Stabilirea competenţei instanţei după valoare.
| Comentarii |
|
Potrivit principiului disponibilităţii, în litigiile de natură civilă, reclamantul este cel care fixează cadrul procesual, adică obiectul judecăţii, valoarea litigiului, persoana/persoanele cu care înţelege să se judece, astfel că, deşi susţinerile recurentei de faţă făcute în apelul promovat de aceasta par să exceadă cadrului procesual stabilit la fond, instanţa de apel nu putea să nu aibă în vedere valoarea întregului bun, adică a apartamentului, pe de o parte pentru că, în apel, apelanta I. I. a criticat faptul că apartamentul nu a fost inclus în masa bunurilor de împărţit, deşi prin acţiune nu a solicitat acest lucru, iar pe de altă parte a solicitat raportarea singurei rate ca parte din preţ, la care a contribuit împreună cu soţul, să fie raportată la valoarea întregului bun, adică a apartamentului.
Prin cererea înregistrată la data de 07.07.2012, sub nr. 20447/215/2012, pe rolul Judecătoriei Craiova, reclamanta I.(fostă M.) I. a chemat în judecată pe pârâtul M. D., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa, să dispună partajarea bunurilor dobândite de părţi, pe perioada căsătoriei, în cote de Vi pentru fiecare.
în motivare, reclamanta a arătat că părţile au fost căsătorite, în prezent, fiind divorţate, pe perioada căsătoriei dobândind următoarele bunuri: ultima rată la apartament în sumă de 7.590.170 lei, depuneri CEC în sumă de 15.000 lei, executat şi montat tâmplărie PVC în tot apartamentul, montat uşă la intrare şi uşi interioare, renovat apartament, refăcut interior cu rigips, plase, zugrăveli, cumpărat mobilă de bucătărie, colţar de bucătărie, dormitor, televizor cu comodă şi DVD, montat instalaţie sanitară nouă, faianţă în bucătărie.
în drept, şi-a întemeiat acţiunea pe disp. art. 36 alin.l Codul familiei.
La data de 31.01.2012, pârâtul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii, cu motivarea că, pe perioada căsătoriei părţilor, nu s-a achitat nicio rată la apartament, acesta fiind achitat în întregime de el, înainte de căsătoria cu pârâta, infirmând existenţa unor depuneri CEC în valoare de 15.000 lei şi arătând că banii respectivi au fost consumaţi în timpul căsătoriei, în privinţa îmbunătăţirilor la apartament făcând menţiunea că nu s-au efectuat toate îmbunătăţirile arătate în acţiune, iar contribuţia părţilor la realizarea lor nu a fost egală, el contribuind şi cu munca la efectuarea unora din ele.
Prin sentinţa civilă nr. 1018/22.01.2013 pronunţată de Judecătoria Craiova, s-a admis, în parte, acţiunea precizată formulată de reclamanta I.I., în contradictoriu cu pârâtul M.D., cu domiciliul procedural ales la Cabinet Individual de Avocatură "Ion Şt. Diaconu" cu sediul în Craiova, str. Eugeniu Carada, nr. 4 A, jud. Dolj.
S-a confirmat raportul de expertiză efectuat în cauză de expert Popescu Daniela Manuela în varianta I a expertizei, cu modificarea instanţei privitoare la sultă, atribuind bunurile conform acestei variante şi raportul efectuat de expert Căpruciu Dragoş Alexandru în privinţa evaluării îmbunătăţirilor la apartamentul proprietatea pârâtului şi reţinute prin încheierea de admitere în principiu.
Lotul nr. 1 a revenit reclamantei, care a primit următoarele bunuri: mobilă de dormitor compusă din pat dublu, vitrină, 2 corpuri dulap-960 lei.
A primit sultă de la pârât suma de 6.595 lei.
Lotul nr. 2 a revenit pârâtului, care a primit următoarele bunuri: un depozit CEC în sumă de 13.000 lei, mobilă de bucătărie compusă din masă cu 4 scaune, 6 corpuri dulap, colţar-800 lei, un tv. Miria cu DVD-250 LEI, o comodă-100 lei.
A plătit sultă reclamantei suma de 6.595 lei.
S-a stabilit termen de plată a sultei de către pârât, 2 luni, de la rămânerea definitivă a hotărârii.
A fost obligat pârâtul, la plata către reclamantă a sumei de 9023,5 lei, reprezentând cota de Vi ce i-a revenit acesteia din ultima rată plătită de părţi pentru apartamentul proprietatea pârâtului şi din contravaloarea îmbunătăţirilor aduse de părţi la imobilul respectiv.
S-au compensat, în parte, cheltuielile de judecată efectuate în cauză şi a mai obligat pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 600 lei, reprezentând onorariu de expert.
A fost obligată reclamanta la plata către stat a sumei de 1.478,7 lei, reprezentând taxă de timbru şi 5 lei timbru judiciar, de care aceasta a fost scutită prin încheierea din 24.01.2012, la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele :
Pe baza materialului probator administrat în cauză, la 29.05.2012, instanţa a pronunţat o încheiere de admitere în principiu, prin care a admis, în parte şi în principiu, acţiunea precizată, constatând că părţile au dobândit pe perioada căsătoriei următoarele bunuri: un depozit C.E.C. în sumă de 13.000 lei, conform contractului de depozit seria CRFA, nr. 1054726/08.07.2009, mobilă de bucătărie compusă din: masă cu 4 scaune, 6 corpuri dulap, colţar, mobilă de dormitor compusă din: pat dublu, vitrină, 2 corpuri dulap, un tv. Miria cu comodă şi un DVD.
S-a dispus ieşirea din indiviziune a părţilor în cote de Vi pentru fiecare şi s-a constatat în favoarea reclamantei un drept de creanţă pentru cota de Vi din suma de 7.590.170 lei(ROL), reprezentând ultima rată la apartamentul proprietatea pârâtului situat în C. şi achitată pe perioada căsătoriei părţilor, precum şi din contravaloarea următoarelor îmbunătăţiri aduse la acest apartament: montat tâmplărie PVC cu geam termopan în tot apartamentul, montat uşă la intrarea în apartament şi uşi interioare, zugrăvit întregul apartament, montat rigips în bucătărie şi instalaţie sanitară în bucătărie şi baie, montat faianţă în bucătărie.
împotriva acestei sentinţe au declarat apel I.(fostă M.) I. şi M.D.
Din criticile formulate de apelanta reclamantă instanţa a reţinut că, aceasta apreciază soluţia dată şi încheierea de admitere în principiu ca, fiind nelegale şi netemeinicie.
în mod nelegal instanţa de fond nu a reţinut la masa de partaj apartamentul, care are natura unui bun comun, deoarece din preţul total al apartamentului (12.674.297 lei) a achitat împreună cu pârâtul 7.590.170 lei, ceea ce reprezintă mai mult de cota Vi din preţul total. Ca atare, s-a impus reţinerea apartamentului şi nu numai echivalentul bănesc al ratei plătite împreună, apartamentul trebuia să fie dat în lotul ei, deoarece copilul se află în grija sa. Totodată, instanţa de fond a atribuit în loturile pârâtului bunurile cu o valoare mai mare, iar ea nu a primit nimic, iar depozitul la CEC în sumă de 13.000 lei trebuia să fie reactualizat şi lotizat în cote de Vi între foşti soţi.
Pârâtul a formulat apel, ulterior la data de 29.04.2013 (fila 18) arătând că înţelege să renunţe la apelul declarat.
Din întâmpinarea depusă de intimatul pârât, instanţa a reţinut că, acesta apreciază că, apelul reclamantei este tardiv, fiind depus la peste 30 zile de la comunicarea sentinţei.
Pe fondul cauzei a arătat că apartamentul a fost contractat numai de el printr-un act preliminar nr. 1324/1991, cu plata preţului în rate, iar ultima rată s-a achitat la 21.10.1999. Căsătoria între părţi s-a încheiat la data de 30.10.1999, iar concubinajul nu poate duce la concluzia că bunul este bun comun.
De asemenea în apel reclamanta nu poate cere reevaluarea apartamentului şi reactualizarea ultimei rate, deoarece acestea sunt cereri noi.
Tribunalul Dolj prin decizia civilă nr.188 de la 20 octombrie 2013 a respins apelul formulat de apelanta-pârâtă I. (fostă M.) I., domiciliată în C. împotriva sentinţei civile nr.1018/22.01.2013 pronunţată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr. 20447/215/2011, având ca obiect partaj bunuri comune.
A luat act de renunţarea la apelul formulat de reclamantul M.D., cu domiciliul procedural ales la Cabinet Individual de Avocatură "Ion Şt. Diaconu" cu sediul în Craiova, str. Eugeniu Carada, nr. 4 A, judeţul Dolj, împotriva aceleiaşi sentinţe.
A obligat apelanta pârâtă la plata sumei de 600 lei către apelantul reclamant cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel Tribunalul a reţinut că părţile s-au căsătorit la data de 30.10.1999 la Primăria Municipiului Craiova, iar căsătoria a fost desfăcută prin sentinţa civilă nr. 9811/31.05.2011 a Judecătoriei Craiova, rămasă definitivă şi irevocabilă la 25.10.2011, prin respingerea recursului (filele 47-50).
Apartamentul care face obiectul litigiului (criticile apelantei) a fost dobândit de către pârât prin vânzare-cumpărare, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 148 încheiat la 14.02.1996, cu plata preţului în rate (fila 52 fond), ultima rată la acest apartament fiind achitată la 21.10.1999 (7590.170 lei), potrivit actului adiţional încheiat la acest contract (fila 51) şi a chitanţei nr. 085452 (fila 5).
La ceea ce este îndreptăţită apelanta, iar instanţa de fond a reţinut corect, o reprezintă stabilirea unui drept de creanţă în favoarea acesteia, în speţă Vi din contravaloarea ultimei rate plătite precum şi a îmbunătăţirilor care au fost efectuate împreună şi au adus un spor de valoare bunului dobândit de reclamant.
în consecinţă, chiar dacă apelanta are un sentiment de nemulţumire dat de faptul că a contribuit la achiziţionarea acestui bun, copilul rezultat din căsătoria cu intimatul se află în îngrijirea sa, că nu are o locuinţă, aceste aspecte nu pot duce la schimbarea regimului juridic
al acestui apartament.
De asemenea nefondate au fost şi criticile referitoare la reactualizarea sumei din depozitul CEC, lotizarea acestuia precum şi atribuirea bunurilor mobile.
Astfel, este drept că se pot solicita în apel reactualizarea sumelor precum şi dobânzi la sumele de bani ajunse la scadenţă, însă numai cu condiţia ca acestea să fie cerute şi la instanţa de fond, lucra pe care apelanta nu l-a făcut.
Referitor la apelul intimatului instanţa a luat act de actul de dispoziţie al acestuia, respectiv de renunţarea la calea de atac.
Având în vedere dispoziţiile art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, raportat la faptul că apelanta a căzut în pretenţii, munca depusă de apărătorul intimatului, s-a apreciat că o sumă de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată se cuvine a fi acordată intimatului.
împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta I.I., recurs declarat în baza art.304 pct.9 Cod procedură civilă în sensul că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal şi a fost dată cu aplicarea greşită a legii.
în motivarea recursului a arătat că un prim motiv de nelegalitate vizează încălcarea art.2824 Cod procedură civilă, în care se arată că nu sunt supuse apelului hotărârile judecătoreşti date în prima instanţă, litigiile ale căror obiect are o valoare de până la 100 mii lei atât în materia civilă, cât şi în materia comercială, .. .în speţa de faţă instanţa de fond a stabilit prin hotărârea pronunţată că preţul total al apartamentului este de 12.774,297 lei, iar ultima rată pe care a plătit-o cu intimatul este de 7590.170 lei.
Arată că instanţa de apel a majorat valoarea apartamentului la aproximativ 400 milioane lei vechi (40.000 lei), ceea ce denotă că valoarea stabilită este tot sub 100 mii lei cum prevede art.282 Cod procedură civilă, ceea ce înseamnă că după fond calea de atac era calea recursului şi nu calea apelului, în raport de valoarea partajului.
Mai arată că în atare situaţie această excepţie care practic este o excepţie de ordine publică vizând calea de atac care a fost împărtăşită greşit de către instanţa de apel care trebuia să fie cale de recurs, vizează că hotărârea este nelegală şi ca atare se impune admiterea recursului, casarea şi trimiterea dosarului la Tribunalul Dolj pentru a fi soluţionat dosarul de către Tribunalul Dolj, ca instanţă de recurs, iar calea de atac să fie calificată ca o cale de recurs şi nu de apel în raport de dispoziţiile art. 282 Cod procedură civilă.
O altă critică se referă la faptul că s-au încălcat şi dispoziţiile art.306 pct.2 care arată că este un motiv de ordine publică şi trebuie sesizat chiar din oficiu de instanţa care a judecat pricina, fiind obligată să pună în discuţie acest motiv în dezbaterea părţilor.
Şi pe fond hotărârea este nelegală, motiv pe care l-a arătat şi în apelul în care a fost judecat pentru că instanţa de apel nu a analizat acest motiv în raport de faptele concrete ale dosarului şi a încălcat dispoziţiile art. 129 alin.5 Cod procedură civilă, în sensul că deşi au fost stabilite corect faptele dosarului, instanţa le-a dat o amploare subiectivă şi în final a respins apelul apelantei.
Susţine că în dosar s-a stabilit că preţul total al apartamentului este de 12.674,297 lei, iar ultima rată pe care a plătit-o intimatul împreună cu recurenta I. a fost de 7.590,170 lei suma care depăşeşte cota de Vi din preţul integral al apartamentului.
Consideră că cele două instanţe trebuiau să stabilească ca obiectiv pentru expert să fie evaluată nu ultima rată, ci întreg apartamentul deoarece % din preţul apartamentului a fost achitat de părţile care se judecă împreună, iar o singură rată respectiv prima a fost achitată numai de intimatul M.D.
Trebuia să fie apreciată această ultimă rată în contextul valorii apartamentului care trebuia evaluat în întregime pentru ca prin evaluare numai ca drept de creanţă a ultimei rate recurenta a fost prejudiciată material şi aproape nu a cules nimic din valoarea apartamentului, care are o valoare mare faţă de cele două rate prin reactualizarea care este de notorietate pentru toate apartamentele.
Atâta timp cât timbrajul a fost calculat nu la valoarea acestei rate de către instanţa de apel şi în urma răspunsului oficial dată de Camera Notarilor, vizând valoarea apartamentelor se poate observa că instanţa de apel pentru timbraj s-a gândit la valoarea unui apartament cu două camere, dar pentru o soluţie legală a împărtăşit ceea ce s-a dat şi de către instanţa de fond reţinându-se decât a doua rată plătită de către cei doi care reprezintă % din valoarea întregului apartament.
în dosar s-a stabilit în mod obiectiv că acest apartament în proporţie de % a fost achitat de către cei doi pentru că s-a plătit această a doua şi care reprezenta ultima rată diferenţa de preţ care reprezintă % din întreaga valoare a apartamentului.
Apreciază că în mod nejustificat apartamentul i s-a repartizat intimatului neţinându-se seama de criticile arătate mai sus prin încălcarea art. 129 alin.5 Cod procedură civilă şi în acelaşi timp prin încălcarea şi a criteriilor care militau în favoarea recurentei având copilul rezultat din căsătoria cu intimatul, beneficia de acest apartament şi în plus nu are o altă locuinţă, aceasta reprezentând singura locuinţă de unde a fost izgonită de intimat.
Instanţa de apel nu a analizat corect faptele dosarului şi în felul acesta a pronunţat o hotărâre nelegală, motiv pentru care solicită admiterea recursului, casarea şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se completa probele şi cu expertiză după modificarea IAP-ului în sensul celor menţionare mai sus.
Legal citat intimatul M.D. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Arată că, deşi se invocă art.304 din Vechiul Cod procedură civilă recurenta reia aceleaşi critici de netemeinicie din apel, respinse motivat, după ce i s-a respins excepţia de tardivitate şi după ce şi-a retras apelul.
Mai arată că se confundă lipsa de temei legal cu netemeinicia, deşi potrivit art. 340 din Vechiul Cod procedură civilă, modificarea sau casarea unei hotărâri, în recurs, cale extraordinară de atac, se poate cere numai în situaţiile expres prevăzute de acest articol şi numai pentru motive de nelegalitate.
Invocând art. 2824 Cod procedură civilă recurenta trebuia să aibă în vedere şi decizia nr. XXXII/2008 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dar şi faptul ca o competentă materială funcţie de valoare se determină nu doar privind suma admisă ori supusă apelului, ci întreaga sumă care a făcut obiectul acţiunii introductive aşa cum a fost complinită.
Nici în apel, unde s-au administrat probe, recurenta sau instanţa nu au pus în discuţie calificarea căii de atac, dimpotrivă recurenta a susţinut că este apel şi a solicitat probe, acte, martori, expertiză, probe admise şi administrate în parte.
Motivele de ordine publică trebuiau invocate chiar la instanţa de apel nu acum când se invocă propria culpă, recurenta beneficiind de serviciile unei avocate care este o profesionistă cu vechime.
Intimatul mai arată că instanţa de apel şi întâmpinarea sa de la tribunal au lămurit pe deplin şi legala cest aspect, concubinajul nu este o căsătorie, altfel nu ar mai fi nici o diferenţă între o stare de fapt şi o stare de drept.
în recurs, chiar pe vechiul Cod procedură civilă nu se poate susţine ca motiv faptul că instanţa de apel nu analizat corect faptele dosarului şi în felul acesta a pronunţat o hotărâre nelegală, recurenta trebuie să invoce strict prevederile art. 304 pct. 1-9 Vechiul Cod procedură civilă.
La dosar există acte oficiale atestând că recurenta locuit ilegal şi abuziv încă un an în apartamentul pârâtului deşi divorţase, deşi i se respinsese beneficiul spaţiului de locuit. Şi-a declarat ilegal domiciliul tot în acest apartament şi abia la intervenţia poliţiei a plecat din apartament. Nici vorbă de izgonire sau bătaie aşa cum se victimizează prin presă că nu are unde locui cu copilul de vârstă şcolară deşi părinţii ei au casă cu mai multe camere în S., la 5 km de Craiova.
Dacă se va analiza sentinţa civilă nr. 19009/08 dec. 1997 dată de către Judecătoria Craiova în dosar nr.19841/1997 în care s-a pronunţat divorţul între actuala I.I. şi primul ei soţ (P.D.) se observă că pârâtul a fost de acord cu desfacerea căsătoriei, întrucât reclamanta este cea care nu s-a implicat în viaţa de familie, nu a contribuit cu bani din ajutorul de şomaj, având o atitudine indiferentă de viaţa de familie.
Nici fostul soţ nu ştie unde sunt banii pe care recurenta i-a obţinut în Spania şi nici ajutorul de şomaj pe care-1 primea în aceeaşi ţară chiar în cursul procesului de divorţ.
Analizând decizia recurată prin prisma criticilor invocate şi apărărilor formulate, în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, recursul este nefondat, din următoarele considerente:
în ceea priveşte excepţia de ordine publică în sensul că tribunalul a judecat cauza în apel, deşi calea de atac era cea a recursului având în vedere valoarea litigiului care este până la 100 000 lei, iar ultima rată plătită a fost în cuantum de 7590,170 lei, excepţia nu este fondată deoarece, în motivele de apel critică, în esenţă, faptul că apartamentul nu a fost inclus în masa bunurilor comune pentru a fi partajat, arătând că că „instanţa.. .în loc să dispună partajarea apartamentului cu două camere între mine şi fostul soţ...a partajat numai ultima rată” şi că „ instanţa de fond trebuia să dispună reţinerea apartamentului ca bun comun” sau „instanţa de fond trebuia să stabilească să fie evaluat apartamentul,, această poziţie procesuală fiind menţinută pe parcursul judecării cauzei, inclusiv cu ocazia dezbaterii pe fond, aşa cum rezultă din încheierea din 22 octombrie 2013 (fil.78, dos. apel).
Curtea, constată că prin încheierea de şedinţă de la data de 07 mai 2013 (fil.21, dos. apel) instanţa a pus în vedere apelantei să precizeze „valoarea imobilului supus partajării”, iar prin notele de şedinţă de la 21 mai 2013 (fii. 22, dos. apel) aceasta a precizat că valoarea apartamentului este de 126.742, 97 RON conform contractului nr. 148/1996, deci a precizat o valoare de peste 100.000 RON, aşadar nu poate fi primită susţinerea că valoarea litigiului era mai mică de 100.000 RON.
Totodată, Curtea constată că, potrivit principiului disponibilităţii, în litigiile de natură civilă, reclamantul este cel care fixează cadrul procesual, adică obiectul judecăţii, valoarea litigiului, persoana/persoanele cu care înţelege să se judece, astfel că, deşi susţinerile recurentei de faţă făcute în apelul promovat de aceasta par să exceadă cadrului procesual stabilit la fond, instanţa de apel nu putea să nu aibă în vedere valoarea întregului bun, adică a apartamentului, pe de o parte pentru că, în apel, apelanta Işlicaru Iuliana a criticat faptul că apartamentul nu a fost inclus în masa bunurilor de împărţit, deşi prin acţiune nu a solicitat acest lucra, iar pe de altă parte a solicitat raportarea singurei rate ca parte din preţ, la care a contribuit împreună cu soţul, să fie raportată la valoarea întregului bun, adică a apartamentului.
Prin urmare, nu sunt incidente dispoziţiile art. 159 pct. 2 din codul de procedură civilă din moment ce recurenta a solicitat pe toate gradele de jurisdicţie să se aibă în vedere valoarea apartamentului, valoare pe care aşa cum însăşi a precizat-o, depăşeşte 100 000 lei, ceea ce atrage competenţa tribunalului ca instanţă de apel şi a curţii ca instanţă de recurs.
De altfel, susţinerile pe care le face în recurs cu privire la fondul cauzei, în sensul că cei doi soţi au achitat împreuna % din valoarea apartamentului şi că în mod eronat apartamentul a fost atribuit intimatului, recurenta fiind îndreptăţită să-l primească în lotul său fiind şi copilul rezultat din căsătorie, reprezintă o dovadă în plus a faptului că judecarea cauzei s-a făcut cu respectarea gradelor de jurisdicţie, aşa cum au fost stabilite de legiuitor.
Cât priveşte criticile pe fond, Curtea constată că nici aceastea nu sunt fondate întrucât, recurenta-apelantă-reclamantă, de la momentul declanşării litigiului, a avut susţineri contradictorii şi o poziţie oscilantă în sensul că, iniţial a solicitat să se împartă ultima rată achitată -împreună cu soţul- la apartament şi mai multe bunuri mobile pentru ca ulterior, în absenţa oricărei precizări sau compliniri a masei partajabile, să critice faptul că apartamentul nu a fost inclus în masa partajabilă, să indice valoarea acestuia ca fiind peste 120000RON şi să solicite atribuirea acestuia. Astfel, aceasta susţine, prin motivele de apel că în masa de împărţit trebuie să se reţină apartamentul la valoarea actualizată, nu doar echivalentul bănesc din rata plătită de ambii soţi.
De asemenea, în recurs, contradicţia este mult mai evidentă în sensul că, pe de o parte acceptă că ar avea doar un drept de creanţă reprezentat de Vi din ultima rată de 7590,17 lei ce a fost achitată împreună cu intimatul dar solicită practic să se ignore de către instanţă valoarea ultimei rate, aşa cum rezultă cuantumul ei din acte, iar instanţa să stabilească o altă valoare a ultimei rate care să reprezinte un procent de % din valoarea întregului apartament. Pe de altă parte, recurenta, în ultima parte a motivelor de recurs, abandonează ideea dreptului de creanţă şi revine la ideea coproprietăţii, invocând, evident în virtutea unui drept real ce i-ar aparţine, greşita atribuire a apartamentului către intimat, susţinând în mod eronat că s-au încălcat criteriile de atribuire, apartamentul s-ar fi cuvenit a-i fi atribuit, susţine recurenta, cu atât mai mult cu cât se ocupă şi de copilul rezultat din căsătorie.
Evident că recurenta se află într-o confuzie în ceea ce priveşte drepturile sale legate de apartament, confundând dreptul de creanţă cu dreptul de proprietate motivat de faptul că a contribuit parţial la achitarea unei rate din preţul imobilului şi că minorul rezultat din căsătorie se află în grija sa, însă această situaţie nu schimbă regimul juridic al imobilului, aşa cum corect a reţinut tribunalul şi dreptul de creanţă al acesteia reprezentat de Vi din contravaloarea ultimei rate plătite precum şi a îmbunătăţirilor care au fost efectuate împreună şi au adus un spor de valoare bunului dobândit de reclamant, cum în mod just au reţinut atât instanţa de fond cât şi instanţa de recurs, ambele raportându-se la ansamblul materialului probator, susţinerile părţilor şi textele de lege incidente.
în considerarea celor expuse anterior, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul nefiind fondat, urmează a fi respins, iar decizia va fi menţinută ca legală. în ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, în raport de dispoziţiile art. 274 Cod procedură civilă, cererea formulată de intimat va fi respinsă, în dosar neexistând nici o dovadă cu privire la existenţa şi cuantumul cheltuielilor de judecată solicitate în recurs. (Decizia nr. 551/2014 - Secţia a l-a civilă, rezumat judecător Florica Diaconescu).
| ← Obligaţia de a întocmi documentaţia cadastrală. Obligaţiile... | Dobânzi. Cumul sumă rezultată ca urmare a reactualizării cu... → |
|---|
