Pretenţii. Decizia nr. 3982/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3982/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 17-04-2013 în dosarul nr. 10438/215/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 3982
Ședința publică de la 17 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. S.
Judecător M. P.
Judecător Tania Țapurin
Grefier C. C.
x.x.x.
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul M. C. PRIN PRIMAR împotriva deciziei civile nr. 525 din 05 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți N. S., N. M..
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns consilier juridic G. N., reprezentându-l pe recurentul pârât M. C. PRIN PRIMAR, și intimata reclamantă N. M., asistată de avocat P. F., același avocat reprezentându-l și pe intimatul reclamant N. S..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se netimbrarea recursului cu taxă judiciară de timbru de 3.594 lei și timbru judiciar de 5 lei.
Consilier juridic N. G., pentru recurentul pârât, a depus dovada achitării taxei de timbru și delegație de reprezentare.
Avocat F. P., pentru intimații reclamanți, a depus încheiere de certificare nr._/22.12.2010 și copie dovadă de primire a notificării prin care recurenta a fost invitată la negociere de către intimați.
Înscrisurile depuse de apărătorul intimaților au fost observate de reprezentanta recurentei pârâte.
Curtea, constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, a acordat cuvântul asupra recursului.
Consilier juridic N. G., pentru recurentul pârât, a susținut oral motivele de recurs formulate în scris, punând concluzii în principal de admitere a recursului, admiterea excepției necompetenței materiale, încadrarea juridică a acțiunii fiind în prevederile art. 2 din Legea contenciosului administrativ și fiscal.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, apreciază că în cauză, calitate procesuală pasivă are Consiliul Local C. și nu M. C..
Pe fond solicită să se constate că în mod greșit instanța a obligat recurenta la plata contravalorii terenului, fără a analiza și situația transferului acestui teren, intimații fiind în situația unei îmbogățiri fără justă cauză. Pentru aceste motive a pus concluzii, în subsidiar, de admitere a recursului, modificarea ambelor hotărâri și respingerea acțiunii.
Avocat F. P., pentru intimații pârâți, consideră că excepția necompetenței materiale invocată de recurentă este inadmisibilă, având în vedere că acțiunea a fost întemeiată pe prevederile art. 480 și 998-999 Cod civil, reclamanții fiind privați de un teren proprietate personală.
M. C. este autoritatea ce are în proprietate terenurile, Consiliul Local având doar rol deliberativ, astfel încât raporturile juridice sunt între reclamanți și Municipiu.
Pe fondul cauzei pune concluzii de respingere a recursului întrucât concluziile expertizei tehnice efectuate în cauză au fost în sensul că terenul nu mai poate fi adus la situația anterioară, în prezent, fiind ocupat de parcare publică și stradă.
Cu privire la transferul de proprietate, învederează că instanța nu a fost învestită cu o cerere reconvențională în acest sens, iar în ceea ce privește îmbogățirea fără justă cauză invocată de recurentă, consideră că reclamanții nu se află în această situație, neavând dispoziția asupra terenului, aceștia aflându-se practic în situația unei exproprieri și pierzând toate elementele dreptului de proprietate.
Notificarea datează chiar din 2010, iar de la această dată nu s-a făcut niciun demers, vânzarea-cumpărarea fiind singura modalitate de clarificare a situației.
Solicitat respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată. Depune la dosar concluzii scrise.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 05.04.2011 reclamanții N. S. și N. M. în contradictoriu cu pârâtul M. C. prin primar au solicitat obligarea pârâtului la plata de despăgubiri bănești reprezentând contravaloarea terenului în suprafață de 317 m.p. situat în C., .. 52 A ( fosta .), imobil înscris în cartea funciară a Municipiului C. sub nr._, teren ce are următoarele vecinătăți: E- terenul Primăriei, . Humulești), V- zona de protecție a blocurilor și Liceul Industrial, S- zona de protecție a blocului O1; N- zona de protecție a blocurilor O4- O5.
În motivarea cererii reclamanții au arătat că sunt titularii dreptului de proprietate asupra suprafeței de teren de 317 m.p. situat în C., .. 52 A ( fosta .), drept dobândit prin contractul de vânzare cumpărare nr. 2624/13.11.1989 încheiat cu BNP Cernobai E. și că în luna iulie a anului 2009 această suprafață de teren a fost ocupată în mod abuziv de către Primăria C. prin construirea unei parcări auto.
Au mai arătat reclamanții că în prezent această suprafață de teren este afectat în substanța sa deoarece parcarea amenajată de Primărie este betonată, iar prin mijlocul acesteia trece o cale de acces ce face legătura între . blocurile din zonă.
S-a mai precizat că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 998-999 C.civil pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtului.
Astfel, fapta ilicită constă în ocuparea de către primărie în mod abuziv a terenului și executarea acestor lucrări betonate în vederea amenajării parcării și drumului, afectând în mod ireversibil substanța terenului.
Prejudiciul constă în crearea stării de imposibilitate de a mai putea folosi acest teren în alte scopuri, ceea ce a dus la nașterea în sarcina pârâtei a obligației de a-i despăgubii prin echivalent bănesc pentru bunul proprietatea lor reprezentând valoarea de circulație actuală.
Raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu este evident, fiind îndeplinită și condiția privind existența vinovăției, această condiție fiind conturată de împrejurarea că autoritățile locale au ocupat abuziv și au schimbat destinația unui teren despre care aveau cunoștință că este proprietatea unor persoane fizice.
S-a mai arătat că acțiunea pârâtului de ocupare și amenajare a unei parcări și a unei căi de acces, fără a-i invita la negocieri privind cumpărarea acestei suprafețe de teren echivalează cu o expropriere de fapt, iar dreptul de proprietate este un drept absolut, care se bucură de o protecție accentuată, față de orice alte drepturi și este ocrotit atât de norme de drept constituțional, cât și de alte norme juridice interne și internaționale.
În drept au fost invocate prevederile art. 44 alin. 3 din Constituție, art.1 la Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 998-999 Cod civil.
La data de 30.05.2011 pârâtul municipiul C. prin Primar a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamanți.
În motivarea întâmpinării s-a arătat că prin hotărârea Consiliului Local al Mun. C. nr. 470 din 29.01.2009 s-a aprobat achiziționarea terenului în suprafață de 317 m.p. situat în C., .. 52 A, prețul de pornire a negocierii prețului de achiziție urmând a se stabili pe baza unui raport de evaluare care va fi supus aprobării Consiliului Local al Mun. C..
Pentru aducerea la îndeplinire a hotărârii anterior menționate s-a împuternicit Primarul Mun. C. să desemneze Comisia de negociere a prețului de achiziție a terenului și să reprezinte M. C. în fața notarului public în vederea autentificării și îndeplinirii condițiilor de publicitate imobiliară.
În acest sens, Consiliul Local al Mun. C. a aprobat Raportul de evaluare prin Hotărârea nr. 20 din data de 20.01.2010 urmând ca Primarul mun. C. să dispună constituirea comisiei de negociere a prețului de achiziție și apoi să supună aprobării Consiliului Local al Mun. C. includerea în capitolul cheltuieli din bugetul local a sumei negociate cu reclamanții.
Prin Dispoziția nr._ din 20.05.2010 Primarul Municipiului C. a dispus constituirea unei comisii de negociere a prețului de achiziție urmând ca părțile să negocieze prețul de achiziție pornind de la prețul aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Mun C. nr. 20/2010.
Ca atare, având în vedere că a fost începută procedura de achiziționare a terenului prin emiterea celor două hotărâri ale Consiliului Local al Mun. C., procedura nefiind finalizată printr-un proces verbal de negociere cererea reclamanților este inadmisibilă.
De asemenea, pârâtul a invocat excepția prematurității cererii raportat la prevederile art. 720 indice 1 C.pr.civ. și alin. 2 și art. 109 C.pr.civ având în vedere că sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres acesta, condiție care nu este îndeplinită în prezenta cauză.
Pe fond s-a învederat că solicitarea reclamanților este neîntemeiată având în vedere că prin HCL nr. 470/29.10.2009 s-a aprobat achiziția terenului în suprafață de 317 m.p. situat în C., .. 52 A, iar prin HCL nr. 20/2010 s-a probat însușirea raportului de evaluare a terenului de 310 m. p. din acte și 317 m.p. din măsurători situat în C., .. 52, raport care reprezintă anexa la HCL nr. 20/2010.
S-a mai arătat că susținerea reclamanților referitoare la faptul că M. C. nu i-a chemat la negocieri este neconformă cu realitatea, având în vedere pe de o parte faptul că cele două HCL nu au fost aprobate, iar pe de altă parte prin adresa nr._/17.01.2011 i s–a adus la cunoștință reclamantului faptul că urmează ca în fundamentarea bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2011 să fie prevăzute fonduri pentru achiziționarea acestui imobil teren.
Prin sentința civilă nr.6500/27.04.2012 a fost admisă cererea formulată de reclamanții N. S. și N. M. în contradictoriu cu pârâtul mun. C. prin Primar.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 400.200 lei reprezentând echivalentul imobilului situat în C., .. 52A, (fostă .), jud. D. compus din teren în suprafață de 310 mp( din măsurători 317 mp).
Instanța a reținut în fapt, reclamanții N. S. și N. M. sunt titularii dreptului de proprietate asupra terenului în suprafața de 317 mp situat în C., .. 52 A, jud. D. (fost .), drept dobândit prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2624/13.11.1998 de BNP Cernobai E.( fila 5).
Din raportul întocmit de Primăria mun. C., Direcția patrimoniu, Serviciul Evidență Domeniul Public și Privat din data de 13.10.2009, reiese că autoritatea locală a procedat la realizarea de parcări publice pe terenurile dintre blocurile de locuințe colective, lucrările de amenajare a parcărilor publice afectând și terenul în suprafață de 317 mp situat în C., .. 52 A, jud. D. (fost .), proprietatea reclamanților N. S. și N. M., înscris în cartea funciară nr._ a municipiului C., cu număr cadastral provizoriu_, pe acest teren care era neamenajat executându-se lucrări de amenajare parcări aferente lucrărilor de reabilitare și modernizare . 41).
Prin cererea înregistrată la Primăria mun. C. sub nr._/18.09.2009, reclamanții ca urmare a ocupării abuzive a suprafeței de teren deținute în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2624/13.11.1998 de BNP Cernobai E. au comunicat că sunt de acord să vândă terenul proprietatea lor situat C., .. 52 A, jud. D. (fost .), iar prin Hotărârea nr. 470/29.10.2009 Consiliul Local al Municipiului C. a aprobat cumpărarea terenului în suprafață de 317 mp situat în C., .. 52 A, jud. D. (fost .).
Din raportul de expertiză efectuat în cauză de expertul T. V. a rezultat că valoarea estimată a terenului în suprafață de 317 mp situat în C., .. 52 A, jud. D. (fost .) este de 400.208 lei, valoare ce nu a fost contestată.
De asemenea, instanța a mai reținut că terenul în suprafață de 317 mp situat în C., .. 52 A, jud. D. (fost .) este traversat de o alee de acces ce face legătura între . C. și că terenul a fost transformat în mod ireversibil prin efectuarea lucrărilor necesare amenajării unei parcării auto, lucrări ce au constat în decopertare, realizarea infrastructurii și de asfaltare a acesteia.
În drept, potrivit art. 998 Cod Civil” orice fapta a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a căruia greșeala s-a ocazionat, a-l repara”, iar conform dispozițiilor art. 999 Cod civil, “omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau imprudența sa”.
Din prevederile legale menționate mai sus rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unei fapte ilicite prin care s-au adus prejudicii materiale sau morale unei alte persoane, existența unei legături de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul cauzat și vinovăția autorului faptei ilicite.
Fapta ilicită reprezintă o acțiune sau inacțiune a unei persoane prin care încălcându-se normele dreptului obiectiv se aduc prejudicii dreptului subiectiv al unei alte persoane.
Raportând situația de fapt la dispozițiile legale invocate, s-a reținut că fapta pârâtului care a ocupat terenul în suprafață de 317 mp situat în C., .. 52 A, jud. D. (fost .), proprietatea reclamanților N. S. și N. M., înscris în cartea funciară nr._ a municipiului C., cu număr cadastral provizoriu_, încalcă dreptul de proprietate al reclamanților, drept consacrat de Constituție și se circumscrie astfel noțiunii de faptă ilicită, în sensul dispozițiilor art. 998 C.civil.
Astfel, instanța a reținut că reclamanții au pierdut dispoziția asupra terenului lor începând cu anul 2009 când autoritatea locală a procedat la realizarea de parcări publice pe terenurile dintre blocurile de locuințe colective, lucrările de amenajare a parcărilor publice afectând și terenul în suprafață de 317 mp situat în situat în C., .. 52 A, jud. D. (fost .).
Începând din acel moment, terenul a fost transformat în mod ireversibil prin efectuarea lucrărilor necesare amenajării unei parcări auto, lucrări ce au constat în decopertare, realizarea infrastructurii și de asfaltare a acesteia.
De asemenea, instanța a mai reținut că deși reclamanții au solicitat despăgubirii încă din anul 2009, nici până la data soluționării prezentei cauze pârâta nu a dat curs acestei cereri, deși prin Hotărârea nr. 470/29.10.2009 Consiliul Local al Municipiului C. a aprobat cumpărarea terenului în suprafață de 317 mp situat în C., .. 52 A, jud. D. (fost .).
Mai mult, instanța a reținut că reclamanții au făcut numeroase demersuri în vederea obținerii despăgubirilor pentru terenul proprietatea lor, însă fără nici un rezultat, iar prin adresa nr._/17.01.2010 Primăria mun. C. i-a informat pe aceștia că actele de vânzare cumpărare pentru terenul situat în C., .. 52 A, jud. D. (fost .) nu pot fi finalizate ca urmare a faptului că în bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul 2010 nu au fost prevăzute fonduri pentru achiziționarea acestei suprafețe de teren, urmând ca după aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2011, să se procedeze la efectuarea unui nou raport de evaluare ce va sta la baza negocierii prețului de achiziționare a acestui teren.
Astfel, în cauza, este lipsit de dubii că reclamanții au suferit o expropriere de fapt, incompatibilă cu prevederile constituționale care garantează respectarea dreptului de proprietate, și condițiile în care o persoana poate fi lipsită de acest drept, conținute în art. 44 din legea fundamentală, precum și cu dispozițiile art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției europene a drepturilor omului, care consacră dreptul de proprietate în categoria drepturilor fundamentale ale omului.
Jurisprudența instanței europene a subliniat constant ca o privare de un bun nu reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate daca aceasta măsura este prevăzuta de lege, este justificată de o cauză de utilitate publică si dublată de o indemnizare corespunzătoare a titularului dreptului, este conformă cu principiile generale ale dreptului internațional, orice limitare trebuind sa fie proporționala cu scopul urmărit.
Noțiunea de privare de proprietate are semnificația unei preluări complete si definitive a unui bun, titularul sau nemaiavând posibilitatea exercitării vreunuia din atributele conferite de acesta, calificarea ca atare a unei masuri luate de autoritățile naționale urmând a se face nu numai în raport de dispozițiile interne în vigoare, ci si ținând cont de efectul real produs de acea măsura, Convenția având ca scop protejarea unor drepturi concrete si efective.
Această interpretare a fost dată de Curtea Europeană în cauza Burdov contra Rusiei ( hotărârea din 7 mai 2002), în cauza Sporrong contra Suediei ( hotărârea din 23 septembrie 1982) si în cauza Papamichalopolus contra Greciei ( hotărârea din 24 iunie 1993).
De asemenea, art. 1 din Protocolul nr. 1 presupune, mai întâi și cu precădere, ca o ingerință a autorității publice în exercițiul dreptului la respectarea bunurilor să fie legală; cea de-a doua teză a primului alineat din acest articol nu autorizează privarea de proprietate decât „în condițiile prevăzute de lege” [Iatridis împotriva Greciei (MC) nr. 31.107/96, § 59, CEDO 1999-II]. De asemenea, principiul legalității implică existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile (Hentrich impotriva Frantei, Hotararea din 22 septembrie 1994, ., nr. 296-A, § 42, cauza B. contra României).
Pe de altă parte, instanța a observat că în momentul ocupării suprafeței de teren aparținând reclamanților în vederea realizării unei parcări publice Legea nr. 33/1994 era în vigoare, însă autoritățile au preferat să nu urmeze aceasta procedura transparentă și, fără excepție, judiciară, prevăzută specific în acest sens; acestea preferând să ocupe în mod irevocabil terenul aparținând reclamanților, fără a le plăti în prealabil despăgubiri.
În temeiul acestor considerații, în absența unui act formal de expropriere, instanța a apreciat că situația reclamanților nu poate fi considerată „previzibilă” și corespunzătoare cerinței „principiului securității juridice”, situația în cauza permițând autoritarilor să tragă foloase din ocuparea terenului în cauză, cu încălcarea regulilor ce guvernează exproprierea (Constituția din 1991 si, în special, Legea nr. 33/1994), fără a pune în prealabil o indemnizație la dispoziția reclamanților.
Prejudiciul creat reclamanților constă tocmai în lipsirea acestora de exercițiul concret al tuturor atributelor dreptului de proprietate, inclusiv cel al folosinței. Acest prejudiciu a fost evaluat de expert la suma de 400.200 lei și reprezintă valoarea de circulație a terenului în suprafață de 317 mp situat în C., .. 52 A, jud. D. (fost .).
În ceea ce privește legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs, aceasta este evidentă. Omisiunea pârâtei de a acorda despăgubirile cuvenite reclamanților au generat lipsirea acestora din urmă de exercițiul folosinței asupra bunului, ca atribut important al dreptului de proprietate, dar și de valorificarea concretă a tuturor beneficiilor materiale pe care folosința unui bun le poate asigura titularului dreptului.
În speță, este îndeplinită și condiția privind existența vinovăției ce rezultă din împrejurarea că pârâtul a ocupat o suprafață de teren care nu îi aparținea, pe care a amenajat o parcare auto, deși avea cunoștință că acest teren este proprietatea reclamanților.
În raport de aceste considerente, având în vedere că reclamanții au suferit o privare de bunul lor, privare ce nu a fost însoțită de o despăgubire justă, de natură să reflecte valoarea reală, de circulație, a suprafeței de teren de care au fost deposedați, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 998 C. civil, instanța a constatat acțiunea întemeiată, urmând să o admită și să oblige pârâtul să plătească reclamanților suma de 400.200 lei reprezentând echivalentul imobilului situat în C., .. 52A, (fostă .), jud. D. compus din teren în suprafață de 310 mp( din măsurători 317 mp).
Având în vedere că pârâtul a căzut în pretenții, reținându-se culpa procesuală a acestuia, în temeiul art.274 alin.1 Cod pr.civ., instanța a admis cererea reclamanților și a fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată ce au fost efectuate cu ocazia judecății, în cuantum de 8915 lei, reprezentând 800 lei - onorariu expert - chitanța ., nr._/27.09.2011 și 8115 lei – taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâtul M. C. prin Primar, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului, s-a arătat, în esență, că instanța nu s-a pronunțat asupra excepției de inadmisibilitate a acțiunii, pârâtul arătând că trebuia parcursă procedura administrativă stabilită de cele două părți din proces, finalizată cu negocierea prețului de achiziție de comisia constituită în acest sens; atâta timp hotărârile Consiliului Local C. prin care s-a aprobat achiziția terenului sunt în vigoare, nu se poate reține culpa autorității locale; a fost începută procedura de achiziție a terenului, care nu a fost finalizată printr-un proces-verbal de negociere.
Instanța nu a avut în vedere excepția prematurității introducerii acțiunii, față de dispozițiile art.720 alin.1 Cod pr.civ. întrucât reclamanții nu au efectuat procedura prealabilă, fiind incidente și dispozițiile art.109 alin.2 C.proc.civ.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că instanța nu a observat că pârâtul nu a realizat transferul dreptului de proprietate asupra acestui teren, că soluția pronunțată apare ca o îmbogățire fără justă cauză a reclamanților, care au păstrat dispoziția asupra terenului, putându-l înstrăina oricând; instanța nu a fost învestită cu un petit privind transferul dreptului de proprietate în schimbul achitării valorii terenului, nu a observat că în cauză nu există o hotărârea a Consiliului Județean D. care să declare utilitatea publică a imobilului, ci doar o intenție unilaterală de achiziție din partea Consiliului Local C.; în cauză nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, neexistând nicio faptă ilicită în sarcina pârâtului.
Prin decizia nr.525 din 5 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, s-a respins apelul declarat de apelantul pârât M. C. PRIN PRIMAR, împotriva sentinței civile nr. 6500 din 27.04.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți N. S. și N. M..
Excepția de inadmisibilitate a acțiunii promovate de reclamanți ridicată de apelantul pârât nu poate fi primită ca întemeiată, întrucât procedura de achiziție a terenului aprobată prin Hotărârea nr.470/29.10.2009 a Consiliului Local al Municipiului C. nu constituie un impediment juridic față de prezenta acțiune bazată pe răspunderea civilă delictuală, probele cauzei demonstrând că sunt îndeplinite condițiile impuse de această instituție de drept civil substanțial.
Aprobarea achiziției terenului în litigiu, făcută prin hotărârea autorității locale deliberative, reprezintă doar o etapă a mecanismului de încheiere a unui act juridic între intimați, care sunt proprietarii bunului și care urmau a avea calitatea de înstrăinători, și apelant, care este ocupantul de facto, posesorul acestuia și care urma a avea calitatea de dobânditor.
Tribunalul a observat că respectivul act juridic ar fi fost, de fapt, o tranzacție, chiar dacă autoritatea administrativă s-a referit la un contract de vânzare-cumpărare, întrucât scopul lui era, în mod evident, stingerea unei situații litigioase prin transferul dreptului de proprietate dintr-un patrimoniu în altul.
Negocierile dintre părți pentru încheierea acestui contract au avut loc ulterior ocupării terenului și amenajării parcării de către apelantul-pârât, așadar după ce s-a produs exproprierea de facto, cu nesocotirea legislației în vigoare.
Faptul că terenul a fost ocupat și că pe el s-a realizat o lucrare de utilitate publică, cu nesocotirea situației juridice a acestuia, este imputabil apelantului, care era ținut să respecte dreptul de proprietate privată ce poartă asupra acestui bun. Cu alte cuvinte, nu s-a dovedit faptul că executarea lucrării s-ar fi făcut după ce intimații și-ar fi executat cu anticipație o obligație de predare a bunului, specifică pentru contractul de vânzare-cumpărare, pentru că nu s-a dovedit realizarea unui acord de voință asupra unuia dintre elementele esențiale ale vânzării, și anume prețul.
Totodată, încheierea unui act de înstrăinare în cadrul circuitului civil dinamic ar fi fost, în mod evident, o modalitate de stingere a situației litigioase, însă, în condițiile în cauză nu s-a încheiat actul respectiv iar dreptul intimaților a fost lezat, lor nu li se poate îngrădi accesul la justiție pentru a cere repararea prejudiciului produs.
Excepția prematurității acțiunii este, de asemenea, nefondată, întrucât dispozițiile art.7201 C.pr.civ nu sunt incidente în speță, ele vizând doar litigiile dintre profesioniști (dintre comercianți, în reglementarea anterioară), niciuna dintre părți neavând această calitate.
Nu sunt aplicabile nici dispozițiile art.109, alin.2 C.pr.civ ("sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta") invocate de apelant, deoarece nu există vreo procedură prealabilă reglementată imperativ de un act normativ pentru promovarea prezentei acțiuni civile în răspunderea delictuală.
Nici criticile ce vizează fondul pricinii nu fac sentința susceptibilă de reformare. Instanța a reținut în mod corect existența unei exproprieri de facto și încălcarea dreptului reclamanților la respectarea bunului lor, drept garantat de art.1 din Protocolul Adițional nr.1 la CEDO, acordându-le, în acest sens, titularilor dreptului lezat o justă despăgubire pentru prejudiciul suferit, despăgubire ce nu poate fi reprezentată decât de valoarea de circulație a terenului.
A fost considerată nefondată apărarea apelantului pârât conform căreia prin pronunțarea acestei soluții s-a realizat o îmbogățire fără o justă cauză a reclamanților, pe considerentul că dreptul de proprietate rămâne în patrimoniul lor.
În primul rând, este de observat că, deși dreptul de proprietate dobândit de reclamanți în baza contractului nr.2624/1998 a rămas în patrimoniul acestora, el este, practic, golit de conținut; în condițiile în care apelantul a efectuat acte de dispoziție materială asupra bunului care i-au modificat substanța, în lipsa unui temei legal care să-i confere o asemenea îndreptățire, dreptul de dispoziție asupra terenului a devenit iluzoriu, la fel de iluzorii fiind și prerogativele folosinței și a culegerii fructelor. Mai exact, afectațiunea actuală a bunului, specifică dreptului de proprietate publică, și nu dreptului de proprietate privată, face imposibilă exercitarea prerogativelor specifice în cadrul circuitului civil static și dinamic.
În al doilea rând, apelantul își invocă în mod implicit propria culpă atunci când susținerea că intimaților nu li se cuvin despăgubiri pentru că dreptul de proprietate a rămas în patrimoniul lor, în contextul în care starea de fapt este necontestată, lucrările de utilitate publică fiind efectuate, finalizate. Este vorba, deci, de o conduită de tip comisiv, de o acțiune concretă a unui subiect de drept care este și autoritate administrativă locală și care ar fi firesc să-și regleze această conduită în funcție de ordinea juridică actuală.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâtul M. C. PRIN PRIMAR, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prima critica o fundamentează pe disp. art 304 alin 3 Cod pr.civ. raportat la 159 Cod pr.civ. și ale Legii nr.554/ 2004 privind contenciosul administrativ date fiind cele ce succed.
Așa cum rezultă din probatoriul administrat în cauză se poate reține fără putință de tăgadă că imobilul situat în .. 52 format din teren în suprafața de 317 mp aparținând lui N. S. și N. M., a constituit obiectul unor acte administrative de autoritate care finalizate duceau la transferul dreptului de proprietate în favoarea municipiului C..
În procedura administrativă se pornește de la constatarea potrivit căreia imobilul susmenționat a fost afectat de lucrări de interes public și extinsă parcarea din . acest amplasament.
La solicitarea proprietarilor a fost apreciată oportunitatea și legalitatea achiziționării terenului, fapt ce a fost concretizat prin adoptarea HCL-urilor având ca obiect achiziția terenului ulterior, dată fiind procedura de achiziție reglementată de legislația specifică pentru achiziționarea imobilelor de către unitatea administrativ teritorială, s-a întocmit și s-a însușit raportul de evaluare conform HCL nr. 20 /28.01.2010 urmând ca prețul final de achiziție sa fie stabilit de către comisia de negociere iar actul final fiind actul notarial ca si condiție de valabilitate a transferului dreptului de proprietate.
Cele învederate mai sus, raportat la dispozițiile Legii 554/2004 și funcție de motivarea dată de către reclamant, atrag competența materială și funcțională a Tribunalului D. Secția contencios administrativ.
Dezvoltând asupra acestei excepții reclamantul a solicitat obligarea pârâtului municipiului C. la plata contravalorii terenului și transferul dreptului de proprietate.
Solicitarea se circumscrie dispozițiilor art. 2 din Legea contenciosului administrativ și în atare condiții soluția judecătorească poate fi aceea de a obliga la încheierea actului sau la efectuarea anumitor operațiuni administrative într-un termen determinat.
În raport de dispozițiile art. 159 Cod pr.civilă. s-a invocat necompetența instanței de soluționare a pricinii în fond cu consecința admiterii recursului, casării hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare către Tribunalul D. Secția contencios administrativ.
Funcție de starea de fapt prezentată, de temeiul juridic aplicabil acesteia, funcție de competentele partajate ale celor doua autorități ce formează autoritatea administrativ teritorială, se invocă lipsa calității procesuale pasive a municipiului C. date fiind cele ce urmează: municipiul C. nu are calitate procesuala pasivă, întrucât nu este persoana obligată în raportul juridic de drept substanțial dedus judecății și nici persoana față de care intimata reclamanta să poată stabili existența unui drept potrivnic.
Funcția dreptului procesual constă, în principal, în a asigura sancțiunea dreptului civil .material, ceea ce înseamnă că poziția de reclamant în cadrul litigiului aparține titularului dreptului subiectiv civil afirmat, în timp ce calitatea procesuală pasivă o are cel obligat în același raport juridic (subiectul pasiv al dreptului).
Reclamantul declanșează procedura jurisdicțională, revenindu-i sarcina de a demonstra atât legitimarea sa procesuală, cât și pe aceea a pârâtului, respectiv faptul că opunerea pe plan procesual se face în legătura cu un raport juridic de drept material în care părțile litigiului au calitatea de titular al dreptului și, în mod corespunzător, al obligației corelative.
La rândul ei, instanța are obligația verificării din oficiu a cadrului procesual subiectiv determinat de prezenta părților în proces.
Raportat la aceste considerente de ordin teoretic, s-a reținut că, în situația acțiunilor analizate, municipiului C. nu îi este justificată calitatea procesuală, deoarece el nu este parte în raportul juridic dedus judecății și nu se află într-o opoziție de interese față de reclamant, pentru a i se legitima poziția de pârât în cadrul litigiului.
O vocație generală, abstractă a municipiului C. nu îi poate legitima acestuia calitatea de pârât, întrucât nu are nicio legătură cu dreptul subiectiv care este supus dezbaterii judiciare, iar reclamantul nu poate justifica atragerea în procedura jurisdicțională a unei părți căreia nu are motive să îi opună dreptul afirmat și nici aceasta din urma, motive de a contesta dreptul pretins de către reclamant.
Așadar, pentru ca municipiului C. să i se recunoască legitimare procesuală pasivă în litigii de genul celor analizate este necesar să fi contribuit din fonduri publice la modificarea parcării publice ce face obiectul litigiului, ori să fi eliberat un act administrativ care să îi confere municipiului C. un drept asupra construcției parcare publică, cum ar fi preluare abuzivă ori expropriere a acestei construcții parcare publică, ori să se fi constatat printr-un certificat de vacanță succesorală, dreptul de proprietate al municipiului C. asupra acestei construcții parcare publică.
Construcția parcare publică needificată de municipiul C. nu a făcut obiectul exproprierii în vederea declarării de utilitate publică a acesteia, așa cum se prevede în dispozițiile art. 38 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construire
Sunt de utilitate publică lucrările privind construcțiile care nu mai pot fi finalizate conform prevederilor autorizației de construire, inclusiv terenurile aferente acestora.
În vederea realizării lucrărilor prevăzute la alin. (1), autoritatea administrației publice locale pe teritoriul căreia se afla construcțiile va aplica prevederile Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, iar imobilele pot fi trecute din proprietatea publică în proprietatea privată și valorificate, în condițiile legii. Deci, municipiului C. nu îi poate fi legitimată poziția procesuală de pârât în astfel - litigii decât în măsura în care pe seama acestuia a fost emis certificat de vacanță succesorală pentru tot sau parte din moștenire, în sensul dispozițiilor art. 680 din vechiul cod civil așa cum a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 2/2001 privind cursul în interesul legii care a format obiectul dosarului nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 365 din 25.05.2011, ori a contribuit cu sume bănești la modificarea acestor construcții parcare publică, ori a preluat abuziv ori cu titlu - prin expropriere sau printr-un titlu translativ de proprietate (donație, vânzare) aceasta construcție parcare publică ori terenul ce face obiectul prezentei cauze.
În absența unor asemenea situații anterior prezentate, nu există conflict între părți aflate pe poziții de contrarietate juridică și deci municipiului C. nu i se poate opune, în calitate de pârât, pretenția reclamantei asupra construcției edificată de părinții reclamantei, față de care municipiul C. este terț.
Având în vedere că autoritatea deliberativă a administrației publice locale, Consiliul Local al Municipiului C., a aprobat prin hotărârea numărul 470 din 29.10.2009 cumpărarea terenului proprietatea intimaților reclamanți pentru realizarea unei parcări publice, iar prin hotărârea numărul 20 din 28.01.2010 a aprobat însușirea raportului de evaluare cu prețul de pornire al negocierii pentru terenul ce face obiectul litigiului, calitate procesuală pasivă este atribuită Consiliului local al Municipiului C. și nu municipiului C..
Cererea de chemare în judecată este inadmisibilă, invocând în acest sens că trebuie parcursă procedura administrativă stabilită de cele doua părți procesuale analizată cu negocierea prețului de achiziție de către comisia de negociere constituită de primarul municipiului C. prin dispoziția nr._/20.05.2010, conform cu intenția de achiziție a terenului potrivit Hotărârii Consiliului Local al Mun. C. nr. 470/29.10.2009 prin care s-a aprobat achiziția (cumpărarea) terenului în suprafața de 317 mp situat în C., Henri C., nr. 52A, precum si cu Hotărârea Consiliului Local al Mun. C. nr. 20/ 28.01.2010 prin care s-a aprobat valoarea de achiziție a terenului proprietatea reclamanților și suma de 375.700 lei.
Atât timp cât cele două hotărâri ale Consiliului Local al Mun. C. nu și-au încetat efectele, ele fiind în vigoare, nu se poate reține culpa autorității locale. Se poate observa, fără putință de tăgadă, că a fost începută procedura de achiziție a terenului, prin emiterea celor doua hotărâri ale Consiliului Local al Mun. C. menționate, procedura nefiind analizată printru-un proces verbal de negociere.
Prin urmare, cererea reclamanților este inadmisibilă. Cele relevate sunt dovedite cu procesul verbal încheiat sub numărul_/04.06.2010 pe care dl. S. N. nu 1-a semnat din motive necunoscute pe de o parte, iar pe de alta parte, N. M. nu s-a prezentat la negocieri in calitatea sa de coproprietar al imobilului, făcând astfel să ramână fără rezultat toate actele administrative de îndeplinire a procedurii de achiziție publică. Mențiunea ce se impune a fi făcută este aceea că principiul ce guvernează transferul dreptului de proprietate este cel al consensualismului și întrucât imobilul, potrivit actelor de proprietate și încheierii de intabulare ce dă caracter de opozabilitate aparține soților N., lipsa acordului în privința achiziționării și prețului duce la imposibilitatea perfectării transferului dreptului de proprietate.
Critică decizia recurată cu privire la omisiunea instanței de a se pronunța pe transferul dreptului de proprietate în favoarea pârâtului M. C..
Pornind de la solicitarea reclamanților formulată prin cererea de chemate în judecată, întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 fostul Cod civil, aplicabile la data promovării cererii de chemare în judecată, au solicitat ca pârâtul municipiul C. să achite despăgubiri bănești egale cu contravaloarea terenului în suprafață de 317 mp situat în C.. .. 52A, înscris în cartea funciară nr._.
Or, instanța a obligat municipiul C., să achite contravaloarea terenului proprietatea reclamanților, fără a observa că municipiul C. nu a realizat transferul dreptului de proprietate asupra acestui teren.
Instanța de fond a arătat că s-a produs ocupațiunea terenului proprietatea reclamanților, deci numai lipsirea posesiei și nu un transfer al dreptului de proprietate, nuda proprietate rămânând la reclamanți, astfel că este neîntemeiată obligarea pârâtului municipiul C. la plata valorii terenului proprietatea reclamanților fără a se pronunța și asupra transferului dreptului de proprietate.
În aceste împrejurări, apare ca o îmbogățire fără justa cauză, a reclamanților cu suma de bani ce reprezintă valoarea terenului și totodată să aibă și dispoziția asupra aceleiași suprafețe de teren care poate fi înstrăinată oricând către terțe persoane și să se îndestuleze cu o aceeași sumă de bani, ce reprezintă o veritabilă îmbogățire fără just temei.
Instanța a apreciat că nu s-a produs exproprierea în temeiul Legii nr. 33/1994, iar cele două hotărâri ale Consiliului Local al Municipiului C., nr. 470/2009 și nr. 20/2010 nu prezintă acte irevocabile de transfer al dreptului de proprietate, ci doar intenția de cumpărare a terenului proprietatea reclamanților, în vederea edificării unei parcări publice prin obținerea autorizației de construire și alocarea fondurilor publice pentru realizarea acestei investiții de parcare publică, procedură administrativă care trebuie finalizată prin încheierea actului autentic de înstrăinare sub sancțiunea nulității potrivit legii.
Or, atât timp cât instanța nu a fost investită cu petitul privind transferul dreptului de proprietate în schimbul achitării valorii terenului, instanța de fond trebuia să respingă acțiunea intimaților reclamanți și nu să realizeze o îmbogățire nejustificată a reclamanților prin obligarea pârâtului municipiul C. să achite valoarea terenului.
Potrivit art. 7 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică "(1) Utilitatea publica se declară de către Guvern pentru lucrările de interes național și de către consiliile județene și Consiliul General al Municipiului București pentru lucrările de interes local".
Astfel că, instanța de fond nu a observat că în prezenta cauză nu există o hotărâre a Consiliului Județean D. care să declare utilitatea publică a imobilului proprietatea reclamanților, ci există doar o intenție unilaterală de achiziție din partea Consiliului Local al Municipiului C., intenție care se finalizează prin încheierea procesului verbal de negociere încheiat de comisia de negociere și semnarea contractului autentic de vânzare cumpărare în fața notarului public.
Critică decizia și cu privire la omisiunea instanței de a analiza existenta unui prejudiciu creat intimaților reclamanți de către municipiul C..
Pentru a fi în prezența răspunderii delictuale, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicita și prejudiciu, existența vinovăției celui ce a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat.
Prejudiciul constă în rezultatul, în efectul negativ suferit de o anumită persoană, ori ca urmare a faptei ilicite săvârșită de o altă persoană ori, ca urmare a faptei unui lucru sau animal, pentru care răspunde o anumita persoană.
Or, realizarea unor lucrări care nu au fost efectuate de pârâtul M. C., autoritate care nu a alocat fonduri de la bugetul local și nu a emis autorizație de construire pentru realizarea lucrărilor de amenajare a parcărilor publice pe terenul intimaților reclamanți, motive care nu justifică existența unui prejudiciu în sarcina municipiului C. care să îndreptățească reclamanții să primească valoarea terenului.
În ceea ce privește angajarea răspunderii unei persoane nu este suficient să existe pur și simplu, fără legătură între ele, o fapta ilicită si un prejudiciu suferit de o altă persoană, ci este necesar ca între faptă și prejudiciu să fie un raport de cauzalitate, în sensul că acea faptă a provocat acel prejudiciu.
În speța dedusă judecății nu există nicio faptă ilicită în sarcina pârâtului M. C. și niciun raport de cauzalitate, între fapta ilicită și prejudiciu, nefiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.
Mai mult, în conformitate cu prevederile art. 1169 fostul Cod Civil, cel care face o propunere înaintea judecații, trebuie să o dovedească.
Față de cele expuse solicită admiterea recursului, admiterea excepțiilor invocate și în principal modificarea hotărârilor instanțelor inferioare în sensul respingerii acțiunii iar în subsidiar casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare către Tribunalul D. secția contencios administrativ.
În drept, și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 312 C.,art.304 punct 9 și art. 304 pct. 3 Cod pr.civ .
Curtea constată a fi fondat recursul, cu următoarele precizări.
Referitor la excepția necompetenței materiale Curtea reține următoarele;
Potrivit art.159 Cod pr.civilă necompetența este de ordine publică sau privată. Este de ordine publică în cazul încălcării competenței generale a instanțelor, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești; în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad; în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive. În toate celelalte cazuri necompetența este de ordine privată.
Potrivit art.159 1 alin.2Cod pr.civilă, necompetența materială și teritorială de ordine publică poate fi invocată de părți ori de judecător la prima zi de înfățișare în fața primei instanțe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului, iar potrivit alin.3 necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfățișare.
În speță Curtea constată că necompetența materială invocată de recurent în recurs este de ordine publică, și putea fi invocată doar în condițiile prev.de art.159 1 alin.2 Cod pr.civilă.
Această excepție nu poate fi invocată pentru prima dată în calea de atac a recursului, fiind considerentele pentru care Curtea nu va analiza temeinicia sau netemeinicia acestei excepții.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii Curtea reține că instanța de apel a reținut corect că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art.109, alin.2 C.pr.civ ("sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta") invocate de apelant, deoarece nu există vreo procedură prealabilă reglementată imperativ de un act normativ pentru promovarea prezentei acțiuni.
Este deasemenea nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de recurent.
Consiliul Local al Municipiului C. este doar autoritatea deliberativă a administrației publice locale, și în această calitate a aprobat prin hotărârea numărul 470 din 29.10.2009, cumpărarea terenului proprietatea intimaților reclamanți pentru realizarea unei parcări publice, iar prin hotărârea numărul 20 din 28.01.2010 a aprobat însușirea raportului de evaluare cu prețul de pornire al negocierii pentru terenul ce face obiectul litigiului.
Instanța de judecată nu a fost investită cu o acțiune în cadrul căreia se contestă aceste hotărâri ceea ce ar justifica calitatea procesuală pasivă a Consiliului local în calitate de emitent al acestora, ci se solicită acordarea de despăgubiri întemeiate pe disp.art.998-999 Cod civil pentru terenul proprietatea reclamanților pe care au fost edificate lucrări de interes public, ceea ce conferă calitate procesuală pasivă recurentului.
Critica formulată de recurent ce vizează modul de soluționare a acțiunii pe fond este întemeiată cu următoarele precizări.
Prin cererea de chemare în judecată reclamanții au investit instanța cu o acțiune întemeiată pe disp.art.998-999 Cod civil, în cadrul căreia solicită obligarea recurentului la plata unei despăgubiri egale cu contravaloarea terenului pe care au fost edificate lucrări betonate în vederea amenajării parcării și a drumului.
Reclamanții invocă o ocupare abuzivă a terenului, amenajarea unei parcări și a unui drum fără a fi invitați la negocieri pentru cumpărarea terenului proprietatea lor, ceea ce ar echivala cu o expropriere.
Disp.art.480 Cod civil potrivit cărora proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut însă în limitele determinate de lege, conferă proprietarului exercitarea atributelor dreptului de proprietate - dispoziția, folosința, și dreptul de a-i culege fructele.
Este adevărat că disp.art.481 Cod civil menționează expres că nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire, însă aceste dispoziții nu sunt incidente în speță pentru următoarele argumente.
În cauză nu a operat o expropriere pentru cauză de utilitate publică a cărei procedură este reglementată de Legea nr.33/1994, finalizarea căreia ar fi justificat solicitarea reclamanților pentru plata despăgubirilor reprezentând contravaloarea terenului.
Împrejurarea că prin hotărârea consiliului local nr.470 /2009 s-a probat achiziționarea terenului proprietatea acestora nu înseamnă că a fost declanșată procedura exproprierii reglementată de lege, ci doar că au fost începute demersurile în vederea achiziționării terenului proprietatea acestora, ca urmare a acordului reclamanților.
Reclamanții și-au manifestat astfel acordul de voință în vederea transmiteri dreptului de proprietate în patrimoniul unității administrativ teritoriale.
Acest demers nu a fost finalizat prin încheierea contractului autentic de vânzare cumpărare, singurul act în măsură să transmită dreptul de proprietate din patrimoniul vânzătorilor în patrimoniul cumpărătorului.
Ca urmare reclamanții sunt în continuare proprietarii terenului, și au dreptul să exercite toate atributele dreptului de proprietate.
În condițiile în care reclamanții consideră că în fapt a avut loc o ocupare abuzivă a terenului, în calitate de proprietari aceștia beneficiază de protecția juridică a disp.art.480, 483 Cod civil, ceea ce ar justifica o eventuală despăgubire dar nu reprezentată de contravaloare terenului căci aceasta se cuvine doar în condițiile unei eventuale exproprieri sau încheierii actului de vânzare cumpărare, ci reprezentată de contravaloarea lipsei de folosință a terenului ocupat în fapt cu aceste lucrări.
Sunt considerentele pentru care Curtea constată a fi incident în cauză motivul de recurs prev. de art.304 punct.9 Cod pr. civilă, motiv pentru care în temeiul disp.art.312 alin.2 Cod pr.civilă admite recursul și modifică decizia recurată în sensul admiterii apelului declarat de pârât împotriva sentinței civile nr. civile nr. 6500 din 27.04.2012. Se va schimba această sentință în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul M. C. PRIN PRIMAR împotriva deciziei civile nr. 525 din 05 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți N. S., N. M..
Modifică decizia în sensul că admite apelul declarat de apelantul pârât M. C. PRIN PRIMAR, împotriva sentinței civile nr. 6500 din 27.04.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți N. S. și N. M..
Schimbă sentința în sensul că respinge acțiunea formulată de intimații reclamanți N. S. și N. M..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Aprilie 2013.
Președinte, D. S. | Judecător, M. P. | Judecător, T. Ț. |
Grefier, C. C. |
Red.jud.M.P./16.05.2013
Tehn.M.D.2 ex
J.f.C.Fl.Ș.
J.a. S.L.M.
D.F.S.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 9216/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Validare poprire. Decizia nr. 1628/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
