Înapoiere minor. Decizia nr. 315/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 315/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 23-01-2013 în dosarul nr. 26684/215/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 315
Ședința publică de la 23 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. P.-P.
Judecător E. S.
Judecător M. M.
Grefier V. R.
x.x.x
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul Udriștoiu C. Ș. împotriva deciziei civile nr. 131 din 10 iulie 2012, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Pentru Minori și Familie, în dosar nr._ și a sentinței civile nr. 3513 din 6 martie 2012, pronunțată de Judecătoria C., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă Udriștoiu D. L., având ca obiect înapoiere minor.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns recurentul reclamant Udriștoiu C. Ș., asistat de avocat O. G. și intimata pârâtă Udriștoiu D. L., asistată de avocat M. P..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că recursul a fost declarat și motivat în termen legal, după care:
Instanța, constatând că nu mai sunt formulate alte cereri sau invocate excepții, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursului:
Avocat O. G., pentru recurentul reclamant, a susținut oral motivele invocate în scris, în raport de care a pus concluzii de admiterea recursului, modificarea hotărârilor în sensul admiterii acțiunii și stabilirea domiciliului minorei la tatăl reclamant, fără cheltuieli de judecată.
Avocat M. P., pentru intimata pârâtă, a apreciat ca fiind legale și temeinice hotărârile pronunțate în cauză și a solicitat respingerea recursului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față.
Prin sentința civilă nr. 3513/06.03.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul Udriștoiu C. Ș., împotriva pârâtei Udriștoiu D. L., având ca obiect reîncredințare minor.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că minora Udriștoiu A. M., născuta la data de 07.06.2001, este rezultată din relația de căsătorie a reclamantului cu pârâta, iar prin sentința civilă nr. 747/28.01.2008 pronunțata de Judecătoria C., s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată între aceștia, încredințarea minorei spre creștere și educare pârâtei și a fost obligat reclamantul la plata unei pensii de întreținere în favoarea acesteia, în cuantum de 1000 de lei lunar, începând cu data de 03.11.2008 și până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a obligației .
În ceea ce privește încredințarea minorei, instanța a avut în vedere solicitarea ambelor părți în sensul încredințării acesteia la mama pârâtă, depoziția martorului audiat, concluziile anchetei sociale, opțiunea și interesul minorei .
Ulterior, prin sentința civilă nr. 8093/03.05.2011 a Judecătoriei C., s-a dispus reducerea cuantumului pensiei de întreținere la care reclamantul a fost obligat în favoarea minorei, la suma de 384,5 lei lunar .
Prin cererea dedusă judecății, reclamantul a solicitat reîncredințarea minorei, pe motiv că de circa trei ani, pârâta nu îi mai oferă condiții optime pentru creștere și educare, nu o ajută la efectuarea temelor, așa cum ar fi fost normal, manifestând un total dezinteres atât în ceea ce privește pregătirea acesteia, cât și în ceea ce privește asigurarea traiului zilnic, în sensul că nu se îngrijește să –i asigure acesteia o alimentație sănătoasă, în vederea unei dezvoltări optime și armonioase .
În conformitate cu prevederile art. 403 cod civil ,, In cazul schimbării împrejurărilor, instanța de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile și îndatoririle părinților divorțați față de copii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinți sau unui alt membru de familie, a copilului, a instituției de ocrotire, a instituției publice specializate pentru protecția copilului sau a procurorului,, .
Condiția esențiala în funcție de care instanța de judecata are îndatorirea să hotărască aceasta constă în interesul minorului, care urmează să fie stabilit prin examinarea tuturor criteriilor de apreciere: vârsta acestuia, condițiile pe care părinții le poate asigura pentru o buna dezvoltare morala, intelectuala si fizica, atașamentul lor fata de minor, precum si al minorului față de părinți, interesul si grija manifestata de aceștia fata de minor, posibilitățile lor concrete de a se ocupa efectiv de acesta, precum și alte asemenea elemente de apreciere, fără a se absolutiza vreunul dintre criteriile avute în vedere.
Martora I. A. V., a arătat că după despărțirea părților o perioadă de 3 luni, minora a mers în vizită la reclamant conform programului stabilit prin hotărârea de divorț, iar ulterior atât la sfârșit de săptămână, dar și în cursul săptămânii, când era luată de reclamant de la școală .
A mai arătat că în timpul când minora se află la reclamant, acesta o ajută la lecții și o duce la diverse activități extrașcolare, iar performanțele minorei au scăzut de la data promovării acțiunii, în sensul că aceasta nu mai obține rezultate atât de bune la concursurile la care participă, așa cum obținea anterior .
De asemenea, a arătat că minora i-a relatat că de multe ori a plecat nemâncată la școală, deoarece nu a avut ce să mănânce și aflându-se la reclamant când a venit minora, a observat că aceasta era neîngrijită și înfometată, iar în ziua de 01.01.2012, minora i-a spus că atât în dimineața respectivă, cât și în seara precedentă nu a mâncat nimic, deoarece pârâta nu îi pregătește hrana, aceasta fiind pregătită de bunica maternă și nu îi place .
Declarația martorei este însă singulară sub acest aspect necoroborându-se cu celelalte probe administrate în cauză .
A mai precizat martora că, reclamantul i-a cumpărat minorei îmbrăcăminte, încălțăminte, culegeri, rechizite și a dus-o la concursurile la care aceasta a participat și de fiecare dată când o ducea la pârâtă îi cumpără pachete pentru școală și alimente pentru acasă, iar din luna ianuarie minora se află la reclamant, întrucât și –a exprimat dorința în acest sens .
De asemenea, martorul S. T. –C., a arătat că în calitate de fin al părților a mers deseori în locuința reclamantului și cunoaște că acesta efectua temele cu minora, o ducea la activitățile extrașcolare și la concursurile la care participa, în concedii în străinătate, îi cumpăra haine, cărți și se interesa de situația școlară a acesteia .
A mai arătat că, a asistat la o discuție între fiul său și minoră, în cadrul căreia aceasta din urmă i-a spus că pachețelul cu mâncare pe care i-l dă pârâta la școală, dar și mâncarea pregătită de aceasta sunt insuficiente și nu se satură, iar atunci când o ducea pe minoră la pârâtă, reclamantul îi cumpăra cornuri pentru pachețelul de la școală pentru întreaga săptămână .
De asemenea, martorul a precizat că începând din luna ianuarie 2012, minora se află la reclamant și este bine îngrijită de acesta și de actuala lui soție, iar când aceștia se află la serviciu de către bunica paternă, reclamantul dispunând de o cameră separată pentru minoră, iar acesta din urmă a precizat vehement că nu mai dorește să se întoarcă la mama pârâtă, deoarece la reclamant este mai bine îngrijită și acesta o ajută la efectuarea temelor .
Pe de altă parte, martora V. M. audiată la solicitarea pârâtei, a arătat că aceasta oferă aceleași condiții pentru creșterea minorei, pe care le oferea și anterior despărțirii părților, locuind într-un apartament modern utilat, care este pus în totalitate la dispoziția minorei .
A mai arătat că, pârâta s-a ocupat de îngrijirea minorei, iar în timpul când aceasta se află la serviciu, bunica maternă este cea care se ocupă de minoră și îi pregătește masa de prânz, micul dejun și cina fiind pregătite de pârâtă, iar minora nu s-a plâns niciodată că nu i-ar plăcea mâncarea pregătită de acestea .
De asemenea, a arătat că pârâta îi verifica temele minorei, pe care aceasta le făcea singură și a încercat consolidarea relației dintre minoră și reclamant, căruia i-a permis să o ia în domiciliul său în afara programului stabilit și nu a observat niciodată ca minora să fie neîngrijită sau îmbrăcată necorespunzător, atât în locuință, cât și în afara acesteia .
Pe de altă parte, martora R. M. audiată tot la solicitarea pârâtei, a arătat că, a fost vecină cu aceasta până în vara anului 2011, în prezent locuind aproape de ea, iar fiica sa în vârstă de 12 ani, este foarte bună prietenă cu minora A. –M., cu care se vizita zilnic .
A mai arătat că minora este pretențioasă în ceea ce privește alimentația și cunoaște de la fiica sa, care a luat de multe masa ori cu minora, că aceasta a consumat mâncarea pregătită de pârâtă și i-a plăcut .
A mai precizat că după divorțul părților, nu s-a produs nici o schimbare în ceea ce privește modul în care pârâta a îngrijit minora, care este bine îmbrăcată și hrănită de aceasta și bunica maternă .
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezultă că minora a avut în mod constant rezultate școlare foarte bune, fiind apreciată cu calificativul ,,foarte bine”, la toate disciplinele și a participat la concursuri școlare și extrașcolare, la care de asemenea a obținut rezultate foarte bune .
De asemenea, din caracterizarea întocmită de învățătoarea minorei, rezultă că aceasta are un intelect peste medie și manifestă interes față de toate disciplinele școlare, iar din primul an de școală pârâta a participat la toate ședințele cu părinții și împreună cu bunica maternă au păstrat permanent legătura cu învățătoarea, atât personal cât și telefonic, aceasta comunicându-le tot ceea ce era legat de minoră, cu tatăl discutând o singură dată, cu ocazia unui concurs la care a participat minora .
Fiind audiată în camera de consiliu, minora a arătat că locuiește cu mama sa și este îngrijită de bunica matern, însă nu îi place mâncarea pregătită de aceasta din urmă, iar mama refuză să îi pregătească altceva și iau masa foarte rar împreună, ocazie cu care mama îi pregătește ceea ce îi place .
A mai arătat că la tatăl său merge în fiecare zi de miercuri și sâmbătă, precum și în weekenduri-le la care acesta are dreptul, iar acesta lucrează cu ea pentru concursurile la care participă și este mai atașată de el și de actuala lui soție, exprimându-și dorința de a locui la acesta .
De asemenea, ulterior audierii minorei, prin sentința civilă nr. 1464/31.01.2012 a Judecătoriei C., s-a dispus pe cale de ordonanță președințială stabilirea locuinței minorei la reclamant, în mod provizoriu, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a prezentei cauze .
Din ancheta socială efectuată în cauză, rezultă că reclamantul locuiește împreună cu actuala sa soție în imobilul proprietatea acesteia din urmă, compus dintr-o încăpere transformată în două și dependințele aferente, modern mobilată și utilată, unde sunt condiții foarte bune de locuit ,iar pârâta locuiește într-un apartament cu două camere și dependințele aferente mobilate corespunzător, unde de asemenea, sunt condiții foarte bune de locuit .
Astfel concluzionând, instanța a reținut că din probele administrate nu a rezultat că pârâta, căreia minora i-a fost încredințată nu îi mai poate asigura acesteia condițiile necesare unei dezvoltări corespunzătoare, sau că menținerea minorei la pârâtă ar avea consecințe dăunătoare, neevidențiindu-se elemente care să demonstreze că locuind împreună cu mama sa, dezvoltarea fizică, sau morală a minorei ar fi periclitată în vreun fel, iar împrejurarea că minora locuiește în prezent la reclamant și dorește să locuiască în continuare la acesta, nu este de natură să conducă la admiterea cererii, atâta timp cât împrejurările avute în vedere de instanță nu s-au schimbat .
Faptul că reclamantul s-a ocupat de pregătirea minorei pentru concursurile la care a participat, i-a cumpărat haine, cărți, rechizite și alimente reprezintă o contribuție voluntară a acestuia la creșterea și educarea minorei, în considerarea afecțiunii pe care o are față de aceasta, toate celelalte obligații fiind îndeplinite de către mama pârâtă, împreună cu care minora a locuit .
În consecință, având în vedere toate aceste considerente de fapt și de drept expuse, instanța a respins acțiunea, ca fiind neîntemeiată .
În baza art. 274 Cod procedură civilă, s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată .
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul Udriștoiu C. Ș., invocând că sentința civilă atacată nu se bazează pe întreg probatoriul administrat în cauză, nu s-a avut în vedere coroborarea anchetei sociale cu opțiunea minorei de a locui împreună cu acesta, precum și celelalte probe administrate respectiv: martori, înscrisuri și interogatoriu.
Intimata pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, invocând că nu au intervenit schimbări care să impună modificarea sentinței, minora beneficiind la mamă de același confort și climat de liniște și căldură sufletească .
Tribunalul D. prin decizia civilă nr.131 de la 10.07.2012 a respins apelul formulat de apelantul reclamant UDRIȘTOIU C. Ș., împotriva sentinței civile nr. 3513/06.03.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă UDRIȘTOIU D. L., având ca obiect reîncredințare minor.
Pentru a se pronunța astfel tribunalul D. a reținut următoarele:
Criticile aduse sentinței prin apelul reclamantului sunt neîntemeiate, soluția instanței de fond fiind temeinică și legală pentru următoarele motive:
În primul rând nu s-a demonstrat că minora locuind împreună cu mama sa, aceasta nu i-ar fi periclitat dezvoltarea fizică și morală.
De asemenea, faptul că minora în prezent locuiește la reclamant și dorește să locuiască în continuare nu este de natură să ducă la concluzia că împrejurările avute în vedre atunci când s-a stabilit ca minora să rămână la mamă, s-au schimbat.
Susținerile apelantului, precum că interesul minorei este să locuiască împreună cu tatăl în imobilul căruia beneficiază de condiții optime de creștere și educare, că acest interes este pus în pericol prin comportamentul inadecvat al mamei, aceasta dovedind lipsă de responsabilitate față de îndatoririle părintești, punând în pericol dezvoltarea ei armonioasă prin faptul că nu îi oferă alimentație și îmbrăcăminte corespunzătoare sunt lipsite de relevanță, atâta timp cât nicio probă administrată în cauză nu conduc la această concluzie.
Nu a fost suficientă doar o simplă cerere fără argumentație care să justifice cele solicitate, partea care le-a solicitat trebuie să le și dovedească.
Pe cale de consecință, instanța, potrivit art. 296 Cod pr.civilă, a respins apelul ca nefondat.
Împotriva deciziei civile pronunțată de Tribunalul D. a formulat recurs reclamantul Udriștoiu C. Ș. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului a arătat din întreg probatoriul administrat in cauza atât in fata instanței de fond, cât si in fata instanței de apel, în mod special din cuprinsul anchetelor sociale efectuate in cauza si din punctul de vedere al copilului audiat de către instanțe rezulta în mod evident că interesul superior al fiicei sale în vârstă 11 ani este de a locui alături de el. Astfel din declarațiile martorilor rezulta că fetița nu era bine hrănită, nu era corespunzător îmbrăcată si era supusă unei presiuni psihice de neconceput în privința unui părinte, fiind închisă în sine și necomunicativă cu ceilalți copii pe durata cât a fost nevoită să locuiască împreuna cu mama si bunica maternă. Ulterior din luna ianuarie a anului 2011 când prin ordonanța președințială a fost stabilit în mod provizoriu domiciliul copilului la el, comportamentul acesteia a fost schimbat în bine, rezultatele școlare au fost mai bune, fetița a devenit mai veselă și comunicativă cu colegii săi și a luat în greutate în standardele specifice unui copil de vârsta ei.
Mai arată că singurul motiv pentru care instanța de fond a respins acțiunea sa constă în aceea ca nu a fost dovedită o modificare a împrejurărilor avute in vedere de instanța de divorț Este evident ca până la divorț, locuind împreuna s-a putut ocupa in mod efectiv de creșterea si educarea fetiței, aceasta având toate cele necesare. Promovarea prezentei acțiuni a fost justificată de atitudinea necorespunzătoare a mamei față de copil, de necesitățile fetiței care nu erau satisfăcute de către pârâtă. De altfel aceasta a arătat, așa cum rezultă din declarațiile de martor, dar si din declarația copilului că singurul motiv pentru care o tine este încasarea pensiei de întreținere, iar din momentul in care pensia a fost micșorată substanțial comportamentul mamei s-a înrăutățit fata de copil, afectând in mod negativ și relația fetiței cu el.
Apreciază că i-a fost încălcat dreptul la apărare, acțiunea fiind respinsa prin invocarea unor împrejurări dirimante, care înlăturau de fapt cercetarea fondului cauzei. In mod normal, instanța, daca își formase convingerea ca nu s-au modificat împrejurările avute in vedere de instanța de divorț, trebuia sa ridice excepția autorității lucrului judecat, în funcție de care să-și formuleze apărarea, cu toate consecințele procedurale, ale soluționării pe cale de excepție.
Recurentul mai arată că în realitate împrejurările avute in vedere de instanța de divorț s-au schimbat urmare a acțiunilor pârâtei, in sensul că, în cursul procesului de divorț a ajuns la o înțelegere, consemnată printr-un proces-verbal de mediere. După ce a fost de acord cu încredințarea copilului la mamă, fără a fi administrate probatorii pe înțelegerea părților referitoare la acest capăt de cerere, pârâta s-a răzgândit in totalitate in raport de cele asumate prin procesul-verbal de mediere. Mai arată că în loc să analizeze toate probele prin prisma interesului superior al copilului instanța arata numai ca nu a demonstrat că dezvoltarea fizica sau morală a fetiței ar fi periclitata prin locuirea alături de mama sa, neavând in vedere faptul că locuirea alături de el, așa cum este in mod insistent dorința copilului, acesteia i-ar fi mult mai bine.
Consideră că instanța de apel nici măcar nu a mai analizat probele administrate în apel, mulțumindu-se să preia fraza instanței de fond: "Nu s-a demonstrat că minora locuind împreună cu mama sa, aceasta nu i-ar fi periclitat dezvoltarea fizica si morala". Astfel consideră ca decizia tribunalului este nemotivată în condițiile în care copiază considerente ale instanței de fond, fără a analiza probatoriul administrat în apel și fără a reanaliza, urmărind motivele de apel, probatoriul administrat la fond.
Întreg probatoriul administrat in cauza dovedește ca acestui copil nu i-au fost oferite cele necesare (alimentație si îmbrăcăminte) si nici afecțiunea atât de importanta pentru o fetita de vârsta ei. Acest fapt este dovedit in principal prin declarația propriei învățătoare care, în mod excepțional in acest caz a depus declarație de martor în fața Tribunalului cu privire la toate aspectele reliefate. De aceea solicită să se observe în mod special declarația unei persoane care a urmărit copilul in fiecare zi si care, evident, nu a fost avută în vedere de Tribunalul D..
Arată că acest gen de motivare este depășit, învechit și nu are în vedere interesul superior al copilului, ci doar interesul unuia dintre părinți, care nu ar trebui să constituie criteriu pentru pronunțarea unei hotărâri în cauza.
Tocmai de aceea Noul cod civil instituie regula exercitării în comun de către părinții divorțați a autorității părintești înlăturând vechea concepție și prezumție de încredințarea a copilului către mamă, instituită de către vechiul cod al familiei, abrogat. Vechea practica a preferinței materne în baza presupunerii ca mama este un părinte mai potrivit decât tatăl sa crească minorii este una depășită, si abrogată de noua legislație în materie . Această preferință corespunde definiției sexismului care se caracterizează printr-o atitudine sau prejudecata relativ la superioritatea unui reprezentant al unui sex asupra altui sex, având ca urmări discriminarea acestuia din urmă.(Adrian R. T.-Noul Cod Civil, Comentarii si explicații,editura C.H.B.,București 2012,pagina 512) . Nu se mai pune problema unei prezumții legale in baza căreia instanța sa verifice numai daca mama oferă minime garanții morale si materiale pentru creșterea copilului fără a face o cercetare efectiva a posibilității ca interesul superior al copilului sa fie mai bine protejat in cazul stabilirii reședinței minorului la tata. Si în cazul unor condiții egale intre cei doi părinți, criteriul de departajare pentru instanța nu trebuie sa fie decât utilizarea interesului superior al copilului si nicidecum o asemenea prezumție care nu își mai găsește suport legal.
Consideră ca instanța trebuie sa se aplece asupra interesului superior al acestui copil, noțiune abstracta care trebuie individualizată de la caz la caz având în vedere atât latura privat cat si cea sociala a vieții copilului, aspecte de natura personala si de natura patrimoniala, având in vedere ca aceste nevoi urmează o dinamica impredictibila in raport de vârsta copilului, de etapa sa de dezvoltare si de nevoile sale particulare.(E. F. – Protecția Drepturilor Copilului, editura C.H B. București, pag.70).
Potrivit art. 31, alin.2 din legea 272/2004 in cazul unor neînțelegeri dintre părinți privitoare la exercitarea drepturilor si îndeplinirea obligațiilor părintești instanța judecătoreasca va lua o hotărâre numai după ascultarea ambilor părinți și in acord cu interesul superior al copilului. După cum se observă nu a fost respectata o asemenea procedură, iar interesul superior al copilului este singurul criteriu pe care instanța trebuie să-1 urmărească si nu alte aspecte.
Referitor la locuința copilului art.497, alin 2 NCC instituie același unic criteriu, acordând o importanta deosebiră concluziilor raportului de anchetă psihosocială și ascultării părinților, procedura care așa cum a arătat mai sus nu a fost îndeplinită, motiv pentru care s-ar impune casarea hotărârii atacate. Aceeași importanță deosebită o acorda textul de lege ascultării copilului, părerea acestuia nefiind luata in considerare în cauză fără a exista o motivare pentru care dorința copilului a fost înlăturată. Potrivit alin. 3 orice copil poate cere sa fie ascultat si solicită sa fie luat în considerare si punctul de vedere al copilului care are un grad de maturitate suficient pentru a exprima un punct de vedere pertinent care, după cum se observă este constant. Copilului îi este teama si tremura in fața mamei sau a bunicii materne pe care nu dorește să le vadă, pentru moment, decât în prezența sa sau a doamnei învățătoare.
Opinia copilului trebuie luată în seamă prin prisma principiilor stabilite de Convenția O. cu privire la drepturile copilului (art. 12 pct. 1 și 2), iar înlăturarea acesteia trebuie motivată prin prisma unor probe concrete administrate în cauză. Opinia unui copil poate fi apreciată cel mai bine de judecător atunci când ia contact cu ea ex propriis sensibus si nimic nu poate înlocui această legătura directă. (A. R. T.-Noul Cod Civil Comentarii și explicații, editura C.H.B., București, 2012, pagina 252).Deoarece personalitatea copiilor este în formare ei nu vor disimula adevăratele trăiri pe care le au, sentimentele față de părinți si traiul cotidian alături de aceștia.
Solicită să se observe că audierea copilului s-a realizat sec, strict formal, doar pentru respectarea unei norme de procedură, singura audiere temeinica fiind realizată în cadrul ordonanței președințiale.
Arată că instanța nu trebuie să privească un copil doar ca pe un accesoriu al drepturilor părinților, acest lucru putând avea repercusiuni grave asupra viitorului minorului.
Consideră că este aplicabil punctul 9 al art.304 Cod pr.civilă tocmai pentru că nu s-au avut în vedere criteriile legale pentru pronunțarea unei astfel de măsuri.
Legal citată intimat-pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Susține intimata în întâmpinare faptul că din declarațiile martorilor rezultă că fetița era foarte bine îngrijită,, a avut rezultate foarte bune la școală. Mai susține intimata că a încercat să mențină și să consolideze relația tată-fiică, pentru ca aceasta să nu simtă lipsa tatălui și să nu sufere. Chiar și tatăl recunoaște acest aspect la interogatoriu. Interesul superior al minorei este acela de a locui cu mama căreia i-a fost încredințată, iar recurentul-reclamant a fost de acord cu aceasta, dându-și seama că prezența mamei este indispensabilă în procesul de creștere și educare a minorei.
Susține de asemenea că nu au intervenit schimbări de la acea dată care să justifice schimbarea măsurii cu privire la domiciliul minorei.
Mai susține intimata faptul a avut grijă să mențină echilibrul și să ajute minora să depășească situația divorțului părților, fapt care rezultă din declarația învățătoarei care a arătat că nu au existat probleme cu fetița și nici nu a știut că ar fi existat probleme între soți. Intimata subliniază în cuprinsul întâmpinării faptul că în evaluarea psihologică întocmită de psiholog C. Coralina este menționat faptul că minora trebuie să se adapteze la mediul de viață ni perioada prezentă, pentru a se învăța să trăiască fără mamă. Susține astfel că problemele minorei au apărut de la introducerea acțiunii și de la faptul că fetița nu mai este cu mama.
Intimata își afirmă sentimentul față de fiică, precizând că o iubește necondiționat și subliniază faptul că în sufletul copilului se dă o luptă, dovadă fiind scrisoarea scrisă de minoră către mamă după ce a fost audiată în fața instanței.
Cu privire la cel de al doilea motiv de recurs, intimata susține că din dovezi nu rezultă că mama ar fi avut o atitudine corespunzătoare față de minoră și de necesitățile ei .
Cu privire la al treilea motiv de recurs, intimata susține că în procesul de față nu se pune problema existenței vreunui pericol în ce privește locuirea minorei cu mama, ci recurentul-reclamant inoculează minorei ideea că mama este periculoasă, regăsindu-se în opinia intimatei într-un proces de alienare a copilului față de părinte. Opțiunea fetei de a locui la tată rezultă din faptul că aceasta este influențată de acesta din urmă.
Cu privire la condițiile de locuit de la tată, intimata precizează că acesta locuiește într-o garsonieră, împreună cu concubina acestuia, cu un copil nou-născut, iar minora nu beneficiază de intimitatea necesară .
Intimata arată că în mod corect instanțele au reținut faptul că prestarea întreținerii de către reclamant a fost realizată în virtutea calității sale de părinte. Din declarațiile coroborate ale martorilor rezultă că reclamantul nu a fost atât de prezent în viața minorei, așa cum susține și că fetița, câtă vreme a fost la mamă era un copil fericit și bine dezvoltat.
În ce privește situația actuală, intimata își exprimă îngrijorarea cu privire la tracasarea minorei, scoaterea acesteia dintr-un mediu de siguranță și încredere și ducerea fetei la diverse instituții pentru a declara în defavoarea mamei. Mai susține că minorei nu i se permite să vorbească la telefon cu mama sa decât în prezența adulților.
În ceea ce privește susținerea recurentului privind alimentația minorei, intimata arată că din punctul său de vedere este mai indicat ca un copil să mănânce mâncare pregătită în casă, fructe și legume.
Susține că nu s-a făcut dovada că mama ar fi arătat dezinteres față de minoră și, mai degrabă, tatăl distruge copilăria fetei și distruge iremediabil relația acesteia cu mama.
Solicită respingerea recursului ca nefondat .
Recursul este fondat.
În analiza prezentului recurs, Curtea va verifica legalitatea deciziei criticate prin prisma modului de aplicare a legii în ce privește situația minorei după divorț.
Problema exercitării comune a autorității părintești în condițiile art. 397 din Codul civil nu a fost contestată, astfel încât singurul aspect de legalitate ce va fi analizat este modul în care instanța de apel a apreciat asupra aplicării dispozițiilor art. 403 coroborat cu art.400 din Codul civil privind stabilirea domiciliului minorei după divorț.
Potrivit art. 400 din Codul civil:
(1) În lipsa înțelegerii dintre părinți sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanța de tutelă stabilește, odată cu pronunțarea divorțului, locuința copilului minor la părintele cu care locuiește în mod statornic.
(2) Dacă până la divorț copilul a locuit cu ambii părinți, instanța îi stabilește locuința la unul dintre ei, ținând seama de interesul său superior.
(3) În mod excepțional, și numai dacă este în interesul superior al copilului, instanța poate stabili locuința acestuia la bunici sau la alte rude ori persoane, cu consimțământul acestora, ori la o instituție de ocrotire. Acestea exercită supravegherea copilului și îndeplinesc toate actele obișnuite privind sănătatea, educația și învățătura sa.
Textul legal sus citat pornește de la premisa înțelegerii părinților cu privire la locuința copilului. În lipsa acestei înțelegeri, cum este și cazul de față, legea stabilește, ca regulă că locuința copilului se va stabili ,,la părintele cu care acesta locuiește în mod statornic”. Textul are în vedere nevoia copilului minor de a locui alături de părintele cu care în mod obișnuit a locuit, consecința practică a nevoii de stabilitate emoțională. Aplicarea acestui criteriu predeterminat de lege este însă subsumată principiului interesului superior al copilului, interes care se apreciază de către instanțele de judecată prin evaluarea întregului complex de factori care definesc viața personală a copilului și a familiei sale, respectiv vârsta și sexul minorului, relațiile sale cu părinții, afecțiunea pe care și-o poartă reciproc, conduita părinților în societate și față de minor.
Instanța are în vedere interesul superior al minorei, reglementat de art.3 din Legea nr. 272/2004, în conformitate cu care această lege, orice alte reglementări adoptate în domeniul respectării și promovării drepturilor copilului, precum și orice act juridic emis sau, după caz, încheiat în acest domeniu se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al copilului. Principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legătură cu drepturile și obligațiile ce revin părinților copilului, altor reprezentanți legali ai săi, precum și oricăror persoane cărora acesta le-a fost plasat în mod legal. De asemenea, principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești.
De asemenea potrivit art. 31 din Legea nr. 272/2004:
(1) Ambii părinți sunt responsabili pentru creșterea copiilor lor.
(2) Exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului și să asigure bunăstarea materială și spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin menținerea relațiilor personale cu el, prin asigurarea creșterii, educării și întreținerii sale, precum și prin reprezentarea sa legală și administrarea patrimoniului său.
(3) În cazul existenței unor neînțelegeri între părinți cu privire la exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești, instanța judecătorească, după ascultarea ambilor părinți, hotărăște potrivit interesului superior al copilului.
Raportat la aceste dispoziții legale, Curtea reamintește fiecăreia dintre părțile din prezenta cauză că toate demersurile pe care le întreprind în privința minorei trebuie să aibă în vedere, interesul superior al acesteia și nu considerente străine acestui interes. Niciun alt element de ordin personal nu trebuie să influențeze conduita părinților față de minoră sau conduita acestora în raporturile lor personale, atunci când acestea au înrâurire asupra vieții minorei.
Premisa care trebuie avută în vedere de către cei doi părinți și care a constituit un element important în procesul de formare a convingerii instanței, este aceea că minora este un copil inteligent, aspect relevat atât de învățătoarea acesteia, cât și în Raportul de evaluare întocmit de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului D. în care este precizat faptul că „funcționalitatea cognitivă se află în limitele superioare vârstei cronologice”.
Această superioritate cognitivă face ca minora să observe și să evalueze cu rapiditate situațiile de viață în care este implicată direct, fapt observat direct de instanță la momentul audierii minorei în faza procesuală a recursului. Sub aspect emoțional însă, minora prezintă simptomatologia specifică abuzului emoțional, aspect semnalat în partea 4. a Raportului întocmit de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului D. (fila 30 dosar apel). Este semnalat în cuprinsul acestui raport faptul că minora prezintă distres emoțional, instabilitate psihomotorie, agitație, tensiune afectivă, inflexibilitate comportamentală, adaptabilitate socială deficitară, inhibiție, autocontrol strict, rigiditate și dificultate în gestionarea și exprimarea emoțiilor, sentimente de culpabilitate, toate acestea survenite pe fondul conflictelor existente între părinți. Recomandarea specialiștilor din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului D. prezintă o deosebită importanță în aprecierea situației minorei, fiind propusă includerea minorei într-un program personalizat de consiliere psihologică alături de membrii familiei.
Aceste observații sunt confirmate de către psiholog Coralina C. în Evaluarea psihologică întocmită la 28.06.2012 (fila 46 dosar apel), concluziile psihologului fiind acelea că minora prezintă un grad de interiorizare și o tendință spre probleme interpersonale, distanțare de realitate și nevoia de a evada dintr-un mediu frustrant.
Curtea a acordat importanță acestor observații consemnate de specialiști în urma observării directe a comportamentului minorei și a considerat că primul interes al acesteia și, implicit, primul interes al părinților este a fi rezolvată problema emoțională prin înlăturarea oricăror situații psihotraumatizante. Important în acest prim demers pentru redresarea problemei emoționale este a se ține seama de manifestarea clară de voință a minorei, care a declarat fără ezitare faptul că dorește să locuiască cu tatăl. Indiferent de cauza care a determinat această opțiune, ea a fost exprimată în fața instanței fără nici un dubiu de către minoră. Pe fondul situației personale a minorei expuse mai sus, această opțiune nu poate fi ignorată, indiferent dacă ea se întemeiază pe o interpretare eronată a realității de către un copil aflat în formare.
Această opțiune a minorei și necesitatea de a face ca minora să fie protejată în prezent de orice situație conflictuală au fost singurele motive care au determinat Curtea să aprecieze că sunt aplicabile dispozițiile art. 403 din Codul civil privind modificarea măsurilor luate cu privire la copil, potrivit cărora:
„În cazul schimbării împrejurărilor, instanța de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile și îndatoririle părinților divorțați față de copiii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinți sau a unui alt membru de familie, a copilului, a instituției de ocrotire, a instituției publice specializate pentru protecția copilului sau a procurorului”.
Legea nu precizează care anume împrejurări prezintă importanță pentru a se aprecia că poate fi modificată măsura luată cu privire la minor cu ocazia divorțului, lăsând la aprecierea judecătorului stabilirea criteriilor care trebuie avute în vedere pentru modificarea măsurii. Orice element care are influență asupra dezvoltării minorului poate constitui motiv de analiză a instanței chemate să se pronunțe cu privire la modificarea măsurii instanței de tutelă, iar cererea pentru modificarea măsurii poate fi făcută de oricare dintre persoanele enumerate la art. 403, deci inclusiv de către copilul în privința cărora au fost luate măsurile.
În speța de față, exprimarea clară a voinței minorei reprezintă în mod cert o schimbare a împrejurărilor avute în vedere de către instanța care a dispus divorțul și încredințarea minorei la mamă, cu atât mai mult cu cât în procesul de divorț nu au existat neînțelegeri ale părinților cu privire la domiciliul minorei.
În formarea convingerii instanței că, la momentul acesta, este în interesul minorei ca domiciliul acestei să fie stabilit la tată, nu au prezentat nicio relevanță aprecierile recurentului privind atitudinea mamei față de minoră sau cele legate de faptul că, în opinia sa, dezvoltarea minorei ar fi periclitată dacă ar locui la mamă. Nu s-a dovedit în cauză în niciun fel faptul că mama ar fi avut vreo atitudine nepotrivită față de minoră, că minorei nu i-au fost oferite cele necesare, respectiv alimentație sau îmbrăcăminte, ori nu i-ar fi fost oferită afecțiunea necesară, cum susține recurentul. Curtea ține să sublinieze faptul că din ansamblul probelor administrate în cauză rezultă că mama i-a oferit minorei toate cele necesare, aspect care rezultă atât din declarațiile martorilor, cât și din concluziile anchetelor psihosociale care au relevat faptul că ambii părinți oferă condiții pentru asigurarea procesului de educare.
De altfel, nici pentru minoră condițiile de locuit nu au constituit un element important, aceasta optând să locuiască cu tată la începutul anului 2012 într-un spațiu mult mai mic decât cel oferit de mamă.
Faptul că minora a primit o buna îngrijire în perioada cât a locuit la mamă este confirmat de întreg ansamblul probator și de rezultatele minorei la învățătură în perioada dintre momentul separării părinților și finalul anului 2011, moment în care în comportamentul minorei au apărut probleme, astfel cum declară învățătoarea acesteia (fila 33 dosar apel), care a sesizat modificări în comportamentul minorei și a recomandat mamei să ia legătura cu un psiholog. Se observă astfel că schimbarea minorei și momentul intervenirii problemelor emoționale îl reprezintă chiar momentul în care aceasta s-a mutat la tată.
Instanța de recurs constată astfel că în cauză nu s-a dovedit în niciun fel susținerea că mama nu i-ar fi oferit minorei toate condițiile materiale și afective pentru o bună dezvoltare. Se înlătură astfel susținerile recurentului legate de acest aspect. Din declarația minorei a rezultat și faptul că, deși locuiește cu tatăl, ține permanent legătura telefonică cu mama, care o caută la telefon și cu care discută astfel uneori și de mai multe ori pe zi, alteori la o săptămână.
Curtea apreciază ca fiind nepertinente cauzei aprecierile personale ale părților în ceea ce privește alimentația minorei, considerându-le mai degrabă expresii ale grijii pe care fiecare dintre părinți o are față de fiica lor. De altfel, pe tot parcursul procesului, ambii părinți au demonstrat că își doresc să contribuie la creșterea și educarea minorei, au fost prezenți în fața instanței și și-au exprimat permanent dorința de a fi alături de minoră.
Curtea apreciază această atitudine a ambilor părinți, alături de evitarea oricăror situații conflictuale, ca reprezentând cheia pentru rezolvarea problemelor de ordin emoțional ale minorei, probleme care sunt inerente situației traumatizante prin care trece orice copil ai cărui părinți sunt divorțați.
Pentru considerentele anterior expuse, Curtea apreciază că în cauză sunt îndeplinite cerințele art. 403 din Codul civil, astfel că va dispune modificarea măsurii stabilite cu ocazia divorțului și stabilirea domiciliului minorei Udriștoiu A. M. la tatăl reclamant.
Situația domiciliului recurentului s-a modificat pe parcursul judecării cauzei, astfel că instanța de recurs a verificat situația noii locuințe a acestuia, dispunând întocmirea unei anchete sociale la actualul domiciliu al recurentului, în . de Jos, jud. D.. Din înscrisurile depuse la dosar în faza procesuală a recursului rezultă faptul că recurentul oferă condiții bune de locuit, într-o casă nou construită, din cărămidă, compusă din 7 camere, baie, bucătărie și anexe, mobilată și utilată corespunzător.
Potrivit dispozițiilor art. 397 din Codul civil, autoritatea părintească urmează să fie exercitată în comun de ambii părinți.
În ceea ce privește contribuția la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a minorei, potrivit dispozițiilor art. 402 din Codul civil instanța de tutelă este obligată să se pronunțe prin hotărârea de divorț. Obligația instanței de a analiza din oficiu contribuția părintelui la cheltuielile de creștere și educare se menține și în cazul în care instanța este chemată să dispună schimbarea domiciliului minorului .
Potrivit dispozițiilor art. 530 alin. 1 din Codul civil, regula pentru prestarea întreținerii este executarea în natură, prin asigurarea celor necesare traiului, respectiv cheltuielilor pentru educare, învățătură și pregătire profesională. În situația de față însă, la acest moment, datorită relației tensionate dintre părinți, este posibil să apară unele probleme în ceea ce privește prestarea întreținerii, astfel încât Curtea apreciază ca oportună stabilirea unei pensii de întreținere sub forma unei sume fixe de 300 de lei lunar, pe care pârâta urmează să o plătească lunar reclamantului cu titlu de pensie de întreținere, începând cu data de 23.01.2013 și până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau de stingere a obligației. Cuantumul întreținerii a fost stabilit în conformitate cu dispozițiile art. 529 alin. 2 din Codul civil, raportat la veniturile pârâtei.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse anterior, Curtea apreciază că instanțele au făcut o greșită interpretare și aplicare a legii raportat la interesul superior al minorei și, în temeiul dispozițiilor art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, va admite recursul, va modifica decizia pronunțată în apel, va admite apelul și va schimba în tot sentința instanței de fond.
Va fi admisă acțiunea reclamantului, iar domiciliul minorei va fi stabilit la tatăl reclamant. Autoritatea părintească urmează a fi exercitată în comun de ambii părinți, cu obligația pârâtei de a presta lunar întreținere în favoarea minorei în cuantum de 300 de lei, până la momentul intervenirii unei cauze de modificare sau de stingere a obligației.
Instanța de recurs ia act că părțile nu solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul formulat de reclamantul UDRIȘTOIU C. Ș. împotriva deciziei civile nr. 131 din 10 iulie 2012, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Pentru Minori și Familie, în dosar nr._ și a sentinței civile nr. 3513 din 6 martie 2012, pronunțată de Judecătoria C., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă UDRIȘTOIU D. L..
Modifică decizia nr.131 de la 10 iulie 2012 pronunțată de Tribunalul D.-Secția pentru Minori și Familie.
Schimbă sentința în sensul că admite acțiunea formulată de reclamantul Udriștoiu C. Ș..
Stabilește domiciliul minorei Udriștoiu A. M. la tatăl reclamant.
Dispune că autoritatea părintească asupra minorei să fie exercitată de ambii părinți.
Obligă pârâta să plătească reclamantului în beneficiul minorei o pensie de întreținere în cuantum de 300 de lei lunar, începând cu data de 23.01.2013 până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau de stingere a obligației.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința de la 23 Ianuarie 2013.
Președinte, M. P.-P. | Judecător, E. S. | Judecător, M. M. |
Grefier, V. R. |
Red.jud.M.P.-P.
3 ex/AS
25.02.2013
j.a.I.E.
I.B.
j.f.L.P.
| ← Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 2224/2013. Curtea... | Strămutare. Sentința nr. 25/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
