Legea 10/2001. Decizia nr. 331/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 331/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 06-02-2014 în dosarul nr. 10953/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 331
Ședința publică de la 06 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. I.
Judecător E. B.
Grefier A. C.
x.x.x.
Pe rol judecarea apelului declarat de apelantul reclamant V. B. P. împotriva sentinței civile nr. 153 din 11.10.2013, pronunțată de Tribunalul D., Secția I Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât P. Municipiului C., având ca obiect legea 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul reclamant V. B. P. personal și asistat de avocat N. P., lipsind intimatul pârât P. Municipiului C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că apelul a fost declarat și motivat în termen, după care;
Instanța constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra apelului de față.
Avocat N. P., pentru apelantul reclamant V. B. P., a pus concluzii de admitere a apelului conform motivelor scrise.
S-a susținut că a fost greșit soluționată excepția tardivității formulării notificării și a solicitat repunerea în termenul prevăzut de Legea 10/2001 cu privire la data la care poate solicita restituirea proprietății.
CURTEA
Asupra apelului de față;
La data de 21 iunie 2013 reclamantul V. B. P. a formulat contestație împotriva dispoziției nr._/26.02.2013 emisă de P. Municipiului C., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligat pârâtul la restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul preluat de Statul Român de la mama reclamantului, V. E., situat în C., ..10, județul D., compus din teren în suprafață de 380 m.p. și o construcție de 39,59 mp trecute în proprietatea statului conform Decretului de expropriere nr.441/1986, imobil înscris în Anexa 8, la poziția 5.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că dispoziția atacată a fost soluționată nefavorabilă, deoarece termenul limită prevăzut de lege până la care avea posibilitatea să formuleze notificarea era data de 14.02.2002,
A solicitat să se dispună repunerea în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 cu privire la data la care se pot solicita restituirea proprietății sau acordarea de despăgubiri.
Reclamantul a menționat că mama sa, V. E., decedată la data de 06.09.1986 a deținut în proprietate până în anul 1986 imobilul situat în C., ..10, județul D. compus din teren în suprafață de 389 m.p. și o construcție de 39,50 m.p., trecute în proprietatea statului conform Decretului de expropriere nr.441/1986, imobil înscris în Anexa 8.
Imobilul a fost expropriat fără ca statul român să plătească proprietarului vreo despăgubire raportată la valoarea imobilului preluat, însă statul, la data decesului mamei sale a acordat reclamantului și familiei sale un apartament în chirie situat în C., ., județul D., în care reclamantul locuiește în prezent în calitate de chiriaș.
A mai arătat că statul i-a asigurat în schimbul unei chirii o locuință din fondul locativ de stat, locuință de care în prezent nu mai poate beneficia deoarece adevărații proprietari ai imobilului cer evacuarea sa.
Reclamantul a notificat P. Municipiul C., iar pârâtul a comunicat a depășit cu mult termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001.
In ședința din data de 27.09.2013, reclamantul a precizat ca motivul repunerii în termen este inexistenta interesului in perioada in care a curs termenul de decădere prevăzut de Legea 10/2001, întrucât la momentul respectiv reclamantul deținea un imobil in care să locuiască si nu avea interes sa promoveze cerere prin care sa își aducă in patrimoniu imobil.
Tribunalul D. – Secția I Civilă, prin sentința civilă nr. 153 din 11.10.2013, a respins cererea de repunere în termen ca neîntemeiată.
A admis excepția tardivității cererii și a respins cererea ca tardiv formulată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:
Reclamantul a formulat notificare in temeiul Legii 10/2001, la data de 12.02.2013.
S-a arătat că legea nu enumera cazurile în care poate fi acordată repunerea în termen, lăsând organelor de jurisdicție libertatea de apreciere a împrejurărilor invocate de reclamant, limitele acestei libertăți rezultând din formula utilizată de legiuitor cauze temeinic justificate, care subliniază de altfel caracterul excepțional al acestei instituții.
Tribunalul apreciat că împrejurările susceptibile de a justifica repunerea în termen sunt numai împiedicări relative, având caracter de obstacol numai pentru reclamant și pentru cei care s-ar afla în aceleași condiții cu acesta, dar nu și pentru orice reclamant diligent.
Repunerea în termen nu poate fi acordată atunci când titularul dreptului la acțiune era în măsură să înlăture cauza care a împiedicat introducerea în termen a acțiunii, dar nu a făcut-o din culpa sa.
S-a apreciat că in speța motivul invocat de reclamant constând in lipsa interesului nu exclude culpa acestuia in neexercitarea dreptului de a formula notificarea in termenul prevăzut de lege.
F. de cele învederate, instanța a reținut ca nu sunt întrunite condițiile al. 1 teza II alart. 103 C. și a respins cererea de repunere in termen,, apreciind ca solicitarea de restituire formulata in temeiul Legii 10/2001 a fost formulata la data de 12.02.2013, cu mult după expirarea termenului in care avea posibilitatea de a solicita dreptul de reconstituire.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul V. B. P. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului s-a susținut că a fost greșit soluționată excepția tardivității formulării notificării, deoarece contestatorul a solicitat repunerea în termenul prevăzut de Legea 10/2001 cu privire la data la care poate solicita restituirea proprietății. A arătat că a notificat primatul mun. C., solicitând restituirea imobilului sau acordarea de despăgubiri iar în situația în care nu are o locuință din culpa statului, este îndreptățit să fie repus în termenul de formulare a notificării.
Instanța a calificat calea de atac declarată ca fiind apel, în condițiile art. 26 din Legea 10/2001 și art. 7 din Legea 76/2012.
Apelul nu este fondat, urmând să fie respins pentru următoarele considerente.
Acțiunile prin care se tinde la retrocedarea imobilelor preluate abuziv de stat presupun dovedirea titlului avut anterior preluării, a faptului că imobilul a fost efectiv preluat de stat și se finalizează prin constituirea unui titlu valabil în prezent pentru reclamant. Toate legile cu caracter reparatoriu au prevăzut o procedură obligatorie pentru reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate, în afara acestei proceduri fiind inadmisibil a se obține retrocedarea imobilelor. În aceste cazuri, reclamantul nu are un titlu de proprietate și nici un bun, în sensul practicii dezvoltate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în aplicarea art. 1 din Protocolul adițional nr. 1, ceea ce duce la concluzia că nu poate invoca imprescriptibilitatea vocației sale la retrocedarea bunului, vocație recunoscută prin legea reparatorie.
Mai mult, conform art. 126 alin. 2 din Constituție, procedura de judecată este cea stabilită prin lege, astfel că persoanele care tind la recunoașterea unor drepturi în justiție trebuie să formuleze acele tipuri de acțiuni și să urmeze procedura prevăzută de lege, întrucât dreptul lor de acces la justiție nu este absolut.
Pentru imobilele ce fac obiectul legii 10/2001, prevăzute expres în art. 2 din lege, acordarea de măsuri reparatorii se face după ce persoana îndreptățită formulează o notificare în termen de un an de la data intrării în vigoare a legii (14 februarie 2001). În acest sens sunt dispozițiile art.22 din Legea 10/2001, modificate prin OUG 109/2001 și OUG 145/2001.
Alineatul 5 al textului prevede că nerespectarea termenului prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Aceste dispoziții cu caracter expres duc la concluzia că termenul de un an, care s-a împlinit la 14 februarie 2002, este un termen de decădere, care nu poate fi suspendat sau întrerupt, nicidecum un termen de prescripție sau de recomandare.
În speță, formularea notificării în anul 2o13 este lipsită de efecte juridice sub aspectul posibilității contestatorului de a obține acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul preluat abuziv de stat, astfel că în mod corect unitatea deținătoare a respins cererea, soluție menținută de prima instanță.
Este nefondată susținerea apelantului privind posibilitatea repunerii sale în termenul de formulare a notificării, justificat de existența interesului de a primi măsuri reparatorii abia în anul 2013.
Atunci când partea adresează o cerere după împlinirea termenului de decădere prevăzut de lege, repunerea în termen este justificată doar dacă se dovedește că titularul dreptului a fost în imposibilitate obiectivă de a respecta termenul legal.
Prima instanță a apreciat corect că pasivitatea în care contestatorul a stat din anul 2001 până în anul 2013 nu este justificată și nu constituie caz de repunere în termen lipsa interesului personal în formularea cererii până la un moment dat, aceasta nefiind o cauză majoră, un caz fortuit sau o împrejurare mai presus de voința contestatorului, care să-l fi împiedicat să urmeze în termen procedura legală. Dimpotrivă, lipsa interesului constituie o împrejurare de natură subiectivă, care nu duce la admiterea cererii de repunere în termen.
În cauza Lilian Teuschler c. Germaniei,_/99, hotărârea din 4 oct. 2001, CEDO a statuat că revine celor interesați obligația de a da dovadă de diligență pentru a-și proteja interesele iar în speța respectivă a constatat că nu s-a încălcat dreptul reclamantei la un proces echitabil prin aceea că, din pricina bolii, nu își putuse ridica la timp corespondența de la poștă, astfel încât a aflat despre procesul împotriva sa după ședința de judecată. Instanța europeană a arătat că reclamanta nu a luat toate măsurile necesare pentru primirea corespondenței sau pentru ca altcineva să o poată ridica în numele său.
Deși cauza citată se referă la un proces judiciar și la curgerea termenelor procedurale, obligațiile părților de a da dovadă de diligență privesc și etapa administrativă anterioară unui proces, cât timp această etapă este urmată de formularea unei cereri în justiție, în legătură cu acte emise în stadiul administrativ al procedurii.
Apreciind că este legală și temeinică sentința prin care s-a respins contestația formulată pe considerentul că notificarea a fost adresată unității deținătoare peste termenul legal, conform art. 480 cod procedură civilă apelul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul V. B. P. domiciliat în C. ..37 jud.D. împotriva sentinței civile nr. 153 din 11.10.2013, pronunțată de Tribunalul D. – Secția I Civilă, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât P. mun.C., cu sediul în C. . nr.7, jud.D..
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 06 Februarie 2014
Președinte, G. I. | Judecător, E. B. | |
Grefier, A. C. |
Red. /tehnored. GI
4ex/11.02.2014
Jud. fond R.L.Z.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
