Validare poprire. Decizia nr. 3201/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3201/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 02-04-2013 în dosarul nr. 11967/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 3201/2013
Ședința publică de la 02 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M. P.
Judecător: M. C.
Judecător: P. P.
Grefier: M. M.
x.x.x
Pe rol, judecarea recursului declarat de creditoarea T. C., împotriva deciziei civile nr.436/05.11.2012, pronunțată de Tribunalul D. - Secția I Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul debitor S. C. JUDETEAN DE URGENTA NR 1 C. și intimata-terț poprit T. M. C. - AFP C., având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, învederându-se următoarele:
- recursul este netimbrat;
- recursul a fost declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, iar prin motivele de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă;
- prin serviciul registratură, la data de 07.03.2013, intimatul debitor S. C. JUDETEAN DE URGENTA NR 1 C. a depus întâmpinare în dublu exemplar, după care,
Curtea, din oficiu, invocă excepția netimbrării recursului declarat în cauză, rămânând în pronunțare asupra acestei excepții.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr._/03.07.2012, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea formulată de creditoarea Treanța C. împotriva debitorului S. C. Județean de Urgență nr. 1 C. și în contradictoriu cu terțul poprit AFP C.-T. M. C..
A fost validată poprirea înființată la data de 10.02.2012 de B. I. M. în dosarul de executarea nr. 1481/E/2008 asupra conturilor debitorului S. C. Județean de Urgență nr. 1 C. și în mâinile terțului poprit AFP C.-T. M. C..
A fost obligat terțul poprit AFP C.-T. M. C. la plata către creditoare a sumelor datorate debitorului S. C. Județean de Urgență nr. 1 C., în limita creanței de 918,29 lei reprezentând 5% din debit plus cheltuieli de executare.
A fost admisă în parte cererea contestatoarei de obligare a terțului poprit la plata cheltuielilor de judecată și obligă terțul poprit să achite creditoarei suma de 10 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a constatat și reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3484/19.05.2008 pronunțată de Tribunalul D.- Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, irevocabilă prin decizia civilă pronunțată de Curtea de Apel C. privind respingerea recursului, debitorul S. C. Județean de Urgență Nr. 1 C. a fost obligat să acorde creditoarei T. C. un salariu de bază brut de 880 lei începând cu data de 01.01.2007 și să achite acesteia diferența dintre salariul stabilit și salariul efectiv plătit în perioada 01.01._07, diferențe lunare ce vor fi reactualizate în funcție de indicele de devalorizare a monedei naționale, de la data fiecărei scadențe lunare la momentul plății efective.
Întrucât debitorul nu și-a executat de bunăvoie obligația, creditoarea s-a adresat Biroului Executorului Judecătoresc I. M., pentru a se executa obligația de a achita sumele datorate, întocmindu-se dosarul de executare nr. 1481/E/2008, în cadrul căruia a fost emisă somația de executare la data de 22.12.2008, si s-au întocmit procesele verbale privind cheltuielile de executare din data de 15.01.2009, respectiv din 10.02.2012.
În faza de executare silită a fost efectuată o expertiză contabilă, stabilindu-se că suma la care are dreptul creditoarea conform titlului executoriu menționat este de 1271 lei (f. 48).
Ulterior, prin adresa emisă la data de 10.02.2012 în dosarul de executare 1481/E/2008 (f. 52) B. I. M. a dispus înființarea popririi în mâinile terțului poprit AFP C.-T. C. și asupra contului debitorului S. C. Județean de Urgență Nr. 1 C. pentru acoperirea sumei de 918,29 lei ce reprezintă 5% din debitul datorat conform titlului executoriu ce-l constituie sentința civilă nr. 3484/19.05.2008 pronunțată de Tribunalul D.- Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, plus cheltuieli de executare stabilite conform proceselor verbale din 15.01.2009, respectiv din 10.02.2012 (f. 49, 51).
Potrivit dispozițiilor art. 456 din C.pr.civ. „ În termen de 15 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadența acestora, terțul poprit este obligat: a) să consemneze suma de bani sau, după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite și să trimită dovada executorului, în cazul popririi prevăzute la art. 453 alin. 1”.
Conform art. 460 C.pr.civ., „dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi. Instanța va cita creditorul urmăritor, debitorul și terțul poprit și, dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar în caz contrar, va hotărî desființarea popririi (…) Dacă sumele sunt datorate periodic, poprirea se validează atât pentru sumele ajunse la scadență, cât și pentru cele care vor fi scadente în viitor, validarea producându-și efectele numai la data când sumele devin scadente”.
Din aceste prevederi legale rezultă că, pentru validarea unei popriri, trebuie îndeplinite în mod obligatoriu două condiții: neîndeplinirea obligațiilor ce-i revin terțului poprit pentru efectuarea popririi, pe de o parte, si raportul juridic obligațional între terțul poprit si debitor, pe de alta parte.
Prin adresa comunicată în prezenta cauză, terțul poprit a precizat că debitorul S. C. Județean de Urgență Nr. 1 C. are conturi deschise la T. C., precum și că refuzat să își îndeplinească obligațiile care îi reveneau, motivând că în raport de dispozițiile O.U.G. nr.71/2009 executarea silită având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială este suspendată de drept.
Instanța a apreciat că neîndeplinirea obligațiilor ce-i revin terțului poprit pentru efectuarea popririi nu este justificată.
Referitor la invocarea de către terțul poprit a aplicării în cauza a prevederilor O.U.G. 71/2009, instanța a reținut că art.6 paragraful 1 din Convenția (Europeană) pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale protejează dreptul la un proces echitabil și soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, în materie civilă și penală se reține că acest drept ar rămâne iluzoriu dacă nu ar include și faza de executare a hotărârilor judecătorești definitive. Însă Convenția are în vedere drepturi efective, concrete, iar nu iluzorii, așa cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg în jurisprudența sa, începând cu cauza Artico vs. Italia (1980).
Statul și instituțiile publice au îndatorirea, reprezentând autoritatea publică, de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie hotărârea judecătoreasca de condamnare a lor, termenul rezonabil de soluționare prevăzut de art.6 din Convenție fiind aplicabil și în faza executării silite (de exemplu, cauza Ruianu contra României, Pini și Bertani, Manera și Atripaldi contra României, Ș. contra României, V. I. contra României, S. P. contra României.
Dispozițiile derogatorii ale O.U.G. nr. 71/2009 și ale actelor subsecvente de punere în aplicare a ordonanțelor favorizează statul în raporturi de drept privat (raporturile de drept al muncii intră în sfera dreptului privat), acolo unde statul trebuie să se găsească pe poziții de deplină egalitate cu orice altă persoană fizică sau juridică.
Un debitor, privit generic, nu poate nicicând invoca lipsa fondurilor, putând fi urmărit silit inclusiv asupra locuinței, în cazul persoanei fizice, sau până la . cazul persoanei juridice.
Trecând peste faptul că este nefiresc ca statul să își creeze prin acte normative situații în care să fie exceptat de la obligația de executare silită a unei hotărâri judecătorești, instanța a constatat că ingerința este prevăzută de lege, însă nu este îndeplinită cerința de a corespunde interesului legitim public.
Astfel, instanța a reținut că aprobarea ordonanței este motivată de necesitatea "menținerii echilibrelor bugetare și în mod implicit nerespectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar", însă jurisprudența CEDO menționează constant că "complexitatea procedurii interne de executare sau a sistemului bugetar public nu este de natură să exonereze statul de la obligația sa prevăzută de Convenție de a garanta tuturor dreptul de a fi executate într-un termen rezonabil acele hotărâri judecătorești care sunt obligatorii și executorii"; că nu este permis autorităților statului de a se preleva de lipsa de fonduri sau a altor resurse ca scuză pentru a nu onora debitul stabilit prin hotărâre judecătorească; că este obligația statelor contractante de a-și organiza sistemul juridic în așa fel încât autoritățile competente să își poată executa obligațiile.
Nici cerința proporționalității măsurii nu este îndeplinită, fiind de natură a distruge echilibrul just dintre protecția proprietății individuale și cerințele interesului public.
În cauza de față, se poate observa faptul ca aceste drepturi salariale sunt datorate de peste 3 ani, dar și faptul că înființarea popririi nu a fost pornită pentru tot debitul, ci chiar cu respectarea O.U.G. nr. 71/2009, respectiv pentru prima tranșă de 5%, statul prin instituțiile sale fiind debitorul obligației de plata a drepturilor salariale ale creditoarei din momentul in care aceasta a prestat activitatea ce trebuia remunerata conform legii, fără a fi necesar ca aceasta sa se adreseze justiției pentru a obține obligarea statului prin instituțiile sale la plata unor drepturi salariale, ce se cuveneau in virtutea legii.
Chiar dacă instanța apreciază că eșalonarea printr-un act normativ a plății drepturilor salariale acordate personalului din sistemul bugetar, prin hotărâri judecătorești ce constituie titluri executorii, constituie o încălcare a dreptului de acces la justiție al titularilor acestor titluri executorii (art. 6 din CEDO), în sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, creditoarea nu a urmărit executarea silită a întregului debit, ci doar a tranșei prevăzute de dispozițiile legale evocate.
Prin urmare, terțul poprit nu are nicio justificare în a refuza efectuarea popririi, prin invocarea acestor dispoziții legale.
Complexitatea procedurii interne de executare silită sau a sistemului bugetar al statului nu poate scuti statul de obligația sa, în baza Convenției, de a garanta fiecărei persoane dreptul la executarea unei hotărâri judecătorești definitive și executorii într-un interval rezonabil. De asemenea, autoritățile nu pot invoca lipsa de fonduri sau a altor resurse pentru a justifica neexecutarea unei hotărâri judecătorești (CEDO, cauza Burdov vs. Rusia, soluționată la 15 ianuarie 2009).
Prin aplicarea O.G. 71/2009 s-ar ajunge la situația în care executarea unor hotărâri judecătorești devenite executorii încă din anul 2009 ar urma să se finalizeze abia în anul 2012.
Or, într-o astfel de situație este evident că cerința executării hotărârilor judecătorești definitive și executorii într-un interval rezonabil este încălcată.
În același timp, se nesocotește principiul consacrat de art. 156 din Codul Muncii, potrivit căruia „salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor”, în virtutea acestui principiu creanțele având ca obiect plata de drepturi salariale restante beneficiind de un caracter privilegiat în raport de orice alte datorii ale angajatorului.
Între aplicarea ordonanței indicate, ce prevede eșalonări în achitarea unor creanțe constatate prin hotărâri judecătorești irevocabile – titluri executorii, creanțe ce reprezintă drepturi salariale restante, pe de-o parte și dispozițiile Convenției și ale jurisprudenței Curții de la Strasbourg, pe de altă parte, instanța este obligată să dea curs celor din urmă, conform art. 11 alin. 2 și art. 20 din Constituția României, revizuită în 2003.
În concluzie, ori de câte ori se invocă prevederile O.U.G. nr.71/2009 sau ale actelor subsecvente de punere în aplicare a ordonanțelor, pentru a se bloca sau amâna executarea silită, acest impediment nu va fi luat în considerare.
În ce privește susținerea debitoarei că a făcut demersuri pentru achitarea sumelor datorate creditoarei, instanța constată că simpla întocmire a unui tabel cu necesarul de fonduri ori a unui tabel cu numărul de hotărâri judecătorești devenite executorii nu este suficientă, în lipsa dovedirii alocării fondurilor și, respectiv a plății drepturilor salariale, pentru a se aprecia ca o executare de bunăvoie a titlurilor executorii.
Pentru considerentele expuse, cererea având ca obiect validarea popririi este întemeiată, urmând să fie validată poprirea înființată 10.02.2012 de B. I. M. în dosarul de executarea nr. 1481/E/2008 asupra conturilor debitorului S. C. Județean de Urgență nr. 1 C. și în mâinile terțului poprit AFP C.-T. M. C. și a obliga terțul poprit AFP C.-T. M. C. la plata către creditoare a sumelor datorate debitorului S. C. Județean de Urgență nr. 1 C., în limita creanței de 918,29 lei reprezentând 5% din debit plus cheltuieli de executare.
În raport de dispozițiile art. 274 C.proc.civ., având în vedere că nu s-a făcut dovada, prin chitanță, a plății onorariului de avocat, ci doar a plății taxei de timbru, a admis în parte cererea creditoarei de obligare a terțului poprit la plata cheltuielilor de judecată și a obligat terțul poprit să achite creditoarei suma de 10 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței civile nr._/03.07.2012 pronunțată de Judecătoria C. au declarat apel atât debitorul S. C. Județean de Urgență nr. 1 C., cât și terțul poprit T. M. C..
Apelantul - debitor S. C. Județean de Urgență nr. 1 C., a arătat că potrivit art.43 alin.1 din Legea bugetului de stat pe anual 2012 plata titlurilor executorii se efectuează în cuantumul prevăzut pentru acest an prin OUG nr.71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr.230/2011.
Referitor la constituționalitatea OUG nr.71/2009, Curtea Constituțională a României s-a pronunțat în sensul respingerii excepțiilor de neconstituționalitate prin deciziile nr.188/02.03.2010, 877/06.07.2010, 1107/23.09.2010.
În ceea ce privește respectarea tratatelor la care România este parte, dispozițiile OUG nr.71/2009 sunt în concordanță cu prevederile art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului referitoare la condițiile în care statul poate impune restricții ale dreptului de proprietate în interes public. Măsura de eșalonare a plății este prevăzută de lege, urmărește un scop legitim și păstrează un raport de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere – executarea eșalonată a hotărârilor judecătorești în cauză, iar tranșele de efectuare a plăților sunt precis determinate, termenul de plată este rezonabil, devalorizarea monetară fiind acoperită prin reactualizarea sumei cu indicele de inflație la data plății.
În continuare, apelantul a arătat că în vederea obținerii fondurilor necesare achitării debitelor, a înaintat eșalonarea pe trimestre conform prevederilor Legii nr.230/2011 ordonatorului principal de credite – Direcției de Sănătate Publică D. și Ministerului Sănătății.
În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art.282 și următ. Cod proc.civ.
S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 alin.2 C.proc.civ.
Apelanta Administrația Finanțelor Publice a Mun.C. a formulat de asemenea, apel prin care a solicitat schimbarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii și desființării popririi.
În esență, apelanta a arătat că hotărârea este criticabilă întrucât în mod nelegal instanța a validat poprirea deși potrivit art.1 alin.1 și 2 din OUG nr.71/2009, executarea acestor titluri a fost eșalonată pe trei ani iar dispozițiile dreptului intern în materia creanțelor împotriva Statului nu sunt contrare dispozițiilor din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța europeană recunoaște că statele au o mare libertate în alegerea mijloacelor proprii pentru a permite sistemului lor judiciar să răspundă exigențelor articolului 6. În speță, instituția debitoare nu a refuzat executarea silită, însă s-a făcut aplicarea actului normativ care dă posibilitatea de a se plăti creanța eșalonat, la anumite intervale de timp. O astfel de normă juridică reprezintă o ingerință a statului în dreptul creditorului de obține executarea silită dar un scop legitim, acela de a proteja bugetul de stat într-o perioadă critică și este rezonabil proporțională cu scopul urmărit. Expunerea de motive la adoptarea OUG nr.71/2009 relevă situația financiară dificilă a statului și argumentează eșalonarea plăților prin necesitatea protejării interesului general, astfel că sunt incidente dispozițiile Convenției europene.
În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art.282-298 C.pr.civ.
Deși legal citată, intimata creditoare nu a formulat întâmpinare în cauză.
Prin decizia civilă nr.436/05.11.2012,Tribunalul D. a admis apelurile declarate de debitorul S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ NR. 1 C. și terțul poprit A.F.P.-T. M. C., în contradictoriu cu intimata-creditoare T. C..
A schimbat în totalitate sentința apelată în sensul că:
A respins cererea de validare poprire formulată de creditoarea T. C. și desființează poprirea înființată prin adresa emisă la data de 10.02.2012 de B. I. M. în dosarul de executare nr. 1481/E/2008.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Art.20 din Constituție prevede că legile interne vor fi interpretate în conformitate cu tratatele privind drepturile omului la care România este parte iar jurisprudența Curții Europene a Dreptului Omului are aplicare directă în dreptul intern în virtutea principiului subsidiarității și în conformitate cu Comisia Europeană a drepturilor omului.
Este de necontestat faptul că, așa cum în mod corect a reținut prima instanță, practica Curții Europene a Drepturilor Omului era în sensul că o autoritate a statului nu ar trebui să se folosească de pretextul lipsei fondurilor pentru a nu onora o datorie întemeiată pe o hotărâre judecătorească. Fiecare stat are datoria de a deține un arsenal juridic adecvat și suficient pentru a asigura respectarea obligațiilor pozitive ce îi revin. Executarea unei hotărâri judecătorești trebuie considerată ca făcând parte integrantă din proces, în sensul art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Dreptul la instanță ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă din cadrul statului contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și obligatorie să rămână inoperantă în detrimentul uneia dintre părți.
Pe data de 04.09.2012, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat însă Decizia de inadmisibilitate în cauza nr._/2008 – D. D. și alții contra României.
Cauza se referă la eșalonarea, de către Statul Român, a plății anumitor sume de bani obținute de către aplicanți prin hotărâri judecătorești definitive.
Curtea constată că în perioada 2008-2011 statul român a adoptat mai multe acte normative prin care se suspendă de drept orice cerere de executare a titlurilor executorii pronunțate în favoarea funcționarilor publice prin hotărâri judecătorești și prin care se introducea un sistem de executare a datoriilor prin plata unor tranșe anuale.
Se au în vedere în raționamentul Curții, OUG nr.71/2009 care prevede plata datoriilor în 3 tranșe anuale, în intervalul 2010-2012, OUG nr.45/2010 care a prevăzut ca plata sumelor datorate să se facă tot în 3 tranșe anuale, însă în intervalul 2012-2014 și Legea nr.230/2011 care a eșalonat plata pe 5 ani, în intervalul 2012-2016, cu anuități progresive, ajungând de la 5 % în primul an până la 35 % în ultimul an.
În contextul unei situații de dezechilibru bugetar major al Statului Român, Curtea consideră că măsurile luate și mecanismul de eșalonare instituit, de natură a menține echilibrul bugetar între cheltuieli și veniturile publice, pot fi considerare ca urmărind un scop de utilitate publică, plata eșalonată a sumelor datorate neputând fi nerezonabilă.
În speță, intimata-creditoare a solicitat validarea popririi înființate în mâinile terțului poprit T. Mun. C. ca urmare a faptului că acesta a restituit adresa de poprire cu mențiunea că au intrat în vigoare prevederile OUG nr.71/2009 potrivit căreia orice cerere de executare silită având ca obiect drepturi de natură salarială, este suspendată de drept.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a analizat în cauza mai sus menționată chiar acest act normativ, considerând că interesul general poate justifica o ingerință a Statului în ceea ce privește modul de executare a unei obligații stabilite prin hotărâre judecătorească.
Cum situația de fapt a cauzei D. D. și alții Contra României este similară speței deduse judecății, fiind vorba tot despre caracterul sistematic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii ale personalului bugetar și executarea eșalonată a unui titlu executoriu ce are drepturi bănești și față de dispozițiile art.20 din Constituție, se impune a se ține cont de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în această materie.
Pe cale de consecință, în baza art.296 C.proc.civ., Tribunalul a admis apelurile și a schimbat în totalitate sentința apelată în sensul că a respins cererea de validare poprire formulată de creditoarea T. C. și a desființat poprirea înființată prin adresa de poprire de la data de 10.02.2012 înființată de B. I. M. în cadrul dosarului de executare nr. 1481/E/2008.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs creditoarea T. C..
Curtea, luând în examinare cu prioritate, excepția timbrajului, reține că, potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997, cu referire la art. 20 alin. 1 și 2 din aceeași lege, taxele de timbru se depun anticipat sau până la termenul de judecată stabilit de instanță.
Potrivit prevederilor art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a legii, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea va fi anulată, ca netimbrată.
În speță, recurenta a fost citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, potrivit dovezii aflată la dosarul cauzei (fila 10).
Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat și nici până la termenul stabilit de Curte, 02 aprilie 2013, pentru când procedura de citare a fost legal îndeplinită, că în cauză nu operează scutirea legală de obligația timbrării, Curtea urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art 35 alin. 1 și 5 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997, cu referire la art, 9 din Ordonanța Guvernului nr. 32/1995 și să dispună anularea, ca netimbrat, a recursului declarat de creditoarea T. C..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de creditoarea T. C., împotriva deciziei civile nr.436/05.11.2012, pronunțată de Tribunalul D. - Secția I Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul debitor S. C. JUDETEAN DE URGENTA NR 1 C. și intimata-terț poprit T. M. C. - AFP C., având ca obiect validare poprire.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Aprilie 2013
Președinte, M. P. | Judecător, M. C. | Judecător, P. P. |
Grefier, M. M. |
Red.Jud.P.P.
Tehnored.M.M.
2ex./11-04-2013
j.a.I.G.P.
j.f.C.M.B.
| ← Reziliere contract. Decizia nr. 5458/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretenţii. Decizia nr. 7406/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
