Pretenţii. Decizia nr. 1145/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1145/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 03-04-2014 în dosarul nr. 1175/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA Nr. 1145
Ședința publică de la 03 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. I.
Judecător E. B.
Grefier E. O.
Ministerul Public reprezentat de procuror N. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
Pe rol, judecarea apelurilor declarate de apelantul-reclamant Z. M., domiciliat în C., ., județul D. și apelantul pârât S. R. PRIN MINISTERUL TRANSPORTURILOR ȘI INFRASTRUCTURII, PRIN COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., cu sediul procesual ales la SCPA D. și Asociații din București, Șoseaua Kiseleff P. D., nr.55, Vila 6, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 157 din 11 Octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul D., Secția I Civilă, în dosarul nr._, având ca obiect pretenții- expropriere.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat G. C., pentru apelantul-reclamant Z. M. și avocat T. B., pentru apelantul pârât S. R. PRIN MINISTERUL TRANSPORTURILOR ȘI INFRASTRUCTURII, PRIN COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
La interpelarea instanței, părțile precizează că au observat raportul de expertiză și nu au obiecțiuni de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra apelului.
Avocat G. C., pentru apelantul-reclamant Z. M., solicită admiterea apelului, modificarea sentinței și omologarea raportului de expertiză, așa cum a fost realizat în comisia de experți, în apel. Solicită plata cheltuielilor de judecată de la fond, deoarece expertul P. nu era expert acreditat în a efectua această expertiză, precum și plata cheltuielilor efectuate în apel.
Avocat T. B., pentru apelantul pârât S. R. PRIN MINISTERUL TRANSPORTURILOR ȘI INFRASTRUCTURII, PRIN COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A, solicită admiterea apelului declarat de pârât, așa cum a fost formulat. A susținut că acțiunea a fost prematur introdusă sau inadmisibilă, solicitând să se aprecieze întemeiate excepțiile invocate care constituie motive de apel și să se aibă în vedere și raportul de expertiză efectuat în cauză. Nu solicită cheltuieli de judecată, deoarece acestea vor fi cerute pe cale separată.
Pune concluzii de respingere a apelului declarat de reclamant.
Avocat G. C., pentru apelantul-reclamant Z. M., pune concluzii de respingere a apelului declarat de pârât.
Reprezentantul Ministerului Public, procuror N. C., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C., solicită admiterea apelului declarat de reclamant doar cu privire la cheltuielile de judecată. Pe fond, solicită respingerea apelului declarat de reclamant, susținând că, inițial, expropriatorul a fost obligat către reclamant la 7780 euro, iar prin noua expertiză de specialitate ale cărei concluzii nu au fost criticate de niciuna dintre părți, valoarea exproprierii este de 6800 euro, ceea ce înseamnă o sumă mai mică, astfel că apelul nu poate fi admis sub acest aspect.
Cu privire la apelul declarat de pârât, susține că acesta este întemeiat doar pentru cuantumul despăgubirilor pentru expropriere. Nu se impune modificarea hotărârii pe excepțiile invocate, deoarece au fost legal respinse cu argumentări tehnice de specialitate exacte. În privința sumei pe care o datorează apelantului-reclamant, apelul este întemeiat, deoarece trebuie redusă suma de la 7780 euro la 6800 euro, așa cum au concluzionat cei trei experți și concluziile nu au fost contestate de părți.
CURTEA
Asupra apelului de față;
La data de 16.01.2013, reclamantul Z. M. a formulat contestație împotriva decizie de expropriere nr.487/04.05.2012, în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin decizia nr.487/04.05.2012, emisă în baza HG nr.174/2012, s-a dispus exproprierea suprafațeței de teren de 1945 mp, situată în ., tarlaua 50, ., categoria de folosință A, intravilan, terenul aflându-se în proprietatea sa în baza contractului de vânzare-cumpărare autentic nr.1443/18.08.2008 și că s-a stabilit un cuantum al despăgubirilor de 3759 lei, reprezentând aproximativ 835 euro, la valoarea de 0,5 euro/mp.
Reclamantul a arătat că aceste despăgubiri au fost subevaluate, întrucât la nivelul anilor 2007-2008 se tranzacționau în zonă foarte multe terenuri la prețuri cuprinse între 100 și 150 euro/mp, având în vedere faptul că acest teren este situat la ieșirea din Municipiul C., în zona comercial industrială.
În perioada 2007-2008, conform datelor statistice de la nivel național, terenurile au suferit o devalorizare de până la 30 % din valoare, ce variază în funcție de zonă; valoarea stabilită de către expropriator este în cuantum procentual de devalorizare de peste 90 %.
Pârâtul a formulat întâmpinare, invocând excepții și formulându-și apărările în cauză.
Prima excepție invocată de pârât este excepția prematurității acțiunii în raport de dispozițiile Legii nr.554/2004 din care rezultă că decizia de expropriere nr.487/04.05.2012 reprezintă un act administrativ individual, ce produce efecte doar față de persoanele cărora se adresează; față de dispozițiile art.7 alin.1 din legea respectivă, procedura prealabilă este obligatorie, reclamanții trebuind să solicite autorității care a emis actul administrativ revocarea acestuia în termen de 30 de zile de la data emiterii.
De asemenea, reclamanții sunt decăzuți din dreptul de a iniția procedura prealabilă prevăzută de art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004, față de existența termenului imperativ de 30 de zile prevăzut de lege.
Cea de-a doua excepție invocată este excepția prematurității cererii în raport de dispozițiile Legii nr.255/2010, care prevede o procedură cu mai multe etape obligatorii, strict prevăzute de lege, astfel încât doar după recepționarea documentațiilor cadastrale există certitudinea faptului că identificarea titularilor de drepturi reale a fost judicios efectuată, iar datele privind imobilele expropriate reflectă în mod fidel realitatea din teren; mai exact, până la data de la care se parcurg etapele privind întocmirea documentațiilor cadastrale și afișarea tabelelor cu imobilele expropriate, nu se poate pune în discuție suma stabilită cu titlu de despăgubire, pentru că nicio cerere de acordare a despăgubirilor nu poate fi analizată de comisia constituită în baza art.18 din lege.
Cea de-a treia excepție ridicată vizează inadmisibilitatea acțiunii prin raportare la dispozițiile art.22 din Legea nr.255/2010, care este o lege specială, astfel încât actul ce stabilește cuantumul despăgubirii este hotărârea emisă de comisia pentru verificarea dreptului de proprietate, aceasta neputând fi contestată, cuantumul despăgubirii putând fi contestat exclusiv prin atacarea hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că raportul de evaluare în baza căruia s-a stabilit cuantumul despăgubirilor este întocmit conform dispozițiilor imperative ale legii speciale, prin raportare la expertizele întocmite și actualizate de camerelor notarilor publici.
Prin încheierea de ședință din 15.03.2013, instanța a respins cele trei excepții invocate de pârât prin întâmpinare.
Excepția prematurității acțiunii în raport de dispozițiile Legii nr.225/2004 a fost respinsă în contextul în care reclamantul nu a înțeles să conteste măsura exproprierii propriu-zise, ci să formuleze o acțiune în baza art.22 din Legea nr.255/2010, solicitând o altă cuantificare a despăgubirilor ce i se cuvine.
Excepția prematurității acțiunii în raport de dispozițiile Legii nr.255/2010 a fost respinsă pe considerentul că acțiunea este permisă prin reglementarea legală ce constituie temeiul juridic al acesteia; pentru aceleași motive a fost respinsă și excepția inadmisibilității cererii introductive, având în vedere faptul că există un temei de drept care reglementează această acțiune, precum și faptul că reclamantul, în calitatea sa de persoană expropriată, are asigurat accesul la o instanță de judecată pentru a se cenzura cuantumul despăgubirilor fixat de expropriator.
În aplicarea dispozițiilor art.22 alin.3 din Legea nr.255/2010, care fac trimitere la art.26 din Legea nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, instanța a încuviințat efectuarea unei expertize de specialitate de către o comisie compusă din trei experți pentru stabilirea valorii reale de piață a terenului expropriat la ora actuală.
A fost desemnat, prin tragere la sorți de către instanța de judecată, expertul C. G., reclamantul și-a desemnat ca expert pe D. D., iar pârâtul și-a desemnat ca expert pe P. T..
Experții nu au ajuns la un punct de vedere unitar, astfel încât fiecare dintre aceștia au precizat un raport separat, prin care și-a expus propriul punct de vedere.
Prin sentința civilă nr. 157 din 11 Octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul D., Secția I Civilă, în dosarul nr._, s-a admis în parte contestația formulată de contestatorul Z. M., în contradictoriu cu pârâtul S. R., PRIN MINISTERUL TRANSPORTURILOR ȘI INFRASTRUCTURII PRIN COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A.
S-a stabilit drept despăgubiri pentru terenul expropriat în suprafață de 1945 mp, menționat la poziția nr.19 din lista anexă la Decizia de expropriere 487/04.05.2012, suma de 7780 euro și a fost obligată pârâta să achite reclamantului această sumă sau echivalentul său în lei la data plății.
Au fost compensate parțial cheltuielile de judecată și obligată pârâta să achite reclamantului suma de 400 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Prin decizia de expropriere nr.487/04.05.2012, emisă de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA. s-a dispus exproprierea mai multor suprafețe de teren situate pe raza localităților C. și Pielești din județul D., decizia vizând coridorul de expropriere al lucrării "Varianta de ocolire C. Sud", conform anexei la HG nr.1233/2011, modificată prin HG nr.174/2012.
Prin hotărârea de guvern menționată a fost aprobat amplasamentul lucrării "Centura de ocolire C. – varianta Sud DN 56- DN 55- DN 6", potrivit hărții topografice prevăzută în anexa nr.1.
La poziția nr.19 din anexa la hotărârea de expropriere figurează suprafața de teren intravilan de 1945 mp situată în ., tarlaua 50, ., potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentic nr.1443/18.08.2008 (prin care s-a dobândit suprafața de teren exclusivă de 4718 mp și suprafața indiviză de 827 mp).
Expropriatorul a stabilit un cuantum al despăgubirilor de 3759 lei.
S-au citat dispozițiile art.22 alin.1 din Legea nr.255/2010, ale art.26 alin.1, 2 și 4 din Legea nr.33/1994.
Tribunalul a luat act de faptul că expertul desemnat de expropriator a fixat o valoare a terenului de 2 lei/mp, similară celei fixate în cadrul procedurii administrative de expropriere, că expertul desemnat de instanță a fixat o valoare a terenului de 1 euro/mp, orientându-se înspre valoarea minimă de pe piața imobiliară a zonei respective, iar expertul desemnat de persoana expropriată a fixat o valoare de 8 euro/mp, orientându-se spre valoarea maximă de pe piața imobiliară a zonei (care este între 0,5 euro și 8 euro/mp).
Având în vedere că expertizele întocmite de C. G. și D. D. s-au raportat la caracteristicile terenului expropriat, la caracterul edilitar al zonei (zonă mixtă – servicii, unități economice nepoluate și locuințe) și au avut în vedere ofertele de pe piața imobiliară, în timp ce expertiza efectuată de P. T. s-a raportat la categoria de folosință a terenului din punct de vedere al organizării cadastrale (teren arabil extravilan) și la grila notarilor publici, tribunalul a înlăturat ca neconcludentă expertiza întocmită de P. T..
Pornind de la criteriul de bază pentru evaluarea unui teren expropriat prevăzut de art. 26 alin.2 din Legea 33/1994, de la prețurile practicate pe piața imobiliară în zona respectivă, între limitele de 0,5 euro și 8 euro pe metrul pătrat, Tribunalul a constatat că fiecare din cei doi experți a luat în calcul o sumă excesivă, în sensul că limita minimă din expertiza C. este nerezonabilă în raport de potențialul urbanistic și de potențialul de investiție al zonei, iar limita maximă din expertiza D. este exagerată, față de particularitățile concrete ale terenului respectiv.
Prin urmare, s-a stabilit un echilibru între valoarea minimală și cea maximală propusă de cei doi experți, valoarea de_ euro propusă de expertul D. D. a fost împărțită la doi, rezultând suma de 7780 euro, care reprezintă în opinia tribunalului despăgubirea cuvenită reclamantului pentru terenul preluat din patrimoniul său în vederea realizării unui obiectiv de utilitate publică.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel apelantul-reclamant Z. M. și apelantul pârât S. R. PRIN MINISTERUL TRANSPORTURILOR ȘI INFRASTRUCTURII, PRIN COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului declarat de reclamant s-a susținut că expertul P. T. nu are calitatea de expert evaluator bunuri imobile și nu trebuia să i se permită să efectueze lucrarea.
S-a arătat că experții au lucrat individual, fiecare a întocmit un raport de expertiză distinct, fără a discuta identificarea terenului, caracteristicile acestuia, coeficienții de aplicat sau destinația terenului, fără a fi întocmit un raport de expertiză în regim de comisie . S-a susținut că în aceste condiții, nu există o expertiză de evaluare a terenului.
Apelantul reclamant a criticat soluția instanței, care nu a confirmat o valoare stabilită de un expert, ci a stabilit o valoare proprie, deși nu are cunoștințe de specialitate, astfel că nu s-a stabilit o corectă valoare de piață a terenului.
S-a solicitat efectuarea în apel a unei expertize de specialitate, iar în subsidiar desființarea încheierilor de ședință, a sentinței, reținerea cauzei spre rejudecare și efectuarea unei expertize.
Apelantul reclamant a susținut că valoarea de piață a terenului este de cel puțin 8 euro/m.p.
S-a criticat acordarea cheltuielilor de judecată, arătându-se că pârâta trebuia obligată la plata tuturor cheltuielilor efectuate de reclamant.
Pârât S. R., PRIN MINISTERUL TRANSPORTURILOR ȘI INFRASTRUCTURII, PRIN COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A a reluat prin motivele de apel excepțiile invocate prin întâmpinarea din prima instanță și a criticat modul de soluționare a acestora, invocând aceleași motive .
S-a susținut că motivarea este netemeinică și superficială, în raport de dispozițiile art. 22 alin. 1 din Legea 255/2010 și ale art. 7 din Legea 554/2004 .
Apelantul pârât a criticat valoarea terenului expropriat reținută de prima instanță, arătând că în mod greșit a fost înlăturată expertiza realizată de expert P. T.. S-au invocat dispozițiile art. 26 din Legea 33/1994, s-a arătat că este nelegală soluția de a stabili valoarea terenului prin împărțirea la doi a sumei stabilite de expert D. D..
S-a solicitat în principal respingerea acțiunii contestatorului ca efect al admiterii excepției procesuale invocate, iar în subsidiar respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În apel, instanța a solicitat pârâtului să facă dovada că expertul numit la propunerea sa este specializat în evaluarea bunurilor imobile, fiind depus extras din tabelul experților evaluatori autorizați ANEVAR din care rezultă că P. T. este expert evaluări bunuri imobile, autorizat.
În raport de dispozițiile art. 295 Cod procedură civilă, în apel s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză de către cei trei experți, care să stabilească valoarea terenului, ajungând la un punct de vedere comun.
Față de cererea formulată la 19.02.2014 de către expertul P. T., care a învederat că este în imposibilitate să efectueze lucrarea solicitată și a depus la dosar dovada că este persoană cu handicap locomotor, instanța a încuviințat înlocuirea acestuia cu un alt expert propus de pârât și anume D. M..
Raportul de expertiză a fost realizat în comun de cei trei experți, depus la dosar la 19.03.2014, iar părțile au arătat că nu au obiecțiuni.
La dosar s-au depus înscrisuri pe care experții să le aibă în vedere la stabilirea valorii terenului.
Având în vedere criticile formulate de părți și probele administrate în apel, se apreciază ca fiind fondat apelul declarat de pârât și ca nefondat apelul declarat de reclamant, pentru următoarele considerente.
Soluția dată de prima instanță asupra excepțiilor prematurității și inadmisibilității cererii este legală.
Pârâtul a susținut că decizia contestată este un act administrativ, supus contestării în condițiile legii contenciosului administrativ și că reclamantul avea posibilitatea de a contesta în condițiile dreptului comun numai hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirilor, hotărâre care nu a fost emisă.
Potrivit art. 4 din Legea 255/2010, etapele procedurii de expropriere sunt: a) aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai lucrărilor de interes național, județean sau local; b) consemnarea sumei individuale aferente reprezentând plata despăgubirii pentru imobilele care fac parte din coridorul de expropriere și afișarea listei proprietarilor imobilelor; c) transferul dreptului de proprietate;d) finalizarea formalităților aferente procedurii de expropriere.
Din actele depuse la dosar rezultă că primele trei etape prevăzute la punctele a), b) și c) din art. 4 și reglementate explicit prin art. 5- 9 din lege au fost deja parcurse, deoarece transferul dreptului de proprietate operează prin emiterea deciziei de expropriere, act administrativ cu efecte în planul dreptului civil care a fost comunicat în speță reclamantului sub nr. 487/4.05.2012.
Art. 22 alin (1) din Legea 255/2010 dă posibilitatea expropriatului nemulțumit de cuantumul despăgubirii să se adreseze instanței judecătorești, care stabilește, pe baza unei expertize întocmită de o comisie formulată din trei experți, dacă valoarea despăgubirilor acoperă integral, în condițiile legii speciale și a ale Legii 33/1994, prejudiciul produs prin expropriere.
În speță, nu a fost emisă o astfel de hotărâre, deoarece reclamantul a formulat contestație la instanță după ce i-a fost notificată atât intenția de expropriere a imobilului, conform art. 8 din Legea 255/2010, cât și suma individuală reprezentând plata despăgubirii, ce a fost consemnată la dispoziția sa, conform art. 7 din lege. Mai mult, transferul dreptului de proprietate s-a realizat ca urmare a emiterii deciziei de expropriere, instituția expropriatoare nu a făcut o reevaluare a imobilului, iar conform art. 9 alin 4 expropriatorul avea obligația de a consemna sumele de bani aferente despăgubirii.
Din aceste dispoziții legale rezultă cu claritate că suma de bani care a fost considerată de expropriator ca fiind valoarea terenului este cea menționată în actele administrative emise anterior hotărârii prevăzute de art. 20 și 22 din Legea 255/2010, concluzia fiind confirmată și de dispozițiile art. 18, potrivit cărora fostul proprietar expropriat trebuie să confiem dacă acceptă sau nu cuantumul despăgubirii, așa cum el a fost comunicat prin notificare, precum și de dispozițiile art. 19 care reglementează modalitatea de plată a despăgubirilor, în baza cererilor formulate de persoanele expropriate.
Soluționarea excepțiilor ridicate de pârât derivă din dispozițiile art. 23 din Legea 255/2010, care prevăd că sunt de competența instanței de drept comun în materie de expropriere ( tribunalul, secția civilă) cererile adresate instanței judecătorești pentru stabilirea, în contradictoriu cu statul român sau cu unitățile administrativ-teritoriale, după caz, a dreptului la despăgubire pentru expropriere și a cuantumului acesteia.
Interpretând per a contrario dispozițiile alineatului 2 al textului rezultă că sunt de competența altei instanțe decât cea de drept comun, respectiv de competența secției civile a tribunalului, litigiile având ca obiect stabilirea dreptului de proprietate ori a altui drept real asupra imobilelor expropriate.
Cum în speță nu s-a contestat dreptul de proprietate, transferul acestuia sau orice consecințe juridice asupra proprietății, ci doar cuantumul despăgubirii, este evident că acțiunea reclamantului nu este una îndreptată împotriva unui act administrativ nelegal, care să atragă competența instanței de contencios administrativ și obligația de a urma procedura administrativă prealabilă.
Calificarea deciziei de expropriere ca act administrativ nu atrage competența specializată conform Legii 554/2004, în condițiile în care reclamantul este nemulțumit doar de cuantumul despăgubirii iar prin dispoziție expresă a legii acest cuantum poate fi verificat doar de instanța civilă, fiind nefondată susținerea pârâtului în sensul că decizia de expropriere poate fi contestată doar în contencios administrativ.
Acțiunea de față nu este prematur introdusă și nici inadmisibilă pe considerentul că reclamantul nu a contestat hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii. Așa cum s-a arătat, este evident, din formularea legii, că expropriatorul stabilește ca despăgubire suma precizată în notificarea înaintată în primele faze ale procedurii exproprierii. Cât timp procedura a fost urmată până în punctul în care expropriatorul era obligat să emită hotărârea prevăzută de art. 20 din Legea 255/2010, persoana expropriată este interesată să se adreseze instanței pentru a se stabili cuantumul corect al prejudiciului suferit.
În plus, a accepta contrariul înseamnă a nega fostului proprietar dreptul ca în patrimoniul său să opereze subrogația reală, în sensul că locul dreptului de proprietate asupra terenului expropriat să fie luat de dreptul de proprietate asupra sumei de bani calculată ca despăgubire. Aceasta cu atât mai mult cu cât de la data de 4.05.2012 când a fost emisă decizia de expropriere, expropriatorul nu a făcut dovada că a urmat procedura în condițiile art. 18-21 din Legea 255/2010, iar a pretinde reclamantului să aștepte o perioadă atât de mare de timp ar echivala cu o expropriere în fapt, neurmată de o justă despăgubire.
Asupra fondului cauzei, se constată că sunt întemeiate criticile apelantului pârât vizând valoarea terenului expropriat.
Astfel, ambele părți au criticat concluziile experților exprimate prin rapoartele de expertiză depuse la prima instanță și modalitatea de stabilire a valorii terenului.
Au rămas fără obiect criticile apelantului reclamant privind calitatea de expert evaluator a expertului P. T., deoarece în calea de atac acesta a fost înlocuit, la cererea sa, fiind în imposibilitate să realizeze lucrarea solicitată, după ce se pârâtul dovedise că expertul este autorizat ANEVAR pentru evaluare bunurilor imobile. De altfel, cât timp prima instanță a înlăturat total concluziile raportului de expertiză realizat de expert P. T., reclamantul nici nu avea interes să critice alegerea expertului de către pârât.
De asemenea, au rămas fără obiect criticile părților referitoare la faptul că nu a fost întocmit un raport de expertiză comun. În etapa cercetării judecătorești a apelului s-a constatat că în mod greșit prima instanță a făcut o medie a despăgubirilor rezultate în urma evaluării unui singur expert, cât timp legea stabilește că prețul ce se achită expropriatului este cel rezultat din valoarea imobilului pe piața liberă.
Instanța de apel a dispus refacerea probelor, conform art. 295 Cod procedură civilă, apreciind că au fost încălcate dispozițiile art. 25 din Legea 33/1994 în sensul că nu a fost constituită o comisie din trei experți pentru stabilirea despăgubirilor, ci s-au depus trei rapoarte de expertiză separate.
Pentru a stabili temeinicia sentinței, se va avea în vedere raportul de expertiză depus în apel, întocmit de cei trei experți numiți în condițiile art. 25 din Legea 33/1994, care nu au fost contestați de părți prin motivele de apel. Experții au ajuns la un punct de vedere comun, au identificat terenul și au stabilit valoarea acestuia prin selectarea ofertelor de vânzare cumpărare existente pe piața imobiliară, compatibile cu caracteristicile terenului evaluat.
Procedura exproprierii prevăzută de Legea 255/2010 face trimitere, prin art. 19 și art. 34 din actul normativ, la normele considerate cu caracter general în materie de expropriere ale Legii 33/1994, în ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirilor ce se cuvin persoanei expropriate.
Potrivit art. 26 din Legea 33/1994, despăgubirile se calculează în raport de prețul pe piața imobiliară, stabilit, în caz de contestație, de o comisie formată din trei experți.
În speță, reclamantul a contestat despăgubirile stabilite în procedura administrativă a exproprierii, caz în care evaluarea realizată anterior emiterii Deciziei de expropriere nr. 487/2012 nu mai poate fi apreciată ca standard al evaluării terenului, instanța având obligația să dispună efectuarea unei expertize judiciare și apoi să verifice dacă lucrarea întocmită de cei trei experți respectă normativele în vigoare.
În apel, experții au argumentat punctul lor de vedere, au indicat modul în care s-a stabilit prețul, arătând că au avut în vedere zona în care se găsește terenul, categoria acestuia, dotările, rețelele de transport, calitatea geotehnică a terenului.
Experții au făcut evaluarea prin metoda comparației ofertelor de vânzare, care presupune stabilirea valorii prin aprecierea prețurilor practicate pe piață, în urma căreia s-a stabilit un cuantum al despăgubirilor de 6808 euro, necontestat de părți.
Ca urmare, sunt nefondate criticile apelantului reclamant, care pretinde o valoare mai mare a despăgubirilor, cât timp valoarea stabilită în apel, după administrarea unei probe cu caracter științific și cu urmarea procedurii prevăzute de lege, este mai mică decât cea acordată de prima instanță.
În același timp, este fondată critica apelantului pârât, care a susținut că valoarea despăgubirilor stabilită de prima instanță este nu numai nelegală, dar și prea mare față de valoarea reală a terenului.
Concluzia care se impune este aceea că instanța trebuie să stabilească despăgubirile calculate potrivit metodei comparației directe a ofertelor imobiliare, potrivit cu care prețul terenului este de 6808 euro, convenit de comisia formată din cei trei experți.
Este nefondată critica apelantului reclamant privind suma stabilită de primă instanță cu titlu de cheltuieli de judecată.
Potrivit art. 274 Cod procedură civilă, apelantul pârât, care a căzut în pretenții, a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată, însă cum acțiunea a fost admisă în parte, deoarece nu a fost acordată întreaga despăgubire solicitată, în mod corect au fost reduse și cheltuielile efectuate în primă instanță de reclamant.
Tribunalul a motivat corect soluția aleasă sub acest aspect, făcând o compensare a onorariilor achitate de părți pentru experții pe care i-au plătit fiecare și apoi obligând pârâtul către reclamant doar la jumătate din onorariul achitat pentru expertul numit de prima instanță.
Soluția se impune în condițiile în care, așa cum s-a arătat, pretențiile reclamantului nu au fost admise în totalitate.
Așadar, sub aspectul aplicării dispozițiilor art. 274-276 Cod procedură civilă sentința atacată este legală și temeinică.
Potrivit art. 296 Cod procedură civilă, se va admite apelul declarat de apelantul pârât și se va respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul reclamant.
Se va schimba în parte sentința și se stabili că suma stabilită ca despăgubire, pe care pârâtul o va achita reclamantului pentru suprafața de 1945 m.p. este de 6808 euro, echivalent în lei la data plății.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelantul pârât S. R. PRIN MINISTERUL TRANSPORTURILOR ȘI INFRASTRUCTURII, PRIN COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., cu sediul procesual ales la SCPA D. și Asociații din București, Șoseaua Kiseleff P. D., nr.55, Vila 6, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 157 din 11 Octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul D., Secția I Civilă, în dosarul nr._, având ca obiect pretenții- expropriere.
Schimbă în parte sentința civilă nr. 157 din 11 Octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul D., Secția I Civilă, în dosarul nr._, sub aspectul cuantumului sumei stabilite ca despăgubire, obligând pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL TRANSPORTURILOR ȘI INFRASTRUCTURII, PRIN COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. către reclamantul Z. M. la plata sumei de 6808 euro, echivalent în lei la data plății.
Menține restul dispozițiilor sentinței civile nr. 157 din 11 Octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul D., Secția I Civilă, în dosarul nr._ .
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul-reclamant Z. M., domiciliat în C., ., județul D., împotriva sentinței civile nr. 157 din 11 Octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul D., Secția I Civilă, în dosarul nr._ .
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Aprilie 2014.
Președinte,Judecător,
G. I. E. B.
Grefier,
E. O.
Red. jud. G. I.
Tehn. E.O.
4 ex./10.04.2014
Jud. fond S. L. M.
| ← Strămutare. Sentința nr. 104/2014. Curtea de Apel CRAIOVA | Strămutare. Sentința nr. 38/2014. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
