Validare poprire. Decizia nr. 1838/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1838/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 28-02-2013 în dosarul nr. 11970/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1838/2013
Ședința publică de la 28 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE FLORICA DIACONESCU
Judecător I. V.
Judecător M. L.
Grefier N. D.
x.x.x.x
Pe rol, judecarea recursului declarat de recurenta creditoare L. D. C., împotriva deciziei civile nr.442 din data de 6.12.2012, pronunțată de Tribunalul D.,în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul debitor S. C. JUDETEAN DE URGENTA NR 1 C., intimatul terț poprit T. M. C., având ca obiect validare poprire .
La apelul nominal făcut în ședință au lipsit părțile.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul a fost declarat și motivat în termen legal, precum și lipsa părților care au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 cod pr.civ., după care constatându-se cauza în stare de judecată s-a trecut la soluționare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față.
Prin sentința civilă nr._/04.07.2012, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost admisă cererea formulată de petenta L. D. C., în contradictoriu cu intimatul S. C. Județean de Urgență NR. 1 C. și cu terțul poprit T. M. C..
A fost validată poprirea înființată prin adresa emisă de B.E.J. I. M. în dosarul de executare nr. 1483/E/2008 în limita creanței de 1002,75 lei.
A fost obligat terțul poprit să plătească creditorului până la concurența sumei de 1002,75 lei, sumele datorate debitorului.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr. 1892/28.03.2008 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, s-a dispus ca debitorul S. C. Județean De Urgență să stabilească reclamantei începând cu data de 01.01.2007 un salariu de bază brut de 880 lei și să achite acesteia diferența dintre salariul astfel stabilit și salariul efectiv plătit în perioada 01.01._07, diferențe lunare ce vor fi actualizate în funcție de indicele de devalorizare a monedei naționale, de la data fiecărei scadențe lunare la momentul plății efective.
Hotărârea anterior menționată a fost investită cu formulă executorie iar prin încheierea nr. 1790/28.10.2009 s-a încuviințat executarea silită a titlului executoriu.
Întrucât debitorul nu și-a executat de bunăvoie obligația, creditoarea s-a adresat executorului judecătoresc I. M., întocmindu-se dosarul de executare nr. 1483/E/2008, în cadrul căruia a fost emisă somația de executare la data de 22.12.2008, și s-a întocmit procesul verbal privind cheltuielile de executare din data de 15.01.2009, care au fost stabilite la suma de 805,58 lei și procesul verbal din data de 10.02.2012 privind suplimentarea cheltuielilor cu suma de 117,97 lei.
În cadrul dosarului de executare s-a întocmit raportul de expertiză contabilă prin care s-a stabilit că valoarea netă a drepturilor salariale restante și neachitate cu titlul de diferențe este de 1584 lei.
Ulterior, la data de 10.02.2012 s-a dispus de către B.E.J. I. M. înființarea popririi în mâinile terțului poprit T. M. C. asupra conturilor debitorului S. C. Județean De Urgență pentru suma totală de 1002,75 lei reprezentând 5% din debit conform titlului executoriu - sentința civilă nr. nr. 1892/28.03.2008 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, plus cheltuieli de executare stabilite conform procesului verbal din 15.01.2009, care au fost stabilite la suma de 805,58 lei și procesul verbal din data de 10.02.2012 privind suplimentarea cheltuielilor cu suma de 117,97 lei.
Potrivit dispozițiilor art. 456 din C.pr.civ. „ În termen de 15 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadența acestora, terțul poprit este obligat: a) să consemneze suma de bani sau, după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite și să trimită dovada executorului, în cazul popririi prevăzute la art. 453 alin. 1”.
Conform art. 460 C.pr.civ., „dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi. Instanța va cita creditorul urmăritor, debitorul și terțul poprit și, dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar în caz contrar, va hotărî desființarea popririi (…) Dacă sumele sunt datorate periodic, poprirea se validează atât pentru sumele ajunse la scadență, cât și pentru cele care vor fi scadente în viitor, validarea producându-și efectele numai la data când sumele devin scadente”.
Din aceste prevederi legale rezultă că, pentru validarea unei popriri, trebuie îndeplinite în mod obligatoriu două condiții: neîndeplinirea obligațiilor ce-i revin terțului poprit pentru efectuarea popririi, pe de o parte, și raportul juridic obligațional între terțul poprit si debitor, pe de alta parte.
Din adresa nr._/14.03.2012 rezultă că terțul poprit a refuzat să își îndeplinească obligațiile care îi reveneau, motivând că în raport de dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009 executarea silită având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială este suspendată de drept, susținere ce este neîntemeiată.
Chiar și în situația în care s-ar încadra în prevederile OUG 71/2009, instanța a reținut ca art. 6 paragraful 1 din Convenția (Europeană) pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale protejează dreptul la un proces echitabil și soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, în materie civilă și penală s-a reținut că acest drept ar rămâne iluzoriu dacă nu ar include și faza de executare a hotărârilor judecătorești definitive. Însă Convenția are în vedere drepturi efective, concrete, iar nu iluzorii, așa cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg în jurisprudența sa, începând cu cauza Artico vs. Italia (1980).
Statul și instituțiile publice au îndatorirea, reprezentând autoritatea publică, de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie hotărârea judecătoreasca de condamnare a lor, termenul rezonabil de soluționare prevăzut de art. 6 din Convenție fiind aplicabil și în faza executării silite (de exemplu, cauza Ruianu contra României, Pini și Bertani, Manera și Atripaldi contra României, Ș. contra României, V. I. contra României, S. P. contra României.
Dispozițiile derogatorii ale O.U.G. nr. 71/2009 și ale actelor subsecvente de punere în aplicare a ordonanțelor favorizează statul în raporturi de drept privat (raporturile de drept al muncii intră în sfera dreptului privat), acolo unde statul trebuie să se găsească pe poziții de deplină egalitate cu orice altă persoană fizică sau juridică.
Un debitor, privit generic, nu poate nicicând invoca lipsa fondurilor, putând fi urmărit silit inclusiv asupra locuinței, în cazul persoanei fizice, sau până la . cazul persoanei juridice.
Constituționalitatea O.U.G. nr. 71/2009 nu poate fi pusă în discuție de către prezenta instanță, verificarea constituționalității fiind de competența exclusivă a Curții Constituționale.
Însă, în privința concordanței dispozițiilor O.U.G. nr. 71/2009 cu cele ale Convenției Europene, primul judecător chemat să se pronunțe este cel intern. În această privință, prezenta instanță nu mai este ținută de aprecierile Curții Constituționale dacă ordonanțele respective respectă sau nu principiile europene în materia drepturilor omului.
De altfel, nu este singura dată când Curtea Constituțională a României are aprecieri contrare celor ale Curții Europene asupra compatibilității legislației interne cu dispozițiile Convenției. În Cauza D. P. contra României (nr. 2/26 aprilie 2007), se apreciază că instanța constituțională română „a ajuns la concluzia compatibilității legii naționale cu art. 8 din Convenție și cu principiile care se degajă din jurisprudența Curții (Europene) în materie. Această concluzie este desigur în contradicție cu aprecierile Curții”, această situație fiind „regretabilă”, fiind vorba despre „o eroare de aplicare sau de interpretare a jurisprudenței Curții de către judecătorul constituțional național.” (paragrafele 101 și 102 din Hotărâre).
Între aplicarea ordonanței indicate, ce prevede eșalonări în achitarea unor creanțe constatate prin hotărâri judecătorești irevocabile – titluri executorii, creanțe ce reprezintă drepturi salariale restante, pe de-o parte și dispozițiile Convenției și ale jurisprudenței Curții de la Strasbourg, pe de altă parte, instanța este obligată să dea curs celor din urmă, conform art. 11 alin. 2 și art. 20 din Constituția României, revizuită în 2003.
Art. 11 alin. 2 din Constituție arată că „Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.” Art. 20 intitulat „Tratatele internaționale privind drepturile omului” prevede:„(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.”
În concluzie, ori de câte ori se invocă prevederile O.U.G. nr. 71/2009 sau ale actelor subsecvente de punere în aplicare a ordonanțelor, pentru a se bloca sau amâna executarea silită, acest impediment nu va fi luat în considerare.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel atât debitorul S. C. Județean de Urgență Nr. 1 C., cât și terțul poprit T. M. C..
Apelantul debitor S. C. Județean de Urgență nr. 1 C., a arătat că potrivit art.43 alin.1 din Legea bugetului de stat pe anual 2012 plata titlurilor executorii se efectuează în cuantumul prevăzut pentru acest an prin OUG nr.71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr.230/2011.
Referitor la constituționalitatea OUG nr.71/2009, Curtea Constituțională a României s-a pronunțat în sensul respingerii excepțiilor de neconstituționalitate prin deciziile nr.188/02.03.2010, 877/06.07.2010, 1107/23.09.2010.
În ceea ce privește respectarea tratatelor la care România este parte, dispozițiile OUG nr.71/2009 sunt în concordanță cu prevederile art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului referitoare la condițiile în care statul poate impune restricții ale dreptului de proprietate în interes public. Măsura de eșalonare a plății este prevăzută de lege, urmărește un scop legitim și păstrează un raport de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere – executarea eșalonată a hotărârilor judecătorești în cauză, iar tranșele de efectuare a plăților sunt precis determinate, termenul de plată este rezonabil, devalorizarea monetară fiind acoperită prin reactualizarea sumei cu indicele de inflație la data plății.
În continuare, apelantul a arătat că în vederea obținerii fondurilor necesare achitării debitelor, a înaintat eșalonarea pe trimestre conform prevederilor Legii nr.230/2011 ordonatorului principal de credite – Direcției de Sănătate Publică D. și Ministerului Sănătății.
Apelanta Administrația Finanțelor Publice a M. C. a formulat de asemenea, apel prin care a solicitat schimbarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii și desființării popririi.
În esență, apelanta a arătat că hotărârea este criticabilă întrucât în mod nelegal instanța a validat poprirea deși potrivit art.1 alin.1 și 2 din OUG nr.71/2009, executarea acestor titluri a fost eșalonată pe trei ani iar dispozițiile dreptului intern în materia creanțelor împotriva Statului nu sunt contrare dispozițiilor din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța europeană recunoaște că statele au o mare libertate în alegerea mijloacelor proprii pentru a permite sistemului lor judiciar să răspundă exigențelor articolului 6. În speță, instituția debitoare nu a refuzat executarea silită, însă s-a făcut aplicarea actului normativ care dă posibilitatea de a se plăti creanța eșalonat, la anumite intervale de timp. O astfel de normă juridică reprezintă o ingerință a statului în dreptul creditorului de obține executarea silită dar un scop legitim, acela de a proteja bugetul de stat într-o perioadă critică și este rezonabil proporțională cu scopul urmărit. Expunerea de motive la adoptarea OUG nr.71/2009 relevă situația financiară dificilă a statului și argumentează eșalonarea plăților prin necesitatea protejării interesului general, astfel că sunt incidente dispozițiile Convenției europene.
În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art.282-298 C.pr.civ.
Deși legal citat, intimatul-creditor nu a formulat întâmpinare în cauză.
Tribunalul D. prin decizia civilă nr.442 de la 6.12.2012 a admis apelurile formulate de debitorul S. C. JUDEȚEAN DE URGENTA NR 1 C. și terțul poprit T. M. C., împotriva sentinței civile nr._ din 04.07.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata creditoare L. D. C., a schimbat în tot sentința apelată în sensul că a respins cererea de validare.
Pentru a se pronunța astfel Tribunalul D. a reținut că Art.20 din Constituție prevede că legile interne vor fi interpretate în conformitate cu tratatele privind drepturile omului la care România este parte iar jurisprudența Curții Europene a Dreptului Omului are aplicare directă în dreptul intern în virtutea principiului subsidiarității și în conformitate cu Comisia Europeană a drepturilor omului.
Este de necontestat faptul că, așa cum în mod corect a reținut prima instanță, practica Curții Europene a Drepturilor Omului era în sensul că o autoritate a statului nu ar trebui să se folosească de pretextul lipsei fondurilor pentru a nu onora o datorie întemeiată pe o hotărâre judecătorească. Fiecare stat are datoria de a deține un arsenal juridic adecvat și suficient pentru a asigura respectarea obligațiilor pozitive ce îi revin. Executarea unei hotărâri judecătorești trebuie considerată ca făcând parte integrantă din proces, în sensul art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Dreptul la instanță ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă din cadrul statului contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și obligatorie să rămână inoperantă în detrimentul uneia dintre părți.
Pe data de 04.09.2012, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat însă Decizia de inadmisibilitate în cauza nr._/2008 – D. D. și alții contra României.
Cauza se referă la eșalonarea, de către Statul Român, a plății anumitor sume de bani obținute de către aplicanți prin hotărâri judecătorești definitive.
Curtea a constatat că în perioada 2008-2011 statul român a adoptat mai multe acte normative prin care se suspendă de drept orice cerere de executare a titlurilor executorii pronunțate în favoarea funcționarilor publice prin hotărâri judecătorești și prin care se introducea un sistem de executare a datoriilor prin plata unor tranșe anuale.
S-au avut în vedere în raționamentul Curții, OUG nr.71/2009 care prevede plata datoriilor în 3 tranșe anuale, în intervalul 2010-2012, OUG nr.45/2010 care a prevăzut ca plata sumelor datorate să se facă tot în 3 tranșe anuale, însă în intervalul 2012-2014 și Legea nr.230/2011 care a eșalonat plata pe 5 ani, în intervalul 2012-2016, cu anuități progresive, ajungând de la 5 % în primul an până la 35 % în ultimul an.
În contextul unei situații de dezechilibru bugetar major al Statului Român, Curtea a considerat că măsurile luate și mecanismul de eșalonare instituit, de natură a menține echilibrul bugetar între cheltuieli și veniturile publice, pot fi considerare ca urmărind un scop de utilitate publică, plata eșalonată a sumelor datorate neputând fi nerezonabilă.
În speță, intimatul-creditor a solicitat validarea popririi înființate în mâinile terțului poprit T. M. C. ca urmare a faptului că acesta a restituit adresa de poprire cu mențiunea că au intrat în vigoare prevederile OUG nr.71/2009 potrivit căreia orice cerere de executare silită având ca obiect drepturi de natură salarială, este suspendată de drept.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a analizat în cauza mai sus menționată chiar acest act normativ, considerând că interesul general poate justifica o ingerință a Statului în ceea ce privește modul de executare a unei obligații stabilite prin hotărâre judecătorească.
Cum situația de fapt a cauzei D. D. și alții Contra României este similară speței deduse judecății, fiind vorba tot despre caracterul sistematic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii ale personalului bugetar și executarea eșalonată a unui titlu executoriu ce are drepturi bănești și față de dispozițiile art.20 din Constituție, se impune a se ține cont de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în această materie.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs creditoarea L. D. C., susținând următoarele;
Decizia Tribunalului D. a fost data cu aplicarea greșita a legii: respectiv a dispozițiilor; 456-460 Cod pr civilă si ale Ordinul 2336/2011, principiul fundamental al separației puterilor prevăzut art. 1 alin 4 din Constituția României, precum si principiul aplicării legii civile in timp cele ale art. 20 din Constituție, dispozițiile OUG 71/2009.
Conform art. 456 afin 1 Cod pr.civilă „în termen de 15 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadența acestora, terțul poprit este obligat:
a) să consemneze suma de bani sau, după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite și să trimită dovada executorului, în cazul popririi prevăzute la art. 453 alin. (1);
Dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi. Instanța va cita creditorul urmăritor, debitorul și terțul poprit și, dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar în caz contrar, va hotărî desființarea popririi. Dacă sumele sunt datorate periodic, poprirea se validează atât pentru sumele ajunse la scadență, cât și pentru cele care vor fi scadente în viitor, validarea producându-și efectele numai la data când sumele devin scadente.
Din aceste prevederi legale rezultă că terțul poprit, în speța T. C., avea obligația să consemneze suma de bani a cari poprirea a fost înființată pentru validarea unei popriri la scadente și nu să returneze adresa de poprire executorului.
Prin art. 1 din O.U.G.nr.71/2009 s-a instituit o procedură de eșalonare pentru plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009.
Instanța de apel a analizat greșit actele normative aplicabile în speță: OG nr. 22/2002, OUG. nr.75/2008 si OUG nr. 71/2009 întrucât potrivit art. 20 din Constituție nu a ținut cont ca legile interne pot fi interpretate în conformitate cu tratatele privind drepturile omului la care Românește parte.
In ceea ce privește analizarea cauzei de fata comparativ cu cauza D. si alții, constată că in mod greșit instanța de apel a făcut trimitere la aceasta, deoarece CEDO a respins cererea motivând: „ Astfel, in conformitate ca legislația in vigoare (supra, pct. 24), reclamanții au primit în octombrie 2008 o prima transa, reprezentând 30% din totalul sumelor datorate, în septembrie 2010, li s-a plătit o sama suplimentara, reprezentând 25% din a doua tranșă din suma totala, deși in temeiul O.U.G. nr. 45/2010 din 19 mai 2010 cea de a doua tranșă trebuit plătită in 2012.
Conform legii, sumele plătite s-au actualizat de fiecare data la raport cu indicele pretorilor de consum din data plații. P. in prezent, reclamanții au primit mai mult de o treime din suma totala acordata de instanță, restul sumei trebuind sa fie plătit eșalonat, conform legislației in vigoare, pana in 2016. Nn exista nimic in dosar care sa sugereze ca Guvernul nu are intenția de a respecta calendarul plaților".
Or, in prezenta situație na s-a făcut dovada respectării calendarului plătii, debitorul neachitând nici transa de 5 % ce se cuvenea conform OUG 71/2009.
Prin urmare instanța de apel nu a observat faptul ca nici măcar dispozițiile 71//2009 nu au fost respectate de către debitor si chiar de către stat prin organismele sale, fapt care este incompatibil cu CEDO si protocoalele acesteia, deoarece neexecutarea la termen a unei obligații este condamnata in practica CEDO.
Normele speciale prevăzute de Ordinul 2336 / 2011, obligatorii pentru Administrațiile financiare reglementează modul de punere in aplicare a prevederilor art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, aprobata cu completări prin Legea nr. 288/2002, cu modificările și completările ulterioare, de către unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului, in calitate de terț poprit
F. de aceste dispoziții legale, terțul poprit avea obligația să plătească suma solicitata, chiar la scadenta si nu sa înapoieze adresa de înființare a popririi, deoarece sa achite transele trimestriale așa cum sunt prevăzute de OUG 71/2009.
Prin criticile formulate recurenta susține că în mod greșit tribunalul a admis apelul AFP C. deoarece nu are calitate procesuală pasivă în cauză, funcționează în subordinea Direcției generale a finanțelor publice, și nu are autonomie proprie.
In drept a invocat dispozițiile art.304 pct. 8 si 9 Cod pr. civilă.
Recursul este nefondat.
Instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii în speță, atât a legii interne cât și a prevederilor normelor comunitare.
Este adevărat că în codul de procedură civilă este prevăzută o anumită procedură de executare silită a sumelor datorate de debitor creditorului, și obligația terțului poprit, însă așa cum de altfel arată chiar recurenta în cererea de recurs, prin OUG nr. 71/2009, s-a prevăzut o procedură de plată a sumelor respective, și tot prin aceeași ordonanță s-a prevăzut și că orice procedură de executare silită se suspendă de drept pe toată perioada de eșalonare a acestei plății.
În aceste condiții este evident că și obligația terțului poprit nu mai subzistă cât timp este în vigoare ordonanța respectivă.
Criticile recurentei privind greșita interpretare a principiilor jurisprudenței CEDO sunt de asemenea nefondate, dispozițiile dreptului intern în materia executării creanțelor împotriva statului nefiind contrare dispozițiilor din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Articolul 6 al Convenției garantează oricărei persoane dreptul ca o instanță să judece orice contestație privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil. Dreptul de a obține executarea unei hotărâri judecătorești este parte a procesului civil și este garantat oricărei persoane prin art. 6 din Convenție ( CEDO, Cauza Ulger c. Turciei,_/02, hot. din 26 iunie 2007, M. și D. c. României ,_/00).
Dreptul de acces la justiție nu este însă un drept absolut, fiind recunoscute limitări ale acestuia, în anumite condiții.
Instanța europeană recunoaște că statele au o mare libertate în alegerea mijloacelor proprii pentru a permite sistemului lor judiciar să răspundă exigențelor art. 6 ( cauza Ashingdane c. Regatului Unit, 28 mai 1985), atâta vreme cât limitările impuse nu ating chiar substanța dreptului. Limitarea dreptului de acces la instanță este permisă dacă are un scop legitim și dacă există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat.
În speță, instituția debitoare nu a refuzat executarea silită, însă s-a făcut aplicarea actului normativ care dă posibilitatea de a se plăti creanța eșalonat, la anumite intervale de timp. O astfel de normă juridică reprezintă o ingerință a statului în dreptul creditorului de a obține executarea silită și finalizarea procesului civil, dar este o ingerință care are un scop legitim, acela de a proteja bugetul de stat într-o perioadă critică, și este rezonabil proporțională cu scopul urmărit.
Caracterul proporțional al limitării dreptului creditoarei de a obține executarea hotărârii judecătorești rezultă din faptul că OUG 71/2009, astfel cum a fost modificată, nu neagă dreptul la executare, ci doar stabilește modul în care creanța se va realiza, cu o întârziere rezonabilă, apreciată ca atare și de instanța europeană în cauza Vasyl Petrovych Krapynytskly împotriva Ucrainei, având în vedere că titlul executoriu a fost obținut în anul 2007. Măsura eșalonării plății este proporțională cu scopul urmărit, deoarece creditorul a beneficiat de drepturile salariale care constituie un bun, titlul executoriu privind doar anumite restanțe, diferențe salariale datorate de angajator pentru o perioadă anterioară, rezultate din aplicarea greșită a unor prevederi legale. În al doilea rând, obligația efectuării plății din titlul executoriu nu a fost stinsă, prin voința legiuitorului, ci doar amânată pentru o perioadă rezonabilă de timp iar creditorul va benefica da data executării efective de actualizarea creanței cu indicele prețurilor de consum.
Prin norma de drept internă nu se aduce atingere nici dreptului reclamantei de proprietate, garantat de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1, deoarece alineatul 2 al articolului conferă dreptul statului de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general. Expunerea de motive la adoptarea Ordonanței relevă situația financiară dificilă a statului și argumentează eșalonarea plăților prin necesitatea protejării interesului general, astfel că sunt incidente dispozițiile convenției europene. În plus, dreptul de proprietate al reclamantei asupra bunului constituit de creanța împotriva statului nu este negat, nu îi este atinsă substanța, așa încât sentința ce reprezintă titlu executoriu nu rămâne inoperantă.
În concluzie, instanța apreciază că OUG nr. 71/2009 nu contravine Convenției Europene pentru Drepturile Omului; astfel fiind și întrucât prin această ordonanță de urgență a fost amânată și eșalonată executarea hotărârilor judecătorești care au ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar (categorie în care se încadrează și titlul executoriu al intimatei).
Asupra conformității OUG 71/2009 cu normele constituționale s-a pronunțat Curtea Constituțională prin mai multe decizii. Astfel, prin Decizia 188 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 237 din 14 aprilie 2010 s-a statuat că actul normativ criticat este o măsură de natură să întărească finalitatea procesului judiciar, în sensul că reprezintă un prim pas important al debitorului de a-și executa creanța. Faptul că acesta își execută creanța într-o perioadă de 3 ani nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătorești, datorită caracterului sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii ale personalului bugetar. S-a arătat că executarea eșalonată a unor titluri executorii care au ca obiect drepturi bănești nu este interzisă în nici un mod de Convenție.
Cu privire la dreptul de proprietate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că despăgubirea recunoscută printr-o decizie definitivă și executorie constituie un bun în sensul art.1 din Protocolul nr. 1; neexecutarea plății într-un termen rezonabil constituie, deci, o atingere a dreptului reclamantului la respectarea bunurilor, ca și faptul că lipsa de lichidități nu poate justifica un asemenea comportament (Ambruosi împotriva Italiei, 2000, Burdov împotriva Rusiei, 2002). Guvernul, prin adoptarea ordonanței de urgență criticate, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor constatate prin hotărâri judecătorești și nu refuză punerea în aplicare a acestora. Măsura criticată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenției, fiind, deci, o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituție, în condițiile unei crize financiare accentuate.
Cât privește cererea recurentei privind validarea popririi pentru suma reprezentând 5% așa cum prevede OUG nr. 71/2009, și care nu i-ar fi fost plătită, această cerere a fost făcută prima oară în recurs, astfel că decizia instanței de apel nu poate fi lovită de nelegalitate sub acest aspect.
Critica cu privire la lipsa de interes a terțului poprit AFP C. în formularea recursului este neîntemeiată deoarece prin sentința pronunțată la instanța de fond, a fost obligat, în această calitate, să achite creditoarei sumele încasate de debitor, în limita creanței de 935,69 lei.
Pentru considerentele arătate, constatând că decizia atacată este temeinică și legală, în baza art. 312 Cod pr. civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de creditoarea L. D. C., împotriva deciziei civile nr.442 din data de 6.12.2012, pronunțată de Tribunalul D.,în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul debitor S. C. JUDETEAN DE URGENTA NR 1 C., intimatul terț poprit T. M. C..
Decizie irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la 28 Februarie 2013.
Președinte, F. D. | Judecător, I. V. | Judecător, M. L. |
Grefier, N. D. |
13.03.2013
Red.jud.I.V.
2 ex/AS
j.a.L.A.
J.S.
j.f.M.G.Z.
| ← Completare/lămurire dispozitiv. Decizia nr. 7708/2013. Curtea... | Servitute. Decizia nr. 1550/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
