Fond funciar. Decizia nr. 1215/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1215/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 09-07-2014 în dosarul nr. 15278/215/2009*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1215
Ședința publică de la 09 Iulie 2014
Completul constituit din:
Președinte: S. A. C.
Judecător: M. M.
Judecător: I. M.
Grefier: A. Golașu
Pe rol, judecarea recursului declarat de recurentul C. V. împotriva deciziei civile nr. 240/19.02.2014, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații S. N., S. M., B. M., S. R. I., C. L. de Aplicare a Legilor Fondului Funciar de pe lângă Primăria Malu M., C. L. de Aplicare a Legilor Fondului Funciar de pe lângă Primăria Municipiului C. și C. Județeană de Aplicare a Legilor Fondului Funciar de pe lângă Prefectura D., având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la data de 04.07.2014, când instanța, în vederea depunerii de concluzii scrise, a amânat pronunțarea în cauză la data de 09.07.2014, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin decizia recurată, Tribunalul D. a admis recursul declarat de recurentul reclamant S. N., împotriva sentinței civile nr._ din 12.07.2013 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți: C. V., C. L. DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR DE PE LÂNGĂ PRIMĂRIA MALU M., C. L. DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR DE PA LÂNGĂ PRIMĂRIA C., C. JUDEȚEANĂ DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR DE PE LÂNGĂ PREFECTURA D., B. M. și S. R. I..
A modificat în parte sentința civilă recurată, în sensul că:
A admis în parte cererea în constatarea nulității titlului de proprietate formulată de reclamantul S. N..
A constatat nulitatea parțială a titlului de proprietate nr. 135-_/7.04.1993 emis de C. Județeană D., în ceea ce privește suprafața de teren de 215 mp delimitată prin punctele 26-24-25-27-26, în schița anexă nr.2 la raportul de expertiză efectuat de expert M. A. D.( pagina 170, dosar fond) schiță ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
A dispus radierea acestei suprafețe de teren din titlul de proprietate.
A admis în parte capătul de cerere în rectificarea cărții funciare.
A dispus rectificarea cărții funciare_ a localității C., în sensul că se va efectua radierea din partea I a acestei cărți funciare a suprafeței de teren de 215 mp, menționată mai înainte, teren ce face parte din terenul de 5000 mp, cu număr cadastral_, proprietatea lui C. V..
A menținut soluția de respingere dată excepției lipsei de interes, capătului de cerere în anularea documentației cadastrale și capătului de cerere în constatarea ca fals a procesului verbal nr. 1/19.01.1993.
Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut că, în contextul procesual conferit de dispozițiile art. 304 ind.1 C.proc.civ., Tribunalul a reconsiderat aspectele de fapt și de drept deduse judecății, potrivit celor ce vor fi arătate în continuare.
Chestiunea esențială dedusă judecății rezidă în analiza legalității emiterii unui titlu de proprietate de către C. Județeană D. la propunerea Comisiei Locale C. cu privire la un teren care este înscris în acel titlu ca făcând parte din extravilanul municipiului C., deși amplasamentul respectiv se regăsește, în realitate, pe raza administrativ-teritorială a comunei Malu M..
Un alt aspect deosebit de important în economia speței este acela că titlul de proprietate nr. 135 –_/1993 a fost emis sub imperiul Legii 18/1991 în varianta sa inițială, în forma în care ea a fost în vigoare până la apariția actelor normative ulterioare care au modificat-o și au completat-o, dintre care primul, în ordine cronologică, este Legea 169/1997.
Sub imperiul acestui act normativ, în forma sa inițială, cauzele de nulitate a actelor de constituire ori de reconstituire a dreptului de proprietate funciară îmbrăcau forma unor nulități virtuale, întrucât nu beneficiau de o reglementare legală expresă, reglementare ce a fost adusă ulterior în această materie, prin art. III din Legea nr.169/1997. Aceste cauze de nulitate virtuală erau și sunt, în continuare, operante în acele situații în care au fost emise acte de aplicare a legii cu încălcarea dispozițiilor imperative ale acesteia sau cu deturnarea finalității unor dispoziții esențiale ale acesteia.
Faptul că suprafața de teren înscrisă în titlul de proprietate se află pe raza teritorială a localității Malu M., jud. D. rezultă cu prisosință din ansamblul probelor administrate în cauză; acest aspect de fapt este evidențiat în raportul de expertiză efectuat de expertul M. A. D. și a fost reținut și în considerentele sentinței recurate, instanța de fond apreciind, însă, că această împrejurare nu este de natură să atragă sancțiunea juridică a nulității titlului de proprietate.
Tribunalul a luat act de faptul că terenul în litigiu i-a fost atribuit intimatului pârât prin constituirea dreptului de proprietate funciară, acesta fiind beneficiar al Legii nr. 42/1990 pentru cinstirea eroilor-martiri și acordarea unor drepturi urmașilor acestora, răniților, precum și luptătorilor pentru victoria Revoluției din decembrie 1989 ; în acest sens, art.14 alin.5 din Legea 18/1991 în varianta sa inițială a prevăzut că "se vor atribui, la cerere, persoanelor care și-au pierdut total sau parțial capacitatea de muncă și moștenitorilor celor care au decedat – ca urmare a participării la lupta pentru victoria Revoluției din decembrie 1989 – în proprietate terenuri în suprafață de 10.000 mp în echivalent arabil".
Art.11 din același act normativ, în aceeași variantă inițială, prevedea că "în scopul stabilirii dreptului de proprietate prin reconstituirea sau constituirea acestuia, atribuirii efective a terenurilor celor îndreptățiți și eliberării titlurilor de proprietate, în fiecare comună, oraș sau municipiu, se constituie, prin decizia prefecturii, o comisie condusă de primar"; potrivit art.11 alin.2 "comisiile comunale, orășenești sau municipale vor funcționa sub îndrumarea unei comisii județene, numită prin decizia prefecturii și condusă de prefect", iar potrivit art.11 alin.4 "comisia județeană este competentă să soluționeze contestațiile și să valideze sau să invalideze măsurile stabilite de comisiile subordonate".
De asemenea, atribuțiile comisiilor locale au fost reglementate în detaliu de art.4 din Regulamentul de aplicare a Legii fondului funciar, aprobat prin HG nr.131/1991 (lit.c – "stabilesc suprafața de teren ce urmează a fi atribuită în proprietatea sau folosința persoanelor îndreptățite, precum și celelalte situații privind restituirea unor terenuri"), iar cele ale comisiilor județene prin art.5 din Regulament (lit.c – "verifică legalitatea propunerilor comisiilor comunale, orășenești și municipale"; lit.e – "validează sau invalidează măsurile stabilite de comisiile comunale, orășenești sau municipale"; lit.f – "emit titlurile de proprietate").
O interpretare sistematică a prevederilor Legii fondului funciar și a primului Regulament de aplicare a acesteia duce la concluzia indubitabilă a existenței unei competențe teritoriale stricte și exclusive a fiecărei comisii de fond funciar de a face propuneri către comisia județeană doar cu privire la terenuri aflate pe raza sa de competență, mai exact cu privire la suprafețe de teren aflate pe teritoriul administrativ al comunei, orașului sau municipiului pe raza căruia funcționa comisia respectivă. O extindere a măsurilor de aplicare a legii fondului funciar pe raza administrativ-teritorială a unei alte localități, mai exact a unei localități limitrofe, este în afara cadrului normativ firesc, întrucât o comisie locală nu poate fi considerată decât necompetentă teritorial să facă propuneri de atribuire a unei suprafețe de teren ce nu se află pe raza sa teritorială și care, prin urmare, nu se găsește la dispoziția sa în mod legal.
Tribunalul a observat și faptul că, illo tempore, varianta inițială a legii a prevăzut în mod imperativ, prin art. 9 alin.1, o limită maximă de 10 hectare pe familie pentru reconstituirea dreptului de proprietate funciară și că, la epoca emiterii titlului de proprietate contestat de recurentul reclamant, nu erau în vigoare prevederi legale care să reglementeze posibilitatea atribuirii în proprietate a unor terenuri situate pe raza altor localități din același județ, necesitatea adoptării acestora de către legiuitor apărând doar odată cu mărirea suprafețelor susceptibile de reconstituire, prin actele normative ulterioare.
Instanța a constatat că terenul înscris în titlul de proprietate emis intimatului pârât nu poate fi considerat ca fiind la dispoziția Comisiei locale C. nici ca urmare a predării sale prin procesul-verbal nr.1/1993 de către IAS C., această împrejurare fiind irelevantă din perspectiva normelor de drept care reglementează procedura de stabilire a dreptului de proprietate funciară și nefiind în măsură să asaneze nelegalitatea actului de aplicare a legii. Aceasta întrucât simpla încheiere a unui proces-verbal de predare-primire a unor suprafețe de teren nu poate avea drept consecință juridică abilitarea de iure a unei comisii de fond funciar să facă acte de aplicare a legii cu încălcarea competenței teritoriale a unei alte comisii, după cum nici fosta IAS nu putea, cu de la sine putere, să predea Comisiei locale C. o suprafață de teren aflată în . să hotărască, în acest mod, soarta juridică a terenului respectiv în cadrul procesului de aplicare a Legii 18/1991 la nivelul județului D..
Totodată, limitele administrativ-teritoriale ale unei localități pot fi modificate doar prin intervenția legiuitorului, acestea intrând în domeniul de reglementare al Legii nr.2/1968, cu modificările și completările ulterioare.
În consecință, instanța de recurs a reținut că, deși procedura administrativ-jurisdicțională de constituire a dreptului de proprietate funciară s-a derulat în urma unei cereri adresate Comisiei locale C. și prin validarea unei propuneri făcute de aceeași comisie (hotărârea nr. 18-F-270/10.09.1991), titlul de proprietate, ca act final al procedurii prevăzute de lege, a fost emis pentru un amplasament care se află pe raza administrativ-teritorială a comunei Malu M..
S-a mai constatat că în titlul de proprietate nr.569-_/28.10.1993 este consemnată localitatea C. ca adresă de referință a terenului ce constituie obiectul dreptului de proprietate privată, în pofida faptului că în procesul-verbal nr.1/19.01.1993 este consemnată localitatea Malu M. ca adresă a suprafeței totale predate de 27,73 ha. Această neconcordanță dintre mențiunea scriptică din titlul de proprietate și amplasamentul fizic real este rezultatul unei finalizări nelegale a procedurii de constituire a dreptului de proprietate funciară, al încălcării dispozițiilor legale din materia fondului funciar, care reglementau derularea procedurii legale în fața unei anumite comisii locale, fără posibilitatea unor derogări ori a extinderii unor competențe legale.
Recurentul reclamant a invocat în mod constant, pe parcursul prezentului litigiu, faptul că terenul înscris în titlul de proprietate emis pârâtului C. V. este situat pe teritoriul comunei Malu M. și că această împrejurare atrage nulitatea respectivului act de constituire. Această susținere este întemeiată, având în vedere considerentele expuse în cele ce preced, întrucât titlul de proprietate este afectat de o cauză de nulitate absolută virtuală, ce izvorăște din încălcarea dispozițiilor legale ce reglementează derularea procedurii administrativ-jurisdicționale de stabilire a dreptului de proprietate privată, C. locală C. încălcând competența teritorială a altei comisii, fapt ce a generat o suprapunere a actelor de aplicare a legilor fondului funciar.
Prin urmare, în cauză se impune o reformare a soluției date de instanța de fond capătului de cerere în constatarea nulității titlului de proprietate, în sensul admiterii în parte a acestei cereri, doar în ceea ce privește suprafața de teren de 215 mp, identificată prin schița anexă la raportul de expertiză efectuat în dosarul primei instanțe de expertul M. A. D., cu consecința radierii acestei suprafețe din titlul de proprietate ce face obiectul litigiului. În acest sens, instanța are în vedere faptul că reclamantul își justifică legitimarea în a obține desființarea titlului de proprietate nelegal pe cale judiciară doar pentru porțiunea de teren ce se suprapune cu terenul ce constituie obiectul material al dreptului său de proprietate privată, și nu cu privire la întreaga parcelă de teren înscrisă în titlul pârâtului, deoarece între el și pârâtul C. V. nu există un raport juridic de drept substanțial care să justifice o soluție de anulare a titlului în integralitatea sa.
Față de această soluție ce s-a dat capătului de cerere în constatarea nulității titlului de proprietate, instanța de recurs a procedat și la reformarea soluției date capătului de cerere în rectificarea cărții funciare, acesta având o soartă juridică accesorie în raport de cererea principală, care vizează desființarea unui titlu de proprietate intrat în circuitul civil.
În consecință, Tribunalul a făcut aplicarea art. 35 și 36 pct.1 din Legea nr. 7/1996, în forma în care aceasta era în vigoare la data formulării de către reclamant a cererii cu care a fost învestită instanța de fond (în raport de dispozițiile art. 223 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil), întrucât în speță este operant cazul de rectificare tabulară prevăzut de teza a doua a acestui text de lege, respectiv "actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil". Consecința practică a acestei soluții va fi reprezentată de radierea suprafeței de teren de 215 mp din cartea funciară deschisă la solicitarea pârâtului C. V., teren ce face parte din suprafața totală de 5000 mp, înscrisă în cartea funciară ca făcând obiectul dreptului de proprietate al pârâtului, acest obiect urmând a suferi o diminuare ca efect al desființării titlului de proprietate în baza căruia s-a făcut operațiunea intabulării.
În ceea ce privește cererea de anulare a documentației cadastrale, Tribunalul a constatat că nu se impune modificarea soluției de respingere dată de prima instanță acesteia, neexistând temeiuri de drept care să opereze în sprijinul unei asemenea teze. Astfel, rezolvarea juridică ce va fi adoptată cu privire la cererea în rectificare tabulară este de natură să absoarbă pretenția ce face obiectul acestui capăt de cerere și este suficientă pentru a remedia vătămarea suferită de recurentul reclamant prin înscrierea în evidențele de publicitate imobiliară a dreptului de proprietate funciară consfințit prin titlul de proprietate emis într-o manieră nelegală intimatului pârât. De altfel, partea I a cărții funciare, referitoare la obiectul dreptului de proprietate supus publicității imobiliare, se raportează întotdeauna la documentația cadastrală întocmită în vederea realizării operațiunilor de carte funciară, așa încât promovarea unui capăt de cerere distinct de cel ce vizează înscrierea propriu-zisă în cartea funciară nu se justifică și nu are temei legal, față de circumstanțele concrete ale speței.
Nu pot fi primite ca fondate criticile recurentului privind soluția de respingere a capătului de cerere vizând constatarea ca fals a procesului-verbal nr.1/19.01.1993 iar această soluție a fost menținută de instanța de recurs.
Tribunalul a observat că cercetarea falsului de către instanța civilă pe calea procedurală instituită de art. 184 C.proc.civ. presupune verificarea, pe bază de probe, a elementelor constitutive ale infracțiunii de fals material sau intelectual, ca infracțiune ce poate fi săvârșită doar cu intenție și care presupune o denaturare a realității în scopul producerii anumitor consecințe juridice. Conform regulilor din materia procesului civil, sarcina probei îi revine reclamantului, ca titular al unei cereri prin care se susține că o anumită realitate juridică ar fi rezultatul fraudulos al unei operațiuni de mistificare.
De asemenea, instanța a reținut și faptul că problematica pe care o presupune falsul unui înscris constatator al unui act de aplicare a Legii fondului funciar este diferită de chestiunea legalității unui asemenea înscris, ca problematică de drept civil substanțial, întrucât falsul presupune fie modificarea conținutului scriptic al înscrisului săvârșită cu intenția de a denatura realitatea (falsul material), fie consemnarea în înscris a unor date ce nu corespund realității, săvârșită cu aceeași intenție frauduloasă (falsul intelectual), iar în ambele situații o asemenea stare de fapt se impune a fi probată prin dovezi concludente, pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 184 C.proc.civ.
În cauză a fost atașat dosarul nr._/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C., în cadrul căruia s-a adoptat soluția de neîncepere a urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals intelectual și uz de fals față de semnatarii procesului-verbal respectiv, pentru considerente ce țin de împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale. În cadrul dosarului de urmărire penală nu există probe concludente, care să poată sta la baza convingerii juridice a instanței, că procesul-verbal nr.1/1993 a fost rezultatul concretizării unei intenții de mistificare a realității, iar legalitatea întocmirii acestuia prin prisma dispozițiilor Legii 18/1991 nu face obiectul prezentelor dezbateri judiciare. Prin urmare, neexistând probe care să demonstreze falsul și circumstanțele concrete ale săvârșirii acestuia, instanța nu a putut constata temeinicia susținerilor recurentului reclamant.
Față de cele ce preced, Tribunalul, în temeiul art. 312 alin.1 și 2 C.proc.civ., a admis recursul formulat de reclamant și a modificat în parte sentința civilă recurată, în sensul admiterii în parte a cererii în constatarea nulității titlului de proprietate, conform celor arătate mai înainte, precum și al admiterii în parte a capătului de cerere în rectificarea cărții funciare; au fost menținute soluția de respingere dată excepției lipsei de interes, capătului de cerere în anularea documentației cadastrale și capătului de cerere în constatarea ca fals a procesului-verbal nr.1/19.01.1993.
Împotriva acestei decizii și a încheierii de ședință din data de 05 02 2014 a declarat recurs recurentul C. V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare a arătat, în esență, că raportat la obiectul dedus judecății, instanța de fond a apreciat că în cauză calea de atac ce trebuie exercitată este apelul, greșit reținând Tribunalul D., în ședința de judecată din 05.02.2014, că procesele funciare în prima instanță sunt supuse numai recursului.
Susține că, calea de atac ce trebuia exercitată este apelul, întrucât în situația în care pentru un capăt de cerere calea de atac este recursul, iar pentru alt capăt de cerere calea de atac este apelul, instanța de judecată soluționează cauza potrivit dispozițiilor legale ce reglementează calea de atac a apelului.
Pe cale de consecință, decizia pronunțată în cauză trebuie casată, întrucât instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, art. 304 pct. 1 raportat la art. 54 alin. 2 din Legea nr. 304/2004.
Intimatul S. N. a formulat și depus la dosar întâmpinare, invocând pe cale de excepție:
- inadmisibilitatea declarării căii de atac a recursului împotriva unei hotărâri judecătorești irevocabile,
- tardivitatea declarării recursului,
Pe fond, a solicitat respingerea ca fiind nefondat a recursului, amendarea recurentului pentru introducerea de cereri vădit netemeinice și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând cu prioritate potrivit art. 137 Cod proc. civ., excepția inadmisibilității recursului invocată prin întâmpinare, Curtea, o apreciază întemeiată, pentru următoarele considerente:
În conformitate cu prevederile art. 299 alin. 1 Cod pr. civilă, hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și în condițiile prevăzute de lege hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, sunt supuse recursului.
Una din regulile comune pentru folosirea căilor de atac, este aceea a legalității și unicității dreptului de a folosi o cale de atac.
Așadar, dreptul de a folosi o cale de atac reglementată de lege este unic și se epuizează prin chiar exercițiul lui. Acest principiu decurge și din prevederile art.129 din Constituție, care consacră dreptul părților și al procurorului de a uza de căile de atac, care se pot exercita, însă doar în condițiile legii.
În cauză, hotărârea împotriva căreia s-a exercitat recursul este o hotărâre irevocabilă, pronunțată în recurs, cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 5 alin. 1 Titlul XIII al Legii nr. 247/2005.
În aceste condiții, se constată că decizia ce face obiectul prezentului recurs este o hotărâre pronunțată în recurs, care este irevocabilă potrivit art. 377 alin. 2 pct. 4 Cod pr. civilă, nesusceptibilă de a fi atacată la rândul său cu recurs, împotriva sa putându-se exercita în condițiile legii, celelalte căi extraordinare de atac.
Această concluzie decurge și din interpretarea dispozițiilor art. 299 alin.1 Cod pr. civilă, care enumeră categoriile de hotărâri ce pot fi atacate cu recurs, printre acestea neregăsindu-se și deciziile date în recurs.
Petitul în anularea unui proces verbal de punere în posesie sau a unui titlu de proprietate emis în baza legii nr. 18/1991 reprezintă cereri care se formulează în cadrul unui proces de fond funciar, prin urmare, o acțiune care are un astfel de obiect se soluționează printr-o hotărâre care este susceptibilă a fi contestată numai cu recurs.
Art. 1 din titlul XIII al legii nr. 247/2005 este foarte clar în această privință, așa cum este și doctrina și jurisprudența, aspect cu care a fost de acord și avocatul recurentului, dar numai în fața instanței inferioare:
„În scopul accelerării judecării plângerilor, contestațiilor și a altor litigii apărute în urma aplicării Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Legii 1/2000 pentru reconstituirea drepturilor de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, numite în continuare procese funciare, procedura în fața instanțelor judecătorești se va efectua conform prevederilor acestui titlu, care se vor completa cu cele ale Codului de procedură civilă.”
Cu alte cuvinte, toate litigiile apărute în urma aplicării Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Legii 1/2000 pentru reconstituirea drepturilor de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, sunt denumite procese funciare și se completează cu prevederile Codului de procedură civilă, numai în condițiile în care nu există dispoziții speciale în titlul XIII al legii nr. 247/2005.
Ori, în acest titlu există și disp. Art. 5 care prevăd că:
„ (1) Hotărârile pronunțate de instanțele judecătorești în procesele funciare în primă instanță sunt supuse numai recursului.”
În aceste condiții nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1 și 9 cpc, având în vedere caracterul vădit inadmisibil al recursului promovat în cauză.
Cu toate acestea, nefiind dovedită o conduită eminamente abuzivă care să fie adoptată de către recurent exclusiv în vătămarea drepturilor procesuale ale intimaților, Curtea consideră că la momentul actual nu se impune amendarea recurentului pentru formularea unei prime căi de atac inadmisibile.
Față de cele expuse, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 299 alin. 1 Cod pr. civilă, în temeiul art. 312 Cod pr. civilă se va respinge recursul declarat de pârâtul C. V. atât împotriva deciziei civile nr. 240/19.02.2014, cât și a încheierii de ședință din data de 05 02 2014, drept inadmisibil, situație în care nu se mai impune examinarea celorlalte excepții invocate și nici a criticilor ce vizează probleme de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul C. V. împotriva deciziei civile nr. 240/19.02.2014 și a încheierii de ședință din data de 05 02 2014, pronunțate de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații S. N., S. M., B. M., S. R. I., C. L. de Aplicare a Legilor Fondului Funciar de pe lângă Primăria Malu M., C. L. de Aplicare a Legilor Fondului Funciar de pe lângă Primăria Municipiului C. și C. Județeană de Aplicare a Legilor Fondului Funciar de pe lângă Prefectura D., având ca obiect fond funciar.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09 Iulie 2014.
Președinte, S. A. C. | Judecător, M. M. | Judecător, I. M. |
Grefier, A. Golașu |
Red. AC
Tehnored. A.G. 10 iulie 2014
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 128/2014. Curtea de Apel CRAIOVA | Anulare act. Decizia nr. 1267/2014. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
