Obligaţie de a face. Decizia nr. 1623/2014. Curtea de Apel CRAIOVA

Comentarii

0

Decizia nr. 1623/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 26-11-2014 în dosarul nr. 14537/318/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1623

Ședința publică de la 26 Noiembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. S.

Judecător M. P.

Judecător L. M. L.

Grefier C. C.

x.x.x.

Pe rol, judecarea recursurilor declarate de reclamanții C. S. A. și C. A. E. și pârâta D. R. M. împotriva deciziei civile nr. 831 din 05 septembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât D. L. G..

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns intimatul pârât D. L. G., asistat de avocat B. C. Ș., același avocat reprezentând-o și pe recurenta pârâtă D. R. M., lipsind recurenții reclamanți C. A. E. și C. S. A..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se următoarele: recurenții reclamanți au depus întâmpinare și au solicitat judecata în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 C.p.c., iar prin încheierea din data de 25.11.2014, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr._ /a2, a fost admisă cererea de reexaminare formulată de D. R. M. și s-a constatat că taxa judiciară de timbru datorată de aceasta este în cuantum de 13,5 lei, din care s-a achitat suma de 10 lei.

Avocat C. Ș. B., pentru recurenta pârâtă și intimatul pârât, a depus diferența taxei judiciare de timbru în cuantum de 3 lei și i-a fost comunicată întâmpinarea.

Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursurilor.

Avocat C. Ș. B., pentru recurenta pârâtă și intimatul pârât, a susținut oral motivele de recurs formulate în scris și întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C.p.c.

A arătat că prin precizarea la acțiune reclamanții au revendicat suprafața de 5 m.p. în partea de S a proprietății acestora, iar la proba cu martori s-a renunțat de către părți prin comun acord.

A considerat că s-a făcut o greșită analiză a raportului de expertiză, reținându-se că actele pârâților nu mai concordă cu realitatea. Confuzia este dată de actul de donație și cel de vânzare-cumpărare, drumul De 85 devendind .-se în acest sens și adeverință de nomenclator stradal.

Instanța trebuia să pună în discuție modificarea proprietății pârâților. Terenurile fiind întabulate și părțile deținând același suprafețe din actele cadastrale, a considerat că nu se poate reține faptul că Primăria s-ar fi extins ocupând din aceste terenuri.

Cu privire la evicțiune pentru suprafața de 41 m.p., a arătat că la punctul 1 din raportul de expertiză s-a identificat terenul, reținându-se că cei 41 m.p. ar fi domeniul public, însă suprafața este inclusă în terenul reclamanților și întabulată, așa cum rezultă din actele cadastrale depuse la dosar. Suprafața de 837 m.p. a reclamanților este respectată, iar cei 41 m.p. nu sunt ocupați.

Suprafața în plus deținută de pârâți provine în latura de Vest de la ceilalți vecini ai acestora. Primăria nu a intrat pe terenurile părților, căci în această situație ar fi existat o dezmembrare.

În raportul de expertiză expertul a reținut că nu există actualmente o linie de hotar corectă. Pârâții nu au revendicat suprafața pe care sunt amplasate anexa și gardul, în această situație ar exista o suprapunere în acte, ceea ce nu se poate reține.

Faptul că cei 41 m.p. sunt deținuți de reclamanți a fost reținut și de expert în răspunsul la obiecțiuni. În acest caz nu este evicțiune, iar părțile se află într-o acțiune în revendicare.

A pus concluzii de admitere a recursului declarat de pârâtă, cu acordarea cheltuielilor în toate fazele procesuale, mai puțin din recurs. Aceste cheltuieli vor fi solicitate pe cale separată.

A solicitat respingerea recursului declarat de reclamanți.

CURTEA:

Asupra recursului de față:

Prin acțiunea civilă adresată instanței de judecată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J. sub nr._, reclamanții C. S. A. și C. A. E. au solicitat ca prin sentința ce se va pronunța, în contradictoriu cu pârâții D. L. G. și D. R. M., să se dispună obligarea pârâților să lase în deplina proprietate și liniștita posesie suprafața de teren de 837 mp din actul de proprietate și din documentația cadastrală situat in Tg-J., . de 60 m pe latura estică si de 59,99 m pe latura vestică și lat de 14 m, învecinat la nord cu De 85, la sud cu rest proprietate pârâți (teren cu număr cadastral 9911/2), la est cu rest proprietate pârâți (teren cu număr cadastral 9911/2) și la vest cu rest proprietate reclamanți (teren cu număr cadastral_). De asemeni, au solicitat să se stabilească linia de hotar care desparte proprietățile pârtilor, să fie obligați pârâții să-și retragă gardul construit nelegal ca despărțitor al proprietăților și în caz de refuz să fie abilitați reclamanții să realizeze aceste lucrări, precum și la plata cheltuielilor de judecată .

În motivare, reclamanții au arătat că în anul 2009 au cumpărat de la pârâți terenul în suprafață de 837 mp din acte și din măsurătorile cadastrale, așa cum reiese din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2104 din 27 aprilie 2009 de către Biroul Notarului Public S. B., iar după perfectarea actelor pârâtul D. L., împreună cu socrul sau, asistați de către reclamanți, au stabilit hotarele terenului conform documentației cadastrale. Ulterior pârâtul D. L. a edificat un gard ce despărțea cele doua proprietăți, gard alcătuit din țevi și plasă de sârmă, fără ca reclamanții să observe că acesta a ocupat abuziv din terenul deținut de ei, ocupând pe lungime l,5m pe latura vestică și 0,30m pe latura estică, pe o lățime de 14 m.

Reclamanții au precizat că au construit un gard din beton respectând vecinătățile stabilite de către pârâtul D. L., fără să sesizeze că acesta încălcă proprietatea achiziționată. În primăvara anului 2012, în urma achiziționării terenului vecin, au sesizat la măsurătorile cadastrale că pe latura vestică terenul lor este mai scurt cu 1,5 m iar pe latura estică este mai scurt cu 0,30 m. Deși au discutat cu pârâtul și socrul acestuia și le-au cedat suprafața ocupată abuziv, ulterior pârâtul a sesizat organele de poliție, arătând că reclamanții ocupă terenul său și a închis din nou terenul acordat.

Au susținut reclamanții că atunci când au construit gardul în partea de nord a terenului, ce se învecinează cu De 85 au respectat aliniamentul pe care s-a aflat anterior gardul pârâtului, cât și aliniamentul celorlalte proprietăți, fără ca inițial să existe vreo opoziție din partea pârâților. Gardul din beton construit se află pe același amplasament pe care se afla la momentul efectuării cadastrului gardul pârâților, însă pârâtul nu ia în seamă planul cadastral și totodată, ignoră faptul că el a vândut acest teren, pentru ca în mod abuziv să ocupe parte din acesta.

În drept au fost invocate dispozițiile art.555, art.560, art.563, art.1695 Cod civil, art.112 si art.274 Cod.pr.civ, iar in baza art.242 alin.2 Cod.pr.civ. s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

În dovedire, reclamanții au atașat cererii, în copie, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2104/27 aprilie 2009 de către Biroul Notarului Public S. B., încheierea nr._/2009 emisă de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară Gorj, extras de carte funciară, plan de amplasament și delimitare a imobilului cu numărul cadastral 9911/3 și plan de amplasament și delimitare a imobilului cu număr cadastral 9911/2.

Pârâtul D. L. G. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamanților și constatarea lipsei calității sale procesuale pasive, cu obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.

A arătat că în anul 2008 soția sa, D. R. M., a dobândit terenurile cu numerele cadastrale 9911/2 și 9911/3 situate în Tg-J., printr-un act de dezmembrare și act de donație, de la părinții săi, Ardeoaica P. și Ardeoaica R. M., iar terenurile dobândite au fost dezmembrate din terenul situat în Tg-J. cu numărul cadastral 9911. În anul 2009 soția sa, în calitate de unică proprietară, a înstrăinat printr-un act de vânzare-cumpărare terenul cu nr. cadastral 9911/3 situat în Tg-J., la momentul înstrăinării terenul fiind în aceeași stare ca și la momentul dobândirii, adică neîngrădit și nedelimitat printr-un gard de restul proprietății. Cu ocazia delimitării proprietății prin construirea unui gard de beton și tablă, reclamanții au pretins că linia de hotar pe latura de sud a proprietății lor nu este conformă cu măsurătorile cadastrale și urmare a acestui fapt soția sa a luat legătura cu un expert topograf, care i-a spus că linia de hotar ar trebui stabilită pe terenul îngrădit de reclamanți.

A precizat pârâtul că socrii săi, Ardeoaica P. si Ardeoaica R. M., au interes să doneze terenurile menționate doar soției sale D. R. M., el folosind terenul în calitate de soț al pârâtei și a solicitat admiterea excepției lipsei calității sale procesuale pasive.

În drept au fost invocate dispozițiile art. l15-118 Cod proc. civ.

Pârâta D. R. M. a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a solicitat respingerea acțiunii în revendicare promovată de reclamanți și a arătat că este de acord să fie stabilită linia de hotar pe latura de sud a proprietății reclamanților, respectiv pe latura de nord a proprietății sale.

Sub aspect reconvențional pârâta a solicitat să fie obligați reclamanții să-și retragă gardul de beton și tablă împreuna cu anexa lipita de acesta, iar în caz de refuz să fie abilitată pârâta să realizeze aceste lucrări. În motivare, pârâta a arătat că urmare a afirmațiilor reclamanților, în sensul că linia de hotar nu ar fi stabilită corect, a apelat în ciuda refuzului acestora la un expert care i-a comunicat că linia de hotar ar trebui stabilită pe proprietatea reclamanților, delimitată cu gard de beton și tablă.

Reclamanții și-au precizat acțiunea, în sensul că au înțeles să-și micșoreze câtimea obiectului cererii de la suprafața de 834 mp revendicată inițial la suprafața de 5,04 mp.

De asemenea, aceștia au formulat răspuns la întâmpinare prin care au solicitat respingerea cererii reconvenționale.

La termenul de judecată din 29.11.2012 instanța a încuviințat proba cu expertiza specialitatea topografie și a stabilit obiective pentru efectuarea expertizei, și anume, în raport de actele de proprietate ale părților și de documentațiile cadastrale întocmite cu ocazia înscrierii drepturilor lor, să se identifice amplasamentul terenurilor părților; după stabilirea în teren a amplasamentului conform obiectivului se va identifica modul de deținere a terenurilor de către părți și se va preciza dacă se respectă amplasamentul din actele de proprietate; în caz de nerespectare a amplasamentului se va preciza dacă terenul situat pe latura sudică a proprietății reclamanților, conform precizării acestora, este deținut de pârâți; în raport de concluziile de la obiectivul 1 se va indica linia de hotar între proprietățile părților pe latura de sud a proprietății reclamanților prin raportare la puncte fixe din teren; în raport de linia de hotar trasată la obiectivul anterior se va preciza dacă pe terenurile părților, așa cum sunt despărțite pe linia de hotar, se află edificate garduri sau alte construcții, se va indica amplasamentul acestora în raport de linia de hotar și se va preciza cui aparțin, eventual se vor descrie materialele din care sunt edificate.

Raportul de expertiză a fost întocmit de expertul L. I. și a fost depus la dosar la data de 15.05.2013.

Părțile au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, iar răspunsul expertului a fost depus la dosar la data de 07.06.2013.

Prin sentința civilă nr. 4604/12.06.2013 pronunțată de Judecătoria Tg – J. în dosarul nr._ s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului D. L. G., în raport cu acțiunea în grănițuire formulată de reclamanții-pârâți C. și s-a respins acțiunea în grănițuire împotriva acestuia. S-a respins acțiunea în revendicare și obligație de a face formulată de reclamanții pârâți C. S. A. și C. A. E. împotriva pârâților D. L. G. și D. R. M., s-a respins acțiunea pentru revendicare și obligație de a face formulată de pârâta-reclamantă împotriva reclamanților-pârâți.

S-a admis acțiunea în grănițuire formulată de părți, a fost omologat raportul de expertiză întocmit în cauză de expert L. I. cât și răspunsul la obiecțiuni întocmit de aceasta și s-a stabilit linia de hotar între terenurile părților conform variantei II din raportul de expertiză, și anume pe distanța de 13,9 m între punctele 3 și 4 de pe schița anexă nr.2, cele două puncte reprezentând colțurile gardului de beton construit de reclamanții-pârâți, fiind compensate în totalitate cheltuielile de judecată.

Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că reclamanții-pârâți și pârâta-reclamantă dețin terenuri învecinate care au făcut parte dintr-un trup comun și care au devenit corpuri de proprietate după dezmembrarea din trupul inițial și înstrăinarea succesivă (în cazul terenului reclamanților-pârâți). Astfel, prin actul de dezmembrare și donație din 18.12.2008, pârâta reclamantă a primit de la donatorii Ardeoaica R.–M. terenurile cu numerele cadastrale 9911/2 în suprafață de 1103 mp și 9911/3 în suprafață de 837 mp, iar din elementele de identificare a celor două terenuri rezultă că ambele aveau destinația de terenuri agricole și pe latura de nord se învecinau cu De 85.

Prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 27.04.2009, donatara D. R. M. a înstrăinat reclamanților pârâți terenul de 837 mp, iar vecinătatea nordică a terenului din această tranzacție a fost menționată De 85. Din susținerile părților și din actele depuse la dosar rezultă că la momentul la care terenurile acestora au devenit corpuri individuale (au fost identificate prin număr cadastral) ele se învecinau cu un drum de exploatare, acest tip de drum regăsindu-se sub denumirea de drum vicinal, conform art.8 lit.b din OG 43/1997, iar prin acest ultim act normativ s-a prevăzut (art.8 lit.c) că în categoria străzilor intră și drumul denumit alee.

În cauza de față, din anul 2008 și până la declanșarea litigiului terenul reclamanților pârâți a dobândit categoria curți construcții, pierzând destinația de teren agricol, iar din fotografiile depuse la dosar rezultă că în vecinătatea căii de acces pentru terenurile agricole (denumită De 85) au fost edificate locuințe și că partea carosabilă este asfaltată, fiind denumită de părți .>

Conform art.19 alin.1 din OG nr.43/1997, zona străzilor include partea carosabilă, acostamentele, șanțurile, rigolele, trotuarele, iar conform art.25 din aceeași lege proiectarea construcției, reabilitarea și amenajarea drumurilor vor avea la bază planurile de amenajare a teritoriului și de urbanism, în corelație cu acest ultim text fiind și dispozițiile art.51 din OG nr.43/1997.

Din susținerile părților și din constatările făcute de expert rezultă că părțile contestă limita proprietății lor în vecinătatea cu . De 85). Prin raportul de expertiză întocmit în cauză s-a reținut că între gardul de la proprietatea reclamanților pârâți și limita părții carosabile există o suprafață de 41 mp care face parte din actul de proprietate al acestora, concluzia având la bază documentație cadastrală. Cu privire la terenul pârâtei reclamante, expertul a identificat o suprafață de 8 mp reprezentând porțiunea între partea carosabilă a Aleii Sf. D. și terenul deținut de aceasta.

Constatările expertului au avut în vedere documentația cadastrală întocmită cu ocazia dezmembrării și constituirii parcelelor de 1103 mp și de 837 mp (în anul 2008), atunci când planurile urbanistice și de amenajarea teritoriului cuprindeau în zonă existența unui drum vicinal care este definit ca folosind la deservirea mai multor proprietăți și fiind situat la limitele acestor proprietăți. Așa cum rezultă din cele două definiții drumul de exploatare reprezintă o cale de acces care nu impune asigurarea spațiilor de scurgere a apelor, de acces pietonal, de circulație a unor vehicule ușoare, situație în care la momentul încheierii tranzacției între părțile litigiului percepția acestora legată de limita nordică a terenului vândut să fi fost în raport de categoria de drum existentă (anul 2009), iar ulterior când administratorul drumului a modificat categoria drumului această percepție să se fi modificat, fiecare din părți urmărind să nu-și diminueze proprietatea prin extinderea căii publice.

Din planul cadastral întocmit de expert rezultă cu certitudine că ambele părți au suferit pierderi ale lungimii terenurilor acestora ca urmare a executării unui nou tip de drum public (. această situație instanța nu a luat în calcul apărările reclamanților-pârâți conform cărora limita proprietății lor, avută în vedere la încheierea convenției, era actualul gard de la stradă construit de reclamanții pârâți .

Constatarea anterioară, s-a arătat, este de natură a influența identificarea punctului în care se sfârșește lungimea terenului reclamanților pârâți, lungime care ar influența atât cu privire la terenul revendicat de pârâta reclamantă, dar și cu privire la stabilirea liniei de hotar pe latura sudică a terenului reclamanților pârâți.

Conform constatărilor expertului, s-a reținut că reclamanții-pârâți dețin împrejmuită suprafața de 826 mp din care 30 mp se regăsesc în actul de proprietate al pârâtei reclamante, dar suprafața terenului cumpărat de cei dintâi este de 837 mp, situație în care ei folosesc un teren redus cu 11 mp față de cel cumpărat. Referitor la același teren, expertul a arătat că suprafața de 41 mp (în afara gardului de la stradă) nu a fost luată în calcul la suprafața deținută de reclamanții –pârâți, iar referitor la terenul pârâtei-reclamante, din raportul de expertiză rezultă că ea deținea suprafața de 1098 mp față de 1103 mp cât figurează în act, la suprafața din act putându-se adăuga și terenul de 8 mp nedeținut de pârâta-reclamantă și aflat la limita de alee.

S-a mai consemnat că dacă la suprafețele deținute de părți se adaugă și cele dintre gard și partea carosabilă atunci terenul reclamanților-pârâți va avea suprafața de 826 mp plus 41 mp, și anume 867 mp, iar cel al pârâtei va avea suprafața de 1098 mp plus 8 mp, și anume 1106 mp. Acestea conduc la concluzia că atât reclamanții –pârâți cât și pârâta reclamantă nu au avut o reprezentare precisă a punctului de la care începea limita nordică a terenului vândut, iar schițele cadastrale depuse la dosar nu fac trimitere la proiectele parcelare întocmite și zonă și nici la planurile urbanistice și de amenajare ale autorității administrative .

Pentru a aprecia asupra percepției reale a limitelor proprietății ce a făcut obiectul vânzării-cumpărării în anul 2009 instanța a analizat acțiunile părților, în raport cu exercitarea atributelor dreptului de proprietate pe durata până la nașterea divergențelor. Astfel, reclamanții-pârâți au susținut prin acțiunea introductivă că după perfectarea actului de vânzare-cumpărare au stabilit hotarele terenului conform documentației cadastrale și că ulterior acestei operațiuni ei au construit un gard de beton pe acel aliniament, iar pârâta reclamantă a susținut prin întâmpinarea-cerere reconvențională că în anul 2010 reclamanții-pârâți au construit un gard de beton și tablă pentru delimitarea proprietăților și că de la acel moment a acceptat acel mod de separare a proprietăților.

Prin cele două acte procesuale arătate anterior ambele părți ale litigiului au susținut că în anul 2012(la doi ani după prima delimitare) au apărut neînțelegeri legate de limita sudică a proprietății reclamanților pârâți. Astfel, cumpărătorii pornind de la identificarea terenului învecinat cu cel cumpărat de la pârâtă au ajuns la concluzia că lungimea proprietăților trebuie extinsă în terenul pârâtei cu 0,3 m pe latura estică și ci 1,5m pe latura vestică pentru a recupera diferența de 5 mp teren deținut abuziv de pârâtă. Această nouă percepție a cumpărătorilor a avut în vedere o măsurătoare din anul 2012 a unui teren învecinat cu cel dobândit în anul 2009, dată la care planul urbanistic și de amenajare se referea la învecinarea cu o alee și nu cu drumul de exploatare (vicinal), dimensiunile acestora fiind diferite.

S-a constatat că prin raportul de expertiză expertul a concluzionat că ambele părți ale litigiului dețin teren în minus față de cel din actele de proprietate, iar pornind de la această constatare atribuirea a încă 5 mp din terenul pârâtei ar duce la diminuarea terenului acesteia, în condițiile în care terenul deținut de aceasta are suprafața de 1098 mp prin existența unei lățimi mai mari decât cea din acte pe latura sudică (16,86 m față de 15,93 m). Toate constatările expertului atrag concluzia că nu se poate identifica o linie de hotar care respectă toate actele părților, motiv pentru care a propus două variante de grănițuire, una în care linia de hotar să fie la nord de gardul de beton al reclamanților pârâți astfel încât una din lungimile terenului deținut de ei să fie redusă cu 1,54m, iar alta cu 2,98 m. În această variantă terenul deținut de reclamanții-pârâți ar avea suprafața de 796 mp (față de 837 mp în act), iar cel al pârâtei se va majora la 1128 mp (față de 1103 în actul de proprietate). În varianta a doua de grănițuire expertul a propus ca limita sudică a proprietății reclamanților-pârâți să fie gardul de beton construit de ei, iar în acest mod terenul acestora ar fi ca suprafață de 826 mp, iar al pârâtei cu suprafața de 1098 mp (terenuri deținute).

S-a constatat că în anul 2010, când părțile au acceptat amplasamentul gardului de beton, fiecare din ele era convinsă că aceea era limita sudică a proprietăți reclamanților-pârâți și cea nordică pe lățimea de 13,9 m (cum a fost stabilită de expert) a terenului pârâtei. O astfel de poziționare a terenului a dat fiecărei părți posibilitatea să aprecieze lungimea terenului către vecinătatea cu calea de acces de la nord (drum vicinal, devenit ulterior stradă). Această ultimă dimensiune (lungimea), în raport de modul de deținere a terenurilor determină un minus în totalul suprafeței față de cel menționat în actele de proprietate ale părților în litigiu, iar în raport de dimensiunea înscrisă în acte fiecare din părți ar trebui să extindă ocupațiunea către . suprafețele terenurilor acestora ar depăși pe cele înscrise în acte.

Din cele reținute, instanța a constatat că minusurile de suprafețe ale terenurilor părților urmează a fi disputate de fiecare din ele cu autoritatea care a proiectat dimensiunile noului tip de drum public și nu între acestea.

Pe baza constatărilor făcute s-a apreciat că acțiunile în revendicare ale ambelor părți sunt neîntemeiate, fiind respinse ca neexistând dovada că dreptul oricăreia din părți este extins spre nord (cererea reconvențională) sau spre sud (acțiunea principală) față de linia gardului de beton construit de reclamanții pârâți .

Întrucât acțiunea în revendicare din cererea principală a vizat ca pârât (pentru ocupațiune) și pe soțul vânzătoarei, instanța a respins acțiunea principală pentru revendicare împotriva ambilor pârâți, fiind respinsă și cererea reconvențională pentru revendicare formulată de pârâta –reclamantă împotriva reclamanților –pârâți, pentru ambele cereri avându-se în vedere că nu sunt îndeplinite dispozițiile art.563 al. 1 Cod civ.care este legea aplicabilă, conform art.5 alin.2 din legea nr.71/2011.

Referitor la acțiunea în grănițuire (formulată de ambele părți) instanța, pe baza constatărilor anterioare, a omologat raportul de expertiză în varianta II propusă de expert și a stabilit linia de hotar pe aliniamentul gardului de beton construit de reclamanții –pârâți.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul D.–L., instanța a reținut că acesta nu are calitatea de proprietar al terenului învecinat cu cel al reclamanților pârâți, fiind unic proprietar doar pârâta-reclamantă D. R. –M.. Conform art.561 C.civ.s-a arătat că sunt obligați să contribuie la grănițuire doar proprietarii terenurilor învecinate și în cauză proprietarii, prin unul din modurile de dobândire a dreptului de proprietate prevăzut de art.557 alin.1 C.civ. sunt reclamanții pârâți și pârâta-reclamantă, fiecare din părți dobândind proprietatea prin convenție. Având în vedere cele reținute anterior instanța a constatat că nu are calitatea de proprietar pârâtul D. L. G. și că sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a acestuia pentru acțiunea în grănițuire a reclamanților-pârâți.

Întrucât modul de soluționare a acțiunilor în revendicare și grănițuire nu presupune modificarea actualului mod de deținere a terenurilor, instanța a constatat că nu sunt întemeiate cererile reciproce pentru obligarea la ridicare a construcțiilor acestora, fiind respinse.

Având în vedere că un număr egal al capetelor de cerere formulată de fiecare din părți a fost respins și că acțiunea în grănițuire va este admisă pentru fiecare din părți, dar cu aliniamentul stabilit pe baza probelor cauzei (nu conform uneia din opiniile părților), văzând dispozițiile art.274 C.p.civ. de la 1865 și ale art.561 C.civ. instanța a compensat în totalitate cheltuielile de judecată făcute de părți.

Împotriva sentinței instanței de fond au declarat apel apelanții reclamanți C. S. A. și C. A. E., solicitând admiterea apelului și modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii formulate cu precizarea ulterioară și respingerea cererii reconvenționale formulată de pârâți.

În motivarea apelului, s-a arătat că instanța de fond în mod nelegal a respins acțiunea în revendicare formulată de reclamanți, admițând acțiunile în grănițuire formulate de ambele părți și stabilind linia de hotar pe baza unui raport de expertiză întocmit în mod abuziv de către expert. Din adresa emisă de Primăria Tg -J. reiese că . o lățime de 6 m, ceea ce duce la concluzia că aprecierea expertului referitoare la faptul că suprafața de 41 mp cuprinsă între „partea carosabilă a aleii și terenul împrejmuit și deținut efectiv de către apelanții reclamanți” face parte din actul acestora de proprietate este eronată, suprafața menționată de expert făcând parte din domeniul public.

De altfel, . s-a modificat niciodată sub nici un aspect din anul 2009 (data achiziționării terenului de la pârâți) și până în prezent, fapt dovedit și prin adresa emisă de Primăria Tg–J., care atestă că prin HG nr.973/2002 . fost inclusă în domeniul public cu o lățime de 6 m. S-a mai menționat că hotărârea atacată este nelegală întrucât instanța de fond cercetează dacă pârâții au sau nu integral suprafața de teren prevăzută în titlul de proprietate al donatorilor Ardeoaica P. și Ardeoaica R., în calitate de donatori ai terenului din care s-a dezmembrat suprafața cumpărată de către apelanții reclamanți și nu ține cont de faptul că pârâții au vândut apelanților reclamanți o suprafață de 837 mp din acte (contractul de donație și din măsurătorile cadastrale) aparținând pârâtei D. R..

Au arătat apelanții reclamanți că prin contractul de vânzare–cumpărare autentificat sub nr.2104/27.04.2009 de către Biroul Notarului Public S. B. au cumpărat terenul în suprafață de 837 mp și, după cum rezultă din planul de amplasare și delimitare a imobilului, la momentul efectuării cadastrului terenul era împrejmuit, așadar măsurătorile cadastrale au fost făcute conform delimitării terenului foștilor proprietari (D. R. M.), amplasament respectat în întregime de către apelanții reclamanți.

S-a mai arătat că nu este posibil ca vânzătorul să revendice terenul de la cumpărător atâta timp cât există obligația de garanție a cumpărătorului împotriva evicțiunii rezultate fie din faptele vecinilor, fie din faptele proprii vânzătorului, în conformitate cu dispozițiile art.1695 Cod civil.

A fost criticată și lucrarea de specialitate întocmită în cauză care a ignorat planul de amplasare și delimitare a imobilului prin care se arată că între terenul cu număr cadastral 9911/3 și partea de nord care se învecinează cu . o suprafață de teren liberă, astfel încât nu este corectă reținerea expertului că terenul este lipit de marginea asfaltului. În condițiile în care din adresa emisă de Primăria Tg-J. rezultă că lățimea Aleii Sf.D. este de 6 m, cei 46 m despre care expertul susține că fac parte din actul de proprietate al reclamanților nu există. De asemeni, același raport de expertiză atestă că apelanții reclamanți dețin o suprafață de 826 mp, cu 11 mp mai puțin decât în act și coroborată cele două elemente stabilite de lucrarea de specialitate această situație conduce la concluzia că apelanții reclamanți nu dețin în realitate suprafața achiziționată prin contractul de vânzare cumpărare.

De asemeni, apelanta pârâtă D. R. M. a formulat apel împotriva sentinței civile nr.4604/12.06.2013 pronunțată de Judecătoria Tg -J. în dosarul nr._, solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței criticate, stabilirea liniei de hotar în varianta I, admiterea cererii reconvenționale și să se constate că instanța a pronunțat o plus petita când a soluționat cererea de revendicare neformulată de apelanta pârâtă.

Pentru stabilirea liniei de hotar a solicitat schimbarea sentinței criticate, omologând raportul de expertiză în varianta I descrisă în răspunsul obiectivului nr.4 din raport, stabilind linia de hotar dintre proprietățile părților cu respectarea limitei sudice a terenului din documentația cu numărul cadastral_/3 (al reclamanților – pârâți), aliniament a-b de culoare roșie și lungime 14 m (schița din anexa nr.3 la raport).

De asemenea, stabilindu-se linia de hotar în varianta II din raportul de expertiză, instanța de fond a interpretat greșit actele și lucrările cauzei și dispozițiile legale în vigoare, iar familia C. a pierdut dreptul de proprietate pentru suprafața de 30 mp care îi aparține. Astfel, pârâții vor deține suprafața de 867 mp față de suprafața de 837 mp menționată în actul lor de proprietate, iar această constatare ar fi trebuit să conducă la alegerea variantei I pentru stabilirea liniei de hotar, variantă în care reclamanții pârâți vor deține exact suprafața din act, iar reclamanții C. nu vor primi suprafața de 30 mp pe care nu au cerut-o. S-a mai menționat că linia de hotar în varianta II nu respectă amplasamentul terenurilor din documentațiile cadastrale, aspect menționat și în concluziile raportului de expertiză, instanța reținând în mod eronat că nu există o linie de hotar care să respecte în totalitate actele părților.

Totodată, a fost încălcat dreptul său de proprietate pentru suprafața de 30 mp, în condițiile în care obiectul litigiului îl reprezintă stabilirea liniei de hotar pe latura de sud a proprietății reclamanților și nu pe latura de nord, cum reține instanța, iar în cererea reconvențională instanța s-a pronunțat asupra unei cereri în revendicare cu care nu a fost învestită. Cu toate acestea, instanța de apel se află în imposibilitate de a exercita controlul judiciar, deoarece nu s-a menționat motivul pentru care a fost respinsă presupusa acțiune în revendicare.

Totodată, la data de 30.09.2013 apelanta pârâtă și-a completat motivele de apel, solicitând administrarea probei cu expertiza de specialitate care să stabilească dacă amplasamentul terenurilor părților, în raport de documentațiile cadastrale se suprapune cu amplasamentul Aleii Sf.D. și în caz afirmativ să se stabilească amplasamentul și suprafața pentru care există suprapunere. Această probă a fost solicitată deoarece instanța de fond a reținut pe baza unor prezumții eronate că ambele părți au suferit pierderi ale lungimii terenului ca urmare a executării unui nou tip de drum public de la momentul dobândirii dreptului de proprietate și până în prezent. Această afirmație este contrazisă de adresa nr._/9.08.2013 emisă de Primăria Tg-J., din care rezultă că . cunoscută în nomenclatorul stradal încă din anul 2005, deci anterior dobândirii dreptului de proprietate al părților asupra terenurilor în cauză. Totodată, potrivit dispozițiilor art.46 din legea nr.7/1996 dacă exista o suprapunere între . terenurile părților acestea nu mai puteau fi înscrise în cartea funciară.

Apelanții C. S. A. și C. A. E. au formulat întâmpinare la apelul declarat de apelanta pârâtă D. R. M., solicitând respingerea apelului și arătând că nu este corectă stabilirea limitei de hotar dintre proprietățile părților prin omologarea variantei II a raportului de expertiză. Au fost reiterat aspectele din apel referitoare la amplasarea terenului proprietatea apelanților reclamanți conform planului de amplasament și delimitare a imobilului întocmit cu ocazia încheierii contractului de vânzare cumpărare și s-a menționat că lucrarea cadastrală a fost realizată de apelanta pârâtă după ce a împrejmuit terenul, abia ulterior acestui moment apelanții reclamanți edificându-și la rândul lor gard împrejmuitor și ajungându-se la situația ca apelanta pârâtă să-și stabilească propria suprafață de teren. S-a mai arătat că în conformitate cu prevederile art.1695 cod civil vânzătorul este de drept obligat să-l garanteze pe cumpărător împotriva evicțiunii, iar dacă s-ar confirma susținerea că cei 41 mp identificați de expert și amplasați în partea sudică fac parte din actul de proprietate al apelanților reclamanți s-ar ajunge la concluzia că familia D. le-a vândut o parte din domeniul public. De asemenea, s-a mai arătat că nu poate fi primită solicitarea de stabilire a liniei de hotar în varianta I deoarece s-ar ajunge ca familia D. să dețină în realitate o suprafață mai mare decât cea din acte.

La termenul de judecată din data de 18.10.2013 s-a dispus efectuarea în acuză a unei noi expertize specialitatea topografie, care să identifice terenurile deținute în proprietate de părți ca urmare contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2104/27.04.2009 încheiat între părți, precum și terenul deținut de vânzători conform contractului autentificat sub nr.7660/18.12.2008, cu menționarea eventualelor suprapuneri între terenuri, cu ocazia identificării urmând să se aibă în vedere și documentațiile cadastrale depuse în fața instanței de apel.

Ca urmare a faptului că părțile nu au înțeles să achite onorariul de expert stabilit în sarcina lor, prin încheierea de ședință din data de 07.03.2014 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ s-a dispus suspendarea cauzei în baza art.155¹ C.pr.civ. până la momentul la care apelanții reclamanți vor achita onorariul suplimentar stabilit în sarcina lor prin încheierea de ședință din data de 15.11.2013.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâta D. R. M., iar prin decizia civilă nr.808/13.05.2014 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ /A1 a fost admis recursul, casată încheierea de ședință și trimisă cauza pentru continuarea judecății, arătându-se că sancțiunea neîndeplinirii de către o parte a obligației de a achita cheltuielile necesare administrării unei probe este decăderea părții din probă și nu suspendarea judecății.

Pe cale de consecință cauza a fost repusă pe rol și, la termenul de judecată din data de 05.09.2014 au fost decăzuți apelanții reclamanți din proba cu expertiza tehnică specialitatea topografie, în conformitate cu dispozițiile art.170 alin.3 C.pr.civ.

Prin decizia nr.831 din 5 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de apelanții reclamanți C. S. A. și C. A. E., domiciliați în Tg-J., ..7, ., . și de către apelanta pârâtă D. R. M., domiciliată în Tg-J., Aleea Păcii, ., ., județul Gorj împotriva sentinței civile nr.4604/12.06.2013 pronunțată de Judecătoria Tg–J. în dosarul nr._ și în contradictoriu cu intimatul pârât D. L. G..

Tribunalul a reținut că prin acțiunea civilă promovată pe rolul Judecătoriei Tg-J., astfel cum a fost precizată la data de 01.11.2012, reclamanții C. S. A. și C. A. E. au chemat în judecată pârâții D. R. M. și D. L. G., solicitând ca prin sentința ce va pronunța să fie obligați pârâții să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamanților suprafața de 5,04 mp aflată în partea de sud a proprietății lor și învecinată la nord și vest cu restul proprietății reclamanților și la sud și est cu restul proprietății pârâților.

La rândul său, pârâta D. R. M. a formulat cerere reconvențională prin care a arătat că este de acord cu stabilirea liniei de hotar între proprietățile părților și urmează să fie obligați reclamanții să-și retragă gardul de beton și tablă și anexa amplasată lângă acest gard. Pentru a soluționa cererile cu care a fost investită, instanța a dispus efectuarea în cauză a unei expertize tehnice specialitatea topografie, lucrarea fiind realizată de doamna expert L. I., același expert răspunzând și obiecțiunilor formulate de către părți.

Expertul numit în cauză a procedat la identificarea terenului dobândit în proprietate de familia C. ca urmare a actului de vânzare cumpărare încheiat între părți în anul 2009 și a stabilit linia de hotar în două variante, aceste două variante fiind generate de faptul că nu ar exista o soluție unică în care să se respecte pentru fiecare dintre părți suprafețele de teren deținute în proprietate conform actelor de proprietate prezentate. O primă linie de hotar conduce la concluzia că reclamanții dețin o suprafață de 796 mp, mai mică decât suprafața de 837 mp menționată în actul de proprietate, iar pârâții vor deține o suprafață de 1128 mp care este mai mare decât suprafața de 1103 mp menționată în actul lor de proprietate, iar a doua variantă materializează o linie de hotar în care se păstrează gardul actual al reclamanților existent în teren și care, de asemeni, diminuează proprietatea reclamanților (826 mp față de 837 mp din act), dar și proprietatea pârâților (1098 mp față de 1103 mp din act).

Instanța de fond, în raport de aceste probatorii, a concluzionat că linia de hotar care asigură cel mai mult respectarea suprafețelor de teren înscrise în actele de proprietate ale părților este varianta a-II-a din raportul de expertiză, omologând această variantă și stabilind linia de hotar pe aliniamentul gardului actual amplasat de către reclamanți.

Tribunalul a apreciat că soluția apelată apare ca fiind echitabilă și cu respectarea dispozițiilor legale în materie, în raport de probatoriul administrat în fața instanței de fond și în condițiile în care, deși instanța de apel a dispus efectuarea unei expertize tehnice specialitatea topografie, care să identifice întreaga suprafața de teren care a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare încheiat între părți pentru a se putea stabili o linie de hotar în raport de această suprafață, apelanții reclamanți au refuzat să achite suma stabilită cu titlu de onorariu expert și au fost decăzuți din probă.

În lipsa unor măsurători de specialitate care să identifice întreaga suprafață de teren care a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2104/27.04.2009 pentru a se respecta dreptul de proprietate al cumpărătorilor în aplicarea obligației de garanție contra evicțiunii care s-a născut în sarcina vânzătorilor odată cu încheierea contractului în formă autentică, tribunalul a analizat motivele de apel ale părților în raport de situația de fapt stabilită de lucrarea de specialitate întocmită de doamna L. I. și de variantele propuse de aceasta din urmă.

Astfel, în ceea ce privește apelul declarat de apelanții reclamanți, aceștia critică modalitatea în care s-au desfășurat măsurătorile și reperele avute în vedere de către expertul numit în cauză, cu ignorarea dimensiunii Aleii Sf.D. și a identificării integrale a terenului proprietatea cumpărătorilor, cu prioritate față de teren rămas în proprietate vânzătorilor.

Tribunalul a apreciat că sunt întemeiate aceste susțineri ale apelanților reclamanți legate de faptul că în aplicarea obligației de răspundere pentru evicțiune instituită de dispozițiile art.1695 Noul Cod civil (aplicabile în conformitate cu art.5 alin.2 din Legea nr.71/2011), expertul numit era ținut să identifice cu prioritate suprafața de 837 mp achiziționată în anul 2009 prin contractul de vânzare cumpărare încheiat între părți. Acest lucru nu s-a întâmplat însă în fața instanței de fond, expertul numit încercând să realizeze o variantă care să asigure nu numai cumpărătorilor, dar și vânzătorilor în egală măsură, terenul menționat în actele de proprietate.

În lipsa unor măsurători de specialitate care să măsoare terenurile proprietatea părților cu respectarea obligației impuse de art.1695 Cod civil instanța de apel nu poate proceda la stabilirea unei alte linii de hotar decât una dintre variantele propuse de expertiza realizată în fața instanței de fond, urmând ca soluționând cauza prin prisma probatoriilor administrate să aprecieze că varianta a-II-a de stabilire a liniei de hotar aleasă prin sentința apelată este cea mai echitabilă pentru cumpărătorii C. S. A. și C. A. E..

În ceea ce privește apelul declarat de apelanta pârâtă D. R. M., pentru considerentele arătate anterior tribunalul a apreciat ca nefondate susținerile acesteia legate de faptul că varianta I din raportul de expertiză întocmit în cauză este cea care asigură o linie de hotar corespunzătoare actelor de proprietate. Acest lucru deoarece, după cum s-a arătat, prin adoptarea variantei I cumpărătorii ar avea un deficit de 41 mp față de actul de vânzare cumpărare, iar vânzătorii ar avea un plus față de suprafața de teren înscrisă în actele de proprietate, ceea ce ar conduce la ignorarea și înfrângerea principiului răspunderii vânzătorului pentru evicțiunea provenită din fapta proprie, principiu instituit de legea civilă. Prin adoptarea acestei linii de hotar s-ar ajunge ca cei doi cumpărători să sufere o diminuare a suprafeței de teren pe care au achiziționat-o în anul 2009, iar diminuarea să fie realizată tocmai pentru a se asigura suprafața de teren înscrisă în actele de proprietate ale vânzătorilor, într-o inversare a obligației de răspundere pentru evicțiune rămânând ca cei doi cumpărători să-i asigure diferența de suprafață vânzătorului și nu invers. La această situație s-ar ajunge deoarece, cu ocazia înstrăinării către familia C., vânzătorii D. și-au păstrat și ei în proprietate o suprafață de teren și, deși art.1165 Cod civil stabilește că vânzătorul este obligat să-i respecte întocmai cumpărătorului suprafața pe care i-a înstrăinat-o (și, în fapt, să i-o asigure), varianta I a liniei de hotar (solicitată de apelanta pârâtă) ar asigura respectarea terenului rămas vânzătorilor, cu încălcarea prevederilor art.1165 Cod civil.

În ceea ce privește motivul de apel decurgând din pronunțarea instanței de fond asupra a ceea ce nu s-a cerut, referitor la acțiunea în revendicare pe care nu a promovat-o apelanta pârâtă D. R. M., tribunalul a reținut că instanța de fond s-a pronunțat asupra unei asemenea acțiuni ca urmarea cererii apelantei pârâte de a se omologa linia de hotar în varianta dorită de apelanta pârâtă și care ar fi avut drept consecință preluarea unei suprafețe de teren din suprafața împrejmuită de către apelanții reclamanți. De altfel, apelanta pârâtă nu are nici un interes de a ataca această soluție, în considerentele sentinței făcându-se vorbire numai despre obligația de retragere a gardului și anexei, iar în dispozitivul sentinței apelate nu se identifică în mod concret suprafața pentru care s-a respins acțiunea în revendicare, neexistând în fapt o pronunțare efectivă care să nască drepturi și obligații corelative in sarcina părților.

Împotriva sentinței civile nr.4604/12.06.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ și a deciziei civile nr.831/05.09.2014pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, au declarat recurs pârâta D. R. M. și reclamanții C. S. A., C. A. E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta pârâtă solicită admiterea recursului și modificarea în parte a hotărârilor, în sensul de a stabili linia de hotar în varianta 1 din raportul de expertiză, să se admită cererea reconvențională și să se înlăture extra petitul pronunțat în sentința civilă nr.4604/2013 prin care s-a respins acțiunea pentru revendicare formulată de pârâta-reclamantă, solicitând cheltuieli de judecată în apel și recurs și invocând dispozițiile prevăzute de art.304 pct. 6,7,8,9 cod proc.civ. pentru următoarele aspecte:

Instanțele de fond și apel au reținut o stare fapt eronată și au făcut o apreciere greșită a probelor administrate în cauză, încălcând și aplicând greșit legea, au depășit limitele cauzei ce se judecă.

În raport de probele administrate cele doua instanțe au pronunțat hotărâri nelegale.

Numai pe calea unei interpretări deductive excesive și nelegale a termenilor din expertiza tehnică efectuată în cauză, instanțele au înlăturat o parte din concluziile acesteia. La acest raport de expertiză au fost formulate obiecțiuni (filele 133-135) și au fost date răspunsuri care au lămurit dubiile cu privire la înțelesul concluziilor exprimate în expertiză. Din considerentele hotărârilor nu rezultă că instanțele ar fi examinat cauza și prin prisma acestora.

Potrivit art. 129 alin.6 Cod pr.civilă din 1865, judecătorii vor hotărî numai asupra obiectului cererii deduse judecății. Deci, în aplicarea principiului disponibilității instanța nu poate, sub sancțiunea desființării hotărârii, să depășească obiectul acțiunii.

În prezenta cauză, instanțele nu s-au pronunțat în conformitate cu dispozițiile art.129 alin. 4, 6 cod pr.civ., în raport de care instanța are îndatorirea de a pune în dezbaterea părților orice împrejurare de fapt și de drept, chiar dacă nu este menționată în cerere ori întâmpinare, în caz contrar fiind încălcat principiul contradictorialității.

Recunoașterea principiului contradictorialității fiind de esența recunoașterii dreptului la un proces echitabil, ocrotit de dispozițiile art.6 paragraf 1 din CEDO.

Instanța de fond a pronunțat o extra petita soluționând cererea de revendicare a pârâtei. În mod nelegal, instanța de apel nu a înlăturat dispozitivul considerând că nu naște drepturi și obligații, dar în mod contradictoriu a analizat dispozitivul privind extra petitul și a reținut că instanța de fond s-a pronunțat asupra unei asemenea acțiuni ca urmare a cererii sale de a se stabili linia de hotar în varianta 1. Această variantă a ales-o după depunerea raportului de expertiza motivat de faptul că respecta suprafețele de teren înscrise în cartea funciară, fără a înțelege să solicite revendicarea unei suprafețe de teren. Prin întâmpinare a înțeles să fie de acord cu stabilirea liniei de hotar, fără a preciza o variantă. Presupusa sa acțiune în revendicare îi lipsește elementul fundamental: suprafața care face obiectul acțiunii.

Mai mult, deși cauza de față are ca obiect revendicarea suprafeței de 5 mp aflați în partea de sud a proprietății reclamanților, instanța de apel fără să pună în discuția părților a modificat obiectul acțiunii peste termenul prevăzut de lege, pronunțându-se asupra suprafeței de teren de 41 mp aflați în partea de nord a proprietății reclamanților, motivând hotărârea pe principiul răspunderii vânzătorului pentru evicțiune.

Evicțiunea este o pierdere în total sau în parte a dreptului de proprietate asupra unui lucru. Cauza de față nu are ca obiect stabilirea răspunderii pentru evicțiune a vânzătorului. Răspunderea pentru evicțiune nu a fost pusă în discuția părților și nici nu a fost precizată în acțiunea reclamanților la primul termen de judecată. Astfel a fost încălcat principiul contradictorialității, încălcându-i-se dreptul la apărare. Mai mult răspunsul la obiecțiunile raportului de expertiza(filelel33-135) și extrasele de carte funciară din 2013(filele 31-33 din dosarul Tribunalului) contrazic motivările instanței conform căreia reclamanții ar pierde 41 mp din terenul lor.

Instanțele au dispus hotărâri motivate pe identificarea și respectarea suprafeței de 837 mp, în condițiile în care revendicarea viza suprafața de 5 mp (precizarea de la fila 57 din dosarul Judecătoriei). Instanțele au reținut că terenul revendicat se află în partea de sud, dar motivarea și hotărârea vizează terenul din partea de nord, stabilind linia de hotar în raport de aceasta.

Hotărârile cuprind motive contradictorii și străine de natura pricinii: instanța de fond analizează raportul de expertiza și înscrisurile dar le reține în mod diferit și contradictoriu, aceasta echivalând cu o nemotivare a sentinței. S-a reținut că expertul nu poate identifica adevărata linie de hotar, fapt contrazis de răspunsul de la obiectivul nr. 4 care arată că nu există o linie de hotar care să respecte actele părților, nu faptul că nu se poate identifica. Mai mult, în varianta nr.l „linia de hotar materializată cu respectarea limitei sudice a terenului din documentația cu nr. cadastral 9911/3" (nr. cadastral ce aparține terenului reclamanților) respectă actele de proprietate ale reclamanților. Instanțele rețin că suprafața de 41 mp nu face parte din actul de proprietate al reclamanților, aspect contrazis de răspunsul la obiecțiuni.

Motivarea instanțelor se bazează pe posibila micșorare a suprafețelor de teren în partea de nord, în condițiile în care revendicarea și stabilirea liniei de hotar vizează partea de sud a proprietății reclamanților, invocând texte de lege care nu au legătură cu soluționarea cauzei. Mai mult, concluziile raportului de expertiză, răspunsul la obiecțiuni și extrasele de carte funciară (filele 31-33 din dosarul Tribunalului) contrazic aceste erori reținute de instanțe. Răspunsul la obiecțiuni arată că în varianta 1 de grănițuire se respectă suprafața de 837 mp a reclamanților și invarianta 2 nu se respectă, aceștia urmând să dețină 826 mp față de 837 mp (fila 135 din dosarul Judecătoriei).

Instanțele nu au încadrat speță în cadrul prevederilor generale și abstracte ale unei legi. Scopul motivării este acela de a explica măsurile adoptate de instanța. Motivarea se face în concret, simpla afirmație potrivit căreia un fapt rezultă din actele de la dosar, nu se circumscrie exigentelor art.261 pct.5 Cod pr.civilă. Reținerea fiecărei împrejurări trebuie argumentata cu ajutorul probelor administrate, iar dacă probele sunt contradictorii, ele trebuie examinate comparativ, arătându-se considerentele pentru care s-au reținut unele și s-au înlăturat altele.

Din perspectiva celor expuse, este de reținut că într-adevăr considerentele hotărârii nu se circumscriu exigențelor art.261 pct.5 Cod pr.civilă din 1865, cu atât mai mult cu cât instanțele nu au examinat starea de fapt și de drept în raport de probele administrate: răspunsurile de la raportul de expertiză și obiecțiunile acesteia, extrasele de carte funciară și certificatul de nomenclatură stradală (fila 34 din dosarul Tribunalului).

În consecință, criticile aduse hotărârilor recurate vizează aspecte de nelegalitate prevăzute de art.304 pct.6,7 Cod pr.civilă din 1865.

Actele juridice deduse judecății sunt actele de proprietate ale părților: actul de vânzare-cumpărare și actul de donație însoțite de documente cadastrale și extrase de carte funciară. Din cuprinsul acestora rezultă că reclamanții au înțeles (și-au manifestata voința) să cumpere suprafața de 837 mp amplasați conform documentației cadastrale, care se învecinează în partea de nord cu De 85 (. suprafață a fost identificată, există în fapt și este descrisă în raportul de expertiză la răspunsul de la obiectivul nr. 1.

Expertiza efectuată în cauză stabilește în răspunsul la obiecțiuni că suprafața de 41 mp situată în partea de nord, între terenul împrejmuit de reclamanți și . proprietatea reclamanților fiind inclusă în suprafața de 837 mp. La acest răspuns s-au avut în vedere actele de proprietate ale reclamanților nemodificate până în prezent, aspect confirmat de extrasele de carte funciară (filele 31-33 din dosarul Tribunalului). Instanțele au schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actelor de proprietate ale părților, nerespectând dreptul de proprietate asupra suprafețelor de 41 mp și 8 mp situate între . terenul împrejmuit de părți.

În motivarea hotărârii instanțele nu au ținut cont de faptul că terenurile părților sunt înscrise în cartea funciară și au documentație cadastrală. Această documentație permite identificarea oricărui punct din teren cu ajutorul aparatelor GPS și a coordonatelor terenurilor, fără a fi necesare puncte fixe din teren. În mod nelegal și abuziv, instanțele au considerat necesar identificarea terenurilor în raport de . 85) aflată în partea opusă celei asupra căreia se află litigiul.

Din modul în care au fost analizate actele de proprietate rezultă că instanțele au interpretat în mod greșit actele juridice deduse judecații, schimbând înțelesul termenilor acestora. Or, nu este admisibil ca pe cale de interpretare instanța să deturneze sensul neîndoielnic al termenilor actelor de proprietate și să schimbe astfel obligațiile ce revin pârtilor contractante.

În consecință, în cauză este îndeplinit motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct.8 Cod pr.civilă din 1865.

La raportul de expertiză au fost formulate obiecțiuni (filele 133-135) și au fost date răspunsuri care au lămurit dubiile cu privire la înțelesul concluziilor exprimate în expertiză.

Răspunsul la obiecțiunile de la pct.III .2,3,4 precizează că suprafața de 41 mp este cuprinsă în actul de proprietate al reclamanților conform amplasamentului terenului din documentația cadastrala a reclamanților; suprafața de 30 mp face parte din actul de proprietate al pârâților conform amplasamentului terenului din documentația cadastrală a reclamantei; în varianta 2 de grănițuire (conform modului actual de deținere al terenurilor) suprafața deținută efectiv de reclamanți va fii 826 mp( față de 837mp din act) iar suprafața deținută efectiv de pârâți va fi de 1098mp (față de 1103 mp din act). La obiecțiunea de la pct.IV expertul a răspuns în mod clar că "în varianta 1 de grănițuire (conform amplasamentului terenului din documentația cadastrală) se respectă suprafața de 837 mp din actul de proprietate al reclamanților (compusă din 796 mp teren deținut efectiv și 41 mp teren neocupat de reclamanți)". Din considerentele hotărârilor nu rezultă că instanțele ar fi examinat cauza și prin prisma acestora.

Instanța de fond și-a motivat hotărârea pe faptul că actele de proprietate ale terenurilor nu sunt actualizate. La dosar existau extrase de carte funciară din 2009. Acest aspect nu a fost pus în discuția părților, și fără să existe nicio probă la dosar a pronunțat o hotărâre nelegală nerespectând dreptul său de proprietate pentru suprafața de teren pe care se afla magazia de lemne a reclamanților, și nici dreptul de proprietate al reclamanților pentru cei 41 mp. Pentru a arata că motivele ce stau la baza hotărârii instanței de fond nu sunt fondate, a depus extrase de carte funciară actualizate pentru a fi analizate de instanța de apel. Aceste extrase nu au fost analizate(2013), deși au fost încuviințate ca probă în apel.

Prin stabilirea liniei de hotar în varianta 2, instanța nu a respectat dreptul de proprietate al reclamanților pentru suprafața de 41 mp și al pârâtei pentru suprafața de 30 mp, deși au fost depuse extrase de carte funciară (filele 31-33 din dosarul Tribunalului). Instanța a încălcat dispozițiile art.565 NCC ("în cazul imobilelor înscrise în cartea funciară, dovada dreptului de proprietate se face cu extrasul de carte funciară").

Dreptul de proprietate al terenurilor trebuie analizat și prin prisma acestor extrase de carte funciară. Ignorând răspunsul de la obiectivele nr. 1,2 și stabilind linia de hotar în varianta 2, instanța a mărit terenul reclamanților cu 30 mp din terenul pârâtei, încălcându-se dispozițiile art.561 NCC care prevede că "orice proprietar poate să-și îngrădească proprietatea", deci nu are dreptul să îngrădească proprietatea altei persoane.

Deși a făcut dovada proprietății asupra terenului pe care se afla magazia de lemne și gardul de tabla al reclamanților, instanțele au respins cererea reconvențională în mod ilegal nerespectând dispozițiile art.44 din Constituția României.

Instanța de apel a aplicat greșit legea motivând hotărârea pe dispozițiile art.1695 și art.1165 NCC. Hotărârea instanței de apel este lipsita de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor NCC cu privire la garantarea evicțiunii (art.1695-art.1706).

În speța de față nu s-a făcut dovada evicțiunii. Reclamanții nu mai recunosc în fapt amplasamentul terenului pe care l-au cumpărat, motivând că le-a vândut teren din domeniul public. Acest lucru ar fi imposibil în condițiile în care reclamanții și-au înscris în cartea funciară terenul cumpărat în suprafață de 837 mp. În încercarea de a-și mări proprietatea și profitând de faptul că venea foarte rar la terenul său au edificat magazia de lemne și gardul de tablă pe proprietatea pârâtei, ocupându-i 30 mp.

În ceea ce privește art. 1165 NCC instanța a aplicat greșit legea având în vedere că obiectul acțiunii este revendicare și grănițuire, și nu îndeplinirea obligațiilor ce izvorăsc din contract. Având în vedere că obiectul acțiunii este revendicare și grănițuire, instanțele aveau obligația să analizeze cauza prin prisma art.555, 560,563 NCC. Neanalizând cauza în acest sens, se poate retine că instanțele au pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal, încălcând și aplicând greșit legea.

Instanța de apel a aplicat greșit art.212 alin 2 Cod pr civilă din 1865, dispunând efectuarea unei expertize contrarie. Aceasta a fost pusă în discuția părților de instanța de fond la primul termen după depunerea lucrării. Părțile nu au fost de acord, motiv pentru care nu mai putea fi încuviințată o altă expertiză peste termenul legal prevăzut de lege (art.212 alin 2 Cod pr.civilă- "la primul termen după depunerea lucrării"). Instanța avea posibilitatea conform art.211 Cod pr.civilă să solicite expertului lămuriri. Acest lucru l-a cerut pârâta prin motivele de apel, dar instanța încălcând disp.art.211 Cod pr.civilă a respins această cerere.

În consecința, prin prisma criticilor menționate, în cauza este îndeplinit motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304pct.9 Cod de pr.civilă din 1865.

S-au solicitat cheltuieli de judecată în suma de 470 lei reprezentând: 20 lei taxe de timbru (fila 39-dosar_ /2014 și fila 12-dosar_ /al), 40 lei chitanțe OCPI (filele 65,66-dosar_ ), 100 lei cheltuieli de transport în recurs la Curtea de Apel C. (fila 19-dosar_ /al), 300 lei onorariu avocat în recurs la Curtea de Apel C.(filal8-dosar_ /al), 10 lei taxă de timbru în recurs.

În drept, s-au invocat dispozițiile art.304 pct.6,7,8,9 Cod de pr.civilă din 1865.

Recurenții reclamanți, C. S. A. și C. A. E., critică sentința instanței de apel sub aspectul lipsei de temei legal.

Învederează că instanța de apel a soluționat cauza prin prisma probatoriilor administrate în - primă instanța fără să încuviințeze probele solicitate în fața instanței de recurs, adică proba testimonială, interogatoriul apelantei-pârâte D. R. și chemarea expertului în fața instanței de judecată.

Instanța de apel a dispus efectuarea unei expertize de specialitate vizând măsurarea terenului apelanților-reclamanți, aspect nerelevant în cauză în opinia reclamanților. S-a arătat că expertul prin raportul de expertiză efectuat a concluzionat că dețin o suprafața mai mică de teren decât cea dobândită prin contractul de vânzare-cumpărare. Astfel, expertul a reținut că suprafața de teren deținută este de 826 mp față de 837 din actul de proprietate. De asemenea, expertul arată că în oricare dintre variantele de grănițuire suprafața deținută de către reclamanți este mai mică decât cea cuprinsa în contractul de vânzare-cumpărare.

Instanța de apel trebuia să lămurească dacă li se respectă suprafața de 837 mp dobândită de la apelanții-pârâți prin contractul de vânzare cumpărare.

Totodată, instanța de apel trebuia prin hotărârea pronunțată să oblige apelanții pârâți să le asigure suprafața de teren vândută prin actul de vânzare cumpărare, întrucât în cauză operează principiul răspunderii vânzătorului pentru evicțiune provenită din fapta proprie.

Ambele instanțe au ignorat faptul că apelanții-pârâți le-au vândut o suprafață de 837 mp din acte și din măsurătorile cadastrale aparținând pârâtei D. R., suprafață pe care în realitate nu o dețin.

Pentru reclamanți nu are relevanță faptul dacă pârâții dețin sau nu suprafața de teren integrală, întrucât la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, pârâta D. R. M. le-a vândut din terenul pe care îl deținea, 837 mp fără ca pe reclamanți să-i intereseze ce suprafață de teren i-a rămas vânzătoarei.

Este aberant ca vânzătoarea să revendice terenul de la cumpărători, atâta vreme cât vânzătoarea este de drept obligată să îi garanteze pe cumpărător împotriva evicțiunii, care l-ar împiedica în tot sau în parte în stăpânirea netulburată a bunului, ce rezultă atât din faptele vecinilor cât și de fapte imputabile vânzătorului (art. 1695 NCC).

Pentru considerentele expuse, solicită instanței de judecată admiterea recursului și modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii formulate, cu precizarea ulterioara și respingerea cererii reconvenționale formulată de pârâții, cu cheltuieli de judecată.

În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 304 pct.9 și urm. pr.civ.

Curtea constată a fi fondat recursul declarat de pârâtă și nefondat recursul declarat de reclamanți, cu următoarele precizări.

Potrivit disp.art.560 Cod civil, proprietarii terenurilor învecinate sunt obligați să contribuie la grănițuire prin reconstituirea hotarului și fixarea semnelor corespunzătoare, suportând, în mod egal, cheltuielile ocazionate de aceasta.

Grănițuirea reprezintă o operațiune de delimitare prin semne exterioare a două proprietăți vecine, ce aparțin unor titulari diferiți. Dacă între aceștia nu există conflict, ea este o simplă operațiune materială realizată prin acordul părților.

În caz de conflict însă, prin acțiunea în grănițuire se urmărește determinarea, prin hotărâre judecătorească, a limitelor dintre proprietăți, titularul cererii pretinzând ca în contradictoriu cu pârâtul, instanța să determine, prin semne exterioare întinderea celor două fonduri învecinate.

Acțiunea în grănițuire semnifică așadar posibilitatea pentru proprietar sau orice altă persoană ce este titularul unui drept real asupra unui fond limitrof, de a pretinde vecinului său, printr-o acțiune în justiție, restabilirea hotarului ce separă fondurile învecinate și marcarea acestora prin semne materiale vizibile

Într-o astfel de acțiune judecătorul nu are a se pronunța asupra întinderii dreptului de proprietate ci asupra formei terenului, în partea în litigiu al cărei contur este fixat decisiv, prin linia hotarului despărțitor, determinată prin semne vizibile.

Dacă prin acțiunea în grănițuire se cere și o parte determinată din terenul limitrof, deținută fără drept, ea implică și o revendicare, iar solicitantul trebuie să își dovedească dreptul de proprietate.

Întrucât reclamanții au revendicat și o suprafață de teren, determinarea, prin hotărâre judecătorească, a limitelor dintre proprietăți și trasarea liniei de hotar trebuia stabilită în raport de actele de proprietate ale părților, însoțite de documentațiile cadastrale.

În acest sens prima instanță a încuviințat proba cu expertiză, unul din obiective fiind acela de a se identifica amplasamentul terenurilor părților, în raport de actele de proprietate și de documentațiile cadastrale întocmite cu ocazia înscrierii drepturilor lor în cartea funciară.

Expertul desemnat în cauză a propus două variante pentru stabilirea liniei de hotar.

În varianta I - linia de hotar a fost materializată cu respectarea limitei sudice a terenului din documentația cadastrală cu nr.9911/3, variantă în care reclamanții dețin în fapt o suprafață de teren mai mică decât în actul de proprietate iar pârâta deține în fapt o suprafață de teren mai mare.

În varianta a II-a- linia de hotar materializează modul actual de deținere a terenurilor .

Întrucât pentru ambele proprietăți a fost întocmită documentație cadastrală, Curtea reține că la stabilirea liniei de hotar nu se poate face abstracție de această documentație ci dimpotrivă ea trebuia stabilită în raport de amplasamentul și dimensiunile terenurilor conform documentației cadastrale ale proprietarilor nr.9911/3 și 9911/2.

Curtea constată că în varianta I a raportului de expertiză solicitată a fi omologată de către apelanta pârâtă, se face trimitere la anexa 3 iar linia de hotar este stabilită pe aliniamentul a-b unde punctul a se află la 1,5m măsurat față de colțul sudic al gardului din bolțari zidiți punctul 4 proprietatea reclamanților iar punctul b se află la 2,98 m măsurat față de colțul sudic al gardului de bolțari zidiți punctul 3 proprietatea reclamanților.

Nu are relevanță sub acest aspect împrejurarea că pârâta ar deține o suprafață mai mare decât în actele de proprietate, în condițiile în care în această variantă linia de hotar respectă limitele proprietății reclamanților, stabilite deja în documentația cadastrală.

În raport de toate aceste considerente, Curtea în temeiul disp.art.312 alin.1 Cod pr.civilă respinge recursul declarat de reclamanți ca nefondat iar în temeiul disp.art.312 alin.2 Cod pr.civilă admite recursul declarat de pârâtă, și modifică în parte decizia în sensul că admite apelul pârâtei formulat împotriva sentinței civile nr.4604/12.06.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ și schimbă sentința în parte în sensul că stabilește linia de hotar în varianta 1 a raportului de expertiză.

În ceea ce privește cererea reconvențională formulată de recurenta pârâtă, Curtea reține că reconstituirea hotarului și fixarea semnelor corespunzătoare potrivit variantei I a raportului de expertiză, în conformitate cu disp.art.560 Cod civil, implică și mutarea gardului și a anexei de către reclamanți față de noua linie de hotar, fără a fi necesară stabilirea unei astfel de obligații în sarcina acestora.

Sunt considerentele pentru care Curtea menține restul dispozițiilor deciziei recurate și ale sentinței.

În temeiul disp.art.274 Cod pr.civilă se vor acorda recurentei pârâte cheltuielile de judecată în cuantum de 163 lei efectuate în fond și apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanți C. S. A. si C. A. E. împotriva deciziei civile nr.831/05.09.2014pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ .

Admite recursul pârâtei D. R. M. formulat împotriva deciziei civile nr.831/05.09.2014pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ .

Modifică în parte decizia în sensul că admite apelul pârâtei formulat împotriva sentinței civile nr.4604/12.06.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ și schimbă sentința în parte în sensul că stabilește linia de hotar în varianta I a raportului de expertiză(schița din anexa nr.3)pe aliniamentul a-b, unde punctul a se află la 1,5 m măsurat față de colțul sudic al gardului din bolțari zidiți (punctul 4 )proprietatea reclamanților, iar punctul b se află la 2,98 m măsurat față de colțul sudic al gardului de bolțari zidiți (punctul 3) proprietatea reclamanților.

Menține restul dispozițiilor sentinței și deciziei.

Obligă reclamanții C. S. A. și C. A. E. la 163 lei cheltuieli de judecată către pârâta D. R. M..

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 26 Noiembrie 2014.

Președinte, D. S.	Judecător, M. P.	Judecător, L. M. L.
	Grefier, C. C.

Red.jud.M.P./29.12.2014

Tehn.M.D.2 ex

J.f.P.D.

J.a.N.B.

Gh.R.

← Obligaţie de a face. Decizia nr. 911/2014. Curtea de Apel CRAIOVA		Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1/2014. Curtea de... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Obligaţie de a face. Decizia nr. 911/2014. Curtea de Apel CRAIOVA Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1/2014. Curtea de Apel CRAIOVA Pretenţii. Decizia nr. 3656/2014. Curtea de Apel CRAIOVA Fond funciar. Decizia nr. 1026/2014. Curtea de Apel CRAIOVA Revendicare imobiliară. Decizia nr. 84/2014. Curtea de Apel CRAIOVA