Legea 10/2001. Decizia nr. 473/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 473/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 19-02-2014 în dosarul nr. 10111/63/2007***
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 473
Ședința publică de la 19 Februarie 2014
Completul compus din:
Președinte: - T. R.
Judecător: - Florența C. C.
Grefier: - S. C.
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor care au avut loc în ședința publică de 12 februarie 2014 judecarea apelului declarat de reclamantul R. A., cu domiciliul în București, .. 1-5, ., împotriva sentinței civile numărul 106 din data de 20 martie 2009, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Civilă în dosarul numărul_, ca urmare a casării deciziei civile nr. 75 din data de 03 octombrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel C. – Secția I Civilă în dosarul_ prin decizia nr. 3336 din data de 13 iunie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția I Civilă în dosarul numărul_, în contradictoriu cu pârâtele . ,,P. U. G." S.A.( FOSTĂ . obiect legea 10/2001 – rejudecare.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită din ziua dezbaterilor.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a învederat depunerea la dosarul cauzei, prin serviciul registratură din cadrul instanței, de concluzii scrise formulate de apelantul reclamant R. A., înregistrate sub nr. 7273/18.02.2014 și de către intimata pârâtă . sub nr. 7277/18.02.2014.
Dezbaterile din ședința publică de la 12 februarie 2014 au fost consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie când instanța, în temeiul dispozițiilor art. 156 alin. (2) Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea în cauză.
CURTEA:
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
1.Prin sentința civilă nr.106/20.03.2009 pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul R. A., în contradictoriu cu pârâții ., și . .>
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamantul are calitate procesuală activă iar pârâții au calitate procesuală pasivă, deoarece dreptul subiectiv afirmat de reclamant poate constitui obiectul analizei instanței și există identitate între persoana pârâților și cel ce se pretinde că ar fi obligat în raportul juridic dedus judecății.
Tribunalul a mai constatat că, potrivit titlurilor de proprietate ale autorului reclamantului, imobilele solicitate erau terenuri arabile, care au făcut obiectul Decretului regal de expropriere nr.1650 /28.05.1945 și se aflau în extravilanul comunei C., Județul D..
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul R. A..
2.Prin decizia civilă nr.262/20.10.2009, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, a fost respins ca nefondat apelul formulat de reclamantul R. A. împotriva sentinței civile nr. 106/20.03.2009 pronunțată în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele pârâte . . IUG SA).
Instanța de apel a reținut că terenul a cărei restituire o solicită reclamantul nu formează obiectul Legii 10/2001, deoarece a fost expropriat prin Decretul regla nr.1650/28.05.1945, fiind teren agricol, situat în extravilanul orașului C..
Nu există nici un act din care să rezulte că proprietarii ar fi atacat actul regal sau că ar fi contestat despăgubirea primită.
A mai reținut instanța de apel că, actul regal de expropriere cu plata de despăgubiri nu figurează ca act de preluare abuzivă conform art. 2 din Legea 10/2001, iar reclamantul nu s-a prezentat în instanță pentru a da lămuriri cu privire la eventualitatea obținerii unor măsri reparatorii conform legii 18/1991.
Împotriva acestei decizii, a formulat recurs apelantul reclamant R. A..
3.Prin decizia civilă nr. 2097/25.03.2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost admis recursul, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare la aceiași instanță de Apel.
Pentru a pronunța această sentință, ICCJ a reținut că:
Prin cererea completatoare, formulată în dosarul nr._ a Tribunalului D., reclamantul R. A. a chemat în judecată . R. SA C. și ., solicitând restituirea în natură, în baza Legii 10/2001 a terenului în suprafață de_,96 m.p., ce a aparținut autoarei sale, A. C. R., teren preluat prin decret regal de expropriere.
La termenul din 17.10.2008, reclamantul a precizat că înțelege să nu se mai judece cu pârâta ., deoarece aceasta a emis decizia nr.7307/21.08.2008, care a fost atacată separat în instanță.
Reclamantul a depus copia deciziei nr.2097/25.03.2010 a ICCJ, prin care s-a admis recursul declarat de R. A. împotriva deciziei nr.201/01.07.2009 a Curții de Apel C., care a fost casată, iar cauza trimisă spre rejudecare la aceiași instanță de fond.
Decizia menționată a fost pronunțată în contestația pe care reclamantul a formulat-o împotriva dispoziției nr.7303/21.08.2008, emisă de . instanța supremă a constatat că terenul solicitat în acea cauză face parte dintr-un lot mai mare de teren, de 50 ha, care a aparținut autorilor săi.
Totodată, instanța supremă a constatat că terenul în litigiu s-a aflat în intravilanul localității atât la data preluării cât și la data exproprierii, astfel că s-a reținut în mod greșit că nu cade sub incidența legii 10/2011.
Această constatare a avut loc în condițiile în care circumstanțele cauzei nu au fost pe deplin lămurite.
Astfel, la dosar s-au aflat mai multe înscrisuri, din care a rezultat că autorii reclamantului, R. A. și R. M., au dobândit (prin act dotal, în anul 1922), un corp de pământ și loc de casă în suprafață de 8 ha, cu toate construcțiile, pe teritoriul comunei C., 2,50 ha teren arabil în hotarul comunei C. (act de vânzare-cumpărare înregistrat la 30.09.1942),_ mp teren arabil pe teritoriul comunei C., la punctul „Gropile cu nisip” (act de vânzare cumpărare înregistrat la 11.07.1936) și 5 pogoane teren arabil pe teritoriul comunei C. la punctul „Gropile cu nisip” (act de vânzare cumpărare înregistrat la 9.06.1942).
Prin decretul regal 1650/28.05.1945 s-au autorizat Căile ferate Române să procedeze la expropriere pentru cauză de utilitate publică și a loturilor nr.109 în suprafață de 6545,17 mp teren arabil și nr.110, în suprafață de_,79 mp teren arabil, proprietatea Anetei C. R..
Atât prima instanță cât și instanța de apel, au reținut că imobilele ce au făcut obiectului decretului de expropriere au fost cele menționate în actele de proprietate ale autorilor reclamantului, dar acest lucru nu se susține prin probele administrate în cauză, deoarece, așa cum se poate constata, suprafață expropriată este mai mică decât cea pe care autorii reclamantului au avut-o în proprietate.
Prima instanță și instanța de apel au mai reținut că terenul expropriat este teren arabil, situat în extravilan, dar nici această constatare nu are suport în probele administrate în cauză.
Astfel, mențiunile din actele de proprietate în sensul că mare parte din terenuri erau arabile nu semnifică faptul că terenurile erau situate în extravilan.
De aceea, instanțele ar fi trebuit să administreze probe suplimentare, prin care să stabilească regimul juridic al terenului expropriat, ca fiind teren intravilan sau extravilan. Acest lucru se impunea cu atât mai mult, cu cât, conform mențiunilor din actele originale de proprietate, printre suprafețele de teren aflate în proprietatea familiei R. se aflau și terenuri ocupate de construcții sau terenuri cu destinația de teren constructibil.
Apoi, în cauză instanțele nu au fost preocupate să stabilească care au fost coordonatele terenului expropriat din suprafață totală deținută de autorii reclamantului, deși atât actele de proprietate cât și actul de expropriere indică cu rigurozitate vecinătățile terenului în discuție.
Pentru aceasta, ar fi fost necesar să se efectueze o expertiză tehnică de specialitate, prin care să se delimiteze suprafața de teren deținută în proprietate de autorii reclamantului și suprafețe de termen ce au făcut obiectul exproprierii.
Numai după această delimitate s-ar fi putut constata dacă suprafețele de teren ce au făcut obiectul exproprierii erau sau nu arabile, dacă erau situate în extravilan sau în intravilan și, pe cale de consecință dacă este aplicabil ori nu art.8 alin.1 din legea 10/2001.
De asemenea, au fost considerate greșite susținerile instanței de apel că preluarea nu a fost abuzivă, deoarece decretele regale de expropriere nu sunt vizate de dispozițiile art.1 și 2 din legea 10/2001, iar expropriere a avut loc cu plata de despăgubiri.
Legea 10/2001 reglementează regimul juridic al imobilelor preluate abuziv în perioada 6.03.1945 – 22 decembrie 1989, iar art. 2 alin.1 din lege definește ca fiind imobile preluate abuziv orice imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit de art.6 din legea 213/1998.
Nici faptul că exproprierea s-a fi realizat prin plata unor despăgubiri nu a fost un argument în sprijinul ideii că preluarea a fost abuzivă, în înțelesul legii de reparație.
Reclamantul a contestat în mod constant că plata despăgubirilor ar fi avut loc și, în lipsa unor probe contrare, era sarcina pârâților să dovedească că plata cu un astfel de titlu ar fi avut loc.
Chiar dacă s-ar fi demonstrat că despăgubirile au fost încasate, deveneau aplicabile dispozițiile art. 11 alin.7 sau art. 12 din Legea 10/2001, potrivit cărora valoarea măsurilor reparatorii în echivalent se stabilesc prin scăderea valorii actualizate a despăgubirilor primite, iar restituirea în natură este condiționată de rambursarea sumei reprezentând valoarea despăgubirilor primite, actualizate cu coeficientul de actualizare stabilit.
Pentru aceste motive, recursul a fost admis, casată decizia și trimisă cauza spre rejudecare instanței de apel, pentru administrarea probelor arătate și orice probă necesară stabilirii corecte a situației de fapt și a regimului juridic al terenului în litigiu și, pentru a se avea în vedere și decizia nr.2907/25.03.2010 a ICCJ, în sensul de se analiza dacă terenul deținut de pârâte face parte din același trunchi de teren cu cel deținut de SA Electroputere C., dacă urmează același regim juridic cu acesta și dacă circumstanțele din cauză sunt similare cu cele din cauza în care instanța supremă a dezlegat deja problema regimului juridic al terenului preluat și pentru care se cuvin măsuri reparatorii.
În rejudecarea apelului, potrivit dispozițiilor din decizia de casare, conform art. 315 C.P.civ. instanța a dispus efectuarea unei expertize tehnice de specialitate, prin care să se delimiteze suprafața de teren deținută în proprietate de autorii reclamantului și suprafețele de termen ce au făcut obiectul exproprierii, dacă acestea erau sau nu arabile, dacă erau situate în extravilan sau în intravilan pentru a stabili dacă în cauză este aplicabil art.8 alin.1 din legea 10/2001.
În dosar a fost efectuată o primă expertiză de specialitate, depusă la dosar la data de 10.11.2011 de expertul M. G. P.-aflată la filele 9 -21. din apel, în rejudecare.
Instanța de apel – nou investită prin procesul-verbal nr. 12.01.2012, a constatat că expertul s-a aflat în eroare cu privire la terenul pe care l-a expertizat și pentru care a solicitat planurile parcelare și de situație, respectiv cel situat în parcelele 109 și 110 întrucât pentru acesta exista un proces separat cu S. C. Electroputere, urmare a disjungerii din cauza principală. Acesta a făcut obiectul nr._/63/2010, soluționat irevocabil la 10 aprilie 2012 prin decizia nr. 4946/2012 a Curții de apel C. .
Față de această împrejurare, în raport cu considerentele deciziei de casare nr. 5823 din 3 nov. 2010 a ICCJ dar și cu concluziile raportului de expertiză, după depunerea de către părți a înscrisurilor lămuritoare, instanța a dispus efectuarea unei noi expertize care a avut drept obiective - în raport cu cadrul procesual stabilit în prezenta cauză, identificarea terenurilor din actele de proprietate de care se prevalează (în număr de 15, menționate în opisul depus la instanță, la termenul din 04 aprilie 2012), observându-se și: cererile de înscriere în CAP – 8 Martie, aflate în copie la fila 79-80 din dosarul_/2007 al Trib.D.; dosarul de expropriere și demolări efectuate în vederea construirii întreprinderii cu denumirea actuală . parcelelor 109-110, menționate în actul privind exproprierea terenurilor pentru construirea . care rezultă că parcelele expropriate se învecinau cu rest proprietate autori).
De asemenea s-a solicitat să se precizeze (după analiza hărților referitoare la limita de intravilan din 1962 a orașului C. și a fostei comune suburbane B.): dacă terenurile menționate se aflau în intravilan sau extravilan în anul 1962; dacă terenurile pe care sunt amplasate . . SA erau situate în intravilan sau extravilan în anul 1962, să stabilească dacă pe terenurile solicitate de apelant în litigiul de față sunt amplasate construcții, detalii de sistematizare, rețele de utilități - supra ori subterane, să precizeze dacă aceste terenuri sunt deținute de pârâte și dacă este posibilă restituirea în natură; în caz afirmativ, să individualizeze prin suprafață, dimensiuni, vecinătăți, repere cadastrale, suprafețele ce pot fi restituite în natură, cu efectuarea unor schite detaliate referitor la aspectele de mai sus.
Această expertiză de specialitate topografie, cadastru și geodezie a fost efectuată de către expert I. I.I., și depusă la dosar la data de 20.08.2012 la filele 121 -155, părțile neformulând obiecțiuni la această expertiză.
4. Prin decizia civilă nr. 75 din data de 03 octombrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel C. – Secția I Civilă în dosarul_ s-a admis apelul declarat de reclamantul R. A. domiciliat în București, .. 1-5, ., împotriva sentinței civile nr.106/20.03.2009 pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatele pârâte . sediul în C., ., D. și . SA (fostă . sediul în C., ., D., având ca obiect Legea 10/2001, trimis spre rejudecare în urma casării deciziei civile nr. 262 din 20 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel C., prin decizia civilă nr. 5823 din 3 noiembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
S-a dispus schimbarea sentinței civilă nr.106/20.03.2009 pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._ .
S-a admis acțiunea în parte.
S-a stabilit dreptul reclamantului la măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafața de 8914 mp - teren situat în C., . (fostă .> S-a respins acțiunea față de pârâta . SA (fostă .>
S-a respins cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a decide astfel, instanța a reținut:
Apelantul R. A. a făcut dovada cu înscrisurile de la dosar, a calității sale de persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de legea 10/2001, conform art. 4 alin.2 din această lege, acesta fiind moștenitorul autorilor R. M. și R. A.
Din concluziile raportului de expertiză efectuat în rejudecare, potrivi îndrumărilor date de decizia pronunțată de ICCJ în recurs a rezultat faptul că, terenul moșiei R. M. și R. A. pentru care au fost depuse cele 15 acte de vânzare cumpărare menționate în opisul depus la instanță la termenul din 04 aprilie 2012- după excluderea suprafețelor din parcele 109 și 110 pentru care a existat un proces separat (obiectul dosarului nr._/63/2010) - este în suprafață totală de 241.966 mp .
Din acest teren, la data efectuării în cauză a expertizei I. I., cea mai mare parte este ocupată de S.C.R. S.A: 129.683 mp.
În raport de regimul juridic diferențiat al terenurilor ce s-a solicitat în temeiul legii 10/2001 s-au impus următoarele precizări: suprafață de teren evidențiat la poziția 11din decretul de expropriere, teren ce a aparținut Moșiei R. M. se afla în anul 1967 - data ultimului decret de expropriere pentru construirea Întreprinderii Mecanice de Material Rulant, actual S.C. R. - în extravilanulcomunelor B. și Cîrcea, cu excepția Conacului moșiei în suprafață totală de 8914 mp., situat în intravilanul comunei suburbane B..
Această precizare a fost considerată importantă în raport cu dispozițiile art. 8 din legea 10/2001 potrivit cărora nu intră sub prezentei legi, terenurile situate în extravilanul localității la data preluării abuzive sau la data notificării, singura suprafață de teren care poate face obiectul măsurilor reparatorii prevăzute de legea 10/2001 fiind deci această suprafață de 8914 mp care la data preluării de către stat se afla în intravilanul comunei suburbane B.. .
Conacului moșiei - în suprafață totală de 8914 mp. -, care se afla în intravilanul comunei suburbane B., la data preluării de la autorul apelantului reclamant- se află în prezent, în intravilanul Mun. C. și este ocupată în totalitate de construcțiile S.C. R. S.A.
Este adevărat că expertul I. a identificat cu ocazia expertizei o altă suprafață de teren, liber și neafectat de construcții și detalii de sistematizare, de 6983 mp, în incinta S.C.R. – care face parte tot din suprafața de teren al moșiei R. M. deținută de S.C. R. pe care a evidențiat-o cu linie mov și culoare galbenă în anexa nr. 3 la raportul de expertiză .
Această suprafață - propusă de către expert și solicitată de apelant a se restitui în natură, conform cererii sale de chemare în judecată astfel cum a fost precizată în dosarul nr._ .- nu a fost restituită în natură apelantului reclamant întrucât, pe de-o parte, singura suprafață de teren care răspunde exigențelor art. 8 din legea 10/2001, adică, la data exproprierii de afla în intravilan este cea în suprafață de 8914 mp. este ocupată în totalitate de construcțiile S.C. R. S.A. iar pe de altă parte, dacă s-ar admite acordarea suprafeței de 6983 mp. în compensare, ca urmare a constatării sale ca fiind teren liber în incinta S.C. R. S.A s-ar încălca dreptul de proprietate al acesteia, terenul făcând parte din patrimoniul acestei societăți, integral privatizată la data intrării în vigoare a acestui act normativ.
Acest lucru a fost dovedit prin contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni, depuse la fila 163 și urm. dosar apel - nr. DJ/D16 /30 din 03.12.1999 și nr. DJ/D16/11 din 26.04.2000 din care rezultă că, la data de 03 iulie 2000 S.C. R. S.A avea conform registrului acționarilor ținut la S.C. Regisco S.A. înregistrat sub Nr. 2528-fila 162 apel - următoarea structură a acționariatului –.. 68,84%, S.I.F. Oltenia 22,27%, persoane juridice, 0, 23 % și persoane fizice 8,19%, statul nefăcând parte dintre aceștia.
În consecință în soluționarea cererii apelantului reclamant a fost aplicabil art. 27 din legea 10/2001.
Potrivit art. 27 alin. 1 din Legea 10/2001, în redactarea inițială, pentru imobilele preluate cu titlu evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent constând în bunuri ori servicii, acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital sau titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare corespunzătoare valorii imobilelor solicitate.
Art. 27 al. 1, devenit după republicare art. 29, a fost modificat, legiuitorul suprimând distincția referitoare la preluarea imobilelor, cu sau fără titlu, statuând că pentru toate imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale, altele decât cele prevăzute de art. 21 al. 1 și 2, persoanele îndreptățite au dreptul doar la acordarea despăgubirilor în condițiile legii speciale.
Prevederile art. 29 au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 830/2008 a Curții Constituționale și în consecință, cererile referitoare la imobilele preluate de stat și care se află în patrimoniul societăților comerciale privatizate sunt supuse în continuare dispozițiilor art. 27, în redactarea inițială a textului .
Instanța a reținut deci că, în urma exproprierii în anul 1967 pentru cauză de utilitate publică - construirea Întreprinderii Mecanice de Material Rulant, actual S.C. R. - suprafețele de teren aparținând fostei moșii R. M. au devenit zonă de construcții industriale.
Întrucât terenul ce se afla la data exproprierii în intravilan în suprafață de 914 mp s-a regăsit în prezent în patrimoniul S.C. R. S.A. –societate privatizată integral la data intrării în vigoare a legii 10/2001, reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent în aplicarea dispozițiilor art. 27 din legea 10/2001.
Instanța a luat de asemenea act de faptul că, în cauză nu au fost aplicabile dispozițiile art. 11 alin.7 sau art. 12 din Legea 10/2001, potrivit cărora valoarea măsurilor reparatorii în echivalent se stabilesc prin scăderea valorii actualizate a despăgubirilor primite, iar restituirea în natură a fost condiționată de rambursarea sumei reprezentând valoarea despăgubirilor primite, actualizate cu coeficientul de actualizare stabilit, întrucât în speță nu s-a făcut dovada că autoarea R. A. ar fi primit despăgubiri pentru terenul expropriat, cu putere de lucru judecat reținându-se că, dimpotrivă, că aceasta ar fi contestat prețul oferit de comisia de expropriere, reieșind astfel că despăgubirile respective nu au fost achitate.
Totodată, în raport de aceleași concluzii ale raportului de expertiză din care a rezultat că S.C. P. U. G. SA (fostă . a ocupat terenul revendicat de apelantul reclamant, fiind amplasată în afara perimetrului moșiei R. M., acțiunea reclamantului a fost respinsă față de acest pârât care nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
În raport cu aceste considerente, instanța, în temeiul art. 296 C.P.civ. a admis apelul reclamantului a schimbat sentința civilă nr.106/20.03.2009 pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._, în sensul că a admis acțiunea în parte, stabilind dreptul reclamantului la măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafața de 8914 mp - teren situat în C., . (fostă . expertul I. I. în planurile anexă 1,2,3, delimitat cu linie albastră afectat în totalitate de construcțiile zidite ale S.C. R. S.A. de la poarta nr. 1 .
În raport cu acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, instanța a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, nefiind întrunite condițiile privind reținerea culpei procesuale prev . de art. 274 C.P.civ.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul R. A..
5.Prin decizia nr. 3336 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție-Secția Civilă în dosarul nr._ s-a admis recursul declarat de reclamantul R. A. împotriva deciziei civile nr. 75 din 03 octombrie 2012 a Curții de Apel C. -Secția I civilă.
S-a dispus casarea deciziei atacată și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel.
Pentru a decide astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție-Secția Civilă a reținut:
Contrar celor susținute prin motivele de recurs s-a constatat că decizia 2907/25.03.2010 pronunțată în finalizarea primului ciclu procesual nu cuprinde o dezlegare în sensul art. 315 C.pr..civilă, obligatorie pentru instanța de rejudecare, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție să fi stabilit cu putere de lucru judecat că întregul teren face parte din același trunchi de teren de 27.251 ha.
Dimpotrivă, prin acea decizie, instanța de recurs, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare a stabilit obligația pentru instanța de apel de a administra probele necesare stabilirii corecte a situației de fapt, al regimului juridic al terenului în litigiu și pentru a avea în vedere și decizia nr. 2907/25.03.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul de a analiza dacă terenul deținut de pârâte face parte din același trunchi de teren cu cel deținut de ., dacă urmează același regim juridic cu acesta și dacă circumstanțele din cauză sunt similare cu cele din cauza în care Înalta Curte a dezlegat deja problema regimului juridic al terenului preluat.
Prin urmare, prin decizia de casare, instanța de recurs nu a dezlegat problema includerii terenului în trunchiul de teren de 27.251 ha, ci a stabilit în sarcina instanței de trimitere obligația de a lămuri acest aspect prin administrarea probelor indicate și a altor dovezi pe care le va găsi necesare.
Au fost însă considerate a fi fondate criticile vizând greșita interpretare a prevederilor art. 8 din Legea 10/2001.
Prin decizia recurată, instanța de apel a apreciat că numai suprafața de 8.914 mp., adică terenul aferent conacului, intră în sfera de reglementare a Legii 10/2001, deoarece numai acest teren era situat în intravilan la data preluării de către stat. O astfel de dezlegare are la bază o interpretare eronată a dispozițiilor art. 8 din Legea 10/2001.
Potrivit art. 8 .alin. 1.. din .Legea 10/2001 „nu intră sub incidența prezentei legi terenurile aflate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării (...)".
Însă, la data depunerii notificărilor în cauză, art. 8 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 prevedea că „nu intră sub incidența prezentei legi terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 republicată și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997".
Argumente ce țin de aplicarea legii în forma sub imperiul căreia reclamantul a formulat notificările și care-i oferea acestuia o speranță legitimă că poate beneficia de măsurile reparatorii instituite prin Legea nr. 10/2001, impun stabilirea., regimului juridic aplicabil terenului solicitat în raport de locul situării acestuia la data formulării notificărilor.
Stabilirea locului situării terenului în litigiu la data formulării notificărilor - în intravilanul ori în extravilanul localității -, în raport de care se va determina actul normativ aplicabil raportului juridic dedus judecării, este un aspect ce trebuie determinat prin probele pe care instanța le administrează pe parcursul soluționării cauzei.
Prin urmare, apreciind că situația de fapt nu a fost pe deplin stabilită sub aspectul menționat, în baza art. 312 alin. 3 C. și art. 314 C., Înalta Curte a admis recursul declarat, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare instanței de apel.
Cu ocazia rejudecării s-a dispus fi administrate probele necesare pentru stabilirea exactă a locului situării imobilului în litigiu la data formulării notificărilor, respectiv în extravilanul ori în intravilanul localității, urmând ca în raport de aceasta să fie determinat regimul juridic aplicabil bunului respectiv.
Înalta Curte a constatat că au fost fondate și criticile vizând interpretarea greșită a art. 29 din Legea 10/2001.
S-a apreciat a fi de necontestat în cauză că S.C. R. S.A este o societate comercială privatizată integral înainte de apariția Legii 10/2001.
Potrivit art.29 din Legea 10/2001, „pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. 1 și 2, persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piață a imobilelor solicitate"; în cazul acestor imobile, „măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea."
Prin decizia nr. 830/08.07.2008 publicată în Monitorul Oficial nr 559/ din 24 iulie 2008, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 60 din Titlul I al Legii 247/2005 și a constatat că, prin abrogarea sintagmei „imobile preluate cu titlu valabil" din cuprinsul art. 29 alin.l din Legea 10/2001, aceasta încalcă dispozițiile art. 15 alin. 2 și art. 16 alin. 1 din Constituție.
Față de prevederile art.ll alin.3 din Legea 47/1992, decizia pronunțată de Curtea Constituțională este obligatorie, astfel încât în cauză, instanța de recurs a avut drept premisă neconstituționalitatea textului de lege menționat în sensul celor reținute prin decizia instanței de control constituțional.
Prin urmare, interesează sub aspectul modalității de restituire (în natură sau prin acordarea unor măsuri reparatorii în echivalent) dacă imobilul evidențiat în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate, a fost sau nu preluat cu titlu valabil.
Din interpretarea prevederilor art. 29 din Legea 10/2001 prin raportare la decizia nr. 830/08.07.2008 a Curții Constituționale a rezultat că, prin excepție de la regula restituirii în natură a imobilelor ce intră sub incidența Legii 10/2001 consacrată expres de art. 7 din Lege, pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii în echivalent.
In această ipoteză, în baza alin. 3 al art. 29 din Lege, măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția publică care a efectuat privatizarea.
per a contrario, imobilele evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate, care nu au fost preluate cu titlu valabil, vor fi restituite în natură persoanei îndreptățite, în aplicarea principiului priorității acestei modalități de restituire pentru imobilele al căror regim juridic intră în sfera de reglementare a Legii 10/2001.
În cauză, instanța de apel a aplicat prevederile art. 29 din Lege în forma anterioară pronunțării deciziei nr. 830/08.07.2008 a Curții Constituționale, cu consecințe sub aspectul stabilirii modalității de restituire a bunului și a determinării titularului obligației^e restituire în natură sau de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent.
Susținerea vizând obligația instanței de a stabili în ce constau despăgubirile acordate în echivalent s-a dispus a nu mai fi analizată de instanța de recurs, ci va fi avută în vedere cu ocazia rejudecării pricinii, în funcție de natura despăgubirilor ce vor fi stabilite.
6. În rejudecarea apelului formulat în cauză de reclamant, s-a format Dosar_, cu prim termen la data de 11.09.2013.
Apelul este fondat și se va admite ca atare, dar pentru considerentele de fapt și de drept ce se vor arăta în continuare și care se referă exclusiv la aplicarea principiului neînrăutățirii situației în propria cale de atac, în rejudecare după casare, potrivit disp. art. 315 alin. 4 Cod procedură civilă.
Prin Notificările nr. 777/N/2001 din 30.07.2001 precizată prin Notificarea nr. 293/2002 și nr. 778/N/2001 din 30.07.2001 precizată prin Notificarea 292/2000, formulate în termen și prin executor judecătoresc, R. M. (decedat înainte de promovarea acțiunii de față) și fratele său R. A., au solicitat restituirea a 14 ha teren intravilan situat în mun. C., astfel:
Prin Notificarea 777/2001 s-au solicitat 6 ha. teren situat în mun. C., moștenire de la mama decedată R. A., care la rândul ei l-a dobândit prin cumpărare împreună cu soțul său, prin act dotal și prin moștenire de la părinții săi F., arătându-se faptul că s-au obținut 10 ha în baza Legilor fondului funciar, prin notificare solicitându-se diferența. Prin Notificarea precizatoare nr. 293/2002, s-a arătat că terenul este situat în intravilanul mun. C. și că în prezent este ocupat de blocuri ale cartierului Lăpuș, de . . și de . R. SA).
Prin Notificarea 778/2001, s-au solicitat 8 ha de teren intravilan situat în mun. C., în calitate de moștenitori ai mamei R. A., teren fie cumpărat, fie primit de la părinții săi moștenire. Prin notificarea precizatoare nr. 292/2000 se arată de asemenea, că terenurile sunt ocupate de blocuri ale cartierului Lăpuș, de . . și de . R. SA).
În orice caz, în ceea ce privește actele vechi de proprietate, la Notificarea nr. 777/2001 se face vorbire de atașarea actului dotal și a trei acte de vânzare cumpărare, iar la Notificarea 778 se face vorbire de atașarea a 5 acte de vânzare cumpărare.
De-a lungul procesului, reclamantul a arătat că părinții săi au deținut fie 24 ha, fie cel puțin 30 sau 50 ha, sau că de-a lungul timpului s-au achiziționat în familie asemenea suprafețe, începând cu anul 1893 până în anul 1942, pentru ca în apel în al doilea ciclu procesual să se prevaleze de 15 acte de proprietate, deși prin notificări s-au invocat numai 9. (actul dotal și încă 8 acte).
În orice caz, prin notificări s-a mai aratat că în anul 1923, terenurile achiziționate anterior de către părinții mamei sale, au fost evidențiate în recensământul realizat în acel an și impozitate.
De asemenea, prin Notificarea nr. 777 se face mențiunea de către titulari, a faptului că se prevalează de aceleași acte de proprietate ca cele invocate în procedura celorlalte legi speciale, privind fondul funciar, întrucât nu poate preciza în concret care sunt cele 10 ha din totalul solicitat, pentru care s-a stabilit dreptul de proprietate prin reconstituire.
Deci, cele 10 ha reconstituite inițial nu s-au stabilit pe vechiul amplasament.
În concluzie, titularii notificărilor au arătat că beneficiază de prevederile legii 10/2001, terenul fiind solicitat în calitate de moștenitori ai defunctei mame R. A., respectiv ai ambilor părinți.
Notificările au fost adresate Prefecturii D. și în final au fost înaintate împreună cu dosarele, către Primăria C..
Notificările nu au fost depuse în fața judecătoriei, ci în fața tribunalului, la solicitarea acestei instanțe, care prin încheierea de la data de 5 oct. 2007 a pus în vedere reclamantului să precizeze dacă a formulat notificări, cui le-a adresat și să precizeze obiectul cererii.
Trebuie subliniat în acest context că dosarul de față s-a format prin declinarea unei cereri completatoare formulate în fața Judecătoriei C. în Dosar_, având ca obiect o cerere în materia legilor fondului funciar, pârâți fiind comisiile locală și județeană de fond funciar.
Cererea completatoare s-a disjuns, s-a format Dosar_ și s-a declinat competența de soluționare a cererii formulată în materia legii 10/2001, în favoarea Tribunalului D., prin. s.c. 5265/13 aprilie 2007.
Cererea completatoare a avut ca obiect obligarea pârâtelor . PUG SA și . emită dispoziții/decizii de restituire în natură a terenurilor în litigiu, aflate în incinta fiecărei societăți pârâte.
Prin cele două notificări nu se precizează modalitatea de preluare de către stat a terenurilor în litigiu, în sensul disp. art. 2 din legea 10/2001.
În ceea ce privește acest aspect, reclamantul invocă totuși în fața instanței o expropriere prin Decret regal din anul 1945, dar care privește numai parcelele 109 și 110 din totalul suprafeței moșiei deținute de autori potrivit susținerilor, iar aceste parcele s-a stabilit că erau deținute de către ..
Reclamantul nu a susținut că cel puțin o parte din restul de teren a fost preluat tot prin expropriere la acea dată, fie și prin expropriere în fapt.
La tribunal, s-a format Dosar_ .
După declinare, reclamantul R. A. și-a restrâns acțiunea numai față de . . față de . obiectul unui alt dosar.
Față de obiectul acțiunii și în raport cu principiul disponibilității părții în procesul civil, s-a stabilit în primă instanță și cadrul procesual cu privire la părți, pârâții fiind numai aceste două societăți.
În urma solicitărilor instanței cu privire la lămurirea împrejurărilor de fapt și de drept ale cauzei, reclamantul a precizat – fila 62 dosar primă instanță, că depune la dosar acte de proprietate pentru 14,156 ha (notificările privind 14 ha), că părinții săi s-au înscris la CAP (total 8,5 ha – filele 79,80 dosar tribunal) și că după colectivizare terenurile au fost primite de cele trei întreprinderi în administrare, făcându-se platforma industrială de est a orașului. De asemenea, a mai arătat că din cele 14 ha notificate, cca 3 ha – respectiv 30.543,96 (deci cele două parcele expropriate prin decret regal în 1945), fac obiectul altui dosar cu . că în cauză au rămas în discuție restul de cca 11 ha.
În ceea ce privește obiectul acțiunii de față, acesta nu îl constituie o contestație împotriva unei dispoziții/decizii de respingere a notificărilor privind o restituire în natură, deci nu se contestă o soluție dată de către o unitate deținătoare notificată, sau de o altă entitate.
Reclamantul a formulat prin cererea completatoare de la data de 14 martie 2007, o acțiune directă având ca obiect obligație de a face, respectiv obligarea celor două pârâte să emită decizii de restituire în natură a terenurilor aflate în incinta acestora, terenuri care au aparținut în proprietate autorilor și de care ar fi fost deposedați abuziv, așa cum s-a arătat în precedent.
Sigur că inexistența unei decizii/dispoziții dată în soluționarea notificărilor adresate unității deținătoare în condițiile legii, nu reprezintă un obstacol de netrecut în calea soluționării unei acțiuni directe în instanță, dar cu condiția ca unitatea notificată să fi refuzat soluționarea notificării, caz în care tribunalul are plenitudine de jurisdicție în baza art. 24 din legea 10/2001 interpretat constant în jurisprudență în acest sens și se poate pronunța direct pe fondul pretențiilor dacă partea o cere.
Prin s.c. nr.106/20.03.2009 pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._, a fost respinsă acțiunea, tribunalul a reținut pe scurt că potrivit titlurilor de proprietate ale autorului reclamantului, imobilele solicitate erau terenuri arabile, care au făcut obiectul Decretului regal de expropriere nr.1650 /28.05.1945 și se aflau în extravilanul comunei C., Județul D., deci că nu fac obiectul legii 10/2001, fiind terenuri extravilane.
În această etapă procesuală, pârâta . lipsa calității sale procesuale pasive, cu motivarea succintă în sensul că societatea fiind privatizată integral la data intrării în vigoare a legii 10/2001, nu are obligații în materie și că oricum, o notificare trebuia adresată A..
Deși prima instanță a fost investită cu această excepție, iar la dosar s-au produs dovezi cu privire la faptul că notificările au fost adresate Primăriei, că cel puțin una dintre notificări fusese soluționată de Primar – Dispoziția_ din 30.01.2009 privind respingerea Notificărilor 778/2001 și 292/2002 – fila 96 dosar tribunal, că niciunul dintre pârâți nu au fost notificați direct sau prin redirecționare și, cu atât mai puțin A. - tribunalul a expediat problema prin considerente exclusiv teoretice pe dreptul comun, raportat exclusiv la obiectul acțiunii.
Astfel tribunalul nu a precizat clar obligația legală al cărei titular este pârâtul chemat în judecată și nu a făcut o analiză a aspectelor particulare ale calității procesuale pasive și în materia legii 10/2001, chiar într-o acțiune directă, lege care impune urmarea unei proceduri prealabile obligatorii, înainte de procedura judiciară, deci nașterea unui raport juridic în conținutul căruia intră drepturi și obligații corelative.
Astfel, pârâtul chemat în judecată, nu este suficient să fie persoană deținătoare, fiind necesar să fi fost și persoană juridică notificată, care fie a emis decizia, fie a refuzat să soluționeze notificarea.
Într-adevăr, pârâtele nu au formulat apel, dar acțiunea în primă instanță a fost respinsă.
Soluția a fost păstrată prin respingerea apelului declarat numai de reclamant, analiza fiind făcută exclusiv prin prisma faptului că terenul este extravilan, dar și a exproprierii prin decretul regal din anul 1945, deși prin acel decret se expropriase o suprafață mult mai mică de teren decât cea solicitată prin notificări, cca 3 ha. și acesta făcea oricum obiectul cererii adresate pârâtei .>
După casarea deciziei pronunțate în apel, s-a pronunțat o a doua decizie în cel de-al doilea ciclu procesual, sentința fiind schimbată, acțiunea fiind admisă în parte, așa cum s-a arătat în istoricul cauzei, prin stabilirea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul aferent conacului, stabilindu-se că restul de teren notificat nu a făcut obiectul legii 10/2001, fiind teren extravilan.
În acest al doilea ciclu procesual s-a stabilit că în ceea ce privește pârâta . IMMR), în perioada anterioară înființării acestei întreprinderi, au avut loc în zonă și exproprieri de la persoane fizice, ultimul decret fiind în anul 1967, reținându-se faptul că suprafața aferentă conacului a fost de 8914 mp teren intravilan, pentru această suprafață fiind stabilit și dreptul la măsuri reparatorii în echivalent, întrucât este ocupată de construcții.
În orice caz, în al treilea ciclu procesual, fila 144 vol. I, rezultă oricum că suprafața expropriată de la toate persoanele fizice a fost mai mică decât suprafața de 8914 mp ca fiind aferentă conacului, autorul figurând cu numai 2280 mp.
De asemenea, reclamantul a restrâns cadrul procesual cu privire la părți, renunțând la judecată față de . în judecată numai ..
Acest pârât nu a declarat recurs, nefiind stabilită vreo obligație în sarcina sa și nefiind obligat la restituirea în natură a vreunei suprafețe de teren din incinta societății.
Și această decizie a fost casată prin admiterea recursului declarat de reclamant, fiind dezlegate obligatoriu anumite probleme de drept privind interpretarea disp. art. 8 din Legea 10/2001, precum și ale art. 29 din același act normativ, avându-se în vedere în acest ultim caz decizia Curții Constituționale nr. 830/2008.
După casare, în rejudecarea apelului declarat de reclamant, instanța în vederea soluționării legale și temeinice a cauzei, dar și pentru respectarea deciziei de casare în sensul disp. art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă, a fost preocupată concomitent de existența mai multor împrejurări de fapt și de drept importante în cauză, așa cum rezultă din încheierile premergătoare prezentei decizii și care se referă la:
-stabilirea categoriei de folosință a terenului la data notificării, aspect ce a fost lămurit de fapt prin expertiza realizată în al doilea ciclu procesual, întrucât din raportul expertului rezultă clar că întreaga incintă a societății pârâte era situată în intravilanul mun. C., la data notificărilor, aspect necontestat de vreuna dintre părți.
- preluarea cu sau fără titlu valabil a terenului în litigiu, ce a făcut obiectul celor două notificări, respectiv cca. 11 ha. Acest aspect a ridicat pentru rezolvarea lui mai multe probleme care țineau la rândul lor de alte împrejurări de fapt și de drept esențiale, ce vor fi evidențiate în cele ce succed:
-suprafața de teren deținută în proprietate de către autorii reclamantului în perioada imediat premergătoare datei de 15 martie 1945, sau a preluărilor propriu-zise, situate eventual în perioada reformelor agrare din anii 1945-1948, a cooperativizării, respectiv cu ce suprafață reală s-au înscris autorii reclamantului la CAP, momentele și modalitatățile de preluare a întregului teren deținut în proprietate, deci și a terenului notificat, în afară de cele două exproprieri situate în anii 1945 și 1967, respectiv de înscrierile la CAP. Instanța a solicitat depunerea de către partea interesată a oricăror documente relevante în acest sens, pornind și de la premisa de lucru potrivit căreia din totalul suprafeței de teren notificată, pretențiile au fost restrânse față de . pentru cca. 11 ha.
-suprafața de teren pentru care s-a stabilit dreptul prin reconstituire la legea fondului funciar, pentru a evita o dublă despăgubire. În acest sens s-a dispus și atașarea dosarelor_/215/2008 al Judecătorie C. și Dosar_/1997 al aceleiași instanțe.
Din totalitatea înscrisurilor depuse la dosar, dar și din susținerile reclamantului prin procurator consemnate ca atare în încheierile de ședință, rezultă că în baza legilor fondului funciar s-a stabilit dreptul de proprietate prin reconstituire, dar nu pe vechiul amplasament, pentru suprafețele de 10 ha TDP840-_ din 7.12.2003, 3,37 ha TDP_ din 6.05.2011 și 6,13 ha – despăgubiri anexa 39 la Legea 1/2000, în total 19,50 ha, din care 3 ha în intravilan.
De asemenea, a rezultat, potrivit și susținerilor reclamantului prin procurator, faptul că nicio suprafață de teren nu s-a stabilit pe vechiul amplasament al moșiei autorilor. În acest context în situația în care dreptul se stabilea pe vechiul amplasament ar fi fost posibil fără eroare, ca odată identificat amplasamentul întregii moșii aflată în mod real în proprietatea autorilor la data deposedărilor, să se identifice punctual diferența de teren în litigiu nerestituită, scăzându-se suprafața reconstituită și inclusiv suprafața de teren ce a privit litigiul cu . cca. 3 ha, cu consecința determinării clare inclusiv a modalității de preluare și a deținătorului/deținătorilor actuali în sensul legii 10/2001, dar și a modalităților subsecvente de stabilire a dreptului la măsuri reparatorii, inclusiv prin aplicarea corespunzătoare a disp. art. 29 din lege în sensul dezlegărilor obligatorii date de instanța de recurs.
-modul de înființare a . IMMR), în ceea ce privește atribuirea de terenuri, respectiv regimul juridic al acestora la data atribuirii, sens în care s-au solicitat pârâtei orice acte relevante în acest sens, făcându-se concomitent și adrese la entitatea centrală succesoare, având în vedere faptul că unitatea a produs dovezi în sensul că ponderea terenurilor atribuite a aparținut statului, transferurile operând de la autorități locale sau IAS, iar nu de la CAP și de la persoane fizice numai suprafața de 6151 mp. Instanța a fost preocupată și de identificarea unor eventuale schimburi de teren în zonă de la CAP la IAS la acea epocă,
- Nu în ultimul rând ca importanță, instanța a fost preocupată de urmarea procedurii prealabile în cauză, având în vedere faptul că pârâta a invocat în apărarea sa de-a lungul întregului proces și în toate etapele procesuale, direct sau indirect, anumite aspecte esențiale legate de această procedura .
Astfel, la dosarul de primă instanță al tribunalului, așa cum s-a mai arătat în precedent, Curtea a observat faptul că una dintre notificări a fost soluționată de primar, fiind depusă la dosar în acest sens Dispoziția_ din 30.01.2009 privind respingerea Notificărilor 778/2001 și 292/2002 – fila 96 dosar tribunal.
În acest context, s-a pus în discuția părților concomitent cu celelalte aspecte relevate anterior, asigurându-se oralitatea și contradictorialitatea dezbaterilor, întocmirea unei adrese către emitent pentru a afla dacă dispoziția respectivă a fost comunicată, contestată, stadiul soluționării unei eventuale contestații, după caz și furnizarea de dovezi în acest sens.
De asemenea, s-au solicitat primăriei informații privind soluționarea celei de-a doua notificări nr. 777/2001 precizată prin Notificarea 293/2002, respectiv dacă a fost soluționată sau redirecționată către o altă entitate și în caz de soluționare, ce dispoziție s-a emis, dacă s-a comunicat, dacă s-a contestat și stadiul acestei proceduri, după caz
Prin adresa nr._/2.12.2013 Primăria mun. C. a comunicat instanței că dispoziția_/2009 a fost comunicată la data de 02.02.2009 – borderou – fila 316 dosar curte vol. I al treilea ciclu procesual.
Reclamantul prin procurator a arătat instanței, fiind consemnat în încheiere de ședință, că a aflat despre existența acestei dispoziții din dosar, că nu s-a comunicat în realitate și că, în aceste condiții, nu a contestat-o, neexistând o procedură judiciară fie consumată, fie pe rol.
In virtutea rolului activ, instanța a pus totuși în discuție, dacă după depunerea acestei dispoziții la dosarul de primă instanță, reclamantul a înțeles să investească instanța cu o plângere cel puțin împotriva acestei dispoziții și să precizeze momentul procesual și cererea, întrucât prin motivele de recurs din primul ciclu procesual acesta a precizat că dosarul de față are ca obiect plângere împotriva unei dispoziții – încheierea de ședință de la data de 25 sept. 2013. Reclamantul prin procurator nu a fost în măsură să indice o asemenea precizare a acțiunii făcută în primă instanță
De asemenea, prin aceeași adresă, primăria a comunicat instanței faptul că și cea de-a doua notificare, nr. 777/2001 precizată prin Notificarea 293/2002, a fost soluționată prin Dispoziția de respingere nr._ din 23.06.2005, pe care a atașat-o în copie la dosar, fila 314 dosar curte, vol. 1 al treilea ciclu procesual.
Această împrejurare de drept, este un element de noutate în dosarul cauzei, fiind o împrejurare pe care instanța nu a putut să nu o observe, raportat și la existența unei dovezi preexistente privind soluționarea uneia dintre cele două notificări.
În privința acestei dispoziții, primăria nu a fost în măsură să furnizeze dovezi concrete și directe vizând comunicarea ei - adresa nr._/15.01.2014, fila 4 vol. II curte, ciclu III procesual.
Nici în această privință, reclamantul prin procurator nu a declarat că ar fi cunoscut de existența acestei din urmă dispoziții, prima de fapt în ordine cronologică, rezultând faptul că nici această dispoziție nu a fost contestată.
În orice caz, in urma punerii în discuție a acestor împrejurări de drept, nu s-a făcut dovada contestării dispozițiilor în paralel, fie și în timpul procesului de față, în condițiile în care unul dintre titularii notificărilor R. M. a decedat anterior emiterii celei de-a doua dispoziții, iar în ceea ce o privește pe prima, emitentul a susținut că nu s-au identificat dovezi de comunicare.
Totuși, față de această împrejurare de drept, vizând faptul că ambele notificări ce privesc terenul în litigiu au fost soluționate de către Primar, primărie - persoană ce nu este parte în proces, reclamantul prin procurator, a solicitat introducerea în cauză a emitentului celor două acte.
Instanța, așa cum rezultă din încheierea de dezbateri de la 12 februarie 2014, a respins cererea ca inadmisibilă, în raport cu disp. art. 294 Cod procedură civilă.
Pe de altă parte, dar în strânsă legătură cu aspectul relevat în precedent, față de una dintre apărările . de fapt nici nu a primit vreo notificare din partea reclamantului și a fratelui acestuia R. M. și că oricum orice notificare ar fi trebuit soluționată de A. – ca instituție implicată în privatizare, întrucât societatea era integral privatizată la data intrării în vigoare a legii 10/2001 - instanța s-a preocupat totuși să stabilească dacă, în ciuda soluționării notificărilor de către primar, . sau nu notificat fie direct fie prin redirecționare.
Or, din actele și lucrările dosarului nu rezultă o astfel de împrejurare.
Adresa înregistrată la unitate sub nr. 192 din 12.01.2007, formulată de reclamantul R. A., la care unitatea a răspuns petentului, prin care solicită ca . prezinte planurile ce au stat la baza întocmirii proiectului și a autorizației de construire ce s-au făcut înainte de decretul de expropriere(din 1967) și în care se menționează în final că se solicită restituirea terenului – nu poate ține loc de notificare în sensul disp. art. 21 din legea 10/2001.
Trecând peste împrejurarea că nu este adresată prin executorul judecătoresc, în scopul evitării unui formalism excesiv, cererea din anul 2007 a fost adresată pârâtei . ea și deținătoare a unei părți din terenul solicitat, mult peste termenul de 1 an prevăzut de lege.
Pentru a se înlătura orice nelămurire cu privire la data formulării acestei cereri, întrucât prin adresa de răspuns unitatea face vorbire de o adresă din anul 2002, s-a solicitat pârâtei să precizeze clar dacă au fost două cereri și în caz că a fost numai una, la ce dată s-a formulat.
Prin precizarea depusă la dosar – fila 60 vol. I Curte, al treilea ciclu procesual, pârâta a arătat că a existat o singură cerere nr. 192/2007 și că dintr-o eroare de tehnoredactare s-a trecut anul 2002, în loc de 2007.
Chiar și în situația în care se admite că se poate trece peste faptul că cererea nu a fost adresată unității deținătoare în termenul legal de 1 an, deși potrivit art. 21 alin. 5 din lege, nerespectarea termenului pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii - întrucât reclamantul și fratele său decedat ulterior, au formulat totuși notificări în termen, fie și neadresate unităților deținătoare - nu se poate trece cu vederea faptul că ambele notificări care au fost deja soluționate prin respingere, nu apar contestate, iar pe de altă parte, emitentul celor două dispoziții nu este parte în proces.
În aceste condiții, nu se poate trage decât concluzia că în ceea ce-l privește pe pârâtul . de care s-a restrâns acțiunea, nu s-a urmat procedura prealabilă procedurii judiciare, acesta nefiind notificat în nici un mod.
Nici acțiunea introductivă de instanță, respectiv cererea completatoarea disjunsă de judecătorie, când s-a solicitat introducerea în cauză a . PUG SA și . ca moment foarte aproape de data când reclamantul s-a adresat . cererea 192/2007 - nu ar putea fi considerată in extremis, ca având efect echivalent unei notificări în sensul legii, cel puțin pentru motivul că a fost promovată de asemenea, în afara termenului legal de 1 an.
Pe de altă parte, este adevărat că reclamantul și fratele său până la deces, nu au avut o culpă directă în faptul că primăria nu a redirecționat notificările fie și pentru parte din teren, către unitatea/unitățile deținătoare, dar chiar titularii notificărilor cunoșteau că parte din terenul moșiei se află ca amplasament în zona în care s-a realizat platforma industrială de est a orașului, indicând ei înșiși întreprinderile vechi care s-au construit în zonă (inclusiv IMMR, actual . poate trage inclusiv concluzia că informația aceasta nu era îndoielnică, întrucât în procedura legilor fondului funciar au fost probleme privind stabilirea dreptului pe vechiul amplasament.
În acest context se are în vedere și împrejurarea că în intervalul de timp scurs de la data formulării notificărilor și până la inițierea dosarului de fond funciar în anul 2006 (imediat după apariția Legii 247/2005 care a adus modificări tuturor legilor speciale reparatorii, dar nu a repus în termen pentru legea 10/2001), dosar din care s-a disjuns și declinat cererea completatoare calificată ca fiind în materia legii 10/2001, când oricum una dintre notificări era deja soluționată din anul 2005 așa cum s-a dovedit ulterior - reclamantul și după caz, fratele său până la deces, nu au declanșat vreo procedură judiciară pentru refuzul de soluționare a notificărilor, câtă vreme cel puțin potrivit legii - art. 23 din legea 10/2001, acestea trebuiau soluționate în termen de 60 de zile.
Dar, eventuala lipsă de culpă a reclamantului, sau chiar coexistența unei culpe a acestuia și a primăriei notificate care a soluționat notificările după 5, respectiv 8 ani sau nu le-a direcționat către unitățile deținătoare pentru terenul deținut de acestea, nu pot lipsi de efecte cele două dispoziții emise și, în orice caz nu pot să țină loc de notificare adresată pârâtei . evaluării conduitei acestei pârâte ca fiind un real refuz de soluționare.
Dispozițiile legale care reglementează parcurgerea procedurii prealabile declanșate prin formularea notificării, sunt cuprinse în norme cu caracter imperativ, iar nu dispozitiv.
Că este așa, o demonstrează cel puțin dispozițiile art. 21 alin. 1 din lege amintite în precedent, potrivit cărora nerespectarea termenului pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Față de datele particulare ale speței, așa cum s-a arătat în precedent, și în primul rând având în vedere că notificările care privesc terenurile în litigiu deținute de pârâtă, au fost deja soluționate, emitentul nefiind parte în proces, iar acțiunea neavând ca obiect verificarea legalității și temeiniciei dispozițiilor - instanța nu poate decât să constate că pârâta . a fost notificată, iar o discuție privind competența primăriei de a se pronunța, privind comunicarea sau necomunicarea dispozițiilor emise, nu se poate purta în cadrul procesual de față, văzând obiectul acțiunii, împrejurare ce a condus de altfel, la neatragerea în proces a emitentului a dispozițiilor respective.
În concluzie, Curtea apreciază că peste aceste din urmă împrejurări nu se poate trece, în caz contrar ar soluționa o veritabilă acțiune în realizarea formulată în realitate pe dreptul comun, dar deghizată sub forma unei cereri formulată doar aparent în temeiul legii speciale.
În acest context orice discuție privind suprafața, categoria de folosință a terenului în litigiu, preluarea cu sau fără titlu valabil a acestuia, sau privind competența A., după caz, a fost de prisos a se mai face.
Față de cele ce preced, în ceea ce privește soluția asupra apelului de față, instanța nu a fost în măsură să pronunțe o soluție de reluare eventual a judecății în primă instanță în baza art. 297 Cod procedură civilă, întrucât în cauză nu se poate susține cu temei că reclamantul a investit instanța cu o cerere precizatoare privind contestarea fie și numai a dispoziției primarului nr._ din 30.01.2009 privind respingerea Notificărilor 778/2001 și 292/2002 – fila 96 dosar tribunal, iar instanța să fi soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului unei asemenea cereri.
Dar, față de toate aceste considerente de fapt și de drept, instanța de apel ar fi optat către respingerea apelului ca nefondat și păstrarea soluției atacate, cu schimbarea motivării.
Or, așa cum s-a arătat în partea introductivă a prezentelor considerente, principiul neînrăutățirii situației în propria cale de atac, în rejudecare după casare, potrivit disp. art. 315 alin. 4 Cod procedură civilă, se opune unei soluții de respingere.
În aceste condiții, în baza art. 296 și 315 alin. 4 Cod procedură civilă, urmează a se admite apelul, a se schimba sentința atacată, a se stabili dreptul numai în limita a ceea ce s-a dat prin decizia casată în propriul recurs, ca suprafață și modalitate reparatorie, deci nu în natură, în concret măsuri reparatorii în echivalent, respectiv măsuri compensatorii în condițiile legii privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire în natură sau prin echivalent,a imobilelor preluate în mod abuziv, în perioada regimului comunist în România, pentru suprafața de 8914 mp - teren situat în C., . (fostă . class="rvps1"> S-a făcut aplicarea disp. art. 1 alin. 2 din LEGEA Nr. 165 din 16 mai 2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România
Nu va dispune restituirea în natură a suprafeței respective, aferente vechiului conac, cel puțin pentru motivul de fapt că este ocupat de construcții, așa cum s-a reținut în ciclul procesual anterior, împrejurare de fapt necontestată de către reclamant.
Nu se va stabili dreptul la măsuri reparatorii în echivalent și nu se va dispune nici restituirea altei suprafețe în natură, respectiv a suprafeței de 6983 mp – identificată de expert ca fiind liberă în incinta pârâtei . în compensare, întrucât aplicarea principiului neînrăutățirii situației în propria cale de atac după casare, impune ca în rejudecare să nu se dea mai puțin. Considerentele expuse în precedent și care ar fi fost de natură prin ele însele să genereze respingerea apelului, stau la baza soluției de a nu da mai mult decât s-a primit prin decizia casată în propriul recurs.
Instanța de apel în rejudecare după casare apreciază că prin soluția pronunțată nu au fost nesocotite disp. art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă, dintr-o dublă perspectivă:
Pe de-o parte, problemele de drept analizate în precedent nu au făcut obiectul unei dezlegări obligatorii prin cele două decizii de casare anterioare.
Pe de altă parte, dezlegarea problemelor de drept din ultima decizie de casare nu a fost contrazisă prin prezenta decizie, întrucât soluția dată nu s-a întemeiat pe acestea.
În ceea ce privește renunțarea la judecată față de . va face aplicarea disp. art. 246 Cod procedură civilă, urmând a se schimba sentința în sensul de a se lua act de renunțarea la judecată față de acest pârât.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, cererea se va respinge, întrucât soluția asupra acestei cereri accesorii nu a fost recurată și, pe de altă parte, în rejudecare după casare, nu s-a făcut dovada cheltuielilor de judecată în această etapă procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de reclamantul R. A., cu domiciliul în București, .. 1-5, ., împotriva sentinței civile numărul 106 din data de 20 martie 2009, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Civilă în dosarul numărul_, în contradictoriu cu pârâtele . ,,P. U. G." S.A.( FOSTĂ .> Schimbă sentința civila numărul 106 din data de 20 martie 2009, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Civilă în dosarul numărul_ .
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul R. A..
Stabilește dreptul reclamantului la măsuri reparatorii în echivalent, respectiv la măsuri compensatorii în condițiile legii privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire în natură sau prin echivalent,a imobilelor preluate în mod abuziv, în perioada regimului comunist în România, pentru suprafața de 8914 mp - teren situat în C., . (fostă .> Ia act că reclamantul R. A. renunță la judecată față de pârâta S.C. P. U. G. SA (fostă .>
Respinge cererea privind cheltuielile de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 19 februarie 2014.
Președinte, T. R. | Judecător, Florența C. C. | |
Grefier, S. C. |
Red.Jud.T.R.
Tehn.I.C./ Ex.5/
22.03.14
Jud.Apel/ P. B.. și
C.T..
J.Fond/D.F. S.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1395/2014. Curtea de Apel... | Validare poprire. Decizia nr. 214/2014. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
