Strămutare. Sentința nr. 104/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 104/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 24-11-2014 în dosarul nr. 1837/54/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA Nr. 104
Camera de Consiliu de la 24 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. P.-P.
Grefier A. C.
x.x.x.
Pe rol soluționarea cererii formulată de petentul S. Porțile de F. în numele membrului de sindicat C. I., privind strămutarea cauzei ce face obiectul dosarului nr._ aflat pe rolul Tribunalului M., Secția de Conflicte de Muncă și asigurări Sociale, în contradictoriu cu intimata S. DE S. HIDROENERGETICE HIDROSERV SA..
La apelul nominal, făcut în Camera de consiliu, a răspuns consilier juridic L. M. pentru intimata S. DE S. HIDROENERGETICE HIDROSERV SA, lipsind petentul S. Porțile de F..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că cererea de strămutare nu sa timbrat cu taxă judiciară de timbru în valoare de 100 lei și că intimata a depus întâmpinare ce a fost înregistrată sub nr._/19.11.2014, după care;
Instanța, din oficiu, a pus în discuție excepția anulării cererii de strămutare ca netimbrată, potrivit art. 197 din Codul de procedură civilă, având în vedere nedepunerea la dosar de către petentul S. Porțile de F. în numele membrului de sindicat C. I., în cuantum de 100 lei, prevăzut de art. 9 lit. b din O.U.G. nr. 80/2013.
Reprezentantul intimatei S. DE S. HIDROENERGETICE HIDROSERV SA a pus concluzii de admitere a excepției netimbrării cererii.
CURTEA
Asupra cererii de strămutare de față, constată următoarele:
La data de 10.11.2014, pe rolul Curții de Apel C. a fost înregistrată sub nr._, cererea formulată de petentul S. Porțile de F. în numele membrului de sindicat C. I., de strămutare a cauzei ce face obiectul dosarului_ aflat pe rolul Tribunalului M., Secția de Conflicte de Muncă și asigurări Sociale, cu termen de judecată la data de 02.12.2014, având bănuieli legitime cu privire la instanțele de judecată din orașul Dr. Tr. S. care este un oraș mic.
Se mai adaugă și faptul că unul din consilierii juridici este în relații cu judecătorii de la Tribunalul M..
În drept cererea este întemeiată pe dispozițiile art.140 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
Potrivit art. 144 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă, cererea de strămutare se judecă de urgență, în camera de consiliu, cu citarea părților din proces și hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare și este definitivă.
Curtea, ca o chestiune prealabilă, conform dispozițiilor art. 248 Cod procedură civilă, raportat la art. 33 din O.U.G. nr.80/2013 a invocat excepția netimbrării cererii, având în vedere că acesta primează înaintea oricăror alte cereri și excepții, formulate în fața instanțelor de judecată și a reținut:
Art. 1 din O.U.G. nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru prevede că acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta Ordonanță de Urgență.
Potrivit art. 197 din Codul de procedură civilă, în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată în condițiile legii.
Față de dispozițiile legale evocate, se constată că, cererea formulată de petentul S. Porțile de F. în numele membrului de sindicat C. I. nu a fost însoțită de dovada achitării taxei judiciare de timbru, petentul fiind înștiințat pentru termenul de judecată din data de 24 noiembrie 2014 cu mențiunea de a depune taxa judiciară de timbru în cuantum de 100,00 lei, ( fila 5 dosar).
În raport de împrejurarea că S. Porțile de F. în numele membrului de sindicat C. I., în calitate de petent, nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit mențiunii din înștiințarea emisă pentru termenul de judecată din data de 24 noiembrie 2014, când procedura de citare a fost legal îndeplinită, Curtea urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 197 din codul de procedură civilă și să dispună anularea cererii de strămutare ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Anulează, ca netimbrată, cererea formulată de petentul S. Porțile de F. în numele membrului de sindicat C. I., cu domiciliul ales la SCA G., N., P., cu sediul în București, sector 4, ., ., ., de strămutare a cauzei ce face obiectul dosarului numărul_ aflat pe rolul Tribunalului M., Secția de Conflicte de Muncă și asigurări Sociale, cu termen de judecată la data de 02.12.2014, în contradictoriu cu intimata S. DE S. HIDROENERGETICE HIDROSERV SA, cu sediul în București, Sector 2, .. 3, .>
Sentință definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 Noiembrie 2014
Președinte, M. P.-P. | ||
Grefier, A. C. |
Red.jud. M. P. P.
Tehn. A.C. 4 ex.
26.11.2014
← Obligaţie de a face. Decizia nr. 628/2014. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretenţii. Decizia nr. 1145/2014. Curtea de Apel CRAIOVA → |
---|