Pretenţii. Decizia nr. 5524/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5524/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 23-05-2013 în dosarul nr. 17146/215/2009
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 5524
Ședința publică de la 23 Mai 2013
Completul compus din:
Președinte: - T. R.
Judecător: - M. L. N. A.
Judecător: - C. R.
Grefier: - S. C.
x.x.x.
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta S.C. R. & R. S.A. BUCUREȘTI împotriva deciziei civile numărul 375 din data de 05 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul D. – Secția I Civilă în dosar numărul_/215/2009, în contradictoriu cu reclamanta S. C. DE CONSUM FEDERALCOOP D. prin administrator judiciar CII M. M. ȘI CII C. C., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns consilier juridic N. I. L. reprezentând recurenta pârâtă S.C. R. & R. S.A BUCUREȘTI și consilier juridic C. M. reprezentând intimata reclamantă S. C. DE CONSUM FEDERALCOOP D. prin administrator judiciar CII M. M. ȘI CII C. C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a învederat depunerea la dosarul cauzei de precizări formulate de CII M. M., înregistrate sub nr._/21.05.2013.
Nemaifiind excepții de invocat, probe de administrat, alte cereri de formulat, Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Consilier juridic N. I. L. reprezentând recurenta pârâtă S.C. R. & R. S.A BUCUREȘTI a susținut oral motivele scrise de recurs, în raport de care a pus concluzii într-o primă teză de amitere a recursului, modificarea în tot a sentinței atacate iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată, iar într-o teză subsidiară casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea analizării fondului sub aspectul răspunderii civile delictuale și întregirii cadrului procesual.
A susținut că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a legii, a reținut în mod greșit faptul că, deoarece la data producerii incendiului recurenta avea calitatea de chiriaș conform contractului de închiriere încheiat cu . prezenta cauză sunt aplicabile dispozițiile răspunderii civile contractuale concomitent cu dispozițiile răspunderii civile delictuale.
A mai susținut că instanța de apel a reținut în mod greșit că, față de faptul că raporturile juridice dintre părți sunt guvernate de contractul de închiriere dintre părți, în prezenta cauză urmează a fi aplicate dispozițiile care guvernează răspunderea civilă delictuală. Apreciază că în speță dispozițiile legale fiind greșit aplicate, sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă care atrag modificarea deciziei.
A susținut totodată că atât instanța de fond cât și instanța de apel au făcut o greșită aplicare a legii, reținând că recurenta răspunde în calitatea sa de locatar, pentru neîndeplinirea obligațiilor prevăzute în contractul de închiriere, deși temeiul de drept al acțiunii îl reprezintă dispozițiile art. 998 – 999 Cod civil. Din întreg probatoriul administrat în cauză nu rezulttă că părțile au înțeles să administreze probe în dovedirea îndeplinirii obligațiilor prevăzute în contractul de închiriere, dimpotrivă probele administrate au avut în vedere dovedirea existenței sau inexistenței prejudiciului, a faptei ilicite, a raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și a vinovăției. Atât jurispruidența cât și practica judiciară apreciază că nu se poate cumula răspunderea contractuală cu răspunderea civilă delictuală, însă instanța de apel a apreciat în mod greșit că recurenta răspunde pentru neîndeplinirea obligațiilor ce îi reveneau în calitate de chiriaș în baza răspunderii civile contractuale cât și pentru săvârșirea faptei ilicite comise prin imprudență sau neglijență ori omisiune în baza răspunderii civile delictuale.
Astfel se impune modificarea hotărârii atacate, să se aprecieze că în speță sunt aplicate în mod exclusiv dispozițiile răspunderii civile delictuale, neputând fi reținute în sarcina recurentei neîndeplinirea obligațiilor izvorâte din contractul de închiriere de natură a conduce la aplicarea în mod greșit a dispozițiilor art. 1453, 1082 și 1083 Cod civil.
O altă critică vizează faptul că hotărârea atacată nu cuprinde niciunul din motivele pentru care au fost înlăturate apărările recurentei privind faptul că în speță nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, instanța de apel nefăcând nicio mențiune despre acestea, schimbând natura actului juridic dedus judecății. De asemenea tribunalul nu a motivat în niciun fel îndepărtarea de la soluționarea cauzei a probelor administrate de recurentă. Astfel se impune admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la tribunal.
A mai susținut că în speță nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 998 – 999 Cod civil, prejudiciul nu este cert, fapta ilicită nu a fost stabilită în mod concret în culpa exclusivă a S.C. R. & R. S.A. de niciun organ de cercetare legală abilitat.
Instanța a pus următoarea întrebare: daca in cauza s-a angajat răspundere civilă delictuală sau contractuală
Consilier juridic N. I. L. a susținut că răspundere delictuală, acesta este temeiul juridic pe care reclamanta și-a întemeiat acțiunea. Apreciază că instanța de fond nu a pus în discuție recalificarea juridică a cererii de chemare în judecată. Pe cale de consecință instanța de judecată a fost investită să judece cererea așa cum a fost formulată și precizată. De asemenea instanța de apel nu s-a preocupat în a stabili culpa recurentei; niciun organ al statului nu a stabilit această culpă.
A depus concluzii scrise.
A solicitat acordarea de cheltuieli de judecată.
Consilier juridic C. M. reprezentând intimata reclamantă S. C. DE CONSUM FEDERALCOOP D. prin administrator judiciar CII M. M. ȘI CII C. CARME, a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat, menținerea ca legală și temeinică a deciziei recurate.
A susținut că acțiunea a fost promovată pe răspundere contractuală, s-a continuat pe răspundere delictuală; din punctul său de vedere sunt îndeplinite și condițiile răspunderii civile delictuale, s-a făcut dovada culpei și de către judecătorie sub forma neluării măsurilor pentru a împiedica producerea acestui incendiu prin neglijență, imprudență.
Instanța a pus următoarea întrebare: care este obligația contractuală neîndeplinită de către S.C. R. & R. S.A .?
Consilier juridic C. M. a susținut că potrivit art. 14 din contractul de închiriere recurenta avea obligația să ia toate obligațiile pentru prevenirea și stingerea incendiilor în spațiul închiriat.
Din punctul său de vedere culpa recurentei constă în neluarea măsurilor pentru prevenirea izbucnirii incendiului și consideră că elementele constitutive ale răspunderii civile delictuale sunt pe deplin dovedite.
A susținut că instanța nu a schimbat temeiul juridic, a analizat față de dispozițiile legale incidente. Prejudiciul este cert, este stabilit prin raportul de expertiză, raportul de cauzalitate între fapta ilicită săvârșită cu vinovăție a recurentei și rejudiciul cauzat există întrucât incendiul s-a produs în spațiul deținut de recurentă în urma neluării de către aceasta a măsurilor pentru prevenirea izbucnirii incendiului.
Cu privire la cele două procese verbale invocate a susținut că primul proces verbal vine în concordanță cu celelalte probe administrate, mărturii și expertiză, cel de-al doilea fiind mai evaziv.
A depus concluzii scrise.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
1.Prin sentința civilă nr._/10.06.2011 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._ s-a admis acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanta S. Cooperativă de Consum Federalcoop D., împotriva pârâtei ..
A fost obligată pârâta la plata sumei totale de 102 595,07 lei reprezentând despăgubiri pentru pagubele produse de incendiu către reclamantă.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 1429 alin. 1 și art. 1435 Cod Civil.
Instanța a avut în vedere expertiza tehnico-judiciară efectuată de expertul P. C., în dosarul penal nr. 5091/P/2006, expertiză însușită de ambele părți, au fost stabilite două focare inițiale, ambele aflate în spațiul închiriat de către pârâtă. Un prim focar inițial s-a manifestat în spațiul dintre rafturile R 1-R 5 aduse în interiorul magaziei C 15 cu 1-3 zile înainte, și cel de-al doilea s-a manifestat în zona în care s-au depozitat obiectivele aprovizionate în seara zilei de 13.06.2006 cu 20 de minute înaintate de observarea incendiului.
Din depozițiile martorilor audiați în cauză, coroborat cu concluziile expertizei tehnico-judiciară efectuată de expertul P. C., în dosarul penal nr. 5091/P/2006, nu a rezultat existența vreunei cauze străine care să fi determinat declanșarea incendiului.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea apelului, pârâta a arătat că, în mod eronat, denaturând înțelesul probatoriului administrat în cauză, a reținut neîndeplinirea unor obligații contractuale ce cad în sarcina locatarului conform art.1435 Cod Civil, coroborat cu art.1082 și art.1083 din Codul Civil, dar care nu sunt cuprinse în contractul încheiat între părți.
În mod greșit prima instanță a apreciat că pârâta răspunde și delictual pentru pagubele produse în incendiu, reținând că sunt îndeplinite condițiile art.998 și art.999 cod civil .
De asemenea, obligarea pârâtei la plata sumei totale de 102.595,07 lei, reprezentând despăgubiri pentru pagubele produse de incendiu nu poate fi reținută în bata dispozițiilor art.998-999 Cod Civil.
Instanța nu a pus în vedere intimatei să timbreze acțiunea la suma de 96.680,92 lei, valoarea stabilită prin expertiză tehnică de specialitate.
Fapta ilicită nu a fost stabilită în mod concret în culpa exclusivă a pârâtei de niciun organ de cercetare legală abilitat.
Pârâta a menționat că, în afară de procesul-verbal de intervenție nr. 58/14.07.2006, a fost întocmit ulterior tot de I.S.U. Oltenia un alt proces-verbal, respectiv procesul-verbal de intervenție nr. 59/14.07.2006, care nu a fost învederat primei instanței și care are conținut diferit de cel al procesului-verbal nr. 58/14.07.2006.
A solicitat instanței de apel ca, din cele două procese-verbale de intervenție întocmite de I.S.U. Oltenia nu s-a stabilit că incendiul a fost generat din culpa exclusivă a pârâtei, ba mai mult decât atât există chiar diferențe considerabile în aprecierea realității stării de fapt imediată a incendiului.
Totodată a solicitat a se constata că organele de cercetare nu au reliefat nerespectarea legislației în vigoare privind normele P.S.I. de către pârâtă.
Existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită imputată pârâtei și prejudiciul suferit de intimată nu a fost dovedită în sensul că niciun înscris al organelor de specialitate nu atestă că incendiul din noaptea de 13-14.07.2006 a fost provocat de pârâtă.
Raportul de expertiză tehnică efectuat la prima instanță exclude toate cauzele de izbucnirea incendiului, aceste cauze fiind detaliat la capitolul B.4.
Instanța nu a reținut din coroborarea declarațiilor tuturor martorilor audiați că imobilul nu avea ziduri despărțitoare, ci era delimitat prin plasa de sârmă și placaj PFL delimitare care putea favoriza pătrunderea unor persoane străine sau aruncarea unor obiecte dintr-un spațiu în altul.
Nu a reținut nici împrejurarea că, în incinta spațiului în jurul orei 23,00 s-au aflat și alte persoane în afara angajaților pârâtei, aspect determinant în stabilirea tuturor factorilor și elementelor hotărâtoare privind declanșarea incendiului din data de 13-14-06.2006 și a cauzelor străine care ar fi putut contribui la declanșarea incendiului.
În speță, se impunea lărgirea cadrului procesual pasiv, care putea fi ridicată din oficiu de prima instanță în virtutea principiului rolului activ, prin conceptarea și celei de a treia societăți care își desfășoară activitatea în aceeași incintă, existând indicii cu privire la prezenta în momentul producerii incendiului a reprezentanților acesteia.
Pârâta a menționat că nu poate fi imputat incendiul acesteia, întrucât nu a fost stabilită vinovăția vreunui angajat al apelantei, autorii fiind necunoscuți, așa cum rezultă din cercetările efectuate în dosarul penal, precum și din raportul de expertiză.
2.Prin decizia civilă numărul 375 din data de 05 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul D. – Secția I Civilă în dosar numărul_/215/2009 s-a admis apelul formulat de pârâta . împotriva sentinței civile nr._/10.06.2011 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._ în contradictoriu cu reclamanta S. C. DE CONSUM FEDERALCOOP D..
S-a dispus schimbarea sentinței civile atacată în sensul că admite în parte acțiunea.
A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 97.380,07 lei reprezentând despăgubiri.
S-a dispus obligarea intimatei reclamante la plata către apelanta pârâtă a sumei de 212 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, instanța a reținut:
Criticile formulate de pârâta . prin apel se subscriu unui singur motiv: greșita obligare a sa la plata sumei de_,07 lei reprezentând despăgubiri pentru pagubele produse de incendiu, către reclamantă, întrucât prima instanță a reținut culpa pârâtei fără ca aceasta să fie dovedită de nici un organ de cercetare legală abilitat; nu a fost dovedită existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită imputată pârâtei și prejudiciul suferit de reclamantă și, prin urmare nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.
Prin motivele de apel s-a mai arătat de către reclamantă că prejudiciul nu mai exista la data introducerii cererii de chemare în judecată deoarece acesta fusese recuperat de reclamantă de la S. de asigurare ., instanța de fond nu a pus în vedere intimatei să timbreze acțiunea la suma de 96.680,92 lei, valoare stabilită prin expertiza tehnică de specialitate.
Tribunalul a reținut că, prin acțiunea introductivă de instanță reclamanta . solicitat obligarea pârâtei . la plata sumei de 70.000 lei reprezentând prejudiciu produs acesteia în urma incendiului declanșat la imobilul închiriat acesteia, pentru care a achitat o taxă de timbru în cuantum de 2648 lei și timbru judiciar de 5 lei.
În ședința publică din 03.06.2011, reclamanta a depus precizare la acțiune prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 102.595,07 lei, depunând o diferență de taxă de timbru în cuantum de 1.015 lei – fila 206 dosar fond.
Cum, pentru suma solicitată - 102.595,07 lei, taxa de timbru este în cuantum de 3662,90 lei, iar din însumarea celor două sume, achitate cu cele două chitanțe rezultă că reclamanta a achitat o taxă de timbru în cuantum de 3663 lei tribunalul a apreciat ca neavenită critica potrivit căreia instanța de fond nu a pus în vedere reclamantei să achite taxa de timbru la valoarea pretențiilor.
În ce privește susținerea că, în mod greșit prima instanță a reținut neîndeplinirea unor obligații contractuale ce cad în sarcina locatarului conform art. 1435 cod civil coroborat cu art. 1082 și art. 1083 cod civil dar care nu sunt cuprinse în contractul încheiat între părți, tribunalul a reținut că potrivit art. 14 din "contractul de închiriere pentru alte spații decât aceea de locuință" nr. 182/16.03.2006 încheiat între reclamanta . calitate de locator și pârâta . "chiriașul se obligă ca pe toată durata închirierii să păstreze în bună stare imobilul închiriat…asigurând totodată respectarea legislației în vigoare privind normele PSI", iar în art. 17 s-a prevăzut obligația chiriașului ca la data expirării contractului să restituie proprietarului imobilul închiriat în starea în care l-a primit.
Pe de altă parte, potrivit prevederilor art. 1435 raportat la prevederile art. 1434 din Codul Civil, locatarul este răspunzător pentru pagubele cauzate clădirii de incendiu, legea instituind o prezumție de culpă in sarcina locatarului, nefiind astfel necesara administrarea altor probe.
Din dispozițiile art. 1435 Cod civil, conform cărora locatarul este răspunzător de incendiu dacă nu probează că incendiul s-a întâmplat prin caz fortuit sau forță majoră, sau prin defect de construcție, sau că focul a venit de la o casă vecină, rezultă că legiuitorul a instituit o prezumție relativă de culpă în sarcina locatarului ce poate fi răsturnată numai dacă acesta dovedește că incendiul a izbucnit din alte cauze, respectiv: caz fortuit sau forță majoră, defect de construcție, sau că focul a venit de la o casă vecină.
Reclamantului locator îi revenea sarcina de a dovedi că incendiul a izbucnit în partea ocupată de pârâtul locatar, dovadă ce a fost făcută prin procesul verbal de intervenție nr. 58/14.07.2006 întocmit de Detașamentul 2 Pompieri C., raportul de expertiză efectuat de expertul P. C. în dosarul nr. 5091/P/2006, expertiză însușită de ambele părți, precum și declarația martorei I. M..
Întrucât reclamantul locator a făcut dovada că incendiul a izbucnit în partea de imobil ocupată de ea, acesteia îi revenea obligația de a dovedi că este exclusă culpa sa în izbucnirea incendiului, inclusiv că a luat toate măsurile de respectare a normelor PSI conform art. 14 din contract.
Cum această dovadă nu a fost făcută, în mod corect prima instanță de fond a reținut incidența în cauză a disp. art. 1435 și art. 1082 și art. 1083 cod civil, reținând culpa pârâtei în declanșarea incendiului și, pe cale de consecință, obligația de a repara prejudiciul suferit de reclamantă.
Cât privește critica potrivit căreia în mod greșit a fost obligată apelanta pârâtă la plata sumei de 102.595,07 lei către reclamanta intimată, tribunalul a apreciat-o fondată, întrucât, așa cum rezultă din adresa Omniasig nr. 120/10.01.2007, pentru imobilul distrus s-u primit despăgubiri în cuantum de 5215 lei, tribunalul o apreciază ca fondată urmând ca, în baza art. 296 – 297 C.p.c. să admită apelul, să schimbe sentința civilă atacată în sensul că va admite în parte acțiunea, urmând să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 97.380,07 lei reprezentând despăgubiri.
Deoarece intimata reclamantă a căzut în pretenții prin admiterea apelului, aceasta, în temeiul art. 274 C.p.c. a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 212 lei, reprezentând taxă de timbru aferentă căii de atac a apelului pentru suma de 5215 lei ce fost scăzută din suma solicitată de reclamantă - 102.595,07 lei.
3.Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta S.C. R. & R. S.A. BUCUREȘTI, criticând-o pentru nelegalitate și netemeienicie.
Criticile sunt în esență următoarele: Instanța de apel a reținut greșit faptul că în cauză sunt aplicabile dispozițiile răspunderii contractuale, întrucât a reținut că „ potrivit art. 14 din contractul de închiriere nr.182/16.03.2006 încheiat între reclamanta S.C.FEDERALCOOP București în calitate de locatar și pârâta . „chiriașul să oblige ca pe toată durata închirierii să păstreze în bună stare imobilul închiriat … asigurând totodată respectarea legislației în vigoare privind normele PSI”, iar la art. 17 s-a prevăzut obligația chiriașului ca la data expirării contractului să restituie proprietarului imobilul închiriat în starea în care se afla.
Reclamanta și-a întemeiat acțiunea conform cererii de chemare în judecată pe prevederile contractului de închiriere nr.182/.16.03.2006 încheiat între părți și pe dispoz. art.998-999 Cod civil.
Se învederează că, în ceea ce privește temeiul juridic, instanța de judecată nu este ținută de cel indicat de reclamant, ci are chiar obligația de a da calificarea legală corectă cererii. Pentru a respecta însă contradictorialitatea și dreptul la apărare, schimbarea temeiului juridic trebuie pusă în discuția părților. În speță însă, instanța de judecată nu a pus în discuția părților recalificarea juridică a cererii de chemare în judecată, deci a fost investită să judece cererea așa cum a fost formulată și precizată, motiv pentru care, instanța de judecată în ambele faze procesuale făcând o greșită aplicare a legii atunci când a apreciat că sunt aplicabile prevederile răspunderii civile contractuale, a stabilit în sarcina recurentei neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de contractul de închiriere nr. 182/2006.
Rezultă că atât instanța de fond cât și instanța de apel au făcut o greșită aplicare a legii, reținând că aceasta răspunde în calitatea sa de locatar, pentru neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de contractul de închiriere nr. 182/16.03.2012.
Se mai arată că din probatoriul administrat în cauză nu rezultă că părțile au înțeles să administreze probe în dovedirea îndeplinirii obligațiilor prevăzute de contractul de închiriere, dimpotrivă probele administrate având în vedere dovedirea existenței sau inexistenței prejudiciului, a faptei ilicite, a raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și a vinovăției.
O altă critică se referă la faptul că hotărârea nu cuprinde niciunul din motivele pentru care au fost înlăturate apărările societății privind faptul că în speță nu sunt aplicabile condițiile răspunderii civile delictuale.
Se apreciază că obligarea societății la plata sumei totale de 97.380,07 lei reprezentând despăgubiri pentru pagubele produse de incendiu nu poate fi reținută în baza dispoz. art. 998-999 Cod civil deoarece nu sunt îndeplinite în cauză condițiile unei astfel de răspunderi.
Prejudiciul suferit de reclamantă a fost stabilit pe baza unei expertize tehnice în specialitatea construcții, ale cărei concluzii sunt îndoielnice.
Fapta ilicită nu a fost stabilită în mod concret în culpa exclusivă a S.C. R. & R. S.A. BUCUREȘTI de nici un organ de cercetare legală abilitat.
Consideră că nu există nici un motiv ca procesul verbal nr. 58 care stabilește ca focarul incendiului a izbucnit în spațiul închiriat de societatea recurentă să aibă o relevanță juridică superioară procesului verbal nr. 59, care nu mai este menționează faptul că incendiul a izbucnit în spațiul închiriat de S.C. R. & R. S.A.
Pentru justa soluționare a cauzei, având în vedere că la producerea prejudiciului a contribuit în mare măsură și fapta ilicită a lucrătoarei Balsanu P. și implicit a reclamantei, care a permis depozitarea autoturismului în incinta spațiului incendiat, se impune stabilirea în mod concret a contribuției acesteia la producerea prejudiciului, astfel încât proporțional acesteia să suporte costurile privind reparația integrală.
Se arată că expertul nu a stabilit nicio cauză care să conducă la izbucnirea incendiului, toate cauzele fiind excluse, așa cum rezultă din Cap. B 4”Analiza posibilităților de aprindere” concluzia acestuia fiind „ dispariția nejustificată a instalației electrice interioare, evacuarea nejustificată a autovehiculului, precum și alte modificări ale stării obiectivului incendiat, magazia C 15 a făcut imposibilă depistarea sursei de aprindere”.
În ceea ce privește existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită imputată recurentei și prejudiciul suferit de intimată se învederează că nu a fost dovedit, întrucât nici un înscris al organelor de specialitate nu atestă că incendiul din noaptea de 13.-14.07.2006 a fost provocat de S.C. R. & R. S.A.
În ceea ce privește culpa recurentei în cauzarea prejudiciului se arată, că este necesar, pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, ca fapta să fie imputabilă autorului ei, iar autorul să fi avut o vină atunci când a săvârșit-o, să fi acționat cu vinovăție.
În concluzie se apreciază că sunt aplicabile dispozițiile răspunderii civile delictuale și nu ale răspunderii civile contractuale, așa cum în mod greșit a reținut instanța de apel și că, pentru angajarea răspunderii civile delictuale, nefiind îndeplinite condițiile prev. de art.998-999 Cod civil.
Solicită - într-o primă teză admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată. - într-o teză subsidiara, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea întregirii cadrului procesual pasiv.
În drept invocă dispoz. art.304 alin. 8 și 9 C.pr.civilă.
Intimata S. C. DE CONSUM FEDERALCOOP D. a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului.
Recursul este fondat și se va admite pentru considerentele ce se vor arăta în continuare :
Potrivit disp. art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă, în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății, aceste dispozitii nefiind incompatibile cu structura apelului, fiind deci aplicabile si in aceasta etapa procesuala potrivit art. 298 Cod procedura civila.
De asemenea, potrivit disp. art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă, hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Aceste dispozitii legale de principiu, sunt aplicabile ata in prima instanta, cat si in caile de atac ordinare si extraordinare.
Astfel, obligația instanței consacrată legislativ, de a-și motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt, încadrarea în drept, examinarea probelor și argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată, clar expus și întemeiat pe considerente de drept.
Aceste obligații ale instanței sunt valabile și în apel, în baza disp. art. 298 Cod procedură civilă potrivit cărora dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță se aplică și în apel, nefiind potrivnice celor cuprinse în titlul IV- Apelul (Cartea II).
Că este corectă această concluzie, o demonstrează și disp. art. 295 alin. 1 Cod procedură civilă, potrivit cărora instanța de apel, va verifica în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță.
În concluzie, instanța de apel, în aplicarea acestor dispoziții legale, este datoare ca în soluționarea apelului să analizeze integral cererea de apel, deci toate motivele formulate de titularul cererii, urmând a pronunța o soluție la rândul ei susceptibilă de analiză prin prisma legalității, în calea de atac a recursului.
În prezenta cauză, prin cererea de apel, parata a formulat o . critici de nelegalitate si netemeinicie aduse hotărârii de primă instanță și care, nu pot fi analizate comasat sau prin subsumare, deci prin considerente unice sau, prin considerente prioritare în analiza unui motiv prioritar.
Mai mult, chiar și în situația în care anumite critici formulate distinct în calea de atac, puteau fi analizate comasat prin considerente unice sau, ca urmare a sistematizării acestora, se impunea analizarea cu prioritate a unui motiv care în mod esențial se referea la rezolvarea raportului juridic dedus judecății, făcând inutilă cercetarea celorlalte critici - instanța era ținută să facă mențiuni cu privire la analizarea prin comasare sau subsumare a criticilor, pentru a rezulta în mod clar faptul că toate motivele de apel sunt analizate, fie și în acest mod.
Nu în ultimul rând, în măsura în care partea, sistematizând propriile sale critici, susține că anumite aprecieri reprezintă veritabile critici la adresa sentinței apelate, iar instanța concluzionează în sensul că acestea sunt doar argumente în susținerea unui motiv de apel, instanța este ținută să facă această mențiune în considerentele hotărârii, în sensul că susținerile părții nu reprezintă un motiv distinct de apel, ci doar argumente în sprijinul altei critici.
Prin aplicare la speță a acestor cerințe, Curtea concluzionează în sensul că motivul de recurs privind neanalizarea tuturor motivelor de apel sau analizarea insuficientă, ori neargumentarea înlăturării unor motive de apel, aparari sau probe, este privit ca întemeiat, atrăgând admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru ca părțile să nu fie lipsite de un grad de jurisdicție pe fond, după cum urmează:
Astfel, parata a criticat faptul că in cauza prima instanta a facut aplicarea dispozitiilor raspunderii civile contractuale, desi reclamanta si-a intemeiat in final cererea de chemare in judecata pe dispozitiile raspunderii civile delictuale si ca, in acelasi timp, prima instanta a aplicat si dispozitiile art. 998 si 999 Cod civil.
In recurs, se regaseste aceasta critica, formulata mai tehnic, in sensul ca instanta este cea care da calificarea corecta din punct de vedere juridic a cererii de chemare in judecata, dar ca in caz de recalificare, se impune punerea in discutia partilor, cu toate consecintele care decurg de aici in privinta adaptarii conduitei procesuale a partilor la aceasta imprejurare de drept, dar si in ceea ce priveste tezele probatorii, probele specifice si sarcina acestora.
Analizând considerentele deciziei recurate, Curtea constată că instanța de apel nu a analizat aceasta critica și nu a răspuns în nici un mod, nici direct, nici indirect, acestor nemulțumiri exprimate de parată și care vizează nelegalitatea hotărârii apelate.
Cu alte cuvinte, instanta de apel nu a tranșat problema daca in cauza este angajata raspunderea civila contractuala sau delictuala a paratei, precum si daca modalitatea de lucru a primei instante privitor la analizarea cererii din perspectiva regulilor care guverneaza raspunderea civila contractuala cumulat cu cea delictuala, cererea fiind intemeiata pe disp. art. 998 si 999 Cod civil si fara a pune in discutia partilor aceste imprejurari de drept, a condus la vatamarea drepturilor procedurale ale apelantei, precum si care sunt remediile procesuale, in caz afirmativ.
Imprejurarea ca decizia din apel face trimitere numai la regulile care guverneaza raspunderea civila contractuala, nu satisface nici indirect, cerinta unei motivari complete, impunandu-se clarificarea argumentata si prezentarea unui rationament logico-juridic adecvat in sprijinul concluziei la care a ajuns, avand in vedere ca in cazul raspunderii civile contractuale culpa locatarului este prezumata, iar in cazul raspunderii civile delictuale, culpa trebuie dovedita de catre reclamanta.
În ceea ce privește critica privind nelamurirea deplina a starii de fapt cu consecinte asupra nestabilirii clare a factorului declansator al incendiului, in sensul existentei unor neconcordante evidente intre cele doua procese-verbale de interventie ale ISU nr. 58/14.07.2006 si 59/14.07.2006, de asemenea, Curtea constata faptul ca tribunalul nu a raspuns si nu s-a preocupat in a arata motivat care sunt argumentele pentru care p.v. 59/14.07.2006 nu ar avea vreo relevanta probatorie.
De altfel, analizand decizia din apel, instanta de recurs constata faptul ca aceasta critica nici nu a fost redată ca atare, dar nici nu s-a precizat faptul ca ea ar fi analizata subsumat altei critici sau că este inutila cercetarea ei, ori ca ar fi doar un argument in sprijinul altei critici analizate cu prioritate.
Cert este ca in cauza, incendiul a afectat nu numai spatiul ocupat cu chirie de catre parata recurenta, ci si alte spatii proprietatea reclamantei si/sau inchiriate altor persoane juridice, astfel ca inclusiv prejudiciul calculat reflecta stricaciunile produse de incendiu la toate aceste spatii.
Dar, in cauza, recurenta se apara nu numai cu privire la faptul ca incendiul nu ar fi avut ca loc declansator, respectiv ca sursa de aprindere, spatiul sau ocupat cu chirie, dar si privind faptul ca extinderea si propagarea incendiului la alte spatii neinchiriate de recurenta si apartinand in proprietate reclamantei, nu ar putea fi puse in sarcina sa, fiind favorizate de alte elemente care nu-i pot fi imputabile.
In acest context, in critica din apel vizand nedovedirea legaturii de cauzalitate intre fapta si prejudiciu, parata invoca declaratii de martori, dar si Raportul de specialitate 052/06.10.2006 intocmit in dosarul penal 5091/P/2006 in care s-a realizat urmarirea penala in rem, din care rezulta ca nu a fost posibila depistarea sursei de aprindere si in care s-a mai mentionat o disparitie nejustificata a instalatiei electrice interioare, evacuarea nejustificata a autoturismului_ apartinand unei angajate a reclamantei (Balsanu P. – indicata in recurs), precum si alte modificari ale starii obiectivului incendiat – magazia C15.
Or, analizand considerentele deciziei din apel, Curtea constata faptul ca tribunalul nu a analizat aceasta critica si nu a motivat inlaturarea acestor imprejurari de fapt, respectiv a acestor aparari ale paratei, atat cu privire la existenta unor dubii cu privire la locul declansarii incendiului, cat si cu privire la unii factori neimputabili acesteia si care ar fi favorizat/contribuit la extinderea incendiului si la alte spatii neinchiriate de catre parata si care au generat un prejudiciu mai mare.
Deci, și în această privință, instanța de apel era datoare să arate care sunt motivele pentru care critica este sau nu întemeiată, respectiv care sunt argumentele in fapt si in drept ale respingerii motivului de apel, respectiv ale inlaturarii tuturor probelor invocate de parata in sustinerea punctului sau de vedere – martori si inscrisuri.
Nu în ultimul rând, tribunalul nu a analizat critica privind nemotivarea corespunzătoare a sentinței, respectiv neanalizarea completa a probatoriului administrat în cauză.
Deci, motivarea hotararii judecătorești presupune obligatia de a prezenta motive concrete care sa sustina concluziile ( CEDO - D. c. Romaniei Cererea nr. 4710/04)
Dreptul părților la un proces echitabil, așa cum este reglementat în practica instanței de contencios european al drepturilor omului, prin raportare la art. 6 din CEDO, presupune obligația instanței de a analiza susținerile părților, acceptând sau înlăturând motivat apărările acestora, ( CEDO, cauza Ruiz Torija c.Spaniei, Hotărârea din 9 decembrie 1994),
Curtea europeană a apreciat ca nefiind satisfăcută cerința unei motivări adecvate și suficiente, ignorarea de către instanță a obligației de a examina efectiv mijloacele, argumentele și propunerile de probă ale părților, fără a aprecia pertinența lor ( cauza van de Hurk c. Olandei, Hotărârea din 19 aprilie 1994).
În cauza Luka împotriva României, hotărârea din 21.07.2009, Curtea europeană a decis că omisiunea instanței de a se pronunța asupra unui motiv de recurs constituie o încălcare a dreptului de acces la instanță. Aceste argumente sunt valabile și pentru judecata în fond și apel a pricinii, nepronunțarea in acest mod semnifică încălcarea substanței dreptului la apărare și pune instanța de recurs în imposibilitate de a exercita controlul judiciar în limitele prevăzute de art. 304 pct. 1-9 Cod procedură civilă, sau după caz în condițiile art. 304 ind. 1.
În concluzie, se constată că tribunalul nu a îndeplinit condiția unei examinări efective și nu a oferit o argumentație cuprinzătoare pentru soluția data pe fond prin schimbarea in parte a sentintei numai in ceea ce priveste valoarea prejudiciului de recuperat și fără a răspunde tuturor apărărilor de fond și argumentelor apelantei, astfel că decizia atacată nu răspunde obiectivului de a asigura părților un proces echitabil.
Lipsa unei motivări adecvate și respectiv, neanalizarea integrală a motivelor de apel, așa cum s-a arătat în precedent, nu poate fi suplinită în recurs, prin pronunțarea unei hotărâri irevocabile, întrucât ar presupune analizarea pentru prima oară a susținerilor unei părți, care astfel ar conduce si la imposibilitatea pentru toate părțile de a contesta în fața unei instanțe de control judiciar, modul de stabilire a stării de fapt și de aplicare a legii.
Deci, omisiunea de a analiza apărările părților, respectiv nemotivarea soluției cu privire la acestea echivalează cu nepronunțarea asupra fondului cauzei, face imposibil controlul judiciar și impune reluarea judecății în această privință, pentru ca părțile să nu fie lipsite de un grad de jurisdicție.
Pentru aceleași motive, dar per a contrario, apărările din întâmpinarea formulată de către intimata reclamanta, corespunzătoare criticii analizate în precedent, au fost înlăturate ca neîntemeiate.
Este incident cazul de recurs de casare prev. de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă și de trimitere prev. de art. 312 alin. 5 teza I Cod procedură civilă, urmând ca în baza art. 312 alin. 1 teza I, alin. 2 teza II Cod procedură civilă, să se admită recursul ca fondat, să se caseze decizia în totalitate și să se trimită cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Față de prioritatea în examinare a acestei critici și de soluția de casare cu trimitere care s-a impus, apare de prisos analizarea celorlalte motive de recurs, dar si a apărărilor intimatei care vizează fondul cauzei, acestea urmând a fi avute în vedere în rejudecare pentru o justă soluționare a cauzei.
De asemenea, in rejudecare, instanta de apel va avea in vedere urmatoarele: Atat raspunderea delictuala cat si raspunderea contractuala sunt forme ale raspunderii civile si presupun existenta acelorasi elemente esentiale (prejudiciu, fapta ilicita; raport de cauzalitate intre paguba si fapta ilicita; culpa contractuala care nu are o natura diferita de culpa delictuala). Cu toate acestea, raspunderea delictuala se distinge de raspunderea contractuala. Astfel raspunderea contractuala se intemeiaza pe un contract valabil, incheiat intre pagubit si pagubitor, ca urmare a neexecutarii obligatiilor contractuale. Raspunderea delictuala se situeaza in afara raporturilor contractuale si impune cu pregnanta sa se stabileasca cert daca autorului faptei i se poate sau nu imputa vreo culpa in producerea pagubei. Fiecare forma a raspunderii civile are deci domeniul sau propriu de aplicare.
In practica s-a pus problema cumulului celor doua raspunderi, adica, daca in cazul unui raport contractual o parte produce celeilalte o paguba, prin neexecutarea obligatiilor asumate, va putea opta intre actiunea contractuala sau cea delictuala, atunci cand fapta neexecutarii obligatiei intruneste conditiile delictului civil. Problema este daca raspunderea contractuala o exclude pe cea delictuala. Regula a fost aceea ca nu se accepta un drept de optiune intre raspunderi, astfel ca solutia care s-a impus a fost aceea a respingerii cumulului. S-a motivat ca, admiterea unui drept de optiune al creditorului contractual intre actiunea contractuala si cea delictuala ar insemna a-i permite sa porneasca actiunea de despagubire pe teren delictual, desi dreptul la actiune pe teren contractual s-a stins de exemplu prin prescriptie, sau sa pretinda dezdaunare pentru orice pagube, desi debitorul contractual nu raspunde decat pentru cele directe. Exceptie face doar cazul cand acelasi fapt ilicit incalca atat legea contractului, cat si legea penala.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta S.C. R. & R. S.A. BUCUREȘTI împotriva deciziei civile numărul 375 din data de 05 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul D. – Secția I Civilă în dosar numărul_/215/2009, în contradictoriu cu reclamanta S. C. DE CONSUM FEDERALCOOP D. prin administrator judiciar CII M. M. ȘI CII C. C..
Casează decizia civilă numărul 375 din data de 05 octombrie și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul D..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 mai 2013.
Președinte, T. R. | Judecător, M. L. N. A. | Judecător, C. R. |
Grefier, S. C. |
Red.Jud.T.R.
21.06.13
Tehn.I.C.
Jud.Apel /R.St. G. și
G.C. F.
J.Fond/ R. S.
| ← Servitute. Decizia nr. 9473/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretenţii. Decizia nr. 174/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
