând în considerentele deciziei si dezlegarea de drept dată cu privire la amplasamentul terenului în litigiu prin decizia civilă nr.227/26.06.2008 a Curtii de Apel C..
În ceea ce priveste motivul de recurs conform căruia instanta de apel ar fi interpretat gresit actul dedus judecătii, Curtea apreciază că, desi aspectele de fapt invocate în legătură cu acesta au fost încadrate în drept în disp.304 pct.8 C.pr.civ., în realitate ele reprezintă tot critici de netemeinicie, vizând modul de apreciere de către instanta de apel a înscrisurilor depuse.
În acest sens, se retine că actul dedus judecătii în prezentul dosar l-a constituit dispozitia de restituire nr.398/25.07.2006 emisă în favoarea pârâtilor Boicesu S. I. si Boicesu V. N. în procedura Legii nr.10/2001, iar instanta de apel, examinând legalitatea acesteia, a avut în vedere semnificatia juridică si efectele juridice specifice, neputându-se afirma că a interpretat gresit actul juridic dedus judecătii.
Contractul de vânzare-cumpărare din anul 1948 prezentat de reclamanti, contract a cărui intrepretare gresită de către instanta de apel este invocată în recurs de recurentii pârâti, reprezintă numai un mijloc de probă de care reclamantii au înteles să se folosească în dovedirea cererii lor, astfel încât interpretarea dată de instanta de apel cu privire la întinderea, limitele si amplasamentul proprietătii rezultând din acest act priveste tot aprecierea probatoriului administrat.
Referitor la sustinerea recurentilor pârâti în sensul că nu s-a avut în vedere diferenta între titlul lor de proprietate si cel al reclamantilor, anume aceea că în cazul lor s-a făcut, spre deosebire de reclamanti, dovada continuitătii proprietătii până la preluare, Curtea apreciază că aceasta nu prezintă relevantă juridică în prezenta cauză si mai ales în acest stadiu procesual.
Aceasta întrucât, în cauză, instantele de judecată nu au fost investite cu o actiune în revendicare în cadrul căreia să fie necesară compararea titlurilor părtilor si caracterizarea acestora, ci cu o actiune în constatarea nulitătii unei dispozitii de restituire emise în baza legii nr.10/2001, astfel încât dovedirea de către reclamanti a continuitătii dreptului lor de proprietate asupra terenului în litigiu prezenta eventual relevantă juridică sub aspectul interesului lor în promovarea unei astfel de actiuni.
Dacă reclamantii fac sau nu dovada continuitătii dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu este un aspect care a fost si urmează a fi analizat, probabil, în cadrul dosarului având ca obiect contestația formulată de acestia împotriva dispozitiei nr164/17.04.2007, prin care pârâtul C. Județean D. a refuzat acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul notificat ( dosar nr._/63/2007, în prezent în faza recursului la Înalta Curte de Casatie si Justitie), având în vedere că aspectul continuitătii dreptului de proprietate este o conditie esentială legată de dovedirea preluării abuzive a imobilului si de îndreptătirea la acordarea măsurilor reparatorii în natură sau prin echivalent potrivit art.3 ți 4 din Legea nr.10/2001.
Cert este, însă, că problema interesului reclamantilor în promovarea prezentei actiuni în constatarea nulitătii dispozitiei de restituire emisă pârâtilor în temeiul Legii nr.10/2001 a fost discutată si analizată la prima instantă. Independent de solutia ce urma a fi adoptată în contestatia reclamantilor împotriva dispozitiei nr. 164/17.04.2007, în cadrul dosarului nr._/63/2007, prima instantă a apreciat că interesul reclamantilor în promovarea prezentei actiuni există din perspectiva detinerii de către autoarea acestora a unor acte de vânzare cumpărare din 12.05.1948 si din 1947 în care este mentionată, ca vecin al imobilului pe latura de răsărit, autoarea pârâtilor B., pentru acest motiv fiind respinsă exceptia lipsei de interes.
Cum modul de solutionare a exceptiei lipsei de interes nu a fost criticat în apel, aceasta reprezintă o problemă de drept dezlegată irevocabil, ce nu mai poate fi repusă în discutie în cadrul prezentului recurs.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că recursul declarat de pârâtii Boicesu S. I. si Boicesu V. N. este nefondat, urmând a-l respinge ca atare.
În ceea ce priveste recursul declarat de pârâtul C. Judetean D., acesta este întemeiat, de asemenea, pe disp.art.304 pct.7 C.pr.civ., pârâtul sustinând că motivele contradictorii cuprinse în decizia atacată constau în aprecierile instantei de apel cu privire la vechiul amplasament al terenului în litigiu, raportat la numerele factoriale ale imobilului solicitat de către reclamanti si cel apartinând pârâtilor, imobile ce figurau anterior pe fosta ., nr.21 si, respectiv, nr.23.
Motivul prevăzut de art.304 pct.7 C.pr.civ. nu este, însă, incident în ipoteza prezentată de recurentul C. Judetean D., întrucât acest motiv vizează situația în care există considerente contradictorii, din care să rezulte atât temeinicia cât și netemeinicia cererii de chemare în judecată, ori atunci când există contradicție între considerente și dispozitiv, situația care nu se regăsește în cazul de față.
Din parcurgerea criticilor circumscrise de recurentul pârât acestui motiv rezultă că aspectele cu privire la care se invocă existența unei contradicții constituie, mai degrabă, o chestiune de apreciere a probelor care nu face obiectul art.304 pct.8 C.pr.civ.
Sub acest aspect, Curtea retine și faptul că motivul pentru care reclamantii au solicitat, în cadrul prezentului dosar, constatarea nulitătii partiale a dispozitiei nr.398/ 25.07.2006 a fost tocmai acela că terenul autoarei lor situat anterior în . nr.21, ar fi fost inclus în terenul restituit pârâtilor în temeiul Legii nr.10/2001, teren situat anterior la Sf.Gh. Nou, nr.23, actuală .. Prin urmare, solutionarea cererii cu care instanta a fost învestită presupunea verificarea acestui aspect, iar instanta de apel, în baza tuturor probatoriilor administrate, a apreciat că sustinerea reclamantilor referitoare la amplasamentul terenului în litigiu este dovedită. Prin argumentele expuse în considerentele deciziei, prin întreaga analiză a probelor administrate, instanta de apel a demonstrat rationamentul său juridic care a condus-o la formarea convingerii cu privire la temeincia sustinerilor reclamantilor, în hotărâre neexistând concluzii contradictorii care să fi fost deduse din probele examinate.
Nu poate fi primită sustinerea recurentului pârât conform căruia concluzia instantei de apel privind amplasamentul terenului nu se sprijină pe nimic, în conditiile existentei a două expertize de specialitate care au concluzionat în acelasi sens, în conditiile prezentării mai multor acte translative de proprietate cu privire la imobilele de la Sf.Gh.Nou, nr.21 si, respectiv, nr.23 din care rezultă învecinarea continuă a acestora în perioada 1914-1948 si pozitionarea unuia în raport cu celălalt, precum și în raport de situația de fapt retinută în decizia civilă nr.227/26.06.2008 a Curtii de Apel C..
Sustinerile recurentului privind valoarea probatorie a expertizei efectuate nu poate fi primită, pentru considerentele redate cu ocazia examinării recursului pârâtilor Boicesu S. I. si Boicesu V. N., fiind vorba, a sa cum s-a arătat, de motive de netemeinicie.
Prin urmare, acest motiv de recurs este apreciat ca fiind neîntemeiat.
Pentru aceleasi argumente expuse anterior, Curtea apreciază ca nefondate si criticile subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.8 C.pr.civ., întrucât si acestea se referă tot la pretinsa lipsă de identitate a imobilelor situate anterior în fosta ., nr.21 si, respectiv, nr.23 si la interpretarea dată de către instanta de apel acestui aspect.
Referitor la ultimul motiv de recurs invocat de recurentul Consiliu Judetean Gorj, întemeiat pe disp.art.304 pct.9 C.pr.civ., motiv potrivit căruia decizia recurată este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea gresită a legii, se constată că și în cazul acestuia se critică aprecierea instantei de apel cu privire la probele administrate, în special a expertizei de specialitate.
De asemenea, se invocă faptul că decizia din apel nu ar fi întemeiată pe un text de lege.
Este adevărat că decizia instantei de apel de schimbare a sentintei primei instantei nu a fost determinată de retinerea aplicării gresite a vreunui text de lege de către judecătorie.
Însă, sub acest aspect, trebuie luat în considerare efectul devolutiv al apelului, ce presupune verificarea de către instanta de apel nu numai a aplicării legii, dar si stabilirii situatiei de fapt de către prima instantă. Or, în spetă, schimbarea solutiei adoptate de prima instantă a fost determinată tocmai de retinerea de către instanta de apel a unei alte situatii de fapt, pe baza probelor administrate la judecătorie, dar si completării acestora în faza apelului.
Totodată, Curtea retine că motivul de recurs potrivit căruia, pentru a se constata nulitatea partială a dispozitiei nr.398/2006, trebuia demonstrată fraudarea legii si cauza ilicită, nu poate fi primit ca fondat, atâta timp cât reclamantii nu si-au întemeiat actiunea pe aceste cauze de nulitate, ci au invocat un drept de proprietate asupra unei părti din terenul restituit prin dispozitia emisa pârâtilor si, în consecintă, nelegalitatea dispozitiei emise cu încălcarea acestui drept. Instanta de apel a apreciat asupra temeinciei acestui motiv de nulitate invocate de reclamanti, în urma evaluării întregului material probator administrat în cauză, după cum a apreciat că acest probatoriu este suficient si de natură a răsturna prezumtia de legalitate a dispozitiei nr. 398/2006.
Având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază că ambele recursuri sunt nefondate, astfel încât, în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ.
În baza art.274 C.pr.civ., recurenții pârâți vor fi obligați la plata către intimații reclamanți a sumei de 500 de lei, cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de pârâții B. V. N., B. Ș. I. și C. JUDEȚEAN D. împotriva deciziei civile nr. 372/05.10.2012, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți C. E., C. M., având ca obiect anulare act.
Obligă recurenții la plata, către intimații reclamanți C. E., C. M., a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată, în recurs.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Martie 2013
Președinte, Florența C. C. | Judecător, L. M. L. | Judecător, N. D. |
Grefier, A. P. |
Red. jud. F. C. C.
Tehn. E.O.
2 ex./03.04.2013
J.f. L. C.
J.a. M. E. N.
R. L. Z.
| ← Validare poprire. Decizia nr. 1227/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Anulare act. Decizia nr. 8363/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
