Anulare act. Decizia nr. 5967/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5967/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 03-06-2013 în dosarul nr. 5074/215/2011
Dosar nr._ ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 5967
Ședința publică de la 03 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. P.
Judecător A. M.
Judecător C. Ț.
Grefier G. Ț.
****************
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de reclamanții B. C., . și intervenienta S.C.CLAUDE C. . nr. 547 din 14.12.2012, pronunțată de Tribunalul D. - Secția I civilă în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți C. M., F. D., G. M., P. M. C. și P. M. C., având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: recurent reclamant B. C. și recurentul intervenient în numele altei persoane -S.C.CLAUDE C. . reprezentați de avocat P. F., intimații pârâți C. M., G. M. asistați de avocat V. M. –C., intimata pârâtă F. D., reprezentată de avocat V. M. –C., intimații pârâți P. M. C. și P. M. C. reprezentați de consilier juridic R. M.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Avocat V. M.–C. pentru intimații pârâți a invocat excepția inadmisibilității recursului declarat de . având în vedere că în primul stadiu procesual a fost admisă excepția lipsei capacității de folosință motivat de faptul că această societate a fost lichidată, nemaiavând în prezent personalitate juridică
Curtea constatând că nu mai sunt formulate alte cereri, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursului și asupra excepției invocate.
Avocat P. F. pentru recurenții reclamanți față de excepția inadmisibilităii recursului arată că . și-a cesionat mai înainte părțile sociale și solicită respingerea excepției și față de recursul declarat a expus pe larg motivele în raport de care a solicitat admiterea recursului casarea deciziei și trimiterea cauzei la aceiași instanță pentru cercetarea fondului iar întro teză subsidiară a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei de apel în sensul menținerii ca legală și temeinică a Judecătoriei C.
Avocat V. M.–C. pentru intimații pârâți a solicitat admiterea excepției inadmisibilității recursului și respingerea recursului ca nefondat pentru motivele expuse prin întâmpinare și menținerea sentinței pronunțate de Tribunalul D. ca fiind legală și temeinică și acordarea cheltuielilor de judecată.
Consilier juridic R. M. pentru intimații pârâți P. M. C. și P. M. C. a solicitat admiterea excepției și respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca fiind legală și temeinică a deciziei pronunțate de Tribunalul D..
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Prin cererea înregistrată la Tribunalul D.-Sectia Civilă la data de 02.08.2005, sub nr.de dosar 3799/CIV/2005 reclamanții B. C. și . au chemat în judecată pe pârâții P. M. C., P. M. C.,F. D.,C. M. și G. M., formulând plângere împotriva Dispoziției nr.6642 din 16 decembrie 2004 emisă de P. M. C. și solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea acesteia.
In motivarea plângerii, reclamantul a susținut că prin notificarea din 25.07.2005, i s-a adus la cunoștință că cei trei pârâți sunt titularii dreptului de proprietate atribuit conform dispoziției nr. 6642 /16.12.2004, emisă în baza Legii 10/2001, pentru terenul în suprafață de 177 m.p. situat în C., ., Jud. D..
Dispoziția este nelegală deoarece intimații nu au făcut dovada proprietății asupra terenului respectiv. Astfel prin sentința civilă nr. 7064/27.06.2003 a Judecătoriei C. rămasă definitivă și irevocabilă, s-a constatat nulitatea absolută parțială a certificatului de moștenitor nr.40/04.03.2002 emis de BNP D. T. ca supliment la certificatul de moștenitor nr. 801/18.04.1984 emis de notariatul de Stat Județean D. la data de 21.06.2005.
Din anexele la Decretul nr. 92/1950 rezultă că la poziția 227 figurează autorul G. G. cu 12 apartamente in C., și anume in ..38, ..72, ..3,., ., și nu figurează și cu vreun teren.
Așa cum rezultă din certificatul nr. 2780/03.07.1998 emis de Filiala Arhivelor Statului D. în dosarul cuprinzând imobile naționalizate din C. in 1950 figurează imobilele din ..5 și . proprietatea lui G. G. – autorul pârâtului G. M., insă nu si cu un imobil în ..72 (actual .> A mai arătat că deține terenul din litigiu din anul 1978 in calitate de membru cooperator, iar in anul 2002 a obținut certificatul de urbanism nr.2315 in baza Proiectului nr.526/1998 întocmit de . construirea Complexului Comercial S+P+3, iar in prezent deține pe același teren o construcție in proprietate realizată in anul 1989 ,construcție cu privire la care este pronunțată decizia civilă nr. 1840/20.06.1995 a Curții de Apel C., rămasă irevocabilă.
Prin sentința civilă nr.1546 din 09 noiembrie .2005 a Tribunalului D. s-a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei C., reținându-se în considerente că, instanța a admis excepția necompetentei materiale invocată din oficiu având în vedere că reclamantul este un terț față de dispoziția atacată, deci obiectul acțiunii nu este plângere formulată in baza Legii 10/2001, ci anulare act, astfel că competența aparține Judecătoriei C..
Prin sentința civilă nr. 2846/24.02.2012, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._ , au fost respinse excepțiile lipsei de interes a reclamantului și a inadmisibilității acțiunii precizate invocate de pârâtele C. M., F. D. și G. M. în rejudecare.
A fost admisă acțiunea precizată formulată de reclamantul B. C. în contradictoriu cu pârâții C. M. si F. D. și G. M., P. M. C. și P. M. C..
A fost admisă cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta .> S-a constatat nulitatea absolută a Dispoziției nr.6642/16.12.2004 emisă de P. mun.C..
S-a luat act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
A fost respinsă cererea pentru cheltuieli de judecată formulată de pârâtele C. M., F. D. și G. M. .
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții P. M. C. și P. M. C. C. M., F. D. și G. M., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Prin decizia civilă nr. 547 din 14.12.2012, pronunțată de Tribunalul D., au fost admise apelurile apelantele-pârâte C. M., F. D. și G. M., precum și de apelanții-pârâți P. M. C. și P. M. C., împotriva sentinței civile nr.2846/24.02.2012, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant B. C. și intimata-intervenientă accesorie S.C.CLAUDE C. .> A fost schimbată sentința apelată în sensul că respinge cererea principală ca neîntemeiată.
A fost respinsă cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta accesorie S.C.CLAUDE C. . reclamantului.
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut următoarele:
Astfel, prin decizia nr.15/12.01.2011, Curtea de Apel C. a admis recursul reclamantului, a modificat decizia nr.309/2010 pronunțată de Tribunalul D., în sensul că a fost admis apelul acestuia împotriva sentinței civile nr._/2008 pronunțată de Judecătoria C., a fost desființată această din ultimă hotărâre, cauza fiind trimisă spre rejudecare.
În rejudecare, reclamantul și intervenienta au mai precizat că dispoziția, a cărui anulare se solicită au o cauză ilicită, fiind contrară dispozițiilor Legii nr.10/2001, însă nu au solicitat administrarea niciunei probe.
Refacerea probelor cu ocazia rejudecării este o facultate, nu o obligație pentru instanța de judecată ( art. 295 C.pr.civ.)
Procesul civil este un proces al intereselor private, rolul activ al judecătorului trebuie înțeles în contextul asigurării unui echilibru între contradictorialitatea și disponibilitatea ce guvernează desfășurarea procesului. În speță, atât reclamantul, cât și intervenienta au avut posibilitatea de a administra probatorii, însă nu au făcut acest lucru.
Potrivit art.169 C.pr.civ., administrarea dovezilor se face în fața instanței de judecată.
În cauză, Judecătoria C. a pronunțat o hotărâre în baza unor probe pronunțate în cicluri procesuale anterioare și care în plus nu sunt concludente.
Astfel, din expertiza efectuată în dosarul nr._/2006, rezultă că doar parțial terenul proprietatea autorului pârâților coincide cu cel pentru are s-a emis dispoziția contestată de reclamant.
Aceasta nu constituie însă un motiv pentru a dispune anularea nici măcar în parte a respectivei dispoziții, având în vedere dispozițiile art. 9 (3) din Legea nr.10/2001 conform căruia se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate în condițiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum și construcții ușoare sau demontabile.
Pe de altă parte, deși reclamantul s-a prevalat în cererea sa precizată de existența unei cauze ilicite în emiterea dispoziției criticate, nu a indicat în ce constă aceasta și nu a demonstrat-o prin probe. Un argument in plus este constituit si de aplicabilitatea motivului de nulitate constind in cauza ilicita in analizare unei dispozitii emise in baza legii 10/2001. Cauza ilicita este un motiv de nulitate al actelor juridice ce se constituie prin manifestarea de vointa a uneia sau mai multor parti, or in speta dispozitia a carei nulitate se solicita a se constata este un act emis de catre o autoritate publica abilitata in acest sens, act ce se emite dupa analizarea indeplinirii unor conditii impuse de lege, independent de existenta unei cauze.
Ca atare,cererea principala este neintemeiata.
In privința cererii de intervenție in interesul reclamantului, reținând caracterul accesoriu al acesteia față de cererea principală urmează sa fie respinsă ca urmare a respingerii cererii principale.
În consecință, pentru motivele expuse mai sus, în temeiul dispozițiilor art.296 Cod pr.civ., au fost admise apelurile formulate și a fost schimbată în tot sentința civilă nr.2846/2012, pronunțată de Judecătoria C. în sensul că a fost respinsă ca neîntemeiată cererea principală, precum și cererea de intervenție în interesul reclamantului.
Împotriva acestei deciziie,la data de 1.04.2013, au declarat recurs reclamanții B. C., . și intervenienta accesorie S.C.CLAUDE C. . pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs s-a susținut că decizia pronunțată în apel a fost motivată sumar, fără a cerceta fondul cauzei, în condițiile în care instanța nu a analizat îndreptățirea intimatelor la primirea suprafeței de 177 m.p.teren pe care autorii acestora nu l-au deținut în C., ..
S-a criticat decizia din apel atât în privința aplicării dispozițiilor art.9 alin.3 din Legea nr.10/2001, în privința căruia instanța nu a reținut faptul că nu este demolabilă construcția din BCA, aflată pe terenul în litigiu, cât și în privința omisiunii instanței de a răspunde la excepțiile lipsei de interese și inadmisibilității acțiunii, invocate de intimate în motivele de apel.
S-a solicitat, in principal, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se constata prin probe dacă autorul pârâtelor a avut teren pe amplasamentul precizat în dispoziția emisă în temeiul Legii nr.10/2001, avându-se în vedere raportul de expertiză în privința vecinătăților terenului restituit în natură, iar in subsidiar s-a solicitat modificarea deciziei din apel, în sensul menținerii sentinței civile pronunțată de Judecătoria C. prin care s-a admis acțiunea.
Recursul s-a întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Împotriva aceleiași decizii, la data de 2.04.2013 au declarat recurs reclamantul B. C. și intervenienta . B. C., criticînd-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs s-a susținut că instanța de apel nu a ținut cont de toate actele depuse la dosarul cauzei, făcând confuzii intre spațiul închiriat de . SRL, în suprafață de 80 m.p. conform contractului nr.12/01.09.1996 și contractul de asociere și colaborare încheiat în data de 01.01.2003, între . SRL și . în suprafață de 100 m.p., făcându-se confuzie și între adresa unde locuiește recurentul B. C. și adresa din ., fostă 56.
S-a arătat că instanța nu a ținut cont de expertiza tehnică administrată în cauză care a evidențiat faptul că imobilul construcție revendicat de reclamanți nu se afla pe suprafața de teren pe care au revendicat-o reclamanții, aceștia neputând dovedi cu acte suprafața de 177 m.p. pe care o revendică, anexând la dosar o copie luată de la Arhivele Naționale de Stat, unde exista un magazin situat pe o suprafață de teren, în ..72, care nu corespunde cu amplasamentul actual al terenului situat în ., actual nr.40.
Ultimele critici aduse deciziei din apel vizează neîndreptățirea reclamanților la atribuirea în proprietate a terenului în litigiu în baza dispoziției emisă în temeiul Legii nr.10/2001, arătând că suprafața actuală de teren de 180 m.p.este deținută de recurenți, conform contractului de cesionare încheiat în 2003, între cele două societăți . și . imposibilitate de a obține autorizația de construcție, dat fiind faptul că primăria, prin arhitect, a susținut că terenul este revendicat.
La data de 27.05.2013, intimatele pârâte C. M., F. D. și G. M. au depus întâmpinare prin care au solicitat respingere recursurilor declarate.
S-a invocat excepția inadmisibilității recursului declarat de recurenta ., în privința căreia, în primul ciclu procesual a fost admisă excepția lipsei capacității de folosință, motivat de faptul că societatea a fost lichidată, nemaiavând în prezent personalitate juridică pentru a putea sta în judecată.
În privința ciriticilor din recurs, referitoare la omisiunea instanței de apel de a se fi pronunțat asupra excepțiilor invocate de pârâte, s-a arătat că recurenții nu au interes in invocarea acestui motiv de recurs, apreciind că sunt nefondate și celelalte motive de recurs formulate de pârâți.
Recursul declarat de recurenta . C. se va respinge ca fiind formulat de o persoană fără capacitate de folosință, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art.41 alin.1 Cod pr.civ., orice persoană care are folosința drepturilor civile poate să fie parte în judecată.
Din interpretarea acestui text legal rezultă că nu poate figura ca parte în proces o personă fără capacitatea procesuală de folosință, lipsa acestei capacității procesuale putând fi invocată pe cale de excepție de către oricare dintre părți, de procuror sau de instanță din oficiu în tot cursul procesului, fiind o excepție de fond, peremptorie și absolută.
În speță, încă din primul ciclu procesual instanța a constatat că recurenta . este o societate lichidată, nemaiavând în prezent personalitate juridică pentru a putea sta în judecată.
În raport de cele expuse, în temeiul art.312 alin.1 Cod pr.civ. raportat la art.41 alin.1 Cod pr.civ. urmează a se respinge recursul declarat de . ca fiind formulat de o persoană fără capacitate de folosință.
Recursul declarat de reclamantul B. C. și intervenienta . SRL C. se va respinsge ca nefundat, pentru următoarele considerente:
Cât privește motivarea hotărârii recurate, se constată că, deși s-a arătat că instanța de apel „motivează sumar, fără a cerceta fondul cauzei”, recurenții nu au dezvoltat această critică, nearătând în ce ar consta nelegalitatea hotărârii sub aspectul modului în care s-a răspuns criticilor formulate prin cererea de apel.
Verificarea, din oficiu, a acestei chestiuni, a permis instanței de recurs să concluzioneze că în considerentele deciziei date în apel se regăsesc motivele de fapt și de drept asupra cărora instanța a trebuit să se pronunțe.
În privința motivului de recurs în care se invocă omisiunea instanței de apel de a se fi pronunțat asupra celor două excepții invocate de pârâtele C. M., F. D. și G. M., respectiv asupra excepției lipsei de interes și asupra excepției inadmisibilității acțiunii, recurenții nu justifică existența interesului, în contextul în care aceste excepții au fost invocate de pârâtele apelante, astfel încât, numai acestea puteau critica decizia din apel, sub acest aspect.
Examinând decizia civilă, în raport de motivele de recurs ce privesc fondul soluționării cauzei, se constată că hotărârea s-a pronunțat cu aplicarea corectă a legii.
Obiectul acțiunii formulată de reclamanții B. C. și . la data de 2.08.2005, l-a reprezentat constatarea nulității Dispoziției nr.6642/16.12.2004, emisă de P. M. C., în temeiul Legii 10/2001 pentru terenul în suprafață de 177 m.p. situat în C., ., județul D., dispoziție emisă pe numele autorilor pârâtelor, respectiv G. M. și C. E..
S-a invocat nulitatea dispoziției emisă pârâților, în temeiul Legii nr.10/2001, susținându-se că pârâții nu au făcut dovada proprietății terenului menționat în această dispoziție.
În promovarea prezentei acțiuni reclamanții au arătat că justifică existența interesului, dat fiind faptul că suprafața actuală de teren de 180 m.p.(conform susținerilor din recurs) este deținută de reclamanții B. C. și intervenienta . SRL, în baza contractului de cesionare încheiat în 2003 între cele două societăți . și . SRL și a facturii fiscale nr._ din 27.05.2003.
Cauza a fost judecată în mai multe cicluri procesuale, iar în rejudecare, ca urmare a casării deciziei nr.309/2010 pronunțată de Tribunalul D., reclamantul și intervenienta au precizat ca motiv de nulitate a Dispoziției emisă de P. M. C. pe numele pârâtelor, existența unei cauze ilicite, în sensul că această dispoziție de atribuire în natură a terenului în litigiu este contrară dispozițiilor Legii nr.10/2001, invocând și dispozițiile art.966 cod civil coroborate cu art.4 din Legea nr.10/2001.
Terțele persoane pot contesta dispozițiile emise în favoarea persoanelor îndreptățite, conform Legii nr.10/2001, în măsura în care justifică un interes și un drept propriu.
Curtea, constată că reclamanții au calitate de terți, în raport cu Dispoziția emisă pârâtelor, în temeiul Legii nr.10/2001, dispoziție ce nu poate fi atacată de către o terță persoană, decât pentru existența unui motiv de nulitate absolută, în speță, cauza ilicită fiind invocată de reclamanți în rejudecarea cauzei.
În doctrină s-a statuat că este nelicită cauza unui act juridic, când este prohibită de lege, când este contrară bunelor moravuri și ordinii publice
Tribunalul, a reținut întemeiat faptul că reclamanții nu au evidențiat concret în ce constă cauza ilicită, de care ar fi afectată Dispoziția contestată de aceștia, în contextul în care dispoziția de restituire în natură a terenului în suprafață de 177 mp, în temeiul Legii nr.10/2001, în favoarea persoanelor îndreptățite, în speță, în favoarea pârâtelor C. M., F. D. și G. M., s-a emis în baza Notificării nr.93/N/2001.
Invocarea calității de chiriaș, respectiv concesionar, a reclamanților și intervenientei, în privința terenului ce a făcut obiectul restituirii în natură în favoarea reclamantelor, în baza Dispoziției emisă în temeiul Legii nr.10/2001, nu echivalează cu existența unei cauze ilicite, astfel cum a fost invocată de reclamanți, cu atât mai mult cu cât aceștia nu pretind și nu dovedesc existența vreunui drept de proprietate asupra terenului în litigiu.
Împrejurările invocate în recurs, referitoare la inexistența unor dovezi în privința dreptului de proprietate recunoscut pârâtelor, prin dispoziția contestată, cele referitoare la nerespectarea amplasamentului terenului deținut anterior de către autorul pârâtelor, nu se incadrează în conținutul noțiunii de „cauză ilicită”, ca motiv de nulitate absolută a Dispoziției emisă pârâtelor, în calitate de persoane îndreptățite, în contextul în care restituirea, în favoarea pârâtelor, a terenului în litigiu ce a fost preluat abuziv s-a realizat ca urmare a procedurii instituite de Legea nr.10/2001, derulată între unitatea deținătoare sau entitatea învestită cu soluționarea notificării, respectiv P. M. C. și persoanele îndreptățite, respectiv pârâtele.
În temeiul Legii nr.10/2001 măsurile reparatorii pentru persoanele îndreptățite cărora li s-a preluat în mod abuziv un imobil, în perioada de referință a legii, constau fie în restituirea în natură a imobilului preluat abuziv, fie în atribuirea în compensare a unei alte suprafețe de teren aflat la dispoziția unității deținătoare, fiind astfel nefondate criticile formulate de recurenți, în privința nerespectării amplasamentului terenului deținut în proprietate de autorul pârâtelor.
Susținerile din recurs referitoare la existența pe terenul în litigiu, a unei construcții aparținând reclamanților, construcție realizată în baza contractului de concesiune invocat și cele privind nerespectarea art.9 alin.2 din Legea nr.10/2001, nu justifică existența motivului de nulitate absolută invocat de reclamanți, în privința dispoziției emisă pârâtelor în temeiul Legii nr.10/2001, neavând relevanță nici susținerile referitoare la motivele pentru care nu li s-a eliberat reclamanților o autorizație de construire asupra terenului în litigiu.
In drept, nulitatea absoluta apare ca o sancțiune aplicata actului juridic la momentul încheierii sale, urmare încălcării unor dispoziții legale imperative la data întocmirii sale.
În speță, nu s-a făcut dovada că s-au încălcat dispozițiile imperative ale legii la emiterea Dispoziției în temeiul Legii nr.10/2001, ce a răspuns cerințelor caracterului reparatoriu al Legii nr.10/2001, în vederea restituirii imobilului ce a fost preluat în mod abuziv de către stat.
Instanța de apel a respectat dispozițiile art.9 din Legea nr.10/2001, potrivit cărora „imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini” și dispozițiile și art.10 alin.3 potrivit cărora „în situația imobilelor preluate în mod abuziv se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate în condițiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum și construcții ușoare sau demontabile” fiind astfel nefondate și aceste critici din recurs.
Față de considerentele expuse, constatând că nu s-a făcut dovada că hotărârea atacată s-ar fi pronunțat cu aplicarea greșită a legii, în raport de art.304 pct.9 Cod pr.civ. invocat în recurs, în temeiul art.312 alin.1 Cod pr.civ. se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B. C. și intervenienta . SRL C..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta ., ca fiind formulat de o persoana lipsită de capacitatea de folosință.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamant B. C. și intervenient în numele altei persoane S.C.CLAUDE C. . nr. 547 din 14.12.2012, pronunțată de Tribunalul D. - Secția I civilă în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți C. M., F. D., G. M., P. M. C. și P. M. C., având ca obiect anulare act.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Iunie 2013.
Președinte, S. P. | Judecător, A. M. | Judecător, C. Ț. |
Grefier, G. Ț. |
Red.jud.A.M./2.iulie 2013
Tehn. G.Ț/3ex.
Jud.fond.C.M.
Jud.apel.R.L.Z./L.M.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 318/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretenţii. Decizia nr. 43/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
