Validare poprire. Decizia nr. 214/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 214/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 05-02-2014 în dosarul nr. 188/54/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 214
Ședința publică de la 05 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. P.
Judecător Tania Țapurin
Judecător D. S.
Grefier C. C.
x.x.x.
Pe rol, judecarea cererii de revizuire formulată de revizuenta Z. M. D. împotriva deciziei civile nr._ din 24 octombrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații S. C. MUNICIPAL FILANTROPIA C., T. M. C., având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se următoarele: revizuienta a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, prin care a solicitat și judecata în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 C.p.c.
Curtea, în temeiul art. 245 C.p.c., a repus cauza pe rol.
Constatând cauza în stare de soluționare și luând act de cererea de judecată în lipsă, a luat în examinare cererea de revizuire.
CURTEA:
Asupra cererii de revizuire de față:
Prin cererea formulată la data de 09.01.2012 și înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, creditoarea Z. M. D. a solicitat validarea popririi și obligarea terțului poprit T. M. C. să îi plătească suma de 6413,69 lei reprezentând debit conform titlului executoriu si cheltuieli de executare, sumă datorată de debitorul S. C. Municipal Filantropia C., conform sentinței civile nr. 5419/13.10.2008 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2008.
Prin sentința civilă nr.3864/13.03.2012, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost admisă cererea de validare poprire privind pe creditoarea Z. M. D., în contradictoriu cu debitorul S. C. Municipal Filantropia C. și terțul poprit T. M. C..
A fost validată poprirea înființată la data de 21.09.2011, în dosarul 3/E/2011 al B. I. M. asupra contului debitorului S. C. Municipal Filantropia C., în mâinile terțului poprit T. C., la cererea creditoarei Z. M. D. și obligă terțul poprit T. C. să plătească creditoarei suma de 6413,69 lei, prin consemnarea acesteia la dispoziția B. I. M..
A fost obligat terțul poprit T. Mun. C. la plata către creditoarea petentă Z. M. D. a sumei de 10,3 lei cheltuieli de judecată.
S-a reținut că prin Sentința civilă nr. 5419/13.10.2008 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2008, rămasă irevocabilă, s-a dispus ca debitorul S. C. Filantropia C. să plătească creditoarei o despăgubire reprezentând contravaloarea tichetelor de masă de care ar fi trebuit să beneficieze potrivit numărului de zile lucrate de aceasta în perioada 01.07._08, dar nu mai mult de 20 tichete lunar.
La data de 21.09.2011, executorul judecătoresc a emis, conform dispozițiilor Codului de procedură civilă, adresa de înființare a popririi către terțul poprit T. M. C., acesta din urmă a răspuns restituind adresa de înființare a popririi cu mențiunea că trebuie respectate dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009 art. 1 alin. 2.
Conform art. 460 C.pr.civ. „dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi. Instanța va cita creditorul urmăritor, debitorul și terțul poprit și, dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar în caz contrar, va hotărî desființarea popririi (…). Dacă sumele sunt datorate periodic, poprirea se validează atât pentru sumele ajunse la scadență, cât și pentru cele care vor fi scadente în viitor, validarea producându-și efectele numai la data când sumele devin scadente”.
Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, instanța a reținut că executarea silită a fost pornită în 27 ianuarie 2011, prin cererea creditoarei, formându-se dosarul de executare nr. 3/E/2011 al B. I. M..
Conform raportului de expertiză contabilă efectuat in dosarul de executare contravaloarea tichetelor de masă calculată potrivit titlului executoriu este de 5073 lei, iar potrivit procesului-verbal din 21.09.2011 cheltuielile de executare datorate de debitoare sunt in sumă totală de 1340,69 lei, deci in total 6413,69 lei.
Până la data de 01.07.2010 când a intrat in vigoare OUG 58/26.06.2010 care a modificat Codul Fiscal erau aplicabile dispozițiile art. 55 alin. 4 lit. din Cod potrivit căruia” nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile, în sensul înțelesului impozitului pe venit(…) tichetele de masă acordate de angajatori angajaților, în conformitate cu legislația în vigoare.”
Așadar, la data la care terțul poprit a restituit dosarul de executare suma de 6413,69 lei reprezentând contravaloarea tichetelor de masă de care ar fi trebuit să beneficieze creditoarea potrivit hotărârii judecătorești nu reprezentau drepturi de natură salarială, nefiind aplicabile prevederile O.U.G. nr. 71/2009.
Prin adresa nr._/26.09.2011 a terțului poprit depusa la instanța acesta a invocat aceeași imposibilitate de executare potrivit art.1 alin.2 si art.2 din OUG 71/2009.
In prezent, deci începând cu 01.07.2010, tichetele de masă sunt considerate venituri salariale conf.art.55 alin. 1 potrivit căruia „Sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani și/sau în natură obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă.”
Cât privește drepturile salariale cuvenite creditoarei, instanța a reținut că art.6 paragraful 1 din Convenția (Europeană) pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale protejează dreptul la un proces echitabil și soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, în materie civilă și penală.
Acest drept ar rămâne iluzoriu dacă nu ar include și faza de executare a hotărârilor judecătorești definitive. Convenția are în vedere drepturi efective, concrete, iar nu iluzorii, așa cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg în jurisprudența sa, începând cu cauza Artico vs. Italia (1980).
Statul și instituțiile publice au îndatorirea, reprezentând autoritatea publică, de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie hotărârea judecătoreasca de condamnare a lor, termenul rezonabil de soluționare prevăzut de art.6 din Convenție fiind aplicabil și în faza executării silite (de exemplu, cauza Ruianu contra României, Pini și Bertani, Manera și Atripaldi contra României, Ș. contra României, V. I. contra României, S. P. contra României).
Întârzierea în executarea unei sentințe, imputabilă autorităților care nu furnizează o justificare valabilă în acest sens, aduce atingere și dreptului creditorului la respectarea bunurilor sale, drept protejat de art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției.
În Cauza Ș. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că: "Administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile art.6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi".
Curtea reamintește că nu este oportun să ceri unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului sau altei instituții publice să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție.
Curtea a concluzionat că, prin refuzul de a executa sentința, autoritățile naționale au lipsit reclamantul de un acces efectiv la justiție în faza de executare, fiind încălcat art.6 alin.1 din Convenție.
Așadar, refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plății debitului constituie și o atingere adusă dreptului ce decurge din art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției.
Pentru ca o astfel de privare să fie în acord totuși cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ar trebui “să fie prevăzută de lege”, “să urmărească un scop legitim” iar ingerința în dreptul de proprietate ar trebui să răspundă criteriului proporționalității (a se vedea în acest sens paragrafele 78 din Hotărârea pronunțată de CEDO în Cauza Brumărescu împotriva României, publicată în Monitorul Oficial nr. 414/2000).
Trecând peste faptul că este nefiresc ca statul să își creeze prin acte normative situații în care să fie exceptat de la obligația de executare silită a unei hotărâri judecătorești, instanța a constatat că ingerința este prevăzută de lege.
Însă cerința de a corespunde interesului legitim public, nu este îndeplinită; astfel, aprobarea ordonanței este motivată de necesitatea "menținerii echilibrelor bugetare și în mod implicit nerespectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar", însă jurisprudența CEDO menționează constant că "complexitatea procedurii interne de executare sau a sistemului bugetar public nu este de natură să exonereze statul de la obligația sa prevăzută de Convenție de a garanta tuturor dreptul de a fi executate într-un termen rezonabil acele hotărâri judecătorești care sunt obligatorii și executorii"; că nu este permis autorităților statului de a se preleva de lipsa de fonduri sau a altor resurse ca scuză pentru a nu onora debitul stabilit prin hotărâre judecătorească; că este obligația statelor contractante de a-și organiza sistemul juridic în așa fel încât autoritățile competente să își poată executa obligațiile.
Nici cerința proporționalității măsurii nu este îndeplinită, fiind de natură a distruge echilibrul just dintre protecția proprietății individuale și cerințele interesului public.
Dispozițiile derogatorii ale O.U.G. nr.71/2009 favorizează statul în raporturi de drept privat (raporturile de drept al muncii intră în sfera dreptului privat), acolo unde statul trebuie să se găsească pe poziții de deplină egalitate cu orice altă persoană fizică sau juridică. Un debitor, privit generic, nu poate nicicând invoca lipsa fondurilor, putând fi urmărit silit inclusiv asupra locuinței, în cazul persoanei fizice, sau până la . cazul persoanei juridice.
Pe de altă parte pentru suma reprezentând cheltuieli de executare stabilite prin procesul - verbal din data de 21.09.2011 nu sunt aplicabile dispozițiile O.U.G. 71/2009.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel debitorul S. C. Municipal Filantropia C., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea apelului, s-a arătat că au fost încălcate dispozițiile art.460 C.pr.civ relative la faptul că cererea de validare trebuia realizată înăuntrul termenului de 3 luni de la înființarea popririi, mai exact data de 21.09.2011; de asemenea, au fost încălcate dispozițiile OUG nr.71/2009 ce prevede în mod expres ca orice fel de executare silită se suspendă de drept ; invocarea unor spețe CEDO nu este de natură să justifice o încălcare de către instanța de fond a Convenției, întrucât soluțiile pronunțate de CEDO au la bază situații particulare care nu își găsesc aplicabilitatea în cauza de față.
S-a arătat că prin OUG nr.71/2009 nu se urmărește un refuz de executare a sentințelor obținute în materia drepturilor salariale, ci doar o plată eșalonată a acestora în raport de necesitățile sistemului economic național cu reflectare în nivelul deficitului bugetar .
S-a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței în totalitate, în sensul respingerii cererii de validar.
În drept, s-au invocat disp. art.282 C.pr.civ.
Prin decizia nr.295 din 15 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, a fost respins apelul formulat de debitorul S. C. MUNICIPAL FILANTROPIA, împotriva sentinței civile nr. 3864/13.03.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._, în contradictoriu cu creditoarea Z. M. D., și terțul poprit T. M. C..
S-a reținut că instanța de fond a interpretat în mod corect prevederile legale incidente în cauză.
Astfel, aceasta a reținut în mod corect că în cauză au prioritate la aplicare prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului fata de prevederile legale interne, același principiu fiind înscris și în art. 20 din Constituție
În acest sens, așa cum în mod constant s-a decis în jurisprudența CEDO, refuzul autorităților de a aloca sumele necesare hotărârilor judecătorești ce constituie titluri executorii încalcă atât prev. art. 1 Protocolul 1, cat si prevederile art. 6 CEDO, text legal conform cu care statele membre sunt ținute a asigura executarea silită a hotărârilor judecătorești, lipsa fondurilor nefiind un motiv justificat de întârziere a acestei executări.
Același principiu se regăsește si in cauzele Broniowski contra Poloniei – Hotărârea Marii Camere din 22.06.2004, Hornsby contra Greciei, Ruianu contra României, Pini, Bertani, Manera și Atripaldi contra României, S. contra României, S. P. contra României, în toate aceste cauze Curtea Europeana a Drepturilor Omului reținând ca administrația publică are obligația de a executa voluntar hotărârile judecătorești, orice omisiune a acesteia în executare sau întârziere in executare lipsind de eficacitate prev. art. 6 CEDO.
Justificările prin care se invoca faptul ca OUG nr. 71/2009 se încadrează în situația de excepție în care ingerința statului în drepturile patrimoniale ale cetățenilor este justificată, deoarece în cauza sunt întrunite toate cele 3 condiții ale unei asemenea situații de excepție - privarea de bun este prevăzută de lege, urmărește un interes legitim și este respectata cerința proporționalității dintre interesul public care a dictat o asemenea măsura, modalitatea în care s-au restrâns drepturile cetățenilor și interesul privat al cetățeanului supus unei asemenea măsuri – nu sunt nici reale, nici conforme cu situația de fapt.
Astfel, în cauza Bourdov contra Rusiei s-a rezolvat de CEDO o situație similara, reclamantul beneficiind de asemenea de creanțe împotriva statului, creanțe care nu au fost onorate de Administrația financiară din cauza lipsei banilor în cont.
S-a stabilit cu acea ocazie ca "o autoritate a statului nu ar putea invoca lipsa resurselor pentru a nu onora o datorie rezultată dintr-o hotărâre judecătorească. Sigur, o întârziere în executarea unei hotărâri poate fi justificată în circumstanțe speciale, dar întârzierea nu poate avea drept consecință o atingere adusă substanței dreptului protejat de art. 6 paragraful 1(35). În cauză, reclamantul nu trebuia să fie în imposibilitate de a beneficia de rezultatul favorabil al unei proceduri care viza repararea unei vătămări a sănătății sale, din pricina dificultăților financiare ale statului (36)."
Hotărârea este importantă pentru că expune cu claritate obligația statului de a executa din oficiu, într-un termen rezonabil, hotărârile pronunțate împotriva sa chiar în condițiile în care statul traversează situații excepționale cu privire la resursele financiare disponibile.
Complexitatea procedurii interne de executare silită sau a sistemului bugetar al statului nu poate scuti statul de obligația sa, în baza Convenției, de a garanta fiecărei persoane dreptul la executarea unei hotărâri judecătorești definitive și executorii într-un interval rezonabil. Autoritățile nu pot invoca lipsa de fonduri sau a altor resurse pentru a justifica neexecutarea unei hotărâri judecătorești.
S-a statuat că autoritatea pârâtă avea obligația de a lua toate măsurile necesare, fie singură, fie în cooperare cu alte autorități responsabile federale sau locale pentru a se asigura că fondurile necesare erau disponibile în vederea executării obligației Statului.
Existenta crizei mondiale nu justifică în planul Convenției Europene a Drepturilor Omului neexecutarea obligațiilor bănești care îi revin față de salariații din sistemul bugetar.
Un atare raționament este lipsit de substanța și neconform cu starea de fapt, astfel:
Apelantul Spital a ajuns in situația obligării sale la plata acestor sume din propria culpa, deoarece a refuzat să le acorde în mod voluntar salariaților din sistemul bugetar drepturile salariale cuvenite prin lege.
Incidența crizei mondiale este suportata în final de cetățeanul simplu, acesta fiind în situația de a-și schimba dramatic modul de viață, fie ca urmare a pierderii locului de muncă, fie ca urmare a diminuării considerabile a veniturilor.
A-l forța tot pe acesta să suporte greutatea crizei mondiale prin neonorarea de către stat a creanțelor pe care le are față de el, chiar după trecerea unei perioade considerabile, atinge însăși substanța dreptului la proprietate al acestuia.
In condițiile în care, ca urmare a crizei mondiale, cetățeanul roman nu mai beneficiază decât de condiții minimale de asistența medicală sau de servicii de asigurări sociale, insa trebuie să-și onoreze cu promptitudine datoriile către stat, către furnizorii de servicii de întreținere, și de multe ori către instituții de credit, în situația în care, așa cum se demonstrează statistic prin creșterea șomajului și prin reducerea veniturilor prin lege, cetățeanul simplu nu mai are loc de muncă sau are venituri diminuate, amânarea plății de către stat a sumelor pe care i le datorează rupe justul echilibru care trebuie să existe între stat și cetatea, punând întreaga povara a crizei pe umerii acestuia și punându-l în imposibilitate de a-și onora la rândul sau datoriile sau chiar de a-și susține nevoile de întreținere proprii și ale familiei sale.
Ca atare, justificarea legalității ingerinței statului în dreptul de proprietate al cetățeanului prin incidența crizei mondiale nu este nici legală, nici morală, și nu poate fi reținută ca un motiv temeinic de reeșalonare a acestor plăți, statul trebuind să găsească alte soluții de rezolvare a unei situații financiare dificile decât aceea de neonorare a obligațiilor sale.
Tribunalul a constatat că prima instanță în mod legal a verificat compatibilitatea prevederilor O.U.G. nr. 71/2009, față de circumstanțele concrete ale speței, cu dispozițiile art. 6 din Convenție, art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție și jurisprudența constantă a CEDO în materia executării hotărârilor judecătorești care are o aplicare directă în dreptul intern
Conform art. 20 din Constituție, legile interne vor fi interpretate în conformitate cu tratatele privind drepturile omului la care România este parte.
Curtea de la Strasbourg este interpreta supremă a Convenției, care se aplică direct în statele membre ale Consiliului Europei, inclusiv în România, astfel că jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului are o aplicare directă în dreptul intern, urmând ca judecătorul național să dea eficiență acesteia.
În lumina jurisprudenței CEDO deja menționate, se poate concluziona că, atât în situația în care un stat se bucură de imunitate de executare silită, cât și în situația în care în dreptul intern este posibilă executarea silită a statului, refuzul sau întârzierea nejustificată de a plăti suma de bani la care a fost obligat printr-o hotărâre judecătorească este de natură să încalce atât dreptul la un proces echitabil protejat de art. 6 al Convenției, cât și dreptul de proprietate protejat de art. 1 al Protocolului nr. 1.
În condițiile în care art. 44 alin.1 din Constituție garantează creanțele asupra statului și a lipsei dovedirii din partea instituției debitoare a demersurilor pe care a încercat să le întreprindă pentru a îndeplini obligația de plată, susținerile recurentei privind întârzierea justificată în executarea hotărârii judecătorești, au fost considerate neîntemeiate
Împotriva deciziei a declarat recurs debitorul S. C. Municipal Filantropia C., susținând că hotărârea este nelegală întrucât se încalcă dispozițiile OUG 71/2009 ce prevăd în mod expres că orice fel de executare silită suspendă de drept. OUG nr.7/2001prevede în mod expres că plata sumelor prevăzute în hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea drepturilor de natură salarială devenite executorii până la data de 31.12.2009 se eșalonează.
Invocarea unor spețe CEDO nu este de natură să justifice o încălcare de către instanța de fond a Convenției Europene privind Drepturile Omului întrucât soluțiile pronunțate de CEDO au la bază situații particulare care nu își găsesc aplicabilitatea în cazul de față.
A susținut că prin OUG nr.71/2009 nu se urmărește un refuz de executare a sentințelor obținute în materia drepturilor salariale ci doar o plată eșalonată a acestora în raport de necesitarea sistemului economic național cu reflectare în nivelul deficitului bugetar.
Actul normativ reprezintă o garanție ca sumele obținute prin titluri executorii vor fi achitate integral în mod eșalonat.
S-a solicitat admiterea recursului și pe fond să se respingă cererea de validare poprire formulată de creditoarea Z. M. D..
În drept, și-a întemeiat cererea pe dispoz. art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
Prin decizia nr._ din 24 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, s-a admis recursul declarat de debitorul S. C. Municipal Filantropia C. împotriva decizia nr.295 din 15 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu creditoarea Z. M. D. și terțul poprit T. M. C..
S-a modificat decizia recurată.
S-a admis apelul declarat de debitorul S. C. Municipal Filantropia C. împotriva sentinței civile nr. 3864/13.03.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._, în contradictoriu cu creditoarea Z. M. D., și terțul poprit T. M. C..
S-a schimbat sentința în sensul că s-a respins cererea de validare poprire formulată de creditoarea Z. M. D..
În cauză recurentul a invocat pe fond eșalonarea plăților stabilită prin OUG 71/2009, act normativ care prevede plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.
Prin OUG 71/2009 s-a prevăzut o eșalonare a plății sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, pe parcursul a trei ani astfel: în anul 2010 se plătește 34% din valoarea titlului executoriu, în 2011 se plătește 33% iar în 2012 se plătește 33% din valoarea titlului executoriu. Prin OUG nr.18/2010 a fost modificat această ordonanță, modificându-se anul din care începe eșalonarea menționată în OUG 71/2009, cele 3 tranșe urmând a fi acordate începând cu anul 2011.Prin Legea nr.228/2011 a fost respinsă această ordonanță .
Prin OUG nr.45/2010 a fost din nou modificată OUG nr.71/2009 fiind din nou amânată plata tranșelor stabilite inițial și anume plata acestora s-a stabilit a începe cu anul 2012 .Și această ordonanță a fost respinsă prin Legea nr.229/2011.
Prin Legea 230/2011 a fost aprobată cu modificări OUG nr.71/2009 iar la art. 1 s-a prevăzut că plata sumelor cuprinse în titluri executorii să se facă în următoarea modalitatea: pe parcursul anului 2012 - 5%, în 2013 -10%, în 2014, în 2015 și în 2016 - 25% .
La art.1 alin.2din OUG nr.71/2009,se prevede că în cursul termenelor de la alin.1 orice procedură de executare silită se suspendă de drept.
Aceste dispoziții nu sunt contrare Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Art.6 din Convenție garantează oricărei persoane ca o instanță să judece orice litigiu privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil.
Cum executarea silită constituie o parte integrantă a unui proces civil, art.6 din Convenție protejează și dreptul de acces la executarea silită.
Jurisprudența CEDO recunoaște însă statelor care au aderat la Convenție, o mare libertate în alegerea mijloacelor proprii pentru a permite sistemului lor să răspundă exigențelor art.6, atâta vreme cât limitările impuse nu ating chiar substanța dreptului. Limitarea dreptului este permisă dacă are un scop legitim și dacă există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat.
În cauză nu există un refuz de executare ci se invocă eșalonarea executării conform OUG 71/2009.
Dispozițiile acestei ordonanțe reprezintă o ingerință a statului în dreptul creditorului de a obține executarea silită și prin urmare a finalizării procesului civil dar ingerința are un scop legitim – acela de a proteja bugetul de stat în perioada de criză, existând un raport de proporționalitate între acest scop și limitarea dreptului, întrucât prin OUG 71/2009 nu este negat dreptul la executare ci doar eșalonată plata creanțelor în timp rezonabil.
Întârzierea rezonabilă a executării a fost admisă ca fiind posibilă în cauza Vasyl Petrovych Krapyngtsky împotriva Ucrainei.
În speță nu se poate reține că s-a adus atingere unui drept al creditoarei, drept garantat de art.1 din Protocolul adițional nr.1 deoarece alin. (2) art.1 conferă statului dreptul de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosirea bunurilor conform interesului general.
Expunerea de motive la OUG 71/2009 relevă situația financiară dificilă a statului și argumentează eșalonarea plăților prin necesitatea protejării interesului general iar dreptul de creanță al creditoarei nu este negat, nu îi este atinsă substanța sa, hotărârea judecătorească ce constituie titlul executoriu urmând a se executa conform eșalonării stabilită prin OUG 71/2009.
Din aceste considerente, soluția ce se impunea în privința cererii de validare a popririi era de respingere iar nu de admitere, având în vedere că executarea hotărârilor judecătorești prin care s-au acordat drepturile salariale este suspendată până în anul 2012, astfel că terțul poprit a avut o justificare în neîndeplinirea obligațiilor ce-i revin pentru efectuarea popririi.
Împotriva deciziei a formulat cerere de revizuire, revizuienta Z. M. D., învederând instanței că va depune motivele până la primul termen de judecată.
Potrivit art.322 Cod pr.civilă revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate face pentru cazurile prevăzute la art.1-10.
Examinând cererea instanța constată că cererea de revizuire nu a fost motivată, astfel că instanța nu poate să examineze o asemenea cerere pe care o consideră nefondată, urmând să o respingă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuienta Z. M. D. împotriva deciziei nr._ din 24 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații S. C. Municipal Filantropia C. și T. M. C..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Februarie 2014
Președinte, M. P. | Judecător, T. Ț. | Judecător, D. S. |
Grefier, C. C. |
Red.jud.D.S.
Tehn.M.D.2 ex
J.r.M.P.
T.Ț.
M.C.
17.02.2014
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 473/2014. Curtea de Apel CRAIOVA | Conflict de competenţă. Sentința nr. 10/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
