Legea 10/2001. Sentința nr. 118/2014. Curtea de Apel CRAIOVA

Sentința nr. 118/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 12-06-2014 în dosarul nr. 14681/63/2009*

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 2515/2014

Ședința publică de la 12 Iunie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE --C. R.

Judecător- M. L. N. A.

Grefier -F. I.

***

Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamantul F. N., împotriva sentinței civile nr.118 de la 17 martie 2010, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții P. M. C., P. M. C., cu sediul în C., ., nr. 7, județul D., având ca obiect legea 10/2001.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat G. G. pentru apelantul reclamant F. N., lipsind intimații pârâți P. M. C., P. M. C..

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care a învederat că apelul a fost declarat și motivat în termenul legal.

La data de 27.05.2014, s-a primit la dosar procesul verbal de afișare nr._ din 8.05.2014, emis de P. M. C.-Direcția Relații Publice și Management Documente, urmare a adresei înaintate de instanță la termenul anterior.

Avocat G. G. a depus la dosarul cauzei, adresa din data de 11.06.2014, emisă în cadrul cabinetului de avocatură, ce a fost adresată Primarului municipiului C., în sensul de a i se comunica stadiul preluării terenurilor dezafectate de pe raza municipiului C. și a transferului acestora din proprietatea statului către P. C., fără a avea un răspuns oficial.

Pe cale de consecință, a solicitat instanței suspendarea cauzei, în baza dispozițiilor prev. de art.242 alin.1 pct.1 Cod pr.civ., până la primirea unui răspuns la solicitarea adresată primăriei.

Instanța, apreciază că, față de demersurile făcute de apelantul reclamant către P. municipiului C. cât și către alte instituții și față de răspunsurile existente deja la dosar, nu subzistă un temei justificat pentru suspendarea cauzei, motiv pentru care respinge cererea formulată de apărătorul apelantului reclamant, de suspendare a cauzei întemeiată pe dispozițiile art.242 alin.1 pct.1 Cod.pr.civ.și acordă cuvântul asupra soluționării apelului.

Având cuvântul, apărătorul apelantului reclamant, a pus concluzii de admitere a apelului, conform motivelor scrise de apel, casarea sentinței pronunțată de instanța de fond, ca fiind nelegală și netemeinică, iar pe fondul cauzei admiterea acțiunii, în sensul obligării intimatei pârâte să acorde, în compensare, o suprafață de teren de 197 m.p.

Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra apelului de față.

Prin sentința nr.118 de la 17 martie 2010, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Civilă în dosarul nr._ s-a respins acțiunea formulată de reclamantul F. N.-n.29.01.1962, fiul lui Natural și C., deținut la Penitenciarul de Maximă Siguranță, din C., .. 89, jud. D., în contradictoriu cu pârâții P. MUN. C., P. MUN. C., cu sediul în C., . nr.7, județul D.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:

Prin sentința civilă nr.310/27. octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul D., Secția Cuiivlă în dosarul nr._ a fost admisă contestația formulată de reclamantul F. N., în contradictoriu cu pârâții P. M. C. și primarul M. C., a fost desființată dispoziția nr._/14 iunie 2007, emisă de P. M. C., s-a constatat calitatea de persoană îndreptățită la restituire a contestatorului F. N., în calitate de moștenitor al autoarei N. C. ,fostă F., în ceea ce privește acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în C., ..73, județul D. și s-a dispus emiterea unei noi dispoziții motivate asupra cererii de restituire formulată de contestator.

Pârâții au luat act de această hotărâre judecătorească și prin dispoziția nr._/10.12.2009 a fost respinsă restituirea în natură a imobilului teren în suprafață de 197 m.p. solicitat de F. N. cu domiciliul în C., ., prin notificarea nr.1722/N/2001, cu motivarea că terenul în suprafață de 197 m,.p,. este ocupat de blocuri de locuințe A 1, A 2, zonă de protecție, alei betonate, utilități aferente, lărgirea străzii G. E., carosabil și trotuar, conform procesului-verbal privind starea de fapt a imobilului nr._/15.02.2005.

În aceeași dispoziție, pentru imobilul notificat situat în C., ..73, teren în suprafață de 197 m.p., imposibil de restituit în natură și construcția expropriată și demolată în suprafață construită de 70,30 m.p. s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile titlului VII din Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente cu modificările și completările ulterioare către petentul F. N..

Instanța a constatat că dispoziția contestată a fost temeinică și legală, fiind emisă în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin.2 și 3, art. 4 alin.2, art. 25 și art. 26 din legea nr.10/2001 republicată cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile H.-G. nr.250/3.04.2007 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001, astfel că, dosarul de notificare nr.1722/N/2001 și dispoziția emisă pentru soluționarea acesteia urmează a fi predate Prefecturii Județului D. în vederea centralizării, potrivit prevederilor art.16 din Titlul VII al Legii nr.247/2005 modificat și completat prin O-U.G.nr.81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, coroborate cu dispozițiile H.G. nr.1095/2005 așa cum se prevede în art. 3 al dispoziției contestate.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel reclamantul F. N., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, arătând că fosta sa locuință a fost situată în C., .. 73 a fost demolată în timpul regimului comunist.

La data de 27.09.2010 apelantul în ședința publică, a precizat că solicită a i se restitui în natură terenul, însă având în vedere că acesta este ocupat de blocuri și stradă a solicitat să-i fie restituit prin compensare pe un alt amplasament.

Ulterior printr-un memoriu scris depus la dosar a reiterat cererea sa cu privire la suprafața de teren intravilan în suprafață de 197 m.p. și măsuri reparatorii pentru imobilul în suprafață de 70,30 m.p. ce a fost demolat.

Pe parcursul derulării procesului, în baza rolului activ, instanța a dat posibilitatea apelantului să administreze probe în vederea susținerilor sale, relativ la demersurile întreprinse referitoare la identificarea unor suprafețe de teren ce ar putea fi acordate în compensare.

De asemenea,s-a dispus efectuarea unor adrese către P. Mun. C., actualizate la zi, pentru ca aceasta să înainteze lista actualizată cu rezerva de teren disponibil ce poate fi acordat în compensare, în temeiul Lg. 10/2001, întocmită în baza OUG 209/2005.

Apelul este nefondat.

Tribunalul D., prin sentința nr.310 din data de 27 octombrie 2009 pronunțată în dosarul nr._ a admis contestația formulată de reclamantul F. N., în contradictoriu cu pârâții primăria M. C. și primarul M. C., a fost desființată dispoziția nr._/ 14 iunie 2007 emisă de P. Muncipiului C., s-a constatat calitatea de persoană îndreptățită la restituire a contestatorului F. N., în calitate de moștenitor al autoarei N. C., fostă F., în ceea ce privește acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în C., .. 73, jud. D. și s-a dispus emiterea unei noi dispoziții motivate asupra cererii de restituire formulată de contestator.

Ulterior, pârâții prin dispoziția nr._/10.12.2009 au respins restituirea în natură a imobilului teren în suprafață de 197 m.p. solicitat de F. N. cu domiciliul în C., ., prin notificarea nr.1722/N/2001, cu motivarea că terenul în suprafață de 197 m,.p,. este ocupat de blocuri de locuințe A 1, A 2, zonă de protecție, alei betonate, utilități aferente, lărgirea străzii G. E., carosabil și trotuar, conform procesului-verbal privind starea de fapt a imobilului nr._/15.02.2005.

Prin această dispoziție, pentru imobilul notificat situat în C., ..73, teren în suprafață de 197 m.p., imposibil de restituit în natură și construcția expropriată și demolată în suprafață construită de 70,30 m.p. s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile titlului VII din Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente cu modificările și completările ulterioare către petentul F. N..

Nemulțumirea apelantului rezidă în aceea că,nu s-a dispus restituirea în natură a terenului său ,anterior preluat, prin compensare cu o altă suprafață echivalentă.

Chiar apelantul prin cererile sale, acțiunea principală, apel, memorii, notificarea inițială arată că în prezent terenul ce i-a fost preluat este ocupat de utilități publice: .> Acest aspect reiese și din probele dosarului precum și din dispoziția nr._/10.12.2009 eliberată de P. M. C. în care se arată că terenul în suprafață de 197 m.p. este ocupat de blocul de locuințe A1, A2, zonă de protecție, alei betonate, utilități aferente, lărgirea străzii G. E., carosabil și trotuar conform procesului verbal privind starea de fapt a imobilului nr._/15.02.2005 si s-a mai aratat ca in fapt construcția expropriată în suprafață construită desfășurată de 70,30 m.p a fost demolată, în acest sens procesul-verbal/ 15.02.2005.

În urma demersurilor întreprinse, atât de către parte cât și de către instanță- intimata P. M. C. a menționat că autoritatea locală nu dispune de rezervă de teren pentru a fi acordată în compensare în conformitate cu prevederile Lg.10/2001, nefiind identificată de-a lungul procesului și nici în prezent (deși s-au acordat mai multe termene în acest sens) bunuri sau servicii care pot fi acordate în compensare în temeiul Lg. 10/2001.

În acest sens: adresa nr._/03.11.2011, nr._/22.05.2014, nr._/03.06.2014, procesul verbal de afișare nr._/04.10.2011, nr._/08.05.2014.

Art.10 de altfel prevede că restituirea în natură în situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial, se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile rămase nedemolate iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.

În cauză însă s-a făcut dovada că obiectivul pentru care s-a realizat demolarea s-a îndeplinit, zona fiind restructurată prin construirea de blocuri și alei.

În aceste condiții, principiul prevalenței restituirii în natură a imobilului solicitat, reglementat în dispoz. art. 1 alin. 1 art. 7 și art. 9 din Lg. 10/2001, nu este aplicabil, întrucât această restituire nu este posibilă, raportat la situația de fapt stabilită în speță și ținând cont de prevederile legale aplicabile acesteia.

Acordarea în compensare de alte bunuri depinde de existența în patrimoniul unității deținătoare a unor bunuri care să poată fi acordate în compensare.

Ori, în prezenta cauză nu s-a stabilit dacă in patrimoniul pârâtei există teren disponibil de aceeași valoare și cu aceleași caracteristici, pentru a fi acordat în compensare, intimata neidentificând rezerve de teren disponibil în patrimoniul său.

Pe de altă parte, terenul în suprafață de 197 m.p. este menționat în listele anexă afișate la sediul primăriei.

Așa fiind, se constată că respingând contestația, instanța de fond a făcut o corectă aplicare a prev.art. 10 alin. 10 din Lg. 10/2001, conform cărora acordarea de bunuri în compensare este oferită de unitatea deținătoare, cu acordul persoanei îndreptățite, precum și ale art. 21 (1) din aceeași lege.

Cu privire la imobilul construcție expropriat și demolat se reține că prin dispoziția atacată s-a dispus și pentru acesta ca și pentru terenul preluat acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Lg. 47/2005 și oricum cu privire la imobilul construcție nu există critici, nemultumirea în esență a apelantului vizând restituirea prin compensare a unei suprafețe de teren echivalentă cu cea anterior preluată

Văzând și dispoz. art. 296 C.pr.civilă Curtea va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul F. N., împotriva sentinței civile nr.118 de la 17 martie 2010, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții P. M. C., P. M. C., cu sediul în C., ., nr. 7, județul D..

Cu recurs.

Pronunțată în ședința publică de la 12 Iunie 2014.

Președinte,

C. R.

Judecător,

M. L. N. A.

Grefier,

F. I.

Red.Jud.M.L.N. A.

Tehn.I.C./Ex.3/30.06.2014

Jud.Fond/G. T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Legea 10/2001. Sentința nr. 118/2014. Curtea de Apel CRAIOVA