Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 216/2013. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 216/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 06-11-2013 în dosarul nr. 8839/101/2009*

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 216

Ședința publică de la 06 Noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE TANIA ȚAPURIN

Judecător M. P.

Grefier C. C.

x.x.x.

Pe rol, judecarea apelurilor declarate de reclamantul V. T. – decedat, cu ultim domiciliu în Dr. Tr. S., .. 6A, ., ., jud. M., și pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sect.5, PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M., cu sediul în Dr. Tr. S., Piața R. N., nr. 1, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 364 din 29 iunie 2010, pronunțată de Tribunalul M. în dosar nr._, având ca obiect Despăgubiri Legea nr.221/2009.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit apelantul reclamant și apelantul pârât.

Procedura de citare neîndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se lipsa de procedură cu apelantul reclamant V. T. - decedat, nefiind comunicați moștenitorii pentru introducerea în cauză, precum și referatul din data de 17.10.2013 prin care s-a propus perimarea apelurilor. S-a mai învederat cererea înregistrată sub nr._/05.11.2013, prin care apelantul pârât a solicitat menținerea măsurii de suspendare.

Curtea a respins cererea de menținere a măsurii de suspendare formulată de apelantul pârât, având în vedere că dosarul a fost suspendat în data de 24 martie 2011, și a luat în examinare apelurile sub aspectul excepției de perimare.

CURTEA

Asupra apelurilor civile de față, se constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 364 din 29 iunie 2010, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul M. a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul V. T., în contradictoriu cu pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.

A obligat pârâtul să plătească reclamantului echivalentul în lei la data plății a sumei de 100.000 euro reprezentând 60.000 euro prejudiciul moral personal și 40.000 euro prejudiciul suferit de defunctul V. G..

A obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 28.161 lei reprezentând daune materiale.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamantul V. T., la data de 21 iulie 2010, cât și pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE CU REPREZENTANT ÎN TERITORIU DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M. la data de 16.07.2010.

Ca urmare a decesul reclamantului V. T., dosarul a fost suspendat prin încheierea de ședință de la data de 24 martie 2011.

Prin cererea înregistrată sub nr._/23.02.2012, apelantul pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE CU REPREZENTANT ÎN TERITORIU DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M. a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, dosarul fiind transpus pe rolul Secției I Civile a Curții de Apel C. sub nr._ . Această cerere a fost respinsă prin încheierea de ședință din data de 11 aprilie 2012, Curtea menținând măsura suspendării prezentului dosar, în temeiul art. 243 alin. 1 pct. 1 C.p.c..

Având în vedere că, din verificările actelor de la dosar, rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 11 aprilie 2012, dată la care s-a menținut măsura suspendării baza art. 243 alin. 1 pct. 1 C.p.c. până la dezbaterea succesiunii și indicarea moștenitorilor apelantului reclamant V. T. și a rămas în nelucrare mai mult de 1 an, din vina părților, în temeiul art. 248 și 252 C.p.c., urmează a se constata perimate apelurile.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN N. LEGII

DECIDE

Constată perimate apelurile declarate de reclamantul V. T. – decedat, cu ultim domiciliu în Dr. Tr. S., .. 6A, ., ., jud. M., și pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sect.5, PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M., cu sediul în Dr. Tr. S., Piața R. N., nr. 1, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 364 din 29 iunie 2010, pronunțată de Tribunalul M. în dosar nr._ .

Cu recurs.

Pronunțată în ședința publică de la 06 Noiembrie 2013

Președinte,

T. Ț.

Judecător,

M. P.

Grefier,

C. C.

Red. și tehnored. C.C.

06 Decembrie 2013/5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 216/2013. Curtea de Apel CRAIOVA