Strămutare. Sentința nr. 70/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 70/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 06-12-2013 în dosarul nr. 1764/54/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA Nr. 70/2013
Ședința din Camera de Consiliu de la 06 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. M.
Grefier G. D. L.
Pe rol, judecarea cererii de strămutare a cauzei ce formează obiectul dosarului nr._/311/2012 al Tribunalului O., formulată de petent E. M., în contradictoriu cu intimat E. R..
La apelul nominal făcut în Camera de Consiliu au fost lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că cererea este legal timbrată.
Curtea, din oficiu, în baza art. 159 pct. 2 Cod proc. civ., invocă excepția necompetenței materiale a prezentei instanțe în dezlegarea cererii.
CURTEA
În deliberare, constată că pe rolul Curții de Apel C., în data de 14.11.2013, sub numărul de dosar_, a fost înregistrată cererea de strămutare formulată de petent E. M., în contradictoriu cu intimat E. R..
În motivarea cererii a arătat că pe rolul Tribunalului O. se află în curs de soluționare contestația la executare ce formează obiectul dosarului nr._/311/2012, intimat fiind E. R..
Arată că strămutarea este cerută pentru bănuială legitimă, întemeiată pe considerentul că Tribunalul O. eronat a calificat calea de atac exercitată împotriva sentinței civile .nr 4346/15.04.2013 ca fiind recurs și nu apel conform art.717 alin.2 cod proc.civilă. Cauza a. fost amânată de două ori existând suspiciunea că membrii completului de judecată sunt părtinitori, știindu-se faptul că numitul E. M. a declarat că are relații până la Curtea Supremă și că va face ce vrea cu acest proces.
Mai arată că bănuiala legitimă există și pe motiv că nepărtinirea judecătorilor este știrbită de calitatea părților și de vrăjmășiile locale .
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.140 Noul Cod de procedură civilă.
La primul termen de judecată fixat la data de 06.12.2013, așa cum rezultă din practica, din oficiu, Curtea, a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel în dezlegarea cererii, excepție ce o apreciază întemeiată pentru următoarele considerente:
Reclamantul E. M. a formulat o cerere de strămutare pe motive de bănuială legitimă, întemeindu-și cererea pe dispozițiile art. 140 din Noul Cod de procedură civilă.
Curtea, constată, însă, că, în raport de data introducerii cererii principale de chemare în judecată, în dosarul nr._/311/2012, aflat pe rolul Judecătoriei Slatina, respectiv 10.10.2012, și înregistrarea acestui dosar sub imperiul dispozițiilor de procedură anterioare în vigoare la acea dată, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile Noului Cod de procedură civilă - intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013, potrivit art. 81 din Legea nr. 76/2012, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 4/2013 -, întrucât acesta se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după data intrării sale în vigoare, după cum se prevede chiar în art. 24 din acest cod.
În aceste condiții, cererii de față îi sunt aplicabile dispozițiile art. 37 alin. 2, respectiv art. 39 alin.2 din codul de procedură civilă din 1865, potrivit cărora soluționarea unei cereri de strămutare întemeiată pe motive de bănuială legitimă, este de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 158 alin. 3 Cod proc. civ. anterior și 159 alin. 1 pct. 2 din același cod, Curtea va declina competența de soluționare a cererii de strămutare formulată de către petent E. M. - parte în dosarul nr._/311/201 aflat pe rolul Tribunalului O., în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Declină competența de soluționare a cererii de strămutare a cauzei ce formează obiectul dosarului nr._/311/2012 al Tribunalului O., formulată de petent E. M. în contradictoriu cu intimat E. R., în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 06 Decembrie 2013.
Președinte, I. M. | ||
Grefier, G. D. L. |
Red.jud.I.M.
G.L. 09 Decembrie 2013
← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 4315/2013. Curtea de Apel... | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 3485/2013. Curtea de Apel... → |
---|