Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 2420/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2420/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 14-03-2013 în dosarul nr. 9619/63/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2420
Ședința publică de la 14 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. S.
Judecător G. I.
Judecător E. B.
Grefier A. C.
x.x.x.
Ministerul Public reprezentat de procuror C. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul reclamant I.-Ș. C. împotriva sentinței civile nr. 261 din 02.11.2012, pronunțată de Tribunalul D. – Secția I Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect Despăgubiri Legea nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic C. F. pentru intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, lipsind recurentul reclamant I.-Ș. C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Instanța constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursului de față.
Consilier juridic C. F., pentru intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală, pentru motivele arătate prin întâmpinare.
S-a arătat că deși capătul de cerere privind despăgubirile morale a fost întemeiat pe dispozițiile dreptului comun, din cuprinsul acțiunii rezultă că aceasta este o cerere accesorie cererii principale de constatare a caracterului politic a măsurii de schimbare a locului de muncă și retrogradare în funcție.
Instanța, în baza rolului activ prevăzut de dispozițiile art. 129 alin. 4 Cod procedură civilă, a pus în discuția părților cererea privind acordarea daunelor morale, a calificat-o ca fiind întemeiată pe dispozițiile legii speciale, respectiv Legea 221/2009 și având în vedere deciziile 1358/2010 și 1360/2010 ale Curții Constituționale, în mod corect a respins cererea ca inadmisibilă.
S-a precizat că recurentul a invocat pentru prima dată în recurs că răspunderea are la bază culpa contractuală a fostului angajator care ar avea obligația să-l despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu.
În plus, nu poate fi vorba de o acțiune în răspundere contractuală îndreptată împotriva Statului R. pentru că acesta nu a fost angajatorul reclamantului, astfel că între părți nu au existat raporturi juridice izvorâte din Codul Muncii.
Reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat și de menținere a sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.
CURTEA
Asupra recursului de față;
La data de 289 mai 2012, reclamantul I.-Ș. C., a chemat în judecată pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice-Direcția Generală a Finanțelor Publice D., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună caracterul politic al măsurii administrative dispuse împotriva reclamantului, reprezentând schimbarea locului de muncă și retrogradarea în funcție, cu consecințe importante în ceea ce privește veniturile salariale și poziția profesională pe care a avut-o ulterior în cadrul acestor structuri, măsurile dispuse având drept consecință întreruperea definitivă a accesiunii profesionale.
Imediat după revoluție a fost trecut în rezervă și pensionat la vârsta de 45 de ani și, deși a solicitat în mod repetat reintegrarea în Serviciul R. de Informații, cererile reclamantului au fost respinse cu diverse motivări, în condițiile în care mulți dintre colegii săi, mai în vârstă și cu o vechime mai mare, au fost reîncadrați în cadrul Serviciului Române de Informații, după ce fuseseră și ei pensionați.
Reclamantul a arătat că în perioada 1982-1990 a condus un colectiv de ofițeri care echivala ca normă de structura cu funcția de birou și pentru aceleași considerente de ordin politic nu a fost remunerat pentru această funcție.
De asemenea, reclamantul și familia sa a fost urmărit de securitate începând cu anul 1980 și până în anul 1989, așa cum rezultă din dosarele de urmărire informativă aflate la CNSAS.
A solicitat Statului R. daune interese reprezentând câștigul nerealizat ca urmare a retrogradării din funcție, a celei corespunzătoare funcției de șef de birou pentru coordonarea colectivului de ofițeri și corectarea pensiei corespunzător celei primite de ofițerul care l-a înlocuit la fostul loc de muncă, precum și acordarea gradului de colonel în rezervă pentru că îndeplinește condițiile prevăzute de lege, dar din motive politice nu i s-a acordat.
În baza art.998-999 a solicitat daune morale în cuantum de 50.000 EURO:
Reclamantul a menționat că în perioada 1971-1990 a fost angajat la Inspectoratul Județean al Ministerului de Interne, dar a fost retrogradat cu funcții, a fost pensionat, dar după anul 1990 a încercat să se reangajeze la Serviciul R. de Informații.
Nereușind să se angajeze la SRI a fost nevoit să se angajeze la Schela de petrol Stoina în funcția de consilier juridic, unde din cauza abuzurilor și ilegalităților practica de conducerea acestei unități a intrat în conflict deschis cu aceasta,. Motiv care a fost desfăcut contractul de muncă.
După ce s-a judecat cu această uniate, și cum devenise indezirabil și pentru conducerea acestei societăți, aceasta a refuzat să îl reintegreze în postul pe care îl ocupase anterior, fiindu-i oferit un altul la o societate cu care nu avuse raporturi de muncă.
Reclamantul a apreciat că retrogradarea sa din funcție în anul 1980 și marginalizarea ce a urmat în perioada următoare așa cum rezultă din dosarul de urmărire informativă de la CNSAS a avut drept urmare importante pierderi financiare dar și imposibilitatea de a se realiza pe plan profesional raportat la pregătirea și posibilitățile intelectuale.
Legal citat, S. R. a depus întimpinare prin care s-a solicitat respingerea cererii principale ca netemeinica si nelegala.
F. de capătul de cerere prin care se solicită daune morale, s-a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune.
In ședința din data de 2.11.2012, s-a invocat de către pârât excepția inadmisibilității capătului de cerere respectiv.
Instanța a reținut că față de cele două excepții invocate, ordinea de soluționare a excepțiilor invocate a fost următoarea: prioritar se va soluționa excepția inadmisibilității cererii.
In ședința din data de 16.11.2012, s-a dispus disjungerea capătului de cerere privind constatarea caracterului politic a măsurii si formarea unui nou dosar cu termen de soluționare la 16.11.2012.
Tribunalul D. – Secția I Civilă prin sentința civilă nr. 261 din 02.11.2012 a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere privind acordarea daunelor morale formulat de reclamantul I.-Ș. C., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
A respins capătul de cerere ca inadmisibil formulat de același reclamant.
A disjuns capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al măsurilor constând în schimbarea locului de muncă și retrogradării formulat de reclamantul I. Ș. C. și a acordat termen de soluționare.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:
Dispozițiile art. 5 al. 1 lit. a din legea 221/2009 a stabilit dreptul oricărei persoane care a suferit condamnări cu caracter politic in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, precum si, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia pana la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita instanței de judecata, in termen de 3 ani de la data intrării in vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va tine seama si de masurile reparatorii deja acordate persoanelor in cauza in temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu începere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate in străinătate ori constituite in prizonieri, republicat, cu modificările si completările ulterioare.
Prin deciziile nr. 1358/2010 si 1354/2010 ale Curții Constituționale s-au declarat neconstituționale dispozițiile legii 221/2009 prin care s-a stabilit dreptul la plata daunelor morale pentru cei care au suferit condamnări cu caracter politic in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care au făcut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, precum si, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia pana la gradul al II-lea inclusiv.
In urma declarării neconstituționalității respectivului text de lege, cererea reclamanților întemeiată pe respectiva reglementare a devenit astfel inadmisibilă.
Față de această reținere, instanța a admis excepția inadmisibilității și a respins cererile ca inadmisibile.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul I.-Ș. C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
A susținut că instanța de judecată a încălcat normele de procedură, norme care sunt imperative, de strictă interpretare și de imediată aplicare, fapt care conduce la nulitatea absolută a sentinței pronunțate.
Potrivit practicii CEDO, "Dreptul la un proces echitabil nu poate trece drept efectiv decât dacă cererile și observațiile părților sunt cu adevărat studiate, adică examinate de instanța sesizată, iar examinarea acestora să se regăsească în dispozitivul sentinței civile, din care să rezulte în mod clar, modalitatea de soluționare a pretențiilor deduse judecății".
Într-o speță a ICCJ s-a statuat că "Obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art.261 cod procedură civilă are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicit și întemeiat pe considerente de drept".
Rezultă că instanța de judecată trebuia să expună prin considerente situația în detaliu, a acestor cereri, să indice temeiurile de fapt și de drept aplicabile și să se pronunțe asupra lor prin dispozitiv.
Nefăcând acest lucru instanța nu a respectat aceste cerințe fapt care conduce la incidența în cauză a dispoz.art.105 alin.2 coroborate cu dispozițiile art.108 alin. 2 Cod procedură civilă cu consecința casării cu trimitere.
După cum se poate constata prin acțiunea introductivă de instanță, aceasta a fost întemeiată pe dispozițiile art.4 alin.2 din Legea 221/2009 coroborate cu dispoz.art.998-999 C.civ.
Nicăieri în conținutul sentinței recurate, nici în considerente și nici în dispozitiv nu apar aceste texte de lege la care instanța de judecată să se raporteze prin respingerea cererii privind daunele morale.
Ca temei legal al reparării bănești a daunelor morale reclamantul a indicat prevederile art. 998 și 999 din Codul civ.
Având în vedere că în perioada la care a făcut referire și pentru care a solicitat daune morale se afla în raporturi de muncă, devin aplicabile în speță și dispozițiile art. art.269 alin 1 din C.muncii, potrivit cărora, „Angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul”
În cauza de față răspunderea are la bază culpa contractuală a fostului angajator.
Astfel, potrivit art. 998 „orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărei greșeală s-a ocazionat, a-l repara”, iar conform art. 999 „omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau imprudența sa"
Este evident că termenul de prejudiciu desemnează atât prejudiciul patrimonial, cât și pe cel nepatrimonial, amândouă fiind susceptibile de reparare pe cale patrimonială
Regulile de bază ce guvernează răspunderea civilă sunt: principiul reparării integrale a prejudiciului și principiul reparării în natură a prejudiciului.
A invocat dispozițiile art.304 pct. 5 și 7 C.pr.civ. coroborat cu art.304 ind. 1 C.pr.civ.
Intimatul S. R. a formulat întimpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței pronunțată de Tribunalul D. ca fiind temeinică și legală.
Recursul este fondat, pentru considerentele ce succed:
Criticile recurentului reclamant vizează numai modalitatea de soluționare a capătului de acțiune referitor la acordarea daunelor morale
În ceea ce privește capătul de acțiune ce a vizat constatarea caracterului politic al măsurii administrative dispusă împotriva acestuia, constând în schimbarea locului de muncă și retrogradarea, recurentul reclamant nu a formulat critici.
Prin urmare, cu privire la soluția dată capătului de acțiune privind constatarea caracterului politic al măsurii administrative dispusă împotriva reclamantului sentința instanței de fond este definitivă.
Așadar, Curtea va examina recursul numai prin prisma criticilor ce vizează modalitatea de soluționare a capătului de acțiune referitor la acordarea daunelor morale.
Potrivit art.312 alin.5 Cod pr.civilă în cazul în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost regulat citată atât la administrarea probelor, cât și la dezbaterea fondului, instanța de recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea casată sau altei instanțe de același grad.
Casarea cu trimitere poate fi dispusă o singură dată în cursul procesului pentru cazul în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, pentru cazul în care judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost regulat citată atât la administrarea probelor, cât și la dezbaterea fondului, respectiv pentru cazul casării pentru lipsă de competență, astfel cum prevede expres art.312 alin.6 Cod pr.civilă.
În speță, sunt îndeplinite prevederile art.312 alin.5 și 6 teza I Cod pr.civilă, în sensul că instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, iar în cauză nu a mai fost dispusă o altă casare cu trimitere în vederea rejudecării, pentru motivul arătat.
Observând dosarul instanței de fond, Curtea constată că prin cererea de chemare în judecată reclamantul I. Ș. C. a investit instanța cu soluționarea a două capete de cerere, respectiv: constatarea caracterului politic al măsurii administrative dispusă împotriva acestuia, constând în schimbarea locului de muncă și retrogradarea, precum și acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin aplicarea acestei măsuri administrative.
Temeiul legal invocat de reclamant a fost reprezentat de dispozițiile art.4 alin.2 din Legea 221/2009 și art.998 - 999 Cod civil, așa cum rezultă în mod expres din cuprinsul cererii de chemare în judecată.
Așadar, în ceea ce privește acordarea daunelor morale, reclamantul a investit instanța cu o cerere întemeiată pe prevederile art.998 – 999 Cod civil, iar în conformitate cu dispozițiile art.129 alin.6 Cod procedură civilă, instanța avea obligația să se pronunțe în limitele investirii făcute.
Deși prima instanță a fost investită cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art.998 – 999 Cod civil, aceasta nu a examinat cererea reclamantului prin prisma temeiului legal invocat, ci în raport de dispozițiile art.5 alin.1 lit. a) din Legea nr.221/2009.
Or, reclamantul s-a prevalat de dispozițiile art.998 – 999 Cod civil, așa încât examinarea acestui petit al acțiunii introductive trebuia făcută prin prisma temeiului legal invocat.
Această obligație a instanței derivă atât din dispozițiile art.129 alin.6 Cod pr.civilă raportat la art.261 pct.5 Cod pr.civilă,, dar și din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Burzo contra României din 4 martie 2008, cauza Rache și O. contra României din 31 martie 2009), având drept scop cercetarea pe fond a pretențiilor deduse judecății și implicit asigurarea dreptului la un proces echitabil în sensul art.6 din CEDO și art.21 alin.3 din Constituția României.
Tribunalul D. nu a examinat fondul susținerilor invocate de reclamant prin acțiunea introductivă, sub aspectul îndreptățirii acestuia la acordarea daunelor morale întemeiate pe prevederile art. 998 – 999 Cod civil, soluționând greșit acest capăt de cerere prin raportare la dispozițiile art.5 alin.1 lit. a) din Legea nr.221/2009.
Necercetarea pe fond a cauzei de către Tribunalul D. cu privire la aspectele menționate, împiedică instanța de recurs să exercite controlul judiciar.
Mai mult, instanța de recurs nu poate examina fondul susținerilor reclamantului direct în această fază procesuală, întrucât procedând în acest mod, reclamantul ar fi privat de un grad de jurisdicție și astfel ar fi încălcat dreptul la un proces echitabil reglementat de art.6 din CEDO.
În cauză, subzistă motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 raportat la art.312 alin. 5 Cod procedură civilă, ceea ce atrage casarea în parte a sentinței recurate, cu trimiterea cauzei pentru judecarea pe fond a capătului de cerere privind cererea de despăgubiri morale
Vor fi menținute dispozițiile sentinței recurate referitoare la disjungerea capătului de cerere privind constatarea caracterului politic al măsurii administrative, constând în schimbarea locului de muncă și retrogradarea.
Cu ocazia rejudecării vor fi analizate și celelalte susțineri formulate prin cererea de recurs de recurentul reclamant, susțineri ce nu pot fi tranșate de instanța de recurs, dată fiind soluția de trimitere spre rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul reclamant I.-Ș. C. împotriva sentinței civile nr. 261 din 02.11.2012, pronunțată de Tribunalul D. – Secția I Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Casează în parte sentința și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul D. pentru cererea de despăgubiri morale.
Menține sentința civilă în ceea ce privește disjungerea capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al măsurii administrative.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Martie 2013.
Președinte, C. S. | Judecător, G. I. | Judecător, E. B. |
Grefier, A. C. |
Red.jud.C.S.
Jud.fond R.L.Z.
3 ex/A.G./25.03.2013
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1004/2013. Curtea de Apel... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 5077/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
