Obligaţie de a face. Decizia nr. 443/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 443/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 03-03-2014 în dosarul nr. 3150/311/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 443/2014
Ședința publică de la 03 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE- R. M.
Judecător- A. M.
Judecător- S. P.
Grefier- F. I.
***
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 24 februarie 2014, privind judecarea recursului declarat de reclamanții V. D. B. și B. D., împotriva deciziei civile nr.269 din 21 noiembrie 2013, pronunțată de Tribunalul O., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți Z. „C. ÎN O.”PRIN DIRECTOR M. A. M., M. A. M. și . SRL
Procedura de citare legal îndeplinită din ziua dezbaterilor.
Dezbaterile și concluziile părților în cauza de față, au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 24 februarie 2014, care face parte integrantă din prezenta decizie și instanța în conformitate cu prevederile dispozițiilor art.260 Cod pr.civ., a amânat pronunțarea la data de 3 martie 2014, după care;
Curtea, deliberând pronunță următoarea soluție;
CURTEA:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 29.03.2012 sub nr._ reclamanții Valcov D. B. si B. D. au chemat în judecată pe pârâții Zoarul „C. în O.” prin director M. A. M. – Slatina și matei A. M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că pârâții au săvârșit fapta ilicită a cărei tulburare pe care a produs-o subzistă conform art. 253 lit. c Cod civil; parații să publice cu majuscule că își ceară scuze reclamanților pentru afirmațiile nereale publicate la 02.02.2012 și respectiv la 09.02.2012, aspect ce va fi publicat zilnic în ziarul „C. în O.", timp de 7 zile, conform art. 253 alin. 3 lit. b cod civil ; obligarea pârâților în solidar să achite suma de 20.000 lei, cu titlu de daune morale pentru fiecare reclamant, conform art. 253 alin. 4 C.civ., obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 1224 din 05.02.2013 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul civil nr._ s-a respins cererea reclamațiilor V. D. B. și B. D., în contradictoriu cu pârâtul ziarul „C. în O.” ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului . SRL Slatina, ca neîntemeiată.
S-a respins cererea reclamanților V. D. B. și B. D. în contradictoriu cu pârâții . SRL și M. A. M. ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții V. D. B. și B. D., considerând-o netemeinică și nelegală.
Prin decizia civilă nr. 269 din 21 noiembrie 2013, pronunțată de Tribunalul O., s-a respins ca nefondat apelul formulat de apelanții reclamanți V. D. B. și B. D., cu domiciliul procesual ales la Cabinet Av. L. F. cu sediul în Slatina, ..21, Județul O. împotriva sentinței civile nr. 1224 din 05.02.2013 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimații pârâți Z. „C. în O.” prin director M. A. M., cu sediul în Slatina, ., ., M. A. M., domiciliată în Slatina, ., ., Județul O. și . SRL, cu sediul în Slatina, ., ., Județul O..
S-a respins ca neîntemeiată cererea intimaților privind obligarea apelanților la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând sentința prin prisma motivelor de apel invocate, Tribunalul a constatat că apelul este nefondat.
Prin cererea de chemare în judecată reclamanții V. D. B. și B. D. au chemat în judecată pe pârâții pârâți Z. „C. în O.” reprezentat de director M. A. M. și M. A. M., semnatar al articolelor publicate la datele 02.02.2012 și 09.02.2012 solicitând instanței să constate că pârâții au săvârșit fapta ilicită a cărei tulburare pe care a produs-o subzistă, în temeiul art. 253 lit. c din Noul Cod civil, aprobat prin Legea nr. 287/2009.
Potrivit art. 253 din Noul Cod civil:
„(1) Persoana fizică ale cărei drepturi nepatrimoniale au fost încălcate ori amenințate poate cere oricând instanței:
a) interzicerea săvârșirii faptei ilicite, dacă aceasta este iminentă;
b) încetarea încălcării și interzicerea pentru viitor, dacă aceasta durează încă;
c) constatarea caracterului ilicit al faptei săvârșite, dacă tulburarea pe care a produs-o subzistă.
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în cazul încălcării drepturilor nepatrimoniale prin exercitarea dreptului la libera exprimare, instanța poate dispune numai măsurile prevăzute la alin. (1) lit. b) și c).
(3) Totodată, cel care a suferit o încălcare a unor asemenea drepturi poate cere instanței să îl oblige pe autorul faptei să îndeplinească orice măsuri socotite necesare de către instanță spre a ajunge la restabilirea dreptului atins, cum sunt:
a) obligarea autorului, pe cheltuiala sa, la publicarea hotărârii de condamnare;
b) orice alte măsuri necesare pentru încetarea faptei ilicite sau pentru repararea prejudiciului cauzat.
(4) De asemenea, persoana prejudiciată poate cere despăgubiri sau, după caz, o reparație patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat, dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei prejudiciabile. În aceste cazuri, dreptul la acțiune este supus prescripției extinctive”.
Observând conținutul acestui text de lege, tribunalul a constatat că trebuie îndeplinite mai multe condiții cu privire la fapta ilicită care afectează drepturile nepatrimoniale ale unei persoane, respectiv producerea unei tulburări, tulburarea supusă să subziste, producerea unui prejudiciu persoanei fizice, iar vătămarea să fie imputabilă autorului faptei prejudiciate.
Din examinarea probatoriului administrat atât la instanța de fond cât și la instanța de apel, nu a rezultat îndeplinirea acestor condiții, reclamanții nu au făcut dovada că prin articolele publicate de către pârâți li s-a produs o tulburare, nu s-a făcut dovada dacă tulburarea pe care a produs-o subzistă și nici existența condițiilor cu privire la fapta ilicită și răspunderea pârâților pentru așa zisul prejudiciu cauzat.
Instanța de fond a reținut în mod corect situația de fapt și a făcut o justă interpretare a dispozițiilor legale incidente cu privire la dreptul la libera exprimare recunoscut presei în general și reglementat de art. 10 din CEDO și art. 70 din Noul Cod civil.
Din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, se desprinde ideea ca exista un drept al opiniei publice de a fi informat cu privire la chestiunile ce prezintă un interes public ziariștii având obligația de a răspândi idei si informații pentru a-și îndeplini rolul major in menținerea democrației in societate. S-a considerat ca in aceste situații exista si un interes al societății de a exercita un control eficient asupra personalităților aflate in poziții de conducere control ce se exercita . prin intermediul presei astfel ca aceasta va beneficia de o protecție sporita.
Libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esențiale ale unei societăți democratice și una din condițiile primordiale ale progresului sau și a dezvoltării fiecărei persoane (Hotărârea Lingens contra Austriei).
Sub rezerva celui de-al doilea paragraf al art. 10, ea se aplică nu numai „informațiilor” sau „ideilor” primite în mod favorabil sau considerate ca inofensive, ci și celor care lovesc, șochează sau neliniștesc o persoană sau o parte a populației (Hotărârile Handyside c. Regatului Unit, Jersils c. Danemarcei și Vogt c. Germaniei).
Potrivit jurisprudenței CEDO art. 10, în sine, nu interzice discutarea sau diseminarea informației primite chiar dacă există suspiciuni puternice că această informație nu ar fi adevărată. O altă soluție ar priva o persoană de dreptul de a-și exprima opiniile și părerile despre afirmații făcute în mas – media și ar constitui o restrângere nerezonabilă a libertății de exprimare (cauza Salov c. Ucrainei).
Aceiași jurisprudență a statuat că art. 10 privește nu numai conținutul informațiilor ci de asemenea și mijloacele de transmisiune sau de captare a acestora, deoarece orice restricție adusă acestora atinge dreptul de a primi și comunica informații (cauza Autronic c. Elveției).
Din perspectiva jurisprudenței CEDO în ceea ce privește art. 10 din Convenție, tribunalul a constatat că pârâții din prezenta cauză și-au exercitat drepturile și libertățile constituționale cu bună credință și cu respectarea pactelor și convențiilor internaționale la care România este parte nefiind încălcate drepturile nepatrimoniale ale reclamanților cu privire la demnitate, viața privată și propria imagine.
De asemenea, s-a constatat că apelanții reclamanți nu au făcut dovezi pertinente și concludente din care să rezulte că articolele publicate în luna februarie 2010 de ziarul „C. în O.” au influențat rezultatele alegerilor parlamentare deoarece în prezent reclamantul Vâcov D. B. este senator în Parlamentul României, iar reclamantul B. D. este deputat în Parlamentul României.
Prin depoziția martorului Șteomlega D., apelanții reclamanți au arătat că efectele articolelor publicate la adresa acestora s-au referit la faptul că a fost influențată atragerea de fonduri europene și în primul rând de la bugetul de stat pentru orașul Slatina, deoarece performanța în alegerile parlamentare a fost premiată și se premiază, însă aceste susțineri nu au suport juridic.
În cazul de față articolele de presă invocate de apelanții reclamanți au prezentat informații cu privire la activitatea apelanților reclamanți fiind citate știri apărute pe fluxul unei agenții de presă, pentru ca publicul să cunoască și să judece atitudinea acestora.
De asemenea, au fost nefondate susținerile apelanților reclamanți referitoare la încălcarea dreptului la respectarea vieții lor private și de familie, întrucât articolele incriminate au făcut referiri la activitatea publică de Primar al Municipiului Slatina pentru reclamantul V. D. B. și respectiv de deputat al Parlamentului României pentru reclamantul B. D..
Constatând astfel că, instanța de fond a dat o interpretare corespunzătoare probatoriilor administrate raportat la conținutul cererii cu care a fost sesizată, tribunalul în conformitate cu dispozițiile art. 296 Cod procedură civilă a respins ca nefondat apelul.
S-a respins ca neîntemeiată cererea intimaților pârâți privind obligarea apelanților reclamanți la plata cheltuielilor de judecată, întrucât nu s-au depus la dosar acte doveditoare în acest sens.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanții V. D. B. și B. D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
In fapt, prin cererea cu care au sesizat instanța de judecată, cei doi recurenți - reclamanți au solicitat:
- să se constate că intimații - pârâți ." SRL și A. M. M. au săvârșit fapte ilicite față de recurenții - reclamanți, motiv pentru care s-a solicitat obligarea în solidar a pârâților să publice cu majuscule cererea de scuze pentru afirmațiile nereale, timp de 7 zile consecutiv ;
- să fie obligați intimații - pârâți, în solidar, la plata sumei de ,20.000 lei către fiecare recurent - reclamant, cu titlul de daune morale.
Se susține că, la data de 02.02.2012 în ziarul „C. în O." în format electronic, a apărut articolul intitulat „De ce domnilor V. și B.?", articol semnat chiar de directorul ziarului, respectiv pârâta intimata - pârâtă M. A. M., arătându-se că Primăria Slatina a vândut un teren în suprafață de 8 ha, că acest teren ar fi „stârnit demult interesul primarului D. V., că vânzarea s-a efectuat pentru 30 euro/mp, iar cumpărătorii ar fi încheiat un precontract prin care să înstrăineze acest teren cu prețul de 80 Euro/mp către firme ce ar avea să construiască un mall. Se arată în continuare că Primăria Slatina a primit numai 2 milioane euro, în loc să încaseze 8 milioane euro, iar pentru o astfel de împrejurare primarul de la Baia M. a fost condamnat la 2 ani închisoare. Apoi, ziarista s-a contrazis în propriul său articol: mai întâi spunând că firma ce a achiziționat terenul ar fi încheiat un precontract de vânzare-cumpărare către o altă firmă (deci s-ar fi obligat să-1 vândă), iar apoi s-a arătat că aceeași cumpărători inițiali ai terenului vor să rezoluționeze contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu Primăria Slatina.
Intimata - pârâtă a menționat că recurenții - reclamanți ar fi primit un comision și că din acești bani și-au cumpărat bunuri personale, reclamantul B. D. achiziționând din acești bani un Porche Carerra. Toate afirmațiile mincinoase sunt prezentate în antiteză cu „oamenii care îndură greutățile vieții cadorisite de partidul al cărui membru este”.
In ziarul din 9.02.2012, în același format electronic, ziarista a afirmat că datorită „sesizării noastre din edițiile trecute", recurentul -reclamant B. D. și-ar fi mutat autoturismul BMW . „cumpărat din bani publici de deputat", din București, „fix în curte la Aceti" și trimte cititorii să-1 admire la acea locație. Din nou afirmații mincinoase.
La data de 24.05.2012, același articol cuprinzând știri false și intitulat „De ce domnilor V. și B. ?", apare reluat întocmai ca cel din 02.02.2012, cu singura diferență că ziarul apare în format pe hârtie fiind începută campania electorală pentru alegerile locale din iunie 2012.
Această situație de fapt prezentată în mod totalmente mincinos, în scopul dezinformării cetățenilor și denigrării imaginii publice a celor doi reclamanți.
Prejudiciile morale rezultă din atingerile aduse valorilor morale ale omului: cinste, demnitate, onoare și dreptul la imagine publică.
Prin sentința civilă nr. 1224/2013, instanța de fond, în mod legal a respins cererea față de ziarul „C. în O.", ca fiind împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință și tot în mod legal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei .", ca neîntemeiată ;însă, în mod nelegal și netemeinic, instanța de fond a respins cererea reclamanților.
Prin faptă ilicită se-nțelege orice acțiune a omului prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv al unei persoane, noțiunea de faptă ilicită fiind privită în mod extensiv.
Conform art. 1357 C.civ.: „Cel ce cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție este obligat să îl repare, autorul răspunzând pentru cea mai ușoară culpă", iar potrivit art. 1381 C.civ. orice prejudiciu dă naștere la reparație cu răspunderea solidară prevăzută de art. 1382 C.civ.
Intimații - pârâți au dezinformat cetățenii prin prezentarea unor fapte mincinoase atribuite recurenților - reclamanți și cu rea-credință au afectat cinstea, onoarea, demnitatea și imaginea publică a reclamanților. Au fost încălcate prevederile art. 72 C.civ. ce reglementează dreptul la demnitate, art. 73 C.civ. ce reglementează dreptul la propria imagine și art. 252 C.civ. ce reglementează ocrotirea personalității umane.
Intimații au săvârșit faptele ilicite prin prezentarea unor fapte mincinoase atribuite recurenților - reclamanți, în ziarul C. în O. în format electronic din 02.02.2012 și 09.02.2012 și apoi reluat articolul din 02.02.2012 la data de 24.05.2012 în același ziar, dar pe suport de hârtie.
Afirmațiile mincinoase făcute în acest ziar au condus la afectarea dreptului la demnitate și imagine publică a recurenților - reclamanți cu afectarea și consecințele ce se înscriu în raporturile dintre componenții unei societăți, dar și cu afectarea raporturilor dintre reclamanți ca persoane publice politice ce au fost alese prin vot și alegătorii lor din comunitate.
Faptele ilicite săvârșite de intimați au constat în înfățișarea publică a unor afirmații negative deformate, în scopul modificării relațiilor sociale nepatrimoniale ale reclamanților, după cum urmează:
S-a afirmat că recurenții ar fi primit un comision, la momentul la care Primăria Slatina a vândut acel teren, afirmație"nu numai mincinoasă, dar și totalmente denigratoare, însoțită și de amenințarea voit „relatată" cu închisoarea, de asemenea și că recurenții ar fi avut implicații în desfășurarea vânzării acelui teren, ce a fost vândut prin licitație publica UF reclamanții nefăcând parte din comisia de~licitație. Procedura vânzării prin licitație publică este reglementată prin lege specială, dar a fost prezentată cetățenilor de către pârâți drept „o afacere" cu beneficii mincinoase pentru reclamanți.
Intimații au afirmat că recurenții și-ar fi cumpărat bunuri de lux din banii publici (mașini de lux, ceasuri de aur, cămăși supraevaluate etc), toate acestea în contrapondere cu cetățenii obișnuiți ce suportă cu greu măsurile economice și politice de austeritate.
Intimații au afirmat mincinos că Primăria Slatina. a fost „vitregită”de 6 milioane euro prin această vânzare de teren, iar reclamantul D. Vîlcov, în calitate de primar, în restaurant ar fi aranjat investiția cu o firmă germană.
Din toate afirmațiile intimatei, singurul adevăr este că s-a vândut acel teren, dar știrea corectă ar fi fost dacă ziarista ar fi menționat semnatarii contractului și scopul real al acestei vânzări, dar pentru aceste aspecte pârâții ar fi trebuit să publice măcar fragmente din contract și nu să confecționeze „știri" din stilou și să le livreze publicului pentru denigrarea reclamanților și dezinformarea cetățeanului.
Prin decizia civilă nr. 269/2013, în mod nelegal Tribunalul O. a dispus respingerea apelului formulat de reclamanții V. D. B. și B. D. ca fiind nefondat, menținând dispozițiile sentinței civile nr. 1224/05.02.2013 pronunțată de Judecătoria Slatina în prezenta cauză. Atât instanța de fond cât și instanța de apel au făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 252, art. 253 alin. 1 lit. c, alin. 3 lit. a și alin. 4 NC.civ. dar și a prevederilor art. 72, art. 73, art. 1357, art. 1381 și art. 1382 C.civ.
Totodată au fost încălcate prevederile art. 10 CEDO ce stabilesc limitele garanției dreptului la exprimare.
Astfel, atât instanța de fond cât și instanța de apel deși au constatat că afirmațiile intimatei sunt neadevărate și respectiv fapta ilicită există, în mod eronat însă au apreciat că aceste afirmații ar fi fost făcute cu bună credință, că nu s-ar fi produs prejudicii nepatrimoniale recurenților - reclamanți și că nu s-ar fi încălcat limitele dreptului de exprimare prevăzute de art. 10 CEDO.
Apreciază că decizia recurată este nelegală pentru următoarele motive:
1. în mod eronat s-a reținut că intimata - pârâtă M. A. M. ar fi publicat acele afirmații eronate cu bună - credință în exercitarea drepturilor și libertăților constituționale și cu respectarea pactelor și convențiilor internaționale.
Constituția României stabilind cadrul general al drepturilor și libertăților fundamentale, prevede în art. 30 alin. 6 că nu pot fi prejudiciate demnitatea, onoarea și dreptul la imagine publică.
Același lucru se desprinde și din jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului. Astfel, art. 10 din CEDO stabilește că orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare, dar exercitarea acestei libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege într-o societate democratică, pentru protecția reputației sau drepturilor altuia.
Este adevărat că limitele criticii sunt mai largi în ceea ce privește omul politic vizat în această, calitate, ce se supune unui control al faptelor și afirmațiilor sale din partea jurnaliștilor, dând dovadă de o mai mare toleranță, dar sub rezerva bunei-credințe, a respectării deontologiei jurnalistice și a responsabilității jurnalistului. Ori, în speță, intimata nu a respectat aceste condiții.
O altă reglementare importantă în domeniul acesta este Rezoluția nr. 1003/1993 adoptată de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei la 01.07.1993, în care sunt afirmate principiile de bază ale ziaristicii.
Luând act de Rezoluția nr. 1003/1993, Camera Deputaților prin Hotărârea nr. 25/1994 și Senatul prin Hotărârea nr. 32/1994 au recomandat tuturor mijloacelor de comunicare în masă să țină seama și să aplice aceste principii deontologice ale ziaristicii.
Se susține că, în conținutul Rezoluției nr. 1003/1993 se regăsesc ca principii etice ale ziaristicii, următoarele:
-ziaristica nu trebuie să denatureze informația adevărată, imparțială și nici să le exploateze în scopuri proprii pentru a modela opinia publică (pct. 21) ;
-mijloacele de comunicare în masă joacă un rol important în evoluția vieții democratice, deoarece, prin informațiile furnizate garantează participarea cetățenilor la viața publică (pct. 17) ; la cererea persoanelor interesate, mijloacele de informare trebuie să rectifice informațiile ce s-au dovedit false sau eronate ; legislația națională trebuie să prevadă sancțiuni adecvate și, acolo unde este cazul, despăgubiri (pct. 26).
Aceste trei principii de etică jurnalistică au fost încălcate de intimata - pârâtă ce a difuzat informații false atât despre recurenții-reclamanți cât și despre operațiunile juridice efectuate de autoritatea publică locală și deși intimații au fost notificați prin e-mail la 13.02.2012, aceștia nu au corectat informațiile false ce le-au difuzat la 02.02.2012 și respectiv 09.02.2012. Mai mult, cu rea-credință, prin reluarea articolului în ziarul din 25.04.2012, în plină campanie electorală, au republicat informațiile denaturate și le-au exploatat în scopuri proprii pentru a modela opinia publică. A se observa că articolul din 24.05.2012 este reluat nu numai în plină campanie electorală, dar articolul este amplasat pe aceeași pagină cu candidatul la funcția de Primar al orașului Slatina, respectiv D. M.. Chiar amplasarea articolului reluat pe aceeași pagină cu persoana ce plătise ziarului publicitate electorală (existând semnul „P" pe sloganul electoral) și chiar cu conținutul acelui mesaj electoral, denotă că intimații au avut un scop propriu pentru ca folosind informații denaturate despre reclamanți, să modeleze opinia publică.
Deși nu îndeplinește o funcție specifică autorităților statale, sistemul mass-media, prin forța sa de influențare a opiniei publice a devenit a patra putere în stat, dar aceasta implică și responsabilitatea, îndatorirea constituțională, de a asigura informarea corectă a opiniei publice.
In acest sens fiind evident că intimații nu s-au conformat acestei îndatoriri fundamentale și din dorința de a-i denigra pe recurenți, au dat informații denaturate cetățenilor.
Solicită a se observa că intimata - pârâtă prin răspunsul de la întrebarea nr. 23 spune că cele consemnate în articolele în discuție reprezintă „știri" conform art. 3 din Rezoluție, iar în întâmpinare afirmă că ar fi „fapte".
Conform art. 3 din Rezoluție „știrile sunt informații, adică fapte și date iar potrivit art. 4 din aceiași Rezoluție: „știrile trebuie difuzate cu respectarea adevărului, după ce au fost efectuate verificările de vigoare". In cauză, intimata nu a respectat aceste norme europene, știrile difuzate de ea nerespectând adevărul(aspect dovedit cu copia contractului de vânzare -cumpărare aflată la filele 101 - 108 dosar fond).
Astfel că sunt întrunite condițiile ce permit ingerința statului în exercitarea dreptului la liberă exprimare, aceasta fiind prevăzută de lege, urmărește un scop legitim, este necesară într-o societate democratică întrucât corespunde nevoilor sociale și se încadrează în marja de apreciere a statului.
Intimata - pârâtă M. A. M. a acționat cu o vădită rea-credință, atâta timp cât a publicat un articol în care a făcut afirmații mincinoase cu privire la modul în care autoritatea publică locală a înstrăinat un teren, atâta vreme cât intimata nici nu cunoștea conținutul contractului și nici nu a făcut vreun demers pentru a intra în posesia vreunei copii a acestui înscris.
Reaua - credință a intimatei - pârâte este evidentă iar înscrisurile depuse de recurenții - reclamanți (filele 101 - 108, 123 și 125 dosar fond) coroborate cu declarația martorului Șteomlega D. audiat în apel dovedesc cu prisosință atât fapta ilicită săvârșită în dauna recurenților cât și legătura de cauzalitate și prejudiciul creat recurenților, astfel încât este dovedită răspunderea civilă delictuală în sarcina intimatei.
Faptul că articolele nu conțin cuvinte jignitoare, nu poate însemna că dreptul recurenților - reclamanți la demnitate nu ar fi fost afectat prin fapte ilicite săvârșite de intimați cu vădită rea - credință.
Un alt motiv de recurs vizează faptul că instanța a făcut o eronată interpretare a dispozițiilor privind încălcarea drepturilor nepatrimoniale ale recurenților dar și pe cele privind existența prejudiciului moral cauzat acestora și a dreptului la reparație prevăzut de art. 1381 NC.civ.
In mod eronat, instanța a apreciat că prin exercitarea abuzivă a dreptului la liberă exprimare a intimatei - pârâte, nu s-ar fi adus prejudicii recurenților - reclamanți, astfel încât să necesite reparații.
Prejudiciul reprezintă efectul negativ suferit de o anumită persoană ca urmare a unei fapte ilicite săvârșite de o alta, iar doctrina și jurisprudența acceptă repararea prin mijloace bănești a prejudiciilor de ordin moral.
In domeniul răspunderii civile delictuale s-a statornicit prin lege un sistem reparatoriu mixt, ce constă, pe de o parte, în mijloacele nepatrimoniale ca autorii prejudiciilor să-și ceară scuze public, iar pe de altă parte, în obligarea autorilor daunei la despăgubiri bănești, în folosul victimelor prejudiciului nepatrimonial delictual cauzat.
Desfășurarea vieții omenești într-un cadru social și politic implică o . relații cu semenii, bazate pe un complex de sentimente, aprecieri, opinii ale unora la adresa altora, din împletirea cărora se naște și se conservă considerația reciprocă, respectul, prețuirea fiecăruia de către cei din jur, un complex de raporturi ce se situează în domeniul relațiilor nepatrimoniale.
Agresarea acestor legături prin difuzarea într-un mediu social de o anumită amploare, a unor date false și denigratoare despre recurenți, a desfigurat parte din imaginea socială și politică a acestora și a atras o modificare peiorativă a considerației de care se bucurau. Această situație a fost pe deplin dovedită cu declarația martorului Șteomlega D. audiat de instanța de apel.
Se susține că intimata le-a creat apelanților o suferință psihică derivată din minciuna dezonorantă ce le-a pătat imaginea socială și politică, atrăgând desconsiderare nemeritată a celor ce mai înainte îi prețuiau. Suferințele psihice produse prin aceste fapte ilicite reprezintă o realitate dăunătoare în viața oricărei persoane. Tulburarea climatului moral le-a creat reclamanților o stare de neliniște, de zdruncinare a mersului calm și pașnic al vieții sufletești, deci o daună.
Consecințele agresiunii morale se realizează și-n rețeaua de relații sociale și politice. Există o circulație de păreri, de observații, caracterizări ale oricărei persoane, ce împreună alcătuiesc imaginea socială.
Știrbirea, prin răspândirea unor afirmații denigratoare a patrimoniului moral al reclamanților, reprezintă prejudiciul moral al reclamanților, prejudiciul ce afectează ordinea morală a realităților umane.
Afirmațiile mincinoase făcute de intimați și reluate la 24.05.2012 în cuprinsul ziarului C. în O., în format pe hârtie au servit opoziției politice ce le-a folosit atât în campania electorală pentru alegerile locale din iunie 2012, cât și în campania electorală pentru alegerile parlamentare din decembrie 2012, cei doi reclamanți fiind candidați. Mai mult, ziarul din 24.05.2012 a fost difuzat de intimată, în mod gratuit, la toate instituțiile și cetățenilor pe stradă, aspecte dovedite cu declarația martorului Șteomlega D. audiat de instanța de apel.
Jurisprudența română a stabilit, în ceea ce privește proba prejudiciului moral și a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, dovedirea faptei ilicite este suficientă, urmând ca prejudiciul și raportul de cauzalitate să fie prezumate, instanțele naționale deducând în mod frecvent, producerea prejudiciului moral din simpla existență a faptei ilicite de natură să determine un asemenea prejudiciu.
Într-un mod total eronat instanța de apel a reținut că articolele publicate în luna februarie 2010 nu ar fi influențat rezultatele alegerilor parlamentare motivat de faptul că în prezent recurentul V. D. B. este senator în Parlamentul României, iar recurentul B. D. este deputat în Parlamentul României. O astfel de afirmație menționată în motivarea deciziei recurate nu poate fi reținută întrucât recurenții nu au susținut niciodată că din cauza afirmațiilor mincinoase făcute de intimata - pârâtă ar fi pierdut alegerile parlamentare din 2012. Efectele produse de articolele defăimătoare semnate de intimata - pârâtă au constat în acea că procentele cu care cei doi recurenți au câștigat alegerile au fost mai mici decât cele ce ar fi fost obținute de aceiași recurenți în lipsa afirmațiilor denigratoare făcute de intimata - pârâtă.
Așa cum s-a arătat martorul Șteomlega D. audiat de instanța de apel, un număr destul de mare de cetățeni au crezut în afirmațiile mincinoase apărute în ziarul C. în O. și nu și-au mai acordat votul celor doi recurenți.
Fără nicio justificare probatorie instanța de apel a menționat că informațiile publicate de intimata - pârâtă ar fi fost luate de „pe fluxul unei agenții de presă” întrucât pentru a comunica informații despre un contract încheiat de autoritatea locală este esențial a se avea în vedere în primul rând conținutul acelui contract, iar în speță a fost de netăgăduit că intimata a lecturat clauzele contractuale de abia în cursul procesului și nu înainte de a publica articolul cum era firesc. Mai mult, chiar martorul intimatei respectiv M. D. audiat în apel a declarat că articolul respectiv ar avea la bază sesizările formulate de persoana sa împotriva celor doi recurenți, fiind evident că pretinsele știri publicate de intimata - pârâtă nu au fost luate de pe fluxul vreunei agenții de presă cum a susținut instanța de apel.
Totodată, deși recurenții nu și-au motivat niciodată cererea invocând o încălcare a dreptului la respectarea vieții lor private și de familie, instanța de apel a motivat respingerea apelului și pe faptul că acest drept nu ar fi fost încălcat întrucât articolele incriminate fac referire la activitatea publică a celor doi recurenți. Din toate actele dosarului a rezultat că recurenții - reclamanți au sesizat instanța invocând încălcarea dreptului lor la cinste, onoare, demnitate și imagine publică și fară să invoce încălcarea dreptului la respectarea vieții lor private și de familie.
Concluzionând, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.3 coroborat cu art.304 pct.9 Cod.pr.civ., solicită admiterea recursului, modificarea deciziei civile pronunțată în apel, în sensul admiterii apelului, schimbării sentinței civile nr.1224/05.02.2013, în sensul admiterii cererii formulate de reclamanți și obligarea pârâtei M. A. M. să publice cu majuscule cererea de scuze pentru afirmațiile nelegale, timp de 7 zile consecutiv și să fie obligată intimata pârâtă la plata sumei de 20.000 lei către fiecare recurent-reclamant cu titlu de daune morale.
Intimații pârâți, au formulat întâmpinare, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, respingerea recursului ca nefundat, menținerea deciziei civile pronunțată în apel, ca fiind legală și temeinică, cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea, constată că recursul este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
Articolul 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului statuează că orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice. Exercitarea acestor libertăți însă, comportă îndatoriri și responsabilități și poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești.
Astfel, art. 10 nu garantează libertatea de expresie fără restricții.
Potrivit jurisprudentei Curtii Europene, presa are obligația de comunica publicului informațiile și ideile referitoare la aspecte politice și alte subiecte de interes general, cu respectarea limitelor impuse de respectarea dreptului la reputație și a drepturilor altei persoane.
În vederea aprecierii existenței unei nevoi sociale imperioase, aptă a justifica o ingerință în exercitarea dreptului la liberă exprimare, trebuie realizată o distincție între fapte și judecăți de valoare (a se vedea C. și M. c. României, Aplicația nr._/96, punctul 98).
Dacă materialitatea primelor poate fi dovedită, demonstrarea exactității judecăților de valoare poate prezenta anumite dificultăți. Într-adevăr, atunci când este vorba despre conduita unei terțe persoane, se poate dovedi dificilă realizarea distincției dintre fapte și judecățile de valoare, si acestea din urmă putând deveni excesive dacă sunt complet lipsite de bază factuală.
În acest sens, Curtea a subliniat faptul că, în ipoteza unei imputații factuale referitoare la o persoană determinată, prin indicarea numelui și a funcției acesteia, autorul trebuie să demonstreze existența unei baze factuale suficiente în cadrul procedurii declanșate împotriva sa.
Cu toate acestea, Curtea a reamintit că protecția oferită jurnaliștilor de art. 10 din Convenție este subordonată condiției exercitării dreptului cu bună-credință în sensul de a comunica informații în acord cu respectarea deontologiei jurnalistice.
In speță, articolul de presă din data de 2 februarie 2012,.relata o chestiune de un considerabil interes public: înstrăinarea unui imobil proprietatea publică a municipiului Slatina către o societate comercială cu caracter privat.
Așadar, afirmațiile făcute se încadrau in noțiunea de fapte si nu judecați de valoare.
Pe de alta parte, ca politicieni și candidați pentru o funcție publică, reclamanții trebuie să fie deschiși, în mod inevitabil și cu bună-știință, cercetării publice, în special în ceea ce privește integritatea sa din punct de vedere financiar.
În cazul de față, intimata, in calitate de jurnalist pârât, plecând de la o premisa reala, respectiv încheierea unui contract de vânzare cumpărare intre o societate privata si instituția publica pe care unul dintre reclamanți o reprezenta, fara ca in privința celuilalt sa se fi probat vreo implicare, a furnizat opiniei publice informații legate de activitatea acestora din doua perspective, respectiv profesional si uman.
Insa, articolul de presa incriminat nu debutează de o maniera interogatorie, ci autorul formulează in mod categoric o concluzie, nedând posibilitatea cititorilor sa evalueze informațiile furnizate.
Pe de alta parte, intimații nu au furnizat suficiente probe din care să rezulte că declarațiile nu au fost calomnioase și, în fapt, că au publicat fapte despre care cunoșteau sau trebuiau să cunoască că nu sunt sigure.
Mai mult, jurnalistul a formulat afirmația într-un mod care nu lăsa nici un dubiu că ii aparținea și nu altor publicații. Susținerea potrivit căreia informațiile publicate au fost preluate din site-ul altor agenții de presa nu justifica buna credința a jurnalistului cata vreme acesta nu reprezenta o sursă oficială si, ca atare, nu puteau fi preluate fără rezerve.
Astfel, veridicitatea afirmațiilor privitoare la perceperea unui comision pentru încheierea contractului 1031 din 8 iunie 2007, precum si împrejurarea ca existenta acestuia a fost sursa schimbării nivelului de trai al reclamanților nu rezulta din nicio proba, neexistând niciun minim de informații in acest sens care sa fi fost prezentat instanțelor de fond.
În plus, deși buna credința a jurnalistului poate fi dedusa, astfel cum a decis Curtea in cauza D. împotriva României, din caracterul moderat al afirmațiilor făcute, faptul că susținerile jurnalistului sunt însoțite de documente justificative și că s-au manifestat în cadrul unei dezbateri care era deja în curs, o astfel de abordare nu poate fi primita in cauza, afirmațiile făcute neavând nici caracter moderat câtă vreme relevau savarsirea unei fapte de natura penala prin trimitere la exemplul unui alte persoane publice ce a fost arestata . si nici nu au fost însoțite de vreun înscris care sa le argumenteze, având natura unor opinii ale jurnalistului prezentate publicului ca având caracter de certitudine.
În cauză însă intimata pârâtă a acționat cu vădită rea credință, câtă vreme a publicat un articol în care a făcut afirmații mincinoase cu privire la modul în care autoritatea publică locală a înstrăinat un teren, fără a se cunoaște conținutul contractului și fără a întreprinde vreun demers pentru a intra în posesia vreunei copii acestui contract.
Prin articolul respectiv pârâta ar fi precizat faptul că reclamanții ar fi încasat comisioane din perfectarea afacerii respective, câtă vreme operațiunea de vânzare cumpărare a terenului respectiv a avut la bază o hotărâre a Consiliul Local al municipiului Slatina, că prețul terenului a fost stabilit printr-o expertiză tehnică de evaluare, iar licitația s-a desfășurat prin intermediul unei comisii de licitație, recurenții reclamanți nefăcând parte din această comisie, iar prin dispoziție consiliului Local nr.86/2007 s-a stabilit ca actul de vânzare cumpărare să fie semnat de municipiul Slatina, prin directorul Direcției Administrare Patrimoniu Public și Privat.
Pe de altă parte buna credință a pârâte care a publicat articolul din 2 februarie 2012 nu mai poate fi prezumată, fiind înlocuită cu reaua credință câtă vreme același articol a fost preluat pe data de 25 aprilie 2014 în plină campanie electorală pentru alegerile locale, republicând informații denaturate și exploatându-le în scopuri proprii pentru a modela opinia publică, deși anterior după publicarea primului articol reclamanții au intrat în contact cu publicațiile jurnalistei pârâte și cu pârâta A. M. M., învederând faptul că cele relatate în presă sunt nereale și solicitând retractarea acestora.
Din această perspectivă Curtea apreciază că buna credință a pârâtei a încetat câtă vreme a continuat să republice articolul denigrator la adresa recurenților reclamanți și în plină campanie electorală pentru alegerile locale, cu scopul evident de a influența opinia publică și rezultatul alegerilor, recurenții reclamanți făcând parte din candidații înscriși în cursa electorală locală pentru funcția de primar al municipiului Slatina.
Câtă vreme aceștia au candidat la alegerile locale pentru Primăria municipiului Slatina și au pierdut aceste alegeri în dauna candidatului D. M. se poate spune și faptul că publicarea articolelor respective cu caracter defăimător la adresa reclamanților, au influențat întrucâtva rezultatul alegerilor locale.
De asemenea, este adevărat faptul că omul politic trebuie să fie conștient de faptul că poate fi expus unor critici din partea presei în ceea ce privește faptele și afirmațiile sale însă activitatea jurnalistică trebuie exercitată cu bună credință în scopul unei informări cu privire la problemele de interes general ce vizează comunitatea locală însă aceste știri trebuie să fie reale și corecte așa cum stipulează rezoluția nr.1003/93 adoptată de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei la 1 iulie 1993, rezoluție ratificată de Parlamentul României prin Hotărârea nr.25/1994 a Camerei Deputaților și nr.32/1994 a Senatului României.
Rezoluția respectivă instituie principiile eticii jurnalistice, principii ce au fost încălcate de către intimată pârâtă câtă vreme a publicat informații nereale despre recurenții reclamanți și despre operațiuni juridice efectuate de autoritatea publică locală.
Prin publicarea articolelor respective, au fost încălcate dispozițiile art.72,73 și 252 din Noul Cod civil, dispoziții ce reglementează dreptul la demnitate, dreptul la propria imagine și ocrotirea personalității umane, fiind afectate în acest sens cinstea, onoarea, demnitatea și imaginea publică a reclamanților, câtă vreme acestei imagini publice a reclamanților legate de operațiunile desfășurate, în calitatea lor de reprezentanți au autorității administrației publice locale cât și ai Parlamentului României au fost coroborate cu informații lipsite de suport real.
Se constată astfel că în mod greșit cele două instanțe au reținut că pârâta a acționat cu bună credință prin publicarea articolului din data de 2 februarie 2012, făcându-se o eronată interpretare a dispozițiilor legale privind încălcarea drepturilor personale neptrimoniale ale recurenților cât și pe cele existența prejudiciului moral cauzat cât și a dreptului la reparație prevăzut de art.1381 din Noul Cod civil.
Astfel fiind, analizând întrunirea condițiilor răspunderii civile delictuale în persoana paratilor, instanțele de fond au constatat in mod eronat ca autorul articolului nu a săvârșit fapte ilicite de natură a atrage răspunderea civilă, constând în crearea, respectiv publicarea articolului cu caracter defăimător la adresa reclamanților din data de 2 februarie 2012.
In aceste condiții obligarea paratilor la plata sumei totale de 4.000 lei, câte 2.000 lei pentru fiecare reclamant, este proporționată în raport cu scopul legitim urmărit, imixtiunea suferită de parati neputând fi considerată „necesară” într-o societate democratică.
Se constată astfel, că cele două instanțe au făcut greșit aplicarea legii, hotărârile recurate fiind afectate de motivul de modificare prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civil, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod pr.civ, recurenrul declarat de reclamanți se privește ca fiind întemeiat și se va admite, se va modifica decizia recurată, în sensul că se va admite apelul declarat de către aceștia, schimbându-se în parte hotărârea Judecătoriei Slatina, în sensul că se va admite acțiunea formulată de reclamanți,constatându-se că în cauză pârâții au săvârșit o faptă ilicită conformă prevederilor art.253 lit.c din Noul Cod civil.
Fiind săvârșită o faptă ilicită de către pârâți, reclamanții au dreptul la daune morale, astfel încât vor fi obligați intimații pârâți către recurenții reclamanți la plata sumei de 4.000 lei cu acest titlu, suma acordată fiind proporțională cu prejudiciul de ordin moral suferit de recurenți.
În același timp fiind în culpă procesuală, intimații pârâți vor fi obligați să achite în solidar către recurenții reclamanți suma de 2.016 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanții V. D. B. și B. D., împotriva deciziei civile nr.269 din 21 noiembrie 2013, pronunțată de Tribunalul O., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți Z. „C. ÎN O.”PRIN DIRECTOR M. A. M., M. A. M. și . SRL.
Modifică decizia, în sensul că admite apelul declarat de reclamanți, împotriva sentinței civile nr.1224 din 5 februarie 2013, a Judecătoriei Slatina, schimbă sentința arătată, în parte în sensul că admite în parte acțiunea formulată de reclamanți.
Constată caracterul ilicit al faptei.
Obligă pârâții să prezinte scuze în mod public în ziarul "C. în O.", timp de 7 zile.
Obligă pârâții în solidar să achite pentru fiecare reclamant suma de 2.000 lei cu titlu de daune morale.
Menține restul dispozițiilor sentinței civile.
Obligă pârâții în solidar să achite fiecărui reclamant suma de 2.016 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Martie 2014.
Președinte, R. M. | Judecător, A. M. | Judecător, S. P. |
Grefier, F. I. |
Red.jud. S.P.
Teh.F.I./3 ex./31.03.3014
Jud.fond. D.R.C.
Jud.apel I.B./M.I.S.
| ← Rectificare carte funciară. Decizia nr. 1498/2014. Curtea de... | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 514/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
