Obligaţie de a face. Decizia nr. 9570/2013. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 9570/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 27-11-2013 în dosarul nr. 12754/215/2008*

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 9570/2013

Ședința publică de la 27 Noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. T.

Judecător L. E.

Judecător P. B.

Grefier N. A.

*****

Pe rol judecarea recursului declarat de reclamantul N. I. N. împotriva deciziei civile nr. 251 din 24 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul D.- Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât C. L. MUNICIPAL C.-SERVICIUL PUBLIC PENTRU ADMINISTRAREA PIEȚELOR ȘI TÂRGURILOR, având ca obiect obligație de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în cadrul căruia a învederat că prin serviciul registratură s-a depus de către recurentul reclamant note de ședință și că prin încheierea de ședință din data de 20.10. 2009, judecata cauzei a fost suspendată pentru lipsa nejustificată a părților și că, potrivit referatului întocmit de grefă la data de 30.10. 2013, s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării, după care, instanța în temeiul art. 248 din Codul de procedură civilă, a pus în discuție excepția perimării recursului.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin acțiunea formulată la data de 23.01.2008 și înregistrată pe rolul Tribunalului D. - Secția C. Administrativ și Fiscal sub nr._, reclamantul N. I. N. a chemat în judecată pârâtul C. L. al Municipiului C. - Serviciul Public Administrația Piețelor și Târgurilor C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta să îl declare adjudecatar al licitației organizate în data de 08.01.2008 ce a avut ca obiect vânzarea sediului Administrației Pieței Valea Roșie, să organizeze o nouă licitație având ca obiect vânzarea sediului Administrației Pieței Valea Roșie, să se constate existența unui drept de retenție asupra respectivei clădiri.

In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că la data de 08.01.2008, pârâta a organizat licitația privind vânzarea clădirii - Sediul Administrației Piața Valea Roșie, anterior acestei licitații, fiind organizate de către pârâtă două licitații, în datele de 27.12.2007, respectiv 03.01.2008, ce au avut ca obiect același imobil. Reclamantul s-a prezentat la licitație, depunând actele solicitate pentru înscriere și a achitat taxa de participare, iar ulterior a fost întrunită comisia de licitație și a fost demarată procedura de licitație, și anume: a fost prezentat imobilul ce face obiectul licitației, au fost numiți participanții ale căror oferte de cumpărare au fost declarate valide, și în final, ar fi trebuit să fie anunțat adjudecatarul licitației.

Acest lucru, însă nu s-a întâmplat, datorită faptului că membrii comisiei de licitație au refuzat să încheie procesul-verbal al licitației, în care să fie menționat adjudecatarul acesteia. A fost întocmit un proces-verbal de licitație în care a fost menționată îndeplinirea procedurii necesare pentru adjudecarea licitației, respectiv existența unei oferte valide și anume cea depusă de reclamant, însă cu mențiunea: „ nu se poate îndeplini procedura de vânzare”, datorită unei notificări primite în data de 24.09.2007 din partea proprietarului terenului, prin care acesta solicită abuziv demolarea construcției.

Pârâta a anulat practic licitația fără temei legal, în condițiile în care acesta, fiind singurul participant calificat, ar fi trebuit să fie declarat adjudecatar.

Cu privire la motivele invocate de pârâtă pentru anularea licitației, reclamantul a precizat că nu există prevederi legale care să interzică vânzarea unei construcții amplasate pe un teren retrocedat, construcția nu a fost ridicată cu rea-credință, fiind edificată cu mult timp înainte de retrocedarea terenului, cu respectarea prevederilor legale, și în consecință nu se impune demolarea acesteia, însăși dispoziția Primarului prin care a fost retrocedat acest teren este foarte discutabilă, întrucât Legea Fondului Funciar republicată nu permite retrocedarea terenurilor pe care au fost edificate în mod legal construcții.

Anterior respectivei licitații, au mai fost organizate două licitații cu același obiect, fără ca cele menționate ca și motivație pentru anularea prezentei licitații să fi influențat desfășurarea acestora. Motivele invocate au fost cunoscute cu mult timp înaintea desfășurării prezentei licitații, în speță notificarea trimisă de către proprietarul terenului de sub construcție a fost înregistrată la sediul pârâtei la data de 24.09.2007, iar terenul a fost retrocedat în data de 13.06.2007, prin Dispoziția Primarului Municipiului C. nr._.

Prin întâmpinarea formulată la data de 18.03.2007, pârâtul C. L. al Mun. C. - Serviciul Public Administrația Piețelor și Târgurilor a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, motivat de faptul că motivele invocate de reclamant nu fac obiectul licitației, respectiv discutabilitatea Dispoziției Primarului de retrocedare a terenului, reaua sau buna credință a constructorului.

La data de 08.04.2008, reclamantul a depus la dosar precizare la acțiune, prin care solicită în principal, obligarea pârâtei să-l declare adjudecatar al licitației organizate în data de 08.01.2008 ce a avut ca obiect vânzarea sediului Administrației Pieței Valea Roșie, să se constate existența unui drept de retenție asupra clădirii, iar în subsidiar să organizeze o nouă licitație având ca obiect vânzarea sediului Administrației Pieței Valea Roșie.

In drept, și-a întemeiat acțiunea pe prevederile anexelor 1 și 2 din HG 841/1995, modificată și completată de HG 966/1998.

Prin sentința civilă nr._/9 octombrie 2008, pronunțată de Judecătoria C., a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul N. I. N., în contradictoriu cu pârâtul C. L. al Municipiului C. - Serviciul Public Administrația Piețelor și Târgurilor C., așa cum a fost precizată la 08.04.2008 .

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:

Prin dispoziția nr._/13.06.2008 a Primarului Municipiului C., s-a restituit parțial în natură numitului P. N. D. F. terenul în suprafață totală de 763 mp situat în C. .. 194 .

Prin hotărârea nr. 500/27.09.2007 a Consiliului L. al Municipiului C. s-a hotărât trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului C. a unor bunuri aflate în administrarea Serviciului Public Administrația Piețelor și Târgurilor printre care și sediul Administrației Pieței Valea Roșie .

De asemenea prin adresa nr._/21.11.2007 emisă de Primăria Municipiului C.-Direcția Patrimoniu s-a aprobat scoaterea din funcțiune a acestui sediu, conform HG nr. 841/1995 privind transmiterea fără plată și valorificarea bunurilor aparținând instituțiilor publice.

Ulterior scoaterii din funcțiune a acestui sediu s-a numit o comisie de evaluare, care prin raportul nr. 5170/06.12.2007 a constatat că operațiunea de demolare ar presupune costuri mult mai ridicate decât veniturile ce s-ar obține din vânzare, motiv pentru care s-a hotărât vânzarea acestuia conform art. 2 din HG nr. 841/23.10.1995 .

În acest sens, prin decizia nr. 199/12.11.2007 a Consiliului L. al Municipiului C. - Serviciul Public Administrația Piețelor și Târgurilor, s-a constituit comisia de licitație publică cu strigare .

La termenul din 27.12.2007 la licitație nu s-a prezentat nici o persoană, motiv pentru care aceasta s-a amânat la 03.01.2008, însă nici de această dată nu s-a prezentat nici un ofertant, stabilindu-se un nou termen pentru data de 08 .01.2008 .

La ședința de licitație din 08.01.2008 potrivit procesului-verbal încheiat cu acea ocazie s-a prezentat un singur ofertant în persoana reclamantului N. I. N., însă comisia a constatat că nu se mai poate îndeplini procedura de vânzare, întrucât pârâtul fusese notificat de către numitul P. N. D. F., proprietarul terenului pe care se afla construcția să lase liber terenul respectiv .

În consecință, s-a hotărât de către comisia de licitație restituirea cotei de participare către reclamant .

Împotriva procesului-verbal de licitație, reclamantul a formulat contestație care a fost respinsă de către comisia constituită prin decizia nr. 6/10.01.2008 .

Solicitarea reclamantului de a fi declarat adjudecatar al imobilului ce a format obiectul licitației din data de 08.01.2008 este nefondată, deoarece adjudecarea este actul final al procedurii de vânzare la licitație publică, ori din moment ce această procedură nu s-a finalizat și dreptul de proprietate nu s-a transmis de la pârât la reclamant, nu poate fi obligat pârâtul să –l declare pe acesta din urmă adjudecatar al bunului respectiv .

În ceea ce privește acordarea dreptului de retenție, aceasta presupune ca pârâtul să se afle în posesia bunului, să existe o anumită creanță și o conexitate între creanță și lucrul deținut ceea ce nu există în speța dedusă judecății .

S-a mai solicitat de către reclamant într-o teză subsidiară, obligarea pârâtului să organizeze o nouă licitație având ca obiect vânzarea sediului Administrației Pieței Valea Roșie, ori nici această solicitare a sa nu poate fi primită deoarece s-ar încălca principiul libertății de voință, pârâtul neputând fi obligat să dispună de acel bun.

În consecință, având în vedere considerentele mai sus expuse precum și prevederile HG 841/1995, cu modificările și completările ulterioare și art. 1073 Cod civ. instanța a respins acțiunea așa cum a fost precizată la 8 aprilie 2008 .

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul N. I. N., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea apelului se invocă interpretarea greșită a prevederilor legale de către prima instanță, întrucât aceasta nu a stabilit în mod corect etapele desfășurării licitației. Astfel, primul act ce se întocmește în desfășurarea unei licitații este procesul verbal de licitație, ori, pârâta nu a întocmit acest proces verbal conform prevederilor legale, impunându-se anularea acestuia procesului verbal de licitație.

Ulterior încheierii procesului verbal de licitație, câștigătorul licitației are un termen în interiorul căruia trebuie să achite diferența de preț.

După ce acesta face dovada achitării diferenței de preț, autoritatea contractantă încheie procesul verbal de adjudecare, ce constituie titlu de proprietate. Prin urmare, apare că instanța nu a reținut exact care sunt etapele de desfășurare a licitației și, de asemenea care este momentul la care se face transferul proprietății.

Procesul verbal de licitație nu constituie titlu de proprietate. Transferul proprietății nu se realizează la încheierea procesului verbal de licitație cum în mod eronat instanța a apreciat.

Apelul nu a fost întemeiat în drept.

În ședința publică din 24.04.2009, intimatul a depus la dosarul cauzei procesul verbal nr. 4885/19.12.2008, prin care se face dovada casării sediului Administrației Piața Valea Roșie.

Prin decizia civilă nr. 251 din 24 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul D., s-a respins apelul declarat de reclamantul N. I. –N., domiciliat în C., . 8, ., județul D., împotriva sentinței civile nr._/09 10 2008,pronunțată de Judecătoria C., în contradictoriu cu pârâtul C. L. MUNICIPAL C. SERVICIUL PUBLIC ADMINISTRAȚIA PIEȚELOR ȘI TÂRGURILOR C., cu sediul în C., ..51, județul D..

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul D. a constatat și reținut următoarele aspecte:

Apelantul, prin cererea introductivă de instanță a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța să oblige pârâta să îl declare adjudecatar al licitației organizate în data de 08.01.2008 ce a avut ca obiect vânzarea sediului Administrației Piața Valea Roșie; să organizeze o nouă licitație având ca obiect vânzarea sediului Administrației Piața Valea Roșie; să se constate existența unui drept de retenție asupra clădirii - Sediul Administrației Piața Valea Roșie, or, prin motivele de apel, apelantul reclamant solicită ca instanța să dispună anularea procesului verbal de licitație, ceea ce reprezintă o cerere nouă, inadmisibilă, potrivit disp. art. 294, alin. 1, teza I C.p.c.

Mai mult decât atât, conform procesului verbal nr. 4885/19.12.2008 emis de C. Municipal C. - Serviciul Public Administrația Piețelor și Târgurilor C., rezultă că imobilul Sediul Administrației Piața Valea Roșie a fost casat, litigiul rămânând fără obiect.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamantul N. I. N., criticând-o pentru netemeinice și nelegalitate.

Prin încheierea de ședință din data de 20.10.2009, această instanță a suspendat judecata cauzei, în conformitate cu prevederile art.242 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă.

Din oficiu, ca urmare a referatului din data de 30.10.2013, cauza a fost repusă pe rol pentru constatarea perimării.

Potrivit art.248 alin.(1) Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 C.pr.civ. perimarea se poate constata și din oficiu.

Având în vedere că, de la data de 20.10.2009 când cauza a fost suspendată, a trecut mai mult de un an, timp în care dosarul a fost lăsat în nelucrare din vina părții interesate, urmează a se constata perimat recursul.

Cauza fiind soluționată pe cale de excepție, instanța nu va mai enunța motivele invocate și nici examina legalitatea și temeinicia sentinței instanței de fond raportată la criticile din cererea de recurs.

Curtea are în vedere faptul că susținerile recurentului - depuse la data de 26.11.2013 prin note scrise sunt nefondate întrucât, împotriva încheierii de suspendare - este adevărat - recurentul a declarat recurs –dar acesta s-a constatat perimat la data de 20.09.2012 prin decizia nr. 5500 pronunțată de ICCJ în dosarul nr._ , după ce anterior fusese suspendat în temeiul art.242 alin.1 pct.2 C.P.civ la data de 20 sept. 2012 .

Deci, constatarea perimării recursului declarat duce la stingerea procesului - din vina exclusivă a recurentului din cauza de față, cu consecința menținerii ca atare a suspendării dispuse în dosarul curții de Apel C., la data de 20.10.2009 .

Mai mult decât atât, chiar de la data constatării perimării recursului la ICCJ 20.09.2012, a trecut mai mult de 1 an până la data referatului întocmit de C. Arhivă al instanței, timp în care recurentul nu a solicitat repunerea pe rol a cauzei .

În aceste condiții, Curtea constată că în ceea ce privește încheierea de suspendare dispusă de la data de 20 .10.2009 nu a intervenit nicio modificare, și prin urmare, față de termenul de mai mult de 1 an scurs de la data la care a fost dispusă, operează sancțiunea perimării, în temeiul art.248 raportat la art. 252 C.P.civ.

Sancțiunea perimării reprezintă un instrument împotriva inerției procedurale a părților, urmărindu-se astfel, restabilirea ordinii de drept încălcată prin pasivitatea acestora, corespunzător interesului unei bune administrări a justiției, eliminându-se eventualitatea trenării nejustificate a unui litigiu prin lăsarea lui în nelucrare o perioadă mai mare de 1 an și încărcarea nejustificată și inutilă a activității instanțelor judecătorești.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată perimat recursul declarat de reclamantul N. I. N. împotriva deciziei civile nr. 251 din 24 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul D.- Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât C. L. MUNICIPAL C.-SERVICIUL PUBLIC PENTRU ADMINISTRAREA PIEȚELOR ȘI TÂRGURILOR.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 27 Noiembrie 2013.

Președinte,

C. T.

Judecător,

L. E.

Judecător,

P. B.

Grefier,

N. A.

Red. N.A./16.12.2013

Tehnored. N.A/ 2 ex.

Red. apel R.S.G.

A.C.C.

Red. fond L.P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Decizia nr. 9570/2013. Curtea de Apel CRAIOVA