Pretenţii. Decizia nr. 1065/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1065/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 25-06-2014 în dosarul nr. 5587/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1065
Ședința publică de la 25 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE - E. S.
Judecător - M. M.
Judecător - M. L.
Grefier - V. R.
x.x.x
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din data de 18 iunie 2014, privind judecarea recursului declarat de reclamantul C. A. împotriva deciziei civile nr.115 din 7 martie 2014, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._ și a sentinței civile nr._ din 25 septembrie 2012, pronunțată de Judecătoria C., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât C. R., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal au lipsit părtile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Mersul dezbaterilor și concluziile părtilor au avut loc în ședința publică de la data de 18 iunie 2014, au fost consemnate în încheierea inițială de amânare a pronunțării de la acea dată, când instanța, în baza dispozițiilor art. 260 C.P.C. a amânat pronunțarea pentru data de 25 iunie 2014.
În urma deliberărilor, s-a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 08.03.2012 sub nr._ reclamantul C. A., l-a chemat în judecată pe pârâtul C. R., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata către reclamant a contravalorii îmbunătățirilor aduse imobilului proprietate comună a părților situat în C., .. 30, jud. D., în cuantum de 300.000 lei, acestea incluzând: contravaloarea îmbunătățirilor aduse părților comune ale imobilului, contravaloarea îmbunătățirilor realizate asupra apartamentului pârâtului, o justă compensație pentru îmbunătățirile aduse propriului apartament dar a căror realizare - prin natura acestora și impactul lor asupra imobilului în ansamblu - profită inclusiv pârâtului; precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, în fapt, a cumpărat prin contractul de vânzare - cumpărare nr. 6869/23.06.1971 apartamentul nr. 2 din cadrul imobilului situat în mun. C., .. 30, iar pârâtul prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 6870/23.06.1971 a cumpărat apartamentul cu nr. 1 din același imobil, o parte din încăperi și terenul aferent proprietăților fiind în indiviziune.
Reclamantul a mai arătat că a fost acționat în judecată de către C. R. pentru ieșirea din indiviziune a părților cu privire la încăperile aflate în coproprietate și terenul aferent. Prin sentința civilă nr._/30.09.2010 a Judecătoriei C., pronunțată în dosarul nr._/215/2008 au fost admise atât cererea de chemare în judecată precum și cererea reconvențională formulată de C. A., dispunându-se ieșirea părților din starea de indiviziune și atribuindu-se acestora loturile, astfel cum instanța le-a considerat îndreptățite.
C. A. a formulat apel, asemenea și C. R., C. A. criticând hotărârea pentru faptul că instanța în mod eronat nu a sesizat incidența în cauză a excepției de la principiul potrivit căruia nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune, mai exact instituția juridică a coproprietății perpetue și forțate. Criticile mai vizau și faptul că instanța de fond nu reținuse totalitatea lucrărilor de îmbunătățiri aduse de către C. A. imobilului proprietate comună, implicit recunoscându-i un drept de creanță în legătură cu ele în cuantum mai mic decât valoarea sa reală.
Prin decizia din data de 30.11.2011, dată de Tribunalul D. în dosarul nr._/215/2008, admițându-se apelurile s-a schimbat sentința civilă atacată în sensul respingerii atât a cererii de ieșire din indiviziune cât și a cererii reconvenționale. Pe cale de consecință, odată respinsă cererea de ieșire din indiviziune a fost respinsă implicit și pretenția lui C. A. la plata de către C. R. a contravalorii lucrărilor de îmbunătățiri.
D. urmare, confruntat și cu refuzul pârâtului de a-i achita de bună voie sumele de bani la care este îndreptățit, reclamantul arată că înțelege să formuleze prezenta cerere de chemare în judecată pentru recuperarea pe cale separată a contravalorii lucrărilor de îmbunătățiri aduse imobilului proprietate comună a părților.
Reclamantul a mai menționat faptul că există următoarele îmbunătățiri aduse imobilului situat în C., .. 30, județul D., executate de către C. A. și care trebuie evaluate corespunzător valorii de piață și sporului de valoare adus imobilului în întregul său: lucrări de renovare la exterior, tencuieli și vopsire, tencuială exterioară specială din piatră artificială și drișcuire cu mozaic din piatră granulat și calcar, repararea și înlocuirea acoperișului din tablă distrusă cu țiglă metalică tip Lindab și aplicarea unui strat de minium de plumb precum și înlocuirea tablei existentă anterior ce a constituit baza pentru aplicarea țiglei, construirea unei verande prin închidere cu tâmplărie PVC cu geam termopan, împrejmuirea cu gard metalic, demolarea pereților despărțitori din cărămidă pe muchie în supr. sub 10 mp., consolidarea holului (încăperea nr. 11) pe toată lungimea sa cu placă de beton armat care a înlocuit bare de lemn putrezite și care se clătinau precum și parchetarea întregii suprafețe de la corpul B, amenajarea unei scări de acces din holul nr. 11 spre încăperile 18,19, 20 și 21, amenajarea și modernizarea bucătăriei cu loc de luat masa (camera 18) și loc de gătit (camerele 20 și 21 care au devenit o singură cameră prin desființarea zidului dintre aceste ultime camere în scopul unei eficientizări a spațiului alocat bucătăriei - singura bucătărie în condițiile în care aceste două încăperi devenite una singură sunt proprietate exclusivă a fiecăruia dintre părți), montat gresie, faianță, în bucătărie, în subsol și demisol, tencuire interioară, montat și închis toată partea exterioară ce dă spre curte dinspre corpul B cu tâmplărie PVC cu geam termopan, extinderea balconului în prelungirea bucătăriei, înălțarea ferestrelor de la demisol care dau spre . a nu mai pătrunde apa de ploaie în demisol și subsolul imobilului, construirea unui sas în continuarea holului nr. 11 și încorporarea și construirea scării din beton pavată cu gresie care coboară la demisol și subsol, amenajarea completă și renovarea băii (camera nr. 10), inclusiv montare cadă baie emailată, cabină duș, rezervor pentru spălare vas WC din porțelan, vas pentru closet din porțelan emailat, mobilier baie (cu unul și două lavoare), refacere instalație electrică în tot imobilul și montare tablou electric, montare două centrale termice și întreaga instalație sanitară în tot imobilul precum și instalație de gaze, reamenajarea podului casei, montare uși interioare de lemn pe toc, inclusiv montare toc, arsul cu lampa de lemn a vopselei vechi la pereți și tâmplărie și revopsitul în culori de ulei într-un strat aplicat peste vopseaua existentă a tâmplăriei de lemn, la interior și exterior, turnare beton armat B 200 în elemente de construcție, stâlpi, grinzi, nervuri, zid de sprijin, cu armături din oțel, montare confecții metalice aparente: parapeți panouri, despărțitoare balcon, precum și diverse confecții metalice înglobate în beton, realizare șemineu, precum și șemineu fals, demontarea ușilor și ferestrelor din lemn, desfacerea dușumelelor din lemn și a elementelor componente ale planșeelor din lemn, aplicare pardoseli parchet laminat, precum și rașchetare, ceruire pardoseli din parchet, aplicare plinte din lemn de stejar, fag, creare tavan fals casetat din gips, caton decorativ, aplicare glet de ipsos pe tencuiala interioară, zugrăvire, aplicare vopsea pe bază de acetat polivinil pt. interior pe glet de ipsos existent, reparare placaje din plăci de opaxit, cheltuieli ocazionate de manoperă și utilaj. cheltuieli achitate de C. A. - în calitate de angajator - constând în asigurări sociale, asigurări de sănătate, contribuție la Buget Asigurări Șomaj, fond garantare plata creanțe salariale, contribuție concedii și indemnizații, contribuție accidente de muncă și boli profesionale, comision Camera de Muncă.
Reclamantul a mai precizat că, sub termenul general de "îmbunătățiri" sunt cuprinse în bună măsură lucrări ce se asimilează în terminologia juridică cheltuielilor necesare și utile.
De asemenea, reclamantul a arătat că, după cum instanța va putea constata din actele depuse în dovedirea celor invocate, unele dintre lucrările efectuate de C. A. asupra imobilului s-au constituit în investiții în mod imperativ necesare pentru a împiedica degradarea imobilului, pentru consolidarea structurii de rezistență a acestuia.
Asemenea, o parte semnificativă a investițiilor a implicat cheltuieli necesare și utile pentru buna punere în valoare a imobilului și pentru facilitarea desfășurării în condiții optime a tuturor activităților casnice, în cuvinte puține avem de-a face cu investiții necesare pentru a face imobilul locuibil, mai ales dată fiind vechimea sa apreciabilă și starea clară de degradare în care se aflau unele elemente componente.
Reclamantul a mai adus la cunoștința instanței faptul că realitatea și contravaloarea reparațiilor, consolidărilor și îmbunătățirilor aduse imobilului în cauză a fost reținută inclusiv prin concluziile a două expertizele specialitate, una extrajudiciară - realizată la inițiativa lui C. A. și o a doua întocmită în cadrul dosarului nr._/215/2008 aflat la acea dată pe rolul Tribunalului D..
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 112 și urm. C.p.civ.
În susținerea acțiunii au fost depuse la dosar copii de pe contract de vânzare-cumpărare transcris sub nr.1326/23.06.1971, contract de vânzare-cumpărare transcris sub nr. 1327/23.06.1971, raport de expertiză tehnică întocmit în cadrul dosarului nr._/215/2008.
La data de 11.04.2012 pârâtul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii, precum și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea întâmpinării pârâtul a arătat că prin acțiunea pe care a formulat-o reclamantul C. A. solicita plata contravalorii îmbunătățirilor aduse imobilului proprietate ., .. 30, „îmbunătățiri” în cuantum de 300.000 lei, acestea incluzând: contravaloare „îmbunătățiri” aduse părților comune ale imobilului, contravaloare lucrări realizate asupra apartamentului lui C. R. și o justa compensație pentru „îmbunătățiri” aduse apartamentului reclamantului, dar a căror realizare - prin natura acestora și impactul lor asupra imobilului in ansamblu ar profita si pârâtului.
Pârâtul consideră acțiunea introdusă de către reclamant ca fiind neîntemeiată întrucât „îmbunătățiri” pe care le solicita reclamantul nu sunt îmbunătățiri necesare si urgente aduse imobilului, nu a primit acceptul pârâtului pentru a fi realizate nici pentru camerele proprietate exclusiva, nici pentru camere proprietate . de care profită numai reclamantul si de asemenea au fost realizate in perioada 2002, 2004, 2006 când părțile erau deja în litigiu cu privire la acest imobil, într-un dosar de ieșire din indiviziune introdus încă din 7.02.2002 pe rolul Judecătoriei C..
Așadar, pârâtul arată că, în anul 1971 prin contractele de vânzare-cumpărare nr. 6870/23.06.1971 si nr.6869/23.06.1971 împreună cu reclamantul au devenit proprietari ai apartamentelor 1 si respectiv 2 din imobilul situat in C., .. 30, restul încăperilor din acest imobil :1,5,8,10,11,14,15.16.17,18,19,22,28,31,32,35 si terenul aferent in suprafața de 769,96 m.p. rămânând a fi folosite in indiviziune.
In februarie 2002 pârâtul arată că a introdus acțiune de ieșire din indiviziune cu privire la camerele 1, 5, 8, 10, 11, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 22, 28, 31, 32, 35 si terenul aferent in suprafața de 769,96 m.p. ce au rămas a fi folosite in indiviziune.
Tot atunci reclamantul a solicitat ca lotul sau sa fie majorat cu îmbunătățirile aduse imobilului: lucrări de renovare la exterior a imobilului, repararea acoperișului pe o suprafața de 28 mp., amenajarea unei verande, împrejmuirea cu gard.
Prin decizia nr. 549/2011 pronunțata de Tribunalul D. la 30.11.2011 a fost respinsa cererea de ieșire din indiviziune si s-a constat ca părțile se află in indiviziune forțată si perpetua atât în ceea ce privește terenul, cat si in ceea ce privește încăperile ce se afla în coproprietate. Pe cale de consecința s-a respins de asemenea si cererea reconvențională a reclamantului.
Reclamantul, prin acțiunea în pretenții formulată, a solicitat acum despăgubiri pentru alte lucrări decât cele inițiale, prin care urmărește să obțină majorarea fizică a lotului său. Acestea nu sunt îmbunătățiri ci sunt, in realitate, demolări, modificări de spatii, etc. care nu au la bază acte care să probeze legalitatea executării lor: lucrări de construcții, refacere instalație gaze, refacere instalație electrica etc., certificate de urbanism, plan de situație cu amplasarea imobilului, planșe scrise si desenate cu soluții constructive propuse, proiecte pe categorii de lucrări, devize de execuție, procese-verbale de recepție, facturi, data efectuării fiecărei lucrări.
Pârâtul a mai precizat faptul că imobilul situat în C., .. 30 este monument istoric, figurând la poziția 237 din lista monumentelor istorice publicate în Monitorul Oficial al României, partea 1, nr. 646 bis, din data de 16.04.2004.
Faptul că acest imobil este monument istoric și reclamantul nu are acte, avize pentru aceste lucrări efectuate clădirii, lucrări care nu sunt necesare și urgente și profită numai reclamantului, dovada sunt amenzile de la P. de pe lângă Judecătoria C. si de la Inspecția in Construcții pentru încălcarea dispozițiilor Legii 50/1991 si a Legii 466/1996.
Totodată reclamantul a precizat că a efectuat mai multe îmbunătățiri, demolări, dotări la modul general, fără a fi individualizate spatiile în care au fost făcute și totodată fără acceptul pârâtului din prezenta cauză ca proprietar și respectiv ca coproprietar.
De asemenea reclamantul a desființat camera 20 - proprietate exclusivă a pârâtului din prezenta cauză, prin demolarea unui perete si înglobarea acesteia în camera 18 - proprietate indiviză; a demolat ușa de la camera 7 - proprietate exclusivă pârât și a zidit-o dând astfel altă destinație camerei; - consolidează holul 11 - proprietate indiviză dar nu are la bază proiect efectuat de inginer specializat în structuri, avize, devize ; a scos parchetul de stejar aflat în stare foarte bună din camera 11 - proprietate indiviză și camerele 12, 13 - proprietate exclusivă a pârâtului si a montat parchet melaminat; parchetul de stejar a fost valorificat de către reclamant; a reparat o scara existentă care se afla între hol nr. 11 si camera 18, si nu a amenajat o noua scara de acces în acest spațiu așa cum pretinde; a mărit suprafața camerei 18 - proprietate indiviză prin demolarea pereților camerei 20 - proprietate exclusivă a pârâtului, și a camerei 21, transformând-o în bucătărie fără a avea acceptul pârâtului; a efectuat diverse amenajări interioare "montat gresie, tencuieli interioare...etc.”, care nu erau necesare și urgente, acestea fiind cheltuieli exagerate care-i profită exclusiv; a înlocuit tâmplăria originală la sala 11 - proprietate indiviză - cu geam termopan, fără a avea acceptul pârâtului și fără avize de la Ministerul Culturii și cultelor pentru imobil monument istoric; a extins balconul cu circa 0,5 m, fiind o lucrare nejustificată și fără acceptul pârâtului; nu a înălțat ferestrele la demisol, întrucât construcția nu permite această înălțare, aspect care se observă cu ochiul liber; a construit un sas, lucrare efectuată pentru a-i bloca pârâtului accesul separat pe proprietatea exclusiva; camera 10 – baie - proprietate indiviză, pe care o folosește exclusiv, a dotat-o cu obiecte sanitare, schimbându-le pe cele existente, care erau în stare bună; nu a refăcut instalația electrică, doar a remediat micile defecțiuni; a înlocuit becuri, prize, comutatoare etc. doar în camerele proprietate exclusivă a sa, restul încăperilor proprietate exclusiva a pârâtului având aceste obiecte smulse din pereți, urmând ca pârâtul să facă aceste reparații si remedieri; fără acceptul pârâtului și fără autorizație a demolat 4 sobe pe gaze, una dintre ele a folosit-o pentru a construi un șemineu fals, restul au fost valorificate; a demolat și valorificat instalația de gaze din țeavă de otel, înlocuind-o cu 2 centrale termice; nu a reamenajat podul imobilului, acesta a devenit camera de depozitare pentru diverse obiecte rezultate în urma demolărilor masive din imobil; a demolat si nu a montat uși interioare și tocărie la camerele 7,12,30,20 - proprietate exclusivă ale pârâtului; a realizat șemineu fals în camera 7- proprietate exclusivă a pârâtului, prin demolarea unei sobe porțelanate fără acceptul pârâtului; a demontat în camerele 12, 13 - proprietate exclusivă ale pârâtului și în camera 11 - proprietate indiviză, parchetul de stejar în stare foarte bună si l-a valorificat, înlocuindu-l apoi cu parchet melaminat; nu a rașchetat parchetul de stejar, l-a demontat pe acesta; în camera 12 proprietate exclusiva a pârâtului, a realizat fără acceptul pârâtului, o lucrare - tavan fals - care nu este necesară și urgentă si care urmează a fi demolata, si a demolat ușa dubla si ferestre duble; și-a amenajat pentru uz propriu încă o baie in camerele 15, 16, 17 - toate proprietate indiviza; - in camerele 31 si 32 proprietate indiviza, si-a amenajat o sauna pentru uzul propriu al reclamantului.
Lucrările de gletuire, vopsire, tencuială, așa zisa consolidare s-au efectuat fără acceptul pârâtului, in timp ce părțile erau in litigiu; trebuie sa se facă distincție intre lucrări pentru întreținerea întregului imobil si lucrări care profita numai reclamantului, care s-au făcut in camerele care sunt proprietatea sa exclusiva.
Totodată chiar in raportul de expertiza depus de către reclamant se infirma lucrările solicitate si arătate a fi executate de reclamant; experții au arătat ca in prezent clădirea necesita reparații si consolidări ca monument istoric, de aceea rețin coeficientul de - 20% la evaluarea clădirii si coeficientul de - 5% pentru finisaje fațada prost întreținută.
Pârâtul a mai arătat că raportul de expertiză depus de către reclamant este raportul întocmit de 3 experți desemnați de Tribunalul D. în dosarul_/215/2008, raport ce la rândul lui este copie integrala a raportului de expertiza extrajudiciara întocmit pentru reclamant in dosarul nr._/215/2008.
De altfel, toate lucrările - îmbunătățirile la acest imobil s-au efectuat in timp ce părțile erau in litigiu, s-au efectuat fără acceptul pârâtului, nu sunt lucrări necesare si urgente si s-au efectuat cu încălcarea dispozițiilor legii 50/1991 si ale legii 466/1996.
Prin sentința civilă nr._/25.09.2012, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul C. A.,în contradictoriu cu pârâtul C. R..
A fost obligat reclamantul la plata către pârât a sumei de 1.300 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a constatat și reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 137 alin. 1 Codul de procedură civilă, daca se invoca mai multe excepții, dintre care unele de procedura si altele de fond, instanța trebuie să soluționeze mai întâi excepțiile de procedură și mai apoi excepțiile de fond – care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Dacă se invocă numai excepții de fond, prioritate are autoritatea de lucru judecat, urmată de inadmisibilitate, prescripție și apoi de cele care privesc condițiile de exercițiu ale acțiunii civile.
In cauză au fost invocate două excepții de fond, respectiv autoritatea de lucru judecat și prescripția, iar potrivit dispozițiilor legale enunțate prioritară este analizarea excepției autorității de lucru judecat.
Potrivit dispozitiilor art.1021 C.civ.este autoritate de lucru judecat atunci cand a doua cerere de chemare în judecată este între aceleasi părți, are același obiect și aceeași cauză.
Condițiile de aplicare a excepției autoritatii de lucru judecat presupun deci o identitate de actiuni( sub aspectul părților,obiectului și cauzei juridice) ce opreste repetarea judecatii. Cu alte cuvinte se impune consecvența în judecată, în sensul că ceea ce s-a constatat și s-a statuat printr-o hotărâre, nu trebuie să fie contrazis printr-o altă hotărâre.
Autoritatea de lucru judecat împiedică judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceeași cauză și fiind purtat între aceleași părți.
Prin decizia civila nr. 549 din data de 30.11.2011, Tribunalul D. în dosarul nr._/215/2008, admițând apelurile a schimbat sentința civilă nr._/30.09.2010 pronunțată de Judecătoria C., în sensul ca a dispus respingerea atât a cererii de ieșire din indiviziune cât și a cererii reconvenționale. Pe cale de consecință, odată respinsă cererea de ieșire din indiviziune a fost respinsă implicit și pretenția lui C. A. la plata de către C. R. a contravalorii lucrărilor de îmbunătățiri aduse imobilului proprietate comună a părților situat în C., .. 30, jud. D., pretenție ce fusese solicitată pe cale reconvențională în cererea de ieșire din indiviziune.
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că nu se poate admite aceasta cerere în pretenții (contravaloarea îmbunătățirilor) datorita lipsei condiției premise si anume, să se fi dispus ieșirea din indiviziune a părților cauzei asupra părții comune din imobil.
Cum în prezenta cauză se solicită din nou obligarea pârâtului C. R. la plata către reclamantul C. A. a contravalorii acelorași îmbunătățiri aduse imobilului proprietate comună a părților situat în C., .. 30, jud. D., fără a se fi dispus intre timp ieșirea părților din indiviziune, deci fără sa se fi modificat în niciun fel situația avută în vedere de Tribunalul D. la data pronunțării hotărârii prin care a fost respinsa aceasta cerere, instanța a admis excepția autorității de lucru judecat și a respins acțiunea.
Pentru a se pronunța astfel instanța a avut în vedere faptul că în cauză nu este vorba de alte îmbunătățiri efectuate de reclamant după data pronunțării hotărârii de către Tribunalul D., ci așa cum de altfel susține și reclamantul în cererea de chemare în judecată, de îmbunătățirile solicitate și în cererea de ieșire din indiviziune, îmbunătățiri despre care reclamantul arată, în cererea de chemare în judecată, că: „realitatea și contravaloarea reparațiilor, consolidărilor și îmbunătățirilor aduse imobilului în cauză a fost reținută inclusiv prin concluziile a două expertizele specialitate, una extrajudiciară - realizată la inițiativa lui C. A. și o a doua întocmită în cadrul dosarului nr._/215/2008 aflat la acea dată pe rolul Tribunalului D..”
In ceea ce privește excepția prescripției dreptului reclamantului de a solicita aceste îmbunătățiri, instanța a reținut următoarele: acțiunea în legătura cu cheltuielile ocazionate de efectuarea unor îmbunătățiri la imobilul aflat in coproprietate . personal si este supusa termenului general de prescripție de 3 ani, prevăzut de dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, republicat, indiferent daca se valorifica în cadrul acțiunii de ieșire din indiviziune sau pe cale separata.
Aceasta deoarece, regulile de fond ale prescripției se impun a fi aplicate în raport de natura dreptului și nu în raport de cadrul procedural al valorificării.
In această situație, coproprietarul care a efectuat in întregime cheltuielile ocazionate de efectuarea unor îmbunătățiri la părțile comune ale imobilului aflat in coproprietate (în speța părțile sunt proprietari exclusivi asupra unor apartamente dintr-un imobil si dețin în coproprietate numai părțile comune ale imobilului format din mai multe unități locative), se va putea întoarce împotriva coindivizarului, în cazul în care îmbunătățirile au fost făcute voluntar și nu au fost necesare și utile, prin acțiunea personală născută din îmbogățirea fără justă cauză.
Este vorba deci de o acțiune personală deoarece, prin intermediul acesteia se pot valorifica pretenții întemeiate pe drepturi de creanța, care se prescriu, potrivit dispozițiilor art. 3 din Decretul nr. 167/1958, republicat, . 3 ani, termen care începe sa curgă de la data la care reclamantul a efectuat aceste îmbunătățiri.
Cum îmbunătățirile au fost efectuate anterior anului 2002(cel mai târziu in anul 2002) instanța a reținut ca și aceasta excepție este întemeiata si o va admite, având în vedere ca aceste îmbunătățiri efectuate de reclamant anterior anului 2002, au fost solicitate de la pârât încă de la data de 08.10.2002 prin cererea reconvențională formulată în dosarul_/2002 al Judecătoriei C., pentru ca la data de 30.11.2011 Tribunalul D. sa respingă definitiv aceasta cerere a reclamantului C. A., prezenta cauza fiind depusa la instanța la data de 08.03.2012, deci la mai mult de trei ani de la data la care reclamantul putea solicita aceste îmbunătățiri.
In ceea ce privește momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție al acestor îmbunătățiri, instanța a reținut că acesta începe sa curgă de la data la care reclamantul a efectuat aceste îmbunătățiri, având in vedere ca aceste îmbunătățiri profita ambelor părți, atât reclamantul cat si paratul fiind proprietarii unor apartamente din imobil si având în indiviziune anumite părți comune, îmbunătățirile fiind efectuate de unul dintre coproprietari la părțile comune din imobil.
S-ar putea susține ca prin cererea de chemare in judecată formulată de reclamant în anul 2002 ar fi operat in cauza o întrerupere a cursului prescripției, insa instanța a reținut că, cauzele de întrerupere a cursului prescripției sunt limitativ prevăzute de lege si produc efecte de drept, instanța doar constatând producerea lor.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 16 din Decretul nr. 167/1958 sunt cauze de întrerupere: recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel in folosul căruia curge prescripția și introducerea unei cereri de chemare in judecata, chiar daca cererea a fost introdusa la o instanță necompetentă.
Cererea de chemare in judecata întrerupe cursul prescripției de la data introducerii ei cu condiția să fie admisă printr-o hotărâre judecătorească definitivă si irevocabila ; prescripția nu se întrerupe daca reclamantul renunța la judecata ori daca cererea este respinsa, anulata sau lăsată in nelucrare si s-a perimat.
In speța de față, cererea reconvențională prin care s-au solicitat aceste îmbunătățiri formulată in dosarul nr._/2002 al Judecătoriei C. a fost respinsa definitiv prin decizia civila nr. 549 din data de 30.11.2011,pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/215/2008, astfel încât cursul prescripției începută cel mai târziu în anul 2002 nu a fost întrerupt.
Pentru considerentele de fapt și de drept enunțate, instanța a respins acțiunea.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul C. A., prin care arată că prima instanță, în mod greșit, a reținut că în cauză operează excepția autorității de lucru judecat. Prin cererea reconvențională apelantul a solicitat să se constate că a suportat în exclusivitate lucrările de renovare și îmbunătățirile aduse imobilului și, în consecință, lotul său să fie majorat cu contravaloarea acelor lucrări. Acțiunea în pretenții a fost condiționată de admiterea în principiu a acțiunii principale având ca obiect ieșirea din indiviziune și a solicitat majorarea lotului cu contravaloarea îmbunătățirilor efectuate. Această cerere putea fi avută în vedere numai în ipoteza în care acțiunea principală, respectiv ieșirea din indiviziune era admisă.
Arată că, în cauză, nu poate fi admisă excepția autorității de lucru judecat întrucât cererea reconvențională nu a fost cercetată în fond, fiind respinsă datorită legăturii sale indisolubile cu modul de soluționare al acțiunii principale. Așadar, instanța nu a analizat și nu s-a pronunțat pe fond pe cererea de constatare a dreptului său de creanță, astfel că nu poate opera o autoritate de lucru judecat, câtă vreme nu există lucru judecat.
De asemenea, prima instanță, în mod greșit, a admis excepția prescripției dreptului de a solicita contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilului; s-a reținut în mod eronat că termenul de prescripție începe să curgă de la data când apelantul a efectuat îmbunătățirile, acesta începând să curgă de la data pronunțării hotărârii în apel dată în dosarul nr._/215/2012 de Tribunalul D..
Susține că îmbunătățirile au fost efectuate în timp, pe parcursul anilor astfel că nu putea cere după fiecare lucrare ½ din contravaloarea ei; dreptul la acțiune pentru îmbogățire fără justă cauză a intimatului pârât C. R. s-a născut la data la care acesta a început să emită pretenții de demolare a acelor lucrări de îmbunătățire efectuate de către apelant la imobilul aflat în coproprietate. Atâta timp cât nu se născuse dreptul la acțiune și nu exista justificat interesul apelantului de a formula o cerere separată în despăgubiri, nici nu putea pretinde acest drept, nenăscut și lipsit de interes.
Invocă întreruperea cursului prescripției în temeiul dispozițiilor art. 16 alin. 1 lit. a), având în vedere că dreptul de creanță pentru lucrările de îmbunătățiri a fost recunoscut de către C. R., cel în folosul căruia ar fi curs prescripția. Recunoașterea dreptului său a fost făcută atât în timpul dosarului e partaj, cât și prin întâmpinarea formulată în prezenta cauză în fața instanței de fond, cât și în acțiunea ce face obiectul dosarului.
În drept, își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 282 și urm. și art. 297 alin. 1 C.p.civ.
Intimatul C. R. a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea apelului.
În motivare arată că instanța de fond a apreciat în mod corect în sensul că apelantul-reclamant C. A. nu mai poate solicita din nou obligarea apelantului la plata contravalorii acelorași îmbunătățiri aduse imobilului proprietate comună a părților, fără să se fi dispus între timp ieșirea din indiviziune, nemodificându-se așadar situația avută în vedere de Tribunalul D. la data pronunțării prin care a fost respinsă această cerere.
Cât privește cea de-a doua excepție de fond, a prescripției dreptului la acțiune, instanța de fond a apreciat corect că acțiunea în legătură cu cheltuielile ocazionate de efectuarea unor îmbunătățiri la imobilul aflat în coproprietate comună are caracter personal și este supusă termenului general de prescripție de 3 ani, prevăzut de disp. art. 3 din Decretul nr. 167/1958, indiferent dacă se valorifică în cadrul acțiunii de ieșire din indiviziune sau pe cale separată.
Se susține de apelant că în cauză ar fi operat o întrerupere a cursului prescripției, întrucât atât timp cât a existat o acțiune de ieșire din indiviziune acesta nu a putut solicita pe cale separată contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilului și că nu există nicio dispoziție legală care să îi interzică apelantului-reclamant să-și valorifice pretențiile referitoare la îmbunătățirile pe care le-ar fi realizat pe cale separată.
Prin decizia civilă nr. 115 din 7 martie 2014, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul C. A..
A fost obligat apelantul reclamant către intimatul pârât la 1600 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Reclamantul C. A. a promovat o cerere în pretenții dedusă judecății în prezenta cauză, solicitând obligarea pârâtului C. R. la plata sumei de 300.000 lei, reprezentând îmbunătățirile aduse imobilului ce constituie proprietatea comună a părților, situat în mun. C., .. 30, județul D., incluzând: contravaloarea îmbunătățirilor aduse părților comune ale imobilului, a celor realizate asupra apartamentului pârâtului, dar și o justă compensație pentru îmbunătățirile aduse propriului apartament, dar a căror realizare – prin natura acestora și impactul lor asupra imobilului în ansamblu – profită inclusiv pârâtului.
În acțiunea introductivă de instanță, reclamantul a enumerat toate aceste îmbunătățiri realizate la imobilul comun ce a fost dobândit de părți prin contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 6869 și 6870/23.06.1971, arătând și faptul că între părți s-a purtat un litigiu de partaj succesoral ce a făcut obiectul dosarului atașat nr._/215/2008, soluționat irevocabil prin decizia nr. 549/30.11.2011 a Tribunalului D., prin care a fost respinsă cererea de ieșire din indiviziune formulată de reclamantul din acea cauză, C. R., dar și cererea reconvențională formulată de pârâtul din aceeași cauză, C. A., ceea ce înseamnă că și în prezent părțile se află în stare de indiviziune asupra imobilului respectiv compus din casă și teren aferent.
În litigiul de față, prima instanță a soluționat cererea de chemare în judecată, reținând incidența a două excepții procesuale de fond, absolute și peremptorii, respectiv excepția autorității de lucru judecat și excepția prescripției dreptului material la acțiune, pe care le-a analizat și le-a admis, apreciind că ordinea de soluționare prevăzută de art. 137 alin. 1 C.p.civ. este cea menționată anterior.
Cu toate că era de prisos și nu trebuia să se mai pronunțe pe cea de-a doua excepție (prescripția dreptului material la acțiune), ca urmare a admiterii primei excepții analizate, prima instanță a analizat-o și pe următoarea, iar în final le-a admis pe amândouă și a respins acțiunea, reținând incidența în cauză a ambelor excepții procesuale.
Tribunalul este învestit în calea de atac cu critici referitoare la modul de soluționare a fiecărei excepții, nefiind vorba așadar de fondul cauzei.
Astfel, în ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, se reține faptul că aceasta a fost soluționată în mod greșit de prima instanță, datorită faptului că, în litigiul anterior, finalizat prin decizia civilă nr. 549/30.11.2011, pronunțată în calea de atac a apelului, instanța a respins cererea reconvențională formulată de C. A., având ca obiect îmbunătățiri aduse imobilului comun în anul 2001, fără însă a o cerceta în fond.
Respingând cererea de partaj judiciar, instanța a respins în consecință și cererea reconvențională formulată de C. A., pe considerentul că aceasta nu este admisibilă decât dacă s-ar dispune ieșirea din indiviziune.
Este evident deci că instanța nu a soluționat pe fond cererea reconvențională prin care C. A. a dedus judecății pretenții similare în litigiul de partaj.
Pe lângă cerința triplei identități de obiect, cauză și părți, o altă condiție necesară pentru a opera autoritatea de lucru judecat, în manifestarea sa de excepție procesuală, este aceea ca litigiul anterior să fi fost soluționat pe fondul raportului juridic dedus judecății, condiție neîndeplinită în cauza de față.
D. urmare, soluția corectă este cea de respingere a excepției autorității de lucru judecat, însă, cu toate acestea, tribunalul consideră că această dezlegare nu poate atrage admiterea apelului, întrucât în dispozitivul sentinței nu este menționată soluția pronunțată asupra celor două excepții, care au fost analizate și admise în considerentele hotărârii (deci, nu se poate schimba ceva în acest sens în dispozitiv, conform art. 296 C.p.civ.), iar, pe de altă parte, tribunalul va constata în cele ce urmează că excepția prescripției dreptului material la acțiune a fost legal soluționată, în final fiind justă soluția de respingere a acțiunii.
Astfel, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C. A. este întemeiată în drept pe principiul îmbogățirii fără justă cauză (actio de in rem verso), care înaintea apariției noului cod civil a cunoscut o reglementare legală în dispozițiile art. 8 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958.
O astfel de cerere este una personal patrimonială, evaluabilă în bani, iar dreptul de a o promova se stinge dacă nu este exercitat în cadrul termenului general de prescripție de 3 ani, conform art. 1 alin. 1 și art. 3 teza I din Decretul nr. 167/1958.
Momentul de început al acestui termen de prescripție extinctivă se determină potrivit art. 7 alin. 1 coroborat cu art. 8 alin. 1 și alin. 2 din Decretul nr. 167/1958, fiind acela în care reclamantul a cunoscut persoana al cărei patrimoniu s-a mărit în detrimentul patrimoniului său ori atunci când a cunoscut micșorarea patrimoniului personal și mărirea patrimoniului debitorului obligației de restituire.
În cauza de față, reclamantul apelant nu a indicat în acțiunea formulată momentul la care a efectuat îmbunătățirile la imobilul comun al părților, fiind evident că, de la acel moment, a cunoscut că aceste lucrări majorează și patrimoniul pârâtului în detrimentul celui al său, întrucât încă din anul 1971 părțile sunt coproprietari ai imobilului în cauză.
De aceea, instanța trebuie să determine momentul de la care a început să curgă termenul de prescripție pentru toate aceste îmbunătățiri.
Se observă că o parte din îmbunătățiri a fost solicitată și în litigiul anterior, iar reclamantul C. A. a pretins că a efectuat astfel de îmbunătățiri, atât înainte de declanșarea procesului de partaj (în anii 1997 și 2001, cum s-a reținut în încheierea de admitere în principiu din dosarul nr._/2002 al Judecătoriei C.), cât și pe parcursul derulării acestuia.
În prezenta cauză, reclamantul a solicitat și alte îmbunătățiri decât pe cele din 1997 și 2001, respectiv acelea efectuate pe parcursul derulării litigiului de partaj, fără să indice data exactă a realizării acestora, însă cele mai recente îmbunătățiri și ultimele au fost realizate în perioada 2004–2006, astfel cum se recunoaște implicit în cuprinsul unei cereri de recurs formulată în dosarul nr._ al Tribunalului D., aflată la fila 88 a dosarului primei instanțe în cauza de față.
Prin acea cerere, în unul din ultimele paragrafe, reclamantul C. A. se plângea de faptul că reconvenționala a fost admisă în parte și nu a cuprins toate îmbunătățirile realizate, pentru că nu existau în momentul pronunțării încheierii de admitere în principiu, făcând referire expresă la lucrările și îmbunătățirile făcute în perioada 2004-2006.
Astfel, se înțelege că însuși reclamantul a recunoscut că toate lucrările și îmbunătățirile au fost efectuate cel mai târziu în anul 2006, situație în care termenul general de prescripție de 3 ani, chiar dacă se consideră că a început să curgă la data de 31.12.2006, s-a împlinit cu mult înainte de momentul introducerii acțiunii de față - 08.03.2012, intervenind deci prescripția extinctivă a dreptului material la acțiune.
Într-un alt litigiu dintre părți, aflat în prezent pe rolul Judecătoriei C. (dosar nr._ ), la termenul de judecată din 11.03.2013, apărătorul pârâtului din acea cauză, C. A., invocând el însuși ca mijloc de apărare prescripția dreptului material la acțiune pentru a paraliza cererea având ca obiect obligația de a face formulată de C. R., a motivat că toate lucrările au fost efectuate în anul 2004 (a se vedea încheierea de ședință din dosarul nr._, aflată la fila 25 din prezentul dosar de apel), deci s-a indicat un moment chiar anterior celui reținut de tribunal în prezenta cauză ca reprezentând cel mai târziu moment de început al cursului prescripției – 31.12.2006.
Tribunalul nu poate împărtăși punctul de vedere al apelantului potrivit căruia termenul de prescripție a început să curgă la data pronunțării deciziei nr. 549/30.11.2011 a Tribunalului D., întrucât, așa cum s-a arătat anterior, momentul de început se determină potrivit art. 7 alin. 1 raportat la art. 8 alin. 1 și 2 din Decretul nr. 167/1958.
De asemenea, nu poate fi reținută nici susținerea potrivit căreia reclamantul s-a găsit în imposibilitate de a solicita pe calea unei acțiuni în realizare separate îmbunătățirile realizate pe parcursul litigiului de partaj până în anul 2006, din moment ce aceste îmbunătățiri nu mai puteau fi solicitate în procesul de partaj, întrucât fusese deja stabilit cadrul procesual prin cererea reconvențională a cărei modificare nu mai era posibilă după prima zi de înfățișare conform regulilor de procedură.
Fiind respinsă cererea reconvențională formulată în dosarul de partaj, aceasta nu a întrerupt termenul de prescripție în privința îmbunătățirilor realizate anterior anului 2002 și solicitate prin această cerere, în acest sens fiind incidente dispozițiile art. 16 alin. 2 teza a II-a din Decretul nr. 167/1958, interpretate per a contrario.
În ceea ce privește invocarea de către apelantul-reclamant a cazului de întrerupere a cursului prescripției, întemeiat pe dispozițiile art. 16 alin. 1 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, chiar și în situația în care pârâtul C. R. a recunoscut dreptul reclamantului prin întâmpinarea formulată la data de 11.04.2012 (filele 46-48 dosar primă instanță), această recunoaștere nu produce efecte, deoarece trebuia să intervină în cursul termenului de prescripție, respectiv în perioada 31.12._09, pentru a putea opera acest caz de întrerupere a prescripției, nu pe parcursul litigiului de față, când prescripția era deja împlinită.
În ceea ce privește recunoașterea dreptului reclamantului făcută de pârâtul C. R. în timpul procesului de partaj cu privire la îmbunătățiri, chiar dacă se admite că a existat, de la data când a fost făcută a început să curgă un nou termen de prescripție conform art. 17 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958, care s-a împlinit în orice caz înainte de data de 31.12.2009 ce reprezintă cel mai târziu moment reținut de tribunal la care reclamantul C. A. putea să-și valorifice dreptul pe calea unei acțiuni judiciare.
Nu s-a dovedit că pârâtul a recunoscut dreptul reclamantului în intervalul de timp menționat anterior, prescripția fiind deja împlinită cel mai târziu la data de 31.12.2009, motiv pentru care aceasta este supusă în totalitate regulilor prevăzute de legea sub care a început să curgă și sub care s-a împlinit, potrivit art. 201 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil.
În ceea ce privește faptul că reclamantul nu a avut interes să promoveze o cerere separată în despăgubiri până nu s-a soluționat irevocabil procesul de partaj, tribunalul apreciază că acesta nu reprezintă un argument pertinent pentru a nu se reține excepția prescripției dreptului material la acțiune, deoarece îmbunătățirile realizate pe parcursul procesului de partaj nu au fost solicitate și nu au făcut obiectul judecății în acel litigiu, iar cele realizate anterior anului 2002 (solicitate prin cererea reconvențională formulată la data de 08.10.2002 în dosarul nr._/2002 al Judecătoriei C.) nu mai pot fi luate în considerare, în privința acestora intervenind de mult prescripția care a început să curgă încă de la realizarea lucrărilor anterior anului 2002, întrucât prin respingerea cererii reconvenționale nu a fost întrerupt termenul de 3 ani (art. 16 alin. 2 teza a II-a din Decretul nr. 167/1958).
De asemenea, nu este relevant, pentru aceleași argumente arătate anterior, nici celălalt moment arătat prin cererea de apel ca reprezentând începutul termenului de prescripție, respectiv data la care pârâtul C. R. a început să emită pretenții de demolare a lucrărilor de îmbunătățire efectuate de apelantul-reclamant la imobilul aflat în coproprietate, pretenții ce fac obiectul judecății în dosarul nr._ .
În consecință, văzând că prima instanță a pronunțat o soluție corectă de respingere a acțiunii, însă considerentele legale sunt cele arătate de tribunal în prezenta hotărâre, a fost respins apelul în baza art. 296 C.p.civ.
În temeiul art. 274 alin. 1 C.p.civ, fiind în culpă procesuală, a fost obligat apelantul-reclamant către intimatul-pârât la plata sumei de 1.600 lei cheltuieli de judecată în apel constând în onorarii de avocat, achitate potrivit chitanțelor de plată depuse la dosar.
Împotriva celor două hotărâri a declarat recurs reclamantul C. A..
În motivele de recurs reclamantul expune starea de fapt și susține că deși instanța de apel reține că excepția autorității de lucru judecat a fost admisă nelegal, păstrează în întregime soluția instanței de fond, pe motiv că soluția ar fi legală în ceea ce privește modul de soluționare a excepției prescripției dreptului material la acțiune.
În ceea ce privește soluția dată excepției dreptului material la acțiune, recurentul susține că ambele instanțe au soluționat în mod greșit excepția dreptului de a solicita contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilului, fiind incidente astfel dispozițiile art.304 pct.9 cod procedură civilă.
Greșit se reține că termenul de prescripție începe să curgă de la data când reclamantul a efectuat îmbunătățirile, fiindcă acesta începe să curgă de la data pronunțării hotărârii în apel, dată în dosarul nr._/215/2012 al Tribunalului D..
Atâta timp cât intimatul pârât l-a acționat în judecată pentru ieșire din indiviziune, recurentul nu a putut solicita pe cale separată contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilului.
Acesta este motivul pentru care reclamantul a solicitat în cadrul acelui dosar o . îmbunătățiri imobilului care să fie avute în vedere cu ocazia lotizării.
Susține recurentul că dreptul la îmbogățire fără just temei a pârâtului intimat s-a născut la data la care acesta a început să emită pretenții de demolare a acelor lucrări de îmbunătățire efectuate de către recurent la imobilul aflat în coproprietate (dosar_, sau de la data rămânerii definitive a hotărârii de partaj.
Atâta vreme cât nu se născuse dreptul la acțiune, nu există justificat interesul reclamantului de a formula o acțiune în despăgubire.
În subsidiar, recurentul a solicitat întreruperea cursului prescripției în temeiul art.16 alin.1 lit.a, având în vedere că dreptul de creanță a fost recunoscut de pârât.
Greșit s-a apreciat că nu poate opera cauza de întrerupere a cursului prescripției, pe motiv că recunoașterea a fost făcută după împlinirea termenului de prescripție, având în vedere că recunoașterile au fost făcute de pârât pe parcursul procesului de ieșire din indiviziune.
În drept recursul este întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 cod procedură civilă.
Recursul este nefondat.
Motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 cod procedură civilă, ce se poate invoca atunci când „Hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii” nu este incident în speță.
Recurentul reclamant a invocat teza a-II-a a dispozițiilor art.304 pct.9 cod procedură civilă, respectiv aplicarea greșită a dispozițiilor de drept procesual privind excepția autorității de lucru judecat și prescripția dreptului material la acțiune.
Tribunalul a soluționat corect excepția autorității de lucru judecat, ce nu este incidentă în speță, dar soluția pronunțată este legală fiindcă în speță este incidentă excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepție ce nu mai poate permite analiza fondului cauzei.
Cât privește excepția autorității de lucru judecat, corect s-a reținut de tribunal că a fost rezolvată greșit, datorită faptului că în litigiul finalizat prin decizia civilă nr.549/30.11.2011, pronunțată în apel, instanța a respins cererea reconvențională formulată de C. A., având ca obiect îmbunătățiri aduse imobilului comun în 2001, fără a o cerceta în fond.
În acest litigiu a fost respinsă atât cererea de ieșire din indiviziune cât și cererea reclamantului, cu motivarea că nu e admisibilă decât dacă se sistează starea de indiviziune.
Deci, apare evident că nu a fost soluționată pe fond cererea reconvențională, tribunalul statuând corect că pe lângă cerința triplei identități, obiect, părți, cauză, o altă condiție pentru a opera autoritatea de lucru judecat era aceea ca anterior litigiul să fi fost soluționat pe fond, condiție neîndeplinită în cauză.
Critica privind interpretarea și aplicarea greșită a excepției prescripției dreptului la acțiune este neîntemeiată.
Instanțele au apreciat corect că acțiunea dedusă judecății, întemeiată pe principiul îmbogățirii fără justă cauză (actio de in rem verso), este o cerere personal patrimonială, evaluabilă în bani și este guvernată de normele stipulate în Decretul 167/1958, dreptul de a promova se stinge dacă nu este exercitat în cadrul termenului general de prescripție de 3 ani, conform art.1 alin.,1 și art.3 teza I din Decretul 167/1958.
Instanța de apel a apreciat corect că momentul de început al acestui termen de prescripție se determină potrivit art.7 alin.1 coroborat cu art.8 alin.1 și 2 din Decretul 167/1958, fiind acela în care reclamantul a cunoscut persoana al cărei patrimoniu s-a mărit în detrimentul patrimoniului său ori atunci când a cunoscut micșorarea patrimoniului personal și mărirea patrimoniului debitorului obligației de restituire.
Fiindcă recurentul reclamant nu a indicat în acțiune momentul la care a efectuat îmbunătățirile la imobilul comun al părților, instanța a stabilit acest moment, raportându-se la procesul de partaj înregistrat sub nr._/2002 al Judecătoriei C. pentru îmbunătățirile efectuate în 1997 și 2001.
Pentru îmbunătățirile efectuate în anii 2004 – 2006, instanța de apel a avut în vedere dosarul nr._ al Tribunalului D., fila 88, situație în care chiar dacă termenul de prescripție a început să curgă la 31.12.2006, s-a împlinit înainte de 08.03.2012, data introducerii prezentei acțiuni.
Un alt argument al instanței de apel în calcularea începutului prescripției îl reprezintă dosarul nr._, termenul de judecată din 11.03.2013, în care apărătorul pârâtului din acea cauză, C. A. invoca el însuși ca mijloc de apărare formulată de C. R., prescripția dreptului la acțiune pentru a paraliza cererea având ca obiect obligația de a face, în acel dosar vorbindu-se de îmbunătățirile din 2004.
Cu aceste argumente instanța de apel a înlăturat punctul de vedere al recurentului, potrivit căruia termenul de prescripție începe să curgă de la data pronunțării deciziei nr.549/30.11.2011 a Tribunalului D..
În mod legal nu s-a dat eficiență juridică pretinsă de act întreruptiv al prescripției extinctive, cererii reconvenționale formulată în dosarul de partaj, fiindcă cererea reclamantului a fost respinsă iar instanța de apel a reținut corect incidența dispozițiilor art.16 alin.2 teza a-II-a potrivit cărora „Prescripția nu e întreruptă, dacă cererea de chemare în judecată a fost anulată sau respinsă, s-a perimat ori cel care făcut-o a renunțat la ea.
Tribunalul a înlăturat argumentat susținerile recurentului privind recunoașterea pârâtului prin întâmpinarea din 11.04.2012, concluzionând corect că recunoașterea trebuie să opereze în cursul termenului de prescripție, adică în perioada 31.12.2006 – 31.12.2009, nu pe parcursul litigiului de față.
A fost înlăturată de asemenea argumentat recunoașterea dreptului reclamantului făcută de pârât, în timpul procesului de partaj cu privire la îmbunătățiri, fiindcă și în situația admiterii că a existat, începe să curgă un nou termen de prescripție conform art.17 alin.2 din decretul 167/1958 ce s-a împlinit înainte de 31 decembrie 2008, ce reprezintă cel mai târziu moment la care reclamantul putea să-și valorifice dreptul.
Instanța de apel a statuat corect că prescripția este supusă regulilor prevăzute de legea sub care a început să curgă și sub care s-a împlinit, conform art.201 din Legea nr.71/2011 de punere în aplicare a Legii 287/2009 privind codul civil.
Față de cele ce preced, Curtea constată că tribunalul a aplicat corect dispozițiile legale privind prescripția și a respins acțiunea pe această excepție, soluție pronunțată de instanța de apel, e legală chiar dacă în cauză nu este incidentă excepția autorității de lucru judecat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul C. A. împotriva deciziei civile nr. 115 din 7 martie 2014, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._ și a sentinței civile nr._ din 25 septembrie 2012, pronunțată de Judecătoria C., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât C. R..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Iunie 2014.
Președinte, E. S. | Judecător, M. M. | Judecător, M. L. |
Grefier, V. R. |
Red.jud.M.M.
Tehn.MC/3 ex.
Data red.30.06.2014
j.a. M.R. H.
D.O.
j.f. S.M.B.
| ← Strămutare. Sentința nr. 30/2014. Curtea de Apel CRAIOVA | Strămutare. Sentința nr. 16/2014. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
