Servitute. Decizia nr. 9473/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 9473/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 20-11-2013 în dosarul nr. 2628/207/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 9473
Ședința publică de la 20 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. P.
Judecător Tania Țapurin
Judecător D. S.
Grefier C. C.
X.X.X.
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul R. F. împotriva deciziei civile nr. 168 din 02 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul O. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți D. B., D. M., D. I., T. A., având ca obiect servitute.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns intimatul pârât D. B., lipsind recurentul reclamant R. F. și intimații pârâți D. M., D. I., T. A..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se următoarele: recursul nu a fost legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 15 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, iar recurentul reclamant a solicitat judecata în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 C.p.c.
Curtea, din oficiu, a pus în discuție excepția de netimbrare a recursului, punându-i-se în vedere intimatului să își spună punctul de vedere și cu privire la fondul cauzei, pentru eventualitatea în care se va depune dovada achitării taxei de timbru.
Intimatul pârât D. B. a lăsat la aprecierea instanței excepția pusă în discuție, iar pe fond a solicitat respingerea recursului.
După încheierea dezbaterilor, dar înainte de terminarea ședinței de judecată, prin Serviciul Registratură, s-a depus cererea înregistrată sub nr._/20.11.2013 formulată de recurentul reclamant, la care s-a atașat dovada achitării taxei de timbru – chitanța nr._/14.11.2013.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 103 din 14.01.2013, pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr._ /2013, s-a admis acțiunea reclamantului R. F. împotriva pârâților D. B., D. M.,, D. I. și T. A..
S-a stabilit hotarul despărțitor dintre proprietățile părților ca fiind linia de hotar actuală dintre proprietățile reclamantului și ale pârâților delimitată de punctele 21-23-37-48-53-63-65-7l-80, aceste puncte fiind materializate pe teren prin stâlpi vechi de gard din lemn, conform schiței anexa l.
Au fost obligați pârâții să scoată rădăcinile de arbori și buturugi, precum și pomii și arborii, aflați la o distanță mai mică, față de distanța legală privind hotarul despărțitor dintre cele două proprietăți.
Au fost obligați pârâții la plata sumei de 543 lei către reclamant, reprezentând l/2 din cheltuielile de grănițuire,cheltuieli de transport și martori.
S-au compensat în totalitate onorariile de apărător.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei Caracal, reclamantul R. F. a chemat în judecată pe pârâții D. B., D. M., D. I. și T. A., solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța, să fie obligați pârâții să desființeze plantația de pomi aflați lângă și pe hotarul despărțitor al proprietății sale, iar in caz de refuz să fie autorizat să execute lucrările pe cheltuiala pârâților,cu cheltuieli de judecată.
La data de l8.iun.2012, reclamantul R. F. a depus la dosar o precizare la acțiunea principală prin care solicită să se stabilească linia de hotar care desparte cele două proprietăți, iar pârâții să fie obligați să-i respecte dreptul de proprietate și posesie pentru suprafața de 0,5048 ha .in T.6,P.12,13,14 pe care o deține conform s.c.nr.2948/30.nov.2004,și a certificatului de moștenitor nr.2l4/8.04.l98l.
Din actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei Caracal, reclamantul R. F. a chemat în judecată pe pârâții D. B., D. M., D. I. și T. A., solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța, să fie obligați pârâții să desființeze plantația de pomi aflați lângă și pe hotarul despărțitor al proprietății sale, iar in caz de refuz să fie autorizat să execute lucrările pe cheltuiala pârâților, cu cheltuieli de judecată arătând reclamantul că terenul său este vecin la R.cu terenul proprietatea pârâților, iar aceștia au plantat pe o distanță de aproximativ 65 m. un nr .de 35 salcâmi cu dimensiuni în diametre intre l0-50 cm, iar gardul ce desparte proprietățile părților este confecționat din sârmă și datorită salcâmilor crescuți necontrolat acesta s-a deteriorat.
Din concluziile raportului de expertiză, a rezultat linia de hotar stabilită conform schiței stabilită la raportul de expertiză, precum și faptul că există buturugi, rădăcini de arbori, precum și pomi și arbori, aflată la o distanță mai mică față de distanța legală privind hotarul despărțitor dintre proprietățile părților.
De asemenea a fost identificată fântâna, iar în urma verificărilor efectuate la fața locului, s-a constatat că există semne vechi de hotar, reprezentate de stâlpi din lemn vechi, precum și fântâna cu diametrul de l m.
O parte a acestei fântâni a fost executată pe partea reclamantului, iar cealaltă pe partea pârâtului.
In ce privește instanța dintre linia de hotar propusă și, marginea exterioară a fântânii aflată pe proprietatea pârâților, aceasta este de 0,39 m.
In drept, instanța a reținut incidența prevederilor art. 560 NCC, potrivit cărora „proprietarii terenurilor învecinate, sunt obligați să contribuie la grănițuire, prin reconstituirea hotarului și fixarea semnelor de hotar corespunzătoare,suportând in mod egal cheltuielile, ocazionate de aceasta.
In baza prev.art.6l3 NCC; „In lipsa unor dispoziții cuprinse in lege,regulamentul de urbanism, sau obiceiul locului, arborii trebuie sădiți la o distanță de cel puțin 2 m.de linia de hotar,cu excepția acelora mai mici de 2 m.,a plantațiilor și a gardurilor vii.
In caz de nerespectarea distanței, proprietarul vecin este îndreptățit să ceară scoaterea, ori după caz tăierea la înălțimea cuvenită a arborilor, plantațiilor ori a gardurilor vii, pe cheltuiala proprietarului fondului pe care acestea sunt ridicate.
Proprietarul fondului, peste care se întind rădăcinile sau ramurile arborilor, aparținând proprietarului vecin, are dreptul de a le tăia, precum și dreptul de păstra fructele căzute in mod natural pe fondul său.
In consecință, instanța a admis acțiunea reclamantului împotriva pârâților D. B., D. M., D. I. și T. A., a omologat raportul de expertiză tehnică întocmit in cauză de expertul C. I. A. și a stabilit hotarul despărțitor dintre proprietățile părților ca fiind linia de hotar actuală dintre proprietățile reclamantului și ale pârâților delimitată de punctele 21-23-37-48-53-63-65-7l-80, aceste puncte fiind materializate pe teren prin stâlpi vechi de gard din lemn, conform schiței anexa l.
Instanța a obligat pârâții să scoată rădăcinile de arbori și buturugi, precum și pomii și arborii, aflați la o distanță mai mică, față de distanța legală privind hotarul despărțitor dintre cele două proprietăți.
In baza art.274 C.p.c., instanța a obligat pârâții la plata sumei de 543 lei către reclamant, reprezentând l/2 din cheltuielile de grănițuire,cheltuieli de transport și martori.
Instanța a compensat in totalitate cheltuielile de judecată, constând in onorariile de apărător.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul R. F., considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
Consideră că instanța de fond trebuia să-i oblige pe pârâți la plata tuturor cheltuielilor de judecată întrucât aceștia se află în culpă procesuală.
Instanța de fond trebuia să examineze dacă în cauză se reține ori nu culpa vreunuia dintre părți ce s-ar face vinovate de schimbarea liniei de hotar. Din probele administrate se poate constata faptul că pârâtul D. B. a schimbat linia de hotar de la fântână. În momentul în care recurentul a vrut să refacă gardul, aceștia s-au opus la montarea gardului. Pârâtul D. B. dorea ca, gardul să fie montat pe la jumătatea fântânii însă distanța între linia de hotar și marginea exterioară a fântânii aflată pe proprietatea pârâților era de 0,39 m .Acest lucru a fost confirmat de expertiza întocmită în cauză.
Recurentul a arătat că instanța de fond nu a ținut cont de culpa procesuală a pârâților cu privire la primul capăt de cerere, care a avut ca obiect servitute de arbori. Acest capăt de cerere a fost admis în totalitate de instanță însă cheltuielile de judecată nu se regăsesc nici în dispozitivul hotărârii și nici în motivarea acesteia. La fixarea cuantumului cheltuielilor de judecată, instanța era obligată să analizeze culpa procesuală a pârâților în raport de ambele capete de cerere ale acțiunii și nu numai cheltuielile de grănițuire cum greșit s-a reținut în dispozitiv.
Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în ceea ce privește cheltuielile de judecată, întrucât pârâții se află în culpă procesuală.
În ședința publică din data de 8 aprilie 2013, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 282 ind 1 Cod proc.civ, instanța a calificat calea de atac incidentă în cauză ca fiind apelul.
Prin decizia nr.168 din 2 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul reclamant R. F., cu domiciliul în ., împotriva sentinței civile nr.103/14.01.2013, pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți D. B., D. M., cu domiciliul în ., D. I., cu domiciliul în C. ., județul B. și Talângă A., cu domiciliul în C., cartier Brazda lui N. ., ..
S-a reținut că apelantul reclamant a investit instanța de judecată cu o acțiune având două capete de cerere, respectiv grănițuire și servitute de arbori.
Prin hotărârea apelată, instanța de fond a obligat pârâții la suportarea cotei de ½ din cheltuielile de grănițuire și de transport.
Prin apelul formulat, s-a arătat că pârâții intimați trebuiau să fie obligați la plata cheltuielilor de judecată, în integralitate, întrucât se află în culpă procesuală.
Potrivit art. 584 Cod civil, în procesele de grănițuire cheltuielile de judecată sunt împărțite în mod egal de părți.
Aceste dispoziții legale, potrivit cu care cheltuielile de grănițuire se fac pe jumătate, au în vedere atât cheltuielile pentru înnoirea hotarului, cât și cele pricinuite de acțiunea în hotărnicie, dacă în sarcina părților nu se constată vreo activitate culpabilă, legată de schimbarea liniei hotarului. Dimpotrivă, dacă pârâtul a schimbat abuziv hotarul, el va fi obligat la plata integrală a cheltuielilor de judecată.
.Analizând raportul de expertiză întocmit în cauză, tribunalul a reținut că părțile folosesc de mai multe zeci de ani același teren (dețin T.P. din anul 1993), precum și faptul că linia de hotar între cele două proprietăți a fost propusă pe actuala linie de hotar.
Prin urmare, tribunalul a reținut că instanța de fond în mod corect a concluzionat că, pârâții nu au vreo culpă procesuală și, deci, în mod temeinic, a acordat doar jumătate din cheltuielile de judecată suportate de reclamant în judecata de fond.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la servitutea de arbori, admis în totalitate de instanța de fond, tribunalul a apreciat că, raportat la acesta, pârâții sunt în culpă procesuală.
Cu toate acestea, acest petit nu a putut fi soluționat decât în urma soluționării cererii de grănițuire, fiind subsidiar acesteia.
Prin urmare, cheltuielile efectuate în vederea dezlegării acestui petit au fost cele privind efectuarea în cauză a expertizei care, a fost necesară, în primul rând, în vederea stabilirii liniei de hotar.
Așadar, având în vedere faptul că reclamantul nu a făcut dovada suportării, în mod distinct, a unor cheltuieli legale de acest capăt de cerere, în mod temeinic instanța de fond nu i-a obligat pe pârâții intimați la plata cheltuielilor de judecată aferente acestui petit.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul R. F., criticând-o pentru nelegalitate.
Acesta arată că instanța de apel trebuia să-i oblige pe intimații pârâți la plata tuturor cheltuielilor de judecată deoarece aceștia se aflau în culpă procesuală fiind vinovați de schimbarea liniei de hotar.
În privința primului capăt de cerere recurentul arată că în mod greșit s-a apreciat că nu a făcut dovada unor cheltuieli de judecată legate de acest capăt de cerere care a avut ca obiect servitutea de arbori și care a fost admis în totalitate.
De asemenea recurentul arată că instanța trebuia să analizeze culpa procesuală a pârâților în raport de ambele capete de cerere și nu numai cheltuielile de grănițuire.
Recursul este fondat.
Potrivit art.304 Cod pr.civilă modificarea sau casarea unei hotărâri se poate face numai pentru motive de nelegalitate prev. la pct.1-9.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că reclamantul a chemat în judecată pârâții solicitând instanței să stabilească linia de hotar care desparte cele două proprietăți și să fie obligați pârâții să desființeze plantația de pomi aflați lângă și pe hotarul despărțitor al proprietăților iar în caz de refuz să fie autorizat să execute lucrările pe cheltuiala pârâților, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința instanței de fond s-a admis acțiunea, stabilindu-se hotarul despărțitor dintre proprietăți ca fiind cel existent, obligând pârâții să scotă din rădăcini arborii care se află la o distanță mai mică decât cea legală, iar în privința cheltuielilor de judecată pârâții au fost obligați la ½ din cheltuielile de grănițuire, transport și martori, reținându-se de instanța de apel că petitul privind scoaterea arborilor are caracter subsidiar acțiunii în grănițuire, cheltuielile efectuate cu grănițuirea fiind comune cu cele privind distanța arborilor, nefăcându-se în opinia instanței de apel dovada unor cheltuieli distincte.
Această susținere a instanței de apel este greșită și a condus la acordarea greșită a cheltuielilor de judecată.
Potrivit art.274 Cod pr.civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată la cerere să plătească cheltuieli de judecată iar potrivit art.276 Cod pr.civilă când pretențiile fiecărei părți sunt încuviințate numai în parte instanța apreciază în ce măsură fiecare din ele poate fi obligată la plata acestor cheltuieli.
Având în vedere că reclamantul a triumfat în capătul de acțiune privind obligarea pârâților să scoată din rădăcini arbori, buturugi, aflați la o distanță mai mică de distanța legală privind hotarul despărțitor, instanța trebuia să reține culpa exclusivă a pârâților în plantarea acestor arbori și să dispună obligarea integrală a acestora la cheltuieli de judecată.
Acțiunea în grănițuire reglementată de art.560 cod civil este o acțiune distinctă față de acțiunea reglementată de artr.613 Cod civil, privind distanța minimă cerută pentru plantații.
Acest lucru este evident și din faptul că deși nu a fost nevoie de stabilirea unei alte linii de hotar în afara celei existente între părți în prezent, totuși instanța a admis al doilea capăt de cerere constatând culpa pârâților în respectarea distanței legale a plantării arborilor față de linia de hotar.
În consecință, se impune obligarea în întregime la cheltuieli de judecată ce au fost dovedite în susținerea capătului de acțiune privind arborii plantați la distanță nelegală.
Nu are nici o relevanță împrejurarea susținută de instanța de apel că reclamantul trebuia să facă dovada unor cheltuieli distincte legate de capătul de acțiune în care a triumfat, atâta timp cât probele și cheltuielile necesare în dovedirea acestui capăt sunt comune pentru acțiunea în ansamblul ei.
Având în vedere aceste considerente instanța urmează să admită recursul în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă, să modifice decizia în sensul admiterii apelului, să schimbe sentința judecătoriei și să oblige pârâții la 108,6 lei cheltuieli de judecată către reclamant, menținând restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul R. F. împotriva decizia nr.168 din 2 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți D. B., D. M., D. I., și Talângă A..
Modifică decizia în sensul că admite apelul declarat de reclamantul R. F., împotriva sentinței civile nr.103/14.01.2013, pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul civil nr._ .
Schimbă în parte sentința și obligă pârâții la 108,6 lei cheltuieli de judecată către reclamantul R. F.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Noiembrie 2013.
Președinte, M. P. | Judecător, T. Ț. | Judecător, D. S. |
Grefier, C. C. |
Red.jud.D.S.
Tehn.M.D.2 ex
J.f.M.I.
J.a.M.V.
C.C.
25.11.2013
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 2105/2013. Curtea de Apel... | Pretenţii. Decizia nr. 5524/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
