Obligaţie de a face. Decizia nr. 1256/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1256/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 02-09-2014 în dosarul nr. 18637/318/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1256/2014
Ședința publică de la 02 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M. P.
Judecător: M. C.
Judecător: P. P.
Grefier: M. M.
x.x.x
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de reclamanții M. B., M. V., M. C., M. L., și pârâtul F. M. C., împotriva deciziei civile nr. 512/26.05.2014, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatele pârâte F. E. și F. S. M., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenții reclamanți M. B., M. V., asistați de avocat D. C., recurenții reclamanți M. C. și M. L., prin procurator M. B., recurentul pârât F. M. C. și intimata pârâtă F. S. M., lipsind intimata pârâtă F. E..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a învederat următoarele:
- recursurile au fost declarate și motivate în termenul prevăzut de lege;
- la data de 25.08.2014, prin serviciul registratură, recurentul pârât F. M. C. a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 lei, consemnată prin chitanța nr._/19.08.2014, timbru judiciar în valoare de 0.3 lei, cerere de amânare în vederea angajării unui apărător și pregătirii apărării și întâmpinare în 3 exemplare;
- la 26.08.2014 și 02.09.2014, prin serviciul registratură, recurentul pârât F. M. C. a depus precizări (3 exemplare) la recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 512/26.05.2014, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr._ ;
- recursul declarat de reclamanții M. B., M. V., M. C., M. L. nu a fost timbrat.
Instanța comunică un exemplar de pe întâmpinarea și precizările la recurs depuse pârâtul F. M. C., recurenților reclamanți, care arată că nu solicită termen pentru observare, după care,
Avocat D. C., pentru recurenții reclamanți M. B. și M. V., depune în ședința publică, împuternicire avocațială, chitanță privind onorariul de avocat, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 lei, consemnată prin chitanța nr._/29.08.2014, timbru judiciar în valoare de 0,3 lei și concluzii scrise.
La interpelarea instanței cu privire la cererea de amânare formulată de recurentul pârât F. M. C., apărătorul recurenților reclamanți a arătat că se opune, întrucât prin această cerere pârâtul încearcă să tergiverseze cauza.
În replică, recurentul pârât F. M. C. a susținut că înțelege să renunțe la cererea de amânare, în măsura în care reclamanții nu mai au alte înscrisuri de depus.
Curtea, constatând că nu mai sunt cereri de formulat, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursurilor.
Recurentul pârât F. M. C. a solicitat admiterea recursului în totalitate, conform precizărilor ulterioare.
Avocat D. C., pentru recurenții reclamanți M. B. și M. V., a solicitat respingerea recursului declarat de pârâtul F. M. C..
Intimata pârâtă F. S. M. a pus concluzii de admitere a recursului declarat de pârâtul F. M. C..
Avocat D. C., pentru recurenții reclamanți pe care îi reprezintă, a susținut oral motivele de recurs formulate în scris, solicitând admiterea recursului reclamanților așa cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată, conform chitanței depuse la dosar.
Recurentul pârât F. M. C. depune concluzii scrise, solicitând respingerea recursului declarat de reclamanți, cu cheltuieli de judecată, reprezentând cheltuieli de transport.
Intimata pârâtă F. S. M. a solicitat, de asemenea, respingerea recursului declarat de reclamanți.
CURTEA
Asupra recursurilor de față;
Prin sentința civilă nr. 213 din 20.01.2014, pronunțată de Judecătoria Tg-J., în dosarul nr._ s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei F. E., cu domiciliul în Tg-J., ., jud. Gorj și pe cale de consecință, respinge acțiunea față de aceasta.
S-a respins excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește capătul de cerere în revendicare.
S-a admis în parte acțiunea așa cum a fost precizată, formulată de reclamanții M. B., M. V.,M. C. și M. L., toți cu domiciliul în Tg-J., ., jud. Gorj în contradictoriu cu pârâtul F. M. C., cu domiciliul în Tg-J., ., jud. Gorj.
A fost obligat pârâtul să desființeze efectiv plantația de viță de vie situată lângă gardul despărțitor dintre cele două proprietăți la o distanță mai mică decât cea legală.
A fost obligat pârâtul să obtureze vechea tubulatură de canalizare care deservea imobilul său și care trecea pe terenul reclamanților.
S-au respins celelalte capete de cerere formulate de reclamanți.
S-a respins cererea reconvențională formulată de pârâtul F. M..
S-a obligat pârâtul F. M. să plătească reclamanților suma de 300 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că reclamanții sunt proprietari ai imobilului situat în intravilanul orașului Tg-J., ., jud. Gorj, învecinat la sud cu F. M. C., aspect ce rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5923/23.09.2005 și actul adițional la acest contract autentificat sub nr. 6022/27.09.2005 de BNP S. B., acest imobil fiind trecut în Cartea Funciară nr._ a orașului Tg-J. sub nr. cadastral 3837, prin care au devenit proprietari ai unui teren în suprafață de 1000 mp din act, respectiv 978 mp din documentația cadastrală, situați în tarlaua 190, . și a imobilului casă de locuit situat pe acest teren.
Că, pârâtul F. M. C. a devenit proprietarul unic al terenului învecinat cu reclamanții și pe care este situat imobilul edificat de acesta, în suprafață de 1000,10 mp, în urma sentinței civile nr. 8992/15.06.2012, prin care s-a încuviințat acordul de mediere încheiat între pârât și mama sa, F. E., în ceea ce privește construcțiile pe acest teren, proprietatea terenului dobândind-o în temeiul actului de donație autentificat sub nr. 1635/17.05.2012.
Că, prin sentința civilă nr._/17.09.2012 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._/318/2011, a fost stabilit cu caracter definitiv și irevocabil linia de hotar între proprietățile părților, pe aliniamentul gardului existent între proprietăți în urma unui litigiu purtat între mama pârâtului, numita F. E. și reclamanții din această cauză și în ceea ce privește excepțiile invocate în cauză, atât de către instanță cât și de către pârâți prin întâmpinare, instanța le-a analiza cu prioritate, dat fiind caracterul peremptoriu al acestora.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a mamei pârâtului, numita F. E., instanța apreciat că această excepție este întemeiată, în condițiile în care în raport de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, se poate constata că la momentul promovării acțiunii deduse judecății, pârâtul F. M. C. este unicul proprietar al terenului și al imobilului în litigiu, iar capetele de cerere formulate de reclamanți trebuie soluționate strict în raport de acest proprietar și nu față de alte persoane care anterior au deținut această calitate.
Instanța a reținut că pârâtul reclamant F. M. este unic proprietar al bunurilor imobile, în conformitate cu sentința civilă nr. 8982/15.06.2012 pronunțată în dosarul nr._ și în raport de actul de donație autentificat sub nr. 1635/17.05.2012, prin care F. E. a donat pârâtului reclamant F. M. C. suprafața de 1000,10 mp situată în intravilanul municipiului Tg-J., ., jud. Gorj.
Cât privește excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește capătul de cerere în revendicare, invocată de către reclamanți, instanța a apreciat că aceasta nu este întemeiată, în condițiile în care în prezenta cauză reclamantul a solicitat revendicarea unei suprafețe de aproximativ 10 mp pretins ocupată de către stâlpii ce susțin gardul despărțitor între părți, în condițiile în care cererea în revendicare formulată și soluționată prin sentința civilă nr._/2012 a vizat altă suprafață de teren pretins ocupată de gardul de la stradă, neexistând astfel identitate de obiect pentru a fi incidentă excepția autorității de lucru judecat sub acest aspect.
Instanța a mai apreciat că sentința civilă nr._/2012 nu poate fi ignorată sub aspect juridic în ceea ce privește puterea de lucru judecat, instanța a detaliat aspectele reținute în momentul în care a analizat capătul de cerere în revendicare formulat de pârâtul F. M. C. prin cererea reconvențională.
Cu privire la fondul cauzei, instanța a avut în vedere la pronunțarea sentinței probatoriul administrat în cauză, respectiv depozițiile martorilor și rapoartele de expertiză întocmite în cauză.
Instanța a avut în vedere la soluționarea acestui capătului de cerere referitor la coșul de fum împrejurarea că reclamanții, prin probatoriul administrat în cauză, nu au dovedit instanței de judecată că modul de amplasare a coșului de fum al pârâtului este de natură să afecteze mediul de viață al acestora, ca urmare a emisiilor de fum rezultate în urma utilizării centralei termice, aceștia având obligația de a-și proba temeinicia susținerilor invocate prin acțiune.
Instanța a reținut că cei doi martori audiați în cauză, respectiv C. P. și M. I., propuși de către pârât, au precizat instanței că proprietatea reclamanților nu este afectată de emisiile de fum ce provin de la coșul pârâtului.
Instanța a constatat că nici expertul desemnat în cauză nu a constatat în mod cert faptul că prin modul de amplasare al acestui coș de evacuare s-ar afecta mediul de viață al reclamanților, ci doar a propus măsuri care să ducă la evitarea producerii evenimentului invocat de reclamanți.
Instanța a avut în vedere și constatările expertului de la fața locului în ceea ce privește caracteristicile tehnice ale coșului de fum și al modului de amplasare a acestuia, în condițiile în care s-a constatat că înălțimea coșului de fum este de cca. 7,9 m, acesta fiind situat la o distanță de 1,63 m de gardul despărțitor.
Instanța a avut în vedere și fotografiile depuse la dosarul cauzei, din care se poate observa cu ușurință faptul că înălțimea coșului de fum al centralei proprietatea pârâtului este suficientă și adecvată, apreciindu-se de instanță că în condiții atmosferice normale emisiile de fum ce provin de la coșul pârâtului nu afectează în mod direct proprietatea reclamanților.
Instanța a mai avut în vedere, pe lângă propriile aprecieri ce rezultă din planșele fotografice depuse la dosarul cauzei, și adresa nr._/04.09.2013 emisă de Inspectoratul de Stat în Construcții, prin care la solicitarea soției pârâtului, s-a atestat faptul că acest coș de fum respectă prescripțiile privind înălțimea minimă față de învelitoare și coamă prevăzute în ghidul de proiectare GP 051-2000.
Cu privire la solicitarea reclamanților privind desființarea servituții de vedere ce provine de la ferestre și de la balconul imobilului pârâtului F. C., instanța a apreciat că, în raport de constatările din raportul de expertiză, această solicitare este neîntemeiată.
Că, prin raportul de expertiză întocmit de către expert N. P. s-a concluzionat că ferestrele executate la imobilul pârâtului, atât cel inițial cât și cel construit ulterior, sunt situate la o distanță de 2,03 m față de linia de hotar stabilită prin sentința civilă nr._/17.09.2012, fiind respectată astfel distanța legală prevăzută de art. 612 din Codul civil de la 1864, respectiv distanța de 1,90 m între fereastra practicată și proprietatea vecină.
În ceea ce privește aplicarea acestor norme legale prevăzute de Codul civil de la 1864, instanța a apreciat că acestea sunt incidente în raport de legea de aplicare a noului Cod civil, care la dispozițiile art. 59 prevede că dispozițiile art. 615 din Noul cod civil care fac referire la o distanță minimă de 2m nu se aplică situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia.
Că, în cazul în care ar fi fost incidente noile prevederi care prevăd o distanță minimă de 2m, întrucât expertul topograf a concluzionat că distanța între linia de hotar și ferestrele practicate este de 2,03 m, ar fi fost respectată distanța minimă legală.
Instanța a reținut că balconul executat la construcția proprietatea pârâtului a fost edificat cu respectarea autorizației de construcție, iar așa cum rezultă din depozițiile celor doi martori audiați în cauză, amplasarea acestui balcon permite doar o vizibilitate limitată înspre curtea reclamanților, situată spre stradă, fapt ce nu este de natură, în opinia instanței, să creeze un disconfort reclamanților.
Cu privire la solicitarea reclamanților privind stabilirea unei părți din gardul comun care să rămână în întreținerea acestora, urmând ca cealaltă porțiune să fie întreținută de către pârât, instanța a constatat că această solicitare a reclamanților întemeiată pe dispozițiile art. 560-561 Cod civil, nu este admisibilă.
Instanța a constatat că temeiul juridic invocat de reclamanți, respectiv dispozițiile art. 560-561 Cod civil nu conțin prescripții legale privind solicitările reclamanților, această situație fiind totuși reglementată de dispozițiile art. 660 și următoarele din Codul civil ce reglementează coproprietatea asupra despărțiturilor comune.
Instanța a reținut că, în raport de actele de proprietate depuse la dosarul cauzei, cât și de susținerile părților, reclamanții au calitatea de proprietari exclusivi ai gardului despărțitor existent între proprietățile părților și astfel nu sunt incidente dispozițiile legale ce reglementează cazul în care proprietarii limitrofi sunt coproprietari ai gardului despărțitor.
Că, de altfel, dispozițiile art. 663 din Noul Cod civil ce reglementează coproprietatea în cazul despărțiturilor comune, nu sunt aplicabile în cauză în raport de dispozițiile art. 64 din legea de aplicare a Noului Cod civil și, mai mult, acestea vizează situația în care părțile în litigiu sunt coproprietari ai despărțiturilor comune, ceea ce nu este cazul în speța de față.
Că, în conformitate cu dispozițiile art. 662 N.C.c., oricare dintre proprietari îl poate obliga pe proprietarul fondului învecinat să contribuie la construirea unei despărțituri comune, părțile litigante având posibilitatea de a uza de această normă juridică pentru a edifica un nou gard despărțitor pe aliniamentul stabilit prin hotărâre judecătorească care ar putea să asigure inclusiv intimitatea celor două proprietăți.
Că, în condițiile în care reclamanții au calitatea de proprietari exclusivi ai gardului despărțitor, instanța a apreciat că nu există nici un temei juridic care să justifice cererea acestora de atribuire pe o anumită lungime a gardului despărțitor către fiecare parte, întrucât dispozițiile art. 600 din vechiul Cod civil nu pot fi aplicabile în cauză în raport de obiectul acțiunii, în condițiile în care reclamanții nu au solicitat obligarea pârâților de a contribui la edificarea și repararea îngrădirii ci au solicitat doar o stabilire a porțiunii din gard care să rămână în întreținerea uneia dintre părți, cerere care nu poate fi circumscrisă și soluționată în condițiile art. 600 din vechiul Cod civil.
Instanța a apreciat totuși că acțiunea reclamanților este admisibilă în ceea ce privește solicitarea acestora de desființare a plantației de vie aflată lângă hotarul despărțitor, în condițiile în care a rezultat că acești bușteni de vie sunt amplasați la o distanță mai mică decât cea legală față de gardul despărțitor.
Că, chiar dacă pârâtul reclamant a susținut că a desființat în totalitate această plantație de vie, instanța, prin raportare la concluziile expertului N. P., care la momentul efectuării expertizei a constatat că o parte din buștenii de vie lăstăriseră din nou, va dispune obligarea pârâtului de a proceda la o desființare efectivă a acestor bușteni de vie, care să nu constituie o nouă sursă de litigiu între părți ca urmare a regenerării acestor bușteni de vie.
Cu privire la solicitările inițiale ale reclamanților privind mutarea canalizării pârâtului de pe proprietatea lor, instanța a constatat că în prezent, așa cum rezultă din documentele depuse la dosarul cauzei și din susținerile părților, lucrările de branșament la rețeaua publică de canalizare și apă potabilă, au fost executate individual pe parcursul derulării litigiului de față, pentru fiecare proprietate în parte și astfel, solicitările părților fiind rămase fără obiect sub acest aspect.
Că, cererea reclamanților privind obturarea de către pârâtul F. M. a vechiului canal de colectare a canalizării este admisibilă, în condițiile în care expertul I. R. N. a constatat că vechiul canal nu este obturat în prezent, instanța a apreciat că această măsură este de natură să evite un nou litigiu ce poate fi generat între părți de împrejurarea că între proprietățile acestora există o conductă subterană care comunică și care poate constitui motiv de șicană reciprocă, dată fiind relația evidentă de aversiune de la acest moment între părți.
Cu privire la cererea reconvențională formulată de către pârât, s-a constatat că este neîntemeiată.
Cu privire la capătul de cerere în revendicare formulat de către pârât, instanța a constatat că, deși în cauză nu poate fi reținută excepția autorității de lucru judecat, invocată de către reclamanți pentru considerentele expuse mai sus, totuși se pot reține în cauză efecte juridice produse de sentința civilă nr._/17.09.2012 în ceea ce privește puterea de lucru judecat, în condițiile în care prin această hotărâre judecătorească s-a statuat asupra modului de delimitare a proprietăților părților și implicit asupra suprafețelor de teren proprietatea fiecărei părți.
Instanța a apreciat că în condițiile în care prin sentința civilă nr._/17.09.2012 s-a stabilit linia de hotar între proprietățile părților, în mod implicit s-a statuat și asupra dimensiunilor proprietăților părților litigante, în prezenta cauză neputându-se pune în discuție o eventuală ocupațiune a terenului proprietatea pârâtului, în condițiile în care linia de hotar stabilită prin sentința mai sus menționată nu s-a modificat și astfel nu a avut loc nici o ocupațiune din partea reclamanților datorită existenței unui obstacol fix, respectiv gardul despărțitor.
Că, sub acest aspect, instanța a reținut că prin raportul de expertiză efectuat în cauză, a rezultat faptul că ambele părți dețin în limitele împrejmuirilor suprafețe mai mici decât cele menționate în acte.
Instanța, în virtutea efectului pozitiv produs de hotărârile judecătorești prin care s-a statuat deja asupra întinderii proprietății părților în raport de care s-a stabilit linia de hotar, nu poate stabili o nouă situație juridică prin care să se ignore sau să se contrazică cele statuate anterior prin hotărârea judecătorească mai sus amintită.
Cu privire la solicitarea pârâtului reclamant de a se obliga reclamanții pârâți la repararea în totalitate a gardului împrejmuitor, instanța a apreciat că această cerere nu poate fi admisibilă, în condițiile în care din probatoriul administrat în cauză nu a rezultat faptul că acest gard ar fi deteriorat, nefiind necesară astfel repararea acestuia de către proprietarii acestui gard.
Că, nu poate fi primită nici solicitarea pârâtului reclamant de a se desființa servitutea de vedere a anexei gospodărești cu destinația de foișor, în condițiile în care această construcție a fost edificată de reclamanții pârâți în temeiul unei autorizații de construcție legal emisă, iar pe de altă parte, anterior, mama pârâtului reclamant, F. E., și-a exprimat acordul expres privind edificarea acestei construcții prin declarația notarială autentificată sub nr. 5330/02.11.2006 (stată la fila 139 din dosarul cauzei), fiind respectată cerința acesteia de executare a construcțiilor la o distanță de 1 m de gardul despărțitor.
Instanța a apreciat că, așa cum rezultă din fotografiile depuse la dosarul cauzei, așa-zisul foișor este o construcție anexă căreia reclamanții i-au acordat o destinație de garaj, nefiind vorba de o construcție în care reclamanții pârâți să locuiască efectiv pentru a fi incidente regulile privind servitutea de vedere.
Că, un alt argument pe care instanța l-a avut în vedere la respingerea acestui capăt de cerere la constituit faptul că pe latura acestei construcții situate spre pârâtul reclamant a fost amplasată de către reclamanții pârâți o structură de policarbonat, menită să obtureze vizibilitatea asupra proprietății pârâtului reclamant.
Cu privire la cererile pârâtului reclamant privind obligarea pârâților să se debranșeze de la coloana de apă potabilă și de la coloana de evacuare a apelor menajere, instanța a constatat că aceste cereri au rămas fără obiect, în condițiile în care pe parcursul derulării litigiului părțile au executat branșamente individuale distincte pentru aceste utilități și astfel, instanța apreciază că nu mai este cazul să se pronunțe asupra acestor cereri.
Instanța a constatat că nici celelalte solicitări ale pârâtului reclamant care aveau în vedere modul de scurgere al apelor pluviale care îi afectau proprietatea sa nu sunt admisibile, în condițiile în care prin raportul de expertiză întocmit în cauză nu s-au constatat susținerile pârâtului reclamant în această privință, neputându-se stabili o legătură de cauzalitate directă între amplasarea canalelor de scurgere ale reclamanților și presupusa inundare a beciului proprietatea pârâtului, mai ales că s-au constatat și deficiențe de execuție a acestuia.
Cu privire la cheltuielile de judecată, instanța a constatat culpa procesuală a pârâtului în ceea ce privește cele două capete de cerere formulate de reclamanți, a dispus obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 300 lei și s-a avut în vedere la cuantificarea acestor cheltuieli modul de suportare a cheltuielilor de judecată în ansamblul derulării cercetării judecătorești, împrejurarea că acțiunea reclamanților a fost apreciată de instanță admisibilă doar în ce privește două capete de cerere, iar în cauză pârâtul a trebuit să suporte cheltuieli de judecată necesare formulării și probării apărărilor care au dus la respingerea acțiunii reclamanților sub anumite capete de cerere.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții M. B., M. V., M. C. și M. L..
Reclamanți au criticat sentința cu privire la respingerea capătului de cerere referitor la măsurile pe care le-au solicitat a fi luate de către pârâții pentru a evita pătrunderea fumului de la coșul centralei termice pe lemne și cărbuni al acestora; cu privire la desființarea servituți de vedere, cât și cu privire la stabilirea unei părți din gardul comun care să rămână în întreținerea lor.
În susținerea fiecărui motiv de recurs apelanții expun considerente în sensul că pentru capătul de cerere referitor la coșul de fum invocă concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză de expert I. R. N. și apreciază că din acestea rezultă soluțiile pentru rezolvarea situațiilor de fapt și în mod greșit instanța și-a întemeiat soluția pe probe testimoniale și interpretarea unor fotografi.
Cu privire la desființarea servituți de vedere susțin că expertul N. P. nu a precizat modul cum a ajuns la stabilirea dimensiunilor menționate, cum a efectuat aceste măsurători și de unde a început efectuarea măsurătorilor.
Apreciază că expertul a stabilit în mod eronat dimensiunile și trebuia să se aibă în vedere fața zidului pe care s-a deschis vederea.
Cu privire la stabilirea unei părți din gardul comun care să rămână în întreținerea lor, susțin că, gardul dintre proprietăți este comun, acest lucru fiind prezumat în temeiul art. 660 și următoarele Cod civil.
Prin decizia civilă nr.512/26.05.2014, Tribunalul Gorj a admis apelul declarat de apelanții reclamanți M. B., M. V., M. C. și M. L., împotriva sentinței civile nr. 213 din 20.01.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ .
A schimbat sentința cu privire la primul capăt de cerere în sensul că obligă pârâții să ia măsurile în una din variantele propuse în suplimentul la raportul de expertiză în scopul împiedicării afectării proprietății reclamanților ca urmare a pătrunderii fumului de la coșul centralei pârâților.
A menținut restul dispozițiilor sentinței.
A obligat intimații pârâți la 500 lei cheltuieli de judecată în apel către apelantul M. B..
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut următoarele:
Din raportul de expertiză efectuat în cauză de expert I. R. N., cât și din suplimentul la raportul de expertiză efectuat de același expert, rezultă că fumul de la coșul de fum al centralei termice a pârâților afectează proprietatea reclamanților și sunt propuse soluții tehnice pentru a se evita deplasarea fumului către proprietatea reclamanților.
Rezultă în mod cert din constatările expertului că proprietatea reclamanților este afectată prin modul de amplasare a centralei termice de către pârâți, întrucât s-a arătat că peretele mansardei constituie un obstacol care poate îndepărta fumul către proprietatea reclamanților.
Greșit instanța a dispus respingerea acestui capăt de cerere întemeindu-și soluția pe probele testimoniale și pe planșele fotografice înlăturând nemotivat temeinic constatările expertului.
Expertiza s-a dispus în temeiul art. 201 Cod procedură civilă, instanța apreciind că se impune lămurirea unor împrejurări de fapt și avea nevoie de părerea unui specialist, ori susținerile martorilor și planșele fotografice nu reprezintă probe de natură să înlăture părerea specialistului care a constat existența unui obstacol care deviază fumul spre proprietatea reclamanților și care a propus soluții tehnice pentru rezolvarea situației.
Restul motivelor de apel nu sunt fondate.
Capătul de cerere referitor la servitutea de vedere s-a respins ca urmare a concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză de expert N. P. și I. R. N. din care rezultă că ferestrele executate la imobilul pârâtului respectă distanța legală prevăzută de art. 612 Cod civil vechi, dar și distanța prevăzută de Noul Cod civil, respectiv art. 615, ori în această situație nu se impunea luarea măsurilor solicitate de reclamanți.
Nu este fondată nici critica privind stabilirea unei părți din gardul comun care să rămână în proprietatea pârâților.
Atât din dispozițiile art. 590 Cod civil vechi, cât și art. 660 Noul Cod civil, rezultă că se prezumă proprietatea comună a zidului sau a oricărei despărțituri dacă nu s-a dovedit contrariu printr-un titlu de proprietate, ori dacă proprietatea comună nu a devenit exclusivă, ori reclamanții sunt proprietari exclusivi ai gardului despărțitor și nu sunt incidente dispozițiile legale invocare, fapt dovedit cu actul adițional la contractul de vânzare cumpărare nr. 5923 din 23.09.2005.
Instanța a motivat pe larg și în raport de probele administrate respingerea acestui capăt de cerere reținând în mod corect proprietatea exclusivă a reclamanților cu privire la gardul despărțitor.
În consecință apelul a fost admis în raport de considerentele reținute.
Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței și au fost obligați intimații pârâți la 500 lei cheltuieli de judecată către apelantul reclamant M. B., reprezentând onorariu avocat în temeiul art. 274 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții M. B., M. V., M. C., M. L. și pârâtul F. M. C..
Prin criticile formulate recurenții reclamanți susțin că, decizia pronunțată de Tribunal este netemeinică și nelegală deoarece în mod greșit au fost menținute dispozițiile sentinței prin care au fost respinse capetele de cerere referitoare la obligarea pârâtului să-și desființeze ferestrele de vedere amplasate spre proprietatea acestora și cel prin care au solicitat obligarea acestuia la întreținerea gardului despărțitor.
Criticile recurenților vizează și cheltuielile de judecată, arătând că, suma de 300 lei este mică în raport cu cea dovedită de 3.100 lei, prin actele depuse în dosar, respectiv 1.100lei onorariu expert I. R., 400 lei onorariu expert N. P. 100 lei taxă timbru, 1500 lei onorariu avocat și a celorlalte cheltuieli reprezentând contravaloarea zilelor în care au fost prezenți la instanță, transportul la instanță, cheltuielile de dactilografiere și xerox.
În dezvoltarea motivelor de recurs reclamanții arată că, distanța stabilită de expert între proprietăți este greșită deoarece nu este menționat în raportul de expertiză cum s-a ajuns la stabilirea acestor dimensiuni și cum au fost efectuate măsurătorile și ce înțelege expertul prin linia de grănițuire.
Că, eronat expertul a stabilit distanțele, luând ca punct plasa de sârmă care se află pe terenul proprietatea acestora, și locul efectiv unde sunt amplasate ferestrele și balconul în cauză.
Recurenții reclamanți susțin că, instanțele nu au lămurit prin hotărârile pronunțate în cauză, porțiunile din gardul despărțitor care este în întreținerea acestora și respectiv a pârâtului
Recurentul pârât prin critica formulată susține că, neîntemeiat instanța de apel a dispus obligarea pârâților să ia măsurile în una din variantele propuse în suplimentul la raportul de expertiză în scopul împiedicării afectării proprietății reclamanților ca urmare a pătrunderii fumului de la coșul centralei.
Arată pârâtul că, în mod greșit instanța a avut în vedere concluziile raportului de expertiză care sunt nerelevante deoarece a fost efectuată în timpul verii, respectiv la data de 19.08.2013, când centrala nu funcționa și în această situație expertul nu avea cum să observe dacă fumul emanat ar putea să se ducă spre proprietatea reclamanților
Mai mult, așa cum rezultă și din raportul de expertiză, și adresa nr._/04.09.2013 emisă de Inspectoratul de Stat în Construcții, înălțime coșului este de 7,9 m.l. și depășește coama casei, fiind astfel construit cu respectarea legii privind ghidul de protecție al construcțiilor.
Recursurile sunt nefondate și vor fi respinse pentru următoarele considerente.
Criticile formulate atât de către reclamanți cât și de către pârât, constituie motive de netemeinicie a deciziei pronunțate în apel, care vizează modul de apreciere și interpretare a concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, care nu constituie motive de recurs, în sensul prevăzut de dispozițiile art. 304, raportat la art. 302 ind. 1 alin. 1, pct. c din Codul de procedură civilă.
Potrivit art.302 ind. 1 alin. 1 lit. c Cod procedură civilă, cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art.304 Cod procedură civilă, modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.
Aceasta înseamnă că instanța de recurs este competentă numai să verifice în ce măsură au fost corect aplicate dispozițiile de drept material, în situația de fapt stabilită prin hotărârea supusă recursului, și, de asemenea respectarea dispozițiilor cu caracter procedural invocate de părți, precum și, din oficiu, motivele de nelegalitate de ordine publică, în condițiile prevăzute de art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă.
În cauză Curtea apreciază că dispozițiile de drept material au fost corect aplicate de către instanța de apel, așa încât, toate criticile de recurenții reclamanți și recurentul pârât ce vizează probele dosarului, sub aspectul evaluării lor, care constituie motive de netemeinicie și nu de nelegalitate, a deciziei atacate, nu vor fi primite.
Astfel, respingerea criticilor, în apel formulată de reclamanți cu privire la soluția dată la instanța de fond capătului de cerere având ca obiect servitutea de vedere s-a făcut urmare a constării din cele două rapoarte de expertiză, potrivit cărora amplasarea ferestrelor la imobilul pârâtului respectă distanța legală.
Modalitatea greșită de efectuarea a măsurătorilor și incorectitudine punctelor folosite pentru stabilirea distanțelor dintre imobile și proprietățile părților de către experți, puteau fi contestate prin obiecțiuni la rapoartele de expertiză, și nu în calea extraordinară de atac a recursului.
Cuantumului cheltuielilor de judecată la care au fost obligați pârâți a fost stabilit în raport de actele depuse în dosar, potrivit prevederilor art. 274 și următoarele Cod procedură civilă.
În ceea ce privește recursul formulat de pârât Curtea constată că soluția pronunțată în apel, se întemeiază pe concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză care a concluzionat că fumul de la coșul centralei termice afectează proprietatea reclamanților, și a propus și soluții de eliminare a acestei stări de fapt.
Constatările făcute prin raportul de expertiză în sensul că fumul emanat de centrala termică a pârâților afectează proprietate reclamanților, au fost menținute și prin răspunsul la obiecțiuni urmare a constărilor făcute pe teren de către expert, și apreciate în raport cu celelalte probe depuse în dosar, ca fiind corecte de către tribunal.
Față de cele prezentate Curtea constatând că nu există motive de nelegalitate a deciziei atacate, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanții M. B., M. V., M. C., M. L., și pârâtul F. M. C., împotriva deciziei civile nr. 512/26.05.2014, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatele pârâte F. E. și F. S. M., având ca obiect obligație de a face.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Septembrie 2014
Președinte, M. P. | Judecător, M. C. | Judecător, P. P. |
Grefier, M. M. |
Red.Jud.M.C.
Tehnored.M.M.
2ex./05.09.2014.
j.a.N.Ș.
j.f.C.D.
| ← Anulare act. Decizia nr. 778/2014. Curtea de Apel CRAIOVA | Servitute. Decizia nr. 683/2014. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
