Servitute. Decizia nr. 531/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 531/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 12-03-2014 în dosarul nr. 2576/104/2009
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 531
Ședința publică de la 12 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE - M. P.-P.
Judecător - E. S.
Judecător - M. M.
Grefier - V. R.
x.x.x
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din data de 19 februarie 2014, privind judecarea apelului, în urma casării cu reținere a deciziei civile nr. 35 din 16 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul O. – Secția Civilă, în dosar nr._, de către Curtea de Apel C. – Secția I Civilă, prin decizia nr._ din 31 octombrie 2012, pronunțată în dosar nr._, privind reclamanta D. G. împotriva pârâtei P. E., având ca obiect servitute.
La apelul nominal, au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au avut loc în ședința publică de la data de 19 februarie 2014, au fost consemnate în încheierea inițială de amânare a pronunțării de la acea dată, când instanța a amânat pronunțarea pentru data de 26 februarie 2014, ulterior pentru data de 5 martie 2014 și ulterior pentru data de 12 martie 2014.
În urma deliberărilor, s-a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prin decizia civilă nr. 673/21.09.2009, pronunțată în dosarul nr._, Curtea de Apel C. a admis recursul declarat de reclamanta D. G. împotriva deciziei civile nr. 20/26.01.2009, pronunțată de Tribunalul O. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă P. E., a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, Tribunalul O..
Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut că prin sentința civilă nr. 2144/12.05.2008, pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr._, a fost confirmat în parte raportul de expertiză topometrică întocmit în cauză de expert de specialitate M. E. în ceea ce privește stabilirea servituții comune de trecere în suprafață de 182,04 mp, s-a admis în parte acțiunea reclamantei D. G. împotriva pârâtei P. E. și s-a admis în parte cererea pârâtei, respectiv capătul 2 din cererea introductivă (dosar nr._ conexat la dosarul_ ).
S-a stabilit servitutea comună de trecere în suprafață de 182,04 mp. având o lățime de 3,50 m. la stradă (M. Viteazul), o lungime de 13 m.(până la robinetul pârâtei P. E.) și în continuare până la construcția de zidărie (WC) proprietatea reclamantei, conform schiței –anexă la raportul de expertiză.
A fost respins capătul 1 din cererea pârâtei cu privire la ieșirea din indiviziune asupra terenului intravilan în suprafață de 528 mp, aferent construcțiilor situate în .. 27(A și B), și capătul 2 prin care s-a solicitat stabilirea punctelor convenționale care despart proprietățile părților ca și linie de hotar, ca neîntemeiate.
Prin decizia civilă nr.20/26.01.2009, Tribunalul O. a admis apelul declarat de apelanta pârâtă P. E. împotriva sentinței primei instanțe, a schimbat această hotărâre în sensul că a omologat raportul de expertiză, a admis cererea pârâtei și a dispus ieșirea din indiviziune asupra terenului de 528 mp., situat în Caracal .. 27 A și B.
Lotul nr.1 s-a atribuit reclamantei D. G., care a primit suprafața de 295,875 mp. compusă din 3 suprafețe identificate conform expertului A. P.; a – 19,8 m. x 12 m = 237,60 mp. cu vecini la N- P. E., la E- . de trecere) ; S- D. G., la V-A. G.; b – 5,5 m x 5,94 m. = 32,67 mp. cu vecinătăți la N- . E- N. N., la S – P. I.M.N., la V- P. E. și c – 4,5 m. x 5,69 m. = 25,605 mp. cu vecini la N- D. G., la E – . S- . V- P. E..
Lotul nr.2 s-a atribuit pârâtei P. E. care a primit suprafața de 288,215 mp. compusă din 3 suprafețe conform raportului de expertiză, astfel; a – 12,5 m x 12 m. = 150 mp. cu vecini la N- . E-. S- D. G., la V- A. G.; b- 12,63 m. x 7,5 m. = 94,725 mp. cu vecini la N- D. G., la E- D. G. și . S- P. I.M.N, la V- A. G. și c – 38,99 m. x 4,5 m. = 43,49 m. cu vecini la N- . E- N. N., la S și V- D. G..
S-a stabilit servitute comună de trecere astfel:
În favoarea reclamantei D. G. pe terenul proprietatea pârâtei pe latura de est – vecin N. N – pe direcția N-S începând de la . o lățime de 2 m. până în pct.4 din raportul de expertiză și schița anexă la raportul de expertiză – fila 62.
S-a instituit servitute de trecere în favoarea pârâtei P. E. pe terenul reclamantei începând cu pct.4 – în continuare pe direcția N-S cu lățimea de 2 m. până la distanța de 5,94 m. de proprietatea vecină de la Sud – P. I.M.N . și din acest punct, pe direcția E-V pe o lungime de 5,5 m. și lățime de 2 m. până la proprietatea pârâtei – suprafața de 94,725 mp.
Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței.
Au fost compensate în totalitate cheltuielile la fond și în apel.
Împotriva deciziei adoptate în apel, a declarat recurs intimata reclamantă D. G., criticile fiind următoarele: instanța de apel, în condițiile în care a schimbat sentința și a admis integral cererea pârâtei, nu s-a mai pronunțat în nici un fel pe cererea reclamantei, nici in considerente nu se regăsește vreo motivare in acest sens, fiind menținut în același timp restul dispozițiilor sentinței, deși cererea reclamantei nu viza o sistare a indiviziunii, astfel că cele două cereri se exclud reciproc; modul de soluționare a cererii de ieșire din indiviziune este nelegal, instanța s-a pronunțat pe mai mult decât s-a cerut, a dispus ieșirea din indiviziune asupra unei suprafețe mai mari, iar terenul nu s-a evaluat, deși s-au stabilit două loturi fizice inegale, la cote egale; in mod greșit instanța de apel a stabilit nulitatea raportului de expertiză realizat în primă instanță, în condițiile în care cel de-al doilea expert nu a convocat legal părțile și nici nu a identificat, spre deosebire de primul, toate construcțiile aflate pe teren (conducte, alei, cămine, plantații); în aceste condiții, în mod greșit tribunalul nu a analizat dacă este posibilă sistarea indiviziunii asupra terenului și nu a ținut seama de memoriul tehnic întocmit cu ocazia partajului voluntar asupra construcției din anul 1981; așadar, lățimea căii de acces stabilită de instanța de apel este de natură să-i îngrădească grav exercitarea dreptului său de proprietate, astfel că în mod greșit s-a consemnat că reclamanta ar fi renunțat la refacerea raportului de expertiză, respectiv la obiecțiunile formulate, având în vedere împrejurarea că în primă instanță s-a stabilit lățimea căii comune de acces de 3,5 m.
Intimata pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, arătând că instanța de apel a consemnat corect susținerile părților, a aplicat corespunzător dispozițiile legale potrivit cărora, nimeni nu este obligat să rămână în indiviziune.
În ceea ce privește suprafața împărțită a arătat că aceasta corespunde realității fiind rezultat al măsurătorilor și că recurenta nu a fost prejudiciată, întrucât a primit o suprafață mai mare.
S-a reținut de instanța de recurs că este improprie folosirea termenului de servitutede trecere, întrucât asupra întregului teren, deci inclusiv asupra terenului neocupat de construcții identificat de 184,02 mp, se exercita un drept de proprietate in modalitatea proprietății comune pe cote părți de către ambele părți, nefiind două imobile distincte aflate în vecinătate și cu doi stăpâni diferiți, din care unul să aibă situația obiectivă a locului înfundat. Or, servitutea este o sarcina impusa asupra unui imobil pentru uzul și utilitatea unui imobil având un alt stăpân, potrivit art. 576 Cod civil.
S-a mai constatat că în apel, tribunalul a schimbat sentința, a admis cererea de ieșire din indiviziune, a stabilit de această dată un drept de servitute de trecere reciproc in favoarea fiecărei părți pe terenul atribuit în proprietate exclusivă celeilalte părți, nu a schimbat soluția în ceea ce privește cererea reclamantei ci a păstrat-o, de vreme ce a dispus menținerea restului dispozițiilor sentinței. Or, restul dispozițiilor sentinței se referă la soluția dată în cererea reclamantei având ca obiect restabilirea unei căi de acces pe terenul coproprietate a părților aflat în indiviziune și folosință comună cu această destinație, de la dobândirea in coproprietate din anul 1971 și ulterior partajului voluntar din anul 1981, ce a fost autorizat numai în ceea ce privește construcția.
Instanța de recurs a arătat cele două cereri se exclud reciproc și nu pot fi admise în același timp, având în vedere obiectul acestora, interesul urmărit de fiecare dintre părți și cel puțin împrejurarea că la debutul procesului reclamanta era coproprietară a terenului indiviz cu acces la calea publică reclamând doar chestiuni legate de împrejurarea că celălalt coproprietar tinde prin diverse mijloace să-i îngrădească nejustificat dreptul de folosință a căii de acces, iar după soluționarea apelului se vede în situația de a fi proprietara exclusivă a unui loc înfundat, fie și cu drept de servitute de trecere pe terenul pârâtei, dar pe un teren cu o lățime și mai mică, aceasta din urmă având în schimb, acces direct la calea publică. În același timp, dreptul de trecere instituit în favoarea pârâtei nu este o adevărată servitute de trecere în sensul art.616 și urm. Cod civil.
Această contradicție existentă între cele două soluții din dispozitivul hotărârilor pronunțate în cauză, nu este lămurită nici în considerentele deciziei pronunțate în apel, în cuprinsul acestora nu se motivează în vreun fel menținerea restului dispozițiilor sentinței, dispoziții care se referă evident la soluția dată acțiunii reclamantei.
Pe cale de consecință, Curtea de Apel C. a statuat că instanța de apel a pronunțat o soluție contradictorie care nu poate fi modificată și asupra căreia nu se poate exercita controlul judiciar, fiind incident cazul de recurs de casare prev. de art. 304 pct. 5 și de modificare prev. de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, impunându-se casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru ca părțile să nu fie lipsite de un grad de jurisdicție.
Instanța de rejudecare a fost îndrumată să pună în discuția părților incidența în cauză a disp. art. 6 alin. 6 din Legea 50/1991 republicată, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, potrivit cărora „Certificatul de urbanism se emite, potrivit legii, și în vederea concesionării de terenuri, a adjudecării prin licitație a proiectării lucrărilor publice în faza "Studiu de fezabilitate" și pentru cereri în justiție și operațiuni notariale privind circulația imobiliară atunci când operațiunile respective au ca obiect împărțeli ori comasări de parcele solicitate în scopul realizării de lucrări de construcții, precum și constituirea unei servituți de trecere cu privire la un imobil. Operațiunile juridice menționate se efectuează numai în baza certificatului de urbanism, iar nerespectarea acestor prevederi se sancționează cu nulitatea actului”.
Ca urmare, cauza a fost reînregistrată pe rolul acestui tribunal la data de 30.06.2009, sub nr._ .
Conformându-se indicațiilor deciziei de casare, prin încheierea din data de 05.11.2009, instanța a pus în vedere părților să depună certificatul de urbanism și, din oficiu, a constatat că se impune completarea raportului de expertiză întocmit de expert A. P., cu obiectivele indicate în încheierea din data de 03.11.2011.
Prin decizia civilă nr.35 din 16 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul O. în dosar nr._, s-a admis apelul declarat de apelanta pârâtă P. E., împotriva sentinței civile nr.2144 din 12.05.2008 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă D. G., având ca obiect servitute.
S-a schimbat sentința în sensul că s-a admis acțiunea și s-a admis în parte cererea conexă din dosarul nr._, privind ieșirea din indiviziune.
S-a omologat raportul de expertiză completat în varianta 1, fila 97 dosar nr._ .
S-a atribuit în proprietate apelantei P. E. suprafața totală de 232,23 mp, compusă din:
- suprafața de 137,5 mp, materializată în schița nr. 1 prin punctele A, B, K și L, cu vecinii: N-.-alee comună, S-D. G., V-A. G.;
- suprafața de 94,73 mp, materializată în schița nr. 1 prin punctele C, D, E și H, cu vecinii: N-D. G., E- D. G., alee comună, S-P. I.M.N, V-A. G..
S-a atribuit în proprietate intimatei Diasconescu G. suprafața totală de 266,87 mp, compusă din:
- suprafața de 234,17 mp, materializată în schița nr. 1 prin punctele B, C, H, G, J și K, cu vecinii: N-P. E., E-alee comună, S-P. E., alee comună, V-A. G.;
- suprafața de 32,70 mp, materializată în schița nr. 1 prin punctele E, F, N și O, cu vecinii: N-alee comună, E- N. N., S-P. I.M.N, V-P. E..
Pentru echilibrarea valorică a loturilor, a fost obligată intimata să plătească apelantei suma de 419,60 lei.
S-a stabilit drept de folosință comună asupra terenului în suprafață de 84,98 mp, materializată în schița 1 prin punctele F,G, J, L, M și N, cu vecinii: N-.-N. N., S-D. G., V-P. E., D. G., și obligă pârâta să respecte reclamantei dreptul de folosință cu privire la acest teren.
A fost obligată intimată să plătească apelantei suma de 800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Analizând sentința prin prisma motivelor de apel, în considerarea dispozițiilor legale incidente în cauză și prin raportare la probele de la dosar, tribunalul a constatat că apelul este fondat, având în vedere considerentele următoare:
Prin scriptul depus la dosar la data de 07.10.2008, denumit „motive de apel” (f. 15 dosar nr._ ), apelanta a criticat sentința primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând, în esență, că hotărârea a fost pronunțată în baza unui raport nul.
În acest sens, apelanta a susținut că deși în cauză au fost efectuate 2 expertize, la niciuna dintre acestea nu a fost citată corespunzător. Astfel, a menționat că înștiințarea i s-a trimis la adresa din București, cu toate că își alesese domiciliul pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de Avocat E. M..
Și citarea procuratorului s-a făcut defectuos, susține apelanta, întrucât acesta a primit cartea poștală la data de 02.04.2008, după data efectuării expertizei din 01.04.2008.
În plus, apelanta a arătat că obiecțiunile pe care le formulase cu privire la concluziile raportului de expertiză nu au fost puse în discuția părților, instanța respingându-le „de plano”.
În cel de-al treilea motiv de apel, apelanta a susținut că în speță s-au încălcat dispozițiile art.304 pct.7 C.proc.civ., sentința fiind insuficient motivată și având un dispozitiv care nu este explicit, neputându-se ști ce anume a fost admis și ce anume a fost respins din cererile părților.
Pornind de la aceste critici, tribunalul a constatat că la data de 07.01.2008 s-a depus la dosar, la judecata în fond a pricinii, raportul de expertiză întocmit de expertul desemnat (rezoluție f. 54 dosar), la termenul următor, din data de 10.01.2008, instanța amânând judecata pentru a da posibilitatea părților să observe concluziile, date fiind dispozițiile art. 209 C.proc.civ.
Pentru termenul ce a urmat, pârâta P. E. a formulat obiecțiuni (f. 64 dosar fond), invocând excepția nulității, motivat de împrejurarea că reprezentantul său convențional nu a fost înștiințat corespunzător.
Această excepție a fost admisă de instanța de fond, astfel cum rezultă din încheierea pronunțată la data de 31.01.2008 (f. 80 dosar fond), prima instanță dispunând refacerea lucrării.
Din această perspectivă, critica apelantei cu privire la primul raport de expertiză apare ca lipsită de interes, atât timp cât prima instanță a admis solicitarea sa privind refacerea raportului de expertiză.
Pe de altă parte, este drept că la data de 28.02.2008 pârâta, prin apărătorul său, a solicitat ca înștiințarea cu privire la data efectuării lucrării la fața locului să i se comunice la domiciliul procesual ales, în speță sediul cabinetului de avocat.
Însă, potrivit dovezii de primire alăturată lucrării (f. 104 dosar fond), citarea pârâtei prin carte poștală s-a făcut de către expert la domiciliu, iar nu la domiciliul procesual ales, astfel că tribunalul a constatat că în mod nelegal, cu încălcarea dispozițiilor art.208 C.proc.civ., prima instanță a respins obiecțiunile părții, vizând nulitatea raportului de expertiză.
Astfel fiind, tribunalul a dispus refacerea expertizei de către un alt expert, fiind depus în consecință la dosar raportul de expertiză (f. 34 dosar_ ), completat ca urmare a admiterii obiecțiunilor formulate de ambele părți (f. 59 dosar_ ) și la solicitarea instanței (f. 97 dosar_ ).
Asupra fondului pricinii,
În acord cu prima instanță, tribunalul a reținut că imobilele stăpânite în prezent de părțile litigante au constituit un singur corp de proprietate, ce a aparținut în indiviziune autoarei pârâtei, defuncta P. A., și numitei Kelner O. (conform contractului de vânzare-cumpărare cu autenticul 1722/22.06.1971).
Ulterior, prin actul de partaj voluntar autentificat sub nr.36/12.01.1981, cele două coproprietare au pus capăt stării de indiviziune existente cu privire la construcție, nu însă și cu privire la terenul în suprafață de 528 mp, asupra căruia părțile au convenit că au cote egale, de 1/2 fiecare.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1949/23.10.1981, numita Kelner O. a vândut reclamantei imobilul construcție primit în lot prin actul de partaj voluntar supra menționat, la momentul actual păstrându-se starea de indiviziune anterior descrisă între reclamantă și pârâtă.
Conform art. 728 C.civ., „Nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune”.
Această normă legală justifică pârâtei de ieșire din indiviziune asupra terenului în suprafață de 528 mp, astfel că tribunalul nu poate împărtăși opinia primei instanțe în sensul că o eventuală împărțire a acestui teren ar determina împiedicări nefirești, nelegale, în exercițiul dreptului de proprietate al fostului coindivizar.
Dimpotrivă, tocmai menținerea stării de indiviziune, dată fiind evidenta stare conflictuală dintre părți, dedusă din existența prezentului litigiu, poate constitui o împiedicare oprită de lege a exercitării dreptului de proprietate de către titular.
În aceste condiții, soluția primei instanțe se impune a fi schimbată, la formarea loturilor ce se vor atribui în proprietate litigantelor tribunalul urmând a avea în vedere construcțiile existente pe teren, astfel cum au fost identificate de către expert.
În raport de acest criteriu, tribunalul a apreciat că varianta 1 din raportul de expertiză completat (f. 97-101 dosar_ ) răspunde cerințelor dispozițiilor art.6739 C.proc.civ., motiv pentru care se impune a fi omologat.
Această schimbare a sentinței primei instanțe determină admiterea în parte a cererii conexe din dosarul nr._, în ceea ce privește petitul având ca obiect ieșirea din indiviziune.
S-a atribuit în consecință în proprietate apelantei suprafața totală de 232,23 mp, iar intimatei i se va atribui în proprietate suprafața totală de 266,87 mp, pentru echilibrarea valorică a loturilor, în conformitate cu dispozițiile art. 6735 alin. 2 C.proc.civ., intimata urmând a fi obligată să plătească apelantei suma de 419,60 lei, cu titlu de sultă.
Pentru diferența de teren, de 84,98 mp, materializată în schița 1 prin punctele F, G, J, L, M, N, se va stabili drept de folosință comună, iar pârâta va fi obligată să respecte reclamantei dreptul de folosință cu privire la acest teren.
Raportat la considerentele de mai sus, în temeiul art. 296 C.proc.civ., tribunalul a admis apelul declarat de apelanta pârâtă și a schimbat sentința în sensul celor expuse anterior.
În temeiul art. 274 C.proc.civ. și la cererea apelantei, tribunalul a obligat intimata să plătească acesteia suma de 800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs reclamanta D. G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs reclamanta susține în esență că:
- nu s-au respectat indicațiile pentru rejudecare date de Curtea de Apel C., încălcându-se astfel dispozițiile art.315 cod procedură civilă, în sensul că tribunalul nu a depus diligență pentru depunerea certificatului de urbanism de către Primăria Caracal ;
- dacă se va trece peste nerespectarea indicațiilor de casare, nu ar trebuie să se treacă peste sancțiunea instituită de prevederile art.6 alin.5 lit.c din Legea nr.50/1991 R, în ceea ce privește nulitatea operațiunilor de împărțeală:
- raportate la ceea ce s-a solicitat inițial de părțile litigante în cele două dosare conexate (nr.2870 și 2482 din 2007), instanța de apel nu a acordat ceea ce nu s-a cerut, adică obligarea pârâtei la respectarea dreptului de a folosi calea comună de acces, în suprafață de 184 mp., drept conferit de statutul de coproprietar al acestui teren;
- pe de altă parte, nici capetele 2 și 3 din cererea pârâtei nu au fost analizate, în condițiile în care nu rezultă din dispozitiv că au fost admise sau respinse ;
- prin soluția adoptată de tribunal, reclamantei i s-a îngreunat accesul la calea publică și nu s-a realizat distincția între terenul aferent construcțiilor ce este proprietate comună temporară și cel necesar căilor comune de acces, ce este proprietate comună forțată și perpetuă, distincție ce avea implicații asupra soluționării cererilor din cele două dosare ;
- instanța de apel a aplicat greșit legea atât în ceea ce privește recuzarea expertului, cât și nulitatea raportului de expertiză, nulitate invocată prin obiecțiunile aflate la fila 105 dosar apel, motivată de faptul că expertul nu a efectuat nici un fel de măsurători.
- faptul că nu s-a realizat nici o măsurătoare rezultă din schița realizată de un tehnician cadastru, care comparată cu cea realizată de expert M. E. relevă o alte stare de fapt.
Prin decizia civilă nr._ din 31 octombrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr._, s-a admis recursul declarat de reclamanta D. G., împotriva deciziei civile nr. 35 din 16 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul O. – Secția I Civilă, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă P. E., având ca obiect servitute.
S-a casat decizia și s-a reținut cauza spre rejudecare.
În rejudecare s-a dispus efectuarea unei expertize topografice care să răspundă obiectivelor dispuse în decizia de casare și celor formulate de părți, în cauză fiind desemnat expert C. M..
După depunerea raportului de expertiză, întrucât s-au formulat obiecțiuni de ambele părți, instanța de recurs a apreciat necesar completarea raportului și a schiței la raport cu propunerea unor variante de lotizare a suprafeței de teren aflată în indiviziune și verificarea posibilității modificării amplasamentelor căminelor de vizitare și a recondiționării acestora, încât să se poată sista indiviziunea asupra terenului.
Totodată s-a dispus efectuarea unei cercetări locale, probă ce a fost administrată la 26.09.2013, la fața locului fiind prezent și expertul, ocazie cu care s-a încheiat și procesul verbal existent la dosar (fila 118).
Ulterior efectuării cercetării locale, reclamanta prin avocat și, pârâta prin procurator au solicitat instanței un termen de judecată pentru încheierea unei tranzacții, depunând în acest sens și un proiect de tranzacție (filele 132-136 dosar) ce i-a fost comunicat și expertului pentru a întocmi variante de lotizare, răspunsul fiind înaintat prin suplimentul la raport, însoțit de schița anexă la raport.
Față de faptul că părțile nu au înțeles să semneze tranzacția depusă, instanța a procedat la rejudecarea apelului.
Examinând sentința, prin prisma criticilor formulate, având în vedere expertiza efectuată în rejudecare, coroborată cu concluziile cercetării locale, precum și proiectul de tranzacție nefinalizat, Curtea constată următoarele:
Imobilul în litigiu, teren și construcție a fost proprietatea numitelor Kelner O. și P. A., achiziționat de acestea în indiviziune prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1722/22.06.1971 de notariatul de Stat Caracal.
Ulterior, prin actul de partaj voluntar nr.36/12 ianuarie 1981, cele două cumpărătoare partajează voluntar construcțiile, actul de împărțeală fiind însoțit și de un memoriu tehnic, emis de Consiliul Local Caracal – compartimentul proiectare, înscris în care se stabilește și un teren afectat de servitute, în favoarea fiecărei proprietare.
Reclamanta pârâtă D. G. devine proprietara imobilului deținut de Kelner O. conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1949/23 oct.1981, iar pârâta reclamantă P. E. devina proprietara celeilalte jumătăți din imobilul deținut de P. A., prin succesiune legală conform certificatelor de moștenitor depuse la dosar.
Cele două părți din litigiu împreună cu familiile lor, au avut folosința comună asupra terenului amplasat în fața imobilului – casă de locuit și a aleii de acces din . toată lungimea clădirii, în adâncime până la construcțiile proprii situate pe latura de Sud (bucătărie cu beci) magazie și WC-ul, bunuri aflate în proprietatea exclusivă a pârâtei și WC-ul din cărămidă proprietatea reclamantei, existând relații de bună vecinătate între cele două familii până când s-au ivit neînțelegeri între părți, generate de refuzul pârâtei de a-i mai permite reclamantei să folosească același traseu cu piciorul, cale de acces pe lângă clădire.
De asemenea pârâta și-a manifestat intenția de a îngrădi dreptul de acces al reclamantei și de a amplasa construcții pe terenul aflat în folosință comună și totodată schimbarea traseului căii de acces pe lângă gardul amplasat pe latura de Vest.
În urma probatoriilor administrate în rejudecare, Curtea constată că soluția adoptată de instanța de fond în ceea ce privește stabilirea servituții comune în suprafață de 182,04 mp., astfel cum a fost identificată de expertul C. M. și M. E. este corectă, instanța de recurs urmând să confirme acest capăt de cerere justificat de următoarele argumente.
Pe această suprafață există o . bunuri: conducta de apă potabilă ce traversează terenul de la nord la sud, care este făcută cu contribuția comună a reclamantei, a pârâtei, a vecinului din partea de Est, N. N., a vecinului din partea de Sud, P. I. și care alimentează cu apă potabilă din rețeaua orașului casa reclamantei, robinetul de apă al pârâtei aflat pe latura de Est, casa vecinului din partea de Est și casa vecinului din partea de Sud; conducta subterană de canalizare ce traversează terenul de la nord la sud cu contribuția comună a părților din litigiu și vecinului din partea de Est, gura de canalizare cu apometre montate pe cele două conducte descrise mai sus, situate în partea dinspre . dreptul porților mari, cămine de scurgere betonate ce deservesc conductele de canalizare și alimentare cu apă.
Această suprafață de 182,04 mp.ce a fost atribuită părților în cote de ½ se regăsește și în memoriul tehnic (fila 3 dosar) întocmit în anul 1981, cu ocazia partajării imobilului casă de locuit, când cele două proprietare Kelmer O. și P. A. au convenit ca acest teren să reprezinte servitute comună.
Instanța de fond a apreciat corect că ambele părți beneficiată de această servitute în egală măsură și se impune respectarea acesteia cât timp există imobilul și situația de fapt din care s-a născut având în vedere caracterul indivizibil al servituții, fiind o servitute necontinuă și aparentă, conform art.62 alin.2 Cod civil.
Cât privește acțiunea pârâtei reclamante P. E., formulată în acțiunea conexă înregistrată sub nr_, Curtea apreciază că aceasta este întemeiată parțial în ceea ce privește ieșirea din indiviziune asupra suprafețelor de teren de sub construcțiile C1 și C2, proprietatea părților litigante.
Potrivit art.728 alin.1 cod civil din 1864, „Încetarea coproprietății prin partaj poate fi cerută oricând, în afară de cazul în care partajul a fost suspendat prin lege, act juridic ori hotărâre judecătorească”.
Dreptul de a cere partajul aparține fiecărui coproprietar.
Tot așa cum fiecare coproprietar poate să dispună în mod nestingherit de cota sa parte din dreptul de proprietate, tot așa el poate să ceară partajul.
Prin exercitarea acestui drept, fiecare coproprietar își realizează puterea pe care o are cu privire la starea de coproprietate, făcând-o să înceteze, acțiunea de partaj fiind un act de dispoziție juridică întrucât prin această acțiune se modifică sau se stinge o situație juridică preexistentă.
Prin expertizele de identificare dispuse atât la instanța de fond cât și în rejudecare, s-a constatat că suprafața totală de teren din mun.Caracal, ..27 A și 27 B, rezultată din măsurători este de 546 mp., iar față de configurația terenului relevată în memoriul tehnic din 1981, nu au intervenit modificări ale bunurilor imobile construcții ca amplasament.
Suprafața cuprinsă în perimetrul 1-G-12-11 reprezintă . accesul la cele două părți din construcțiile din proprietate, și urmează a fi menținută.
Suprafața cuprinsă în perimetrul D-E-F-5 reprezintă teren liber de construcții în spatele casei, cu dimensiunile de 0,95 m.lățime la stradă, pe o lungime de 28,67 m., care nu poate fi partajată.
Pe suprafața cuprinsă în perimetrul A-B-C-D-11-H-I-J-A sunt amplasate construcțiile C3, C4, C5, bucătărie și magazie din scândură, proprietate P. E. și C6 – WC-ul din zidărie, proprietatea D. G., căminele de vizitare apă potabilă C1 – pârâtă, C2 – reclamantă, căminele de vizitare canalizare C3 – reclamantă.
Singurele suprafețe de teren ce pot face obiectul partajului sunt cele de sub construcțiile C1 și C2, proprietățile părților litigante, ce urmează a fi atribuite, suprafețe pe care de altfel acestea le-au solicitat și în proiectul de tranzacție.
În consecință, apreciindu-se întemeiată în parte acțiunea de partaj, Curtea urmează să atribuie reclamantei D. G. suprafața de teren de 103 mp.pe care este amplasată construcția C2, identificată prin punctele 1,5,6,7,1, iar pârâtei apelante suprafața de 91 mp. pe care se află construcția C1 identificată prin punctele 6, 7, 8, 9, 10, G, F, 6, în schița la raport întocmită de expert C. M., suprafață în care sunt încorporate și cele două suprafețe de-o parte și de alta a verandei notate cu S1 și S2.
Instanța de recurs urmează să confirme raportul de expertiză efectuat de expert M. E. în ceea ce privește evaluarea terenului.
Întrucât valoarea terenului ce se atribuie reclamantei este de 3770,83 lei, iar valoarea terenului ce se atribuie pârâtei este de 3331,51 lei, pentru echilibrarea valorică a loturilor atribuite, obligă reclamanta să plătească pârâtei, cu titlu de sultă, suma de 439,83 lei.
Urmează să se respingă capătul de cerere privind ieșirea din indiviziune a diferenței de teren ocupată de anexele aferente construcțiilor proprietate a părților și de rețelele de utilități și instalațiilor necesare acestor rețele.
Această soluție se justifică prin aceea că părțile au nevoie de acces la propriile construcții și utilitățile comune și impun o obligație a ambelor părți de respectare a modalității de folosință comună a terenului, fără a se crea avantaje personale unuia sau altuia dintre coproprietari.
Asupra acestei diferențe de teren părților vor avea dreptul de a utiliza bunul (ius utendi), adică vor putea săvârși acte materiale de utilizare împreună și în același timp sau succesiv, pentru a exploata normal bunul care face obiectul coproprietății, adică utilizarea servituții de trecere succesiv, de coproprietar, a aleii de beton ce asigură accesul în curtea imobilului, îmbunătățirea construcțiilor provizorii existente, ameliorarea terenului, realizarea de plantații și altele, se vor realiza prin acordul părților litigante.
Față de cele mai sus expuse, urmează a se admite apelul, să se schimbe în parte sentința, să se mențină servitutea instituită prin sentința civilă nr2144/2008 ,să se schimbe în parte acțiunea de partaj, și să se mențină sentința în ceea ce privește respingerea capătului de cerere privind stabilirea punctelor convenționale ce despart proprietățile.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de pârâta P. E. împotriva sentinței civile nr.2144 din 12.05.2008, pronunțată de Judecătoria Caracal în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă D. G..
Schimbă în parte sentința civilă nr.2144/2008, pronunțată de Judecătoria Caracal.
Admite în parte acțiunea de ieșire din indiviziune formulată de pârâta reclamantă în dosar nr._ al Judecătoriei Caracal.
Atribuie în proprietate apelantei pârâte P. E. suprafața de 91 mp. identificați prin punctele 6,7,8,9,10, G, F,6, în raportul de expertiză și schița la raport întocmite de expertul C. M..
Atribuie în proprietate intimatei reclamante D. G. suprafața de 103 mp. identificați prin punctele 1,5,6,7,1.
Confirmă raportul de expertiză întocmit de expertul M. E. în ceea ce privește evaluarea terenului în litigiu.
Întrucât valoarea terenului ce se atribuie reclamantei este de 3770,83 lei iar valoarea terenului ce se atribuie pârâtei este de 3331,51 lei, pentru echilibrarea valorică a suprafeței atribuite, obligă reclamanta să plătească cu titlu de sultă pârâtei suma de 439,83 lei.
Menține servitutea comună de trecere în suprafață de 182,04 mp. cu o lățime la stradă de 3,50 mp. și o lungime de 13 mp. până la robinetul pârâtei P. E. și în continuare până la construcția din zidărie (WC) proprietatea reclamantei D. G..
Respinge capătul de cerere privind ieșirea din indiviziune a diferenței de teren ocupată de anexele aferente construcțiilor, proprietate a părților, și de rețelele de utilități și instalațiilor necesare rețelelor de utilități.
Menține sentința în ceea ce privește respingerea capătului de cerere privind stabilirea punctelor convenționale ce despart proprietățile părților.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Martie 2014.
Președinte,Judecător,Judecător,
M. P. PopescuElena StanMariana M.
Grefier,
V. R.
Red.jud.M.M.
Tehn.MC/4 ex.
Data red.27.03.2014
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 111/2014. Curtea de Apel... | Anulare act. Decizia nr. 87/2014. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
