Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 289/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 289/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 13-02-2014 în dosarul nr. 6104/207/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 289
Ședința publică de la 13 Februarie 2014
Completul compus din:
Președinte: - C. R.
Judecător: - T. R.
Judecător: - M. L. N. A.
Grefier: - S. C.
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta B. D. împotriva deciziei numărul 203/03 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul O. – Secția I Civilă în dosarul numărul_, în contradictoriu cu pârâtele Z. I., DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI O., având ca obiect stabilire program vizitare minor.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns intimata pârâtă Z. I. personal, lipsit recurenta reclamantă B. D., intimata pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI O..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a învederat instanței următoarele: în raport de dispozițiile instanței din ședința publică de la 16 ianuarie 2014, din eroare a fost citată și s-a emis adresă către recurenta reclamantă B. D. în vederea prezentării minorei B. A. V. în vederea audierii în Camera de Consiliu și nu către intimata pârâtă Z. I.; depunerea la dosarul cauzei de concluzii scrise formulate de intimata pârâtă Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului O., prin care a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, înregistrate sub nr. 6533/13.02.2014, precum și împrejurarea că recurenta reclamantă B. D. prin apărător, avocat Sărsan M. C., prin cererea depusă la dosarul cauzei, aflată la fila 14 a solicitat judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Potrivit art. 281 alin. 1 Cod procedură civilă, erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.
Pe cale de consecință s-a dispus rectificarea încheierii de la termenul anterior în sensul că, în mod corect se va menționa că s-a pus în vedere citarea și emiterea adresei către intimata pârâtă Z. I. în vederea prezentării minorei în vederea reaudierii, aceasta fiind audiată la Tribunal în Camera de Consiliu.
În conformitate cu dispozițiile art. 144 Cod procedură civilă, în Camera de Consiliu de la acest termen a fost audiată minora B. A. V., susținerile acesteia urmând a fi consemnate în procesul verbal care va fi atașat la dosarul cauzei.
Intimata pârâtă Z. I. învederat că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind excepții de invocat, alte cereri de formulat, Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Intimata pârâtă Z. I. a arătat că nu este adevărat ce susține recurenta.Consideră că este mai bine pentru fetiță să vină mama în România. A mai arătat că fetița nu vrea să meargă în Italia pentru că nu s-ar simți bine acolo ar fi de acord ca fetița să aibă relații personale cu mama aici în România și speră să fie bine.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1599 pronunțată de Judecătoria Caracal la data de 21 martie 2013 s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta B. D., în contradictoriu cu pârâtele Z. I. și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului O..
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta B. D., criticând-o sub aspectul netemeiniciei.
Apelanta a solicitat stabilirea unui program de vizitare a minorei B. A. V., program în cadrul căruia să aibă posibilitatea ca în perioada vacanțelor de școlare să o preia în reședința sa din Italia.
A considerat că instanța de fond a respins ca neîntemeiată cererea invocând motive de fapt care nu au absolut nicio legătură cu obiectul dosarului, fapt ce duce la prejudicierea interesului suprem al minorei, acela de a lua legătura cu mama sa. Cu toate că și DGASPC O. a precizat în scris poziția față de cererea sa în sensul de a fi admisă.
De asemenea, instanța de fond nu a motivat în nici un fel în cuprinsul sentinței apelate motivele de fapt și de drept care au dus la respingerea cererii sale.
A solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Prin decizia numărul 203/03 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul O. – Secția I Civilă în dosarul numărul_ s-a admis apelul declarat de apelanta reclamantă B. D., CNP_, cu domiciliul ales la Cabinet Avocat Sărsan M. C. cu sediul în Slatina, Județul O., împotriva sentinței civile nr. 1599 pronunțată de Judecătoria Caracal la data de 21 martie 2013, în contradictoriu cu intimații pârâți Z. I., domiciliată în . și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Slatina,cu sediul în Slatina, ., Județul O..
S-a dispus schimbarea sentinței în sensul admiterii în parte a acțiunii apelantei reclamante.
S-a dispus încuviințarea apelantei reclamante de a avea dreptul să o viziteze pe minora B. A. V., născută la data de 14.02.2003 potrivit următorului program: în zilele de 24 - 31 decembrie ale fiecărui an, o săptămână în vacanța de P. și o lună - august - în vacanța de vară.
Vizitele se vor efectua în România, la domiciliul bunicii materne a minorei, intimata pârâtă Z. I..
Pentru a decide astfel, instanța a reținut:
Din înscrisurile depuse în dosarul de fond a rezultat că apelanta reclamantă B. D. CNP_, rezidentă în Italia, în localitatea Sarule, Via Kennedy, 16, este mama minorei B. A. - V. născută la data de 14.02.2003.
Prin sentința civilă nr. 148/01.10.2008 pronunțată de Tribunalul O. s-a dispus stabilirea măsurii de protecție specială pentru copilul B. A. V., născută la data de 14.02.2003, fiica lui Natural și B. D., în sensul încetării măsuri de plasament cu plata alocației la bunicii materni B. N. și I. și instituirea măsurii de plasament cu plata alocației la Z. I. – bunica maternă.
În anul 2010 s-a stabilit filiația față de tată a minorei B. A. V., fiind menționat în certificatul de naștere, ca tată al minorei, soțul reclamantei Amato Giuseppe.
La data de 06.06.2012 reclamanta a formulat cerere înregistrând-o pe rolul Tribunalului O., prin care a solicitat stabilirea unui program de vizitare a fiicei sale în sensul încuviințării luări minorei pe timpul vacanțelor școlare la reședința sa din Italia.
Cererea a fost considerată întemeiată.
Conform art. 401 alin. 1 din Noul cod civil „În cazurile prevăzute la art. 400, părintele sau, după caz, părinții separați de copilul lor au dreptul de a avea legături personale cu acesta”.
Potrivit art. 483 din același act normativ „(1) Autoritatea părintească este ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana, cât și bunurile copilului și aparțin în mod egal ambilor părinți.
(2) Părinții exercită autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia, și îl asociază pe copil la toate deciziile care îl privesc, ținând cont de vârsta și de gradul său de maturitate.
(3) Ambii părinți răspund pentru creșterea copiilor lor minori”.
Conform art. 487 „Părinții au dreptul și îndatorirea de a crește copilul, îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, psihică și intelectuală, de educația, învățătura și pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, însușirilor și nevoilor copilului; ei sunt datori să dea copilului orientarea și sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor pe care legea le recunoaște acestuia”.
Potrivit art. 15 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului „ (1) În sensul prezentei legi, relațiile personale se pot realiza prin:
a) întâlniri ale copilului cu părintele ori cu o altă persoană care are, potrivit prezentei legi, dreptul la relații personale cu copilul;
b) vizitarea copilului la domiciliul acestuia;
c) găzduirea copilului pe perioadă determinată de către părintele sau de către altă persoană la care copilul nu locuiește în mod obișnuit;
d) corespondență ori altă formă de comunicare cu copilul;
e) transmiterea de informații copilului cu privire la părintele ori la alte persoane care au, potrivit prezentei legi, dreptul de a menține relații personale cu copilul;
f) transmiterea de informații referitoare la copil, inclusiv fotografii recente, evaluări medicale sau școlare, către părintele sau către alte persoane care au dreptul de a menține relații personale cu copilul.
(2) Transmiterea informațiilor prevăzute la alin. (1) lit. e) și f) se va face cu respectarea interesului superior al copilului, precum și a dispozițiilor speciale vizând confidențialitatea și transmiterea informațiilor cu caracter personal”.
Conform art. 16 alin. 1 din același act normativ „Copilul care a fost separat de ambii părinți sau de unul dintre aceștia printr-o măsură dispusă în condițiile legii are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu ambii părinți, cu excepția situației în care acest lucru contravine interesului superior al copilului”.
Instanța a observat că în afară de legislația dreptului intern din România dreptul de vizită al părinților la care nu a fost stabilită locuința minorului a fosta analizat pe larg și de jurisprudența CEDO.
Astfel, prin Hotărârea Lafargue contra România din 13.07.2006, Curtea a statuat ca principiu general că, pentru un părinte și pentru copilul său, a fi împreună reprezintă un element fundamental al vieții de familie, chiar dacă relația dintre părinți se destramă.
Totodată, a relevat faptul că procedurile care se referă la autoritatea paternală și la dreptul de vizită, cer un tratament urgent, pentru că trecerea timpului poate să aibă consecințe iremediabile asupra relațiilor dintre copil și părintele care nu locuiește cu el.
Pentru considerentele de fapt și de drept arătate, în conformitate cu dispozițiile art. 296 Cod procedură civilă, tribunalul a admis apelul, a schimbat sentința, în sensul că a admis în parte acțiunea apelantei reclamante.
S-a dispus încuviințarea apelantei reclamante dreptul de a o vizita pe minora B. A. V., născută la data de 14.02.2003 potrivit următorului program: în zilele de 24 - 31 decembrie ale fiecărui an, o săptămână în vacanța de P. și o lună - august - în vacanța de vară.
Vizitele se vor efectua în România, la domiciliul bunicii materne a minorei, intimata pârâtă Z. I..
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta B. D., criticând-o pentru nelegalitate.
Recurenta arată că instanța de apelul a admis apelul recurentei, însă a dispus admiterea în parte a acțiunii în sensul că a încuviințat recurentei dreptul de a o vizita pe minoră, dar la domiciliul bunici materne, intimata Z. I., în România.
Recurenta arată că, în realitate, relațiile dintre aceasta și mama sa Z. I. sunt foarte tensionate, că în anul 2003 a fost izgonită din casă plecând la muncă în Italia și fiind amenințată. Z. I. creează o permanentă stare conflictuală, iar acest fapt o va marca profund emoțional pe minoră, fapt ce contravine interesului superior al copilului.
Recurenta solicită să se aibă în vedere dispoz. art. 15 alin. 1 lit. c din Lg. 272/2004, precum și jurisprudența CEDO prin care se precizează ca principiu general, ca un părinte să fie împreună cu copilul său, fapt ce reprezintă un element fundamental al vieții de familie.
Se mai precizează că în modalitatea admisă de instanța de apel recurenta va putea vizita minora doar cu sprijinul unui executor judecătoresc și al organelor de poliție, întrucât mama sa de bună voie nu va duce la îndeplinire hotărârea judecătorească.
Se solicită admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul de a dispune ca vizitarea minorei să aibă loc la domiciliul recurentei în Italia.
În drept se invocă dispoz. art. 304 pct. 7,8 și 9 C.pr.civilă.
La data de 13.02.2014 DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI O. a formulat concluzii scrise prin care a solicitat admiterea recursului, în sensul modificării deciziei recurate și vizitarea copilului la domiciliul mamei sale în Italia.
La termenul din 13.02.2014, în conformitate cu dispoz. art. 144 ind.1 C.pr.civilă, în Camera de Consiliu a fost audiată minora B. A. V., susținerile acesteia fiind consemnate în procesul verbal încheiat la data de 13.02.2014.
Recursul este nefondat.
Principiul respectării și promovării cu prioritate a interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești, așa cum rezultă din prevederile art. 2 alin. 3 din Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, interpretate în corelație cu reglementările cuprinse în Convenția Internațională de la New York cu privire la drepturile copilului din 20 noiembrie 1989.
Practica CEDO a stabilit, pentru prima oară că, în principiu, relațiile personale ale copilului cu fiecare dintre părinți se păstrează după separarea acestora din urmă ( Cauza Florentino Garcia contra Elveției din 1985). Acela dintre foștii soți care nu locuiește cu copilul trebuie să beneficieze de dreptul de a avea legături cu minorul, cu excepția cazului în care interesul copilului se opune (Cauza Hendriks contra Olandei din 1992).
Respectarea și garantarea tuturor drepturilor copilului se mai realizează conform următoarelor principii: responsabilizarea părinților cu privire la exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești; asigurarea unei îngrijiri individualizate și personalizate pentru fiecare copil; respectarea demnității copilului, potrivit art. 6 din același act normativ.
În considerarea celor mai sus expuse, instanța care analizează cererea având ca obiect stabilirea legăturii cu minorii, este datoare să stabilească în mod obiectiv starea de fapt, să administreze toate probele concludente și apte să furnizeze informații complete și suficiente pentru atingere acestui scop și să analizeze cu deosebită atenție și în egală măsură toate aceste probe propuse de părți, urmând ca în concordanță cu starea de fapt reală să se pronunțe asupra stabilirii legăturii cu minorii pe baza criteriilor adecvate și a elementelor de apreciere consacrate, respectând și promovând în final, principiul interesului superior al copilului.
Criteriile de apreciere sunt următoarele: vârsta copilului, condițiile pe care părintele le poate asigura pentru o bună dezvoltare fizică, intelectuală și morală, atașamentul față de copil și a copilului față de părinte, profilul socio-moral al părinților, interesul și grija manifestate de ei în timp conviețuirii și după despărțirea în fapt, precum și alte asemenea elemente de apreciere, fără a se absolutiza vreunul dintre criteriile avute în vedere.
Potrivit art. I pct.2, alin. 5 lit.b din Lg. 257/2013 pentru modificarea și completarea Lg. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, în determinarea interesului superior al copilului se are în vedere și opinia copilului în funcție de vârsta și gradul de maturitate .
În cauza de față, criticile recurentei ce vizează modalitatea în care instanța de apel a încuviințat recurentei dreptul de a vizita pe minora B. A. V..
Din înscrisurile depuse în dosarul de fond a rezultat că recurenta reclamantă B. D., rezidentă în Italia, în localitatea Sarule, este mama minorei B. A. - V. născută la data de 14.02.2003.
Prin sentința civilă nr. 148/01.10.2008 pronunțată de Tribunalul O. s-a dispus stabilirea măsurii de protecție specială pentru copilul B. A. V., născută la data de 14.02.2003, fiica lui Natural și B. D., în sensul încetării măsuri de plasament cu plata alocației la bunicii materni B. N. și I. și instituirea măsurii de plasament cu plata alocației la Z. I. – bunica maternă. În anul 2010 s-a stabilit filiația față de tată a minorei B. A. V., fiind menționat în certificatul de naștere, ca tată al minorei, soțul reclamantei Amato Giuseppe.
La data de 06.06.2012 reclamanta a formulat cerere înregistrând-o pe rolul Tribunalului O., prin care a solicitat stabilirea unui program de vizitare a fiicei sale în sensul încuviințării luări minorei pe timpul vacanțelor școlare la reședința sa din Italia.
La termenul din 13.02.2014, în conformitate cu dispoz. art. ‚144 ind1C.pr.civilă, în Camera de Consiliu a fost reaudiată minora B. A. V.. Potrivit procesului verbal încheiat la aceeași dată, minora a arătat că are 11 ani, este în clasa a IV-a și locuiește împreună cu bunica și fratele mamei, care o și ajută la lecții. A mai arătat că nu este de acord să meargă în Italia pentru că este mai atașată de bunica sa, care a crescut-o de la 6 săptămâni, iar mama „ a lăsat-o de când era mică”, și că atunci când a venit în România, recurenta nu prea vorbea cu minora și nici nu a dormit cu ea în cameră. Minora a arătat că „ nici nu-și mai aduce aminte de când nu a văzut-o pe mama sa, de ani de zile”, că nu vrea să meargă în Italia pentru că-i este teamă că nu va mai fi adusă înapoi și și-a exprimat în mod hotărât dorința de a rămâne în România. Minora a precizat că dacă mama va dori să o viziteze, să vină în România și acceptă să păstreze legătura cu aceasta, dar așteaptă ca mama recurentă să-i explice personal de ce a lăsat-o la bunica de la 6 săptămâni.
Minora B. A. V. a fost audiată și în fața instanței de apel, încheindu-se procesul verbal din 3 octombrie 2013 și din care rezultă aceeași poziție pe care minora a avut-o în legătură cu faptul că nu dorește să meargă în Italia în vizită la mama sa, că nu a mai văzut-o pe aceasta de când avea 4 sau 5 ani și că este de acord ca mama s-o viziteze în România.
Din cele două procese verbale menționate rezultă în mod clar opinia minorei în legătură cu cererea mamei sale,recurenta-reclamantă. Astfel cum s-a arătat mai sus, în toate cauzele care privesc minorii cel mai important principiu care trebuie respectat este acela al interesului superior al copilului, iar potrivit art. I pct.2, alin. 5 lit. b din Lg. 257/2013 pentru modificarea și completarea Lg. 272/2004 în determinarea interesului superior al copilului se are în vedere și opinia copilului în funcție de vârsta și gradul său de maturitate.
Ori, se poate observa că, în cauza de față, minora audiată are 11 ani, iar din cele consemnate în procesul verbal de la 13.02.2014, precum și cel din 3 octombrie 2013 rezultă fără echivoc faptul că minora nu dorește să aibă legături personale cu mama sa în Italia, ci în România. Din acest procese verbale mai rezultă că minora este puternic atașată de bunica maternă, care a crescut-o de la 6 săptămâni și nu-și mai amintește de când nu a văzut-o pe mama sa, trecând de atunci ani de zile. Curtea constată astfel că între recurentă și minoră nu s-a dezvoltat încă o relație firească mamă-fiică, având în vedere și distanța la care se află una de cealaltă, astfel că între ele nu există încă un atașament .
În aceste condiții, se apreciază că este necesar mai intâi ca recurenta și fiica sa minoră să aibă posibilitatea să-și dezvolte această relație firească, de mamă-fiică. Este însă în interesul superior al minorei ca această relație să se realizeze inițial într-un cadru familiar pentru minoră, în care aceasta nu ar fi stânjenită de nimic, într-un cadru care i-ar conferi siguranță și stabilitate. Ori, acest cadru nu ar putea fi reprezentat decât de domiciliul din România, unde minora a fost crescută de bunica maternă până la această vârstă. A obliga minora, împotriva voinței sale să părăsească acest cadru cunoscut – domiciliul bunicii materne – și să meargă într-o altă țară pentru a o vizita pe mama sa, pe care nu a văzut-o de ani de zile, ar reprezenta o măsură care nu respectă principiul promovării cu prioritate a interesului superior al copilului.
Prin urmare, este necesar mai întâi să se dezvolte această relație mamă-fiică prin vizitele pe care mama recurentă le va face în România. În măsura în care intervin impedimente în realizarea acestui demers se poate apela chiar și la consiliere acordată de specialiști, atât copilului cât și părintelui, potrivit dispozițiilor art 18 alin 4 din Legea nr.272/2004. Ulterior, pe măsură ce recurenta și fiica sa minoră reiau această relație normală, există posibilitatea ca minora să-și viziteze mama în Italia, în măsura în care este de acord cu acest lucru.
Din acest punct de vedere, Curtea apreciază că la acest moment modalitatea optimă privind dreptul recurentei de a –și vizita fiica minoră este cea stabilită de instanța de apel, astfel că sunt apreciate ca neîntemeiate criticile recurentei. În ceea ce privește faptul că bunica paternă, ar avea o atitudine ostilă față de recurentă și că aceasta s-ar opune ca recurenta să o viziteze pe minoră, aceste critici sunt infirmate de către intimata Z. I., care în ședința publică de la 13.02.2014 a arătat că este de acord ca minora să aibă relații personale cu mama sa aici în România și speră ca totul să fie bine.
În orice situație care vizează legătura cu minorii, principiul interesului superior al copilului trebuie avut în vedere nu doar de instanța de judecată, ci în primul rând de părinții copilului, care trebuie să găsească o modalitate cât mai bună pentru copii de a se realiza această legătură, ce reprezintă nu doar un drept al părintelui, ci și un drept al copilului, în vederea asigurării efective și reale a stabilirii unei asemenea legături, în care ambele părți să aibă posibilitatea unei libertăți de exprimare firească a relațiilor părinte-copil și crearea unui climat adecvat pe plan afectiv emoțional.
Față de considerentele de fapt și de drept expuse sun apreciate ca neîntemeiate criticile formulate, astfel că în baza prevederilor art. 312 alin. 1 C.pr.civilă recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta B. D. împotriva deciziei numărul 203/03 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul O. – Secția I Civilă în dosarul numărul_, în contradictoriu cu pârâtele Z. I., DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI O..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 februarie 2014.
Președinte, C. R. | Judecător, T. R. | Judecător, M. L. N. A. |
Grefier, S. C. |
Red.Jud. C.R.
Tehn.I.C./Ex.2/13.03.2014
Jud.Apel/ I.M. S. și
I.B.
J. Fond / V. B.
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
