Pretenţii. Decizia nr. 43/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 43/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 19-06-2013 în dosarul nr. 5394/101/2010*
DOSAR Nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 43
Ședința publică din data de 19 Iunie 2013
Completul compus din:
Președinte: Judecător L. E.
Judecător C. T.
Grefier I. B.
*******
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din 12.06.2013, privind judecarea apelului declarat de reclamantul P. T., domiciliat în București, sect.1, ., împotriva sentinței civile nr.226/14.07.2011, pronunțată de Tribunalul M. – Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți . SRL, cu sediul în Dr Tr S., ..1, jud. M., D. E. P. – cu pseudonim P. E., C. R. cu pseudonim I. M., domiciliat în Dr Tr S., ., nr.9, . jud. M., având ca obiect, pretenții, ca urmare a casării deciziei civile nr.390/19.12.2011 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, prin decizia civilă nr.3703/27.09.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr._ .
Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților.
Dezbaterile și concluziile părților în cauza de față, au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 12.06.2013, care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța, având în vedere solicitarea apărătorului apelantului reclamant A. B., de a se amâna pronunțarea cauzei pentru a avea posibilitatea de a formula și depune concluzii scrise, în conformitate cu prevederile art.146 coroborat cu art.156 alin.2 C.pr.civ., a amânat pronunțarea cauzei la data de 19.06.2013.
În urma deliberării, s-a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra apelului de față:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul M. la data de 05.07.2010 reclamantul P. T. a chemat în judecată pe pârâții . SRL, D. E. P. și C. R. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța aceștia să fie obligați la plata de daune morale după cum urmează:
- obligarea pârâtei . SRL la plata sumei de 184.000 lei ,cu titlu de daune morale pentru prejudiciul suferit ca urmare a editării în ziarul „Informația de S.” din data de 10.11.2008 a articolului „P. T., una spune alta face”;
- obligarea pârâtului D. E. P. la plata sumei de 183.000 lei cu titlu de daune morale pentru prejudiciul suferit ca urmare a publicării în același ziar din data de 20.11.2008 a articolului „P. T., urmărit penal”;
- obligarea pârâtului C. R. la plata sumei de 183.000 lei cu titlu de daune morale pentru prejudiciul suferit ca urmare a publicării în același ziar din data de 21.11.2008 a articolului „ Istoria unui jaf de 200 milioane euro”
- obligarea pârâtei . SRL în solidar cu fiecare dintre cei doi pârâți, la plata sumelor de bani sus menționate și de asemenea obligarea pârâtei să publice pe cheltuiala proprie în ziarul” Informația de S.” și în orice altă publicație pe care o editează dispozitivul hotărârii pronunțate.
La cererea pârâților, instanța a dispus în conformitate cu prevederile art. 164, alin. 4 cod procedură civilă, conexarea la prezenta cauză a cauzei înregistrate sub nr._ la Judecătoria Drobeta Turnu Severin, între cele două existând identitate de obiect, cauză și părți (cu mențiunea modificării cuantumului pretențiilor) .
În dosarul_ reclamantul a chemat în judecată, în afara pârâților din prezenta cauză, și pe A. E., sub pseudonimul A. D., autorul articolului intitulat „ P. T.-una spune, alta face”, însă acesta a decedat iar reclamantul a precizat acțiunea, inclusiv după conexarea dosarelor, în sensul că pentru prejudiciul ce i s-a produs prin publicarea acestui articol solicită despăgubiri doar de la ..
Prin sentința civilă nr.226/14.07.2011, pronunțată de Tribunalul M. – Secția Civilă în dosarul nr._, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul P. T., domiciliat în București, ., sector 1 împotriva pârâților . SRL, cu sediul În Drobeta Turnu Severin, .. 1, jud.M., D. E. P.,domiciliat în Drobeta T. Severinm, ., ., . și C. R., domiciliat în Drobeta Turnu Severin, Splai M. V. nr. 9, ., ..
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
În cursul lunii noiembrie 2008, perioadă în care se afla în derulare campania electorală pentru alegeri parlamentare la care reclamantul candida pentru o funcție de senator în județul M., în ziarul Informația Severinului patronat de . apărut la data de 10.11.2008, un articol intitulat „Pamflet” de A. D. - „P. T. – una spune alta face”, la data de 20.11.2008, articolul „P. T., urmărit penal” sub semnătura P. E. care este pseudonimul lui D. E. P. și la data de 21.08.2011 un nou articol (sub semnătura lui C. R. - pseudonim M. I.) în care reclamantului i se aduc acuzații de falimentare a S.C. SUPREM S.A.
Reclamantul acuză că publicarea celor trei articole a fost de natură să-i producă serioase prejudicii de imagine, morale și de sănătate motiv pentru care solicită acordarea de daune în cuantum câte 550.000 lei de la pârâții . E. P. ( autorul A. D. a decedat în cursul judecății ) .
Din lecturarea celor trei articole s-a constatat că:
Primul dintre articole, de altfel intitulat „Pamflet”, descrie într-o manieră mai mult sau mai puțin satirică aspecte din activitatea reclamantului, parcursul său de om de afaceri, modul în care a participat la gestionarea resurselor unor societăți comerciale, și, deși este vădit că autorul nu apreciază modalitatea de abordare a reclamantului, nu reiese în nici un fel din acest material că acesta din urmă nu a dat dovadă de spirit de afacerist, că și-a condus activitatea cu rea credință, articolul încadrându-se în ceea ce literatura definește a fi pamfletul .
Cel de-al doilea articol „P. T.-urmărit penal” este consecința unei prealabile informări, prin adresa Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 1 București comunicându-se autorului articolului că împotriva reclamantului se efectuează cercetări penale, adresa fiind și ea publicată în facsimil .
Este adevărat că în titlul articolului se folosește noțiunea de „urmărit” și nu cea de „cercetat” dar este greu de presupus că publicul larg face diferența între cele două noțiuni juridice pe de o parte, iar pe de altă parte dacă articolul a stârnit curiozitatea cititorului, avizat sau nu, din lecturarea conținutului acestuia reiese clar ce fel de activități se derulează împotriva reclamantului .
Cât privește cel de-al treilea articol incriminat de reclamant, intitulat „Istoria unui jaf de 200 de milioane de euro” atât în cererea inițială adresată Judecătoriei Drobeta Turnu Severin cât și în cea adresată Tribunalului M., se reclamă faptul că în articol reclamantul este acuzat de falimentarea S.C. SUPREM S.A. .
În conținutul articolului nu este menționat nici măcar o dată numele acestei societăți ceea ce denotă că nici măcar reclamantul nu a avut curiozitatea de a-l citi.
În fapt articolul este o relatare detaliată și aparent informată a evoluției economice a unor societăți din M., în privința căreia se pare există suspiciunea unor nereguli, suspiciune confirmată de faptul că în această privință P. derulează cercetări cu privire la eventuale infracțiuni economice .
Referirile la reclamant vizează doar încercările acestuia de a obține pachetul majoritar de acțiuni la Metalexportimport, încercări neconcretizate, dar care nu reprezintă în forma prezentată în articol vreo infracțiune .
Față de conținutul concret al articolelor vizate, s-a apreciat că afirmațiile din acestea nu sunt de natură a aduce atingere imaginii, onoarei, demnității și reputației reclamantului, fiind acțiuni de informare desfășurate într-un context specific, acela al campaniei electorale, când așa cum acceptă însuși reclamantul în concluziile depuse „limitele criticii admisibile sunt mai largi” .
Reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art. 998 cod civil conform cărora „Orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara” și art. 1000 cod civil „Suntem asemenea responsabili de prejudiciul cauzat prin fapta persoanelor pentru care suntem obligați a răspunde”, art. 54 din Decretul nr. 31/1954 și art. 30 alin 6 și 8 din Constituție .
Deși martorii propuși de reclamant au susținut că au observat modificarea atitudinii, stării de spirit și de sănătate a reclamantului în perioada ulterioară apariției acestor articole, nu a fost depusă vreo probă din care să reiese că acesta a făcut vreun consult medical, a urmat vreun tratament .
Cum s-a reținut deja că cele trei articole, deși critice la adresa reclamantului nu i-au creat acestuia un prejudiciu, încadrându-se în ceea ce articolul 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, definește a fi libertatea de exprimare, stabilind totodată restrângerile de la această libertate în sensul că include nu numai informațiile și ideile care sunt primite favorabil de opinia publică dar și pe cele care ofensează, șochează sau deranjează, astfel că eventualul disconfort pe care l-a resimțit ulterior apariției acestora nu poate fi pus pe seama conținutului lor, cu atât mai mult cu cât informațiile nu erau de dată recentă, ele fiind vehiculate în mass-media încă din anul 2006 .
În concluzie chiar dacă a existat o anumită afectare a stării de spirit a reclamantului în perioada de după apariția acestor articole (care a coincis cu campania electorală), aceasta nu poate fi pusă pe seama conținutului lor .
Cât privește capătul 5 al cererii de chemare în judecată, respectiv obligarea pârâtei . toate publicațiile pe care le patronează, dispozitivul hotărârii, instanța a apreciat că în contextul în care politica editorială aparține fiecărei publicații și față de analiza celorlalte capete de cerere, aceasta nu se impune .
Față de aceste considerente tribunalul a apreciat că în speță nu poate fi antrenată răspunderea civilă delictuală întrucât nu sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 998 cod civil respectiv existența prejudiciului și a legăturii de cauzalitate dintre acesta și fapta incriminată.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel reclamantul P. T., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de apel a solicitat admiterea apelului și modificarea totală a hotărârii, în sensul admiterii acțiunii pe calea acțiunii în răspundere civilă delictuală.
A arătat apelantul că afirmațiile articolului „Pamflet – P. T., una spune alta face” publicat în data de 10.11.2008 în ziarul „Informația de S.”, care nu îndeplinește condițiile de formă și de fond ale plamfetului, i-au afectat în mod direct și foarte grav onoarea, demnitatea, imaginea personală și implicit capitalul politic.
Fără a avea nici o urmă de dovadă, s-a afirmat că ar fi falimentat societăți cum ar fi Metallexportimport, Suprem SA, inducând ideea că ar fi contribuit la falimentarea acestor societăți și la pierderea locurilor de muncă a mii de oameni.
I s-au adus acuze și de trafic de influență asupra anumitor persoane din mediul politic cu funcții de decizie, în a dispune anumite măsuri favorabile care să-i aducă profit.
A fost „acuzat” și pentru că ar fi salvat de la faliment, .>
De asemenea a arătat că în 20.11.2008, același ziar a publicat articolul „P. T., urmărit penal” unde se publică o . informații denigratoare și neadevărate în legătură cu un dosar în care s-ar fi început urmărirea penală pentru săvârșirea unor infracțiuni economice referitor la activitatea a două societăți Metallexportimport și ., fără a se face distincție în mod intenționat între cele două instituții de drept penal, cercetare și urmărire penală.
În data de 21.11.2008, același cotidian a revenit cu un nou articol prin care se afirmă că este cercetat penal și i s-au aduse grave acuze, fără ca acestea să fie susținute cu probe.
A apreciat că situația prezentată în sentința atacată nu este cea reală. Deși limitele criticii admisibile sunt mult mai largi în privința unui om politic decât a unui individ obișnuit, iar ziariștilor le revine obligația de a răspândi informații și idei în legătură cu problemele dezbătute în arena politică, presa nu trebuie să depășească limitele stabilite, printre altele, în vederea protecției dreptului la reputație, care, ca element al vieții private, este protejat de art.8 al Convenției.
Ori, instanța de fond a analizat în mod greșit speța dedusă judecății în raport de probele administrate, deoarece ar fi trebuit să constate că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv există fapta ilicită, există prejudiciu moral și vinovăția ziariștilor, care cu intenție au făcut aceste afirmații și o legătură de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
A solicitat admiterea apelului, modificarea totală a hotărârii în sensul admiterii acțiunii cu obligarea . sumei de_ lei cu titlu de daune morale pentru prejudiciul suferit prin calomnierea din articolul de presă din 10.11.2008, „Pamflet – P. T. – una spune alta face”, obligarea pârâtului D. E. P. sumei de_ lei cu titlu de daune morale pentru prejudiciul suferit prin calomnierea din articolul de presă „P. T. urmărit penal” din 20.11.2008, obligarea pârâtului C. R. la plata sumei de_ lei cu titlu de daune morale pentru prejudiciul suferit prin calomnierea din articolul de presă „Istoria unui jaf de 200 milioane de euro” din 21.11.2008 și obligarea pârâtei . în solidar cu fiecare din cei doi pârâți la plata sumelor anterior menționate, precum și la obligarea la publicare în ziarul Informația Severinului, a dispozitivului hotărârii.
În drept și-a întemeiat apelul pe dispozițiile art. 282/298 C.pr.civ.
Prin decizia civilă nr. 390/19.12.2012 pronunțată de Curtea de Apel C., s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul P. T..
Pentru a se pronunța astfel, Curtea a reținut următoarele:
Acțiunea promovată de reclamant presupune analizarea angajării răspunderii civile delictuale a pârâților, cărora li se cere să repare prejudiciul moral suferit de reclamant prin publicare a unor articole de presă defăimătoare la adresa acestuia.
În atare situație, instanța trebuie să stabilească dacă a existat un prejudiciu, dacă pârâții au săvârșit o faptă ilicită, care a generat respectivul prejudiciu.
În același timp, acțiunea se analizează și din perspectiva dispozițiilor art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care reglementează dreptul la exprimare, recunoscut pârâților ziariști, și care comportă îndatoriri și responsabilități, putând fi supus unor restrângeri, în condițiile paragrafului 2 al textului convențional.
În sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, libertatea de informare este unul din elementele libertății de exprimare, protejată prin art. 10 din CEDO. Sub rezerva limitărilor prevăzute de dispozițiile de la paragraful 2 al textului, conținutul oricărui mesaj adresat publicului trebuie să fie liber, respectându-se diversitatea de idei. Restricțiile impuse publicării unei opinii sau informații trebuie să fie examinate amănunțit, respectându-se principiul acționării cu bună credință din partea celui care face publicarea, în așa fel încât să ofere informații exacte, în respectul deontologiei profesionale specifice jurnaliștilor. Curtea a admis că libertatea de exprimare a acestora presupune o doză de exagerare sau chiar de provocare privitoare la judecățile de valoare pe care le formulează ( cauza D. c. României, hotărârea din 28 sept. 1999), cu condiția ca afirmațiile să aibă o bază factuală a cărei realitate să poată fi demonstrată.
Criticile apărute în presă cu privire la o persoană sunt considerate judecăți de valoare atunci când privesc anumite calități profesionale și personale, însă atunci când ele se referă la fapte concrete este necesar să fie coroborate cu elemente pertinente ( cauza Lesnik c. Slovaciei, hotărârea din 11 martie 2003).
Atunci când articolele de presă privesc un om politic, limitele criticii admisibile sunt mai largi decât în privința unui particular, deoarece persoanele publice se expun conștient unui control atent al faptelor, trebuie să dea dovadă de toleranță, iar imperativele protecției vieții lor private se pun în balanță cu interesele discutării în public a problemelor politice, cea ce duce la concluzia că excepțiile de la libertatea de exprimare se interpretează restrictiv ( cauza Lopes Gomes da S. c. Portugaliei, hotărârea din 28 sept._).
Pornind de la aceste statuări ale instanței europene de la Strasbourg, transformate în reguli de drept în condițiile art. 20 din Constituție, se apreciază că publicarea unor articole, unul din ele chiar subintitulat pamflet, referitoare la activitatea reclamantului nu poate constitui o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii, așa cum impun dispozițiile art. 998, 999 cod civil, decât dacă viața privată a reclamantului ar fi substanțial atinsă.
Articolul „P. T., urmărit penal” conține, într-adevăr o eroare cu privire la stadiul procesual al cercetărilor efectuate de parchet față de reclamant, în sensul că nu era începută urmărirea penală, însă eroarea este scuzabilă pentru că noțiunile juridice de urmărire penală și cercetare penală, ca și consecințele ce decurg din aceste două situații de drept, sunt chestiuni care țin de practicarea dreptului și pot fi dificile pentru un necunoscător. Mai mult, nici în viziunea publicului cititor asupra reclamantului nu se produc schimbări decisive, în sensul negativ, dacă se face o confuzie între aceste noțiuni, o mică parte a persoanelor cărora informația le era adresată putând să facă distincția între respectivele etape procesuale.
În afara acestei confuzii terminologice, articolul nu conține afirmații defăimătoare, ci face referire la fapte ușor verificabile. Astfel, ziaristul arată că numele reclamantului a apărut pe o listă întocmită de un anumit organism, cuprinzând candidați incompatibili, ceea ce constituie o informare pură și simplă, fără elemente de subiectivism. În continuare, autorul face referire la informațiile care apar despre reclamant folosind motorul de căutare Google și dă detalii despre un alt articol, apărut în presă la 9 oct. 2006, redând, în rezultat, conținutul acestuia. Concluzia care se desprinde lecturând articolul „P. T., urmărit penal” este aceea că ziaristul P. E.( pseudonim al pârâtului D. E. P. ) nu a făcut afirmații defăimătoare la adresa reclamantului, care să fie asimilate unui fapt ilicit cauzator de prejudicii.
Mai mult, reclamantul a recunoscut la interogatorul ce i-a fost luat la data de 11.02.2011 că știa despre articolul apărut în 2006 și că nu a fost afectat de conținutul acestuia, astfel că readucerea unor informații vechi de 2 ani în memoria publicului cititor nu poate constitui un temei al răspunderii civile delictuale, nefiind o legătură de cauzalitate între publicarea articolului în anul 2008 și un eventual prejudiciu suferit de reclamant, cum chiar el a recunoscut.
Cât privește pamfletul lui A. D. ( pseudonimul lui A. E.) intitulat „ P. T.-una spune, alta face” se constată că fapta autorului nu mai face obiectul cercetării judecătorești, întrucât autorul, chemat în judecată de reclamant în dosarul_ al Tribunalului M., a decedat anterior pronunțării sentinței civile 348/28 iunie 2010 prin care tribunalul a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Judecătoriei Dr. Tr. S. iar reclamantul nu a înțeles să continue acțiunea față de moștenitorii acestuia, însă și-a menținut pretențiile față de ziarul care a publicat respectivul articol, așa cum rezultă din acțiunea precizată ulterior la tribunal și chiar din motivele de apel. În pamflet nu se aduce atingere demnității reclamantului sau vieții sale private, ci se prezintă, într-o manieră satirică, parcursul său politic și o parte din activitatea profesională, de persoană publică, părerile exprimate de autor constituind judecăți de valoare asupra unor fapte concrete, verificabile și, de altfel, necontestate.
O astfel de prezentare nu este neobișnuită în timpul campaniilor electorale, iar eventualele păreri critici față de calitățile de lider politic sau de manager economic al unui candidat nu pot constitui temei de fapt al răspunderii civile delictuale cât timp se bazează pe fapte concrete.
Cel de al treilea articol la care reclamantul se referă în acțiune se constituie, de asemenea, ca o prezentare de fapte concrete, de natură economică, privitoare la anumite firme comerciale, la care reclamantul a avut calitatea de acționar, informațiile oferite sunt exacte, realitatea lor poate fi demonstrată, ele fiind preluate din alte surse, deja publicate. Calitățile manageriale ale reclamantului pot fi apreciate subiectiv de ziarist, ca și de orice persoană, fără ca aceasta să constituie o atingere adusă vieții sale personale sau să genereze un prejudiciu de natură morală.
Nu trebuie confundate sentimentele negative resimțite de reclamant la citirea unor articole ce îi sunt defavorabile cu îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, în speță neexistând legătura de cauzalitate între publicarea articolelor și ceea ce reclamantul pretinde ca prejudiciu moral.
Concluzia care se impune este aceea că articolele de presă care conțineau informații despre reclamant, activitatea sa profesională și politică, nu constituie fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, soluția adoptată de prima instanță fiind legală și temeinică.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs apelantul reclamant.
Prin decizia civilă nr.3703/27.07.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis recursul declarat de reclamantul P. T., s-a casat decizia și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel, reținându-se că, în virtutea cazului de suspendare reglementat de art. 243 C.P.civ., prevăzut la îndemâna părții interesate sau a moștenitorilor pentru continuarea judecății, instanța nu putea trece peste lipsa unei cereri de renunțare expresă la judecată din partea reclamantului, în ceea ce privește pârâtul decedat, ca act de dispoziție unilateral.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel C. cu nr._ .
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor din apel și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține următoarele
În rejudecare, în raport cu dezlegările date de instanța de recurs, la 27 feb. 2013, constatând că în cauză sunt întrunite prevederile art. 243 alin.1 C.P.civ. instanța de apel a dispus suspendarea judecării cauzei până la identificarea moștenitorilor pârâtului decedat A. E. și adresei acestora în vederea introducerii lor în cauză.
Judecata a fost reluată, la 12 iunie 2013, apelantul reclamant T. P. depunând la dosar declarația autentificată sub numărul 837/11.06.2013 la B.N.P.A. E. R. și Ș. A. R., prin care acesta a renunțat la pretențiile formulate împotriva pârâtului A. E. – decedat - și a eventualilor săi moștenitori .
Față de această împrejurare, instanța constată că pamfletul lui A. D. ( pseudonimul lui A. E.) intitulat „ P. T.-una spune, alta face” nu mai face obiectul cercetării judecătorești, întrucât autorul, chemat în judecată de reclamant în dosarul_ al Tribunalului M., a decedat anterior pronunțării sentinței civile 348/28 iunie 2010 prin care tribunalul a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Judecătoriei Dr. Tr. S., iar reclamantul a înțeles să renunța la pretențiile formulate împotriva acestuia și a eventualilor săi moștenitori, conform declarației sale exprese .
Pentru soluționarea cauzei de față, este necesară analizarea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale a pârâților, chemați în judecată pentru acoperirea prejudiciul suferit de reclamant urmare a publicării unor articole de presă defăimătoare la adresa acestuia.
Temeiul juridic al pretențiilor reclamantului l-a constituit art. 998-999 și următoarele C.civ. potrivit cărora orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara.
Art. 1003 Cod civil stabilește că atunci când delictul sau cvasidelictul este imputabil mai multor persoane, ele sunt ținute solidar pentru despăgubire.
Pe cale de consecință, pentru a se putea considera că există un delict civil, pentru care s-ar impune acordarea de măsuri reparatorii, ar trebui să se poată reține, în mod cumulativ, existența unui prejudiciu dovedit, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între faptă și prejudiciu (fapta să cauzeze prejudiciul), precum și existența vinovăției.
În ceea ce privește prejudiciul, acesta trebuie să fie dovedit, nu doar afirmat, iar paguba și/sau suferința să fie reală.
Cât privește fapta ilicită, aceasta trebuie să constea într-o încălcare a unei norme legale în vigoare.
În ceea ce privește legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu, fapta ar trebui ar trebui să producă direct și nemijlocit prejudiciul, iar în ceea ce privește vinovăția, ar trebui dovedit faptul că s-ar fi acționat cu depășirea limitelor bunei credințe.
În ceea ce privește obiectul prezentei cauze, respectiv reparația unui pretins prejudiciu moral, instanța reține că cauză există o pluralitate de pârâți și mai multe de fapte generatoare de prejudiciu.
Se reține în același timp că, potrivit art. 30 alin. 1 din Constituția României, libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor ca și libertatea creațiilor de orice fel (inclusiv prin scris) sunt inviolabile.
Conform alin. 6, libertatea de exprimare nu poate prejudicia libertatea, onoarea, viața particulară a persoanei după cum nici dreptul la propria imagine, iar conform alin. 8, răspunderea civilă pentru informația făcută publică revine editorului sau autorului, în condițiile legii.
În același timp, acțiunea urmează a fi circumscrisă și dispozițiilor art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care reglementează dreptul la exprimare, recunoscut pârâților ziariști,dar care, astfel cum s-a statuat prin jurisprudența în materie, poate fi supus unor restrângeri, în condițiile paragrafului 2 al textului convențional.
Cu privire la articolul „P. T., urmărit penal” acesta conține o eroare cu privire la stadiul procesual al cercetărilor efectuate de parchet față de reclamant, în sensul că nu era începută urmărirea penală, însă se apreciază că eroarea este scuzabilă pentru că noțiunile juridice de urmărire penală și cercetare penală, ca și consecințele ce decurg din aceste două situații de drept, sunt chestiuni care țin de practicarea dreptului și pot fi dificile pentru un necunoscător.
Cu privire la prezentarea informațiilor . presa, aceasta nu trebuie sa aibă precizia faptelor prezentate . acuzare sau o hotărâre judecătorească, anumite verificări de detaliu putând scăpa jurnaliștilor.
Ziariștii nu sunt juriști si raționamentul lor nu poate fi urmărit cu rigoarea cu care se analizează un raționament al unui jurist, specialist . a dreptului.
Se reține că în viziunea publicului cititor asupra reclamantului nu se produc schimbări decisive, în sensul negativ, dacă se face o confuzie între aceste noțiuni, o mică parte a persoanelor cărora informația le era adresată ar putea face distincția între respectivele etape procesuale.
În afara acestei confuzii terminologice, articolul nu conține afirmații defăimătoare, ci face referire la fapte ușor verificabile.
Astfel, ziaristul arată că numele reclamantului a apărut pe o listă întocmită de un anumit organism, cuprinzând candidați incompatibili, ceea ce constituie o informare pură și simplă, fără elemente de subiectivism.
În continuare, autorul face referire la informațiile care apar despre reclamant folosind motorul de căutare Google și dă detalii despre un alt articol, apărut în presă la 9 oct. 2006, redând, în rezultat, conținutul acestuia.
Concluzia care se desprinde lecturând articolul „P. T., urmărit penal” este aceea că ziaristul P. E.( pseudonim al pârâtului D. E. P. ) nu a făcut afirmații defăimătoare la adresa reclamantului, care să fie asimilate unui fapt ilicit cauzator de prejudicii.
In acest sens este si vasta jurisprudența CEDO care arata ca ziaristul sau ziarul nu poate fi sancționat pentru ceea ce alții au spus mai înainte iar jurnaliștii au preluat si transmis publicului..
Mai mult, reclamantul a recunoscut la interogatorul ce i-a fost luat la data de 11.02.2011 că știa despre articolul apărut în 2006 .
În aceste condiții instanța reține că readucerea în memoria publicului cititor a unor informații mai vechi prin preluarea acestora în alte articole de presă nu poate constitui un temei al răspunderii civile delictuale, nefiind o legătură de cauzalitate între publicarea articolului în anul 2008 și un eventual prejudiciu suferit de reclamant, cum chiar el a recunoscut.
Cel de al treilea articol la care reclamantul se referă în acțiune – „ Istoria unui jaf de 200 de milioane de euro” se constituie, de asemenea, ca o prezentare de fapte concrete, de natură economică, privitoare la anumite firme comerciale, la care reclamantul a avut calitatea de acționar, informațiile oferite sunt exacte, realitatea lor poate fi demonstrată, ele fiind preluate din alte surse, deja publicate.
Calitățile manageriale ale reclamantului pot fi apreciate subiectiv de ziarist, ca și de orice persoană, fără ca aceasta să constituie o atingere adusă vieții sale personale sau să genereze un prejudiciu de natură morală.
. Fiind opinii sau aprecieri personale ale indivizilor, deci implicit concluzii proprii, judecăților de valoare nu li se aplica cerința demonstrării veridicității lor, cum se întâmplă in cazul informațiilor, ele bucurându-se de protecția art. 10 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, in măsura in care se bazează pe o argumentare logica a autorului lor, respectiv au la baza elemente obiective care sa le justifice.
Atâta timp cat judecățile de valoare sunt fondate pe un minim de fapte, se poate retine ca ele au fost formulate cu buna credință in exercițiul normal al libertății de exprimare,
La fel se retine când, la baza emiterii judecății de valoare exista un început de proba..
Prin deciziile sale, CEDO a statuat ca libertatea presei presupune dreptul de a recurge la o doza de exagerare, provocare și de a utiliza expresii care ar putea să fie considerate drept polemice sau chiar lipsite de măsură pe plan personal si transmiterea de informații in termeni violenți ori care ofensează, șochează sau deranjează.
Faptul ca reclamantul este o astfel de persoana publica, implicata in activități politice, rezulta nu doar din înscrisurile depuse in dosarul cauzei, ci si din recunoașterea intimaților.
Însă articolele de presă privind un om politic, limitele criticii admisibile sunt mai largi decât în privința unui particular, deoarece persoanele publice se expun conștient unui control atent al faptelor, trebuie să dea dovadă de toleranță, iar imperativele protecției vieții lor private se pun în balanță cu interesele discutării în public a unor probleme politice, cea ce duce la concluzia că excepțiile de la libertatea de exprimare se interpretează mult mai restrictiv ( cauza Lopes Gomes da S. c. Portugaliei, hotărârea din 28 sept._).
Pornind de la aceste statuările instanței europene de la Strasbourg, transformate în reguli de drept în condițiile art. 20 din Constituție, se apreciază că publicarea unor articole, unul din ele chiar subintitulat pamflet, referitoare la activitatea reclamantului nu poate constitui o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii, așa cum impun dispozițiile art. 998, 999 cod civil, decât dacă viața privată a reclamantului ar fi substanțial atinsă.
.Instanța reține astfel că nu este îndeplinită condiția de existenta a faptei ilicite, fata de împrejurarea ca faptele criticată au caracter licit, in considerarea faptului ca suntem in situația atipica a exercitării unui drept subiectiv “colectiv”, astfel cum este reținut acesta de catre CEDO si de către jurisprudența sa, respectiv dreptul de exprimare si la informare prin mass-media (si art. 30 si art. 31 al Constituției).
Fapta reclamata fiind una licita, “comisa” in exercitarea dreptului la libera exprimare si a dreptului a primi si comunica informații, numai exercitare abuziva deci cu rea credință, deci cu o vădită intenție directa a acestui drept poate antrena răspunderea civila delictuala .
Prin practica si doctrina ce interpretează Convenția Europeana a Drepturilor Omului s-a statuat ideea că deși libertatea de exprimare este un drept recunoscut tuturor cetățenilor, libertatea presei este categoria de discurs cel mai bine apărată.
Instanța constată că în cauză nu este îndeplinită nici condiția vinovăției pentru antrenarea răspunderii civile delictuale.
.Având in vedere faptul ca fapta a fost săvârșită in exercițiul unui drept subiectiv re reține că numai o exercitare abuziva a dreptului la exprimare poate fi sancționată
În cadrul vinovăției civile, singura atitudine psihica fata de fapta si urmările sale ce atrage răspunderea delictuala in speța este intenția.
In speță, doar intenția directa sau indirecta va trebui reținuta pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, or, in sarcina intimaților persoane fizice nu poate fi reținută reaua-credință ci buna-credință.
In acest sens este si vasta jurisprudența CEDO care arata ca ziaristul sau ziarul nu poate fi sancționat pentru ceea ce alții au spus si jurnaliștii au preluat si transmis publicului, prin intermediul ziarului.
Cu privire la pretinsa legătura de cauzalitate se reține că apelantul reclamant nu a dovedit ce anume prejudicii au produs articolele incriminate ca fapte pretins ilicite, in ce măsura efectele negative ale acestora –dat fiind momentul publicării articolelor plasat în timpul campaniei electorale - sunt altele fata de alte publicări anterioare, recunoscute a fi fost realizate de alți ziariști.
Or, așa cum a decis CEDO atunci când un prejudiciu produs nu i se poate imputa celui ce si-a exercitat dreptul la exprimare, sancționarea acestuia nu se impune.
Referitor la atragerea răspunderii a S.C.T. . reține că cererea este de asemenea nefondată, acordarea posibilității unor jurnaliști de a se exprima prin intermediul unui ziar, este perfect legală pentru că are în vedere dispozițiile art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 30 alin. 2 din Constituția României.
Cu privire la răspunderea comitentului ce se impută acestei intimate, instanța reține că intre aceasta și autorii materialelor de presa incriminate nu pot exista raporturi de prepușenie, având in vedere că în cauză nu există raporturi de prepușenie ci este vorba despre raporturi specifice presei scrise.
Potrivit art. 1000 alin. 3 C.civ. comitentul răspunde “de prejudiciul cauzat de prepușii lor in funcțiile ce li s-au încredințat.”
Pornindu-se de la ideea ca legea se refera la o răspundere pentru fapta prepusului “in funcțiile încredințate”, ceea ce este definitoriu pentru calitățile de comitent si prepus este existenta unui raport de subordonare care își are temeiul in împrejurarea ca, pe baza acordului dintre ele, o persoana fizica sau juridica a încredințat unei persoane fizice o anumita însărcinare.
Din aceasta încredințare decurge posibilitatea pentru prima persoana – denumita comitent – de a da instrucțiuni, de a direcționa, îndruma si controla activitatea celeilalte persoane - denumita prepus - acesta din urma având obligația de a urma îndrumările si directivele primite.
Acesta dependență funcțională a prepusului fata de comitent, respectiv subordonarea constituie nota caracteristica a raportului de prepușenie care atrage aplicarea dispozițiilor art. 1000 alin. 3 C.civ., dacă sunt întrunite condițiile generale si cele specifice ale răspunderii.”
Ori, in condițiile in care cenzura de orice fel este interzisa, în presa scrisă, jurnalistul nu poate primi directive obligatorii, in sensul de a scrie sau a nu scrie ceva, aceasta ingerința in libertatea de exprimare fiind interzisa chiar prin Constituție.
Jurnaliștii colaborează cu ziarele prin intermediul unor contracte de cesiune drepturi de autor, intre jurnalist si publicația ca atare nu exista relație de subordonare (raport de prepușenie), ziaristul fiind cel care garantează si este singurul răspunzător pentru materialul propus.
În speță, nu exista un contract intre S.C. T. . care sa se fi comandat un subiect privindu-l pe apelantul reclamant, prin urmare faptele nu au fost săvârșite in funcțiile ce le-au fost încredințate apelanților persoane fizice.
Ziaristul este cel care scrie articolul pe un anumit subiect, în funcție de sursele pe care le are la dispoziție și de contextul domeniului în care scrie.
Prin urmare, in speță nu exista un raport de prepușenie intre S.C. T. ., neexistând un raport de subordonare, societatea nefiind in situația in care ar fi încredințat semnatarilor materialelor de presa “funcția” de a scrie despre intimat sau de a scrie despre subiectele ce fac obiectul articolelor incriminate.
Pentru toate aceste considerente, instanța concluzionează că articolele de presă incriminate nu constituie fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, soluția instanței de fond este legală și temeinică, motivele de apel sunt nefondate în întregime astfel că, în temeiul art. 296 C.P.civ va respinge apelul declarat ca fiind nefondat, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a sentinței pronunțată de instanța de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul P. T., domiciliat în București, sect.1, ., împotriva sentinței civile nr.226/14.07.2011, pronunțată de Tribunalul M. – Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți . SRL, cu sediul în Dr Tr S., ..1, jud. M., D. E. P. – cu pseudonim P. E., C. R. cu pseudonim I. M., domiciliat în Dr Tr S., ., nr.9, . jud. M..
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 19.06.2013.
Președinte, Judecător,
L. E. C. T.
Grefier,
I. B.
Red. Jud. CT / 19.07.2013
Tehn. red. IB / 2 ex
Jud fond S C.
| ← Anulare act. Decizia nr. 5967/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretenţii. Decizia nr. 195/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
