Obligaţie de a face. Decizia nr. 1432/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1432/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 16-10-2014 în dosarul nr. 54/304/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1432
Ședința publică de la 16 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. I.
Judecător E. B.
Judecător C. S.
Grefier A. C.
x.x.x.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurenții pârâți R. M. și R. F. împotriva deciziei civile nr. 194 din 09.04.2014, pronunțată de Tribunalul D., Secția I civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant R. M., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta pârâtă R. F. personal și asistată de avocat N. I. R., recurentul pârât R. M. reprezentat de același avocat și intimatul reclamant R. M. personal și asistat de avocat T. F. G..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că recursul a fost declarat și motivat în termen și că s-a depus întâmpinare de către intimatul reclamant ce a fost înregistrată sub nr._/07.10.2014, după care;
S-a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 656 lei consemnată prin chitanța nr._-272-0129 din 29.09.2014 și timbru judiciar de 2,5 lei
Apărătorul intimatului reclamant R. M. a precizat că acesta locuiește în comuna Butoiești, ..
Apărătorul recurenților pârâți a solicitat acordarea unui termen pentru a observa întâmpinarea.
Avocat T. F. G., pentru intimatul reclamant R. M., s-a opus la cererea de amânare formulată de partea adversă învederând instanței că a depus întâmpinarea la 07.10.2014 și că a comunicat-o apărătorului recurenților pârâți prin Email depunând dovadă în acest sens.
S-a comunicat un exemplar al întâmpinării formulate de intimatul reclamant apărătorului recurenților pârâți.
Instanța, față de faptul că întâmpinarea a fost depusă în termenul legal, a respins cererea de amânare formulată de avocat N. I. R., pentru recurenții pârâți R. M. și R. F. și pentru a da posibilitate acestuia să observe întâmpinarea, a lăsat dosarul la a doua strigare.
La a doua strigare au răspuns recurenta pârâtă R. F. personal și asistată de avocat N. I. R., recurentul pârât R. M. reprezentat de același avocat și intimatul reclamant R. M. personal și asistat de avocat T. F. G..
Curtea a pus în discuție excepția nulității recursului invocată de intimatul reclamant prin întâmpinare.
Avocat T. F. G., pentru intimatul reclamant R. M., a pus concluzii de admitere a excepției nulității recursului.
Avocat N. I. R., pentru recurenții pârâți R. M. și R. F., a solicitat respingerea excepției pusă în discuție.
Instanța a respins excepția de nulitate a recursului invocată de intimatul reclamant, dispozițiile art. 306 Cod procedură civilă aplicându-se doar atunci când nu se indică nici un motiv de recurs, nu și atunci când se invocă motive de netemeincie.
La interpelarea instanței, apărătorul recurenților pârâți a precizat că nu mai susține cererile de probatorii solicitate prin motivele de recurs.
Instanța, constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursului de față.
Avocat N. I. R., pentru recurenții pârâți R. M. și R. F., a pus concluzii de admitere a recursului conform motivelor scrise, cu cheltuieli de judecată.
A susținut că în mod greșit instanța a reținut o stare de pasivitate față de bunurile mobile poprii care au rămas la domiciliul reclamantului, având în vedere că din anul 2010 nu au mai avut acces în imobil.
Cu toate că s-a solicitat să nu fie audiat în cauză martorul C. G. propus de partea adversă, declarația acestuia fiind una subiectivă având în vedere că a avut un interes în cauză, fiind cel căruia reclamantul i-a vândut imobilul în care se aflau bunurile mobile, instanța l-a menținut ca martor cu motivarea că va aprecia în consecință asupra declarației acestuia.
De asemenea, instanța a reținut greșit că bunurile nu ar fi fost recunoscute de intimat, în condițiile în care acesta le-a recunoscut și a susținut că sunt degradate prin interogatoriul ce i-a fost luat.
S-a mai susținut că instanța nu a reținut în integralitate declarația martorului propus de pârâți.
Avocat T. F. G., pentru intimatul reclamant R. M., a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat și de menținere a sentinței recurate ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
A arătat că aprecierea probelor de către instanță reprezintă motive de netemeinicie și nu motive de nelegalitate.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria S. sub nr._, din data de 16.01.2013, reclamantul R. M. a chemat în judecată pe pârâții R. M. si R. F. solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună ridicarea de către pârâți a bunurilor lăsate în imobilul său.
În motivarea acțiunii, reclamantul a învederat faptul că pârâții au locuit in locuința sa pana in ianuarie 2010. Parata R. F. trebuie sa-si ridice bunurile nominalizate in sentinta civila nr. 230 din 22.02.2012 a Judecătoriei S. si decizia Tribunalului D. nr. 1450/16.07.2012iar paratul R. M. are 2 autoturisme lăsate in incinta gospodăriei sale, care nu sunt înmatriculate si i-au blocat curtea.
A mai aratat ca a depus sulta de 23.909,50 lei la CEC S. in data de 23.10.2012 pentru R. F. cu chitanța nr._/1 si recipisa de consemnare nr._/1 din aceeași data.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 728 C.civ, art. 1121 C.civ.
La termenul de judecată din data de 26.02.2013, reclamantul a depus o lista cu bunurile ridicate de pârâți, iar paratii au depus note de sedinta in care indica bunurile ridicate si cele stricate de reclamant cu intenție.
La data de 01.03.2013 reclamantul a depus precizare prin care arata ca paratul R. M. si-a ridicat cele doua autoturisme si nu mai are nici o obligatie fata de reclamant.
Cat privește pe parata R. F., reclamantul a arătat că aceasta a ridicat sulta in suma de 23.909, 50 lei in data de 11.02.2013 de la CEC C. si un numar de 31 bunuri, refuzand un numar de 15 bunuri pentru motivele inscrise in procesul verbal incheiat in acest sens la data de 16.02.2013 si depus la dosar pentru termenul din 26.02.2013.
De asemenea, reclamantul a arătat că își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 586 rap. la art. 590 C. p. civ. și 1114 rap. la art. 1121 Cod civil.
La termenul de judecata din data de 12.03.2013 parata a depus întâmpinare si cerere reconvenționala prin care solicita respingerea acțiunii si obligarea reclamantului la plata contravalorii bunurilor mobile ce au fost degradate si anume 20.000 lei.
In motivarea întâmpinării și cererii reconvenționale pârâta R. F. arata ca la data de 09.02._13 s-a deplasat in . familia sa si a ridicat cea mai mare parte a bunurilor conform procesului verbal încheiat la data de 16.02.2013 la fata locului.
Următoarele bunuri un frigider, 2 butoaie 601, 4 covoare persane, 1 fotoliu pat, 1 recamier, 1 drujba, 2 aspiratoare, o mașina calciu, 1 cada fonta, 1600 l vin, 2 butoaie 500-600 l, un televizor color, 3 mistrii, care trebuiau ridicate nu le-a ridicat pe motiv ca reclamantul le-a degradat cu intenție pe perioada cat acestea s-au aflat in custodia sa.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115-119, 120 Cp.c.
Prin sentința civilă nr.439/19.03.2013, pronunțată de Judecătoria S., în dosarul nr._, a fost respinsă cererea principală formulată de reclamantul R. M. în contradictoriu cu pârâții R. F. și R. M., ca neîntemeiată.
A fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă R. F. în contradictoriu cu reclamantul-pârât R. M., ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Potrivit art. 586 C. proc. civ,. când creditorul refuză să primească plata de la debitor, acesta din urmă este în drept să facă o ofertă reală și să consemneze ceea ce datorează.
În scopul prevăzut la art. 586, debitorul va face creditorului prin mijlocirea unui executor judecătoresc o somație prin care este invitat să primească prestația datorată.
În acea somație se vor arăta locul, data și ora când suma sau obiectul oferit urmează a fi predat creditorului.
În cazul în care creditorul primește suma sau bunul oferit, debitorul este liberat de obligația sa. executorul judecătoresc va întocmi un proces - verbal prin care va constata acceptarea ofertei reale.
Potrivit art. 589 C. proc. civ., dacă creditorul nu se prezintă sau refuză să primească suma sau obiectul oferit, executorul judecătoresc va încheia un proces - verbal în care va consemna aceste împrejurări.
În acest caz debitorul, pentru a se libera de datorie, va putea să consemneze suma sau bunul oferit la CEC BANK – SA sau la orice altă instituție de credit ori, după caz la o unitate specializată, iar recipisa de consemnare se va depune la executorul judecătoresc care a trimis somația.
Consemnarea va fi precedată de o nouă somație adresată creditorului în care se vor arăta ziua și ora când și locul unde suma sau, după caz, bunul oferit, se va depune.
După consemnare, executorul judecătoresc va constata printr-un proces - verbal efectuarea plății și liberarea debitorului.
Procesul - verbal se comunică creditorului în termen de 5 zile de la întocmirea acestuia. În termen de 15 zile de la comunicarea procesului - verbal prevăzut la alin. 1, creditorul va putea cere anularea acestuia pentru nerespectarea condițiilor de validitate, de fond și de formă, ale ofertei de plată și consemnațiunii, la judecătoria în a cărei circumscripție s-a făcut consemnarea.
Din actele aflate la dosar instanța a apreciat că acțiunea principală formulată de reclamantul - pârât în contradictoriu cu pârâta - reclamantă R. F. este neîntemeiată, în condițiile în care reclamantul nu a parcurs procedura ofertei reale de plată și consemnații astfel cum aceasta este reglementată de dispozițiile legale menționate mai sus, situație în care executorul judecătoresc este cel care ar trebui să constate liberarea debitorului cu parcurgerea etapelor legale și întocmirea actelor prevăzute de lege. În această situație instanța a apreciat că reclamantul nu este îndreptățit să solicite instanței de judecată să constate liberarea sa, ci ar fi trebuit să uzeze de procedura ofertei de plată și consemnații pentru a se libera.
În ceea ce îl privește pe pârâtul R. M., instanța a apreciat că acțiunea reclamantului este neîntemeiată, având în vedere că nu se face dovada că acest pârât avea obligația de a–și ridica cele două autoturisme menționate în cerere.
În ceea ce privește cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă R. F., instanța a respins-o ca neîntemeiată, deoarece aceasta nu face dovada că bunurile a căror contravaloare o solicită au fost lăsate cu vreun titlu reclamantului-pârât în baza căruia acestuia îi revenea obligația de a le conserva și nu se face nici dovada că acestea ar fi fost degradate și persoana care le-a degradat este reclamantul-pârât.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții R. M. si R. F., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
În fapt, au arătat că la data de 09.02._13 s-au deplasat in . cea mai mare parte a bunurilor conform procesului-verbal încheiat la 16.02.2013 la fata locului, au formulat la instanța de fond întâmpinare si cerere reconvenționala prin care au evaluat bunurile ramase in incinta gospodăriei reclamantului la suma de 20.000 ei, au taxat si timbrat la aceasta valoare.
La termenul de judecata din data de 19.03.2013 au cerut în fata instanței de fond un termen pentru a-și angaja apărător și pentru a propune probe cu acte și martori, cerere care a fost respinsă.
Consideră că prin acest refuz al instanței de a le da posibilitatea să se apare conform normelor CEDO potrivit art.6 prin care oricărui justițiabil trebuie să i se acorde dreptul la apărare. Ținând seama că prin art.24 alin.l din Constituție se stabilește că dreptul la apărare este garantat, iar prin alineatul 2 al aceluiași articol se prevede că în tot cursul procesului părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.
Au arătat că bunuri mobile: 1 frigider,2 butoaie 601 ,4 covoare persane, 1 fotoliu pat,l recamier,l drujba,2 aspiratoare,o mașina calciu, 1 cada fonta, 1600 1 vin,2 bute 500-600 1,1 televizor color,3 mistrii, care trebuiau ridicate au fost degradate cu intenție pe toata perioada cât acestea s-au aflat în custodia reclamantului și nu li s-a dat posibilitatea de către instanța de fond sa dovedească acest lucru.
In susținerea celor declarate înțelege sa se folosească de proba cu acte și proba cu martorii L. C. - .; Culmes D. - C. cart.Rovine . .> In drept, a invocat dispozițiile art. 299-316 C. proc. civ. și art. 304, Codul de procedura civila,
Calea de atac a fost recalificata apel de catre instanta, dat fiind obiectul actiunii, iar in apel, a fost administrata proba cu interogatoriul, proba cu inscrisuri si proba testimoniala.
Tribunalul D. – Secția I civilă prin decizia civilă nr. 194 din 09.04.2014 a respins apelul ca nefondat și a obligat apelanții-pârâți către intimatul-reclamant la plata sumei de 600 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:
Apelantii critica solutia adoptata de catre prima instanta in raport de cererea reconventionala formulata de catre R. F. si prin care solicita obligarea reclamantului R. M. la plata sumei de 20.000 lei reprezentand contravaloarea bunurilor degradate de catre acesta, aratand si faptul ca li s-a incalcat dreptul la aparare prin respingerea cererii de amanare a cauzei in vederea angajarii unui aparator.
In legatura cu acest ultim motiv de apel, s-a retinut ca apelantilor le-a fost adusa la cunostinta existenta pe rolul instantei a cauzei, a calitatii lor in proces si a primului termen de judecata, la data de 28.01.2013, asa cum rezulta din procedura de citare de la filele nr. 25 si 26 ale dosarului de fond, ei fiind reprezentati la termenul din 12.03.2013 prin mandatar.
Din cuprinsul incheierii de sedinta de la acest termen, nu rezulta ca mandatarul apelantilor ar fi solicitat amanarea cauzei pentru aparator, ci doar ca a propus probe, asupra carora instanta s-a pronuntat, motivat.
La aceeasi data au avut loc dezbaterile finale, pronuntarea fiind amanata la data de 19.03.2013.
Instanta a apreciat ca incalcarea dreptului la aparare afirmata de catre apelanti nu se verifica, pe de o parte pentru ca din actele si lucrarile dosarului, nu rezulta ca acestia ar fi solicitat timp pentru a beneficia de aparare calificata, iar pe de alta parte, pentru ca admiterea sau respingerea cererii de probatorii este atributul instantei, in considerarea utilitatii si concludentei probei pentru speta.
In acelasi timp, in apel, apelantii-parati au fost asistati de avocat si li s-a dat posibilitatea de a administra probe in sustinerea caii de atac.
Astfel, s-au depus la dosar inscrisuri si au fost audiati martori, dupa interogarea partilor.
Din probatoriul administrat atat la judecata in prima instanta cat si in apel, se constata ca cererea apelantei-reclamante reconventionale R. F. prin care solicita obligarea intimatului parat reconventional R. M. la plata contravalorii bunurilor enumerate, este nefondata.
Pretentia apelantei se grefeaza pe ideea de culpa a intimatului in conservarea bunurilor pe care le-a avut in gospodarie intre data iesirii din indiviziune a partilor si data la care a mers sa le ridice, insa din nicio proba nu rezulta ca pentru degradarea sau starea de neintrebuintare a bunurilor, ar fi responsabil acesta.
De asemenea, nu s-a dovedit obligatia intimatului in conservarea bunurilor mobile care au intrat in lotul apelantei.
Dimpotriva, data fiind pasivitatea apelantilor in a-si ridica obiectele atribuite in lot sau lasate in curtea intimatului, acesta a fost pus in situatia de a-i chema in judecata, generand dosarul civil de fata.
Prin urmare, bunurile mentionate in cererea reconventionala, perisabile, de altfel, erau . din cauza vechimii si a uzurii indelungate, iar pentru conditiile de depozitare a unora dintre ele rezulta ca sunt raspunzatori apelantii insisi, inca din perioada in care relatiile cu intimatul erau bune. Instanța s-a referit la recamierul depozitat intre case timp de aproximativ 20 de ani, mistriile, aspiratoarele, cada depozitata in curte de 4 ani, masina de batut calciul, pe care le mentioneaza martorul C. G..
Declaratia martorului M. D. F. in sensul ca R. M. ar fi fost in stare sa strice intentionat bunurile intrucat nu i-a dat voie lui R. I. sa intre in curte nu a fost avuta in vedere de instanta ca serioasa, pe de o parte pentru ca nu se coroboreaza cu alte probe, iar pe de alta parte, pentru rationamentul precar care l-a condus pe martor la concluzia exprimata.
In concluzie, instanta a respins ca nefondat apelul, obligand totodata apelantii parati la plata sumei de 600 lei cheltuieli de judecata catre intimat, reprezentand onorariul de avocat, conform chitantei aflate la dosar.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții R. M. și R. F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului au arătat că nu sunt de acord cu motivarea instanței de apel prin care menționează apelanții ar fi manifestat o stare de pasivitate fata de bunurile mobile proprii ce au rămas la domiciliul intimatului - reclamant întrucât au locuit din anul 1999 si pana in ianuarie 2010 când am fost izgoniți cu brutalitate de către acesta.
O alta critică a vizat reținerea de către instanța de apel că bunurile mobile menționate in cererea reconventionala ar fi fost perisabile, fiind vorba despre obiecte si nu alimente.
Recurenții au criticat cele reținute cu privire la răspunderea recurenților de condițiile de depozitare a bunurilor mobile in casa in care nu au mai putut locui inca din ianuarie 2010, deoarece intimatul —reclamant a depozitat bunurile cum a crezut de cuviința, fapt recunoscut in parte de către instanța, intrucat menționează ca martorul M. D.- F. a declarat ca intimatul-reclamant a stricat intenționat bunurile, intrucat nu i-a dat voie lui R. I. sa intre in curte .
S-a criticat faptul că instanța apreciat că aceste declarații nu s-ar corobora cu actele din dosar, cu toate ca la semnarea procesului -verbal din data ridicării unei parti din bunurile mobile, intimatul -reclamant nu a avut nici o obiectiune la mențiunea „ca noi nu dorim sa le ridicam pe motiv ca aceste bunuri sunt nefunctionabile si ca nu le putem accepta".
S-a criticat motivarea instanței de apel referitoare la faptul că apelanții- parați nu au putut face dovada ca intimatul-reclamant avea obligația sa conserve bunurile, intrucat nu puteau pătrunde in imobil si intimatul-reclamant nu a făcut dovada ca a păstrat aceste bunuri . funcționare buna asa cum le-am lăsat in ianuarie 2010, semnand procesul-verbal din data de 16.02.2013 fara a obiecta
S-a arătat că în mod greșit s-a apreciat ca fiind obiectiva declarația martorului C. G., care menționează ca recamierul depozitat intre case timp de 20 de ani, fapt total neadevarat intrucat construcția intre cele doua case a fost făcuta in anul 2000.
Recurenții au arătat că instanța de fond menționează faptul ca mistriile, aspiratoarele, cada erau depozitate in curte de 4 ani, masina de bătut calciul pe care noi le-am fi lăsat in curte inca din perioada in care relațiile noastre cu intimatul -reclamant ar fi fost bune, aspecte de fapt care nu sunt adevărate, întrucât recurenții locuiau efectiv in acel imobil in care existau aceste bunuri.
S-a arătat că o alta proba din care rezulta ca nu au fi dovedit pasivitate față de bunurile mobile proprii este si certificatul medico-legal din care reiese ca la data când au fost sa își ridice aceste bunuri au fost tratați cu brutalitate verbale de către intimatul -reclamant R. M..
Au arătat că in fata instanței de apel au cerut respingerea cererii de audiere a martorului C. G., întrucât acesta este cel căruia R. M. i-a vândut imobilul in care se aflau aceste bunuri mobile, deci nu putea fi obiectiv întrucât avea un interes propriu fata de intimatul –reclamant. Au criticat audierea martorului si modul în care a fost apreciată declarația acestuia cu toate ca era subiectiva.
In concluzie, au susținut că instanța de apel si-a motivat sentința pe o simpla declarație a unui martor, C. G., a omis in motivarea data sa se pronunțe cu privire la urmatoarele bunuri mobile: un frigider ,2 butoaie de 60 l, 1 buoi de 500 l,1 butoi de 600 l ,4 covoare persoane ,fotoliu pat ,o drujba ,1 televizor color si 1600 l vin.
In susținerea celor menționate au solicitat să fie reaudiat martorul M. D. - F.- domiciliat in Comuna C. ,. județul D.
In drept, își intemeiază recursul pe dispozițiile art. 299-316 C. proc. civ. si art. 304 cod procedura civila.
Recursul nu este fondat, urmând să fie respins pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 304 cod procedura civila, recursul este o cale extraordinară de atac, care poate fi promovată doar pentru motive de nelegalitate, care țin de aplicarea legii, fiind inadmisibil a se susține în recurs motive de netemeinicie vizând interpretarea probelor de către instanțele anterioare și stabilirea situației de fapt.
În speță, se constată că o parte din criticile recurenților privesc exclusiv temeinicia deciziei din apel, așa încât nu vor fi analizate susținerile legate de dovedirea stării de pasivitate a recurenților față de bunurile imobile ce trebuiau ridicate din domiciliul intimatului reclamant cele legate de conținutul declarațiilor martorilor .
Deși recurenții nu și-au precizat în drept motivele de nelegalitate invocate în recurs, făcând referire generică la dispozițiile art. 3o4 cod procedură civilă, instanța constată că s-a susținut nelegalitatea deciziei pe motiv că au fost greșit aplicate dispozițiile legale în materia administrării probelor și a stabilirii obligațiilor părților cu privire la conservarea unor bunuri.
În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 167 și urm. cod procedură civilă, se constată că instanța este ce a care stabilește care sunt probele considerate utile, concludente și pertinente și încuviințează administrarea acestora. Cum părțile tindeau la dovedirea unei stări de fapt ( legat de cererea reconvențională, singura în discuție în recurs, fiind situația bunurilor ce au fost predate recurenților ), proba cu martori era admisibilă.
Pârâții, având calitatea de reclamanți în cererea reconvențională aveau sarcina de a proba susținerile lor, respectiv faptul că la data când s-au prezentat să ridice bunurile din domiciliul reclamantului – pârât acestea erau în stare avansată de degradare iar partea adversă a nesocotit unele obligații ce îi reveneau.
În mod corect instanța de apel a încuviințat audierea martorului C. G., ca fiind cel care a scris procesul verbal din 16.02.2013, deci a putut constata starea bunurilor în momentul predării, precum și audierea martorului M. D., vecin cu gospodăria reclamantului intimat, deoarece acesta a ajutat la predarea bunurilor în discuție.
Cât privește conținutul acestor declarații și aprecierea probelor, se constată că tribunalul și-a întemeiat soluția pe coroborarea ambelor declarații, înlăturând din declarația martorului M. D. doar susținerea acestuia referitoare la faptul că reclamantul ar fi fost capabil să strice bunurile.
Instanța de recurs constată că prin această modalitate de aplicare a dispozițiilor legale nu se aduce atingere legalității deciziei, deoarece martorul a arătat că reclamantul intimat ar fi fost capabil să strice intenționat bunurile pentru că nu i-a dat voie lui R. I. să intre în curte. Această afirmație este una apreciativă, speculativă, care ține de modul în martorul poate să aprecieze atitudinea unei părți și care nu are valoare probantă. Astfel, martorii sunt chemați să declare cu privire la fapte pe care le cunosc în mod direct, instanța fiind îndreptățită să înlăture acele părți din declarații care tind la dovedirea unor fapte pe care martorul le cunoaște indirect ( din auzite) . Mai mult, afirmațiile speculative ale martorului de genul celei în discuție, adică acele afirmații care se referă la capacitatea unei părți de a face sau a nu face ceva, nu au valoare probantă și nu pot constitui temei de fapt al admiterii unei cereri. Obiectul probei, așa cum a fost el încuviințat, nu privea astfel de capacități umane ale reclamantului - intimat, ci fapte reale, cunoscute direct de martor.
Cu privire la restul stării de fapt, instanța de recurs constată că tribunalul a valorificat logic declarațiile martorilor, prin coroborarea acestora, nefiind identificate motive de nelegalitate a deciziei.
Din modul cum a fost formulat interogatoriul luat de R. F. și R. M. intimatului în faza apelului, rezultă că recurenții au arătat că la data când au fost izgoniți din domiciliu bunurile nu erau în stare bună, așa cum s-a consemnat și în procesul verbal întocmit de către executorul judecătoresc. Prin urmare, stabilirea obligațiilor părților pornește chiar din susținerea recurenților de la faptul că în anul 2010 bunurile nu aveau o stare bună de folosință.
Instanța de recurs reține că până în anul 2010 părțile au locuit împreună iar prin sentința civilă 230 din 22 februarie 2012 R. M. a fost obligat să restituire pârâtei reclamante R. F. mai multe bunuri mobile, care sunt bunuri perisabile, supuse degradării prin natura lor ( butoaie, frigider, unelte, televizoare, aparatură radio, canapea, fotolii, etc.), reținându-se cu autoritate de lucru judecat că bunurile au rămas în domiciliul reclamantului.
Obligațiile reciproce ale părților trebuie astfel raportate la perioada de timp când bunurile au rămas la reclamant, adică în anul 2010, legea civilă aplicabilă fiind codul civil in anul 1864, în vigoare la data respectivă. Între părți a avut loc un depozit necesar, iar obligația impusă prin titlul executoriu reclamantului intimat este una de a face. Potrivit art. 1605 cod civil, depozitarul ( reclamantul –intimat) avea obligația de a restitui bunurile în starea în care se aflau la data când ele au fost cerute de recurentă, nefiind obligat să răspundă de deteriorarea acestora datorată curgerii timpului. De asemenea, bunurile trebuiau păstrate în condițiile în care acestea au fost păstrate în gospodărie pe perioada când recurenta le folosea, adică anterior anului 2010, niciuna dintre dispozițiile legale referitoare la depozitul necesar sau voluntar neobligând depozitarul să se asigure de buna întreținere a bunurilor mai mult decât adevăratul proprietar.
Cum în speță s-a dovedit (aspect ce nu poate fi analizat în recurs) că bunurile au rămas în curte în starea și situația lăsată de recurenta R. F., este evident că degradarea lor se impută proprietarei, iar nu depozitarului.
Instanța reține, totodată, că recurentei îi revenea obligația de-și ridica bunurile din locuința reclamantului, putând pune în executare sentința civilă 230 din 22.02.2012, caz în care ar fi prevenit degradarea bunurilor și le-ar fi putut folosi, însă a stat în pasivitate și nu a făcut dovada că s-ar fi adresat în vreun fel executorului judecătoresc pentru a intra în posesia bunurilor.
Apreciind că decizia atacată este legală, nefiind incidente motive de nelegalitate în sensul art. 304 cod procedură civilă, recursul se va respinge ca nefondat.
Potrivit art. 274 cod procedură civilă, recurenții vor fi obligați la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimat, constând în onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții pârâți R. M. și R. F. împotriva deciziei civile nr. 194 din 09.04.2014, pronunțată de Tribunalul D., Secția I civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant R. M..
Obligă recurenții la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimat.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Octombrie 2014
Președinte, G. I. | Judecător, E. B. | Judecător, C. S. |
Grefier, A. C. |
Red.jud.G.I.
Jud.apel L.C.C./I.G.P.
Jud.fond D.G.Zăvălași
Teh.red. A.G./2 ex
Data: 21.10.2014
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1464/2014. Curtea de Apel CRAIOVA | Contestaţie la executare. Decizia nr. 930/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
