Grăniţuire. Decizia nr. 560/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 560/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 14-03-2014 în dosarul nr. 962/215/2010*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 560
Ședința publică de la 14 Martie 2014
Completul constituit din:
Președinte: S. A. C.
Judecător: M. M.
Judecător:I. M.
Grefier: A. Golașu
Pe rol, judecarea recursului declarat de recurenții-reclamanți M. D. și M. A. C. împotriva deciziei civile nr. 382/01.10.2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți P. H. F. și P. M. I., având ca obiect grănițuire, revendicare imobiliară, obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 07.03.2014, când instanța, în vederea depunerii de concluzii scrise, a amânat pronunțarea în cauză la data de 14.03.2014, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr._/06.10.2010 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._, a fost admisă acțiunea precizată, formulată de reclamanții M. A. C. și M. D. în contradictoriu cu pârâții P. H. F. și P. M. I..
A fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâți.
A fost dispus grănițuirea proprietăților părților conform expertizei tehnice întocmite de expert G. M., ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, respectiv pe linia de hotar dreaptă determinată de aliniamentul punctelor 2 si 6 pe planurile de situație anexate raportului de expertiză.
Au fost obligați pârâții să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 273 mp teren, intravilan, situat în C., . nr.22 (fost T.27/1, P.287), determinată de conturul punctelor 2-6-7-8-9-11-12-13-14-15-16-2, pe planul de situație anexa 2, al raportului de expertiză realizat în cauza de expert G. M., cu următoarele dimensiuni: E - între punctele 2-6, D=38,00 m ; S - între punctele 6-7-8-9, D= 13,19 m; V - între punctele 9-11, D = 4,04 m; între punctele 11-12, D = 2,84 m; între punctele 12-13, D = 7,14 m; între punctele 13-14-15, D = 2,96 m; între punctele 15-16, D = 12,79 m; între punctele 16-2, D = 10,37 m.
Au fost obligați pârâții să ridice construcțiile realizate pe suprafața de 273 mp teren, proprietatea reclamanților, conform raportului de expertiză realizat în cauză de expert G. M. și care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Au fost obligați pârâții către reclamanți la plata sumei de 2268 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a constatat și reținut că: potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat la nr. 100/07.02.2006 de BNP M. O. A.-C., reclamanții au în proprietate suprafața de 494 mp din acte (iar în urma măsurătorilor a reieșit o suprafață de 468 mp) situat în municipiul C., . nr.22, jud. D., având următoarele delimitări și învecinări: la nord – . = 11,49 ml, limită convențională; la est – proprietar R. F., pe o distanță de 38,00 ml, limită convențională; la sud – proprietar V. D., pe o distanță de 4,58 ml, limită convențională, proprietar C. G., pe o distanță de 7,36 ml, limită convențională, proprietar Eftațiu C., pe o distanță de 1,25 ml, limită convențională și la vest – proprietar S. G., pe o distanță de 38,01 ml limită convențională, teren ce are număr cadastral provizoriu 19.086 și este intabulat în Cartea Funciară nr._ la OCPI D..
Potrivit încheierii nr. 4083/27.03.2006 pronunțată de Oficiul de cadastru si Publicitate Imobiliară D., în dosarul nr. 4083/2006, s-a dispus intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului de sub A1, cu titlu de drept de cumpărare, in favoarea reclamanților, sub B2 și B3, privind imobilul situat în municipiul C., ., nr.22, jud.D., compus din teren intravilan in suprafață de 494 mp (468 mp din măsurători) având număr cadastral provizoriu_, înscris în Cartea Funciară nedefinitivă nr._ a localității C., sub A1, proprietatea lui R. Ș., sub B1.
Potrivit Certificatului de Nomenclatura Stradală nr._/09.07.2003 imobilul situat la adresa Cartier Veteranilor T.27/1, P.287, figurează in Nomenclatorul străzilor municipiul C. la adresa ., nr.22.
Potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat la nr. 2382/24.05. 2007 de BNP Ș. F., C., jud. D., pârâții au dobândit în proprietate suprafața de 467 mp teren intravilan, situat în C., T.27/1, P.286, actual ., nr. 21, jud. D., cu vecinii: N – 11,74 De E; la E – 37 m O. N.; la S – 7,42 m E. C. si 6,17 m G. D.; la V – 38 m R. Ș., având număr cadastral provizoriu_, înscris in Cartea Funciară nr._ a localității C..
Pârâții nu au depus la dosar documentație cadastrală si nici certificat de nomenclatură stradală.
Potrivit autorizației de construcție nr. 1440/17.09.2008 eliberată de Primăria Municipiului C. la solicitarea pârâtului, s-a autorizat executarea lucrărilor de construire pentru construire locuință P+E+M, anexa și împrejmuire (locuința – .; Sd = 313,85 mp; Su =28,00 mp; Sl = 131,11 mp; anexa – . mp; Su = 28,00 mp, sistem constructiv; zidărie portantă din cărămidă stâlpișori din b.a., fundații din beton, acoperiș, șarpantă, învelitoare din țiglă). Condiții: față de axul străzii propusă prin PUD construcțiile se vor retrage minim 10,50 ml, iar împrejmuirea se va retrage minim 7,50 ml. Se vor respecta prevederile Codului civil pe limita de proprietate privind servitutea la vedere și picătura la streașină.
În această autorizație se face vorbire de proiect elaborat de arh. G. D., care însă nu s-a depus la dosar.
Din analiza probatoriilor administrate, respectiv interogatorii, martorii Bira D. I., I. C., raportul de expertiză realizat în cauză de expert G. M., instanța a constatat și reținut următoarele: terenul intravilan aparținând reclamanților M. A. C. și M. D., situat în C., ., nr. 22 (fost T27/1, P287), jud. D. are suprafața de 468 mp cu următoarele dimensiuni și vecinătăți (plan de situație anexa 1 contur punctele 1-2-6-7-8-9-1): Nord – ., pe distanța de 11,49 m, puncte 1-2; Est – Pirvulețu H. F. și Pirvuletu M. I. – pe distanța de 38,00 m, puncte 2-6; Sud – E. C., pe distanța de 1,25 m, puncte 6-7,- Ciernei G., pe distanța de 7,36 m, puncte 7-8, - V. D., pe distanța de 4,58 m, puncte 8-9; Vest – S. G., pe distanța de 38,01 m, puncte 9-1.
Teren intravilan aparținând pârâților Pirvuletu H. F. și Pirvuletu M. I., situat în C., ., nr. 21 (fost T27/1, P286), jud. D., are suprafața de 467 mp cu următoarele dimensiuni și vecinătăți (plan de situație anexa 1 contur puncte 2-3-4-5-6-2):Nord – ., pe distanța de 11,74m, puncte 2-3;Est - O. N. – pe distanța de 36,00 m, puncte 3-4; Sud - G. D., pe distanța de 7,42 m, puncte 4-5- E. C., pe distanța de 6,17 m, puncte 5-6Vest - M. A. C. și M. D., pe distanța de 38,00 m, puncte 6-2.
Pârâții Pirvuletu H. F. și Pirvuletu M. I., își identifică terenul îl împrejmuiesc și edifică două construcții C1 finalizată fără finisaje și C2 nefinalizată având realizat parterul cu placa din beton turnată peste acesta.
Terenul împrejmuit de către pârâți este determinat de conturul punctelor 2-3-6-10-11-12-14-15-16-2 cu următoarele dimensiuni (plan situație anexa 2): N – între punctele 2-3, D = 11,74 m, gard scândură; E – între punctele 3-6, D = 40,03 m, gard scândură; S – între punctele 6-10, D = 14,42 m, gard scândură, V – între punctele 10-11-12, D = 7,10 m, gard scândură - între punctele 12-13, D = 7,14 m, zid C2 - între punctele 13-14-15, D = 2,96 m, gard scândură - între punctele 15-16, D = 12,79 m, limita convențională - între punctele 16-2, D = 10,37 m, gard scândură
Punctele 2 și 3 sunt determinate de centrul bondocilor din lemn colturi gard împrejmuire realizată de pârâți.
Raportat la terenul împrejmuit de pârâți, aceștia ocupă din terenul reclamanților de 273 mp, determinată de conturul punctelor 2-6-7-8-9-11-12-12-14-15-16-2 pe planul de situație anexa 2 având următoarele dimensiuni: E – între punctele 2-6, D = 38,00 m,S – între punctele 6-7-8-9, D = 13,19 m,V – între punctele 9-11, D = 4,04 m, - între punctele 11-12, D = 2,84 m - între punctele 12-13, D = 7,14 m, - între punctele 13-14-15, D = 2,96 m, - între punctele 15-16, D = 12,79 m, - între punctele 16-2, D = 10,37 m,
Pe terenul împrejmuit de către pârâți aceștia au edificat construcția C1 fără finisaje și construcția C2 ridicat numai parterul și turnat placa din beton peste acesta.
Mai mult de jumătate din construcția C1 este edificată pe terenul reclamanților iar construcția C2 este edificată în întregime pe terenul reclamanților.
Linia de hotar corectă între terenurile părților este determinată de aliniamentul punctelor 2 și 6 pe planurile de situație anexate.
De asemenea, instanța a reținut că nu există buna credință a pârâților reclamanți, deoarece din declarațiile martorilor audiați în rezultă că pârâtul reclamant a recunoscut că a intrat în terenul reclamanților pârâți; față de contravaloarea creșterii fondului, nu au formulat probatorii în acest sens.
Din aceste considerente, potrivit dispozițiilor art. 480 C. civil, art. 584 C. civil, art. 1169 C. civil, instanța a admis acțiunea precizată și a respins cererea reconvențională ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții M. A. C. si M. D. pârâții P. H. F. și P. M. I., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Prin decizia nr. 599 din 20 decembrie_, pronunțată de Tribunalul D. – Secția I Civilă în dosarul nr._ s-au respins apelurile formulate de reclamanții M. A. C., M. D., de pârâții P. H. F., P. M. I., împotriva sentinței civile nr._/06.10.2010 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._ .
S-a dispus stabilirea în sarcina apelanților pârâți reclamanți P., o taxă de timbru aferentă cererii reconvenționale formulată la fond în cuantum de 3979 lei și timbru judiciar de 5 lei, precum și o taxă de timbru în cuantum de 1990 lei aferentă cererii de apel și timbru judiciar de 5 lei, sume pt. care dispune darea în debit a acestora.
Pentru a decide astfel, instanța a reținut:
Apelul formulat de reclamanții M. A. și M. D. a fost considerat nefondat pentru considerentele ce succed:
Motivul de apel referitor la omisiunea primei instanțe de a se pronunța pe cererea lor de autorizare a efectuării pe cheltuiala pârâților a lucrărilor de demolare a construcțiilor a rămas fără obiect, ca urmare a pronunțării s.c. nr._/08.12.2010, prin care s-a admis cererea de completare a sentinței apelate, în sensul că reclamanții au fost autorizați să efectueze pe cheltuiala pârâților lucrările de ridicare a construcțiilor în cazul în care aceștia refuză demolarea acestora.
Motivul de apel privitor la cuantumul cheltuielilor de judecată la care au fost obligați pârâții, respectiv omisiunea de a include în cuantumul acestor cheltuieli și onorariul de expert, este neîntemeiat întrucât se constată că instanța a acordat cheltuielile de judecată efectuate și dovedite de reclamanți în fața sa, respectiv taxa judiciară de timbru în cuantum de 1768 lei, onorariu de expert în cuantum de 400 lei. Se constată că reclamanții nu au făcut dovada plății onorariului de avocat solicitat prin concluziile scrise.
Apelul formulat de pârâții P. H. F. și P. M. I. a fost considerat nefondat pentru considerentele ce succed:
Criticile referitoare la modul de soluționare a acțiunii în revendicare sunt neîntemeiate.
Tribunalul a constatat că raportul de expertiză tehnică specialitatea topografie întocmit în fața instanței de fond este judicios întocmit, a fost avut în vedere atât planul parcelar al Primăriei Mun. C., cât și lucrările de cadastru ale părților, răspunzând astfel obiectivelor stabilite de instanță. Tribunalul constată că raportul de expertiză specialitatea topografie a fost depus la dosarul cauzei cu mai mult de o lună înaintea termenului de judecată din 29.09.2010, astfel că, deși pârâții au avut timp îndestulător pentru observarea acestui raport și formularea obiecțiunilor, acestea au fost trimise instanței prin e-mail, abia în data de 29.09.2010, ora 12:58, ajungând la completul de judecată investit cu soluționarea pricinii abia în data de 30.09.2010, după rămânerea în pronunțare a cauzei.
Critica referitoare la modul de efectuare a măsurătorilor și de întocmire a schițelor de către expertul desemnat în cauză, nu a putut fi reținută de instanța de control judiciar, întrucât din cuprinsul raportului reiese faptul că expertul tehnic a avut în vedere la elaborarea raportului și documentațiile cadastrale ale celor două părți, din schițele anexe la raport rezultând că expertul a individualizat corect terenurile, laturile ambelor terenuri fiind perpendiculare pe ., așa cum reiese și din planul parcelar, respectiv din planul de amplasament și delimitare a bunului imobil (filele 26, 31 dosarul de apel), schițe ce se coroborează și cu schița realizată de expertul cadastrist N. M., care a realizat documentația cadastrală pentru terenul proprietatea reclamanților.
Astfel, tribunalul a constatat că, față de ansamblul materialului probator administrat în cauză, respectiv concluziile raportului de expertiză tehnică, specialitatea topografie, înscrisurile depuse declarațiile martorilor audiați în fața instanței de fond și de apel, în mod corect prima instanță a concluzionat că pârâții ocupă din terenul proprietatea reclamanților o suprafață de teren de 273 mp, soluția dată acțiunii în revendicare fiind legală și temeinică. Împrejurarea că inițial prin acțiunea introductivă de instanță, reclamanții au reclamat că pârâții le ocupă 234 mp, iar prin hotărâre, prima instanță a obligat pe pârâți să lase în deplină proprietate o suprafață de 273 mp, nu este de natură să afecteze temeinicia soluției pronunțate, atâta timp cât concluziile raportului de expertiză tehnică stabilesc cu exactitate suprafața de teren proprietatea reclamanților ocupată de pârâți, iar reclamanții prin precizarea de la termenul din 29.09.2010 și-au modificat câtimea obiectului cererii de chemare în judecată, în concordanță cu concluziile raportului de expertiză tehnică.
Critica referitoare la modul de administrare de către prima instanță de fond a probei testimoniale a rămas lipsită de obiect, întrucât, față de caracterul devolutiv al apelului, această probă a fost administrată în fața instanței de apel.
Prin cererea reconvențională formulată la data de 10.03.2010, apelanții pârâți au solicitat instanței să constate că sunt constructori de bună-credință și, în ipoteza admiterii acțiunii în revendicare formulată de reclamanți, aceștia să fie obligați la plata contravalorii creșterii fondului, respectiv casa construită din cărămidă acoperită cu țiglă compusă din parter, etaj, mansardă în suprafață de 237,69 mp și anexa în suprafață de 35 mp.
Dispozițiile art. 494 cod civil reglementează două situații distincte pentru accesiunea artificială imobiliară. Astfel, când constructorul este de rea-credință, proprietarul terenului are dreptul de a opta între păstrarea construcției și obligarea celui care a făcut lucrarea să o ridice de pe teren, ridicarea făcându-se pe cheltuiala celui care a edificat construcția. Dacă proprietarul optează pentru păstrarea construcției el trebuie să plătească celui care a făcut-o valoarea materialelor și prețul muncii, fără a ține seama de sporirea valorii fondului. Când constructorul este de bună-credință, proprietarul terenului nu mai poate cere ridicarea construcției, el trebuie să o păstreze, având însă un drept de opțiune cu privire la întinderea despăgubirii.
Noțiunea de bună-credință în înțelesul art. 494 C.civ. trebuie înțeleasă ca fiind convingerea eronată, dar neculpabilă a autorului că are un drept de proprietate asupra terenului pe care efectuează lucrarea.
Concluziile primei instanțe referitoare la lipsa bunei-credințe a pârâților la edificarea construcțiilor au fost considerate întemeiate. Într-adevăr, pârâții își întemeiază buna-credință pe titlul lor de proprietate, titlu necontestat de reclamanți, însă, în speță, individualizarea terenului pentru care pârâții dețin titlu de proprietate nu a fost corectă. Tribunalul, analizând coroborat probele administrate în fața primei instanțe cu cele administrate în fața instanței de apel, apreciază că pârâții nu au edificat construcțiile în litigiu cu bună credință. Astfel, comparând autorizația de construire nr. 1440/17.09.2008 eliberată de Primăria Mun. C. la solicitarea pârâților pentru construirea celor două corpuri de clădire, cu schița anexă la raportul de expertiză tehnică întocmit de exp. G. M. în care este evidențiat amplasamentul construcțiilor pe teren, s-a putut observa cu ușurință că amplasamentul construcțiilor nu respectă autorizația de construire, acestea fiind așezate oblic față de linia străzii și nu paralel, cum era prevăzut în schița proiectului PAC nr. 118/2007 întocmit de arh. G. D.. De asemenea, coroborând declarațiile martorilor Biră D. I. și I. C. cu recunoașterile parțiale ale pârâților, respectiv cu înscrisul aflat la fila 110 din dosarul de fond (declarația extrajudiciară a inginerului N. M., persoană fizică autorizată pentru lucrări de cadastru), tribunalul reține că în interiorul terenului împrejmuit de pârâți se află unul din țărușii metalici care au delimitat terenul reclamanților, iar existența acestui țăruș era de natură să nască un dubiu rezonabil cu privire la delimitarea corectă a terenului său pentru orice proprietar diligent.
Împrejurarea că reclamanții au avut cunoștință de modul cum pârâții și-au împrejmuit terenul și apoi au realizat construcțiile pe teren, fără a manifesta opunere, nu a putut fi reținută de instanță ca o dovadă a bunei-credințe a pârâților întrucât ideea potrivit căreia reaua-credință a constructorului este anihilată de pasivitatea proprietarului nu are suport juridic și vine în contradicție cu ideea care afirmă că buna-credință trebuie să existe la momentul edificării, ori atitudinea de pasivitate sau toleranță a proprietarului fondului survine după momentul începerii lucrărilor.
În consecință, față de reaua-credință dovedită a pârâților la edificarea construcțiilor pe terenul reclamanților, în temeiul art. 494 C.civ., apare întemeiată cererea reclamanților de obligare a acestora la ridicarea construcțiilor edificate pe suprafața de 273 mp.
Față de cele arătate mai sus, în temeiul art. 296 C.proc.civ., tribunalul a respins apelurile declarate ca nefiind fondate și a menținut sentința apelată ca fiind legală și temeinică.
Având în vedere valoarea de creștere a fondului, stabilită de expert P. I. prin raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză, valoare ce face obiectul cererii reconvenționale, cerere pentru care pârâții reclamanți nu au achitat taxa judiciară de timbru corespunzătoare, calculată potrivit art. 2 alin. 1 Legea nr. 146/1997, în temeiul art.18 alin 1 și art. 20 alin. 5, tribunalul va stabili pentru formularea cererii reconvenționale în fața instanței de fond o taxă de timbru în cuantum de 3979 lei și un timbru judiciar de 5 lei, iar pentru formularea cererii de apel o taxă judiciară de timbru de 1990 lei și un timbru judiciar de 5 lei, sume cu care apelanții pârâți urmează a fi dați în debit.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs reclamanții M. A. C., M. D. și pârâții P. H. F., P. M. I. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Criticile sunt în esenta următoarele:
Reclamanții susțin: gresita solutionare a cauzei sub aspectul cheltuielilor de judecata, respectiv neacordarea sumei de 400 lei, onorariu expert topo in prima instanta.
Solicita admiterea recursului, modificarea deciziei, schimbarea in parte a sentintei in sensul obligarii paratilor si la plata sumei de 400 lei, onorariu expert, intrucat onorariul de avocat de 500 lei a fost acordat
Pârâții susțin: gresita solutionare a criticilor privind cererea reconventionala, ca urmare a neanalizarii integului material probator administrat in cauza. Astfel, instanta de apel s-a limitat sa analizeze expertiza topo realizata si declaratiile martorilor audiati de prima instanta, fara a avea in vedere martorii incuviintati si audiati, precum si interogatorile luate in cauza reclamantilor. Sustin ca instanta de apel nu face nicio referire la probele incuviintate si administrate. In ceea ce priveste buna credinta a constructorului, paratii arata ca instanta trebuie sa o aprecieze in raport cu toate probele administrate in cauza si sa o determine ca atitudine psihica cu relevanta juridica, la momentul ridicarii constructiei, avandu-se in vedere si lipsa de opozitie a reclamantilor. In ceea ce priveste expertiza topo, arata ca in mod gresit nu s-au incuviintat obiectiunile la raport, desi rolul activ impunea acest lucru. In sustinerea acestui punct de vedere arata astfel ca, expertul a facut masuratori si schite fara a avea in vedere documentatia cadastrala a imobilelor. In urma unor semenea verificari, s-ar fi observat ca terenurile in litigiu au alta forma decat cea din cadastru. De asemenea, arata ca evaluarea trebuie facuta in raport cu preturile din zona.
In drept invoca disp. art. 304 pct. 9 C..
Solicita admiterea recursului, modificarea deciziei, respingerea actiunii si admiterea cererii reconventionale, obligarea reclamantilor la plata contravalorii cresterii fondului având în vedere dispoz. art.494 Cod Civil.
Reclamanții au depus concluzii scrise solicitând admiterea recursului acestora, respingerea recursului declarat de pârâții P. H. F., P. M. I., modificarea în parte a deciziei civile nr. 599/20.12.2011, în sensul admiterii apelului, schimbarea în parte a s.c._/06.10.2010 și acordarea în totalitate a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2688 lei/ 400 lei – expertiza topo fiind achitată de reclamanți și menținerea celorlalte dispoziții ale celor două hotărâri.
Prin decizia civilă nr.6377/17.05.2012 pronunțată de Curtea de Apel C. au fost admise declarate de reclamanții M. A. C., M. D. și de pârâții P. H. F., P. M. I., împotriva deciziei civile nr. 599 din 20 decembrie_, pronunțată de Tribunalul D. – Secția I Civilă în dosarul nr._ .
A fost casată decizia civilă nr. 599 din 20 decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul D. – Secția I Civilă în dosarul nr._ și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul D..
Pentru a se pronunța astfel Curtea a reținut următoarele:
Dintre criticile formulate de aceștia, au prioritate in analiza, cele vizând modul de rezolvare in apel a criticii privind obiecțiunile formulate in prima instanța la raportul de expertiza topo, precum si motivul de recurs privind lipsa unei motivări a instanței de apel privind evaluarea unor probe încuviințate și administrate în cauză.
Aceste critici, din modul de dezvoltare si argumentare, se încadrează în cazul de recurs de casare, prev. de art. 304 pct. 5 C..
Critica privind obiecțiunile la raportul de expertiza, formulate de pârâți în prima instanță, care se regăsește de altfel, ca cerere de probatorii în sensul refacerii expertizei in condițiile art. 292 alin. 1, 287 alin. 1 pct. 4 rap. la art. 295 alin. 2 C., a fost rezolvata greșit de tribunal
Expertiza s-a depus la data de 24 august 2010 – fila 80 dosar fond, în trei exemplare si pentru comunicare pentru parti. Toate exemplarele sunt la dosar. Termenul acordat era 29 sept. 2010, astfel că în raport cu disp. art. 209 C., potrivit cărora lucrarea se depune cu cel puțin 5 zile înainte de termenul fixat, a fost respectat.
Față de această împrejurare, părțile erau în drept să formuleze obiecțiuni la raport sau să ceară o expertiză contrarie, potrivit art. 212 alin. 1 C., la primul termen după depunerea lucrării, deci la data de 29 septembrie 2010.
Înscrisul intitulat „Obiecțiuni la raportul de expertiza” – fila 124 dosar fond apare primit la data de 29 septembrie 2010, fiind trimis prin posta electronica. Față de ora care apare pe dovada de primire a corespondentei, este probabil, nefiind totuși indicii in acest sens, ca ședința de judecată să se fi terminat, astfel ca cererea sa nu fi fost depusa la dosar in ședință publică. D. Notele de ședință apar primite la complet a doua zi.
Dar, instanța în motivare, de vreme ce nu a apreciat ca ar fi necesare noi lămuriri, precum si o repunere pe rol in sensul art. 151 C., avea totuși obligația minimala de a arata in hotărâre faptul depunerii la dosar a obiecțiunilor si a unei cereri de refacere a lucrării, precum si a motivelor pentru care nu s-a dat curs acestora, fie si pentru considerente de tardivitate, deci de procedură, iar nu de netemeinicie.
Nu în ultimul rând, la dosarul primei instanțe, la același termen, s-au depus înscrisuri noi de către reclamanți, care conțin declarație extrajudiciară și anexe: situații, schițe, procese verbale, declarația fiind dată de ing. N. M. PFA lucrări de cadastru. Înscrisurile apar depuse, dar necomunicate părții adverse, nefiind evaluate într-un sens sau altul, nici de instanță.
In apel, prin însăși cererea de apel, așa cum s-a arătat în precedent, s-au susținut de către pârâți aceleași nemulțumiri legate de proba cu expertiza fiind reluate argumentat obiecțiunile și cererea de refacere a lucrării, topo și evaluare. Printre argumente, se aduce și acela legat de faptul ca la realizarea lucrării nu a fost avută în vedere documentația cadastrală de la ambele imobile. In acest sens, prima instanța a arătat în cuprinsul hotărârii faptul că pârâții nu au depus documentația cadastrală. De asemenea, prima instanța a arătat că în autorizația de construire se face vorbire de proiect elaborat de arh. G. D., dar care nu s-a depus la dosar.
Or, în condițiile în care prima instanța nu a manifestat un minim rol activ în sensul disp. art. 129 alin. 4 si 5 C. în privința elementelor arătate în precedent, in scopul prevenirii oricărei greșeli in aflarea adevărului, a încuviințat și administrat totuși o proba cu înscrisurile primite la ultimul termen pe care nu a evaluat-o, fără a arata astfel, utilitatea sau inutilitatea ei, tribunalul încuviințează la rândul lui proba cu înscrisuri și testimonială, dar nu se pronunță asupra refacerii probei cu expertiza topo, încuviințând numai expertiza în specialitatea evaluare construcții.
Or, toate înscrisurile noi primite în prima instanță, precum și înscrisuri noi încuviințate și administrate în apel, câtă vreme se referă la teren, ar fi fost adecvat sa fie avute în vedere într-o expertiză tehnică de specialitate topografie și cadastru – cerută explicit și în termen, prin cererea de apel. In acest context instanța de apel arată, contrar celor reținute în primă instanță, ca expertul ar fi avut în vedere și documentația cadastrală a imobilului pârâților.
Pe de altă parte, câtă vreme expertiza în specialitatea topografie-cadastru s-a realizat având în vedere numai o parte din înscrisurile depuse în cauză, dar instanța a încuviințat în continuare proba cu înscrisuri privind terenul și nici nu a cerut expertului să facă un supliment la raport, dar nici nu le-a înlăturat motivat si argumentat sau doar a selectat numai o parte din acestea – cum ar fi trimiterea la schița realizată de expert ing. cadastrist N. M., Curtea a apreciat că acest procedeu se încadrează în cazul de recurs de casare prev. de art. 304 pct. 5 C., cu referire la art. 105 alin. 2 teza I, in sensul de acte îndeplinite cu neobservarea formelor legale.
Curtea a constatat că formele legale nerespectate de instanța de apel sunt cele prescrise de dispozițiile legale care reglementează obligația instanței de a se pronunța motivat asupra cererilor care investesc instanța, inclusiv cererea de probatorii – conform art. 167 alin. 1, 168 alin. 1, 261 alin. 1 pct. 5 si 268 alin. 4 C., interpretate si din perspectiva garantării dreptului la apărare, respectiv la un proces echitabil.
Astfel, dreptul părților la un proces echitabil, așa cum este reglementat în practica instanței de contencios european al drepturilor omului, prin raportare la art. 6 din CEDO, presupune și obligația instanței de a analiza susținerile părților, acceptând sau înlăturând motivat apărările acestora, ( CEDO, cauza Ruiz Torija c.Spaniei, Hotărârea din 9 decembrie 1994).
De asemenea, Curtea europeană a apreciat ca fiind o motivare insuficientă ignorarea de către instanță a obligației de a examina efectiv mijloacele, argumentele și propunerile de probă ale părților, fără a aprecia pertinența lor ( CEDO, cauza van de Hurk c. Olandei, Hotărârea din 19 aprilie 1994).
O asemenea constatare este posibila in calea de atac extraordinara a recursului, fiind compatibila analiza procedeului utilizat, cu structura caii de atac, întrucât instanța de recurs nu apreciază sau reapreciază proba si nu modifica starea de fapt care se stabilește ca regula, definitiv in fata instanței de apel – instanța superioară de fond, ci verifica modul in care aceeași instanță suverană în aprecierea utilității unei probe sub aspectul concludentei si pertinentei, se pronunța motivat asupra unei cereri și examinează efectiv, oferind o argumentație cuprinzătoare și convingătoare, în înlăturarea cererilor, apărărilor și probelor propuse de părți.
Numai în aceste condiții partea cunoaște și înțelege soluția pronunțată, decide dacă formulează sau nu o cale de atac, evaluează șansele de pierdere sau câștig, este în măsura sa formuleze in mod adecvat apărări pentru combaterea punctului de vedere al instanței, și nu în ultimul rând, instanța superioara, fie si numai pe legalitate, este în măsura sa exercite controlul judiciar. De asemenea, numai in acest mod, instanța de recurs este în măsură, făcând numai un control de legalitate, sa constate daca cercetarea judecătorească desfășurata a asigurat premisele stabilirii complete a stării de fapt .
Utilizarea unor formule în sensul analizării ansamblului materialului probator administrat, a înscrisurilor depuse sau a martorilor audiați în fața ambelor instanțe, nu satisface exigentele expuse in precedent, avand un grad foarte mare de generalitate, neputând fi nici acceptate, nici combătute, de vreme ce nu este expus raționamentul logico-juridic care a stat la baza unei anumite concluzii. De exemplu, in apel, s-a mai încuviințat proba testimoniala. Strict procedural este corect, găsindu-se în acest mod remediul efectiv pentru vătămarea produsa părții ca urmare a decăderii din proba, aplicata greșit in prima instanța. Dar, nu era suficientă audierea martorilor, ci era necesară după administrarea probei, in măsura în care informațiile furnizate nu erau relevante, să se arate care sunt motivele pentru care declarațiile se înaltură și nu au valoare probatorie.
Or, în lipsa unor asemenea motivări, dar în condițiile in care instanța face trimitere la declarațiile martorilor propuși de reclamant, sau face trimitere la unele înscrisuri depuse de aceștia și nu explică motivele pentru care unele din cele depuse de pârâți, deși administrate, nu sunt nici luate in seama, nici înlăturate, sau nu se evaluează interogatoriile încuviințate, se generează un dezechilibru procesual care nu poate fi acceptat si o îndoiala cu privire la corespondenta dintre concluziile instanței și realitate.
Această ultimă apreciere a instanței de recurs se referă la două împrejurări de fapt esențiale în cauză, respectiv:
-a. stabilirea unei corespondențe între reprezentările grafice specifice documentațiilor întocmite în cauză cu ocazia parcelării, întocmirii PUZ, PUD, a înstrăinărilor, a înscrierilor provizorii în CF, a eliberării autorizației de construire, a încheierii contractelor de executare construcții, a contractelor pentru utilități, racorduri, branșamente - toate realizate inclusiv cu concursul unor autorități sau firme specializate și realitatea de pe teren. Cu alte cuvinte, se impune o verificare mai atenta a modului cum au fost transpuse toate aceste documentații pe teren, dacă s-au strecurat erori, în ce moment și de către cine.
-b. în măsura în care, se constată după analizarea tuturor documentelor relevante de către expert în specialitatea topografie-cadastru, avizată, că pârâții au ocupat într-adevăr parte din terenul reclamanților, să se aibă în vedere pentru stabilirea bunei sau relei credințe a constructorilor, lămurirea cu mare atenție a unor aspecte ce pot avea relevanță în acest scop sau analizarea unor anumite circumstanțe obiective, după cum urmează:
- Pârâții nu ocupă în prezent o suprafață semnificativ mai mare decât cea din acte, deci nu dețin și terenul lor și teren de la reclamanți.
- Forma terenului ce apare ocupat de pârâți și pe care s-au edificat construcțiile în discuție, nu pare să fie determinată întâmplător, fiind obținută prin unirea unor anumite puncte de coordonate stabilite și utilizate pentru delimitarea parcelelor în planurile cadastrale.
- Inclusiv împrejmuirea a fost autorizată, iar lucrările de construire apar executate de o firmă, fiind ulterior recepționate. Ar fi util să se stabilească în ce ordine cronologică s-au executat lucrările, respectiv dacă s-a făcut întâi împrejmuirea.
- Nu sunt elemente care să susțină că la momentul împrejmuirii și începerii lucrărilor de către pârâți, terenurile învecinate lateral, ar fi fost la rândul lor împrejmuite.
- Orice acțiune umană are ca regulă un scop, o finalitate.
- Același lucru se poate afirma în anumite circumstanțe, și despre inacțiunea omului care trebuie să aibă o explicație rațională. Dar, pentru a fi definită ca pasivitate, este necesar să fi fost asumată, respectiv reclamanții să fi știut că pârâții au început să construiască pe terenul lor și, deși știau, au ales până la un moment dat să stea în pasivitate.
- În caz contrar, nu se poate vorbi de pasivitate, ci de necunoaștere. În acest caz, trebuie stabilit momentul în care reclamanții au aflat, dar și evenimentul sau faptul semnificativ care le-a furnizat informația, respectiv dacă a fost necesară părerea, respectiv analiza unui specialist . În această din urmă ipoteză, care ar fi probabilitatea de a greși, a unei persoane
- Nu în ultimul rând, având în vedere scopul acțiunii/inacțiunii, locul unde este amplasată construcția mare, cu valoare economică mai importantă, face ca nici terenul care, la rândul său are o valoare economică semnificativă, să nu fie folosit corespunzător de reclamanți, dar nici construcția să nu fie folosită ca atare, de către pârâți.
Se impune așadar, reluarea judecății evaluarea completă a probatoriului administrat sau administrarea unor probe noi apte să lămurească pricina sub toate aspectele, inclusiv împrejurările evidențiate în precedent.
În raport cu toate elementele analizate și expuse anterior, Curtea, ca instanță de recurs, nu este în măsură nici să modifice, dar nici să păstreze soluția pronunțată, iar în recurs nu poate fi administrată decât proba cu înscrisuri noi, potrivit art. 305 Cod procedură civilă.
Este incident cazul de recurs de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă și de trimitere prev. de art. 312 alin. 5 teza I Cod procedură civilă, impunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare în apel, părțile nefiind lipsite în aceste mod de un grad de jurisdicție pe fond.
Față de prioritatea în examinare a recursului pârâților și în raport cu soluția de casare cu trimitere care s-a impus, văzând strânsă legătură între cereri, respectiv caracterul accesoriu al cheltuielilor de judecată, recursul reclamanților apare de prisos a se examina ca atare, fiind admis ca urmare, pentru realizarea unei judecăți unitare în rejudecare.
Pentru aceleași considerente, dar per a contrario, au fost privite ca neîntemeiate apărările reclamanților corespunzătoare motivelor de recurs analizate în precedent, susțineri arătate în concluziile scrise depuse în recurs.
De asemenea, față de soluția de casare cu trimitere care s-a impus, nu vor fi examinate celelalte critici care vizează fondul cauzei, precum și susținerile fiecărei părți făcute în apărare, care privesc deopotrivă fondul litigiului, acestea urmand a fi avute în vedere în rejudecare pentru o judicioasa soluționare a cauzei.
În rejudecare, au fost încuviințate probele cu expertiza tehnică în specialitatea topografie și expertiza tehnică în specialitatea construcții, precum și proba testimonială.
Au fost audiați martorii N. G. L., P. Ambra V., N. M. și Gămescu C..
Rapoartele de expertiză au fost întocmite de d-nii experți M. P. și C. D. A..
Prin decizia civilă nr. 382/01.10.2013, pronunțată de Tribunalul D., apelul reclamanților M. A. și M. D. a fost respins, pentru considerentele ce succed:
Prin sentința civilă nr._/08.12.2010 a Judecătoriei C. s-a admis cererea de completare a sentinței apelate, în sensul că reclamanții au fost autorizați să efectueze pe cheltuiala pârâților lucrările de ridicare a construcțiilor în cazul în care aceștia refuză demolarea acestora, astfel că motivul de apel referitor la omisiunea primei instanțe de a se pronunța pe cererea lor de autorizare a efectuării pe cheltuiala pârâților a lucrărilor de demolare a construcțiilor a rămas fără obiect.
În privința cheltuielilor de judecată la care au fost obligați pârâții, tribunalul constată că instanța a acordat cheltuielile de judecată efectuate și dovedite de reclamanți în fața sa, respectiv taxa judiciară de timbru în cuantum de 1768 lei, onorariu de expert în cuantum de 400 lei, reclamanții nefăcând dovada plății onorariului de avocat solicitat prin concluziile scrise.
Apelul formulat de pârâți a fost admis, reținându-se că:
Reclamanții sunt proprietarii terenului în suprafață de 494 mp din acte (iar în urma măsurătorilor a reieșit o suprafață de 468 mp), situat în municipiul C., . nr.22, jud. D., potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 100/07.02.2006 de BNP M. O. A.-C., având următoarele delimitări și învecinări: la nord – . = 11,49 ml, limită convențională; la est – proprietar R. F., pe o distanță de 38,00 ml, limită convențională; la sud – proprietar V. D., pe o distanță de 4,58 ml, limită convențională, proprietar C. G., pe o distanță de 7,36 ml, limită convențională, proprietar Eftațiu C., pe o distanță de 1,25 ml, limită convențională și la vest – proprietar S. G., pe o distanță de 38,01 ml limită convențională, teren ce are număr cadastral provizoriu 19.086 și este intabulat în Cartea Funciară nr._ la OCPI D..
Potrivit încheierii nr. 4083/27.03.2006, pronunțată de Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliară D., în dosarul nr. 4083/2006, s-a dispus intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului de sub A1, cu titlu de drept de cumpărare, in favoarea reclamanților, sub B2 și B3, privind imobilul situat în municipiul C., ., nr.22, jud.D., compus din teren intravilan in suprafață de 494 mp (468 mp din măsurători) având număr cadastral provizoriu_, înscris în Cartea Funciară nedefinitivă nr._ a localității C., sub A1, proprietatea lui R. Ș., sub B1.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2382/24.05. 2007 de BNP Ș. F., C., jud. D., pârâții au dobândit în proprietate suprafața de 467 mp teren intravilan, situat în C., T.27/1, P.286, actual ., nr. 21, jud. D., cu vecinii: N – 11,74 De E; la E – 37 m O. N.; la S – 7,42 m E. C. si 6,17 m G. D.; la V – 38 m R. Ș., având număr cadastral provizoriu_, înscris in Cartea Funciară nr._ a localității C..
Conform raportului de expertiză întocmit în rejudecare de dl. expert M. P., terenul reclamanților, situat la numărul poștal 22, ., C., jud. D., în suprafață de 468 mp, identificat conform documentației cadastrale prin punctele de contur 50-51-52-11-55-56-27-50, are următoarele dimensiuni și vecinătăți: N – pe o latură de 11,49 m (pct. 50-51-52) cu . (limită convențională); S – pe o latură de 4,58 m (pct. 27-56) cu proprietatea V. D. (limită convențională), pe o latură de 7,36 m (pct. 56-55), cu proprietatea C. G. (limită convențională) și pe o latură de 1,25 m (pct. 55-11), cu proprietatea G. D. (limită convențională); E – pe o latură de 38,00 m (pct. 52-11), cu proprietatea P. H. F. și P. M. I. R. F. – nr. poștal 21, . (limită convențională); V – pe o latură de 38,01 m (pct. 50-27), cu proprietatea S. G. (limită convențională).
Terenul intravilan aparținând pârâților Pirvuletu H. F. și Pirvuletu M. I., situat în C., ., nr. 21 (fost T27/1, P286), jud. D. și identificat în expertiză conform documentației cadastrale, are suprafața de 467 mp (punctele de contur 52-53-5-54-11-52), cu următoarele dimensiuni și vecinătăți: Nord – ., pe distanța de 11,74m, puncte 52-53; Sud - E. C., pe distanța de 7,42 m, (pct. 5-54),G. D., pe distanța de 6,17 m, puncte 54-11; Est - O. N. – pe distanța de 36,00 m, puncte 53-5; Vest - M. A. C. și M. D., pe distanța de 38,00 m, puncte 11-52.
Tribunalul reține din raportul de expertiză efectuat de dl. expert M. P. că în zonă nu au existat modificări ale PUZ sau PUD.
Astfe, expertiza a arătat că planul parcelar (cu amplasamentul parcelelor cu numerele de la 158 la 343), efectuat de S.C. Proiect S.A. în această zonă a fost însușit de Primăria C., conform procesului-verbal din data de 29.11.1996, toate documentațiile de cadastru întocmite fiind verificate de către OCPI D. după acest plan parcelar al cărui inventar de coordonate în sistem STEREO 70 al punctelor bornate și materializate pe teren a fost consemnat în acest proces-verbal. Procesul-verbal de predare-primire a fost însoțit de calculul suprafețelor pe baza coordonatelor X,Y rezultate din măsurătorile cadastrale și pentru P286 (S- 466,79 mp) și P287 (S- 467,98 mp).
Atât terenul pârâților cât și cel al reclamanților, situate anterior în T27/1 P286, respectiv T27/1P287 și prevăzute în extravilan au fost incluse în intravilan, conform PUG al municipiului C., avizat de Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului nr. 93/2000, realizat de S.C. Proiect S.A., cu proiectul nr. 6913/A/1998, aprobat de Consiliul Local C. prin Hotărârea nr. 23/2000.
Ambele terenuri au fost incluse din punctul de vedere al măsurătorilor cadastrale rezultate în proiectul executat de S.C. Proiect S.A. C., respectiv proiectul nr. 6234 "Plan Urbanistic de detaliu zona Parc R. – Hipodrom C.", întocmit în anul 1993 și din punctul de vedere al noii categorii de folosință au fost incluse ulterior în proiectul nr. 6913/A întocmit în anul 1998 tot de către proiectantul executant S.C. Proiect S.A. C..
În PUD-ul R. Hipodrom, avizat de Primăria Municipiului C. la solicitarea apelantei-reclamante M. D., anexat la certificatul de urbanism nr._/2011, configurația celor două terenuri este similară celei din documentațiile cadastrale ale părților.
Pârâții Pirvuletu H. F. și Pirvuletu M. I. au împrejmuit terenul în suprafață de 751 mp (identificat prin punctele de contur 20-3-53-5-54-11-55-56-27-26-25-24-21-51-20), din care suprafața de 284 mp, delimitată de punctele de contur 51-52-11-55-56-27-26-25-24-21-51 pe anexa 1 la raport, este situată la numărul poștal 22, și au edificat două construcții (C1, S – 98 mp și C2, S – 32 mp).
Apelanții-pârâți dețin autorizația de construire nr. 1440/17.09.2008, privind realizarea unei locuințe P+E+M, a unei anexe, precum și a unei împrejmuiri pe terenul situat în ., nr. 21, în baza proiectului realizat de arhitect G. D. (depus în rejudecare și aflat la filele 105-157).
Suprafața de 60 mp din construcția C1 este edificată pe terenul reclamanților, iar construcția C2 este edificată în întregime pe acest teren.
Tribunalul apreciază însă că apelanții-pârâți au fost de bună-credință, neavând cunoștință că prin modul de amplasare a construcțiilor au ocupat terenul apelanților-reclamanți.
Această concluzie reiese din următoarele mijloace de probă:
În primul rând, în raportul de expertiză întocmit în rejudecare de dl. expert M. P., la obiectivul nr. 7 (fila 57) se arată că documentațiile cadastrale ale terenurilor părților nu au fost transpuse pe teren, fapt ce a determinat erori privind amplasarea construcțiilor. Așa cum arată expertul, apelanții-pârâți și proiectantul care le-a întocmit documentația pentru obținerea autorizației de construire aveau obligația ca înainte de începerea edificării construcțiilor să efectueze trasarea și marcarea suprafeței pe care o aveau în proprietate, în funcție de coordonatele în sistem STEREO 70 ale documentației cadastrale ale terenului lor și să marcheze cele patru colțuri ale parcelei 286 din T27/1, după care urma să-și edifice construcțiile în funcție de autorizația de construcție, fapt care nu s-a întâmplat.
Tribunalul apreciază că proiectantul trebuia să se asigure de efectuarea trasării și marcării suprafeței înainte de realizarea construcțiilor, dată fiind natura profesiei sale precum și probabilitatea întâlnirii unor alte situații de acest gen în exercitarea activității de proiectare, acesta fiind cel care trebuia să le aducă la cunoștință apelanților-pârâți că trebuie să efectueze aceste operațiuni.
Pe de altă parte, se reține că, la momentul la care apelanții-pârâți au împrejmuit terenul, nici un alt teren nu mai era împrejmuit în zonă, așa cum reiese din declarațiile martorilor N. G. L. și P. Ambra V. și nici nu era realizată o altă construcție (S. R. V.). Așa cum s-a învederat în raportul de expertiză întocmit de dl. M. P., nici apelanții-reclamanți nu au efectuat o delimitare a terenului proprietatea lor și mai mult, au asistat pasivi la edificarea construcțiilor de către apelanții-pârâți. Astfel, din declarațiile martorilor P. Ambra V., N. G. L. (audiați în rejudecare), Mitoi P. C. și S. R. V. (audiati în apel în primul ciclu procesual) reiese că, pe parcursul realizării construcțiilor, apelantul-reclamant a venit de mai multe ori în zonă, însă nu a obiectat nimic cu privire la împrejmuirea terenului – realizată anterior începerii edificării construcțiilor- ori cu privire la amplasarea acestora. Mai mult, martorii S. R. V., N. G. L. și P. Ambra V. au arătat că reclamanții și-au dat acordul ca pârâții să amplaseze provizoriu o hazna pe terenul lor, până la edificarea construcțiilor. De altfel, chiar reclamantul a recunoscut la interogatoriul luat în fața instanței de fond că în perioada ridicării construcției a venit de mai multe ori în zonă și a observat care este amplasamentul acesteia, arătând că nu a avut obiecții față de împrejmuirea terenului și ridicarea construcțiilor pentru că nu și-a dat seama.
Buna-credință a apelanților-pârâți reiese și din disponibilitatea acestora de a găsi o rezolvare amiabilă a situației create. Astfel, martorii G. P. C. și N. M., audiați în rejudecare, au arătat că apelantul-pârât a recunoscut în prezența acestora că a greșit, încercând să găsească o rezolvare amiabilă, cel de-al doilea martor arătând că apelantul-pârât ar fi oferit un alt teren reclamantului, iar cei doi au discutat inclusiv despre preluarea construcției –locuință și terenului din spate de către reclamant. Același martor a arătat că "familia P. a încercat să acorde o cale de acces reclamanților la . cu etaj, pe care erau dispuși să o ofere reclamanților".
Și martorul S. R. V., audiat în apel în primul ciclu procesual a arătat că apelanții-pârâți i-au oferit apelantului-reclamant un alt teren.
Ori este evidentă buna-credință a apelanților-pârâți, întrucât, dacă aceștia ar fi ocupat voit terenul reclamanților, este puțin probabil că ar fi putut să ofere apoi acestora chiar construcția pe care au realizat-o în acest mod.
Din declarația martorului N. M. aflată la fila 110 din dosarul de fond (pe care martorul a declarat cu ocazia audierii în rejudecare că și-o menține), reiese că greșeala a apărut probabil din cauza faptului că nu a fost contactată persoana care a întocmit documentația cadastrală sau o persoană autorizată în acest sens și unirea punctelor a fost greșită: 898-914 în loc de 898-913, punct existent și în momentul executării de către martor a măsurătorilor la data de 05.12.2009, la solicitarea reclamanților și materializat prin țeavă metalică, lucru recunoscut de ambele părți.
Și din concluziile raportului de expertiză întocmit de dl. expert C. D. A. reiese buna-credință a apelanților-pârâți, construcțiile realizate de aceștia respectând autorizația de construire nr. 1440/17.09.2008 sub următoarele aspecte: suprafețele construite, desfășurate și utile ale încăperilor celor două clădiri, soluțiile constructive ale acestora, amplasarea locuinței la 10,29 m de gard, respectiv la 17,79 m de axul străzii, deci la mai mult de 10,50 m față de axul străzii așa cum impunea autorizația, respectarea distanței de 7,50 m față de axul străzii în privința împrejmuirii. Expertul concluzionează că s-au respectat prevederile autorizației de construire, dar nu s-a respectat amplasarea strict pe teren, așa cum reiese din expertiza topografică.
In aceste conditii, instanta apreciaza ca neintemeiat capatul de cerere formulat de apelanții-reclamanti in sensul obligarii apelanților-parati la demolarea construcțiilor, in baza art 494, al 2 C civ, temei juridic precizat în cererea introductivă, atat timp cat apelanții-parati nu se regasesc in situatia constructorului de rea-credinta pe terenul altei persoane pentru a fi aplicabile aceste dispozitii legale.
În conformitate cu art. 1076 din Codul civil din 1864„ creditorul poate cere a se distrui ceea ce s-a făcut călcându-se obligația de a nu face și poate cere a fi autorizat a distrui el însuși, cu cheltuiala debitorului”.
Art. 494 alin. 1 consacră dreptul proprietarului de a obliga persoana care a construit pe terenul proprietatea sa cu materialele ei să ridice aceste construcții. Cu toate acestea art. 494 alin. 3 teza a II-a prevede că în cazul în care clădirile „au fost făcute de o a treia persoană de bună-credință, proprietarul pământului nu va putea cere ridicarea sus-ziselor (...) clădiri (...)”.
Având în vedere că s-a constatat buna-credinta a apelanților-parati, instanta nu va da însă curs prevederilor art 494, al. 3 C civ in sensul solicitat de aceștia atat timp cat aceste prevederi legale devin aplicabile in momentul in care proprietarul terenului isi manifesta optiunea de a deveni proprietar si asupra constructiilor ridicate pe terenul sau, ori in cauza, reclamanții nu si-au manifestat optiunea de a deveni proprietari asupra constructiilor ridicate pe terenul aflat in proprietatea lor.
Având în vedere aceste considerente, în baza art. 296 C.pr.civ., va fi admis apelul formulat de pârâți, va fi schimbată sentința apelată în parte, în sensul admiterii în parte a acțiunii principale și respingerii capătului de cerere din acțiunea introductivă având ca obiect obligarea pârâților la demolarea construcțiilor realizate de către aceștia pe terenul proprietatea reclamanților ca neîntemeiat.
Se va admite în parte cererea reconvențională și se va constata calitatea pârâților de constructori de bună credință pe terenul proprietatea reclamanților.
Se va respinge capătul de cerere din cererea reconvențională ce vizează obligarea reclamanților la plata către pârâți a contravalorii creșterii fondului ca neîntemeiat.
Având în vedere valoarea de creștere a fondului, stabilită de expert C. D. A. prin raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză, valoare ce face obiectul cererii reconvenționale, cerere pentru care pârâții reclamanți nu au achitat taxa judiciară de timbru corespunzătoare, calculată potrivit art. 2 alin. 1 Legea nr. 146/1997, în temeiul art.18 alin 1 și art. 20 alin. 5, tribunalul va stabili pentru formularea cererii reconvenționale în fața instanței de fond o taxă de timbru în cuantum de 7321,19 lei și timbru judiciar în cuantum de 5 lei, precum și o taxă de timbru în cuantum de 2746,6 lei și timbru judiciar de 5 lei pentru apel, sume pentru care va dispune darea în debit a acestora.
În baza art. 274 C.pr.civ., având în vedere că apelanții reclamanți au căzut în pretenții, vor fi obligați aceștia la plata către apelanții pârâți a sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs reclamanții M. A. C. și M. D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare au arătat că sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 6, 7 și 9 și au solicitat în temeiul art. 312 pct. 2 C. admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei pronunțate în apel, respingerea apelulului declarat de pârâți, modificarea în parte a sentinței civilă nr._ din 06.10.2010, pronunțată de instanța de fond, numai privire la obligarea apelanților pârâți și la plata sumei de 400 lei ce reprezintă cheltuieli de judecată datorate la fond (onorariu expert) și menținerea restul dispozițiilor sentinței.
Arată că în rejudecare după casare nu se respectă dispozițiile dec. nr. 6377/17.05.2012 prin care, în ceea ce îi privește, se admite recursul, se casează și se trimite cauza la rejudecare în apel, în condițiile în care recursul recurenților reclamanți viza acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 400 lei, reprezentând parte din onorariul pentru expertiza topo efectuată în primă instanță.
In apel, în rejudecare se respinge apelul reclamanților retinindu-se în considerente, că reclamanții nu au făcut dovada plătii onorariului de avocat solicitat concluziile scrise (fila 13 alin. 1 din decizie). Ori, la instanța de fond, prin încheierea din 14.04.2010, s-a încuviințat proba expertiza, onorariul fiind stabilit la suma de 800 lei, în sarcina pârâților, 400 lei, și, reclamanții, 400 lei.
La fila 51 din dosar, cu chitanța nr._/1 au achitat suma de 401, 70 lei, ce reprezintă partea reclamanților din onorariul expertului. Aceasta sama de 400 lei ce reprezintă partea din onorariu de expert au cerut-o prin apel si au si probat-o cu chitanța depusa la dosar.
Critica hotarârea instanței de apel cu privire la admiterea apelului piritilor, a schimbării in parte a s.c._/06.10.2010, respingerea capătului de cerere din acțiunea inițiala avînd ca obiect obligarea pârâților la demolarea construcțiilor realizate de aceștia pe terenul proprietatea reclamanților și cu privire la admiterea în parte a cererii reconvenționale și constatarea calității de constructor de bună credință a pârâților pe terenul proprietatea reclamanților.
Prin s.c nr._ din 08. 12.2010 (definitivă și irevocabilă prin neexercitarea căii de atac) se admite cererea de completare dispozitiv și sunt autorizați reclamanții să efectueze pe cheltuiala pârâților lucrările de ridicare a construcțiilor în cazul în care aceștia refuză demolarea construcțiilor.
Apelul pârâților P. este declarat numai împotriva s.c. nr._/06.10.2010 (apel declarat prin fax la 06.12.2010).
Tribunalul D. a reținut în motivarea hotărîrii că reclamanții sunt proprietari pe suprafața de 494 mp din acte, teren situat în C., . nr. 22, iar pîrîțîi sunt proprietari pe suprafața de 467 mp, teren situat în C., . nr. 22
S-a reținut în rejudecarea apelului că în zonă nu au existat modificări de PUZ sau PUD.
La fila 14 din considerentele deciziei, se reține că pârâții au împrejmuit terenul în suprafață de 751 mp, situat la nr. poștal 22 (în condițiile în care erau proprietari doar pe 467 mp) pe care au edificat 2 construcții: C1 cu o suprafață de 98 mp și C2 cu o suprafață de 32 mp, C1 avînd suprafața de 60 mp edificări pe terenul reclamanților, iar C2, edificat în întregime tot pe terenul reclamanților.
S-a mai reținut greșit că împrejmuirea terenurilor s-a realizat anterior începerii construcțiilor și că reclamanți nu au avut obiecții cu privire la împrejmuire și nici la ridicarea construcțiilor.
Ori, inițial au fost ridicate construcțiile, iar ulterior a fost efectuată împrejmuirea terenurilor cu gard. Casa pârâților C1 are regimul P+E+M, iar gardul despărțitor este amplasat la o distanță de 80 cm de această casă. Nu se putea monta schelă și efectua lucrări de construcție dacă exista gardul împrejmuitor.
Momentul de la care s-a făcut împrejmuirea de către pârâți a suprafeței de 751 mp este clar după efectuarea construcției. Oricum, pentru împrejmuire nu există autorizație de construcție!
Se reține în mod greșit de Tribunal că de vină este proiectantul care i-a întocmit documentația pentru obținerea autorizației de construcție, care avea obligația înainte de începerea efectuării construcțiilor să efectueze trasarea și marcarea suprafeței pe care o aveau în proprietate, după care urma să-și edifice construcțiile în funcție de autorizația de construcție, fapt care nu s-a întîmplat.
Proiectantul a fost angajat de către pârâți. Ca atare, raporturi juridice s-au născut între pârâții și proiectant. Vina proiectantului care nu a trasat și marcat corect suprafețele înainte de edificarea construcțiilor le profită pârâților și nu întărește buna credință a acestora la momentul edificării casei.
Reclamanții au raporturi de vecinătate cu pârâții; acțiunea în revendicare i s-a admis, pârâții au fost obligați să le lase liber terenul și nu proiectantul.
Starea de fapt cu privire la împrejmuirea terenului și data la care s-a efectuat această împrejmuire sunt greșit reținute de tribunal ca fiind anterioare edificării construcției. De asemenea, s-a reținut greșit de către Tribunal că nici reclamanții nu au făcut o delimitare a terenului proprietatea lor. Ori, s-a probat că la 05.12.2009 au delimitat terenurile și au bătut țăruși.
Pârâții deși dețin autorizația de construcție pentru casă din 2008, la data delimitării terenurilor de către ing. cadastrist N. M. și montării țevilor metalice (recunoscute de ambele părți) nu era edificată construcția. Ulterior, una dintre țevile metalice montate în 2009 a fost identificată in interiorul proprietății pârâților, cea închisă cu gard. Per a contrario, dacă gardul pârâților a fost edificat înaintea casei, nu puteau monta țărușii și țevile de delimitare dintre proprietăți în interiorul curții lor. Țeava de delimitare montată chiar de N. M. în 2009 și găsită în curtea pârâților, astfel cum este acum închisă prin acapararea terenului reclamanților, s-a recunoscut chiar de către pârâți că a fost montată la momentul delimitării celor două terenuri.
Expertul M. a concluzionat că nu s-au respectat prevederile autorizației de construcție cu privire la amplasarea strict pe teren a construcțiilor, punct de vedere însușit de către instanță, care totuși stabilește că apelanții pârâți sunt de bună credință întrucît „dacă aceștia ar fi ocupat voit terenul reclamanților este puțin probabil că ar fi putut să ofere apoi acestora chiar construcția care au realizat-o în acest mod". Ori, înainte de promovarea acțiunii este adevărat s-au purtat discuții, care nu s-au materializat cu privire la găsirea unor soluții, dată fiind ocuparea terenului în maniera în care jumătate din terenul reclamanților este ocupat, rămînîndu-le liber doar un triunghi, în spatele casei construite de pârâți.
Practic, soluția găsită de pârâți era fie să le cumpere casa edificată de aceștia, la prețul cerut de aceștia, fie să le pună la dispoziție terenul liber din fața casei lor. Ori, reclamanții au vrut să-și edifice o altă casă, pe un teren cu o altă deschidere la stradă, dar și în adîncime așa cum au cumpărat terenul și să nu fie condiționați de sume enorme pe care să le plătească vecinilor care le-au ocupat terenul.
Pârâții sunt de rea credință deoarece au ocupat cu știință parte din terenul proprietatea reclamanților, iar acest fapt rezultă pe de o parte, din modul în care au amplasat construcțiile pe teren - acestea nu-și respectă planul de amplasament și situație, sunt poziționate oblic față de axul străzii și ar fi trebuit să fie poziționate perpendicular, astfel spus, cea mai mare parte a construcției C1- casa - este amplasată pe terenul reclamanților, iar anexa C2 în integralitate; pe de alta parte, pârâții au îngrădit atît terenul lor și suprafața de 284 mp din terenul reclamanților, detinând în prezent o suprafață de teren mai mare decît cea cumpărată;
Greșeala capitală a pîriților constă în faptul că nu au efectuat trasarea suprafeței de teren pe care o aveau în proprietate la momentul edificării construcțiilor (culpa exclusiva) în condițiile în care aveau documentație cadastrală și au probat că terenul reclamanților și al pîriților fusese anterior delimitat și bornat cu țăruși (a se vedea declarația martorului N., audiat în rejudecare, care se completează cu declarația autentică depusă la instanța de fond ).
Terenurile, atît cel al reclamanților, dar și al pârâților Pirvulețu au fost măsurate și delimitate. Numitul N. Mgrcea, audiat în apel - persoana autorizată ce a efectuat cadastrul terenului cumpărat de reclamanți - precizează expres: „Eu am delimitat terenul cu țăruși. După ce a dobândit terenul, M. m-a chemat să-i arăt amplasamentul acestuia" (al terenului). Inițial, terenurile au fost delimitate cu țăruși din lemn, ulterior cu țăruși metalici și borne la capete. Tot ing. N. M. a arătat că la momentul prezentării sale la teren, a doua oară, cînd a delimitat terenurile nu exista nicio construcție și că au fost bătuți din nou țăruși.
La întrebarea nr. 5 din interogatoriul administrat la instanța de fond, pirita Pirvulețu M. I., recunoaște că terenurile au fost delimitate prin țăruși de fier, la capete.
Fără a respecta această delimitare a terenului, pârâții P. construiesc întîi casa și anexa, apoi și împrejmuirea, iar la ultima măsurătoare efectuată în teren de numitul N., în anul 2010, găsesc în interiorul terenului așa cum a fost împrejmuit prin gard de pârâți țărușul metalic care delimita practic cele două proprietăți - declarația ing. N. M. din rejudecare apel se coroborează cu declarația autentificată sub nr. 476/2010, fila 110 dosarul Judecătoriei C.).
Buna credință a constructorului trebuie înțeleasă ca fiind convingerea eronată a autorului că are un drept de proprietate pe terenul pe care edifică construcția, convingere ce nu trebuie să fie culpabilă acestuia.
Prin concluziile din ședința de judecata, apelanții piriti au recunoscut „s-a făcut o greșeală la momentul împrejmuirii terenului", insa greșeala a fost intenționata inca de la momentul edificării construcțiilor, deoarece casa si anexa au fost edificate inițial, ulterior au împrejmuit cu gard terenul.
In 2009, nu exista gard intre cele 2 terenuri aspect relatat de martorul Granescu C. audiat in rejudecare la propunerea apelanților piriti. De altfel intre casa C1 si gardul montat de piriti este o distanta mai mica de 1 m, fiind vorba de casa P+l+M, pentru edificarea casei era necesara montarea unor schele care au latime mai mare de 1 m asa incit este greu de crezut ca este reala susținerea piritilor conform căreia au montat întîi gardul și ulterior au amplasat construcțiile.
Ori, în condițiile în care pârâții nu au respectat amplasamentul construcțiilor pe teren, așa cum erau obligați prin Autorizația de construcție nr. 1440/18.0._, cele două construcții (casa și anexa) fiind edificate oblic pe teren și nu perpendicular față de axul străzii, au delimitat cu gard terenul aferent construcțiilor, în interiorul terenului astfel îngrădit identificîndu-se unul din țărușii metalici ce delimitau cele două proprietăți, montați anterior edificării construcțiilor și a gardului de către pârâți, aceștia sunt constructori de rea - credință, urmînd a fi obligați potrivit art. 494 C Civ la ridicarea acestor construcții de pe terenul revendicat, pe cheltuiala acestora.
De asemenea, urmează a se avea în vedere că terenul ocupat de pârâți nu are aceeași formă cu terenul proprietatea acestora, prezentat în actele de proprietate și cadastru.
În rejudecare, prin expertiza efectuată de exp. M. P., în planul amplasament întocmit, arată în mod explicit suprafața ocupată de fam. P. terenul reclamanților - 284 mp - între punctele de contur 51, 52,11 27, 26, 25, 24, 21 precum poziționarea construcțiilor pe teren, dar și proprietatea pârâților, identificată între punctele de contur 52,53,5,54,11. Altfel spus, pârâții ocupă în integralitate terenul proprietatea lor din . nr. 21, delimitat cu gard față de vecinul de Est, O. N., dar și suprafața de 284 mp din terenul proprietatea reclamanților din . nr. 22.
La data de 25.11.2010 apelanții reclamanți, depun la Judecătoria C. 2 cereri: una de completare dispozitiv, înregistrată sub nr._ și apelul, înregistrat nr._.
Prin s.c nr._ din 08.12.2010 (definitiva și irevocabilă prin neexercitarea căii de atac) se admite cererea de completare dispozitiv și sunt autorizați reclamanții să efectueze pe cheltuiala pârâților lucrările de ridicare a construcțiilor în cazul în care aceștia refuză demolarea construcțiilor. Această hotărâre este irevocabilă! Ori, prin modificarea sentinței prin admiterea apelului și respingerea capătului de cerere având ca obiect demolarea construcțiilor din acțiunea inițială, există contradicție între cele 2 dispoziții, reclamanții fiind irevocabil autorizați să efectueze pe cheltuiala pârâților lucrările de ridicare a construcțiilor – disp. art. 304 pct. 7 C..
Intimații-pârâți, legal citați, au formulat și depus la dosar întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală a hotărârii pronunțate de instanța de apel.
Examinând recursul prin prisma criticilor aduse și a dispozițiilor legale incidente, Curtea constată următoarele:
Din modul în care sunt formulate motivele de recurs reiese incidența în cauză a motivelor de nelegalitate prevăzute de disp. art. 304 pct. 7 și 9 cpc.
În relevanța soluționării recursului are prioritate analiza dispozițiilor art. 304 pct. 9 cpc, urmând ca în subsidiar să fie cercetate prevederile punctului 7, dar numai în măsura în care ar mai fi necesar un astfel de demers.
Dispozițiile art. 304 pct. 9 cpc au următorul conținut: „Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate:
...9. când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii;...”
Ori, prin motivele de recurs se acuză în primul rând aplicarea greșită a disp. art. 494 c. civil - „Dacă plantațiunile, construcțiunile și lucrările au fost făcute de către o a treia persoană cu materialurile ei, proprietarul pământului are dreptul de a le deținea pentru dânsul, sau de a îndatora pe acea persoană să le ridice.” -, respectiv a excepției reglementate în alineatul 3, în cazul constructorului de bună-credință.
Legea nu definește în mod expres ce înțelege prin noțiunea de „o a treia persoană de bună credință”, sau prin ceea ce în literatura de specialitate și jurisprudență s-a consacrat ca fiind ipoteza „constructorului de bună-credință”.
Curtea acceptă ideea că buna sau reaua credință a constructorului este în principal o problemă de interpretare a probatoriului, cu o singură excepție care devine incidentă în momentul în care reținerea bunei-credințe intră în contradicție cu dispozițiile legale care reglementează obligația constructorului de a respecta autorizația de construire.
Autorizația de construire este acel act care conferă dreptul de a construi un imobil, fiind consfințită în legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.
Potrivit disp. art. 1 din această lege, executarea lucrărilor de construcții este permisă numai pe baza unei autorizații de construire sau de desființare, emisă în condițiile legii, la solicitarea titularului unui drept real asupra unui imobil - teren și/sau construcții - identificat prin număr cadastral.
De asemenea, conform art. 2, autorizația de construire constituie actul final de autoritate al administrației publice locale pe baza căruia este permisă executarea lucrărilor de construcții corespunzător măsurilor prevăzute de lege referitoare la amplasarea, conceperea, realizarea, exploatarea și postutilizarea construcțiilor.
Potrivit prevederilor aceluiași act normativ, executarea fără autorizație de construire ori cu nerespectarea prevederilor acesteia a unei lucrări poate fi de natură a constitui fie o infracțiune, fie o contravenție, în raport de situația incidentă.
Prin urmare, nerespectarea autorizației de construire reprezintă o gravă încălcare a legii, de unde rezultă și incidența disp. pct. 9 al art. 304 cpc, iar necunoașterea legii nu poate fi scuzabilă și nici nu poate fundamenta constatarea unui situații întemeiate pe bună-credință.
Chiar dacă Noul cod civil nu este aplicabil în speță, Curtea constată că în disp. Art. 586 din acest act normativ – care are ca titlu marginal „Buna-credință a autorului lucrării” -, se susține aceeași argumentare ca și cea efectuată în rândurile de mai sus:
„(1) Autorul lucrării este de bună-credință dacă se întemeiază fie pe cuprinsul cărții funciare în care, la data realizării lucrării, era înscris ca proprietar al imobilului, fie pe un mod de dobândire nesupus înscrierii în cartea funciară, dacă, în ambele cazuri, nu rezulta din cartea funciară și nu a cunoscut pe nicio altă cale viciul titlului său.
(2) Cu toate acestea, nu poate invoca buna-credință cel care construiește în lipsa sau cu nerespectarea autorizațiilor cerute de lege.”
Ori, chiar dacă acest text din Noul cod civil nu este aplicabil, legea care impune ca orice construcție să respecte autorizația în baza căreia se verifică dacă ai sau nu dreptul de a construi un imobil este în vigoare încă din anul 1991, iar încălcarea dispozițiilor acestei din urmă legi este imputată autorului construcției.
Expertizele dispuse în cauză constată fără echivoc că autorizația de construire nu a fost respectată în integralitatea sa, neputând fi pus în discuție un caz de respectare parțială a autorizației, de vreme ce legea solicită o conformitate totală.
Culpa proiectantului nu poate profita celui care a ales să intre în raporturi contractuale cu un astfel de specialist, fiind un caz de culpa in eligendo imputabil tot pârâților, iar nu reclamanților, care sunt terți față de astfel de raporturi contractuale.
Celelalte aspecte pe care instanța de apel își reține soluția de constatare a bunei-credințe pârâților-intimați sunt irelevante în raport de aserțiunile precedente, în raport de care se poate concluziona că în momentul în care legea este încălcată, buna-credință încetează.
În condițiile mai sus expuse, cercetarea motivului de recurs întemeiat pe punctul 7 al art. 304 cpc devine de prisos, deoarece este înlăturată contradicția dintre dispozitivul sentinței și cel al hotărârii prin care se completează acest dispozitiv.
În ceea ce privește motivul de recurs ce vizează acordarea cheltuielilor de judecată, acesta face referire numai la modul de interpretare a dovezilor care atestă efectuarea de astfel de cheltuieli, de unde rezultă că nu poate fi încadrat în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 cpc.
În concluzie, având în vedere constatarea calității de constructor de rea-credință a intimaților-pârâți se impune menținerea soluției de admitere a acțiunii promovate de către reclamanții-recurenți și respectiv de respingere a cererii reconvenționale, aceasta din urmă întemeindu-se pe ipoteza constatării unei bune-credințe în edificarea construcțiilor aflate în litigiu.
Potrivit disp. art. 312 cpc va admite recursul declarat de recurenții-reclamanți M. D. și M. A. C. împotriva deciziei civile nr. 382/01.10.2013, pronunțată de Tribunalul D..
Va modifica în parte decizia în sensul că, va respinge ambele apeluri.
Va respinge cererile părților privind plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel.
Vor fi menținute dispozițiile deciziei cu privire la stabilirea taxelor de timbru în sarcina apelanților-pârâți și darea în debit, întrucât nu pot face obiectul prezentului recurs.
Vor fi menținute dispozițiile sentinței.
Având în vedere și disp. art. 274 cpc vor fi obligați intimații la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs de recurenți, în cuantum de 1000 lei, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenții-reclamanți M. D. și M. A. C. împotriva deciziei civile nr. 382/01.10.2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți P. H. F. și P. M. I..
Modifică în parte decizia în sensul că, respinge ambele apeluri.
Respinge cererile părților privind plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel.
Menține dispozițiile deciziei cu privire la stabilirea taxelor de timbru în sarcina apelanților-pârâți și darea în debit.
Menține dispozițiile sentinței.
Obligă intimații la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs de recurenți, în cuantum de 1000 lei.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14 Martie 2014.
Președinte, S. A. C. | Judecător M. M. | Judecător, I. M. |
Grefier, A. Golașu |
Red. AC/
Tehnored. AG. 31 Martie 2014
Jud. fond: A. Ghialdîr
Jud. apel: D. G. și L. L. B.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1445/2014. Curtea de Apel... | Strămutare. Sentința nr. 13/2014. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
