Strămutare. Sentința nr. 14/2014. Curtea de Apel CRAIOVA

Sentința nr. 14/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 31-01-2014 în dosarul nr. 12/54/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

SENTINȚA Nr. 14/2014

Ședința publică de la 31 Ianuarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. M.

Grefier G. D. L.

Pe rol judecarea cererii de strămutare a cauzei ce formează obiectul dosarului nr._ al Tribunalului Gorj formulată de petentul C. C. O. în contradictoriu cu intimata U. C. B., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic V. I. P. pentru intimata U. C. B..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a depus taxa de timbru și practică judiciară de către petentul C. C. O..

Consilier juridic V. I. P. pentru intimata U. C. B., depune delegația de reprezentare.

La interpelarea Curții cu privire la soluționarea cauzei respectiv dosarul cu nr._ al Tribunalului Gorj, consilier juridic V. I. P. pentru intimata U. C. B., arată că a fost soluționată cauza, la data de 29.01.2014 prin sentința nr.20, punând concluzii de respingere a cererii de strămutare ca rămasă fără obiect.

CURTEA

Asupra cererii de strămutare de față;

La data de 31.12.2013, petentul C. C. O. a formulat cerere prin care a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr._, aflat pe rolul Tribunalului Gorj, la o altă instanță egală în grad, pentru motivul de bănuială legitimă conform art.140 alin.1 Cod proc.civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, în baza art. 140 din Noul Cod de Procedură civilă

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de strămutare a cauzei formulată de petentul C. C. O. în contradictoriu cu intimata U. C. B., ce formează obiectul dosarului nr._ al Tribunalului Gorj.

Pronunțată în ședința publică de la 31 Ianuarie 2014.

Președinte,

I. M.

Grefier,

G. D. L.

G.L. 04 Februarie 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Strămutare. Sentința nr. 14/2014. Curtea de Apel CRAIOVA