Pretenţii. Decizia nr. 4631/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4631/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 26-11-2014 în dosarul nr. 227/95/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 4631
Ședința publică de la 26 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE - M. M.
Judecător - R. M.
Grefier - V. R.
Ministerul Public, reprezentat de procuror C. C.
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
x.x.x
Pe rol, judecarea apelurilor declarate de reclamantul I. M.-C. cu domiciliul în . ., județ Gorj și domiciliu procesual ales șa sediul Cabinetului de Avocat D. I. L., în Tg.J., ., ., județ Gorj și pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE – DIRECTIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE GORJ, cu sediul în Tg.J., ., județ Gorj, împotriva sentinței civile nr. 114 din 19 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul Gorj - Sectia I Civilă, în dosar nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns apelantul reclamant I. M.-C., asistat de avocat D. I. L., lipsind apelantul pârât MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE – DIRECTIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C.– ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE GORJ.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că ambele apeluri au fost declarate și motivate în termenul prevăzut de lege precum și faptul că prin conținutul motivelor de apel, pârâtul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 411, al.1, pct.2 Cod Pr.Civilă, după care:
Instanța, constatând că nu mai sunt formulate alte cereri sau invocate excepții, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra apelurilor:
Avocat D. I. L., pentru apelantul reclamant, a depus la dosar note de ședință și practică judiciară. A expus oral motivele invocate în scris, arătând că instanța de fond a încălcat dreptul la apărare al reclamantului și dreptul la un proces echitabil atâta timp cât nu a pus în discuția părtilor exceptia inadmisibilității cererii de chemare în judecată; De asemenea instanța de fond interpretând dispozițiile art. 504 al.2, 505, 506 C.P.P a pronunțat o hotărâre cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, motivarea fiind străină de natura pricinii. A mai arătat că Î.C.C.J. a fost fost constantă în a stabili că sunt îndeplinite condițiile art. 504 al.2 și 3 din C.P.P., având în vedere soluția pronunțată, de achitare, prin hotărâre definitivă. A susținut că reclamantul, după perioada detenției, a fost profund afectat fizic și psihic, atât el cât și familia sa, a fost afectat inclusiv financiar întrucât acesta realiza venituri înainte de a fi arestat, muncea în G. și realiza un venit de circa 700 Euro pe lună, astfel că atât daunele morale cât și daunele materiale solicitat prin prezenta actiune sunt justificate.
În raport de cele expuse, a pus concluzii de admiterea apelului, anularea în parte a hotărârii atacate și rejudecarea procesului de către instanța de apel, astfel încât, prin evocarea fondului, să se constate admisibilitatea cererii de chemare în judecată și să se admită toate capetele de cerere, așa cum au fost formulate, inclusiv acordarea cheltuielilor de judecată.
Cu privire la apelul declarat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE – DIRECTIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C.– ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE GORJ, a pus concluzii de respingerea acestuia ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C. a pus concluzii de respingere ca nefondat a apelului declarat de reclamantul I. M.-C. și admiterea apelului declarat de pârât, schimbarea în totalitate a sentinței în sensul înlăturării dispozițiilor privind obligarea statului la cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra apelurilor civile de față:
Prin acțiunea introdusă pe rolul Tribunalului Gorj – Secția I Civilă - la data de 20 ianuarie 2014 și înregistrată sub nr._, reclamantul I. M. C. a chemat în judecată pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
- obligarea pârâtului la plata echivalentului în lei al sumei de 6.300 euro, la cursul oficial al B.N.R., de la data plății, reprezentând beneficiu nerealizat de reclamant prin imposibilitatea de a obține venituri din munca pe care ar fi putut să o presteze în agricultură, în străinătate, pe perioada lipsirii de libertate în mod nelegal, 07.07._11, plus dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la data plății ( pagubă materială ) ;
- obligarea pârâtului la plata sumei de 5.000 lei reprezentând cheltuieli suportate în
procesul penal cu onorarii avocați ( pagubă materială ), sumă actualizată cu rata inflației de la data efectuării acestor cheltuieli, respectiv 1.000 lei de la data de 28.10.2010, 1.000 lei de la data de 21.02.2011, 1.000 lei de la data de 16.11.2011, 2.000 lei de la data de 31.03.2013 și până la data plății efective de către intimată ( pagubă materială ) ;
- obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000.000 lei RON reprezentând daune morale, plus dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la data plății ;
- obligarea pârâtului la plata sumei de 2.000 lei reprezentând onorariu avocat pentru
asistență și reprezentare juridică în fața Tribunalului Gorj .
În motivare, reclamantul a arătat că a fost privat de libertate în mod nelegal în perioada 07.07._11, sub acuzația de omor calificat, infracțiune prevăzută și sancționată de art.174-175 lit.a și i Cod penal și, deși fusese revocată măsura arestării preventive de către Curtea de Apel C. încă din data de 11.04.2011 prin decizia nr. 571/11.04.2011 cu motivarea că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive și nu au apărut temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, nemaiexistând indicii temeinice de comitere a faptei de către acesta, Tribunalul Gorj, prin sentința nr.197/15.11.2011, a dispus condamnarea la 20 de ani de închisoare și la 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 teza a II-a și lit. b Cod penal, a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii acestor drepturi, fiind obligat și la daune morale, rentă globală și rentă lunară către părțile civile și la cheltuieli judiciare către stat.
A precizat reclamantul că în ceea ce privește felul și întinderea reparației, art.505 impune să se țină seama de durata privării de libertate, precum și de consecințele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate, reparație constând în plata unei sume de bani, din însăși denumirea capitolului IV rezultând că se repară atât pagubele materiale, cât și daunele morale generate de privarea de libertate în mod nelegal.
În ceea ce privește paguba materială invocată, aceasta are mai multe componente. În primul rând, a solicitat obligarea pârâtului la plata echivalentului în lei al sumei de 6300 euro reprezentând beneficiu nerealizat prin imposibilitatea de a obține venituri din munca pe care ar fi prestat-o în agricultură, în străinătate, pe perioada lipsirii de libertate în mod nelegal, 07.07._11, cu precizarea că în perioada ianuarie 2010 – mai 2010 a fost plecat la muncă în G. unde prestase muncă în agricultură. După ce a fost pus în libertate, reclamantul a fost plecat de mai multe ori în G., însă pe perioade scurte de timp, deoarece trebuia să se prezinte la termenele de judecată din procesul penal pentru a-și dovedi nevinovăția.
Suma de 6300 euro ( 700 euro x 9 luni ) reprezintă veniturile pe care reclamantul le-ar fi realizat pe perioada lipsirii de libertate în mod nelegal, beneficiu nerealizat de victimă ca urmare a acestei fapte ilicite, cauzatoare de prejudicii, fiind cunoscut că principiul general este acela al reparării integrale a prejudiciului cauzat de fapta ilicită, nu numai prejudiciul efectiv, ci și beneficiul nerealizat de victima faptei ilicite.
În ceea ce privește daunele morale, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000.000 lei RON, plus dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la data plății, având în vedere trauma psihică și suferințele fizice prin care a trecut reclamantul și familia sa de-a lungul celor 279 de zile de privare de libertate în mod nelegal, dar și pe parcursul celor 3 ani și jumătate cât a durat procesul penal, precum și consecințele produse asupra persoanei și familiei sale, suma solicitată fiind pe deplin justificată.
A menționat reclamantul că daunele morale sunt datorate ca urmare a îndelungatei perioade în care a fost privat de un drept fundamental, dreptul la libertate individuală, recunoscut ca atare prin art.23 din Constituția României, drept inalienabil al ființei umane și o valoare primordială într-o societate democratică, iar suferința sa și a familiei a fost accentuată de următoarele aspecte:
- larga mediatizare a arestării sale și a procesului penal în care era acuzat de omor, imaginile în care reclamantul este plimbat cu cătușe la mâini apărând în foarte multe ziare, inclusiv la televiziuni, fiind redate și declarații ale organelor de urmărire penală în sensul vinovăției sale și a caracterului nesincer al declarațiilor, deși trebuia să se bucure de prezumția de nevinovăție, iar urmărirea penală ar fi trebuit să aibă un caracter nepublic, în nici un caz să fie atât de publică.
- infracțiunea de care era acuzat – omor calificat – una din cele mai grave infracțiuni și cel mai drastic pedepsite în Codul penal, pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea între 15 și 25 de ani iar gândul la această posibilă pedeapsă, la durata pentru care putea fi lipsit de libertate deși era nevinovat, întărite și de condamnarea în primă instanță la 20 de ani de închisoare au accentuat permanent trauma psihică a reclamantului și familiei sale, acuzația de omor afectând viața socială a tuturor membrilor familiei.
- vârsta fragedă la care reclamantul a fost smuls din mediul familial și plasat în mediul penitenciar alături de adevărați infractori, cu adevărat periculoși, respectiv 18 ani – elev -, impactul psihic asupra reclamantului care abia ieșise din minorat fiind unul foarte puternic .
- tratamentul la care a fost supus de către unii deținuți – reclamantul fiind ars cu țigara, bătut sau curentat pentru amuzamentul acestora, aspecte pe care însă nu le-a putut relata în timpul privării de libertate tocmai pentru a nu primi un tratament și mai dur din partea deținuților, în acest mediu funcționând foarte eficient „legea tăcerii”.
- situația concretă a mediului penitenciar din România, care este suprapopulat, condițiile fiind improprii, având în vedere numărul deținuților la suprafața alocată, igiena necorespunzătoare, plasarea deținuților fumători alături de cei nefumători.
A mai precizat reclamantul că i-a fost încălcat dreptul de a nu fi supus unui tratament inuman și degradant, ceea ce a cauzat evident și suferințe fizice, nu numai psihice:
- pierderea unor probe de la dosarul penal, absența unor probe esențiale de la dosarul
de urmărire penală, probe care au fost solicitate primei instanțe, însă respinse cu o motivare superficială, acestea reprezentând și încălcarea dreptului la un proces echitabil și o accentuare a suferinței psihice prin prelungirea nejustificată a privării nelegale de libertate și diminuarea șanselor de a-și dovedi nevinovăția, dovada fiind însăși condamnarea dată de Tribunalul Gorj la 20 de ani de închisoare.
Reclamantului și membrilor familiei sale ( mamă, soră, cumnat ) le-au fost lezate în mod evident onoarea și demnitatea prin acuzația de omor calificat, prin arestarea preventivă, toate accentuate de larga mediatizare în presă.
O altă consecință asupra familiei a fost înrăutățirea situației materiale și a condițiilor de trai deoarece toate economiile ce erau destinate extinderii locuinței au fost alocate pentru cheltuieli în procesul penal, onorarii avocat, inclusiv transport și alte cheltuieli conexe pentru cele 20 de termene în primă instanță la Tribunalul Gorj, 8 termene în apel la Curtea de Apel C. și 4 termene în recurs la ÎCCJ București. Se mai adaugă deplasări la locul de detenție pentru a fi aduse pachete sau la Curtea de Apel C. pentru recursurile exercitate împotriva luării, prelungirii, menținerii și verificării legalității măsurii arestării preventive a arestării.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.504-506 Cod procedură penală, art.3, 5 și 6 CEDO.
La cerere, reclamantul a anexat următoarele înscrisuri: articole de presă privind „criminalul” din R. și „vinovăția” acestuia, fotografii ale acestuia din presă cu cătușe la mâini, sentința penală definitivă, extras din decizia Curții de Apel C., încheierea de revocare a măsurii preventive a arestării, încheierea prin care a fost respinsă cererea de administrare a probei privind audierea CD-urilor ce conțineau convorbirile purtate între cei patru suspecți inițiali în arestul IPJ Gorj, extrase de pe portalul instanțelor de judecată, extras din expertiza ADN, rezultatele unor investigații și documente ale ANP privind condițiile din penitenciare, unele dintre acestea cu referire expresă la Penitenciarul pentru minori și Tineret C., expunerea de motive a legii privind amnistia și grațierea declarații în presă ale reprezentanților ANP, adeverința nr.1250/11.06.2012, caracterizare, proces verbal nr._/04.12.2006, fotografii privind condițiile de locuit, carte de identitate, chitanțe privind onorarii avocat, practică judiciară, împuternicire avocațială și chitanță privind plată onorariu avocat.
Prin rezoluția din 21.01.2014, s-a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul I. M. C. către pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, iar la data de 06.02.2014, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj în numele și pentru S. R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Cu privire la solicitarea reclamantului de a obliga pârâtul la plata echivalentului în lei a sumei de 6300 euro reprezentând beneficiu nerealizat de reclamant prin imposibilitatea de a obține venituri din munca pe care ar fi putut să o presteze în agricultură, în străinătate, pe perioada lipsirii de libertate în mod nelegal s-a arătat că prejudiciul real adus victimei prin neexecutarea meseriei în agricultură nu poate fi probat de reclamant.. Desfășurarea acestei activități în agricultură, ca muncitor necalificat, nu permite determinarea cu exactitate a veniturilor care ar fi putut fi realizate, întrucât veniturile obținute din aceste activități, în lipsa unui contract de muncă, au caracter aleatoriu.
S-a învederat că este imposibil de determinat veniturile pe care le obținea victima înainte de condamnare în lipsa unui contract de muncă, afirmațiile neprobate cu privire la venitul obținut ca muncitor necalificat în G. nefiind suficiente pentru a se acorda despăgubirile pretinse.
În ceea ce privește daunele morale în cuantum de 1.000.000 RON, solicitate de reclamant s-a arătat faptul că literatura de specialitate și ÎCCJ a statuat că la stabilirea prejudiciului trebuie avute în vedere o . criterii, cum ar consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în acre acestea au fost lezate și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația materială, familială, profesională și socială.
Pentru ca instanța să poată aplica aceste criterii, apare necesar ca cel ce pretinde daune morale să producă un minim de argumente și indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile patrimoniale ocrotite prin Constituție i-au fost afectate prin măsura preventivă ilegală și pe cale de consecință să se poată proceda la o evaluare a despăgubirilor ce urmează să compenseze prejudiciul, acestea neputând excede noțiunii de „satisfacție echitabilă” consacrată de practica Curții Europene în aplicarea art.50 din CEDO.
Prin prisma dispozițiilor Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, se reține că art.5 paragraful 5 este respectat atunci când normele interne permit celui în cauză să ceară o reparație ca urmare a unei privări de libertate care a fost distrusă în condiții contrare dispozițiilor paragrafelor 1, 2, 3 și 4. Dar această împrejurare nu interzice statelor contractante să supună acordarea unei îndemnizări, în situația dată, dovezii ce trebuie făcută de cel interesat a suferirii unui prejudiciu, rezultat din această încălcare ; aceasta pentru că, în domeniul art.5 paragraful 5 calitatea de victimă este de conceput chiar în absența unui prejudiciu, dar nu există obligație de reparație, fără să existe prejudiciu material ori moral ce are a fi reparat.
În ceea ce privește întinderea prejudiciului material, o deosebită importanță trebuie acordată mijloacelor de probă printre care se numără și expertiza atunci când este necesară precizarea unei împrejurări de fapt care necesită o evaluare de specialitate.
În lipsa unei cuantificări certe a prejudiciului material suferit, instanța europeană a respins aceste pretenții . ( Hotărârea din 9 decembrie 1994 privind Rafinăriile grecești Stran și Stratis Andreadis împotriva Greciei ).
A acorda despăgubiri materiale într-un cuantum care depășește prejudiciul moral suferit, echivalează cu lipsirea de finalitate a acestei instituții și transformarea ei într-un mijloc de câștig nemeritat. Îndemnizația trebuie astfel stabilită, încât să fie justă, rațională, echilibrată, adică trebuie stabilit cuantumul ei în așa fel încât să asigure efectiv o compensare suficientă, iar nu exagerată, a prejudiciului moral cauzat.
S-a mai precizat că în acest sens, se regăsește la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție repere de apreciere a prejudiciului moral:
a). „la evaluarea întinderii despăgubirii pentru prejudiciul moral suferit prin arestarea nelegală, instanța - statuând în echitate - a avut în vedere, în principal, criterii referitoare la: suferințele fizice și psihice, expunerea la disprețul public,, atingerea gravă adusă onoarei și demnității persoanei, afectarea gravă adusă onoarei și demnității persoanei, afectarea gravă a prestigiului profesional al reclamantului, precum și a personalității sale morale „ (Decizia nr.4286/2004) ;
b). „datorită naturii lor nepatrimoniale, o evaluare exactă, în bani a daunelor morale nu este posibilă, întinderea despăgubirilor realizându-se prin apreciere, raportat la elementele de fapt.
Astfel, nu poate fi susținută ideea unui prejudiciu efectiv și a beneficiului nerealizat în cazul daunelor morale, unde prejudiciul se localizează la nivelul valorilor personalității umane al suferințelor fizice și psihice.
Criteriile legale se regăsesc în dispozițiile art.505 alin.1 Cod procedură penală și au avut în vedere durata privării de libertate, consecințele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate. ( Decizia nr.1481/2008 ).
În evaluarea prejudiciului moral, trebuie respectat criteriul echității, echitatea nefiind un concept juridic, înclinând mai mult spre moralitate. Terminologic, ea este tot dreptate, dar nu una statuată, ci venită dintr-o convingere interioară, de aceea apelează mai mult la etică decât la exterioritatea normei juridice. Echitatea este nota de umanitate adusă dreptului, ea este expresia conștiinței. Respectarea acestui criteriu se impune, pentru motivul că suma de bani acordată cu scopul acoperirii prejudiciului moral, trebuie să fie justă, echitabilă și nu exagerată, ținându-se cont de criteriul gravității prejudiciului moral.
Apreciind în concret gravitatea prejudiciului moral, se poate spune că un prejudiciu moral grav este atunci când constă în alterarea gravă a integrității fizice sau mentale a persoanei vătămate, a capacității sale de muncă, sau atunci când este extrem de importantă valoarea morală căreia i se aduce atingere.
Referitor la daunele morale în general, sub aspectul cuantumului, statuând în echitate, astfel cum este prevăzut acest principiu prin art.14 din Convenție, Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin jurisprudența sa constantă, în raport de circumstanțele cauzei, a adoptat o poziție moderată prin acordarea unor sume rezonabile, cu titlu de reparație morală. Astfel, cu titlu de exemplu, se invocă cauza Țară L. împotriva României, prin care s-a stabilit cu titlu de reparație morală suma de 1.000 euro, cauza T. împotriva României, în care suma cu titlu de reparație morală este de 1.600 euro, cauza O. împotriva României prin care suma de 1.000 euro a fost acordată cu titlu de reparație morală.
S-a mai menționat în întâmpinare că se solicită ca instanța de judecată să aprecieze și să cenzureze cuantumul pretențiilor reclamantului, întrucât consideră că valoarea acestora este mult prea mare, justa despăgubire a persoanelor îndreptățite neputându-se transforma într-un izvor de îmbogățire fără just temei în dauna Statului R..
În ceea ce privește obligarea pârâtului la plata sumei de 5.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată suportate în procesul penal, s-a învederat instanței faptul că dispozițiile Codului de procedură penală asigură suficiente garanții pentru ca în cadrul procedurii penale o parte diligentă să-și poată recupera cheltuielile judiciare suportate. Astfel, reclamantul putea solicita cheltuielile suportate în cursul procesului penal în dosarul în care s-a dispus măsura achitării.
Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, s-a solicitat respingerea ca neîntemeiat, având în vedere că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.453 alin. 1 Cod procedură civilă. Conform acestor prevederi, partea care a pierdut procesul poate fi obligată să suporte cheltuielile ocazionate de proces, însă prin aceasta trebuie ca partea care a pierdut procesul să se afle în culpă procesuală sau, prin atitudinea sa în cursul derulării procesului, să fi determinat aceste cheltuieli. O altă condiție care trebuie îndeplinită pentru a se acorda cheltuielile de judecată, este ca partea care le solicită să fi câștigat în mod irevocabil procesul, ori în situația de față nu se încadrează în această categorie.
De asemenea, nici aspecte privind reaua credință, comportarea neglijentă sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale nu pot fi reținute în sarcina pârâtului, pentru ca să fie obligați la plata cheltuielilor de judecată.
Față de aceste motive, s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
La data de 21 februarie 2014, reclamantul a răspuns la întâmpinarea pârâtului solicitând admiterea cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată.
Susținerile pârâtului în sensul de a fi respinse capetele de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în procesul penal și a celor efectuate în prezentul proces civil sunt neîntemeiate. Se argumentează că dispozițiile C.proc.pen. asigură suficiente garanții pentru ca în cadrul procedurii penale o parte diligentă să-și poată recupera cheltuielile judiciare suportate, fără însă a se aminti și eventual comenta dispozițiile respective.
Acestea erau reprezentate la acel moment de art.193 alin.5 C.proc.pen. care prevedea că „în caz de achitare, partea vătămată, este obligată să plătească inculpatului și părții responsabile civilmente cheltuielile judiciare făcute de aceștia, în măsura în care au fost provocate de partea vătămată”. Având în vedere condițiile textului legal, este evident că aceste cheltuieli nu puteau fi acordate în procesul penal.
Textul impune acordarea acestor cheltuieli de către partea vătămată numai dacă au fost provocate de aceasta, ori, în speță, cheltuielile judiciare făcute de inculpat nu au fost provocate de partea vătămată. Aceste cheltuieli judiciare pot fi recuperate numai prin această acțiune, reprezentând evident o daună materială cauzată victimei erorii judiciare, existând legătură de cauzalitate între faptul ilicit cauzator de prejudicii și prejudiciu, deoarece aceste cheltuieli judiciare au fost provocate tocmai de declanșarea procedurilor judiciare penale împotriva sa.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată în prezentul dosar, s-a apreciat că acestea se acordă în temeiul art.453 Cod procedură civilă potrivit cărora singura condiție pentru acordarea cheltuielilor de judecată este ca partea care le solicită să fi câștigat procesul ( a pierde procesul înseamnă „culpa procesuală„ a celui obligat la aceste cheltuieli ). Partea care câștigă procesul nu este obligată să solicite cheltuielile de judecată pe cale separată ci, evident poate să facă acest lucru în cadrul procesului civil, instanța pronunțându-se asupra acestui capăt de cerere odată cu fondul.
În ceea ce privește susținerea pârâtului în sensul că nu se poate proba prejudiciul invocat drept beneficiu nerealizat de reclamant prin imposibilitatea de a obține venituri din munca pe care ar fi putut să o presteze în agricultură în străinătate, pe perioada lipsirii de libertate în mod nelegal, 07.07._11, se afirmă de către reclamant că aceasta este puțin prematură, întrucât s-a solicitat proba cu martori cu care să probeze această susținere, urmând ca instanța să decidă în urma administrării probatoriului.
Totodată, s-a considerat că prin înscrisurile depuse dar și prin martorii ce vor fi audiați, există suficiente argumente și indicii din care să rezulte măsura în care drepturile reclamantului, nu neapărat patrimoniale cum susține pârâtul, au fost afectate, astfel încât instanța de judecată să aprecieze în mod corespunzător cuantumul daunelor morale. În ceea ce privește jurisprudența CEDO invocată de pârât se precizează că daunele morale acordate de Curte prin aceste hotărâri nu vizează/nu sunt determinate de erori judiciare, ca în speța de față. În consecință, simpla calificare a despăgubirilor acordate de CEDO drept daune morale nu poate duce la concluzia că ar exista identitate inclusiv în ceea ce privește cauza juridică a acordării despăgubirilor. Prejudiciul invocat de reclamant nu se limitează la încălcarea art. 3 și 6 din Convenție. Încălcarea acestor drepturi fundamentale ale omului reprezintă doar o componentă a numeroaselor drepturi încălcate ca urmare a privării de libertate în mod nelegal.
În concluzie, reclamantul își menține cele arătate prin acțiune, și cu precizarea că pârâtul neagă existența oricărei suferințe a reclamantului și a familiei sale, pe parcursul procesului penal și a celor 279 de zile de privare de libertate în mod nelegal, considerând că daunele morale solicitate nu sunt cu nimic exagerate.
Și-a întemeiat răspunsul la întâmpinare pe dispozițiile art.504-506 Cod procedură penală și art.3, 5 și 6 CEDO.
În ședința publică din data de 26 martie 2014, reclamantul I. M. C., prin apărătorul ales a solicitat, în dovedirea pretențiilor solicitate, încuviințarea probei cu înscrisuri respectiv cele anexate cererii de chemare în judecată și probei testimoniale cu martori pentru a dovedi atât pretențiile materiale cât și cele morale pentru repararea prejudiciului cauzat prin erori judiciare, în acest sens fiind ascultați numiții Bucșenaru G. C., A. A., F. A. N. și O. P. A..
În ședința publică din data de 22 mai 2014, apărătorul reclamantului a depus la dosar decizia penală nr.571 din data de 11 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr._ prin care a fost revocată măsura arestării preventive în întregul acesteia și decizia penală nr.362 din 29 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr._/95/2010 în întregul acesteia prin care în baza art.11 punctul 2 lit.a C.pr.pen. rap. la art.10 lit.c C.pr.pen., a fost achitat inculpatul I. M. C..
Tot în aceeași ședință publică, instanța a apreciat necesar a fi depusă la dosar încheierea prin care a fost luată măsura arestării inculpatului I. M. C. la propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj în cursul urmării penale, încheierea prin care s-a respins recursul împotriva măsurii arestării preventive a inculpatului în situația în care s-a declarat recurs, încheierile prin care a fost prelungită măsura arestării preventive pe parcursul procesului până la revocarea măsurii, în măsura în care s-a solicitat prelungirea precum și declarația luată învinuitului (inculpatului) I. cu prilejul arestării acestuia, iar pentru termenul de judecată din data de 19 iunie 2014, au fost depuse înscrisurile solicitate din oficiu de către instanță.
Prin sentința civilă nr.114 din 19 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul Gorj - Sectia I Civilă, în dosar nr._, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul I. M. C., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 5000 lei reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate cu desfășurarea procesului penal, sumă ce urmează a fi actualizată în raport cu rata inflației până la data plății efective.
S-au respins petitele ce au ca obiect despăgubiri civile și daune morale, precum și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată ca nedovedită.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Trei sunt petitele cererii introductive de instanța formulata de reclamant si anume obligarea paratului la plata echivalentului in lei a sumei de 6300 euro reprezentând beneficiu nerealizat de reclamant prin imposibilitatea obținerii venitului in munca, urmare a lipsirii de libertate în mod nelegal, obligarea paratului la plata sumei de 5000 lei cheltuieli suportate in procesul penal cu onorarii de avocați, si obligarea paratului la plata sumei de 1.000.000 lei reprezentând daune morale plus dobânda legala de la data rămânerii definitive a hotărârii si pana la data plății.
Cele trei cereri vor fi analizate pe rând, în considerentele ce vor urma.
În urma examinării înscrisurilor de la dosarul cauzei, instanța a constatat că reclamantul a fost cercetat în stare de arest preventiv pentru infracțiunea de omor, prevăzută și pedepsită de art. 174 alin.1, art. 175 lit. i Cod Penal, asupra victimei Ciuteanu N., la data de 08.07.2010 reclamantul fiind arestat preventiv pe o perioadă de 29 de zile, prin încheierea cu nr. 53 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul cu nr._, fila 181.
Măsura arestului preventiv a fost prelungită până la data trimiterii în judecată a aceluiași reclamant prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J., ulterior în cursul cercetării judecătorești a fost menținută până la data de 11.04.2011, dată la care în urma recursului declarat de reclamant s-a dispus punerea de îndată în libertate a acestuia de sub puterea mandatului de arestare preventivă cu nr. 23 din 09.07.2010 emis de Tribunalul Gorj.
În urma soluționării pe fond a cauzei penale prin sentința penală cu nr. 197/15.11.2011 a fost condamnat inculpatul ( reclamant în cauza de față) în temeiul art. 174 alin.1, art.175 lit.i) Cpen., la 20 de ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzută de art. 64 alin.1, teze a II-a și lit.b) Cod penal, în baza art.71 Cod P. a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin.1, teza a II –a li lit.b) Cod Penal, în temeiul art. 88 Cpen s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului reținerea și arestul preventiv începând cu data de 07.07.2010 până la data de 11.04.2011, în baza art. 14 raportat la art.346 Cprpen a fost obligat inculpatul la câte 10.000 lei despăgubiri morale pentru fiecare dintre cele trei părți civile. A fost obligat același inculpat la o rentă globală în cuantum de 1400 lei pentru fiecare dintre părțile civile și o rentă periodică lunară în cuantum de 80 lei pentru fiecare din acestea începând cu data pronunțării și până la încetarea stării de nevoie, dar nu mai târziu de vârsta de 25 de ani, a fost respinsă cererea părților civile privind acordarea de despăgubiri materiale. În temeiul art. 191 alin.1 Cprpen a fost obligat același inculpat la 13.500 lei cheltuieli judiciare statului din care suma de_ lei cheltuieli judiciare efectuate la urmărirea penală și 800 lei onorariul avocat oficiu desemnat conform disp. art. 174 alin.3 Cod Penal.
Împotriva sentinței penale menționate a formulat apel reclamantul (inculpat în cauza penală) iar prin decizia penală cu nr. 362/29.11.2012 a fost admis apelul inculpatului, a fost respins ca nefondat apelul Parchetului declarat împotriva aceleiași sentințe penale, desființată în totalitate sentința penală și rejudecând, în temeiul art. 11 pct.2 lit.a) Cprpen raportat la art.10 lit.c) Cprpen a fost achitat inculpatul pentru infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 -175 lit. a) și i) Cod Penal. Decizia cu nr. 362/2012 pronunțată de Curtea de Apel C. a fost menținută prin decizia cu nr. 3419/05.11.2013 pronunțată de ÎCCJ în dosarul nr._ .Au fost respinse acțiunile civile formulate în procesul penal de părțile civile, constatându-se că inculpatul a fost arestat în cauză de la data de 07.07.2010 la data de 01.04.2011.
În continuare, instanța, observând încheierea prin care a fost luată măsura arestării preventive a învinuitului aflat în stare de reținere, a constatat că, instanța penală a reținut în motivarea acesteia, împrejurarea că se impune luarea măsurii arestării preventive, existând presupunerea rezonabilă că reclamantul este autor al infracțiunii pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală, că, pentru infracțiunea săvârșită legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, existând probe certe că lăsarea sa în libertate cel puțin la data luării măsurii prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce rezultă atât din gravitatea faptei comise, din modalitatea de comiterea a acesteia, rezonanța pe care a produs-o în rândul cetățenilor din comunitatea locală și nu în ultimul rând că există posibilitatea ca odată lăsat în libertate, inculpatul va încerca să zădărnicească aflarea adevărului în cauză, aspect care a rezultat din faptul că încă de la primele cercetări a determinat pe numitul A. G. să-și asume rolul de autor în comiterea faptei de omor asupra părții vătămate Ciuteanu N..
A mai reținut instanța că „măsura preventivă se impune cu necesitate din rațiuni de reprimare rapidă a stării de pericol create în comunitatea locală și pentru ca membrii acesteia să perceapă corect sensul transmis de autoritățile judiciare, că orice încălcare a ordinii de drept trebuie imediat sancționată privită ca parte componentă a art.6 din CEDO referitoare la previzibilitatea legii din perspectiva drepturilor conferite victimei și nu doar persoanei învinuite”. Ca și temei în drept, măsura arestării preventive a fost întemeiată pe disp. art. 148 lit. b și f Cprpen.
Împotriva măsurii adoptate de Tribunalul Gorj a formulat recurs inculpatul aflat în arest preventiv, iar prin încheierea cu nr.125/12.07.2010 a fost respins recursul formulat de inculpat(fila 184). Instanța de recurs a reținut că „în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 lit. b) și f) Cprpen, fiind începută urmărirea penală față de inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, împrejurarea că în fața organelor de urmărire penală numitul A. G. a declarat că ar fi săvârșit infracțiunea nefiind susținută de probe.”
Prin încheierile cu nr.60/21.07.2010, nr.64/30.08.2010, nr.73/30.09.2010, nr. 81/19.10.2010, nr.206/22.10.2010, nr.84/05.11.2010, nr.89/26.11.2010, nr.92/07.12.2010, nr.99/17.12.2010, nr.105/28.12.2010, încheierea pronunțată la data de 01.02.2011, încheierea pronunțată la data de 29.03.2011 a fost prelungită respectiv menținută măsură arestării preventive a inculpatului I. M. C., încheierile mai sus menționate fiind menținute în calea de atac a recursului prin deciziile pronunțate de Curtea de Apel C. ( filele 187-260).
Observând încheierile mai sus menționate, instanța civilă a reținut că la prelungirea măsurii arestului preventiv, instanța penală a reținut că „ se mențin temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive”, că în cauză, „având în vedere probele administrate, în mod corect s-a apreciat că există indicii temeinicie privind săvârșirea faptei de către inculpat, iar temeiul pentru care s-a dispus arestarea preventivă, art.148 lit.f) Cprpen există în continuare și nu s-a modificat”.
De asemenea, s-a mai arătat că în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale, test ADN de către Institutul de Medicină M. Minovici București, urmând a se stabili dacă probele biologice existente pe obiectele de îmbrăcăminte, cuțit, firul de păr și depozitul subunghial aparțin inculpatului I. M.. S-a apreciat că cercetarea inculpatului în stare de arest este justificată de „o veritabilă exigență de interes public și pentru protecția ordinei publice, că există posibilitatea ca prin punerea în libertate, acesta ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului, aspect ce rezultă din faptul că încă de la primele cercetări a determinat pe inculpatul A. G., unchiul său, să-și asume calitatea de autor al faptei de omor, că privarea temporară de libertate constituie o garanție a bunei desfășurări a procesului penal în condițiile în care există contradicții evidente între depozițiile inculpatului și a celorlalte persoane suspecte”.
S-a reținut astfel, analizându-se considerentele deciziilor prin care a fost respins recursul inculpatului, ca instanța penală a realizat evaluarea legalității măsurii arestării preventive dispuse împotriva inculpatului.
Măsura arestului preventiv a fost menținută până la data de 11.04.2012, dată la care urmare a recursului declarat de inculpat împotriva încheierii prin care a fost menținută măsura arestării preventive, s-a dispus în temeiul art.300/2 raportat la 160/b alin.2 Cprpen revocarea măsurii arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă potrivit deciziei penale cu nr. 571/11.04.2011, fila 261.
A reținut Curtea de Apel C. în considerentele deciziei că arestarea preventivă a inculpatului a fost dispusă pentru temeiurile prevăzute de art. 148 lit. b) și f) Cprpen, în sensul ca au existat date că inculpatul încearcă să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unei părți și a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.
Aceleași considerente menționează în continuare că „dacă inițial la luarea măsurii arestării preventive și ulterior pe parcursul urmăririi penale și al judecății au existat indicii de comitere a faptei de omor până la acel moment, de la acest moment procesual aceste indicii existente inițial nu s-au consolidat, ci dimpotrivă, astfel că nu se mai justifică menținerea arestării preventive”. De asemenea că până la acel moment luarea măsurii preventive a fost justificată și s-a întemeiat pe niște indicii rezultate din împrejurări de fapt, respectiv acela că inculpatul s-a certat în ziua respectivă cu victima și că s-a aflat în apropierea locului faptei și s-a prelungit, respectiv menținut în mod întemeiat, având în vedere necesitatea administrări unor probe esențiale pentru cauză, cum ar fi expertiza ADN, declarații de martori, confruntări ale făptuitorilor.
În considerentele aceleiași decizii, instanța superioară analizează probatoriul administrat în dosarul de fond de către Tribunalul Gorj, pentru ca în final să rețină că, în ceea ce privește temeiul prevăzut de art.148 lit.b) Cprpen, că acesta nu mai subzistă, având în vedere că nu mai subzistă indiciile de comiterea faptei de către inculpat, nu mai există nici date că inculpatul ar fi încercat să-l determine pe numitul A. G. să-și asume rolul de autor al omorului, atât acesta cât și martorul C. declarând că inculpatul i-a cerut lui A. să relateze cele ce se întâmplaseră.
În final, Curtea de Apel C., reține că la data analizei încheierii recurate nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului și nu au apărut nici temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, nemaiexistând indicii temeinicie de comitere a faptei de către acesta în sensul art.148 alin.1 raportat la art.143 alin.1 Cprpen, motiv pentru care s-a dispus revocarea măsurii arestării preventive.
Întemeindu-se pe art.504 C.pr.pen., reclamantul a solicitat în prezenta cauză ca S. R. să fie obligat la plata daunelor morale pentru trauma psihică și suferințele psihice prin care a trecut de-a lungul celor 279 zile de privare de libertate în mod nelegal dar și pe parcursul celor trei ani și jumătate cât a durat procesul penal, daune morale ce apreciază că sunt datorate ca urmare a îndelungatei perioade în care a fost privat de un drept fundamental, dreptul la libertate individuală recunoscut prin art.23 din Constituție.
In ceea ce privește cererea având ca obiect daune morale întemeiată pe răspunderea statului pentru eroare judiciara, temeiul juridic al reglementarii este art. 504 C.pr.pen devenit in urma modificării codului de procedura penala art.539 C.pr.pen, ce folosește generic noțiunea de paguba fără a face distincție intre prejudiciul patrimonial si cel nepatrimonial.
Potrivit art.539 C.pr.pen „are dreptul la repararea pagubei si persoana care in cursul procesului penal a fost privata nelegal de libertate. Privarea nelegală de liberate trebuie să fie stabilită după caz, prin ordonanța a procurorului, încheiere definitiva a judecătorului de drepturi si libertăți sau a judecătorului de camera preliminara, precum si prin încheiere definitiva sau hotărârea definitiva a instanței investita cu judecarea cauzei.
Textul nu aduce nici un element de noutate față de art.504 alin 2 C.pr.pen, in ceea ce privește condițiile pe care le reglementează, în contextul in care singurele modificări aduse textului de lege vizează în mod exclusiv echivalarea termenilor in raport de noile competente atribuite fie judecătorului de cameră preliminara, judecătorului de drepturi sau libertăți sau instanța de judecată, introduse odată cu modificarea codului de procedura penala. Cu alte cuvinte se constata că textul de lege se armonizează in ceea ce privește conținutul în raport de instituțiile nou introduse de codul de procedura penala, fără a stabili suplimentar, sau fără a modifica, condițiile necesare pentru existenta acestui caz ce instituie posibilitatea acordării de despăgubiri de către stat.
Art. 538 C.pr.pen. reprezintă o transpunere în dreptul intern a dispoziției art.3 din Protocolul nr.7 la Convenție potrivit căreia are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite pe motiv de eroare judiciară persoana care a fost condamnată definitiv, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare.
În cauză reclamantul a fost implicat într-o procedură penală având calitatea de inculpat, însă nu a fost condamnat definitiv la o pedeapsă, ci așa cum s-a menționat mai sus prin decizie definitivă pronunțată de ICCJ, acesta a fost achitat. Așadar, în ceea ce privește desfășurarea procedurii penale, nu a fost săvârșită o eroare judiciară potrivit dispozițiilor art. 504 alin.1 ( 538c.pr.pen ), în condițiile în care reclamantul nu a fost condamnat definitiv la o pedeapsă în legătură cu infracțiunea de omor, hotărârea de achitare fiind de natură a înlătura orice acuzații la adresa sa și de a-i oferi o satisfacție morală.
În continuare, a reținut instanța că potrivit dispozițiilor art.539 C.pr.pen, „are dreptul la repararea pagubei și persoana care în cursul procesului penal a fost privată nelegal de libertate”.
Esențial în analiza acestui text de lege și în aplicarea lui în cauza de față, este stabilirea caracterului nelegal al privării de libertate, acesta fiind cel care deschide calea unei acțiuni în justiție pentru a putea fi antrenată răspunderea statului.
S-a reținut în urma analizei deciziei de revocare a măsurii arestării preventive, că temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri au fost disp. art. 148 lit.b)și f) Cprpen.
Potrivit art.148 măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 143 și există vreunul din următoarele cazuri: b) există date când inculpatul încercară să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influențarea unei părți, a unui martor sau expert, ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă, lit.f) inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Analizând considerentele încheierii redate textual mai sus, instanța civilă a constatat că, inițial atât la luarea măsurii arestării preventive cât și ulterior, pe parcursul urmării penale și al judecății au existat indicii de comitere a faptei de omor de către inculpat, că la acel moment procesual ( data pronunțării deciziei) indiciile existente inițial nu s-au consolidat, ci dimpotrivă, astfel că menținerea arestării preventive a inculpatului nu a mai fost justificată. Măsura arestării preventive a fost justificata si s-a întemeiat pe niște indicii rezultate din împrejurări de fapt si s-a prelungit respectiv, menținut, in mod întemeiat, având in vedere necesitatea administrării unor probe esențiale pentru cauză. In concluzie s-a arătat că nu mai subzista temeiurile avute in vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului si întrucât nu au apărut temeiuri noi care sa justifice in continuare privarea de liberate, se impune revocarea măsurii arestării preventive.
Pe cale de consecință instanța a apreciat că nu se poate retine o privare de libertate si respectiv reținere nelegală, întrucât instanța penală nu a stabilit caracterul nelegal al acestei masuri. La baza măsurii preventive a stat împrejurarea că temeiul pentru care a fost arestat inculpatul subzista, aspect reliefat de către decizia Curții de Apel C.. Prin urmare împrejurarea ca reclamantul a fost arestat preventiv, iar ulterior a fost achitat in urma finalizării procesului penal, nu indica in mod necesar faptul că măsura preventiva nu a urmărit un scop legitim potrivit art.5 din CEDO.
O evaluare a legalității măsurii restrictive de libertate nu este îngăduita instanței civile in aplicarea disp. art. 538 C.pr.pen ( 504 alin 2 C.pr.pen ),decât în măsura în care instanța penala, a omis sa statueze asupra acestui aspect prin hotărârea care a avut ca efect înlăturarea stării de arest preventiv. Or, în speța din observarea considerentelor deciziei, instanța civila retine că, măsura arestării preventive dispusa împotriva reclamantului, a avut un caracter legal si aceasta constatare din perspectiva temeiului de drept indicat de reclamant conduce la concluzia că nu sunt îndeplinite cerințele legii pentru acordarea daunelor morale. In concluzie măsura arestării preventive nu poate fi apreciata ca nelegala, neexistând temei in acest sens.
Analizând cauza și din perspectiva cerințelor impuse de art. 5 din CEDO, instanța constată că în cazul reclamantului, aceste condiții au fost respectate de instanțele penale care au dispus luarea și menținerea acestei măsuri pe parcursul procesului penal, aspect pe care îl analizează însăși încheierea prin care s-a dispus punerea în libertate a inculpatului. Cu privire la acest aspect se observă mai întâi că, reclamantul nu identifică vreo asemenea posibilă încălcare a rigorilor impuse de art. 5 pe care îl invocă, în schimb, instanțele penale în rigoarea pe care o impune tocmai respectarea cerințelor impuse de acest articol au dispus prin încheierea din data de 11.04.2011 punerea in liberate a acestuia, în momentul în care au constatat că, probele cauzei impun aceasta măsură. În acest context, pronunțându-se tocmai asupra legalității măsurii preventive, instanța penală nu a făcut altceva decât să aplice cu consecvență dispozițiile ce disciplinează măsura de excepție a arestării preventive în cauza penală dedusă judecății, iar printr-o noua analiză să aprecieze că aceasta măsura nu mai subzista pentru viitor.
Soluția pe care instanța penală o dispune in fond asupra acuzației penale aduse inculpatului, nu poate conduce la concluzia ca instanța penală a dispus în aceasta cauză o hotărâre nelegală sau că a încălcat in final disp. Art.5 din CEDO.
Pentru aceste considerente instanța a apreciat că daunele morale întemeiate pe eroare judiciară nu se justifică.
În ceea ce privește sumele de bani, despăgubirile, la care reclamantul se consideră îndreptățit ca urmare a mediului ostil din penitenciar, unde a fost ars cu țigara de ceilalți deținuți si supus unui tratament degradant sau inuman, a apreciat instanța că din probatoriul administrat aceste aspecte nu sunt susținute de probe certe și care să ateste acest fapt. Astfel, mai întâi de toate se constată că reclamantul deși eliberat de mai bine de 3 ani din penitenciar, nu a formulat până la acest moment vreo plângere cu privire la aceste tratamente, astfel încât să se dea ocazia efectuării unei anchete efective din partea organelor competente ale statului, deși avea posibilitatea. In plus, afirmațiile făcute în acest sens de inculpat nu se întemeiază pe probe sau indicii care sa susțină o astfel de afirmație, iar declarațiile martorilor audiați la propunerea reclamantului nu fac altceva decât sa reproducă relatări ulterioare ale aceluiași reclamant, care nu pot avea valoarea unor probe certe. Totodată instanța a reținut că reclamantul nu a produs și alte probe, care să permită instanței să facă verificări în ceea ce privește modul de producere al acestora, momentul și mecanismul în care au fost create sau că acestea sunt urmare a presupuselor tratamente inumane sau degradante la care a fost supus pe timpul privării de liberate. Temeiul în drept pentru cererea având ca obiect despăgubiri rezultând din rele tratamente la care ar fi fost supus reclamantul pe parcursul detenției îl constituie disp. art 3 din CEDO, iar în măsura in care ar fi fost dovedite acestea s-ar fi datorat a fi plătite reclamantului independent de răspunderea ce ar fi putut fi angajata in sarcina statului pentru arestarea nelegala a acestuia, motiv pentru care instanța a apreciat a fi analizate separat.
Referitor la despăgubirile materiale reprezentând beneficiul nerealizat de reclamant prin imposibilitatea obținerii venitului din muncă pe care ar fi putut-o presta în străinătate, instanța a avut în vedere considerentele expuse de mai sus. Mai mult, s-a reținut că acestea nu au fost dovedite.
Martorii audiați arată că înainte de a se dispune măsura arestării reclamantului acesta lucra în G., același angajament urmând să-l aibă si ulterior ca muncitor sezonier, că lunar obținea un venit de 700 EURO. Însă în acest sens reclamantul nu a făcut dovada existentei vreunui contract cu un angajator din statul elen si nici măcar împrejurarea ca acesta a prestat efectiv munca remunerata anterior luării măsurii arestului preventiv, in condițiile în care în mod cert la luarea măsurii arestării preventive reclamantul se afla în țară
De altfel reclamantul nu a putut produce vreo dovada din care sa rezulte cu certitudine că a părăsit teritoriul țării. Posibilitatea de a obține o eventuală sumă de bani sau beneficii rezultând dintr-un eventual contract pentru existenta căruia nu produce vreo dovada, nu echivalează cu un prejudiciu cert ci eventual, care în plus exclude cheltuieli legate de hrana, întreținere și eventual cazare a acestuia. Așadar în condițiile inexistenței unui contract și a prestării efective a muncii în temeiul acestuia, instanța reține nu s-a dovedit nici cuantumul sumei solicitate.
În ceea ce privește cererea având ca obiect cheltuielile de judecata efectuate in cursul procesului penal, retine instanța că temeiul juridic îl reprezintă disp. art 193 alin 6 C.pr.pen, raportat la disp. art.274 c.pr.civ( in vigoare la aceea data).
Astfel potrivit art.193 C.pr.pen cheltuielile judiciare realizate in dosarele penale sunt in sarcina inculpatului sau a părții vatamane, după cum în cauza s-a pronunțat sau nu o soluție de condamnare sau de achitare, iar potrivit art.193 alin 6, in toate celelalte cazuri in care se solicita restituirea cheltuielilor judiciare ocazionate părților în cursul procesului penal se stabilește obligația de restituire potrivit legii civile. In cauza de față suntem în prezența acestei ultime situații, cauza penala fiind soluționată prin achitarea inculpatului în temeiul art 10 litera C.pr.pen, astfel cheltuielile de judecata ocazionate reclamantului se stabilesc potrivit legii civile conform disp. art 274 c.pr.civ.
Potrivit acestui din urma text, partea care cade în pretenții a fost obligată la cerere sa plătească cheltuieli de judecata, iar în speță acea parte căzută în pretenții este statul roman care potrivit prevederilor codului de procedura penala si principiului oficialității instituit de dreptul procesual penal este titularul acțiunii penale si cel care promovează acțiunea penala in procesele penale. Cum dosarul în care a fost pronunțată decizia definitivă cu nr.3419/5.11.2013 a ICCJ si în care s-au ocazionat reclamantului cheltuieli de judecata, a fost inițiat ca urmare a începerii urmăririi penale de către organele judiciare ale Statului R., acesta din urma este cel care calitatea de parte căzută în pretenții, deoarece prin decizie penala definitiva s-a stabilit că inculpatul nu este vinovat de săvârșirea faptei de omor calificat pentru care a fost cercetat.
Pe de altă parte instanța a reținut că disp art 2 C.pr.pen instituie calitatea Statului R. de titular al acțiunii penale. Din acest motiv este lipsita de relevanta existenta sau inexistenta culpei procesuale concrete a Statului R., întrucât procedându-se la achitarea inculpatului, în accepțiunea codului de procedura civilă, aceasta parte este căzuta în pretenții si nu se poate vorbi despre inexistenta unui text legal pentru a antrena obligația Statului R. de a plăti cheltuielile judiciare, art. 193 alin 6 C.pr.pen indicând expres acest temei legal si anume legea civila reglementata de art.274 c.pr.civ.
Totodată nu se poate susține că în speță, în condițiile în care nu sunt incidente disp. art 504-506 C.pr.pen. ( 539 C.pr.pen), nu există temei pentru antrenarea răspunderii Statului R. si cel din urma nu ar avea calitatea de achita daune decât in situația mai sus prezentata, deoarece în speță, temeiul răspunderii îl reprezintă art. 193 alin 6 C.pr.pen, iar calitatea procesuală decurge din acest text rap la art.274 c.pr.civ. Invocarea art 504 C.pr.pen nu are relevanta in cauza, acest text de lege reprezentând modalitatea de acoperire a prejudiciului ce decurge din erorile judiciare, ceea ce nu este cazul în speță, cu atât mai mult cu cât acest text nu exclude raportat la art. 6 din CEDO posibilitatea părții de a obține cheltuielile de judecată în cazul achitării.
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse instanța observând dovezile depuse la dosarul cauzei filele 41-42, a obligat pârâtul la plata sumei de 5000 lei cheltuieli de judecata.
Cererea de acordare a cheltuielilor de judecată solicitate cu ocazionarea prezentului dosar a fost respinsă, neexistând nicio dovada în acest sens.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C. – Administrația Județeană A Finanțelor Publice Gorj.
În motivarea apelului, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice în numele și pentru S. R. prin Direcția Generală Regională A Finanțelor Publice C. – Administrația Județeană A Finanțelor Publice Gorj a susținut că în mod greșit a fost obligat la cheltuielile de judecată avansate de reclamantul I. M. C. în cursul procesului penal.
Precizează pârâtul că atâta vreme cât instanța de fond respinge capetele de cerere cu privire la acordarea de despăgubiri civile și daune morale întemeiate pe eroare judiciară, în mod greșit admite capătul de cerere cu privire la cheltuielile de judecată, cu atât nai mult cu cât în cursul procesului penal S. R. nu a avut nicio calitate.
Reclamantul I. M. C. în apelul declarat a arătat că a fost privat de libertate în mod nelegal în perioada 07.07._11, sub acuzația de omor calificat, infracțiune prevăzută și sancționată de art. 174-175 lit. a și i C.pen. și, deși fusese revocată măsura arestării preventive de către Curtea de Apel C. încă din data de 11.04.2011 prin decizia nr. 571/11.04.2011 cu motivarea că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive și nu au apărut temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, nemaiexistând indicii temeinice de comitere a faptei de către acesta, Tribunalul Gorj, prin sentința nr.197/15.11.2011 a dispus condamnarea la 20 de ani închisoare și la 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 teza a Ii-a și lit. b C.pen., a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii acestor drepturi, inculpatul fiind obligat la daune morale, rentă globală și rentă lunară către părțile civile și la cheltuieli judiciare către stat.
Reclamantul invocă incidența dispozițiilor art. 504 alin. 2 C.proc.pen. potrivit cărora s are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.
In ceea ce privește felul și întinderea reparației, art. 505 impunea să se țină seama de durata privării de libertate, precum și de consecințele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate, reparația constând in plata unei sume de bani, din însăși denumirea Capitolului IV rezultând că se repară atât pagubele materiale, cât și daunele morale generate de privarea de libertate în mod nelegal.
Ca urmare a intrării în vigoare a dispozițiilor Noului Cod de procedură penală, prima instanță a constatat că acest temei juridic invocat de reclamant se regăsește în art. 539 alin. 1 și 2, 540, 541 Noul Cod de procedură penală.
Prima instanță a apreciat corect faptul că noile texte nu aduc nici un element de noutate în ceea ce privește condițiile pe care le reglementează, în contextul în care singurele modificări aduse textului vizează în mod exclusiv echivalarea termenilor în raport de noile competențe atribuite fie judecătorului de cameră preliminară, judecătorului de drepturi și libertăți sau instanței de judecată, introduse odată cu modificarea codului de procedură penală.
In mod surprinzător, după administrarea probatoriului, după repunerea cauzei pe rol și suplimentarea probelor, fără să fi existat vreo susținere în acest sens din partea pârâtului, statul român, sau a procurorului, Tribunalul Gorj repinge cererea de acordare a daunelor morale (și materiale) cu motivarea că măsura arestării preventive nu poate fi apreciată ca nelegală, neexistând temei în acest sens, astfel că nu avem deschisă calea unei acțiuni în justiție pentru a putea fi antrenată răspunderea statului în temeiul art. 539 N.C.proc.pen.
Cu alte cuvinte, fără a fi pusă în discuția părților excepția admisibilității acțiunii, fără a vorbi expres despre inadmisibilitate, dar cu o motivare clară în acest sens, Tribunalul Gorj, din oficiu, direct prin hotărâre, constată petitul nostru privind acordarea daunelor materiale și morale este inadmisibil, fiind respins.
Cu privire la daunele materiale reprezentând beneficiu nerealizat prima instanță reține că, trecând peste considerentele ce privesc practic inadmisibilitatea unui asemenea capăt de cerere, acestea nici nu ar fi fost dovedite.
In mod corect este admis capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor suportate de reclamant în procesul penal cu onorarii avocați, însă, in mod greșit acest capăt de cerere nu este întemeiat în drept pe dispozițiile art. 539 alin. 1 și 2, 540, 541 Noul Cod de procedură penală(ca o componentă a daunelor materiale solicitate) - fostul art. 504-506 C.procpen., ci exclusiv în temeiul art. 193 alin. 6 C.procpen. raportat la art. 274 C.proc.civ., în vigoare la data efectuării acestor cheltuieli.
Capătul de cerere privind cheltuielile de judecată este respins ca
nedovedit, deși la dosarul cauzei era depusă chitanța reprezentând .onorariu
avocat.
Hotărârea Tribunalului Gorj este netemeinică și nelegală., din următoarele motive;
1) Instanța a încălcat dreptul la apărare al reclamantului și, în general, dreptul la un proces echitabil, atâta timp cât nu a pus în discuția părților excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, cerere întemeiată în drept pe art. 504 alin. 2, 505, 506 C.procpen., actualele art. 539 alin. 1 și 2, 540, 541 Noul Cod de procedură penală. Consecința este că reclamantul nu a putut să-și formuleze o apărare în acest sens, mai ales în condițiile în care problema inadmisibilității acțiunii nu a fost ridicată nici de pârât (vă rugăm să observați în acest sens întâmpinarea formulată) și nici de reprezentantul Parchetului.
2) Tribunalul Gorj, interpretând art. 504 alin. 2, 505, 506 C.procpen., actualele art. 539 alin. 1 și 2, 540, 541 Noul Cod de procedură penală a pronunțat o hotărâre cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, motivarea fiind străină de natura pricinii, condiții în care dreptul la un proces echitabil al reclamantului a devenit unul iluzoriu.
In esență, tribunalul consideră greșit că în speță nu este o privare nelegală de libertate deoarece instanțele penale la luarea, prelungirea și menținerea măsurii preventive au constatat că se impunea luarea măsurii arestării întrucât exista presupunerea rezonabilă că reclamantul este autorul infracțiunii, că legea prevedea pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, existând probe certe că lăsarea sa în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce ar rezulta din gravitatea faptei comise, din modalitatea de comitere a acesteia, din rezonanța pe care a produs-o în rândul cetățenilor din comunitatea locală și nu în ultimul rând din faptul că ar fi existat posibilitatea ca odată lăsat în libertate, inculpatul ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului in cauză, aspect ce ar fi rezultat inițial prin faptul că ar fi determinat pe numitul A. G. să-și asume rolul de autor în comiterea faptei de omor asupra părții vătămate Ciuteanu N., subzistând temeiurile prevăzute de fostul art. 148 lit. b și f C.procpen. pe toată această perioadă, până ce prin decizia penală nr. 571/11.04.2011, Curtea de Apel C. a revocat măsura arestării cu motivarea că la acel moment procesual indiciile existente inițial nu s-au consolidat, ci dimpotrivă, astfel că nu se mai justifică menținerea măsurii arestării, nemaiexistând indicii de comitere a faptei de către inculpat și nici date că ar fi încercat să-1 determine pe numitul A. să-și asume rolul de
autor al omorului.
Tribunalul Gorj, interpretând art. 504 alin. 2, 505, 506 C.proc.pen., actualele art. 539 alin. 1 și 2, 540, 541 Noul Cod de procedură penală a pronunțat o hotărâre cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, motivarea fiind străină de natura pricinii deoarece art. 504 alin. 3 prevede că privarea de liberate în mod nelegal trebuia stabilită prin hotărâre definitivă de achitare.
Conform motivării primei instanțe, tocmai hotărârii definitive de achitare nu îi este acordată nici o importanță deși aceasta era singura, în speța noastră, din care rezulta caracterul nelegal al arestării.
Esența reparării pagubei în cazul privării de libertate în mod nelegal constă tocmai în faptul că instanța penală a constatat definitiv că persoana arestată nu a săvârșit infracțiunea de care era acuzată, astfel că temeiurile avute în vedere la luarea, prelungirea sau menținerea măsurii arestării, constatate prin încheierile instanțelor penale sunt contrazise definitiv, dovedindu-se definitiv că nu au existat niciodată acele temeiuri și că nu ar fi trebuit niciodată să se fi luat măsura arestării față de reclamant.
Hotărârea definitivă de achitare dovedește că în cazul inculpatului nu au existat niciodată vreunul din temeiurile reținute inițial: că nu a săvârșit fapta, că nu a încercat să zădărnicească aflarea adevărului, că lăsarea sa în libertate nu prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
Este absurd și contrar acestei instituții juridice să se considere că, deși a fost achitat definitiv pe temeiul că fapta nu a fost săvârșită de inculpat, acesta a fost arestat în mod legal.
Este o contradicție în termeni: o persoană nevinovată, în nici un stat democratic, nu poate fi arestat în mod legal.
Art. 504 alin. 3 enumera și alte acte prin care poate fi stabilit caracterul nelegal al privării sau restrângerii de libertate, precum ordonanța procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, ordonanța procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, hotărârea instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, sau hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal.
Este evident că se face această enumerare având în vedere că procesul penal are mai multe faze, însă, în fiecare speță în parte, trebuie să ne raportăm la acel act care corespunde fazei în care a ajuns procesul penal.
In consecință, în speță, atâta timp cât inculpatul a fost trimis în judecată, procesul parcurgând etapa judecății în primă instanță, în apel și în recurs, instanța civilă trebuia să se raporteze la actul corespunzător acelei etapei a procesului penal în care s-a dat o soluție definitivă, respectiv hotărârea definitivă de achitare dată în recurs de Înalta Curte de Casație și Justiție.
3) Înalta Curte de Casație și Justiție a fost constantă în a stabili că sunt îndeplinite condițiile art. 504 alin. 2 și 3 C.proc.pen. având în vedere soluția pronunțată, de achitare, prin hotărâre definitivă, aspect ce rezultă implicit din soluția pronunțată, nefiind necesară constatarea în mod expres a nelegalității măsurilor restrictive sau privative de libertate prin hotărârea definitivă de achitare. S-a arătat că simpla existență a hotărârii de achitare, indiferent în ce temei, așa cum s-a statuat prin Decizia Curții Constituționale nr. 45/1998, conduce la concluzia că lipsirea de libertate a fost ilegală, făcând admisibilă acțiunea în despăgubiri.
In acest condiții, lămurite definitiv de instanța supremă, și chiar de ceva vreme, hotărârea Tribunalului Gorj este vădit nelegală.
Nici una din instanțele penale care au luat, au prelungit sau au menținut măsura arestării preventive, nu s-a pronunțat și nici nu putea să se pronunțe prin acele hotărâri, in acele momente, cu privire la vinovăție inculpatului, aceste complete de judecată neputând pronunța, potrivit C.proc.pen., soluții pe fond de condamnare sau achitare. Tocmai de aceea instanța civilă trebuie să se raporteze la hotărârea definitivă de achitare în stabilirea caracterului nelegal al privării de libertate, dacă s-a ajuns în această etapă a procesului penal, singura în măsură să stabilească vinovăția sau nevinovăția unei persoane.
Reclamantul învedereazăconsiderentele Deciziei nr.5292/24.09.2004, pronunțată de înalta Curte de Casație si Justiție în dosarul nr. 4799/2002:
„Este de reținut în primul rând că infirmarea soluției instanței de fond de respingere a acțiunii este pe deplin justificată. Eludând prevederile legale incidente, tribunalul a motivat că infracțiunea fiind flagrantă, arestarea preventivă era obligatorie, astfel încât inculpatul reclamant, deși achitat ulterior, nu are dreptul la despăgubiri. O asemenea concepție ar duce la concluzia, imposibil de acceptat din punct de vedere loșic și juridic, că prevederile art. 504 C.procpen. nu se aplică în cazul infracțiunilor flagrante pentru care s-a dispus achitarea".
În această speță, ÎCCJ a menținut ca fiind legală și temeinică decizia Curții de Apel București care „ a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile irt 504 C.procpen. deoarece împotriva inculpatului s-a luat o măsură preventivă Iar la finalul procesului, în mod irevocabil, acesta a fost achitat".
Se remarcă faptul că ÎCCJ nu s-a raportat la hotărârile prin care a fost luată, prelungită sau menținută măsura arestării preventive timp de 7 luni, ci doar Ia hotărârea definitivă de achitare, așa cum este normal.
Precizează reclamantul că cererea de chemare în judecată nu a fost întemeiată pe art. 504 din. 1 C.proc.pen.(actualul art. 538 N.C.proc.pen.) astfel că toate comentariile primei instanțe cu privire la acest temei juridic nu au legătură cu speța.
Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 504 alin. 2 și 3 C.procpen., 505, 506 C.proc.pen. (actualele art. 539,540, 541 N.C.proc.pen.).
Insă, comparând cele două situații care îndreptățesc o persoană să primească despăgubiri, observăm că și situația reglementată de art. 504 alin. 1 C.proc.pen. impune drept condiție obținerea în urma rejudecării tot a unei hotărâri definitive de achitare.
In situația reglementată de art. 504 alin. 2 și 3 C.proc.pen., chiar dacă nu se ajunge la o condamnare definitivă, legea face trimitere la stabilirea caracterului nelegal al privării de libertate tot prin raportare la obținerea unei hotărâri definitive de achitare.
Considerăm că în ambele situații, obținerea hotărârii definitive de
achitare are aceeași relevanță, respectiv dovedește caracterul nelegal al privării de libertate și dă dreptul la despăgubiri.
Reclamantul invocă încă un argument în sensul admisibilității acțiunii, și anume dacă ar considera corectă teoria Tribunalul Gorj, anume faptul că instanțele penale au constatat caracterul legal și temeinicia privării de libertate prin aceea că au luat, prelungit și menținut această măsură, ar însemna ca acțiunea să fie prescrisă.
Tribunalul Gorj se raportează în ceea ce privește stabilirea caracterului legal/nelegal al privării de libertate la încheierile de prelungire ale măsurii preventive, însă art. 506 alin. 2 prevedea că acțiunea poate fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive a hotărârilor instanțelor de judecată sau a ordonanțelor procurorului, prevăzute de art. 504, ori Tribunalul Gorj nu constată că acțiunea ar fi prescrisă, ceea ce înseamnă că s-a raportat în calcularea termenului Ia hotărârea definitivă de achitare.
6) Raportat la dispozițiile art. 505 alin. 1 C.proc.pen.(actuaIul 540 alin. 1
Noul Cod de procedură penală) instanțele naționale au motivat că acele criterii în funcție de
care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit și
consecințele produse asupra persoanei ori familiei celui privat de libertate șe
analizează în circumstanțele particulare ale fiecărei cauze..
Printre aceste circumstanțe am invocat și tratamentul inuman și degradant din mediul în care a fost privat de libertate reclamantul, circumstanță pe care Tribunalul Gorj a analizat-o în mod nelegal separat, considerând că astfel de consecințe(prejudicii) nu ar putea fi invocate în temeiul art. 504-505 C.proc.pen.
Condițiile din mediul penitenciar românesc sunt de notorietate națională și internațională astfel că, în temeiul art. 255 alin. 2 C.proc.civ. rugăm instanța de apel, dacă va considera că nu am adus noi suficiente probe în acest sens, având în vedere și posibilitatea obiectivă de a aduce alte probe, să decidă că nu mai sunt necesare dovedirea acestora, cu atât mai mult cu cât aceste condiții nu au fost contestate de pârât.
In primul rând, consideră că tratamentul inuman și degradant constituie una din consecințele privării de libertate, deci această împrejurare trebuia avută în vedere în mod obligatoriu de instanță, chiar în temeiul art. 504-505 C.proc.pen.
In al doilea rând, a produs probe în acest sens, probe ignorate de Tribunalul Gorj, și anume: Raportul privind vizita în Penitenciarul de Minori și Tineri C. întocmit de APADOR-CH și Raportul intitulat „în așteptarea normalității - Reforma penitenciarelor din România rămâne un imperativ" întocmit de Institute for War and Peace Reporting în care se concluzionează că „Nici unul din penitenciarele românești nu îndeplinește normele europene în ceea ce privește standardele de locuire, siguranță și confort al deținuților".
A anexat un extras din „Documentul de politică publică privind îmbunătățirea condițiilor de detenție" emis de ANP în aprilie 2011, în care se arată că problema supraaglomerării și alte probleme din penitenciare se mențin, fiind amintite condamnările României la CEDO pentru nerespectarea condițiilor de detenție în perioada 2008-2010, specificându-se că „urmare a numărului mare de cauze pe rolul CEDO, în care statul român este incriminat cu privire la condițiile de detenție, s-a emis ipoteza unei probleme sistemice care vizează sistemul penitenciar și care ar putea face obiectul elaborării și aplicării unei proceduri de hotărâre pilot a Curții Europene". Acesta este confirmat prin declarații de presă ale reprezentanților ANP privind condițiile din penitenciare, dintre care una anexată și la prezenta cauză.
A anexat și Expunerea de motive a Legii privind amnistierea unor infracțiuni și grațierea unor pedepse din octombrie 2012, din care rezultă încă o dată, problema generală a sistemul penitenciar privind supraaglomerarea.
I-a fost încălcat reclamantului I. în acest fel și dreptul ele a nu fi supus unui tratament inuman și degradant art. 3 din CEDO), ceea ce i-a cauzat evident și suferințe fizice, nu numai psihice.
In mod neîntemeiat prima instanță a considerat că oricum nu am dovedit prestarea efectivă de către reclamant a vreunei munci în G. în condițiile în care nu a existat un contract de muncă, retinându-se ca nedovedit cuantumul sumei solicitate și nici părăsirea teritoriului țării. Chiar și în situația în care într-adevăr nu s-ar fi dovedit în concret cuantumul sumei solicitate, prima instanță tot avea posibilitatea să se raporteze, considerăm noi, la nivelul salariului minim pe economie.
Instanța pur și simplu a ignorat declarațiile martorilor audiați care au declarat că s-a muncit „la negru^acesta fiind motivul petru care nu am putut depune un asemenea contract.
Insă, prestarea acestei munci și veniturile obținute, înainte de arestare și după punerea în libertate am dovedit-o cu acești martori care au lucrat în G. împreună cu reclamantul.
Susține reclamantul că deși prima instanță a admis în mod
corect capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor din procesul penal, nu a reținut ca temei juridic art. 539 alin. 1 și 2, 540, 541 Noul Cod de procedură penală(ca o componentă a daunelor materiale solicitate) - fostul art. 504-506 C.proc.pen., ci exclusiv art. 193 alin. 6 C.proc.pen. raportat la art. 274 C.proc.civ., în vigoare la data efectuării acestor cheltuieli.
Capătul de cerere privind cheltuielile de judecată este respins greșit ca
nedovedit, deși la dosarul cauzei era depusă chitanța reprezentând onorariu
avocat, la fila 106.
Cu privire la cuantumul daunelor morale, reclamantul invocă o hotărâre recentă pronunțată de Tribunalul Gorj prin sentința nr. 47/19.03.2013, în dosarul nr._/95/2012, menținută prin Decizia Curții de Apel C. nr. 9304/06.11.2013, pe care o și depune la dosarul cauzei:
„... Respectând un principiu al proporționalității cu luarea în considerare și a practicii instanței supreme în materie, a practicii Curții Europene a drepturilor omului se apreciază că un cuantum de 1000 lei pentru fiecare zi de arestare nelegală și respectiv reținere nelegală acoperă prejudiciul suferit de reclamantă, astfel încât suma de 9000 lei constituie o reparare normală a unui prejudiciu mor ah în condițiile în care nu se dovedesc aspecte deosebite care țin de o poziție socială specială a reclamantei, de agravarea unei anumite stări de sănătate sau deteriorarea statutului social...".
In ceea ce privește paguba materială invocată, aceasta are mai multe componente.
In primul rând, a solicitat obligarea pârâtului la plata echivalentului în lei al sumei de 6300 euro reprezentând beneficiu nerealizat de reclamant prin imposibilitatea de a obține venituri din munca pe care ar fi prestat-o în agricultură, în străinătate, pe perioada lipsirii de libertate în mod nelegal, 07.07._11.
Precizează că în perioada ianuarie 2010 - mai 2010 reclamantul I. M. C. fusese plecat la muncă în G. unde prestase muncă în agricultură (cules de portocale, încărcat lăzi de portocale, jumulit de buruieni...), având un venit net lunar de 700 euro.
Reclamantul trebuia să plece din nou în G. pentru a desfășura aceleași activități, însă, fiind lipsit de libertate în perioada 07.07._11, nu a mai putut obține nici un fel de venit de natura celui pe care îl prestase și pe care urma să îl presteze în continuare.
După ce a fost pus în libertate, reclamantul a fost plecat de mai multe ori în G., însă pe perioade scurte de timp, deoarece trebuia să se prezinte la termenele de judecată din procesul penal pentru a-și dovedi nevinovăția.
In luna noiembrie 2013 reclamantul a plecat din nou în G., unde
desfășoară aceleași activități în agricultură pe carele-ar fi putut efectua și în
perioada în care a fost privat de libertate.
Suma de 6300 euro (700 euro x 9 luni) reprezintă veniturile pe care reclamantul le-ar fi realizat cu certitudine pe perioada lipsirii de libertate în mod nelegal, 07.07._11, beneficiu nerealizat de victimă ca urmare a acestei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii(privarea de libertate în mod nelegal), fiind cunoscut că principiul general este acela al reparării integrale a prejudiciului cauzat de fapta ilicită, nu numai prejudiciul efectiv, ci și beneficiul nerealizat de victima faptei ilicite.
In al doilea rând, paguba materială este reprezentată de suma 5000 lei reprezentând cheltuieli suportate în procesul penal cu onorarii avocați, sumă pe care vă rugăm să o actualizați cu rata inflației de la data efectuării acestor cheltuieli, respectiv 1000 lei de la data de 28.10.2010, 1000 lei de la data de 21.02.2011, 1000 lei de la data de 16.11.2011, 2000 lei de la data de 31.03.2013 și până la data plății efective a sumei de către pârât.
In ceea ce privește daunele morale, solicită obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000.000 lei RON, plus dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la data plății, având în vedere trauma psihică și suferințele fizice prin care au trecut reclamantul I. M. C. și familia sa de-a lungul celor 279 de zile de privare de libertate în mod nelegal, dar și pe parcursul celor 3 ani și jumătate cât a durat procesul penal, precum și consecințele produse asupra persoanei și familiei sale, suma solicitată este pe deplin justificată.
Daunele morale sunt datorate ca urmare a îndelungatei perioade în care reclamantul a fost privat de un drept fundamental, dreptul la libertate individuală, recunoscut ca atare prin art. 23 din Constituția României, drept inalienabil al ființei umane și o valoare primordială într-o societate democratică.
Suprimarea acestui drept a afectat și alte drepturi fundamentale precum dreptul la liberă circulație, în țară și în străinătate, dreptul la viață intimă, familială și privată, libertatea de reuniune, asociere și exprimare.
Suprimarea acestor drepturi fundamentale sunt prin ele însele cauzatoare de suferințe psihice și fizice, însă, în cazul concret al reclamantului, suferința sa și a familiei sale a fost accentuată de următoarele aspecte:
-larga mediatizare a arestării sale și a procesului penal în care era
acuzat de omor, imaginile în care reclamantul este plimbat cu cătușe la mâini apărând în foarte multe ziare, inclusiv la televiziuni, fiind redate și declarații ale organelor de urmărire penală în sensul vinovăției sale și a caracterului nesincer al declarațiilor sale, deși reclamantul trebuia să se bucure de prezumția de nevinovăție, iar urmărirea penală ar fi trebuit să aibă un
caracter nepublic, în nici un caz să fie atât de „publică";
Reclamantul a fost privat de libertate în spațiul de arest preventiv al IPJ Gorj și în Penitenciarul de Minori și Tineri C..
Privarea de libertate în mod nelegal și procesul penal au avut un efect negativ asupra familiei care locuiește într-o zonă afectată de alunecări de teren - ., jud. Gorj, și care a fost forțată să locuiască în aceeași casă afectată de crăpături, în care pică tencuiala, iar geamurile și ușile nu se mai închid bine, deoarece nu au mai avut posibilitatea materială de a continua/extinde construcția (locuința) formată dintr-o singură cameră, primită la data de 04.12.2006 ca urmare a Programului guvernamental de reconstruire a caselor de locuit afectate de calamități naturale, aflată în Târgu Cărbunești, .(mama reclamantului), concubinul acesteia, I. M. C. (reclamantul), I. M.(sora reclamantului) și prietenul acesteia(actualmente soț) nu puteau locui într-o singură cameră.
Așadar, o altă consecință asupra familiei a fost înrăutățirea situației materiale și a condițiilor de trai(inclusiv locative) deoarece toate economiile ce erau destinate extinderii locuinței au fost alocate pentru cheltuieli în procesul penal, onorarii avocat, inclusiv transport și alte cheltuieli conexe pentru cele 20 de termene în primă instanță la Tribunalul Gorj, 8 termene în apel la Curtea de Apel C. și 4 termene în recurs la ÎCCJ București.
Se mai adaugă deplasări la locul de detenție pentru a fi aduse pachete sau la Curtea de Apel C. pentru recursurile exercitat împotriva luării, prelungirii, menținerii și verificării legalității măsurii preventive a arestării.
Familia sau inculpatul nu au păstrat bonuri sau chitanțe pentru aceste deplasări, însă acestea au fost efectuate cu certitudine, prezența inculpatului și a apărătorului său fiind consemnată în încheierile de ședință. Chiar și în aceste condiții, aceste numeroase deplasări au fost de natură a spori suferința reclamantului și a familiei sale și pot fi avute în vedere la aprecierea cuantumului daunelor morale. Tot la aprecierea cuantumului daunelor morale vă rog să aveți în vedere și faptul că pe parcursul procesului penal, ulterior punerii în libertate, posibilitatea obținerii unor venituri normale din munca în străinătate a fost afectată de desele întreruperi ale activității pentru prezența la termenele de judecată, pe lângă costurile inerente de transport G.-România și retur.
Având în vedere practica ICCJ, consideră că suma solicitată drept daune morale, respectiv 1 000 000 lei RON(un milion lei), este justificată.
Dovada o face cu înscrisurile depuse și martorii deja audiați.
In drept, își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 504-506 C.proc.pen.(actualele art.
:39 alin. 1 și 2, 540, 541 Noul Cod de procedură penală), art. 3, 5 și 6 CEDO, art.
-61 alin. 1 și 2, art. 466-482 C.proc.civ.
La dosarul primei instanțe a depus: articole de presă privind .criminalul" din R. și „vinovăția" acestuia, fotografii ale acestuia din presă cu cătușe la mâini, sentința penală definitivă, decizia Curții de Apel C., încheierile de luare, prelungire, menținere și revocare a măsurii preventive a arestării, încheierea prin care a fost respinsă cererea de administrare a probei privind audierea CD-urilor ce conțineau convorbirile purtate între cei patru suspecți inițiali în arestul IPJ Gorj, extrase de pe portalul instanțelor de judecata, extras din expertiza ADN, rezultatele unor investigații ale ANP privind condițiile din penitenciare, unele dintre acestea cu referire expresă la Penitenciarul pentru Minori și Tineret C., Expunerea de motive a legii privind amnistia și grațierea, declarații în presă ale reprezentanților ANP, Adeverința nr. 1250/11.06.2012, caracterizare, proces-verbal nr._/04.12.2006, fotografii privind condițiile de locuit, carte de identitate, chitanțe privind onorarii avocat, practică judiciară.
Apelurile sunt fondate.
Prin acțiunea introdusă pe rolul Tribunalului Gorj – Secția I Civilă - la data de 20 ianuarie 2014 și înregistrată sub nr._, reclamantul I. M. C. a chemat în judecată pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
- obligarea pârâtului la plata echivalentului în lei al sumei de 6.300 euro, la cursul oficial al B.N.R., de la data plății, reprezentând beneficiu nerealizat de reclamant prin imposibilitatea de a obține venituri din munca pe care ar fi putut să o presteze în agricultură, în străinătate, pe perioada lipsirii de libertate în mod nelegal, 07.07._11, plus dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la data plății ( pagubă materială ) ;
- obligarea pârâtului la plata sumei de 5.000 lei reprezentând cheltuieli suportate în
procesul penal cu onorarii avocați ( pagubă materială ), sumă actualizată cu rata inflației de la data efectuării acestor cheltuieli, respectiv 1.000 lei de la data de 28.10.2010, 1.000 lei de la data de 21.02.2011, 1.000 lei de la data de 16.11.2011, 2.000 lei de la data de 31.03.2013 și până la data plății efective de către intimată ( pagubă materială ) ;
- obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000.000 lei RON reprezentând daune morale,
plus dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la data plății ;
- obligarea pârâtului la plata sumei de 2.000 lei reprezentând onorariu avocat pentru
asistență și reprezentare juridică în fața Tribunalului Gorj .
În motivare, reclamantul a arătat că a fost privat de libertate în mod nelegal în perioada 07.07._11, sub acuzația de omor calificat, infracțiune prevăzută și sancționată de art.174-175 lit.a și i Cod penal și, deși fusese revocată măsura arestării preventive de către Curtea de Apel C. încă din data de 11.04.2011 prin decizia nr. 571/11.04.2011 cu motivarea că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive și nu au apărut temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, nemaiexistând indicii temeinice de comitere a faptei de către acesta, Tribunalul Gorj, prin sentința nr.197/15.11.2011, a dispus condamnarea la 20 de ani de închisoare și la 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 teza a II-a și lit. b Cod penal, a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii acestor drepturi, fiind obligat și la daune morale, rentă globală și rentă lunară către părțile civile și la cheltuieli judiciare către stat.
A precizat reclamantul că în ceea ce privește felul și întinderea reparației, art.505 impune să se țină seama de durata privării de libertate, precum și de consecințele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate, reparație constând în plata unei sume de bani, din însăși denumirea capitolului IV rezultând că se repară atât pagubele materiale, cât și daunele morale generate de privarea de libertate în mod nelegal.
În ceea ce privește paguba materială invocată, aceasta are mai multe componente. În primul rând, a solicitat obligarea pârâtului la plata echivalentului în lei al sumei de 6300 euro reprezentând beneficiu nerealizat prin imposibilitatea de a obține venituri din munca pe care ar fi prestat-o în agricultură, în străinătate, pe perioada lipsirii de libertate în mod nelegal, 07.07._11, cu precizarea că în perioada ianuarie 2010 – mai 2010 a fost plecat la muncă în G. unde prestase muncă în agricultură. După ce a fost pus în libertate, reclamantul a fost plecat de mai multe ori în G., însă pe perioade scurte de timp, deoarece trebuia să se prezinte la termenele de judecată din procesul penal pentru a-și dovedi nevinovăția.
Suma de 6300 euro ( 700 euro x 9 luni ) reprezintă veniturile pe care reclamantul le-ar fi realizat pe perioada lipsirii de libertate în mod nelegal, beneficiu nerealizat de victimă ca urmare a acestei fapte ilicite, cauzatoare de prejudicii, fiind cunoscut că principiul general este acela al reparării integrale a prejudiciului cauzat de fapta ilicită, nu numai prejudiciul efectiv, ci și beneficiul nerealizat de victima faptei ilicite.
În ceea ce privește daunele morale, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000.000 lei RON, plus dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la data plății, având în vedere trauma psihică și suferințele fizice prin care a trecut reclamantul și familia sa de-a lungul celor 279 de zile de privare de libertate în mod nelegal, dar și pe parcursul celor 3 ani și jumătate cât a durat procesul penal, precum și consecințele produse asupra persoanei și familiei sale, suma solicitată fiind pe deplin justificată.
A menționat reclamantul că daunele morale sunt datorate ca urmare a îndelungatei perioade în care a fost privat de un drept fundamental, dreptul la libertate individuală, recunoscut ca atare prin art.23 din Constituția României, drept inalienabil al ființei umane și o valoare primordială într-o societate democratică, iar suferința sa și a familiei a fost accentuată de următoarele aspecte:
- larga mediatizare a arestării sale și a procesului penal în care era acuzat de omor, imaginile în care reclamantul este plimbat cu cătușe la mâini apărând în foarte multe ziare, inclusiv la televiziuni, fiind redate și declarații ale organelor de urmărire penală în sensul vinovăției sale și a caracterului nesincer al declarațiilor, deși trebuia să se bucure de prezumția de nevinovăție, iar urmărirea penală ar fi trebuit să aibă un caracter nepublic, în nici un caz să fie atât de publică.
- infracțiunea de care era acuzat – omor calificat – una din cele mai grave infracțiuni și cel mai drastic pedepsite în Codul penal, pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea între 15 și 25 de ani iar gândul la această posibilă pedeapsă, la durata pentru care putea fi lipsit de libertate deși era nevinovat, întărite și de condamnarea în primă instanță la 20 de ani de închisoare au accentuat permanent trauma psihică a reclamantului și familiei sale, acuzația de omor afectând viața socială a tuturor membrilor familiei.
- vârsta fragedă la care reclamantul a fost smuls din mediul familial și plasat în mediul penitenciar alături de adevărați infractori, cu adevărat periculoși, respectiv 18 ani – elev -, impactul psihic asupra reclamantului care abia ieșise din minorat fiind unul foarte puternic .
- tratamentul la care a fost supus de către unii deținuți – reclamantul fiind ars cu țigara, bătut sau curentat pentru amuzamentul acestora, aspecte pe care însă nu le-a putut relata în timpul privării de libertate tocmai pentru a nu primi un tratament și mai dur din partea deținuților, în acest mediu funcționând foarte eficient „legea tăcerii”.
- situația concretă a mediului penitenciar din România, care este suprapopulat, condițiile fiind improprii, având în vedere numărul deținuților la suprafața alocată, igiena necorespunzătoare, plasarea deținuților fumători alături de cei nefumători.
A mai precizat reclamantul că i-a fost încălcat dreptul de a nu fi supus unui tratament inuman și degradant, ceea ce a cauzat evident și suferințe fizice, nu numai psihice:
- pierderea unor probe de la dosarul penal, absența unor probe esențiale de la dosarul
de urmărire penală, probe care au fost solicitate primei instanțe, însă respinse cu o motivare superficială, acestea reprezentând și încălcarea dreptului la un proces echitabil și o accentuare a suferinței psihice prin prelungirea nejustificată a privării nelegale de libertate și diminuarea șanselor de a-și dovedi nevinovăția, dovada fiind însăși condamnarea dată de Tribunalul Gorj la 20 de ani de închisoare.
Reclamantului și membrilor familiei sale ( mamă, soră, cumnat ) le-au fost lezate în mod evident onoarea și demnitatea prin acuzația de omor calificat, prin arestarea preventivă, toate accentuate de larga mediatizare în presă.
O altă consecință asupra familiei a fost înrăutățirea situației materiale și a condițiilor de trai deoarece toate economiile ce erau destinate extinderii locuinței au fost alocate pentru cheltuieli în procesul penal, onorarii avocat, inclusiv transport și alte cheltuieli conexe pentru cele 20 de termene în primă instanță la Tribunalul Gorj, 8 termene în apel la Curtea de Apel C. și 4 termene în recurs la ÎCCJ București. Se mai adaugă deplasări la locul de detenție pentru a fi aduse pachete sau la Curtea de Apel C. pentru recursurile exercitate împotriva luării, prelungirii, menținerii și verificării legalității măsurii arestării preventive a arestării.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.504-506 Cod procedură penală, art.3, 5 și 6 CEDO.
Prin sentința civilă nr.114 din 19 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr._ s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul I. M. C. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice cu sediul în București.
A fost obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 5000 lei reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate cu desfășurarea procesului penal, sumă ce urmează a fi actualizată în raport cu rata inflației până la data plății efective.
S-au respins petitele ce au ca obiect despăgubiri civile și daune morale.
S-a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată ca nedovedită.
Soluția pronunțată de tribunal este nelegală, întrucât indiferent de modificarea în timp a conținutului art.539 cod procedură penală, examinat cronologic și restrictiv de către prima instanță, scopul urmărit constant prin acest text de lege este acela de materializare a principiului constituțional potrivit căruia statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvârșite în procesele penale.
Astfel, potrivit art.539 C. proc. pen., are dreptul la repararea pagubei și persoana care în cursul procesului penal a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal. Privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanță a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanță a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art.10 alin. (1) ori prin hotărâre a instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzuta în art.10 alin. (1) lit j).
Din momentul în care România a devenit parte contractantă a Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, textele de lege care vizează drepturi și garanții care fac obiectul de reglementare al acestei convenții se interpretează în conformitate cu dispozițiile acesteia, potrivit principiului preeminenței dreptului internațional, consacrat de dispozițiile art. 11 și ale art. 20 din Constituția României.
Or, dreptul la libertate și siguranță este garantat de art. 5 din Convenție, care în par. 1 lit. c) prevede că nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepția cazului în care a fost arestat sau reținut în vederea aducerii în fața autorității judiciare competente, sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o acțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.
Dreptul la despăgubiri în situația lipsirii nelegale de libertate este garantat, de asemenea, de art. 5 paragraful 5 din Convenție, care condiționează acordarea de despăgubiri doar de existența unei arestări nelegale, fără a fi necesară o hotărâre judecătorească anterioară prin care să se constate nelegalitatea reținerii sau arestării.
Caracterul nelegal al privării de libertate a reclamantului și a restrângerii libertății acestuia, se evaluează prin prisma soluției finale pronunțate în cauza penală în care s-au luat aceste măsuri, soluționată prin hotărârea de casare a hotărârii de condamnare, restituirea cauzei la procuror pentru reluarea cercetărilor, în care s-a dispus scoaterea reclamantului de sub urmărire penală.
Așadar, chiar dacă la momentul luării acestor măsuri, întemeiate pe dispozițiile procesual penale existente, existau temeiurile/indiciile care justificau adoptarea privării de libertate - în privința punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei închisorii, urmare a rămânerii definitive a hotărârii penale e condamnare, respectiv indiciile care să justifice măsura interzicerii de a părăsi țara - finalizarea procedurii penale a condus la concluzia lipsei vinovăției penale a reclamantului în săvârșirea faptelor reținute ca infracțiuni.
Or, tocmai reliefarea unor asemenea împrejurări, deschid dreptul persoanei la reclamarea prejudiciului suferit ca urmare a privării și restrângerii de libertate.
În cauza dedusă judecății, în mod greșit s-a analizat aplicarea art.539 cod procedură penală, prin raportare la caracterul legal al privării de libertate dispusă prin încheierile ce au făcut obiectul controlului judiciar, acte procesuale în care măsura arestării preventive a fost justificată de îndeplinirea condițiilor prevăzute de art.143 cod procedură penală și prin faptul că instanța penală care a pronunțat hotărârea nu a stabilit caracterul nelegal al măsurii arestării preventive, fără a se avea în vedere soluția finală de achitare a inculpatului, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
S-a statuat eronat că soluția pe care instanța penală o dispune în fond asupra acuzației penale aduse inculpatului nu poate conduce la concluzia că instanța penală a dispus în această cauză o hotărâre nelegală sau că a încălcat în final dispozițiile art.5 din CEDO.
Apreciindu-se greșit pe baza argumentelor mai sus menționate că petitul privind daunele morale nu se justifică, tribunalul nu a cercetat cauza sub acest aspect, criticile reclamantului fiind întemeiate în această privință.
Or, soluția ce se impune în atare situație, este de admitere a ambelor apeluri având în vedere trăsătura comună privind aplicarea art.539 cod procedură penală și a criticilor asemănătoare formulate de ambele părți, anularea sentinței și reținerea cauzei spre rejudecare, fixându-se termen în acest sens la 21 ianuarie 2015.
Cu ocazia rejudecării se vor avea în vedere toate criticile formulate în apeluri.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelurile declarate de reclamantul I. M.-C. cu domiciliul în . ., județ Gorj și domiciliu procesual ales șa sediul Cabinetului de Avocat D. I. L., în Tg.J., ., ., județ Gorj și pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE – DIRECTIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE GORJ, cu sediul în Tg.J., ., județ Gorj, împotriva sentinței civile nr.114 din 19 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul Gorj - Sectia I Civilă, în dosar nr._, având ca obiect pretenții.
Anulează sentința și reține cauza spre rejudecare.
Fixează termen la 21.01.2015.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Noiembrie 2014.
Președinte, M. M. | Judecător, R. M. | |
Grefier, V. R. |
Red.jud.M.M.
Tehn.MC/5 ex.
Data red. 17.12.2014
j.f. C.P.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 930/2014. Curtea de Apel... | Uzucapiune. Decizia nr. 1471/2014. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
