Pretenţii. Decizia nr. 195/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 195/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 05-11-2013 în dosarul nr. 16661/63/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 195/2013
Ședința publică de la 05 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: P. P.
Judecător: M. C.
Grefier: M. M.
x.x.x.
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 29.10.2013, privind apelul declarat de reclamantul BĂRBUȚU I.,cu domiciliul ales la cab.av.C. C., cu sediul în Timișoara, bld.Take I., nr.6, ., împotriva sentinței civile nr. 85/08.05.2013, pronunțată de Tribunalul D. –Secția I Civilă, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți M. C. PRIN PRIMAR, cu sediul în C., ., nr.7,județ D., A. S. fost primar al Mun.C., cu domiciliul în C., ..18, ., ., C. L. AL MUNICIPIULUI C., cu sediul în C., ., nr.7,județ D., având ca obiect pretenții.
Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat că, prin serviciul registratură, apelantul reclamant a depus concluzii scrise.
Dezbaterile și concluziile părților în cauza de față au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 29.10.2013, care face parte integrantă din prezenta decizie.
În urma deliberării, s-a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra apelului de față;
Prin sentința civilă nr. 85/08.05.2013, Tribunalul D. a respins acțiunea formulată de reclamantul BĂRBUȚU I., în contradictoriu cu pârâții M. C. PRIN PRIMAR, PRIMARUL MUNICIPIULUI C., C. L. AL MUNICIPIULUI C., A. S..
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, invocată din oficiu, tribunalul a constatat următoarele:
În fapt, Primarul Municipiului C. a emis, în temeiul Legii nr. 10/2001 și în executarea sentinței civile nr. 110/08.03.2004 a Tribunalului D., definitivă prin decizia civilă nr. 929/29.03.2005 a Curții de Apel C. și irevocabilă prin decizia civilă nr. 8378/20.10.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dispoziția nr. 28/05.01.2007, prin care s-a dispus restituirea în natură, către autorul reclamantului, B. C., a terenului în suprafață de 1.255,5 mp, situat în M. C., ., județul D..
Ulterior, între autorul reclamantului, B. C. și Primăria Municipiului C., s-a încheiat, la data de 18.07.2007, procesul verbal de primire predare–primire a terenului ce a făcut obiectul restituirii prin dispoziția menționată (fila 22 dosar).
În cursul desfășurării formalităților de publicitate imobiliară s-a pronunțat încheierea de carte funciară cu nr._/14.12.2009 a OCPI D., prin care s-a respins cererea autorului reclamantului, de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra terenului (filele 23-24 dos.), motivat de faptul că respectivul teren figurează inclus într-o altă suprafață de teren, pentru care s-a întocmit documentația cu nr._/2005, cu număr cadastral_.
În aceste condiții, reclamantul s-a adresat cu o nouă cerere autorității administrației locale pentru emiterea unei noi dispoziții, invocând faptul că terenul pentru care autorului său i-a fost emisă dispoziția nr. 28/05.01.2007, a fost deja înscris în cartea funciară având ca titular pe numitul M. A. M.(filele 49-51 dos.).
Cererea sa a primit răspuns negativ, invocându-se de autoritatea locală faptul că dispoziția a fost emisă în temeiul unei hotărâri judecătorești irevocabile, iar raportat la temeiurile invocate – Legea nr. 10/2001 autoritatea locală nu mai are posibilitatea de a reveni asupra dispoziției anterioară, devenită definitivă și pusă în executare, astfel cum reiese din adresa cu nr._/17.03.2010 (filele 47-48 dos.).
Tribunalul a constatat că situația de fapt afirmată și dovedită prin înscrisurile depuse la dosar în scop probator, nu se încadrează în temeiul juridic reprezentat de dispozițiile art. 998 - 999 C.civ. din 1865, pe care și-a întemeiat reclamantul acțiunea dedusă judecății.
Aceasta, întrucât, în speță, este de neconceput ca, prin emiterea unei dispoziții, cum este cea din cauza dedusă judecății, în urma unei dispute judiciare câștigată în final de autorul reclamantului, prin obținerea unei hotărâri judecătorești irevocabile prin care s-a dispus restituirea în natură a terenului în litigiu, să poată îmbrăca, de plano, caracteristicile unui delict civil, în condițiile în care entitatea administrativă nu a făcut nimic altceva decât să se conformeze întocmai unei dispoziții a instanței de judecată.
Totodată, la interpelarea instanței, reclamatul a menționat, prin răspunsul transmis, aflat la fila 95 a dosarului, că nu a mai întreprins nici un alt demers judiciar în vederea protejării sau împiedicării exercitării prerogativelor specifice dreptului de proprietate, conferite de titlul său de proprietate, reprezentat de dispoziția nr. 28/05.01.2007, în afară de o altă acțiune, respinsă ca inadmisibilă prin sentința civilă nr. 294/03.12.2012 a Tribunalului D., pronunțată în dos. nr._/63/2012, ce a avut însă alte temeiuri juridice, și anume: Raportul de unificare a practicii judiciare emis la 09.06.2010, art. 1 alin. 2 și art. 7 din Legea nr. 10/2001, precum și art. 1 din CEDO.
În aceste condiții, în mod cert, emiterea dispoziției nr. 28/05.01.2007 de către entitatea administrativă de Lege nr. 10/2001, în cadrul executării sentinței civile irevocabile nr. 110/08.03.2004 a Tribunalului D., nu se poate circumscrie condițiilor prevăzute de dispozițiile art. 998-999 C.civ. din 1865, întrucât nu există un raport civil izvorând din instituția răspunderii civile delictuale, chestiunea litigioasă invocată de reclamant fiind mai degrabă analogă instituției evicțiunii.
În final, instanța a admis excepția invocată din oficiu, ca întemeiată, întrucât reclamantul nu justifică un drept de a participa ca parte în litigiu, neexistând identitate între persoana acestuia și titularul dreptului în raportul juridic dedus judecății.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul BĂRBUȚU I., calificat apel, în ședința publică din data de 15.10.2013.
Apelantul reclamant a solicitat, în principal, anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, motivând, în esență, că în mod greșit s-a reținut ca întemeiată excepția lipsei calității procesuale active și, mai mult decât atât, în considerentele hotărârii se face trimitere la fondul litigiului, însă nu cu referire la obiectul cererii dedusă judecății, ci cu referire la un alt raport juridic, neinvocat și nesusținut de reclamant.
Din acest punct de vedere, apelantul a susținut că prima instanță nu a cercetat fondul cauzei dedusă judecății.
S-a arătat, de asemenea, că sentința este nemotivată sub aspectul excepției lipsei calității procesuale active, excepție care, de altfel, este total neîntemeiată, în condițiile în care reclamantul este singurul moștenitor al tatălui său Bărbuțu C., preluând atât pasivul cât și activul succesoral.
Obiectul cererii sale de chemare în judecată este angajarea răspunderii delictuale pentru întreaga atitudine a celor doi pârâți, care, pe tot parcursul de recuperare a terenului, de către autorul său, au desfășurat acțiuni oculte, care au avut ca rezultat imposibilitatea autorului său de a mai pune în executare hotărârea favorabilă care fusese pronunțată și prin care îi era stabilit dreptul de a-și recupera terenul de care a fost, în mod injust, lipsit. Prin urmare, nu fapta de a emite o dispoziție, cum a reținut prima instanță, constituie temeiul cererii de angajare a răspunderii delictuale, așa încât, în condițiile în care nu s-a examinat fondul litigiului în raport de investirea instanței, soluția care se impune este de rejudecare a cauzei de către prima instanță.
Apelantul a susținut și motivat, de asemenea, mai multe aspecte ce vizează fondul cauzei.
Intimații pârâți nu au formulat Întâmpinare, însă intimatul pârât A. S., având cunoștință de proces, a solicitat, în scris, la fiecare termen de judecată, să nu mai fie citat în cauză, întrucât nu dorește să participe la judecată, solicitând, în mod expres, judecarea cauzei în lipsă, în baza art. 242 alin. 2 Cod Procedură Civilă.
Apelul se va admite, pentru următoarele considerente:
În speță, examinând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate de apelantul reclamant și prevederile art. 295 și următoarele Cod Procedură Civilă, Curtea constată că prima instanță nu a judecat în limitele investirii sale, de către reclamant, prin cererea de chemare în judecată, nu a examinat și nu s-a pronunțat asupra raportului juridic dedus judecății, cum impune art.129 alin. final din Codul de Procedură Civilă.
Astfel, deși, prin acțiunea de investire a instanței, reclamantul a expus pe larg toate acțiunile și inacțiunile autorităților locale - care au dovedit, în opinia sa, reaua credință a pârâților și au avut ca rezultat imposibilitatea autorului său de a pune în executare hotărârea de retrocedare a terenului, cauzându-i prejudicii pentru care solicită despăgubiri în temeiul art.998-999 din vechiul cod civil - prin sentința apelată se reține ca întemeiată excepția lipsei calității procesuale active ( fără a se motiva, însă, sentința sub acest aspect) motivându-se pe fond, în esență, în sensul că “ emiterea Dispoziției nr.28/05.01.2007, de către entitatea administrativă de Lege 10/2001, în cadrul executării sentinței civile irevocabile nr. 110/08.03.2004 a Tribunalului D., nu se poate circumscrie condițiilor prevăzute de dispozițiile art.998-999 Cod Civil din 1865, întrucât nu există un raport civil izvorând din instituția răspunderii civile delictuale, chestiunea litigioasă invocată de reclamant fiind mai degrabă analogă instituției evicțiunii ”.
Or, după cum s-a arătat, nu emiterea acestei dispoziții constituie temeiul de fapt al cererii în despăgubiri a reclamantului, ci acțiunile, în opinia sa, oculte, ale pârâților, expuse în motivarea acțiunii, care au cauzat nerecuperarea terenului și, respectiv, prejudiciul pentru acoperirea căruia se solicită despăgubiri.
Prin urmare, în măsura în care aprecia că se impune cercetarea pe fond a cauzei, instanța trebuia să examineze și să se pronunțe asupra motivelor de fapt invocate de reclamant și, respectiv, asupra îndeplinirii sau neîndeplinirii cerințelor legale pentru răspunderea civilă delictuală ( art.998-999 Cod Civil ), cu privire la faptele invocate, legătura de cauzalitate și prejudiciu.
Pentru aceasta, în baza rolului activ prevăzut de art.129 și următoarele Cod Procedură Civilă, instanța, în măsura în care aprecia că se impune acest lucru, putea să solicite lămuriri și precizări din partea reclamantului, pentru stabilirea corectă a temeiurilor de fapt și de drept ale cererii dedusă judecății .
Ca atare, din acest punct de vedere, Curtea reține că prima instanță a soluționat procesul fără a cerceta fondul cauzei dedus judecății, așa încât se impune anularea sentinței și reluarea judecății.
De asemenea, sentința este nelegală și sub aspectul modului de soluționare a excepției, în raport cu fondul litigiului.
Astfel, pe de o parte, deși instanța constată ca întemeiată excepția lipsei calității procesuale active, nu motivează sentința sub acest aspect, ci, pe fond, chiar dacă nu în limitele investirii, iar, pe de altă parte, se încalcă prevederile art.137 alin.1 Cod Procedură Civilă, care nu mai permite cercetarea pe fond a cauzei, în situația admiterii excepției, în speță excepția lipsei calității procesuale active.
Reținând lipsa calității procesuale active, instanța trebuia să motiveze de ce petentul nu justifică dreptul de a participa ca reclamant în procesul de față și de a cere concursul justiției în valorificarea drepturilor pe care pretinde că le are, ca moștenitor al tatălui său.
Sentința fiind nemotivată sub acest aspect și, mai mult decât atât, prin dispozitivul sentinței instanța nici nu se pronunță asupra excepției, instanța de control judiciar nu poate verifica legalitatea hotărârii din acest punct de vedere, așa încât, Curtea apreciază că și pentru aceste considerente, dar și pentru a nu lipsi părțile de un grad de jurisdicție, se impune anularea sentinței și reluarea judecății.
Cum, potrivit art.297 alin.1 Cod Procedură Civilă, în cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, iar părțile solicită în mod expres trimiterea cauzei spre rejudecare, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare, o singură dată, primei instanțe, Curtea urmează ca în baza acestui text legal – având în vedere că apelantul a solicitat expres, prin cererea de apel, trimiterea cauzei spre rejudecare – va admite apelul, va anula sentința și va trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond, Tribunalul D., care va avea în vedere considerentele prezentei decizii, administrând, în măsura în care este necesar, toate probele utile și concludente pentru justa soluționare a litigiului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de reclamantul BĂRBUȚU I., cu domiciliul ales la cab.av.C. C., cu sediul în Timișoara, bld.Take I., nr.6, ., împotriva sentinței civile nr. 85/08.05.2013, pronunțată de Tribunalul D. –Secția I Civilă, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți M. C. PRIN PRIMAR, cu sediul în C., ., nr.7,județ D., A. S. fost primar al Mun.C., cu domiciliul în C., ..18, ., ., C. L. AL MUNICIPIULUI C., cu sediul în C., ., nr.7,județ D., având ca obiect pretenții.
Anulează sentința civilă nr. 85/08.05.2013, pronunțată de Tribunalul D., și trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond.
Cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Noiembrie 2013.
Președinte, P. P. | Judecător, M. C. | |
Grefier, M. M. |
Red.Jud.P.P.
Tehnored.M.M.
3ex./18.11.2013
j.f.D.F.S.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 43/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Partaj judiciar. Decizia nr. 8865/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
