Obligaţie de a face. Decizia nr. 1395/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1395/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 08-10-2014 în dosarul nr. 347/184/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1395/2014
Ședința publică de la 08 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. M.
Judecător I. M.
Judecător S. A. C.
Grefier G. D. L.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurenții S. V. și S. C., împotriva deciziei civile nr.92/31.03.2014, pronunțată de Tribunalul O., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata N. S., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal au fost lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la 03.10.2014, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea în cauză la data de 08.10.2014.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 1887/13.12.2013, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta-pârâtă N. S., împotriva pârâților-reclamanți S. V. și S. C., și au fost obligați pârâții-reclamanți să desființeze porțiunea de gard cu fundație de beton situată în dreptul imobilului aparținând reclamantei-pârâte, înspre . de refuz, a fost autorizată reclamanta-pârâtă să desființeze respectiva porțiune de gard, pe cheltuiala pârâților. S-a respins în rest cererea reclamantei-pârâte, ca neîntemeiată.
S-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâții-reclamanți și s-a constatat că reclamanta-pârâtă a devenit în mod obligatoriu, prin efectul accesiunii imobiliare artificiale, proprietarul imobilelor construite de către pârâții-reclamanți pe terenul său, precum și al pomilor fructiferi plantați pe același teren, așa cum acestea sunt enumerate și descrise în Raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză de expert tehnic S. C. și în suplimentul la acesta;
A fost obligată reclamanta-pârâtă să le plătească pârâților-reclamanți suma de 5597 lei reprezentând despăgubiri pentru construcțiile și pomii fructiferi menționați anterior.
S-a instituit în favoarea pârâților-reclamanți un drept de retenție asupra construcțiilor menționate mai sus, până la momentul plății despăgubirilor de către reclamanta-pârâtă.
S-a respins în rest cererea reconvențională, ca neîntemeiată.
Au fost compensate în parte cheltuielile de judecată și a fost obligată reclamanta-pârâtă la plata către pârâții-reclamanți a sumei de 183 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că prin decizia civilă nr. 721/04.07.2012 a Tribunalului O. s-a dispus ieșirea din indiviziune a părților din prezentul dosar cu privire la o suprafață totală de 1000 mp situată în orașul B., pe .. 10, precum și la casa cu două camere hol și beci situată pe acest teren, reclamanta-pârâtă primind un teren în suprafață de 375 mp situat în T 28, P 15/1 și 14/1, iar pârâții-reclamanți primind suprafața de 625 mp situată în T 28, P 14 și 15, cele două terenuri învecinându-se.
Din coroborarea declarațiilor martorilor (filele 69-75) cu răspunsurile părților la interogatoriu (filele 66-68) și cu rapoartele de expertiză aflate la dosar (filele 51-55, 97-103) instanța a reținut că, înainte de declanșarea litigiului având ca obiect ieșire din indiviziune cu reclamanta-pârâtă, pârâții-reclamanți au edificat pe terenul care în prezent îi aparține acesteia un garaj, un coteț pentru păsări, un grajd pentru animale și o magazie, plantând și mai mulți pomi fructiferi (9 pruni, 8 corcoduși, un măr, un vișin și un gutui).
În privința acestor edificii, instanța a reținut că, deși se aflau în indiviziune, pârâții-reclamanți erau proprietari ai terenului pe care au construit, având o cotă majoritară din dreptul de proprietate și neavând nicio opoziție din partea reclamantei-pârâte ori a autoarei acesteia. Instanța a avut în vedere pasivitatea îndelungată a reclamantei-pârâte, aceasta manifestându-și interesul față de teren la mai bine de 18 ani de la vânzarea efectuată de autoarea sa și 10 ani de la decesul acesteia.
Astfel, în privința construcțiilor și a pomilor fructiferi arătați mai sus, instanța a reținut că pârâții-reclamanți au fost constructori de bună-credință, condiții în care, în baza art. 494 alin. 3 teza finală din vechiul Cod civil, reclamanta-pârâtă devine în mod obligatoriu proprietară a construcțiilor și a plantațiilor edificate pe terenul său, având obligația de a-i despăgubi pe constructori.
Instanța a constatat, totodată, că reclamanta-pârâtă nu a arătat în care dintre modalitățile prevăzute de dispozițiile art. 494 alin. 3 teza finală C.civ. înțeleg să-i despăgubească pe pârâții-reclamanți, aceasta excluzând posibilitatea ca pârâții-reclamanți să fi edificat construcțiile și plantațiile cu bună-credință. În aceste împrejurări, având în vedere principiul disponibilității, văzând cererea pârâților-reclamanți, instanța a apreciat că despăgubirile trebuie să constea în prețul materialelor și al mâinii de lucru, așa cum acestea sunt arătate în suplimentul la raportul de expertiză în construcții întocmit în cauză (filele 123-128), și anume suma totală de 5597 lei.
În privința capătului de cerere referitor la dreptul de retenție, instanța a constatat că sunt întrunite cerințele pentru instituirea acestuia, fiind vorba de sume de bani în strânsă legătură cu bunurile care trebuie predate reclamantei-pârâte.
În ceea ce privește construirea de către pârâții-reclamanți a gardului la fațadă (spre . de expertiză topografică reiese că respectivul gard se află pe domeniul public, astfel că nu se poate reține buna-credință a constructorilor la edificarea acestuia. Din același raport reiese că gardul blochează accesul reclamantei-pârâte la terenul său, îngrădindu-i astfel exercitarea dreptului de proprietate, condiții în care se impune demolarea porțiunii de gard din dreptul imobilului aparținând reclamantei-pârâte de către pârâții-reclamanți; în caz de refuz, față de dispozițiile art. 1077 din vechiul Cod civil, reclamanta-pârâtă poate fi autorizată să demoleze ea însăși respectiva porțiune de gard, pe cheltuiala pârâților-reclamanți.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta-pârâtă reconvențional N. S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului s-a invocat greșita interpretare și aplicare a dispoz. art 494 cod civil, dispoziții ce reglementează reaua credință a constructorilor
Prin decizia civilă nr.92/31.03.2014, pronunțată de Tribunalul O., în dosarul nr._, s-a admis apelul declarat de apelanta reclamantă N. S. împotriva sentinței civile nr.1887/13.12.2013, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți S. C. și S. V..
A schimbat în parte sentința, în sensul că a respins cererea reconvențională, ca neîntemeiată.
A menținut soluția în ceea ce privește cererea principală.
A compensat în parte cheltuielile de judecată și obligă intimații să achite apelantei suma de 476 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că, în acord cu prima instanță, tribunalul a reținut calitatea intimaților S. V. și S. C. de constructori de bună-credință, calitate care decurge din împrejurarea că deși se aflau în indiviziune cu apelanta, intimații au construit având o cotă majoritară din dreptul de proprietate asupra terenului și în lipsa oricărei opoziții din partea reclamantei-pârâte ori a autoarei acesteia. De asemenea, sub acest aspect prezintă relevanță și pasivitatea îndelungată a apelantei, care și-a manifestat interesul față de teren după mai mult de 18 ani de la vânzarea efectuată de autoarea sa și 10 ani de la decesul acesteia.
Dimpotrivă, solicitarea intimaților, cu ocazia ieșirii din indiviziune, în sensul atribuirii către apelantă a terenului pe care se află construcțiile nu prezintă relevanță juridică, întrucât momentul în funcție de care se apreciază buna sau reaua-credință a constructorului este cel al edificării construcțiilor.
Prin urmare, având în vedere dispozițiile art. 494 alin. 3 teza a II-a C.civ., apelanta nu poate obține obligarea intimaților (constructori de bună-credință) la demolarea construcțiilor, ci aceasta a devenit proprietara construcțiilor și a plantațiilor edificate pe terenul său din momentul încorporării acestora, cu obligația de a-i despăgubi pe constructori, având însă dreptul de a opta între contravaloarea materialelor și prețul muncii sau suma de bani reprezentând sporul de valoare adus fondului.
Din punct de vedere juridic, opțiunea lăsată de legiuitor proprietarului terenului în ceea ce privește despăgubirea pe care o plătește constructorului de bună-credință se justifică pe principiului îmbogățirii fără justă cauză, care nu este încălcat în niciuna din cele două ipoteze.
Astfel, dacă proprietarul optează pentru plata contravalorii materialelor și a muncii, întrucât sporul valorii fondului este mai mare, el realizează o îmbogățire, însă nu pe nedrept, deoarece constructorul nu suferă nicio pagubă, de vreme ce toate cheltuielile îi sunt restituite (ipoteza îmbogățirii unuia fără o pagubă suferită în mod corelativ de celălalt).
Dacă, dimpotrivă, proprietarul optează pentru plata sporului valorii fondului, întrucât contravaloarea materialelor și a manoperei este mai mare, atunci constructorul va suferi o pagubă, însă proprietarul nu se îmbogățește cu nimic, el plătind constructorului tocmai suma echivalentă cu îmbogățirea sa (ipoteza sărăcirii unuia fără îmbogățirea corespunzătoare a celuilalt).
Este adevărat că, în speță, apelanta nu și-a exprimat dreptul de opțiune cu privire la modalitatea de stabilire a despăgubirii, însă, fiind incidentă o norma juridică edictată în favoarea sa, instanța nu putea complini lipsa opțiunii apelantei prin alegerea variantei celei mai împovărătoare pentru aceasta (dobânditorul dreptului de proprietate prin accesiune), ci prin alegerea variantei celei mai avantajoase.
Or, din raportul de expertiză tehnică în specialitatea construcții întocmită în speță de expertul S. C. (f. 97-102) rezultă că nu se poate considera că prin edificarea construcțiilor terenul apelantei ar fi dobândit un spor de valoare. Această concluzie susține temeinicia motivului de apel referitor la soluția dată de către prima instanță cererii reconvenționale, în sensul greșitei interpretări și aplicări a dispozițiilor art. 494 C.civ.
Constatând inexistența unui spor de valoare, prin raportare la dispozițiile art. 494 alin. 3 teza a II-a C.civ., în temeiul art. 296 C.p.c., tribunalul a admis apelul declarat de apelanta reclamantă N. S., a schimbat în parte sentința, în sensul că a respins cererea reconvențională, ca neîntemeiată, și a menținut soluția în ceea ce privește cererea principală.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, în temeiul art. 274 rap. la art. 276 C.p.c., vor fi compensate sumele achitate de părți cu titlu de onorarii de avocat, iar onorariul de expert în cuantum de 500 lei (f. 82 dosar judecătorie) va rămâne în sarcina intimaților, care au căzut în pretenții în cererea reconvențională, cu privire la care a fost administrată proba cu expertiza tehnică în specialitatea construcții.
Având în vedere faptul că a fost admis apelul, iar pretențiile apelantei au fost admise în parte, intimații au fost obligați să suporte taxa de timbru (223 lei) și timbrul judiciar (3 lei) aferente cererii de apel, precum și ½ din onorariul de expert în cuantum de 500 lei (f.36 dosar judecătorie) achitat de apelantă în prima instanță pentru efectuarea expertizei topografice, totalizând 476 lei.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs în termenul legal S. V., și S. C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs se arată că decizia instanței de apel conține contradicții majore, respectiv în motivare instanța de apel reține așa cum era și legal și așa cum reținuse și instanța de fond, în baza cererii reconvenționale că recurenții au fost constructori de bună – credință, în dispozitiv dispune respingerea cererii reconvenționale și menținerea soluției în ceea ce privește cererea principală.
Arată că, având în vedere că decizia recurată conține motive contradictorii, solicită în baza art.312 rap. la art.304 pct.7 admiterea recursului și modificarea deciziei pronunțată în apel în sensul menținerii sentinței instanței de fond.
Un alt motiv de recurs arătat este și faptul că deși instanța de apel a reținut buna-credință a recurenților în construirea imobilelor și plantarea pomilor fructiferi pe terenul respectiv, a dispus a nu fi despăgubiți cu nimic, susținând că se încalcă practic intențiile legiuitorului exprimate prin dispozițiile art.494 cod civil care relevă faptul că un constructor de bună-credință trebuie despăgubit, însă pentru munca și investițiile sale.
Mai arată că s-a ținut cont de cele arătate în raportul de expertiză cu privire la sporul de valoare, instanța de apel, în mod eronat a ținut cont numai de sporul de valoare adus terenului raportat la anexele gospodărești, uitând cu desăvârșire că pe terenul respectiv au fost plantați și un număr de 20 pomi fructiferi pe rod, care aduc inevitabil un spor de valoare terenului.
Mai mult decât atât, consideră că într-un anumit fel instanța de apel a dat mai mult decât s-a cerut, motivat de faptul că prin cererea de apel apelanta s-a referit doar la calitatea recurenților de constructori de rea-credință.
Solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii apelului declarat de către apelantă și menținerea hotărârii pronunțată de instanța de fond cu obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată.
În drept își întemeiază recursul pe dispozițiile art.304 pct. 7, 8, 9 și dispozițiile art. 312 Cod proc.civ.
Intimata a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului și menținerea deciziei atacate.
Recursul este fondat.
Prima chestiune de drept care era relevant a fi soluționată în cauza pendinte o reprezenta constatarea calității de constructor de bună sau rea credință.
Ori, s-a stabilit cu putere de lucru judecat prin decizia instanței de apel că pârâții-recurenți au calitatea de constructor de bună credință, întrucât această problemă nu face obiectul prezentului recurs, indiferent de susținerile din întâmpinare, care nu prezintă relevanță de vreme ce nu s-au formulat motive de recurs pe acest aspect.
În aceste condiții, motivarea deciziei din apel este contradictorie, pentru că pe de o parte se mențin considerentele primei hotărâri cu privire la calitatea pârâților-recurenți de constructor de bună credință, iar pe de altă parte se respinge în tot cererea reconvențională, cu toate că unul din capetele acestei din urmă cereri avea ca obiect chiar constatarea calității de constructor de bună credință.
Devine astfel incident în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 cpc.
Nu în cele din urmă, instanța de apel efectuează o greșită aplicare a principiului disponibilității părților, precum și a disp. art. 494 c. civil, fiind incident astfel și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 cpc.
Este încălcat principiului disponibilității părților, pentru că se acordă ca variantă de despăgubire sporul de valoare adus fondului, fără a exista o solicitare din partea reclamantului pentru această formă de despăgubire.
Textul art. 494 alin. 3 c. civil, a cărui aplicare se discută în speță are următorul conținut:
„ (3) Dacă proprietarul voiește a păstra pentru dânsul acele plantații și clădiri, el este dator a plăti valoarea materialelor și prețul muncii, fără ca să se ia în considerație sporirea valorii fondului, ocazionată prin facerea unor asemenea plantații și construcții. Cu toate acestea, dacă plantațiile, clădirile și operele au fost făcute de către o a treia persoană de bună-credință, proprietarul pământului nu va putea cere ridicarea sus-ziselor plantații, clădiri, și lucrări, dar va avea dreptul său de a înapoia valoarea materialelor și prețul muncii, sau de a plăti o sumă de bani egală cu aceea a creșterii valorii fondului .”
Prin urmare, potrivit ultimei teze reglementate în textul legal mai sus citat, un constructor, în măsura în care se reține buna sa credință va fi despăgubit de către proprietarul pământului fie cu valoarea materialelor și prețul muncii, fie cu o sumă de bani egală cu aceea a creșterii valorii fondului.
Este adevărat că de principiu, legea conferă dreptul de opțiune în favoarea proprietarului terenului, dar tot la fel de relevant este că odată ce este constatată buna sa credință, constructorul trebuie să primească o despăgubire, după cum impun dispozițiile legale mai sus citate.
În cauza pendinte, proprietarul terenului refuză în mod constant să accepte calitatea constructorului, ca fiind de bună credință și prin refuzul consecvent de a opta între o formă sau alta de despăgubire care se cuvine constructorului potrivit legii, se poate considera că reclamantul comite un abuz de drept.
În conformitate cu disp. art. 723 C., drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege, iar partea care folosește drepturile sale în chip abuziv răspunde pentru pagubele pricinuite.
Prin urmare, cum pârâții-recurenți au solicitat a fi despăgubiți cu valoarea materialelor și prețul muncii, proprietarul terenului avea dreptul, de a face o contraofertă constructorului și anume a opta pentru o sumă de bani egală cu aceea a creșterii valorii fondului, în cazul în care o considera ca fiind mai convenabilă.
Refuzând categoric a efectua această alegere, reclamantul urmează a fi decăzut din dreptul său, pe care l-a neglijat în mod voluntar, ceea ce înseamnă că va trebui să accepte varianta de despăgubiri oferită de constructor și care a făcut obiectul expertizei dispuse în cauză.
De altfel, se poate deduce din modul în care a acționat – formularea de obiecțiuni, ca și motive de apel cu privire la valoarea de despăgubiri propusă de către expert, în varianta valoarea materialelor și prețul muncii – că reclamantul a acceptat în mod tacit o atare formă de despăgubiri.
În caz contrar, dacă ar fi ales cea de-a doua formă de despăgubire, reclamantul ar fi urmărit în mod activ și interesat să fie propusă de către expert și o variantă de despăgubiri constând în o sumă de bani egală cu aceea a creșterii valorii fondului.
Ori, chiar și în condițiile în care expertul consideră în mod inexplicabil că nu există o creștere a valorii fondului, reclamantul-intimat nu a ales o astfel de formă de despăgubire a constructorului, care i-ar fi putut fi favorabilă, dacă nu ar fi intrat în contradicție cu textul art. 494 alin. 3 c. civil, care face vorbire de o sumă de bani, deci de o despăgubire efectivă, iar nu de o lipsă de despăgubire.
Pe cale de consecință, cum din ultima variantă de expertiză reiese suma de bani la care prima instanță l-a obligat pe reclamant, atunci este lipsită de temei legal soluția instanței de apel, care efectuează o opțiune în locul proprietarului, iar prin modul în care alege să fie despăgubiți constructorii golește de conținut textul art. 494 alin. 3 c. civil.
Având în vedere toate considerentele mai sus expuse și disp. art. 312 cpc, recursul va fi admis.
Va fi modificată decizia civilă nr. 92/31.03.2014, pronunțată de Tribunalul O., în dosarul nr._, în sensul că va respinge apelul și cererea de cheltuieli de judecată din apel, în raport de soluția pronunțată și de lipsa criticilor privind modul de compensare a cheltuielilor din apel.
Va menține sentința civilă nr. 1887/13.12.2013, pronunțată de Judecătoria B..
Va obliga potrivit disp. art. 274 cpc intimata la plata către recurenți a cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat în cuantum de 500 lei și respectiv suma de 223 lei, cu titlu de taxe de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
CURTEA
Admite recursul declarat de recurenții S. V. și S. C., împotriva deciziei civile nr. 92/31.03.2014, pronunțată de Tribunalul O., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata N. S., având ca obiect obligație de a face.
Modifică decizia civilă nr. 92/31.03.2014, pronunțată de Tribunalul O., în dosarul nr._, în sensul că respinge apelul și cererea de cheltuieli din apel.
Menține sentința.
Obligă intimata la plata către recurenți a cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei, onorariu de avocat și 223 lei, taxe timbru.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Octombrie 2014
Președinte, M. M. | Judecător, I. M. | Judecător, S. A. C. |
Grefier, G. D. L. |
Red.jud.A.S.C.
G.L./ 21 Octombrie 2014
j.f.C.I.
J.Apel O.M.P.
| ← Uzucapiune. Decizia nr. 1471/2014. Curtea de Apel CRAIOVA | Legea 10/2001. Decizia nr. 473/2014. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
