Obligaţie de a face. Decizia nr. 911/2014. Curtea de Apel CRAIOVA

Comentarii

0

Decizia nr. 911/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 04-06-2014 în dosarul nr. 16970/318/2011*

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 911

Ședința publică de la 04 Iunie 2014

PREȘEDINTE TANIA ȚAPURIN

Judecător D. S.

Judecător M. P.

Grefier C. C.

x.x.x.

Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta S.C. 2 X 2 S.R.L. reprezentată de administrator T. N. împotriva deciziei civile nr. 128 din 14 februarie 2014, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatele pârâte C. (fostă T.) L. M. și T. A..

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns intimata pârâtă T. A., asistată de avocat M. P., același avocat reprezentând-o și pe intimata pârâtă C. (fostă T.) L. M., lipsind recurenta reclamantă S.C. 2 X 2 S.R.L.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se următoarele: recurenta a formulat cerere de amânare a cauzei, pentru angajare apărător, la care a atașat și dovada achitării taxei judiciare de timbru, iar intimatele au depus întâmpinare ce a fost înregistrată sub nr._/28.05.2014.

Avocat M. P., pentru intimatele pârâte, s-a opus cererii de amânare formulate de recurentă.

Curtea, având în vedere data la care a fost declarat recursul – 11.04.2014, a apreciat că recurenta reclamantă a avut suficient timp să își asigure apărarea, motiv pentru care a respins cererea de amânare formulată de această parte.

Avocat M. P., pentru intimatele pârâte, a considerat că recursul este lovit de nulitate, având în vedere că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 486 și 488 N.C.P.C.

Curtea a învederat apărătorului intimatelor pârâte faptul că în prezenta cauză sunt aplicabile prevederile vechiului Cod de procedură civilă.

Constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.

Avocat M. P., pentru intimatele pârâte, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu acordarea cheltuielilor de judecată.

CURTEA:

Asupra recursului de față:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J. sub nr._ reclamanta . SRL a chemat în judecată pârâții C. (fostă Țavoc) L. M. și Țavoc A. solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să se dispună obligarea pârâților la desființarea construcțiilor ce fac obiectul autorizației de construcție nr.82/18.12.1998.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este proprietara imobilului definit prin harta cadastrală nr.6 a comunei Bălești și înscris în cartea funciară nr._ (număr vechi 488), imobil care se învecinează cu proprietatea pârâtei C. M. L., înscrisă în cartea funciară 1245 a comunei Bălești. Cu privire la fapta pârâților a arătat că aceștia au edificat un gard și anexe gospodărești și au ocupat parțial terenul proprietatea reclamantei, motiv pentru care reclamanta a formulat o acțiune pentru grănițuire, nefinalizată de mai mult timp.

A arătat că a obținut copii ale actelor eliberate de Primăria Comunei Bălești cu privire la autorizația de construire a pârâților și a constatat că pârâții au realizat construcții fără autorizație sau fără a respecta amplasamentul construcțiilor prevăzute în autorizație, astfel că gardul cu bordură de beton și stâlpi metalici care trebuia să fie la limita dintre proprietatea reclamantei și cea a pârâților a fost construit pe terenul reclamantei.

A susținut că același amplasament a fost ales și pentru anexele gospodărești menționate în autorizația de construcție, motiv pentru care a solicitat să se constate înființarea nelegală a acestor construcții (gard și anexe gospodărești) și să se dispună obligarea pârâților să le desființeze.

La termenul din 30.11.2011 reclamanta a depus o precizare la acțiune, arătând că pârâta ocupă din terenul reclamantei o suprafață de 25 - 40 mp, cu o lățime de 0,15 și 50 cm, pe lungimea de 70 m, iar gardul construit fără autorizație are lungimea de 40,4 m și pornește de la drumul național. A susținut că anexele gospodărești sunt situate în continuarea gardului pe o lungime de 12,22 m și sunt amplasate după linia de hotar cu 0,3-0,5 m, iar pentru o porțiune de gard de 16 m nu există autorizație.

Ca probatorii, a solicitat efectuarea unei expertize tehnice care să identifice terenul proprietatea pârâtei și apoi să aprecieze dacă gardul și anexele gospodărești sunt ridicate pe linia de graniță a pârâtei și respectă autorizația de construcție.

Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca lipsită de interes, iar pe fond ca neîntemeiată. A arătat că acțiunea pentru obligație de a face nu este accesorie unei acțiuni în revendicare și grănițuire, iar în această situație nu se justifică interesul reclamantei, nerespectarea amplasamentului construcțiilor din autorizația de construire fiind eventual obiectul verificării autorităților locale, cu atât mai mult cu cât amplasamentul construcțiilor pârâților nu afectează proprietatea reclamantei pentru a se justifica o astfel de cerere.

Cu privire la titlul reclamantei, pârâții au arătat că hotărârea judecătorească și procesul-verbal de punere în posesie depuse de reclamantă nu reprezintă titluri de proprietate și în această situație nu pot să stea la baza acțiunii pentru obligație de a face.

Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare, arătând că prin acțiunea formulată nu a solicitat anularea actelor emise de autoritatea administrativă, ci a solicitat să se constate nerespectarea amplasamentului construcțiilor din autorizația de construire în sensul că ele nu se află pe proprietatea beneficiarului autorizației, ci în afara suprafeței pentru care face dovada dreptului de proprietate.

Cu privire la procesul- verbal al executorului judecătoresc a arătat că acesta reprezintă punerea în executare a sentinței nr.1155/2003 pronunțată de Tribunalul Gorj rămasă definitivă și devenită executorie, iar ea face dovada proprietății, în timp ce adeverința de proprietate depusă de pârâți pentru suprafața de 0,4368 ha a fost anulată prin HCJ nr.1106/13.06.1994.

A susținut că dreptul de proprietate al pârâților este de 1000 mp și a fost avut în vedere la eliberarea autorizației de construire. A concluzionat că pârâții recunosc că nu au respectat autorizația de construire, motiv pentru care se impune ca instanța să constate dacă la înființarea construcțiilor au fost respectate dispozițiile legii nr.50/1991.

Instanța a dispus atașarea dosarului nr.1572/. Gorj în care a fost pronunțată hotărârea invocată drept titlu de proprietate de către reclamantă.

Prin sentința civilă nr.73/11.01.2012 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanta . SRL împotriva pârâților C. L. M. și Țavoc A..

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamanta stăruie în a se analiza cererea sa în raport cu dispozițiile Legii nr.50/1991, sub aspectul nerespectării disciplinei în construcției de către beneficiarul autorizației de construire nr.82/1998 și întrucât temeiurile de fapt îmbracă două aspecte diferite, primul referitor la edificarea construcțiilor de către pârâți pe terenul reclamantei ca urmare a nerespectării liniei de hotar și a amplasamentului prevăzut în autorizația de construcție, iar al doilea referitor la edificarea construcțiilor cu încălcarea amplasamentului (ceea ce reprezintă o contravenție prevăzută de Legea nr.50/1991), instanța a analizat cererea atât din punctul de vedere al dispozițiilor art.582 alin.1 lit.b din Noul Cod Civil, cât și din punctul de vedere al art.28 și art.32 din Legea nr.50/1991 referitoare la disciplina în construcții.

Cu privire la primul temei de drept, instanța a constatat că reclamanta invocă un drept de proprietate asupra terenului învecinat cu terenul pârâților și susține că o parte din construcții au fost edificate pe terenul reclamantei cu rea - credință din partea pârâților, aceștia din urmă fiind în situația constructorului de rea-credință.

S-a reținut că fiecare dintre părți invocă dobândirea dreptului de proprietate anterior intrării în vigoare a Noului Cod civil, iar autorizația de construire și fapta de construire în sine sunt anterioare aceluiași moment și în raport de situația de fapt reținută și văzând dispozițiile legii civile referitoare la aplicarea în timp a acesteia, s-a constatat că prin dispozițiile art.6 pct.6 din noul cod civil și prin art.5 alin.2 din Legea nr.71/2011 s-a stabilit că legea nouă se va aplica și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a legii, atunci când este vorba de raporturile de proprietate și de raporturile de vecinătate.

Astfel, în temeiul art.582 alin.1 lit.b din noul Cod civil, constructorul de rea-credință poate fi obligat să desființeze lucrarea la cererea proprietarului fondului, iar din temeiul de drept expus anterior rezultă că sunt esențiale pentru admiterea acțiunii în obligație de a face dovada dreptului de proprietate asupra terenului din partea reclamantului și reaua-credință a pârâtului în edificarea construcției.

Analizând actul depus de reclamantă ca titlu de proprietate, instanța a constatat că acesta este reprezentat de o hotărâre judecătorească prin care pârâta . a fost obligată să facă plata în natură în favoarea .-J. cu imobilul în suprafață de 10.800 mp împreună cu sediul de societate și alte construcții, terenul fiind învecinat la Est cu ferma zootehnică, la Sud-Vest cu P. I. și G. A., la Nord-Vest cu V. M și la Sud-Est cu V. și alții.

Această hotărâre a fost pronunțată la data de 04.07.2003, motiv pentru care în ce privește temeinicia modului de dobândire a dreptului de proprietate, instanța a avut în vedere dispozițiile art.664 Cod civil, în conformitate cu care la acel moment proprietatea se putea dobândi prin succesiune, prin legate, prin convenție, prin tradițiune, prin accesiune, prin prescripție și prin lege.

Întrucât hotărârea judecătorească invocată face referire la o convenție încheiată între . calitate de promitent) și . calitate de beneficiar al promisiunii), instanța a apreciat că acea convenție s-a referit la obligația subsidiară asumată de .-un contract de împrumut și în conformitate cu care în cazul în care nu va restitui împrumutul de 1._ lei acordat de . preda imobilul ipotecat prin acel contract către împrumutătoare.

Prin același act s-a prevăzut că împrumutata . a constituit ipotecă în favoarea împrumutătoarei pentru terenul de 10.800 mp și construcțiile aflate pe acesta și s-a arătat că anterior imobilul era ipotecat și în favoarea Băncii Internaționale a Religiilor- Sucursala Tg-J.. S-a constatat că împrumutătoarea . și-a asumat o obligație de a îndeplini demersurile necesare în vederea restituirii valorii împrumutului în natură, adică întocmirea formalităților prevăzute de lege pentru transferul dreptului de proprietate asupra mai multor bunuri imobile, între care și terenul de_ mp, hotărârea judecătorească menționată obligând pe împrumutătoare la aceste demersuri.

Raportând faptele celor două societăți la legislația civilă în vigoare la data de 04.07.2003 sau la data contractului de împrumut (29.01.2003) s-a reținut că erau incidente dispozițiile art.1 și art.2 alin.1 din Legea nr.54/1998 în conformitate cu care „terenurile proprietate privată, indiferent de titularul lor, sunt și rămân în circuitul civil. Ele pot fi înstrăinate și dobândite cu respectarea dispozițiilor din prezenta lege” și „terenurile situate în intravilan și extravilan pot fi înstrăinate și dobândite prin acte juridice între vii, încheiate în forma autentică”.

Deși la momentul respectiv nu era prevăzută de lege în mod expres posibilitatea exercitării unei acțiuni prin care să se constate validă vânzarea cumpărarea și să se suplinească acordul de voință al uneia dintre părți care refuză să își îndeplinească obligația asumată anterior printr-un antecontract, instanța a concluzionat că . a îndeplinit această procedură, considerându-se proprietară doar în baza hotărârii judecătorești prin care pârâta era obligată să efectueze demersuri referitoare la plata în natură.

De asemenea, împrejurarea că această hotărâre judecătorească a fost pusă în executare de executorul judecătoresc prin identificarea unei suprafețe de teren în cuprinsul procesului- verbal nu poate conduce la concluzia că împrumutătoarea . dobândit dreptul de proprietate printr-o convenție, neexistând hotărârea judecătorească care să suplinească acordul de voință al părților.

S-a constatat că nici ulterior, când prin Legea nr.247/2005 legiuitorul a prevăzut în mod expres dreptul la acțiune în constatare vânzare cumpărare prin art.5 din Titlul X („înstrăinările realizate sub orice formă, în temeiul prezentei legi, nu validează titlurile de proprietate ale înstrăinătorilor și dobânditorilor, dacă acestea erau lovite de nulitate, ca urmare a încălcării dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor” și „în situația în care, după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fără construcții, una dintre părți refuză ulterior să încheie contractul, partea care și-a îndeplinit obligațiile poate sesiza instanța competentă care poate pronunța o hotărâre care sa țină loc de contract”) reclamanta nu a îndeplinit procedurile necesare în vederea obținerii unui act autentic de proprietate.

În consecință, s-a apreciat că în cauza de față reclamanta nu face dovada dreptului său de proprietate asupra terenului pe care susține că sunt amplasate construcțiile, aceasta fiind prima condiție de admisibilitate a acțiunii împotriva constructorului de rea credință, iar lipsa titlului face inutilă efectuarea altor verificări în ce privește temeinicia acțiunii, respingând pe acest temei de drept acțiunea pentru obligație de a face.

Cu privire la cel de-al doilea temei de drept invocat de reclamantă, și anume dispozițiile Legii nr.50/1991, instanța a avut în vedere art.28 alin.1 și 2 din legea nr.50/1991 și art.32 alin.1 din același act normativ.

Din cuprinsul articolelor enumerate a rezultat că în cazul încălcării dispozițiilor Legii nr. 50/1991 atât dreptul, cât și obligația de a exercita acțiunea în desființarea construcțiilor realizate cu nerespectarea prevederilor autorizației de construcție revine autorității administrației publice în raza căreia au fost edificate construcțiile, fiind exclus dreptul oricărui terț de a suplini acțiunea autorității și în raport de concluzia arătată, instanța a constatat că reclamanta este lipsită de calitate procesuală activă într-o acțiune pentru desființare construcții întemeiată exclusiv pe încălcarea dispozițiilor Legii nr.50/1991 fără a fi luat în discuție dreptul ei de proprietate.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta .-o pentru netemeinicie și nelegalitate și solicitând admiterea apelului, desființarea hotărârii instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea continuării judecății și analizării pretențiilor pe fond.

În motivarea apelului, a arătat că instanța a respins acțiunea cu argumentarea că reclamanta nu face dovada calității de proprietar și că măsurile cu privire la legalitatea desființării construcțiilor sunt de competența Serviciului de Urbanism din cadrul Primăriei Bălești, arătând că societatea nu poate prezenta un interes în promovarea cererii deoarece prin actele depuse la dosarul cauzei nu se face dovada proprietății pentru terenul afectat de construcția edificată de pârâți întrucât titlul prezentat de către reclamantă nu este un act autentic de vânzare-cumpărare

A arătat apelanta că această motivare este criticabilă deoarece în această speță nu este vorba de o vânzare cumpărare a unui teren, ci de o executare silită stabilită printr-o sentință judecătorească rămasă definitivă și pusă în executare de către executorul judecătoresc prin încheierea procesului-verbal de executare, iar în baza acestor documente societatea dovedește pe deplin dreptul de proprietate, drept recunoscut și înscris în Cartea Funciară.

Tribunalul Gorj – Secția I Civilă prin decizia civilă nr. 233 din 18 mai 2012 a admis apelul, a desființat sentința nr.73/11.01.2012 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că acesta vizează greșita soluționare de către instanța de fond a acțiunii civile având ca obiect obligarea intimaților pârâți la desființarea construcțiilor care fac obiectul autorizației de construcție nr.82/18.12.1998, prin reținerea excepției lipsei calității procesuale active a societății reclamante în procedura referitoare la nerespectarea prevederilor autorizației de construcție prevăzută de Legea nr.50/1991, deoarece această calitate aparține autorității administrativ teritoriale în raza căreia au fost edificate construcțiile, fiind exclus dreptul oricărui terț de a suplini acțiunea autorității.

Că, de asemenea, s-a criticat și soluția potrivit căreia reclamanta nu ar fi făcut dovada dreptului său de proprietate pentru terenul pentru care susține că sunt amplasate construcțiile, iar aceasta este prima condiție de admisibilitate a acțiunii împotriva constructorului de rea de credință.

Practic acțiunea civilă promovată de apelanta-reclamantă a fost soluționată prin reținerea unor excepții, iar cauza nu a fost analizată în fond pentru a se stabili dacă imobilele indicate în cererea de chemare în judecată afectează sau nu apelanta reclamantă prin modul în care au fost edificate.

S-a mai reținut că, așa cum corect a stabilit și instanța de fond, acțiunea are ca obiect obligarea intimaților pârâți la desființarea construcțiilor proprietatea acestora din urmă care afectează terenul reclamantei, iar instanța de fond a analizat aspectele legate de calitatea apelantei reclamante de proprietar asupra terenului pe care s-au amplasat construcțiile (reținându-se că apelanta reclamantă nu are o asemenea calitate), precum și de calitatea procesuală activă într-o acțiune pentru desființare construcții întemeiată exclusiv pe încălcarea dispozițiilor Legii nr.50/1991, concluzionând că o asemenea calitate nu o poate avea decât autoritatea administrației publice potrivit dispozițiilor Legii nr.50/1991.

Tribunalul a apreciat astfel că instanța nu s-a pronunțat pe obiectul dedus judecății, deoarece obiectul cauzei îl reprezintă desființarea construcțiilor amplasate pe terenul apelantei reclamante și în această situație sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun referitoare la construcția realizată de un terț pe terenul proprietatea altei persoane fără a avea acordul acestei persoane, și nu dispozițiile Legii nr.50/1991 invocate de către instanța de fond și care reglementează procedura în care autoritatea administrației publice exercită controlul asupra modului în care este respectată obligația constructorului de a obține autorizație pentru lucrările efectuate și de a respecta condițiile acestei autorizații.

Că, este vorba despre două obiecte distincte, în speța de față punându-se în discuție modul în care îi sunt afectate drepturile apelantei reclamante prin amplasarea construcțiilor de către intimații pârâți și nu modul în care se exercită atribuțiile de către autoritățile administrației publice locale în temeiul legii nr.50/1991. Instanța a reținut, de asemenea, că apelanta reclamantă nu face nici dovada dreptului de proprietate asupra terenului cu privire la care se susține că au fost amplasate construcțiile, cu atât mai mult cu cât, după cum rezultă din documentele depuse la dosarul cauzei, dreptul de proprietate al apelantei reclamante a fost înscris în cartea funciară a comunei Bălești și, repunându-se în discuție această problemă, s-a depășit cadrul procesual stabilit de părți.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâți C. (fostă T.) L. M. și T. A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Au susținut că reclamanta . sediul în Tg-J. a introdus acțiune la Judecătoria Tg-J. pentru a se constata că pârâții T. A. și C. M. L. au înființat construcții fără autorizație de construire și fără a respecta limitele proprietății reclamantei, solicitând totodată și desființarea acestor construcții.

Au arătat că, în mod legal, instanța de fond a respins acțiunea întrucât reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului pe care a susținut că sunt amplasate construcțiile, dar și pentru că potrivit legislației incidente în materie, decizia menținerii sau a desființării construcțiilor realizate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia se ia de către autoritatea administrației publice competente.

Că, instanța a reținut corect că reclamanta este lipsită de calitate procesuală activă într-o acțiune pentru desființarea de construcții întemeiată exclusiv pe încălcarea dispozițiilor Legii nr. 50/1991.

Tribunalul Gorj prin decizia civilă nr. 233/ 18.10.2012 a admis apelul promovat de reclamantă pe considerentul că acțiunea civilă a reclamantei nu a fost analizată în fond, ci pe reținerea unor excepții. De asemenea, tribunalul a apreciat că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la obiectul dedus judecații, respectiv desființarea construcțiilor amplasate pe terenul apelantei reclamante.

Au susținut că, pronunțând o astfel de soluție instanța de apel a încălcat grav legea, deoarece pe de-o parte a depășit cadrul procesual neluând în considerare un aspect de legalitate absolut esențial, anume că, acțiunea în constatare promovată de reclamanta era inadmisibilă, iar pe de altă parte că acțiunea este lipsită de interes, dar și promovată de o persoană fără calitate procesuală activă, fiindcă recurenta-reclamanta nu facedovada dreptului de proprietate asupra terenului în discuție.

Au solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, respingerea apelului și menținerea hotărârii primei instanțe.

Prin decizia civilă nr.9557 din 11.10.2012 pronunțată de Curtea de Apel C. a fost admis recursul declarat de recurenții- pârâți C. (fostă T.) L. M. și T. A. împotriva deciziei civile nr. 233 din 18 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția I Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă . SRL reprezentată de administrator T. Nicolaej, a fost casată decizia și trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul Gorj.

Pentru a pronunța această decizie instanța de recurs a reținut că soluția pronunțată de Tribunalul Gorj a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art.297 alin.1 Cod procedură civilă.

Că ,în conformitate cu dispozițiile art. 297 alin. 1 Cod procedură civilă, „în cazul în care se constată că, în mod greșit prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va judeca procesul, evocând fondul. Cu toate acestea, în cazul în care prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare, o singură dată, primei instanțe sau altei instanțe egale în grad cu aceasta din aceeași circumscripție, dacă părțile au solicitat expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare. De asemenea, instanța de apel va anula hotărârea, atacată și va trimite cauza spre rejudecare, o singură dată, primei instanțe sau altei instanțe egale în grad cu aceasta din aceeași circumscripție, în cazul în care judecata în primă instanță s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, iar partea a solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel.”

S- a reținut că textul de lege citat prevede expres și limitativ două situații în care instanța de apel poate anula hotărârea primei instanțe cu trimitere spre rejudecare, nici una dintre aceste situații nefiind incidentă în cauză.

Rațiunea pentru care legiuitorul a prevăzut posibilitatea anulării cu trimitere doar în cele două ipoteze expres menționate în art. 297 alin. 1 Cod procedură civilă, a fost impusă de asigurarea triplului grad de jurisdicție și ține de necesitatea soluționării cu celeritate a cauzelor civile, ca o consecință ce decurge din principiul constituțional al judecării într-un termen rezonabil consacrat în art. 21 din Constituție, în acord cu dispozițiile art. 6 din CEDO.

Prima ipoteză prevăzută de art. 297 alin. 1 Cod procedură civilă, se referă la greșita soluționare a litigiului pe excepție, ceea ce are drept efect neanalizarea fondului raportului juridic dedus judecății.

În speță, prin acțiunea introductivă, precizată la data de 30.11.2011 ( fila 26 dosar fond), prima instanță a fost investită cu soluționarea a două capete de cerere, respectiv revendicare și obligație de a face, reclamanta susținând că pârâții ocupă o suprafață de aproximativ 25-40 mp, ca urmare a construirii gardului din bolțari și a anexelor gospodărești fără respectarea amplasamentului stabilit prin autorizația de construcție.

Deși în finalul precizării de acțiune nu arată expres în ce constau pretențiile sale, din formularea acțiunii introductive și a precizării de acțiune rezultă că reclamanta a solicitat demolarea construcțiilor ce depășesc limita de hotar dintre proprietățile părților și restituirea terenului ocupat de pârâți ca urmare a edificării acestora.

Faptul că în motivarea acțiunii se face referire la dispozițiile Legii nr. 50/1991, nu trebuie interpretat în sensul că reclamanta a investit instanța cu o cerere pentru desființare construcții întemeiată exclusiv pe încălcarea dispozițiilor Legii nr.50/1991(cerere pentru care are calitate procesuală activă numai organul administrativ emitent ), deoarece intenția părții rezultă în mod evident din acțiunea astfel cum aceasta a fost ulterior precizată.

În raport de susținerile reclamantei instanța de fond avea obligația să facă caracterizarea juridică corectă a acțiunii și să soluționeze cauza potrivit investirii făcută de reclamantă.

Instanța de fond a reținut corect că a fost investită cu o acțiune în obligație de a face și revendicare teren, însă în mod greșit s-a considerat investită cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 28 și 32 din Legea nr. 50/1991 referitoare la disciplina în construcții.

Prin urmare, considerentele instanței de fond cu privire la aceste aspecte depășesc limitele investirii și trebuiau înlăturate de instanța de apel, fiind fără relevanță modalitatea în care a fost soluționată cererea, respectiv pe excepție și nu pe fond.

În ceea ce privește celelalte două capete de cerere, Curtea a constatat că prima instanță a intrat în cercetarea fondului, în condițiile în care a conchis că reclamanta . SRL cu sediul în Tg. J., nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu.

Instanța de fond a ajuns la această concluzie ca urmare a interpretării materialului probator existent la dosar, în considerentele sentinței făcându-se referire la hotărârea judecătorească de care s-a prevalat reclamanta în susținerea pretențiilor formulate prin acțiunea introductivă.

Prima instanță a analizat actul depus de reclamantă ca fiind titlu de proprietate, prin raportare la dispozițiile art.1 și art.2 alin.2 din Legea nr. 54/1998, în vigoare la data perfectării contractului de împrumut (29. 01. 2003), dar și la data pronunțării hotărârii( 04. 07. 2003), precum și prin prisma prevederilor art. 5 Titlul X din Legea nr. 247/2005 și a concluzionat expres că reclamanta nu face dovada dreptului de proprietate asupra terenului pe care susține că sunt amplasate construcțiile a căror desființare s-a solicitat.

Prin urmare, în ceea ce privește dreptul de proprietate al reclamantei s-au făcut cercetări pe fond, sub acest aspect instanța pronunțându-se pe fond, și nu pe excepție.

Rezolvarea dată de instanță în ceea ce privește dreptul de proprietate invocat de reclamanta . SRL a făcut de prisos efectuarea de verificări în scopul stabilirii susținerilor referitoare la capătul de cerere în obligație de a face, respectiv de desființare a construcțiilor cu privire la care reclamanta a pretins că ar fi ridicate pe terenul proprietatea acesteia.

Această împrejurare nu echivalează însă cu o necercetare pe fond în sensul dispozițiilor art. 297 alin. 1 Cod procedură civilă, textul având în vedere doar situațiile în care instanța de fond se pronunță pe excepție, fără să facă o analiză a probatoriului administrat în cauză, prin raportare la temeiul legal invocat.

Or, în speță, nu se regăsește o asemenea situație deoarece instanța a făcut verificări pe fond pronunțându-se cu privire la dreptul de proprietate al reclamantei.

În condițiile în care, tribunalul nu a fost de acord cu raționamentul juridic al primei instanțe și a apreciat că sunt necesare lămuri atât sub aspectul dovedirii dreptului de proprietate al reclamantei, dar și cu privire la anumite aspecte legate de celălalt capăt de cerere formulat prin acțiunea introductivă astfel cum a fost precizată, avea posibilitatea ca instanță devolutivă, să administreze noi probatorii în condițiile art. 292 și 295 Cod procedură civilă și ulterior, prin soluția pronunțată, să suplinească motivarea făcută de instanța de fond sau dimpotrivă, să o înlocuiască.

Referitor la cea de-a doua ipoteză prevăzută de art. 297 alin. 1 Cod pr. civilă, s-a constatat de asemenea că nu este incidentă în cauză, soluționarea acțiunii fiind făcută în condiții de procedură completă cu părțile aflate în litigiu.

Față de considerentele arătate, Curtea a constatat că Tribunalul Gorj a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 297 alin. 1 Cod procedură civilă și ca o consecință, în mod greșit a anulat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Aplicarea greșită a dispozițiilor art. 297 alin. 1 Cod procedură civilă a împiedicat examinarea criticilor formulate prin motivele de apel și a determinat o necercetare a fondului căii de atac, fiind incidente dispozițiile art.312 alin. 5 Cod procedură civilă.

În conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă raportat la art.304 pct. 9 Cod procedură civilă,s-a apreciat că recursul declarat de pârâți este fondat și a fost admis, fiind casată decizia recurată și trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul Gorj.

Cu ocazia rejudecării, a stabilit instanța de recurs că tribunalul va avea în vedere motivele de apel așa cum au fost formulate, dar și susținerile formulate în recurs de către pârâți, susțineri ce vizează fondul cauzei, ce nu se impun a fi examinate de Curte în raport de soluția pronunțată.

Urmare a trimiterii spre rejudecare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Gorj sub nr._ și la solicitarea apelantei - reclamante a fost încuviințată proba cu expertiza tehnică specialitatea topografie fiind numit expert Toacsen I. pentru identificarea prin dimensiuni și vecinătăți a actelor de proprietate a părților, stabilirea aspectului dacă anexele gospodărești edificate de către pârâți au fost realizate pe terenul reclamantei astfel cum aceasta este descrisă în înscrisul sub semnătură privată din 07.10.1995, sentința nr. 1155/2002 a Tribunalului Gorj, procesul - verbal nr. 345/2003 al B. T. S., încheierea nr._/2009 a OCPI Gorj, sentința civilă nr. 2762/2010 a Judecătoriei Tg. J..

Raportul de expertiză a fost depus de expertul desemnat la data de 31.05.2013 la dosarul cauzei (filele 94-103) și la raportul de expertiză a formulat obiecțiuni apelanta reclamantă ., obiecțiuni admise de către instanță la care expertul a răspuns la data de 24.01.2014 (fila 246).

În apărare pe parcursul soluționării litigiul intimații pârâți C. L. M. și Țavoc A. au depus la dosar mai multe înscrisuri.

Prin decizia nr.128 din 14 februarie 2014 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă . sediul în Tg-J. ,. Gorj împotriva sentinței civile nr.73/11.01.2012 pronunțată de Judecătoria Târgu –J. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații - pârâții C. L. M. și Țavoc A., domiciliați în ., jud Gorj .

A fost obligată apelanta la 600 lei cheltuieli de judecată către intimații-pârâți.

Instanța de apel în rejudecare a reținut că în speță, prin cererea dedusă judecății așa cum a fost precizată la data de 30.11.2011 (fila 26 doar fond), instanța de fond a fost învestită de reclamanta . acțiune civilă prin care a solicitat să fie obligați pârâții C. L. M. (fostă Țavoc) și Țavoc A. să desființeze construcțiile ce fac obiectul autorizației de construcție nr. 82/18.12.1998, susținând totodată că pârâții ocupă suprafața de aproximativ 25-40 mp ca urmare a construirii gardului din bolțari și anexelor gospodărești fără respectarea amplasamentului stabilit prin autorizația de construcție.

Părțile prezentului litigiu dețin terenuri în proprietate în zona fostului Agromec Tg-J., terenuri care se învecinează, conform concluziilor și schițelor rapoartelor de expertiză întocmite în cauză și a înscrisurilor prezentate de părți.

S-a constatat că reclamanta a invocat ca titlu de proprietate pentru terenul său sentința judecătorească nr. 1155/2002 a Tribunalului Gorj, prin care pârâta . a fost obligată să facă plata în natură în favoarea ..-J. cu imobilul în suprafață de_ mp împreună cu sediul de societate, atelier mecanic, remiză copertină, utilaje și depozit cereale, având ca vecin la răsărit NM fermă zootehnică, la SV – P. I., G. A., la NV V. M., la SE V. M. și alții.

La rândul lor intimații - pârâți au invocat că toate construcțiile menționate de reclamantă au fost edificate pe terenul pârâților ce a făcut obiectul contractului de întreținere nr. 8593/26.07.1993 încheiat între Z. G. și Țavoc M. L. și a contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 25/18.01.2012.

Au susținut că inițial a fost eliberată de Comisia Locală de fond Bălești adeverința de proprietate nr. 890/26.03.1993 pe numele lui S. G. pentru suprafața de 0, 4368 ha cu vecinătățile: N. – Drum județean, E. – D. Ghe. I., S. – S.M.A. Tg-J., V. – drum comunal betonat.

În baza adeverinței menționate, suprafața de 0, 4368 ha a fost înstrăinată de către S. G. și S. M. cu contract de întreținere nr. 8593/1993 lui Țavoc M. L. (actualmente C. M. L.).

Aceasta a înstrăinat prin contract de vânzare-cumpărare lui Țavoc A. și Țavoc M. imobilul cu nr. cadastral 1713 compus din suprafața de 0, 4368 ha, împreună cu o casă de locuit, o anexă gospodărească și cota de ½ dintr-o anexă gospodărească cu suprafața construită la sol de 37 m.p.

Cealaltă cotă de ½ din anexa gospodărească este proprietatea cumpărătorilor împreună cu suprafața de 103 m.p., recunoscută în baza sentinței civile irevocabile nr. 8734/10.12.2007 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._/318/2007.

Ulterior, dreptul de proprietate a fost intabulat în cartea funciară nr._ a localității Bălești, iar reclamantei Țavoc M. L. i s-a eliberat adeverința din data de 29.09.1994 pe suprafața de 1000 m.p. și reclamanților Țavoc M. L. și Țavoc A. li s-a eliberat procesul-verbal de punere în posesie din data de 21.03.1995 pe aceeași suprafață de 1000 m.p.

Totodată au arătat că drumul de acces situat în partea de Vest a proprietății pârâților nu este proprietatea reclamantei .>

Transpunând actele de proprietate invocate de părți, expertul desemnat Toacsen I. a concluzionat că partea de Vest a anexelor gospodărești edificate de pârâți (C 2, C3 și C4) care totalizează 18,73 mp se regăsește amplasată atât pe terenul reclamantei . cum aceasta a fost pusă în posesie în baza procesului - verbal nr. 345/2003, cât și pe terenul ce a făcut obiectul înscrisului sub semnătură privată din 07.10.1995, prin care Țavoc A. a cumpărat de la P. I. C. un teren în suprafață de 1100 mp, pe terenul ce a făcut obiectul contractului de întreținere nr. 8593/26.07.1993 încheiat între Z. G. și Țavoc M. L. și a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 25/18.01.2012.

Totodată s-a reținut că prin sentința civilă nr. 2039 din 07.03.2013 pronunțată de Judecătoria Tg. J. în dosarul nr._/318/2009*, definitivă prin decizia nr. 309/27.06.2013 a Tribunalului Gorj și irevocabilă prin decizia nr. 9368/12.11.2013 s-a stabilit linia de hotar între proprietatea părților din litigiul de față, pe aliniamentul 1-2-3-4-5, unde 1-2 este gardul despărțitor al reclamanților din litigiul respectiv C. M. L., Țavoc A. și Țavoc M., existent în teren, 2-3 aliniamentul anexei C4 și 3-4-5 aliniamentul gardului despărțitor al reclamanților existent, iar pct. 6 este amplasat la 78,43 m de pct. 5 conform schițelor și concluziilor rapoartelor de expertiză întocmită în cauză de expertul P. V. și M. M..

Au reținut instanțele în acțiunea menționată că niciuna din părțile litigante nu a prezentat un titlu de proprietate care să ateste în mod cert limitele proprietăților, întrucât proprietarul anterior S. G. al terenului deținut de reclamanți nu a dobândit titlu de proprietate ca act final al procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate și nici celelalte acte de înstrăinare anterioare nu conțin date suficiente pentru poziționarea exactă a terenului în plan, iar pârâta nu a prezentat un titlu de proprietate propriu-zis.

Instanța a mai reținut potrivit depozițiilor martorilor audiați în cauză că pe aceste terenuri există o porțiune de gard și s-au plantat pomi de-a lungul drumului de acces, care pot reprezenta puncte de reper, însă proprietatea acestor porțiuni este contestată în zonă nu numai de către părțile prezentului litigiu (fila 96).

În aceste condiții, experții numiți în cauză au apreciat că proprietățile pot fi grănițuite pe puncte existente în teren, atâta timp cât nici o documentație cadastrală prezentată nu este corect poziționată.

În condițiile în care fiecare dintre părți invocă dobândirea dreptului de proprietate anterior intrării în vigoare a noului Cod civil, iar autorizația de construire și fapta de construire în sine sunt anterioare aceluiași moment și în raport de situația de fapt reținută, văzând și dispozițiile legii civile referitoare la aplicarea în timp a acesteia, corect instanța de fond a constatat că prin dispozițiile art.6 pct.6 din noul Cod civil și prin art.5 alin.2 din Legea nr.71/2011 s-a stabilit că legea nouă se va aplica și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a legii, atunci când este vorba de raporturile de proprietate și de raporturile de vecinătate.

Astfel, în temeiul art.582 alin.1 lit.b din noul Cod civil, constructorul de rea-credință poate fi obligat să desființeze lucrarea la cererea proprietarului fondului, iar din temeiul de drept expus anterior rezultă că sunt esențiale pentru admiterea acțiunii în obligație de a face dovada dreptului de proprietate asupra terenului din partea reclamantului și reaua-credință a pârâtului în edificarea construcției.

În cauza de față reclamanta nu face dovada dreptului său de proprietate asupra terenului pe care susține că sunt amplasate construcțiile, aceasta fiind prima condiție de admisibilitate a acțiunii împotriva constructorului .

În raport de linia de hotar stabilită între proprietățile părților prin sentința nr. 2039/2013 a Judecătoriei Tg.-J. definitivă și irevocabilă și din compararea schițelor efectuate de expertul Toacsen I. în prezentul litigiu și experții din acțiunea în grănițuire rezultă clar că pârâții nu au ridicat construcțiile menționate pe terenul proprietatea reclamantei.

În consecință, reclamanta nefăcând dovada dreptului său de proprietate asupra terenului pe care sunt edificate construcțiile pârâților, acțiunea formulată de aceasta prin care s-a solicitat desființarea acestor construcții a fost considerată nefondată .

Împotriva deciziei a formulat recurs reclamanta . SRL reprezentată de administrator T. N., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

S-a considerat ca instanța de apel nu a ținut cont de îndrumările date de instanța de recurs prin DECIZIA Nr.9557/11.10.2012 pronunțata de Curtea de Apel C. in dosarul_ care a trimis cauza la rejudecare.

S-a cerut instanței de apel cu ocazia rejudecării sa aibă in vedere atât motivele de apel cât si motivele de recurs respectiv invocate de pârâți.

În mod greșit instanța de judecată la soluționarea apelului nu a avut în vedere nici unul din motivele de apel și nu a ținut cont, deși sunt obligatorii prin îndrumările date prin decizia de casare.

Un alt motiv de recurs este si acela ca deși expertiza nu stabilește realitatea din teren, instanța în virtutea rolului său activ trebuia sa pună în discuția părților efectuarea unei contraexpertize sau să admită cererea lor de a fi audiat în instanță expertul ca martor pentru a se lămuri aspectele invocate de recurent prin obiecțiunile formulate la expertiză.

S-au depus în instanța de apel înscrisuri cu privire la faptul ca instanțele de judecata prin sentințe definitive au stabilit dreptul de proprietatea al . SRL iar pentru pârâți întinderea reala a dreptului de proprietate numai la 1000 mp.

S-au depus la dosar următoarele înscrisuri: Decizia nr.2868 /21.09.2012 dată de Tribunalul Gorj în dosarul_ prin care a fost soluționat recursul promovat de C. M. L. împotriva Sentinței civile 7464/14.05.2012.

Prin decizia sus menționată instanța de recurs a respins recursul ca nefondat.

În motivarea respingerii recursului instanța de recurs în dispozitiv și în practica motivează următoarele: la pagina 2 ultimul alineat din Decizia 2868/21.09.2012: „Observând înscrisurile depuse la dosarul de executare instanța a constatat ca sentința 1155/04.07.2003 pronunțata in dosarul nr.l572/. Gorj a fost investita cu formula executorie si, de asemenea, s-a încuviințat executarea silita a acestei sentințe conform încheierii din 02.10.2003 pronunțata in dosarul nr.l310/EC/2003 al Judecătoriei Tg-J., deci in mod corect a fost pusa in executare."

La pagina 3 alin 6 si 7 din Decizia 2868/21.09.2012:„ Astfel, in ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute si a lipsei de eficienta juridica a procesului verbal nr.345/27.10.2003 întocmit de Biroul Executorului Judecătoresc T. S., instanța de fond a apreciat ca nulitatea absoluta este sancțiunea care intervine in situația nerespectării la încheierea actului juridic a unei norme care ocrotește un interes general, deci a unei norme juridice imperative de ordine publica, reținând ca motivele invocate de reclamanta C. M. L. nu reprezintă motive de nulitate absoluta care sa ocrotească un interes general, iar actul contestat procesul verbal întocmit de către executorul judecătoresc) are la baza o hotărâre judecătoreasca irevocabila, investita cu formula executorie si executarea silita a fost încuviințată prin încheierea din 02.10.2003 pronunțata de Judecătoria Tg-J. in dosarul nr. 1310/EC/2003, astfel încât nu se mai poate pune in discuție nesusceptibilitatea titlului executoriu de a face obiectul executării silite”.

Nu este astfel întemeiat motivul de recurs invocat de către recurenta raportat la primul capăt de cerere deoarece in mod corect instanța de fond a apreciat ca motivul de nulitate invocat nu este un motiv de nulitate absoluta, ci un motiv de nulitate relativa, raporturile dintre părți fiind reglementate de norme juridice cu caracter privat, ce ocrotesc interese private. In speță procesul verbal întocmit de Biroul Executorului Judecătoresc T. S. nu este viciat de nulitate, in condițiile în care a finalizat executarea silită a unui titlu executoriu vizând o obligație de a da (plata prin echivalent) care este susceptibil de a fi executat silit. Astfel, titlul vizând stabilirea unui drept de proprietate asupra unui teren în favoarea . este supus executării silite, fiind neîntemeiat motivul de nulitate referitor la acest proces verbal de executare silita."

S-a menționat că dosarul_ a făcut obiectul plângerii formulată de C. L. M.

Prin motivele de apel s-a solicitat atașarea: dosarului nr._ în care a fost pronunțată Decizia nr. 2868 /21.09.2012, la termenul din 16.11.2012; dosarului nr._/1994, dosar în care se stabilește întinderea proprietății pârâților conform HCJ 1106/1994 la 1000 mp, la termenul din 16.11.2012; dosarului nr.1595/2003 prin care au fost stabilite vecinătățile despăgubirii lui P. A. (o altă dovadă clară stabilită de o instanță); dosarului nr._/318/2011 în care a fost pronunțată sentința_/2012, sentința prin care Comisia locala de aplicarea a Legii 18 este obligată să emită titlu de proprietate lui P. C. pentru suprafața de 1100 mp în punctul S. în continuarea adeverinței de proprietatea 1150/29.09.1994.

Aceste solicitări au fost respinse de instanța de apel fapt ce a dus la imposibilitatea susținerii motivelor de apel în acest dosar.

Dosarele solicitate pentru atașare sunt definitorii pentru ca sunt probe administrate în special cu privire la întinderea proprietății pârâților, probe ce au fost însușite de părțile din dosarele respective, fapt ce este statuat de dispozitivul sentințelor judecătorești ce au rămas definitive și irevocabile depuse la dosarul cauzei.

De asemenea instanța de apel nu a manifestat rolul activ în sensul de a pune din oficiu în discuție concluziile raportului de expertiză care nu a identificat în teren întinderea proprietății pârâților nici măcar în baza adeverinței de proprietate 890/1993.

A fost prejudiciat în dreptul probator în acest dosar prin faptul că aceste dosare sunt definitorii deoarece, pe lângă faptul că acestea conțin material probator în special la întinderea proprietății pârâților, aceste probe sunt însușite de părțile din dosarele respective și rezultatele acestor probe sunt stabilite în sentințele judecătorești respective ce sunt obligatorii.

Pe lângă faptul că a fost respinsă cererea de atașare a dosarelor sus menționate, instanța de apel în mod greșit a considerat harta cadastrală a pârâților ca fiind act de proprietate, întrucât în legislația românească respectiv Legea nr.18, actul de proprietate este adeverința de proprietate urmată de procesul verbal de punere în posesie și Titlul de proprietate .

Faptul că instanța de apel nu a arătat rolul său activ în soluționarea corectă a prezentei cauze se materializează și prin faptul că nu a considerat să se sesizeze din oficiu că raportul de expertiză nu a identificat în teren conturul suprafeței pârâților în baza actului de bază de o posibilă proprietate respectiv adeverința de proprietate nr. 890/1993, prin faptul că lungimea terenului dintre vecinătățile de la nord la sud este prezentată cu 2,5 ml mai puțin, aspect ce a creat posibilitatea de a stabili o lățime mai mare în zona construcțiilor înființate; nu a considerat să se sesizeze că harta cadastrală a pârâților nu este act de proprietate ci actul de proprietate este în cel mai bun caz adeverința de proprietate 890/1993; nu a considerat să se sesizeze că detentorul S. G. în cunoștință de cauză (cu intenție ) a încheiat contractul de întreținere nr. 8593/1993 cu nepoata sa T. M. L. (actualmente C. M. L.) în condițiile în care avea cunoștință că adeverința 890 1993 a fost contestată, contestație ce a fost soluționată prin HCJ 1106/1994; nu a considerat să se sesizeze că experții nu au identificat în teren conturul proprietății conform adeverinței 890 1993 și chiar în condițiile în care aceasta era anulată) ci acest contur a fost efectuat în baza hărții cadastrale (harta care este eronată așa cum recunosc și experții în răspunsurile la obiecțiuni); nu a considerat oportun a lua în calcul ,ca document probatoriu HCJ 1106/1994 prin care a fost anulată ADEVERINȚA 890/1993, adeverința ce după ce a fost contestată (cu intenție și în totală cunoștință de cauză ) S. G., așa cum a arătat a încheiat contractul de întreținere, este cert că la data încheierii contractului avea cunoștință că adeverința 890/1993 va fi anulată, dovada fiind data înregistrării contestației de către P. C.; nu a ținut cont nici de expertizele judiciare și sentințele definitive ce au urmat HCJ 1106/1994, pentru a stabili adevărata întindere a proprietății pârâților și amplasarea acestei cu dimensiuni certe stabilite prin raportul de expertiză încă din 1994, dimensiuni ce infirma în totalitate întinderea și dimensiunile hărții cadastrale; nu a ținut cont nici de sentințele prin care se acorda dreptul de proprietate lui P. C. ca parte din suprafața trecută în adeverința de proprietate 890/1993 ce a fost anulată prin HCJ 1106/1994; a respins cererea ca expertul să fie interogat pentru a da explicații ca martor, cu privire la diferența de 2,5 m aferenta lungimii terenului pârâților dintre prezentarea pe plan și realitatea din teren realitate ce coincide cu adeverința 890/1993. S-a insistat în nenumărate rânduri prezența expertului pentru a prezenta din punct de vedere tehnici ce influentă are reducerea lungimii terenului asupra lățimii în condițiile în care suprafața se menține aceeași (aceasta este încă un aspect pe care instanța practic a refuzat sa-l soluționeze corect în materialul probator). De asemenea instanța prin compararea înscrisurilor, expertizei cu obiecțiunile formulate cu răspunsurile date și cu planșele de la expertiză avea toate elementele să constate că expertiza este mincinoasa și avea obligația de a se sesiza asupra acestu-i aspect întocmind documentele prevăzute de art 325 C.pr.civ nou; a refuzat să ia în considerare:

a.). adresa nr._ /6785din 22.08.2013 a Primăriei Comunei Balesti care precizează:„Totodată vă comunicăm că suprafața de_ mp este declarată în evidentele fiscale ale unității noastre din anul 1996 de către . referitoare la suprafața de 10800mp (dacă drumul de aces este inclus în această suprafață definită de harta cadastrală nr. 6 este de_ mp) se regăsesc în documentele dumneavoastră""

b.).Adresa Primăriei Comunei Balesti nr.7779/14.10.2013 care precizează ,, Cu privire la situația terenului identificat sub nr.1575, aceasta face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate, adică a fost solicitat de către vechiul proprietar, fără să poată fi pus în posesie deoarece a fost înscris în Certificatul de atestare al dreptului de proprietate al fostului Agromec și în prezent în actul dumneavoastră de proprietate"

Instanța de apel prin Decizia nr. 128/14.02.2014 dată în al -II-lea ciclu procesual a respins cererea formulata motivând :”În cauza de față reclamanta nu face dovada dreptului de proprietate asupra terenului pe care susține că au fost amplasate construcțiile, acestea fiind prima condiție de admisibilitate a acțiunii împotriva constructorului.

În raport de linia de hotar stabilita dintre proprietățile părților prin sentința nr.2039/2013 a Judecătoriei Tg-J. definitivă și irevocabilă și din compararea schițelor efectuate de expertul Toacsen I. în prezentul litigiu și experții în acțiunea de grănițuire rezultă clar că pârâții nu au ridicat construcțiile menționate pe terenul proprietatea reclamantei

În consecință, reclamanta nefăcând dovada dreptului sau de proprietate asupra terenului pe care sunt edificate construcțiile pârâților, acțiunea formulată de aceasta prin care s-a solicitat desființarea acestor construcții este nefondată""

Din această motivație rezultă clar că instanța de apel nu a respectat indicația instanței de recurs prin faptul că, a ținut cont numai de motivele de recurs; nu a analizat raportul de expertiză cu privire la identificarea proprietății pârâților în funcție de documentele probatorii de la dosarul cauzei (adeverința 890/1993, harta cadastrală nr.1713 a comunei Balesti, harta ce nu respecta conturul vecinătăților din adeverința de proprietate 890/1993, HCJ 1106/1994 prin care a fost anulată adeverința de proprietate 890/1993 și a fost acordată numai suprafața de 1000 mp modalitatea de soluționare a litigiului cu privire la plângerea formulata de P. C., răspunsul la obiecțiuni a expertului prin care a precizat că harta cadastrală nr.1713 prezintă lungimea cu 2.5 ml mai mică decât cea prevăzută în adeverința de proprietate) fapt ce a dus la o însușire a unei probe ce nu respectă realitatea din teren; nu a analizat documentele de proprietate ale . SRL ignorând Decizia nr.2868 /21.09.2012 data de Tribunalul Gorj în dosarul_, decizie ce are aceleași părți și care, așa cum a arătat mai sus definește definitiv și irevocabil dreptul de proprietate al . SRL; a respins cererea de a atașa dosarul_ în care a fost pronunțată Decizia nr.2868/21.09.2012, precum si celelalte dosare în care a fost identificată proprietatea pârâților.

Prin efectuarea unei analize sumare, neluarea în calcul a probelor prezentate și refuzul de a atașa dosarul_ a prejudiciat societate de un drept de apărare și a fundamentat o motivație nereală precum că . SRL nu dovedește dreptul de proprietate, și aceasta în condițiile în care toate rapoartele de expertiză au identificat corect în teren conturul proprietății.

Decizia nr.128 /14.02.2014 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul_ este în totală contradicție cu Decizia nr.2868 /21.09.2012 dată de Tribunalul Gorj în dosarul_, decizie definitivă și irevocabilă dată anterior, în sensul că în DECIZIA nr.2868/21.09.2012 este motivat întrutotul dreptul de proprietate al . SRL asupra imobilului definit de nr. Cadastral 6 al comunei Bălesti față de decizia recurată care în motivație arată că . SRL nu a dovedit ca are un drept de proprietate asupra imobilului definit de harta cadastrală nr.6 a comunei Băilești.

O altă critică este aceea că instanța, cu toate că din expertiza și din răspunsul la obiecțiuni reiese clar că aceasta este mincinoasă prin faptul că imobilul pârâților nu este identificat nici măcar conform adeverinței de proprietate 890/1993 (ce a fost anulata prin HCJ 1106/1994) în sensul că experții recunosc clar că lungimea terenului pârâților este prezentată cu 2.5 m mai puțin decât în teren, nu a arătat rolul activ de a luat măsuri pentru ca expertul să prezinte situația reala din teren și nu o situație distorsionata ce nu are legătură cu realitatea și litera de lege.

Tot prin faptul că instanța nu și-a îndeplinit rolul activ este și faptul că nu a luat în considerare că acel contract de întreținere încheiat în 1993, practic a fost încheiat cu intenție din partea ambelor părți semnatare prin faptul că atât detentorul S. G. (bunicul lui T. ,acum C. M. L.) cât și nepoata sa T. ( acum C. ) M. L.,1a data încheierii contractului, avea cunoștință că ADEVERINȚA 890/1993 a fost contestată și că urma să fie anulată, motiv pentru care a încheiat acel contract, încercând astfel să invoce buna credință a întreținătorului că la data semnării contractului nu avea cunoștință de o posibilă anulare a adeverinței de proprietate 890/1993.

Procedura au aplicat-o pârâții și ulterior prin reînstrăinarea imobilului respectiv de la fiica C. (fosta T.) M. L. la părinții săi T. M. și T. A. respectiv contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 25 18.01.2012 la BNP N. P.-B., act ce a fost încheiat în perioada procesului de grănițuire și proces cu obligația de a face ce face obiectul prezentului dosar.

Acest contract nr.25/18.01.2012, cu toate că este încheiat ulterior acțiunii introductive, este considerat ca probă de referință în dosar și este preluat în motivarea DECIZIEI recurate (primul alineat de la pagina 9 a deciziei)

Prin faptul că instanța a considerat ca probă Contractul nr. 25/18.01.2012 (document încheiat ulterior promovării acțiunii ) și a ignorat total materialul probator prezentat (așa cum a prezentat mai sus) rezultă clar că aceasta a dat dovada de rol activ numai pentru probele pârâților și nu a dat dovadă de rol activ pentru a stabili situația corectă și legală ce se impunea în aceasta cauză.

În ceea ce privește sentința de grănițuire s-a precizat că aceasta a fost dată pe baza rapoartelor de expertiză mincinoase, rapoarte ce au luat în considerare ca act de proprietate al pârâților harta cadastrală și nu actul de proprietate respectiv adeverința de proprietatea nr.890/1993, (adeverința așa cum s-a arătat mai sus și analizată de instanțele de judecată în dosarele solicitate a fi atașate, este anulată), rapoarte ce fac obiectul cercetării penale, urmând ca această sentința să fie revizuită.

În baza art.483 și următoarele, art. 488 alin 1 punctul 5 și 8 și în baza art. 487, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și pe fond să se rejudece procesul având în vedere motivele invocate.

Intimații au depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea recursului.

Recursul este nefondat pentru următoarele considerente;

În raport de disp.art.644 și art.645 din vechiul Cod civil, aplicabile la data la care a fost pronunțată sentința civilă nr.1155/04.07.2003 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr.1572/. invocată drept titlu de către recurentă), dreptul de proprietate se putea dobândi prin succesiune, prin legate, prin convenție, prin prescripție, prin lege și prin ocupare.

La ceste moduri de dobândire a dreptului de proprietate se adaugă și hotărârea judecătorească, atunci când este translativă de proprietate.

În raport de temeiul de drept reținut de Tribunalul Gorj, trebuie clarificat ce efecte juridice a produs această hotărâre și dacă în drept a operat transferul dreptului de proprietate din patrimoniul . în patrimoniul recurentei.

Astfel prin cererea de chemare în judecată ce a fost soluționată prin această sentință, recurenta a solicitat instanței să fie obligată pârâta . la plata în natură a împrumutului acordat și nerestituit așa cum prevede înțelegerea făcută prin contractul de împrumut.

A învederat că a acordat pârâtei un împrumut de 1 miliard de lei pentru o perioadă de 45 de zile, punând garanție de ipotecă de gradul II imobilul ce face obiectul cărții funciare nr.114 transcris la Judecătoria Tg.J..

În data de 30 martie 2003, a fost întocmit procesul verbal de conciliere prin care s-a constatat că recurenta are de încasat o creanță certă, lichidă și exigibilă în sumă de 1._ lei, iar . stabilit că această creanță să fie stinsă conform convenției anterioare în natură.

Recurenta a solicitat să se pronunțe o hotărâre fără să se transfere dreptul de proprietate conform actelor de la dosar.

Instanța a admis acțiunea obligând pârâta să facă plata în natură a împrumutului cu imobilul în suprafață de 10.800 mp. împreună cu sediul de societate, atelier mecanic, remiză copertină, utilaje și depozit cereale, reținând incidența în cauză a disp.art.1073 Cod civil, potrivit cărora creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației.

Curtea reține că înțelegerea părților contractante ca în cazul nerestituirii împrumutului, plata acestuia să se facă în natură cu imobilul ipotecat, nu poate fi interpretată în sensul că în baza acestei convenții a operat de drept transferul dreptului de proprietate asupra imobilului ipotecat din patrimoniul debitoarei în patrimoniul recurentei.

În virtutea acestei convenții, părțile și-au asumat obligația de a întocmi formalitățile prevăzute de lege în vederea transferului dreptului de proprietate dintr-un patrimoniu în altul.

Deși nu era necesar, recurenta prin cererea ce a făcut obiectul dosarului nr. 1572/. instanța cu o acțiune prin care să se rețină în sarcina debitoarei obligația asumată prin convenție, instanța reținând incidența disp.art.1073 Cod civil.

Concluzia care se desprinde este aceea că în temeiul acestei hotărâri nu a operat un transfer al dreptului de proprietate asupra imobilului ipotecat din patrimoniul debitoarei în patrimoniul creditoarei recurente.

Cum părțile nu au întocmit în cele din urmă formalitățile necesare în vederea transferului dreptului de proprietate, recurenta nu a dobândit dreptul de proprietate și cum aceasta nu face dovada dreptului de proprietate, nu poate beneficia de protecția juridică a dispozițiilor art.555 și art.582 NCC.

Punerea în executare a acestei sentințe prin intermediul executorului judecătoresc, nu-i conferă recurentei calitatea de proprietar ci doar de posesor, iar posesia care este o stare de fapt nu poate fi confundată cu proprietatea care este o stare de drept.

Decizia nr.2868 /21.09.2012 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul_ invocată de recurentă este nerelevantă în soluționarea prezentei cauze fiind dată în soluționarea unei contestații la executare.

În raport de aceste considerente Curtea reține că nu se impunea a fi atașate dosarele menționate de recurentă, critica sub acest aspect fiind nefondată.

Deasemenea este nefondată critica privind încălcarea rolului activ de către instanța de apel sub aspectele menționate în cuprinsul motivelor de recurs.

Nu se mai impun astfel a fi analizate celelalte critici ale recurentei referitoare la raportul de expertiză, la dreptul de proprietate al intimaților, care în situația dată nu trebuie să facă dovada dreptului de proprietate asupra terenului pe care au edificat construcțiile a căror demolare o solicită.

Curtea constată că disp. art.483 NCPC și următoarele, art. 488 alin 1 punctul 5 și 8 și art. 487 NCPC, pe care recurenta își întemeiază recursul nu sunt aplicabile în cauză, întrucât în raport de data introducerii acțiunii, litigiul cade sub incidența vechiului Cod de pr.civilă..

Constatând că în cauză nu este incident niciunul din motivele de recurs prev. de art.304 Cod pr.civilă, Curtea în temeiul disp.art.312 alin.1 Cod pr.civilă respinge recursul formulat ca nefondat.

În temeiul disp.art.274 Cod pr.civilă se vor acorda intimaților cheltuielile de judecată efectuate în recurs reprezentând onorariu apărător și contravaloare transport.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta . SRL R. DE A. T. N., împotriva decizia nr.128 din 14 februarie 2014 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații - pârâții C. L. M. și Țavoc A..

Obligă recurenta la plata sumei de 600 lei cheltuieli de judecată către intimați.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 04 Iunie 2014.

Președinte, T. Ț.	Judecător, D. S.	Judecător, M. P.
	Grefier, C. C.

Red.jud.M.P./04.07.2014

Tehn.M.D.2 ex

J.f.P.D.

J.a.A.E.S.

N.B.

← Cereri. Decizia nr. 814/2014. Curtea de Apel CRAIOVA		Obligaţie de a face. Decizia nr. 1623/2014. Curtea de Apel... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Obligaţie de a face. Decizia nr. 1623/2014. Curtea de Apel CRAIOVA Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1/2014. Curtea de Apel CRAIOVA Pretenţii. Decizia nr. 3656/2014. Curtea de Apel CRAIOVA Fond funciar. Decizia nr. 1026/2014. Curtea de Apel CRAIOVA