Grăniţuire. Decizia nr. 4146/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4146/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 18-04-2013 în dosarul nr. 3552/317/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 4146/2013
Ședința publică de la 18 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. L.
Judecător F. D.
Judecător I. V.
Grefier N. D.
x.x.x.x
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de recurenta reclamantă I. V. și recurentul pârât E. I., împotriva deciziei civile nr.3/07.01.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât E. I., având ca obiect grănițuire .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul pârât E. I., lipsind recurenta reclamantă I. V. și intimatul pârât E. I..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat următoarele: recursurile au fost declarate și motivate în termen legal, timbrate conform chitanțelor depuse la dosar, după care,
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constatând cauza în stare de judecată a acordat cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii asupra recursurilor de față.
Recurentul pârât E. I., a solicitat admiterea recursului conform motivelor depuse la dosar, iar cu privire la recursul declarat de recurenta reclamantă I. V., a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, conform întâmpinării depusă la dosar.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față.
Prin sentința civilă nr.2524 din 12.09.2012 Judecătoria Tg.-Cărbunești, a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta I. V., în contradictoriu cu pârâtul E. I., a stabilit linia de hotar dintre proprietățile părților, pe lungimea acestora, ca fiind linia ce unește punctele A-B-C-D, conform schiței aferente raportului de expertiză, întocmit de expert tehnic V. N., punctul A reprezentând punctul ce se află la o distanță de 0,71 m de colțul gardului actual dintre proprietăți, punctul B întâlnește gardul actual, în linie dreaptă, la o distanță de 20,95 m de punctul A, punctul C reprezintă colțul de nord-est al gardului existent, la o distanță de 26,94 m de punctul B, reprezentată de aliniamentul actual al gardului despărțitor, iar punctul D se află la o distanță de 21,24 m de punctul C, astfel încât latura de nord a terenului reclamantei să aibă 14,83 m.
A obligat pârâtul să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 7 m.p., având forma unui triunghi, cu baza de 20,95 m și înălțimea de 0,71 m, cu vecinii: E – proprietate pârât, V-proprietate reclamantă, S- Dj 675 B.
Au fost compensate parțial cheltuielile de judecată și obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 410,5 lei cheltuieli de judecată.
A fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată avansate de către stat, în sumă de 350 lei.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamanta I. C. V. este proprietara suprafeței de 996 m.p., situată în parcelele 1075 și 1074 din tarlaua 26, pentru care i-a fost constituit dreptul de proprietate prin titlul de proprietate nr._/28.12.1993, teren ce se învecinează cu terenul în suprafață de 929 m.p. din parcelele 1072, 1073, tarlaua 26, pentru care s-a constituit dreptul de proprietate prin titlul de proprietate nr._/28.12.1993, pe numele defunctei E. T. F., al cărei moștenitor este pârâtul E. I., conform certificatului de moștenitor nr.53/01.09.2011.
Potrivit art. 584 cod civil din 1864, aplicabil speței, față de data introducerii acțiunii, „orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite cu a sa”, grănițuirea fiind un atribut al dreptului de proprietate care este imprescriptibil, iar exercitarea acestui drept constituie o facultate ce nu se stinge prin nefolosire.
Condițiile speciale pentru introducerea acțiunii în grănițuire ce trebuie îndeplinite cumulativ sunt: inexistența unei grănițuirea anterioare, fie convențională, fie pe cale judecătorească; existența a doua fonduri contigue, proprietate privata, caracterul limitrof al terenurilor fiind de esența grănițuirii; cele doua fonduri sa fie proprietatea distinctă a doua persoane diferite.
Că, o astfel de acțiune este admisibila chiar dacă între proprietăți există hotare anterioare, ori de câte ori aceste hotare nu au fost stabilite prin înțelegerea părților sau prin hotărâre judecătoreasca.
S-a mai reținut că între părți există neînțelegeri cu privire la linia de hotar, reclamanta contestând delimitarea existentă a terenurilor, iar terenurile învecinate sunt proprietatea reclamantei și a pârâtului, fiind îndeplinite condițiile promovării acțiunii în grănițuire, conform art.584 Cod civil.
Din răspunsurile părților la interogatoriu s-a reținut că proprietățile părților sunt delimitate prin gard doar pe o porțiune, gard ce a fost edificat în anul 2009.
Prin raportul de expertiză în specialitatea topografie întocmit în cauză de expert tehnic V. N. N. au fost identificate terenurile deținute efectiv de părți și terenurile înscrise în titlurile de proprietate, emise acestora, prin transpunerea pe planul cadastral ce a stat la baza emiterii actelor de proprietate, constatându-se în urma măsurătorilor că părțile nu dețin terenurile conform actelor de proprietate emise, concluzie la care s-a ajuns și de către expertul asistent I. D. că reclamanta la frontul stradal deține 14,29 metri, în loc de 15 metri, în timp ce pârâtul deține 11,47 metri, în loc de 11 metri, iar între terenul deținut de pârât și parcelele din planul cadastral există o porțiune neocupată de pârât, ci de vecinul său de la est .
A concluzionat expertul topograf că linia de hotar dintre cele două proprietăți este dată de linia ce unește punctele A – B – C – D, punctul A aflându-se la 0,71 m de colțul gardului actual dintre proprietăți, punctul B întâlnește gardul actual, la 20,95 m de punctul A, punctul C reprezintă colțul de nord-est al gardului existent, tronsonul B-C fiind reprezentat de gardul existent, iar punctul D se află la 21,24 m de punctul C, astfel încât latura de nord a terenului reclamantei are 14,83.
Față de această linie de hotar s-a concluzionat că pârâtul ocupă din terenul reclamantei o suprafață totală de 12 m.p., 7 m.p. spre Sud, sub formă de triunghi, cu baza de 20,95 m și înălțimea de 0,71 m și 5 m.p. spre nord, sub formă de triunghi, cu baza de 21,24 m și înălțimea de 0,44m.
Instanța, având în vedere înscrisurile depuse de părți la dosar, schițele proceselor-verbale de punere în posesie emise acestora și planul cadastral comunicat de Comisia locală Albeni, a reținut că linia de hotar propusă prin raportul de expertiză întocmit de expert tehnic V. N., respectă dimensiunile din actele de proprietate emise părților, reprezentate de titlurile de proprietate prin care li s-a constituit dreptul de proprietate reclamantei și autoarei pârâtului, susținerile părților, prin care pretind alte lățimi ale terenurilor, nefiind întemeiate.
S-a apreciat că litigiul purtat anterior între autorii părților și soluționat prin sentința civilă nr.3724/24.12.1982 nu prezintă relevanță juridică în cauză, sub aspectul dimensiunilor terenurilor părților, având în vedere că pentru terenurile cu privire la care se solicită grănițuirea, părților le-a fost stabilit dreptul de proprietate ulterior prin constituire, prin titlurile de proprietate depuse la dosar, acțiunea de față fiind întemeiată pe aceste titluri de proprietate. Totodată, în schițele anexe ale proceselor-verbale de punere în posesie ce au stat la baza emiterii titlurilor de proprietate au fost înscrise doar lățimile laturilor de sud ale terenurilor părților, reclamanta nejustificând lățimea de 15 metri și pe latura de nord.
Cum linia de hotar propusă prin raportul de expertiză a fost stabilită în funcție de dimensiunile terenurilor părților, redate în raportul de expertiză, dimensiuni ce au fost stabilite prin suprapunerea măsurătorilor efectuate peste planul cadastral, având în vedere dimensiunea frontului stradal înscrisă în procesele-verbale de punere în posesie, instanța a apreciat linia de hotar conform dimensiunilor și amplasamentului determinate în raportul de expertiză, corespunzătoare amplasamentelor din actele de proprietate emise părților.
Instanța a reținut ca fiind întemeiată în parte cererea în revendicare, având în vedere concluziile raportului de expertiză din care a rezultat că, față de amplasarea gardului actual, pârâtul ocupă din proprietate reclamantei terenul în suprafață de 7 m.p., având forma unui triunghi, cu baza de 20,95 m și înălțimea de 0,71 m, cu vecinii: E – proprietate pârât, V-proprietate reclamantă, S- Dj 675 B, închis în curtea pârâtului.
Referitor la suprafața de 5 m.p., identificată prin raportul de expertiză ca teren ocupat de pârât, instanța a reținut că acest teren nu este delimitat de garduri, aspect constatat și de către expert, iar reclamanta nu a făcut dovada exercitării de către pârât a ocupațiunii și asupra acestui teren, pentru a fi îndeplinite condițiile impuse de art.480 Cod civil.
În temeiul art.274 și art.584 Cod civil, instanța a compensat parțial cheltuielile de judecată și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 410,5 lei cheltuieli de judecată, reprezentând ½ din taxa de timbru pentru grănițuire și onorariu expert și taxa de timbru aferentă capătului de cerere având ca obiect revendicare.
Împotriva sentinței au declarat apel atât reclamanta I. V., cât și pârâtul E. I., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate .
Reclamanta I. V. a criticat sentința pe considerentul că prima instanță nu a ținut cont de dimensiunile terenului trecute în documentația cadastrală și deși a solicitat revendicarea terenului pe întreaga lungime a acestuia de-a lungul liniei de hotar, revendicarea nu i-a fost admisă decât pentru 7 mp la frontul stradal, nu și pentru cei 5 mp ocupați pe latura de nord.
A mai arătat apelanta că terenul proprietatea sa trebuie să aibă lățimea conform actelor de constituire și a schiței aferente procesului verbal de punere în posesie de 15 m, iar lățimea terenului pârâtului trebuie să aibă 11 m, conform actelor de constituire deținute de acesta.
O altă critică a vizat și cuantumul cheltuielilor de judecată care i-au fost acordate, arătând în acest sens că toate cheltuielile au fost suportate doar de către reclamantă și ca atare acestea i se cuvin în totalitate.
Pârâtul E. I. a criticat sentința arătând că soluția dată nu a ținut cont de probele de la dosar, în discuția părților nefiind pus capătul de cerere privind revendicarea, pe care aceasta și l-a precizat după rămânerea în pronunțare a pricinii, astfel că nu și-a putut face în cauză apărările necesare cu privire la această cerere, nefiindu-i respectat dreptul la un proces echitabil.
A mai arătat apelantul pârât că trebuia respinsă și acțiunea în grănițuire promovată de reclamantă, în speță nefiind întrunite cerințele art. 584 Cod civil, reclamanta delimitându-și frontul stradal cu gard zidit, care nu a fost modificat de aproximativ 10 ani, între proprietatea sa și cea a reclamantei existând deja un gard despărțitor edificat chiar de către reclamantă.
Că, deși a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză întocmit de către V. N., acestea au fost respinse în mod eronat, iar raportul de expertiză întocmit de către I. D. s-a depus când pricina a rămas în pronunțare, neputând să-și spună punctul de vedere cu privire la acest raport.
A mai susținut apelantul pârât că reclamanta conform actelor de constituire a dreptului de proprietate trebuie să dețină 996 mp, iar prin porțiunea revendicată, suprafața de teren s-ar mării nejustificat la 1004 mp, iar în ceea ce privește actele sale de constituire, a arătat că în baza titlului de proprietate_/1993 suprafața constituită este de 929 mp și în situația în care ar trebui să-i lase reclamantei 7 mp, această suprafață s-ar diminua, ceea ce nu este corect.
În apelul său pârâtul a precizat că în anul 1982 părțile s-au mai judecat ( autoarea sa cu apelanta reclamantă și soțul acesteia), în cauza respectivă pronunțându-se sentința civilă nr. 3274 /24.12.1982 în dosarul nr. 3207/1982 al Judecătoriei Tg-Cărbunești, sentință care a fost pusă în executare și ca urmare între proprietățile părților s-a amplasat un gard din lemn, astfel încât frontul stradal al reclamantei a fost stabilit la 14,20 m, iar frontul stradal al terenului autoarei D. F. ( mama apelantului pârât ) stabilindu-se la 11,60 m, iar din anul 1982 și până în prezent lățimea celor două terenuri a rămas aproximativ aceeași.
A fost criticată sentința și sub aspectul cheltuielilor de judecată la care a fost obligat, arătând în acest sens că în mod nelegal a fost obligat de două ori la plata acelorași cheltuieli de judecată, constând în onorariu expert.
La termenul fixat în apel pentru data de 10.12.2012 la cererea apelantei reclamante, în virtutea dispozițiilor art. 295 C.pr.civ. a fost încuviințată cererea privind completarea probelor prin efectuarea unei expertize din 3 experți, însă la termenul ulterior din 7.01.2013 apelanta reclamantă ,conform declarației atașată la dosar, a arătat că nu mai este de acord cu efectuarea expertizei încuviințate și nici cu efectuarea altor probe, același aspect susținându-l și apelantul pârât, părțile apreciind că au fost administrate suficiente probe la prima instanță.
Tribunalul Gorj prin decizia civilă nr. 3 de la 7 ianuarie 2013 a respins ca nefondate apelurile declarate de apelanta reclamantă I. V. și de apelantul pârât E. I. împotriva sentinței civile nr.2524 din 12.09.2012 pronunțată de Judecătoria Tg.-Cărbunești în dosarul nr._ .
Pentru a se pronunța astfel tribunalul Gorj a reținut următoarele:
Critica apelantei reclamante privitoare la greșita neadmitere a acțiunii în revendicare și pentru suprafața situată în partea de nord a proprietății este neîntemeiată în schița procesului verbal de punere în posesie nefiind trecută în această parte lățimea terenului. Mai mult așa cum rezultă din rapoartele de expertiză efectuate în cauză în situația în care ar fi considerată și în partea de nord o lățime de 15 m pentru terenul apelantei reclamante s-ar depăși suprafața de 0,996 mp pentru care acesteia i s-a constituit dreptul de proprietate prin titlul_/1993, iar pârâtului i-ar fi diminuată suprafața de 0,929 mp care i-a fost constituită prin titlul nr._/1993.
Dovada ocupațiunii terenului din partea de nord de către pârât nici nu a fost dovedită de către reclamantă, suprafața respectivă nefiind îngrădită.
Susținerea apelantei că prima instanță i-a respins administrarea probei testimoniale în dovedirea acțiunii sale este nereală, aceasta nesolicitând proba menționată așa cum rezultă din încheierea de ședință din 23.11.2011 când au fost propuse și încuviințate probatoriile (fila 84 din dosarul instanței de fond).
Nici critica vizând cuantumul cheltuielilor de judecată nu este fondată, prima instanță făcând o corectă aplicare a dispozițiilor art.274 Cod pr.civilă și 584 Cod civil, un capăt de cerere al acțiunii vizând grănițuirea, situație în care cheltuielile grănițuirii se fac pe jumătate.
Neîntemeiat este și apelul declarat de pârât, reclamanta solicitând prin însăși cererea de chemare în judecată revendicarea unei porțiuni de teren și drept consecință nu se poate reține că un atare capăt de cerere nu s-a pus în discuția părților de îndată ce prin expertizele efectuate în cauză s-a dispus să se stabilească dacă părțile ocupă suprafețe de teren una de la cealaltă.
Nefondată este și critica vizând admiterea grănițuirii proprietăților părților ce se învecinează, dispozițiile art.584 Cod civil prevăzând că „orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipită cu a sa”
Este adevărat că anterior și anume în anul 1982 între autorii părților a mai avut loc un litigiu având ca obiect revendicarea finalizat prin sentința civilă nr.3724/1982 însă în prezent părților le-au fost emise acte de proprietate în baza legilor funciare, astfel că în mod corect la identificarea suprafețelor în litigiu au fost avute în vedere aceste acte.
D. fiind faptul că în procesele verbale de punere în posesie ale părților în partea de sud sunt precizate lățimile pe care le-a fost constituit dreptul de proprietate acestora și anume 11 m pentru apelantul pârât și 15 m pentru apelanta reclamantă, grănițuirea s-a făcut în mod corect ținând cont de aceste dimensiuni.
Este neîntemeiată și critica vizând cheltuielile de judecată la care a fost obligat pârâtul fiind făcută de către instanța de fond o corectă acordare a acestora raportat la dispozițiile art.274 Cod pr.civilă, 584 Cod civil și art.18 din OUG nr.51/2008, conform celui din urmă text de lege cheltuielile părții care a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviințarea ajutorului public judiciar fiind puse în sarcina celeilalte părți dacă aceasta a căzut în pretențiile sale, partea căzută în pretenții fiind obligată la plata către stat a acestora.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs atât reclamanta I. V., cât și pârâtul E. I..
În motivele de recurs reclamanta I. V. a arătat că după încuviințarea probatoriilor la primul termen de judecată, la al doilea termen de judecată recurenta a renunțat la contraexpertiza încuviințată, arătând că nu are banii necesari pentru a plăti 3 experți, pricina rămânând în pronunțare, fără ca instanța de apel să analizeze în vreun fel în decizia recurată motivele de apel invocate de reclamantă. Motivele de nelegalitate și netemeinicie invocate în apel nu pot fi analizate de instanța de recurs atâta vreme cât nu se regăsesc în motivația concretă în fapt și în drept pentru care au fost respinse cererile de probatoriu sau în susținerea apărărilor reclamantei.
Arată că în temeiul principiului devoluțiunii instanța de apel trebuia să intre în cercetarea fondului așa cum s-a cerut și era obligată să motiveze în fapt și în drept decizia recurată cu referire la motivele invocate de reclamantă, de care nu a ținut seama în nici un fel.
Mai arată că prin apelul declarat recurenta a solicitat încuviințarea și efectuarea unui supliment al raportului de expertiză topo, efectuat la prima instanță de către expert V. N., în vederea transpunerii efective în teren a proc.-vb. de punere în posesie, a schițelor anexe ale acestora, a rezultatelor măsurătorilor efectuate de către CLFF Albeni-filele 121,153,160, în sensul obiecțiunilor formulate pentru termenul din 5.09.2012, respinse în mod nejustificat.
A solicitat ca expertul să țină seama de documentele eliberate reclamantei de OCPI la intabularea terenului său în cartea funciară, documente depuse la dosarul cauzei din 21.09.2011 odată cu acțiunea-filele 13, 14, 15, 37/46 verso, documente la care nu se face referire în sentința apelată și nici în adresa către expert
Susține că instanța de apel nu analizează deloc acest motiv principal de apel în decizia recurată- nu se face vorbire de acest prim motiv și nici de documentele la care face referire.
Consideră că instanța de fond în obiectivele formulate către expert trebuia să țină seama de documentele aflate la dosarul cauzei depuse odată cu acțiunea-21.09.2011: extras de carte funciară, recurenta având intabulat dreptul de proprietate, având dimensiuni ale terenului pe toate laturile înscrise în cartea funciară, precum și înscrisuri eliberate de CLFF Albeni, iar instanța de apel trebuia să analizeze această critică. Pe lângă rapoartele de expertiză întocmite există la dosarul de fond și de apel o . înscrisuri la care cele 2 instanțe referire în niciun fel, respectiv documentația cadastrală întocmită pentru terenul reclamantei, de înscrisuri emise de CLFF Albeni, de acte tehnice realizate de proiectantul are a întocmit documentația în vederea emiterii autorizației și construirii gardului dintre proprietățile părților. In plus, din înscrisurile CLFF Albeni-filele 121, 153, 160 cât și din schița documentației cadastrale-fila 37/46 verso se observă că pârâtul ocupă o suprafață de teren mult mai mare din terenul reclamantei, situată de-a lungul întregii linii de hotar în adâncimea terenului, ce pornește de la stradă DJ 675 B.
Apreciază că instanțele trebuiau să țină seama în mod prioritar de documentația cadastrală cu schița aferentă ce indică următoarele dimensiuni pentru terenul reclamantei: N-14,95 m, S-15 m, V-66,77 m, E-69,85 m, fila 37 verso, fila 46 verso. Deși documentația cadastrală exista la dosarul cauzei de la data introducerii acțiunii-21.09.2012, filele 13, 14, 15, 37/46, instanțele ignoră complet aceste documente, documente de care nu ține seama în adresa către expert, nici în sentința apelată și ulterior nici în decizia apelată.
Instanța de apel nici nu a analizat deloc critica vizând înscrisuri în dovedirea proprietății aflate la dosarul cauzei ignorate de instanța de fond. Instanța de fond nu ține seama în nici un fel de înscrisurile emise de CLFF Albeni și nici de documentația cadastrală aflată la dosarul cauzei încă de la data introducerii acțiunii-21.09.2012-filele 13, 14, 15, 37/46 verso și doar parțial de conținutul rapoartelor tehnice arătate. Astfel în dispozitivul sentinței este obligat pârâtul spre a lăsa reclamantei numai 1 suprafață de teren de 7 mp pe latura S la frontul stradal. Instanța arată că, referitor la cea de a 2-a suprafață de teren de 5 mp identificată ca fiind ocupată pe latura N de experți, nu se face dovada exercitării de 5 mp identificată ca fiind ocupată pe latura N de experți, nu se face dovada exercitării de către pârât a ocupațiunii pentru că acest teren nu este delimitat de garduri lungul liniei de hotar, iar experții constată în mod explicit în rapoarte ocupațiunea pe latura de N și S, instanța de fond și de apel-pag.4 nu rețin ocuparea abuzivă de către pârât și pe latura N pentru lipsă gard.
Acțiunea în revendicare, acțiune reală și petitorie, este mijlocul juridic specific de apărare a dreptului de proprietate privată prin care proprietarul unui bun solicită recunoașterea dreptului de proprietate asupra bunului și redobândirea stăpânirii acestuia. Nu există în Codul civil vreo condiționare a exercitării acțiunii în revendicare de o anumită formă de o anumită formă de exercitare a ocupațiunii (în speță vreo îngrădire a terenului), astfel încât decizia criticată se dovedește netemeinică și nelegală și sub aspectul soluționării capătului de cerere privind revendicarea, deoarece în speță a arătat în ce constă ocupațiunea, 2 experți topografi au identificat 2 suprafețe de teren ocupate abuziv de pârât.
În plus, se observă că în dosarul de fond a învederat de mai multe ori instanței necesitatea administrării probei testimoniale, pentru a dovedi forma și dimensiunea ocupațiunii, însă instanța a respins de fiecare dată această probă necesară, motivând că nu este utilă cauzei. Instanța de apel a reținut greșit că nu a fost solicitată deloc-pag.4, deși a fost de solicitată, iar necesitatea administrării chiar reieșea din dezbateri.
Critică sentința și pentru faptul că instanța de apel nu analizează nici cel de-al II-lea motiv de apel privind cheltuieli de judecată suportate de recurenta-reclamantă, preluând întocmai motivația din sentința. Instanța de apel și cea de fond nu analizează deloc cuantumul, defalcarea cheltuielilor, dovezile privind suportarea acestora de recurentă, ignorând complet onorariu de avocați și cheltuieli transport.
Precizează că a formulat cererea de cerere în judecată având 3 capete: grănițuire, revendicare și obligare la plata cheltuielilor de judecată. Soluționarea cauzei la instanța de fond a necesitat efectuarea multor cheltuieli de judecată, însă pârâtul nu a suportat niciun fel de cheltuieli - nu există la dosarul instanței de fond vreo dovadă de plată a unor cheltuieli de judecată de către pârât, cheltuielile de judecată fiind suportate de recurentă în totalitate la fond, astfel:
- filele 63-64-chitanță taxă de timbru: 19+51=70 lei; - fila 192-193-chitanță onorariu avocat: 100+400=500 lei; - fila 235 verso - cheltuieli de transport avocat ruta Tg.J.-Tg.Cărbunești - bilete: 144 lei;- fila 163 - chitanță onorariu expert V. N.: 702 lei;- fila 176 - chitanță onorariu expert I. D.: 600 lei
La aceste cheltuieli de judecată se adaugă și: cheltuieli suportate de stat în cuantum de 700 lei, respectiv ajutor public judiciar, ea având o pensie de 317 lei, fără alte venituri, cheltuieli efectuate în apel onorariu avocat, taxa de timbru și în recurs taxa de timbru.
Arată că instanța de fond admite parțial acțiunea, deși dispune atât grănițuirea, cât și obligarea pârâtului de a nu mai exercita ocupațiune-deci admitere a 2 capete de cerere- însă compensează parțial cheltuielile de judecată în temeiul art.274 Cod pr.civilă și art.584 Cod civil, soluție netemeinică și nelegală. Instanța de apel motivează la pag. 5 că prima instanță corect aplică art.274 și art.584, un capăt de cerere vizând grănițuirea. Instanța de apel menține soluția instanței de fond, fără a observa că este acțiune în grănițuire-admisă total și acțiune în revendicare-admisă parțial, situație în care totuși cheltuielile de judecată trebuie acordate în legătură cu ambele capete de cerere.
Potrivit art.584 cheltuielile de grănițuire urmează să fie suportate deopotrivă de ambele părți și compensarea cheltuielilor de judecată se dispune când reclamantul a formulat mai multe capete de cerere din care numai unul a fost admis,cât și în cazul în care au fost admise pretențiile formulate de ambele părți, admise total sau în parte, instanța poate compensa după caz, total/ parțial cheltuielile de judecată. In speță pârâtul nu face dovada că ar fi suportat vreo cheltuială de judecată! Mai mult decât atât, este o acțiune mixtă, fiind admisă și revendicarea, nu numai grănițuirea, deci 2 capete de cerere. Prin întâmpinarea formulată pârâtul nu recunoaște pretențiile reclamantei, pretenții întemeiate potrivit expertizelor-pentru a beneficia de art.275 Cod civil și nici nu formulează cerere reconvențională, care să fi fost admisă-pentru a opera compensarea dispusă de prima instanță și menținută prin soluția instanței de apel.
Chiar și admiterea în parte a acțiunii nu justifică reducerea și neacordarea unor cheltuieli de judecată cuvenite reclamantei pentru efectuarea expertizelor, care au fost determinate de comportarea de rea-credință a pârâtului, cât și pentru angajarea unui apărător, cu un onorariu minimal în raport de munca și durata mare de timp a dosarului. Partea nu este obligată să-și angajeze un apărător numai din localitatea unde se dezbate procesul, deoarece aceasta ar echivala cu limitarea liberei sale alegeri în angajarea unui apărător și ar fi contrar principiilor care guvernează dreptul la apărare, fiind îndreptățită la cheltuieli de judecată care să reprezinte și cheltuieli de deplasare reprezentate în speță de bilete pe mijloacele de transport în comun. Onorariu de avocat-500 lei nu a fost acordat deloc și nici bilete transport - 144 lei, deși dovada acestor cheltuieli se află în dosarul de fond.
Instanța de apel nu s-a pronunțat nici asupra cheltuielilor de judecată efectuate de părți în apel, deși s-au solicitat de părți – taxa de timbru și onorariu avocați.
Solicită admiterea recursului, precum și obligarea la plata în totalitate a cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea cauzei la fond, în apel și în recurs.
În drept invocă dispoz.art.6 CEDO, art.304 pct.7, pct.9, 3041 C.proc.civ. coroborate cu dispoz.art.297 si art.312 alin.3 C.proc.civ. raportate la dispoz.art.480, art.584 Vechiul cod civil, cât și pe dispoz.art.274 C.proc.civ.
Pârâtul E. I. în motivele de recurs invocă prevederile art.304, pct.5, 6, 7, 8, 9 Cod pr.civilă, raportate la dispozițiile art.584, 480 Cod civil, 129 Cod pr.civilă, 261 Cod pr.civilă, art.1, alin.1 din protcolul CEDO și art.6, alin.1 CEDO.
În motivare arată că pe fondul litigiului, reclamanta I. V. a chemat în judecată pe pârâții E. I. și E. I. pentru a se dispune grănițuirea proprietăților lor care se învecinează pe o latură, obligarea pârâților să-i lase în deplină proprietate fâșia de teren ocupată de-a lungul liniei de hotar și cheltuieli de judecată.
Pentru dovedirea dreptului său de proprietate nr._ din 28.12.1993, emis prin constituire de drepturi.
Arată că în calitate de pârât, la data de 23.11.2011 a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a arătat ca este singurul moștenitor acceptant al succesiunii rămase de pe urma def. D. F., fosta E., de la care a moștenit suprafața de 929 mp, situată în intravilanul satului Albeni, ., pe care se afla o casa de locuit, construita cu aproximativ 40 de ani în urmă.
Precizează că în anul 1982, autoarea sa s-a judecat cu soțul intimatei I. V., in cauza pronunțându-se s.c. nr: 3274 din 24.12.1982, in dosarul nr: 3207/1982 al Judecătoriei Tg.Carbunesti, sentința care a fost pusă în executare și ca urmare intre proprietățile părtilor s-a amplasat un gard de lemn, astfel încât frontul stradal al reclamantei a fost stabilit la 14,20m, iar frontul stradal al autoarei sale D. F. a fost stabilit la 11,60 m.
Din anul 1982 si pana in prezent lățimea celor două terenuri a rămas aceeași, iar reclamanta I. V. nu a depus niciun act de proprietate prin care sa facă dovada ca lățimea terenului sau s-a majorat de la 14,20 m cât i-a fost stabilit în anul 1982 la 15 m.
Precizează că prin întâmpinarea depusa la instanța de fond a invocat faptul că reclamanta I. V. nu a indicat obiectul cererii în revendidicare, conform art.112, pct.3, C. pr. civilă si a solicitat în temeiul art.133, alin.l, Cod pr.civilă, să se constate nulă aceasta cerere.
Prin încheierea de ședința din 23.11.2011 (f.84, d.fond), instanța a constatat ca obiectul capătului doi de cerere a fost indicat de reclamantă ca fiind acțiune in revendicare, însă fără a individualiza terenul pe care înțelege să-1 revendice, motiv pentru care i-a pus în vedere apărătorului reclamantei: "Să identifice terenul pe care înțelege să-l revendice de la pârâți cu suprafața si vecinii sub sancțiunea anularii cererii.
La data de 29.11.201l (f.85, d.fond), reclamanta a depus la dosarul cauzei precizare la acțiune privind capătul de cerere in revendicare, arătând ca nu poate preciza cu exactitate suprafața de teren revendicata.
Pe data de 27.08.2012, a fost depus la dosar raportul de expertiza, întocmit de către dl. exp. Vamesu (f. 198-201 d.fond).
Prin încheierea de ședința din 29 aug.2012 (f.205, d.fond) s-a acordat termen de judecata la data de 5 sep.2012 pentru ca părțile să studieze acest raport de expertiză. Până la data de 5 septembrie 2012, când cauza a fost luată în pronunțare, reclamanta I. V. nu identificase terenul pe care înțelegea să-1 revendice de la pârâți cu suprafața si vecinii.
Arată că aceasta si-a precizat capătul de cerere privind revendicarea prin concluziile scrise depuse la data de 10 sep 2012, după rămânerea in pronunțare a pricinii, fără să aibă posibilitatea să-și facă apărările în cauză necesare cu privire la această cerere, nefiindu-i respectat dreptul la apărare si dreptul al un proces echitabil, in condițiile in care instanța de fond a admis capătul de cerere privind revendicarea potrivit precizărilor făcute de recurenta I. V. în concluziile scrise depuse la data de 10 septembrie 2012, după ce cauza se luase in pronunțare la data de 5 septembrie 2012.
Susține că raportul de expertiza întocmit de către exp. asistent I. D., pe care instanța de fond si-a motivat hotărârea adoptata, a fost depus de către apărătorul reclamantei la termenul din 5 sept 2012, încălcându-se din nou dreptul la apărare al recurentului E. I., întrucât aceasta nu a avut posibilitatea să cunoască acest raport de expertiza și să-și facă apărările corespunzătoare.
Linia de hotar dintre proprietățile părților stabilita de către exp. Vamesu N. nu respecta dimensiunile din actele de proprietate emise pe numele E. T.F., autoarea recurentului E. I., respectiv titlul de proprietate nr:_/1993 si Procesul verbal de punere in posesie prin care s-a stabilit ca lățimea în partea de sud al terenului acestuia trebuie să fie 11 m.
Dacă această linie de hotar ar rămâne in condițiile stabilite de expert Vamesu N., atunci lățimea in partea de sud la drumul județean terenului deținut de recurentul E. I. s-ar diminua de la 11 m cat acesta are trecut in Procesul verbal de punere in posesie emis pe nunele E. T. F. la 10,64m, reducându-se si suprafața de teren ce o are in proprietate de 915mp teren deținut efectiv potrivit raportului de expertiza Vamesu N. la suprafața de 915mp -7 mp =908mp (în condițiile în care acesta ar trebui să dețină suprafața de 929 mp, potrivit titlului de proprietate nr:_ din 28.12.2003, emis pe numele E. T.F.).
La întocmirea raportului sau de expertiza, exp. Vamesu N. s-a raportat în mod greșit doar la planul cadastral, deși era obligatoriu să-și întocmească raportul, de expertiză în baza planului parcelar întocmit de CLFF Albeni la data emiterii proceselor verbale ale părților, plan parcelar care să fi fost vizat spre neschimbare de către CLFF Albeni, jud.Gor.
Chiar din copia xerox a planului cadastral anexat raportului de exp. Vamesu aflat la f.201, d.fond, reiese că parcelele 1073 și 1072 care au aparținut lui E. T.F., autoarea recurentului au la drumul județean- in partea de sud lățimea de 10,76m, in condițiile în care, lățimea in partea de sud a terenului recurentului, trebuie sa fie de 11 m.
Față de cele menționate, este evident ca linia de hotar propusă prin raportul de exp. întocmit de exp. Vamesu N. nu respecta dimensiunile din actele de proprietate emise pe numele E. T.F., autoarea recurentului E. I..
În aceste condiții, suprafața de teren deținută de reclamanta I. V., s-ar mări nejustificat de la 996mp cât aceasta trebuie să dețină potrivit titlului de proprietate nr:_ din 28.12.1993 la 1004 mp (în condițiile în care aceasta deține efectiv suprafața de 997 mp efectiv potrivit raportului de expertiza Vamesu N.).
De altfel, exp. Vamesu N. nu a precizat în mod expres ca suprafața de 7mp pe care pretinde ca paratul ar ocupa-o de la reclamanta s-ar regăsi în titlul de proprietate al acesteia.
Mai mult decât atât, reclamanta I. V. nu a solicitat administrarea probei testimoniale pentru a dovedi ocupațiunea terenului de 7 mp, iar susținerile exp. Vamesu N. ca o parte din terenul recurentului ar fi ocupată de vecinul său de la vest M. I., nu sunt confirmate de nicio probă existentă la dosarul cauzei.
Din planșele fotografice depuse la dosar de către recurentul I. lulică, precum si din declarația extrajudiciara data de numitul M. I. (F.52, d.apel) rezulta ca, între proprietatea recurentului E. I. si proprietatea vecinului său de la vest M. I. exista semne vechi de hotar de peste 40 de ani, respectiv un stâlp din lemn al cărui amplasament nu a fost modificat până în prezent, iar amplasamentul gardului din lemn de la frontul stradal al proprietății recurentului E. lulică este nemodificat de peste 40 de ani.
Din setul de planșe fotografice depuse de către recurentul E. I. la instanța de fond cat si în apel rezulta ca, linia de hotar dintre proprietățile părților este constituită din gardul de tablă ondulată pe fundație de beton amplasat începând din gardul zidit la frontul stradal de reclamanta I. V., gard de hotar amplasat pe o adâncime de aproximativ 33 metri.
Acest gard de hotar a fost construit de către reclamantă care a contribuit cu materialul din care acesta este construit și a plătit meseriașul, așa cum aceasta a recunoscut în răspunsul de la întrebarea nr.5 din interogatoriul care i-a fost luat la instanța de fond.
La instanța de fond se afla si raportul de expertiza întocmit de dna.exp. P. V. si depus la dosar pe data de 4.04.2012 la filele 134-142 dosar fond. Experta P. V. a fost desemnata ca expert în cauza de către de instanța de fond prin încheierea de ședința din 11.01.2012, f.118, d.fond, concluzionând ca :" Actele de proprietate ale părților nu corespund cu situația reală din teren ( se suprapun si nu se poate stabili o linie de hotar care să respecte ambele acte de proprietate.)"
De asemenea, experta a susținut ca (f.157,158 d.fond), linia de hotar dintre proprietățile părților a fost realizată pe teren prin actualul gard existent, ca terenurile părților se suprapun si ca nu se poate preciza cui îi aparțin aceste suprafețe.
În considerentele s.c. nr: 2524 din 12.09.2012, instanța de fond deși avea obligația nu a arătat motivele pentru care a înlăturat în totalitate raportul de expertiză întocmit de către dna. Exp. P. V. și și-a bazat soluția exclusiv pe raportul de expertiza întocmit de cate exp. Vamesu N. si de către exp.asistent I. D..
Solicită admiterea recursului așa cum a fost declarat si motivat.
Recursurile sunt nefondate în baza considerentelor care urmează,considerente care vizează analiza ambelor recursuri formulate:
Hotărârea instanței de apel este legală și temeinică,fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente în cauză,nefiind susceptibilă de casare sau modificare,prin prisma dispozițiilor art.304 pct.8și 9 Cod Procedură Civilă
Dispozițiile art. 584 Cod civil din 1864, aplicabile speței, față de data introducerii acțiunii, au fost corect aplicate situației de fapt pe care,instanța de apel a cenzurat-o pertinent,constatând că a fost corect stabilită.
Conform acestor dispoziții legale, „orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite cu a sa”, grănițuirea fiind,în aceste condiții, un atribut al dreptului de proprietate care este imprescriptibil, iar exercitarea acestui drept constituind o facultate care nu se stinge prin nefolosire.
În urma unei corecte sintetizări a tuturor actelor de punere in posesie cât și cele de proprietate,instanța de apel a avut în vedere starea de fapt reținută prin rapoartele de expertiză efectuate în cauză,unde au fost corect evidențiate suprafețele de teren în funcție de titlurile de proprietate emise părților ulterior finalizării litigiului care a făcut obiectul dosarului în care a fost pronunțată sentința civilă nr.3724/1982.
Mai mult, în procesele verbale de punere în posesie ale părților în partea de sud sunt precizate lățimile pe care le-a fost constituit dreptul de proprietate acestora și anume 11 m pentru apelantul pârât și 15 m pentru apelanta reclamantă,în aceste condiții grănițuirea făcându-se în mod corect ținând cont de aceste dimensiuni
.Referitor la susținerile reclamantei apelante care vizează aspectul soluționării capătului de cerere privind revendicarea, respectiv, în speță s-a arătat în ce constă ocupațiunea, iar 2 experți topografi au identificat 2 suprafețe de teren ocupate abuziv de pârât Curtea reține că acestea sunt nefondate,în situația în care din rapoartele de expertiză efectuate în cauză ,în situația în care ar fi considerată și în partea de nord o lățime de 15 m pentru terenul apelantei reclamante s-ar depăși suprafața de 0,996 mp pentru care acesteia i s-a constituit dreptul de proprietate prin titlul_/1993, iar pârâtului i-ar fi diminuată suprafața de 0,929 mp care i-a fost constituită prin titlul nr._/1993.
În aceste condiții,corect a reținut instanța de apel că dovada ocupațiunii terenului din partea de nord de către pârât nu a fost dovedită de către reclamantă, suprafața respectivă nefiind îngrădită.
De asemenea,în mod corect,s-a reținut că defuncta D. F. a fost pusă în posesie pe suprafața de teren de 929 mp de către CLFF Albeni și i-a fost eliberat proces verbal de punere în posesie din care rezultă că lățimea la stradă a terenului său este de 11 m.
Precum și procesul verbal de cercetare la fața locului din data de 29.11.1992 arată că terenul pârâtului,I. A., are lățimea de 14,20m,iar lățimea la șosea a terenului autoarei,D. F.,este de 11,60m.
Faptul invocat de către pârâtul,E. I.,referitor la aceea că, anterior declanșării acestui proces, exista un gard despărțitor între proprietățile celor două părți,nu are nici o relevanță,avându-se în vedere faptul că atât experții tehnici de specialitate care au efectuat rapoartele de expertiză cât și instanțele au analizat toate actele depuse în cauză,ținând cont de faptul că,abia la data emiterii titlurilor de proprietate ,în anul 1993,părțile au dobândit calitatea de proprietari.În aceste condiții altfel se poate stabili hotarul despărțitor dintre părți,chiar dacă se susține existența unor alte fronturi stradale în anul 1982.
Oricum,sentința civilă nr.3724/1982 a fost avută în vedere în cauză cînd au fost identificate suprafețele de teren în litigiu.
Pârâtului nu i-a fost îngrădit dreptul la apărare,instanțele,în virtutea rolului activ și al rolului devolutiv al apelului,a efectuat toate probatoriile solicitate în cauză,a luat act de cele la care părțile au renunțat și a dat posibilitatea fiecărei părți de a se apăra.
Mai mult,critica care se referă la faptul că, raportul de expertiza întocmit de către exp. asistent I. D., pe care instanța de fond si-a motivat hotărârea adoptata, a fost depus de către apărătorul reclamantei la termenul din 5 sept 2012, încălcându-se din nou dreptul la apărare al recurentului E. I., nu are nici o relevanță,în situația în care soluția instanțelor a avut în vedere și acest raport de expertiză,dar coroborat cu celelalte rapoarte de expertiză efectuate în cauză,cât și cu toate actele depuse la dosarul cauzei.
Criticile care vizează cheltuielile de judecată la care a fost obligată fiecare parte în parte,critici invocate de către ambii recurenți,sunt nefondate,instanțele făcând o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. art.274 Cod pr.civilă, 584 Cod civil și art.18 din OUG nr.51/2008.
Conform acestui din urmă text de lege, cheltuielile părții care a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviințarea ajutorului public judiciar sunt puse în sarcina celeilalte părți, dacă aceasta a căzut în pretențiile sale, partea căzută în pretenții fiind obligată la plata către stat a acestora.
Toate celelalte critici reprezintă a reanalizare a probatoriului deja administrat în cauză si,care nu mai poate fi analizat ,având în vedere că dispozițiile legale care reglementau această posibilitate de admisibilitate a unui recurs,au fost abrogate.
Având în vedere toate aceste considerente,prin prisma dispozițiilor art.3121Cod Procedură Civilă,Curtea va respinge, ca nefondate, recursurile formulate de recurenta reclamantă I. V. și recurentul pârât E. I., împotriva deciziei civile nr.3/07.01.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de recurenta reclamantă I. V. și recurentul pârât E. I., împotriva deciziei civile nr.3/07.01.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât E. I..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Aprilie 2013.
Președinte, M. L. | Judecător, F. D. | Judecător, I. V. |
Grefier, N. D. |
Red.jud.I.V.
15.04.2013
2 ex/AS
j.a.M.T.
M.B.
j.f.C.V.
| ← Anulare act. Decizia nr. 1989/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 8503/2013. Curtea de... → |
|---|
