Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 473/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 473/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 09-07-2015 în dosarul nr. 3649/55/2011*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 473
Ședința publică de la 09 Iulie 2015
Completul compus din:
Președinte: - C. R.
Judecător: - T. R.
Judecător: - M. L. N. A.
Grefier: - S. C.
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanții U. DE V. "V. G." A. și A. A. împotriva decizie civile numărul 1318 din data de 16 decembrie 2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția I Civilă în dosarul numărul_, în contradictoriu cu pârâta M. L. M., având ca obiect acțiune în răspundere delictuală.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns avocat T. Rebeleș T. A. reprezentându-i pe recurenții reclamanți U. DE V. "V. G." A. și A. A. și avocat P. M. reprezentând-o pe intimata pârâtă M. L. M..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a învederat împrejurarea că termenul a fost acordat observarea întâmpinării și a formulării unui eventual răspuns la aceasta, după care;
S-a învederat că nu mai sunt cereri de formulat.
Nefiind excepții de invocat, probe de administrat, alte cereri de formulat, Curtea, constatând cauza în stare de soluționare a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat T. Rebeleș T. A. reprezentându-i pe recurenții reclamanți U. DE V. "V. G." A. și A. A. a susținut oral motivele scrise de în raport de care a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii apelului și menținerea hotărârii pronunțată de Judecătoria C. ca fiind temeinică și legală.
A susținut că Tribunalul D. nu s-a conformat celor dispuse de Curtea de Apel în faza anterioară, motiv pentru care a și casat la momentul respectiv hotărârea și a dispus rejudecarea de către tribunal. Cererea de chemare în judecată, în fapt, are la bază răspunderea civilă delictuală întemeiată pe Codul civil vechi, întrucât acela era în vigoare la momentul introducerii acțiunii, lucru care presupune o activitate delictuală din partea pârâtei, o legătură de cauzalitate cu un prejudiciu pe care clienții săi trebuie să demonstreze că l-au suferit. În aceste condiții lipsește cu desăvârșire orice fel de tratare a subiectului răspundere civilă delictuală de către Tribunalul D..Nu se face vorbire despre art. 998 – 999 cod civil vechi în ciuda obligativității atât pe codul de procedură cât și din punctul de vedere al deciziei de casare, care spune clar că trebuie să se cerceteze temeiul juridic al cererii și să se ia o decizie în funcție de cerințele pe care această dispoziție legală le consideră importante și necesare. Nu se regăsește acest aspect deloc în sentința pronunțată de Tribunalul D.. Mai multe decât atât, se face direct trimitere la apărare - dispozițiile art.10 din CEDO – o apărare a pârâtei față de solicitarea reclamanților de constatare a faptului că prin activitatea publicistică a pârâtei s-a creat un prejudiciu moral acestora. A mai arătat că în sentința pronunțată de Tribunalul D. se face apologia acestor dispoziții legale, art. 10 din CEDO, însă până a se ajunge la apărările pârâtei, consideră că trebuia să se ia cu fiecare pas și să se cerceteze temeinicia cererii reclamanților din punctul de vedere al dreptului intern, căci aceștia nu și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile CEDO ci pe dispozițiile Codului civil românesc. Lipsesc cu desăvârșire. A mai susținut că, în ciuda a ceea ce decizia curții de apel spunea că trebuie să se aibă în vedere faptul că pârâta nu a scris aceste lucrări în calitate de autor de novele, ci în calitate de rector, respectiv președinte al Universității A. V., pe fondul unei atmosfere de concurență și de tensiuni între universități. Deci pârâta s-a folosit de posibilitatea de a se exprima scris, în public, pentru a-și dovedi o părere personală nu pentru a dovedi faptul că există unele îndoieli, sau singura sa grijă nu a fost ca societatea să fie prezentă în ceea ce se întâmplă între universități, ci să facă publice posibile fapte care să le aducă pagubă morală, în primul rând, dar și materială clienților săi. Consideră că Tribunalul D. nu s-a aplecat asupra acestor probleme deși era obligatoriu.
A arătat totodată că, în condițiile în care nu s-a dovedit niciun fel de intenție solidă din punct de vedere publicistic al pârâtei pentru a face asemenea exprimări și asemenea articole nu poate să nu plătească.
A învederat că cheltuielile de judecată vor fi solicitate pe cale separată.
Avocat P. M. reprezentând-o pe intimata pârâtă M. L. M. a solicitat respingerea apelului formulat în cauză ca fiind nefondat.
A susținut că sub aspect strict procedural, înțelege să pornească de la decizia de casare în care Curtea de Apel C. dă îndrumări tribunalului să analizeze toate articolele. Acesta a fost motivul casării, să se analizeze în parte toate articolele dacă îndeplinesc sau nu condiția faptei ilicite, nicidecum alte motive invocate astăzi în fața instanței.
Din punctul său de vedere, cele susținute atât oral în fața instanței cât și în motivele de recurs nu se circumscriu dispozițiilor art. 304 punctele indicate de către recurenți din Vechiul Cod de procedură civilă aplicabil în cauză.
A mai susținut că, dacă se va trece peste aceste aspecte de procedură, trebuie avut în vedere că Tribunalul D. prin decizia pronunțată în cauză s-a conformat dispozițiilor curții de apel și a analizat începând cu fila 15 a acestei decizii, până la fila 19, articolele presupus ca fiind faptă ilicită. Mai mult decât atât nici susținerea făcută oral astăzi nu corespunde realității, că instanța de apel nu ar fi analizat aceste articole prin prisma dispozițiilor art.998 - 999 din Vechiul Cod civil. În fila 15 a acestei decizii, alin. 6 se începe analiza instanței de apel, conformându-se și celor dispuse și de către curtea de apel în primul ciclu și prin prisma dispozițiilor art. 998-998 Cod civil. Instanța de apel, din punctul de vedere al pârâtei, a procedat bine raportându-se la art. 10 din CEDO, întrucât se știe clar că între dispozițiile interne și dispozițiile din Convenție nu par să existe discrepanțe, astfel că, pornind de la art. 998 – 999, instanța merge și discută raportat la art. 10 din Convenție, raportat la libertatea de exprimare și analizează aceste articole prin prisma dreptului libertății de exprimare și prin prisma justificării ingerinței statului în limitarea sau restrângerea acestui drept de exprimare, raportat la eventualele atingeri aduse demnității persoanei.
A solicitat să se observe că nu sunt identificate pasaje sau expresii jignitoare. Se încearcă, cu rea credință, de către recurenți a fi interpretate anumite exprimări ca fiind jignitoare. În mod corect, și din punctul de vedere al pârâtei legal, spun în aceste motive de recurs, orice articol, orice informație, conform și practicii Curții Europene, trebuie analizate prin existența bazei factuale, dacă aceste articole au o bază factuală solidă, au o bază factuală care se regăsește în realitate. Mai departe de acest lucru sunt interpretări,
A mai susținut că, din punctul de vedere al pârâtei, probațiunea administrată în cauză dovedește existența acestei baze factuale solide, raportat la cele prezentate în articole.
A arătat că există și problema daunelor de drept care nu au fost analizate și instanța de apel a analizat-o, problema daunelor morale ale persoanei juridice prin prisma dispozițiilor aplicabile temporar și unde, spune și instanța de apel, este vorba despre atingeri aduse sediului, emblemei și altor aspecte, nu cele invocate de către recurenta U. de V. "V. G."; abia prin Noul Cod civil se recunosc aspectele invocate de către recurentă, acesta nefiind în vigoare la acel moment. A mai invocat răspunsul la întrebarea nr. 6 din interogatoriu.
A învederat că cheltuielile de judecată vor fi solicitate pe cale separată.
CURTEA:
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea adresată Judecătoriei A. la data de 04.03.2011 și înregistrată sub umărul_, reclamanții U. DE V. „V. G." A. ȘI A. A. au chemat în judecată și personal la interogatoriu pe pârâta M. L. M., solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri în valoarea de 300.000 lei, reprezentând repararea prejudiciului nepatrimonial, cauzat prin insultare, calomnierea și defăimarea prin presă, precum și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces.
În motivarea acțiunii, reclamanții arată că la data de 18.10.2010, în cotidianul "Observator" din A. nr. 3940 a apărut articolul cu titlul "Atitudini - U. " V. G." și " M. T. ", sub semnătura profesor univ.dr.L. M..
Din articol se desprind mai multe calomnii și insulte, în sensul că U. de V." V. G." finanțează așa numita campanie de presă împotriva Universității A. V. și a rectorului acestei, susținând că această campanie ar fi de o mare anvergură și că s-ar lăsa să se creadă că ar fi rezultatul conlucrării unor persoane publice din județul A. și anume G. F., primarul Municipiului A., N. I., președintele Consiliului Județean, Gheorge S., presedintele organizației Județene A. a PDL, bazându-se doar pe niște supoziții, fără a dovedi în mod real cele afirmate, afirmațiile bazându-se pe fapt neadevărate, fiind amestecate numele acestor persoane cu numele U. de V." V. G. și al prof. univ. dr.A. A..
În realitate, articolul Atitudini - U. V. G. și M. T. reprezintă prin el însuși un atac de presă împotriva Universității de V. V. G. A. și împotriva rectorului universității prof.univ. dr. A. A..
Aceasta impută în mod public că relațiile de colaborare pe care le are instituția noastră cu Arhiepiscopia A., prin consilier cultural preot V. P. ar fi de natură nelegală, relații de colaborare care există de peste 20 de ani, întrucât la înființarea instituției a participat și Episcopia A., iar părintele P. V. a fost delegat de către Înalt preasfințitul părinte dr. T. S. -Arhieoiscopul A. să reprezinte Arhiepiscopia A. în structurile instituției de învățământ.
O altă afirmație prin care se încearcă să se defăimeze U. de V. V. G. o constituie sintagma,"fiecare dintre noi își are colaboratorii pe care îi merită", prin care se aduce atingere raporturilor și relațiilor care există între părintele V. P. și U. V. G..
Mai arată că, personal i se impută că ""ar fi rezolvat"" cu d-nul A. M., fost ministru al învățământului, în data de 07.04.2000 să se comunice Universității A. V., hotărârea privind absorbția acestei instituții, fără a preciza despre ce absorbție este vorba, insinuând că lupta pentru bani, lupta pentru studenți, devenind tot mai puțini, înseamnă lupta pentru fonduri și că ar exista aceste declarații ale celor prezenți în biroul prefectului G. N., fără a preciza data prezenței persoanelor în biroul fostului prefect și care sunt aceste cărți monografice UAV.
Consideră că în ceea ce o privește pe pârâta M. L. M., finanțarea broșurii d-nei M. T. de către U. V. G. nu demonstrează că ar exista o legătură infracțională între M. T. și U. privată arădeană sau persoana sa, deoarece editura universității are activitate de sine stătătoare, iar afirmația este o încercare de denigrare a prestigiului universității cu sopul de a o defăima,
Încercările de defăimare și prejudiciere a instituției și a sa personal sunt continuate de către pârâta L. M. și prin articolul Gânduri la o aniversare, publicat în cotidianul Observator din data de 01.11.2010, prin afirmațiile legate de U. V. G. SRl, că a primit numeroase clădiri în zone centrale și ultracentrale, iar Universitate A. V. nu a primit astfel de clădiri și că ar fi devenit universitate prin Hotărârea din 2002
Arată că U. de V. "V. G." din A. are o activitate de peste 20 de ani și a fost înființată prin Legea 240/2002, prin desprinderea acesteia din Fundația Universitară V. G."din A., urmând întreg procesul legal de autorizare și acreditare impus de legislația din domeniul învățământului, privind constituirea universităților private.
În data de 22.11.2010 în cotidianul "Observator" din A. nr. 3965 și nr. 3961/29.11.2010 a apărut articolul cu titlul "Mai poate fi trombonit A. A. " în două serii unde se aducere atingere prestigiului U. de V. " V. G." și cu scopul de a o defăima.
Considerând că primul articol nu i-a fost suficient, pârâta M. L. M. continuă insultarea, calomnierea și defăimarea prin presă și în celelalte două articole apărute în cotidianul "Observator" din A. nr. 5974 din data de 06.12.2010 și nr. 3979 din data de 13.12.2010 unde a apărut articolul cu titlul "Mai poate fi trombonit A. A."", două serii și care au același scop cu articolul cu titlul Atitudini - U."V. G. și M. T." publicat în 18.10.2010, în cotidianul Observator din A., nr.3940 și anume intenția pârâtei de a aduce atingere prestigiului Universității de V." V. G." și de a o defăima., urmărind ca acestea să fie aduse la cunoștință unui tot mai numeros public.
Prin publicarea acestui articol, pârâta M. L. M. a defăimat și prejudiciat U. de V. "V. G." din A. și rectorul acesteia prof. univ. dr. A. A., prezentând fapte total neadevărate, în mod tendențios și defăimător, aducând prin aceasta atingere onoarei și reputației instituției și rectorului acesteia.
Doamna prof.univ. dr.M. L. M. afirmă în articol că U. de V. "V. G." ar fi o societate privată care vinde diplome academice, că nu ar fi avut parte de controale din punct de vedere financiar contabil, insinuând că ar efectua finanțarea unor partide politice, bazându-se doar pe supoziții, fără a dovedi în mod real cele afirmate, dimpotrivă toate afirmațiile acesteia bazându-se pe fapte neadevărate.
Precizează că se enumeră în aceste articole " toți oamenii de bine din preajma lui A. A. "și se reiau acuzațiile nefondate cu privire la presupusa campanie de presă pe care a finanțat-o cu ajutorul oamenilor de bine din preajma sa.
De asemenea reclamanții, A. A. și U. de V. „V. G.” A. arată că pârâta M. L. M. continuă să facă afirmații nefondate pe care nu le poate dovedi și insistă să defăimeze, ori de câte ori are ocazie, încercând să prejudicieze moral, cât mai grav posibil și să acuze de săvârșirea a numeroase fapte neadevărate.
În calitatea sa de profesor universitar doctor, reclamantul A. A. a solicitat daune morale în valoare de 300.000 lei, deoarece în mod intenționat și nejustificat, pârâta prin insultarea sa în presă urmărește să îl discrediteze din punct de vedere social și moral, în fața studenților, a cadrelor didactice, a instituțiilor de stat. Pe lângă faptul că este rectorul Universității de V. „V. G." din A. și președintele Uniunii Universităților Acreditate din România, este academician, membru al Academiei de Științe Medicale din România, bucurându-mă de un înalt prestigiu moral, social și științific în mediul academic din țară și din străinătate.
De asemenea, mai arată că a fost înjosit prin afirmațiile făcute și în fața unor instituții din străinătate, prin faptul că ziarul apare pe internet și poate fi citit de către orice persoană. În calitate de rector reprezint U. de V. „V. G." din A. în numeroase întâlniri bilaterale, cu universități din Europa, cu care avem parteneriate și, de asemenea, față de instituțiile Europene din care fac parte.
Prin aceste afirmații a fost insultat atât el personal cât și U. de V. „V. G." din A. fiind denigrate atât onoarea cât și reputația sa și a Universității, iar ca persoană publică se bucură de o prețuire morală publică, prețuire care se concretizează prin noțiunea de reputație, și care se manifestă prin stimă, considerație și respectul semenilor săi, întrucât reprezintă U. de V. „V. G.", universitate cu renume atât la nivel național cât și la nivel și internațional.
Precizează că reputația dobândită în mediul academic nu trebuie să fie știrbită prin afirmații nefondate și să îi fie atacată persoana cu atribute ofensatoare și defăimătoare. Legea apără reputația persoanei atât sub aspectul bunului renume pe care acesta și l-a câștigat în viața publică, cât și sub aspectul bunului renume pe care și l-a câștigat în viața privată.
Prin urmare apreciază că nimeni nu are dreptul să îi lezeze reputația câștigată în mod efectiv prin meritele sale .
Acțiunea prin care i s-a lezat bunul renume pe care l-a câștigat în mijlocul comunității, adică stima, considerația, respectul de care se bucură din partea celorlalți oameni, toate acestea i-au fost lezate prin afirmațiile făcute de pârâtă, într-un ziar, și pe un site la care orice persoană poate să aibă acces.
De-a lungul anilor pârâta M. L. M. a încercat prin mai multe mijloace să discrediteze, dar toate infracțiunile săvârșite împotriva sa au fost dezincriminate prin lege, iar legea a rămas neconstituțională.
De asemenea reclamantul A. A. a mai arătat că pârâta a atras în activitatea ei de calomniere și Senatul UAV, acțiune împotriva căreia s-a deschis dosarul penal nr. 3546/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria A., care a fost de asemenea soluționat prin neînceperea urmării penale față de membrii Senatului UAV.
Potrivit doctrinei și practicii judiciare răspunderea civilă delictuală poate fi angajată numai dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: fapta să aibă caracter ilicit, existența prejudiciului, vinovăția făptuitorul, legătura de cauzalitate între vinovăție și prejudiciu.
a) Cu privire la caracterul ilicit al faptei arătăm că prin faptă ilicită, în sensul larg se înțelege ilegal, contrar legii de conviețuire socială.
Fapta ilicită constă în acțiunea sau inacțiunea omenească prin care, încălcându-se o normă juridică, se cauzează prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane sau intereselor legitime ale acesteia.
Pârâta M. L. M. a săvârșit o faptă ilicită, prin faptul că a discreditat moral și a încercat să înjosească și să defăimeze atât pe reclamantul A. A. cât și U. de V. „V. G." A..
b)Prin prejudiciu se înțelege rezultatul dăunător, de natură
patrimonială sau nepatrimonială, efect al atingerii sau încălcării drepturilor
subiective și intereselor legitime ale unei persoane, care potrivit legii civile,
generează obligația de reparare în sarcina persoanei responsabile.
Pârâta M. L. M. a cauzat un prejudiciu moral și social, întrucât prin afirmațiile, jignirile și insultele aduse reclamantului A. A. a lezat demnitatea, care a fost încălcată aducându-se atingere onoarei sale și știrbind reputația și încercând să atragă disprețul public față de reclamant cât și față de Universitate, fiind afectat într-un mod foarte grav. Demnitatea este un atribut al persoanei care a fost încălcat, astfel afectându-i imaginea și poziția sa în societate.
c)cu privire la vinovăția faptei pentru ca răspunderea autorului faptei ilicite să fie angajată, este necesar ca fapta să fie imputabilă autorului, ca aceasta acesta să fi avut vreo vină, să fi acționat cu vinovăție.
Vinovăția este acea condiție esențială a răspunderii civile delictuale care constă în atitudinea psihică a autorului faptei ilicite față de faptă și urmările, la
momentul săvârșirii acesteia.
Este evident că pârâta M. L. M. este vinovată și faptele îi sunt imputabile, întrucât din afirmațiile tăcute în mod public se poate observa vizibil că în mod voit a dorit să prejudicieze, mai ales că a făcut-o prin mai multe articole, nu doar prin unul singur.
Vinovăția sau culpa este un element necesar al răspunderii civile delictuale, așa cum rezultă din art. 998-999 Cod civil, care prevăd răspunderea celui „ a cărui greșeală", „imprudență" sau „ neglijență" a ocazionat prejudicial.
d) Raportul de cauzalitate constituie un element esențial al răspunderii civile delictuale menționate de art.998-999 Cod civil prin formularea „ care cauzează altuia prejudiciu", ori „prejudiciu cauzat prin fapta sa". Dreptul victimei la reparare și angajarea responsabilității autorului faptei ilicite se nasc numai în măsura în care se face dovada existenței unui raport cauzal între fapta ilicită și urmările ei păgubitoare. Simpla coexistență a acțiunii sau omisiunii unui subiect de drept (ca fapta ilicită) și a unui prejudiciu nu naște ipso facto obligația de reparație, ci numai în măsura în care se dovedește că fapta ilicită este cauza prejudiciului. Raportul de cauzalitate este un element esențial al răspunderii civile delictuale, alături de faptă și prejudiciu.
În dovedirea acțiunii sunt depuse la dosar: împuternicirea avocațială nr._/13.05.2011, chitanța nr.123/2011 privind taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar, copii conforme cu originalul cu privire la articole din ziarul Atitudini, Observator, depuse la filele 9-28, precizare la acțiune în dublu exemplar, un exemplar fiind comunicat pârâtei, prin apărător, adresa emisă de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
La termenul din data de 25.05.2011, reclamanții U. de V. „V. G. A. și A. A., prin apărător au formulat precizare la acțiune prin care solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 100.000 lei către reclamanta U. de V. „V. G. A. și 200.000 lei către reclamantul A. A., iar cu privire la excepția insuficientei timbrări invocate de către pârâtă prin întâmpinarea depusă solicită respingerea acesteia ca netemeinică.
De asemenea, pe fondul cauzei solicită admiterea acțiunii, ca întemeiată, întrucât sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale pentru tragerea la răspundere a pârâtei M. L. M., fapta generatoare de prejudiciu constând tocmai în aceea că pârâta, în calitate de redactor a publicat, în mod repetat în presă, articole în care aduce acuzații în mod explicit la adresa prof.univ. dr. A. A., iar prejudiciul generat este unul de imagine care are ca drept scop denigrarea prestigiului universității, prejudiciul produs prin publicarea articolelor constând tocmai în știrbirea bunei reputații de care se bucură U. de V. „V. G. A., fiind un prejudiciu de imagine care are drept scop discreditarea universității și automat influențarea viitorilor studenți spre a-i orienta spre alte universități, iar pârâta a produs în mod conștient și culpabil un grav prejudiciu de imagine, întrucât dreptul la opinie și la libera exprimare prevăzut în Constituție trebuie exercitat în limitele sale firești, neputând prejudicial drepturile și interesele legitime ale altei persoane.
În apărare, pârâta M. L. M., depune la dosar: împuternicirea avocațială nr.12/06.04.2011, întâmpinare în dublu exemplar, un exemplar comunicându-se reclamanților, prin apărător.
Pârâta M. L. M., prin apărător formulează întâmpinare prin care invocă, pe cale de excepție, inadmisibilitatea acțiunii formulate de către reclamante, deoarece reclamanții nu au stabilit cadrul procesual al acțiunii deduse judecăți, sens în care deși nu ne aflăm în situația procedurală a unei solidarități a celor doi reclamanți aceștia nu au formulat pretențiile solicitate pentru fiecare în parte, solicitându-se obligarea la plata unor despăgubiri în cuantum de 300.000 lei, fără a preciza cuantumul acestora pentru fiecare dintre reclamanți.
De asemenea, invocă excepția netimbrării acțiunii, ca urmare a precizării cuantumului pretenților în mod separat pentru cei doi reclamanți, aceștia urmând a fi obligați la achitarea taxelor de timbru legale, iar pe fond solicită respingerea acțiunii ca neintemeiată și nelegală.
La termenul din data de 06.09.2011, întrucât s-a depus un înscris de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală, în dosarul nr._, prin care s-a admis cererea de strămutare a cauzei formulată de către petenții U. de V. „V. G. și A. A. de la Judecătoria A. la Judecătoria C., cu păstrarea actelor de procedură, instanța a dispus scoaterea cauzei de pe rolul Judecătoriei A. și trimiterea spre soluționare la Judecătoria C..
Cauza a fost înregistrată la Judecătoria C. sub nr._, fiind repartizată la Completul CS2, cu termen de judecată la data de 18.10.2011.
La termenul din data de 18.10.2011, s-a depus de către pârâta M. L. M., împuternicirea avocațială nr.30/15.09.211, precizare la întâmpinare, în dublu exemplar în vederea comunicării reclamanților, prin apărător, la care au fost atașate un set de înscrisuri aflate la filele 11-20, prin care solicită respingerea acțiunii, ca netemeinică, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art 998-999 Cod civil.
Prin încheierea din data de 18.10.2011, s-a admis excepția nelegalei compuneri a completului de judecată, fiind înaintată prezenta cauză către compartimentul registratură, în vederea repartizării către un complet specializat în soluționarea cauzelor civile.
Prin procesul verbal din data de 01.11.2011, încheiat de conducerea instanței s-a repartizat ciclic cauza la completul specializat C14 civil, cu termen de judecată la data de 01.11.2011.
Cu ocazia continuării judecății, reclamanții U. de V. „V. G. și A. A., prin apărător depun cerere de probațiune, concluzii scrise.
În susținerea acțiunii, reclamanții U. de V. „V. G.” și A. A., prin apărător, solicită proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorii Țâșcă M. și T. S. .
În apărare pârâta M. L. M., prin apărător, prin care solicită proba cu interogatoriul reclamantului A. A. și proba testimonială cu martorii Ilica A. și Ando A..
La termenul din data de 16 martie 2012, reclamanții U. de V. „V. G. și A. A., prin apărător au solicitat efectuarea unei comisii rogatorie și luarea interogatoriului reclamantului, precum și audierea martorilor propuși prin aceiași comisie rogatorie la Judecătoria A., avându-se în vedere că atât părțile, cât și martorii sunt persoane publice, având o intensă activitate profesională.
La același termen de judecată, în temeiul art.169 alin.2 Cod pr.civilă instanța a admis cererile de administrare a probelor, prin comisie rogatorie, la Judecătoria A., respectiv proba cu interogatoriul reclamantului A. A. și audierea martorilor Țâșcă M., I. A. și Ando A., dispunându-se înaintarea către Judecătoria A. de copii de pe cererea de administrare dovezi prin comisie rogatorie, cerea de chemare în judecată, precizare la întâmpinarea depusă .
Prin adresa nr._/31 mai 2012, emisă de către Judecătoria A. s-a comunicat că s-a administrat, prin comisie rogatorie proba cu interogatoriul reclamantului A. A., precum și proba, constând în audierea martorilor Ando A., Ilica A. și Ț. M., dispuse de către Judecătoria C., fiind atașate în copie interogatoriul luat reclamantului A. A. și declarațiile martorilor Țâșcă M., I. A. și Ando A.
În baza rolului activ, potrivit art.192 pct.5 Cod pr.civilă, instanța a dispus suplimentarea probei testimoniale cu câte un martor pentru fiecare parte, respectiv M. C. pentru reclamanții U. de V. „V. G. și A. A. și Lile R., pentru pârâta M. L. M..
Au fost audiați martorii M. C. și I. R., răspunsurile fiind consemnate în declarațiile luate, declarații atașate la dosar.
Prin sentința civilă nr.1323/25.01.2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea formulată de către reclamanții U. DE V.„V. G." și A. A., în contradictoriu cu pârâta M. L. M., așa cum a fost precizată.
A fost obligată pe pârâta M. L. M. să plătească reclamantei U. de V. "V. G." A. suma de 50.000 lei cu titlu de prejudiciu nepatrimonial - daune morale, plus 3.611 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
A fost obligată pe pârâta M. L. M. să plătească reclamantului A. A. suma de 100.000 lei, cu titlu de prejudiciu nepatrimonial -daune morale.
A fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii și excepția netimbrării acțiuni invocate de către pârâtă M. L. M., în întâmpinarea depusă, ca neîntemaiate.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Potrivit art.998 Cod civil "orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara". Potrivit art.999 Cod civil "omul este responsabil nu numai de prejudicial ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sa sau prin imprudența sa".
Astfel, din dispozițiile legale menționate mai sus, pentru angajarea răspunderii civile delictuale este necesară îndeplinirea următoarelor condiții cumulative: prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, culpa autorului faptei ilicite.
Astfel, instanța a constatat că, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, în cotidianul "Observator" din A. nr.3940 au apărut mai multe articole, cu titlul "Atitudini - U. " V. G." și "M. T. ", sub semnătura profesor univ.dr.L. M..
Prin fapta ilicită, în sens larg se înțelege acțiunea sau inacțiunea omenească prin care încălcându-se o normă juridică se cauzează prejudicii dreptului subiectiv, aparținând unei persoane sau intereselor legitime ale acesteia.
Totodată, prin prejudiciu se înțelege rezultatul dăunător de natură patrimonială sau nepatrimonială, ca efect al atingerii sau al încălcării drepturilor subiective și intereselor legitime ale unei persoane care, potrivit legii civile generează obligația de reparare în sarcina persoanei responsabile.
Instanța a apreciat că, așa cum rezultă din întregul probatoriul administrat în cauză, pârâta M. L. M., prin insultele aduse în presă a urmărit să îl discrediteze din punct de vedere social și moral pe reclamantul A. A. în fața studenților, a cadrelor didactice și a instituțiilor de stat.
Pe lângă faptul că reclamantul A. A. este rectorul Universității de V. „V. G." din A. și președintele Uniunii Universităților Acreditate din România, acesta este și academician, membru al Academiei de Științe Medicale din România, bucurându-mă de un înalt prestigiu moral, social și științific în mediul academic din țară și din străinătate, iar dreptul la opinie trebuie exercitat în limitele sale firești, neputând prejudicial drepturile și interesele legitime ale altei persoane.
Trebuie remarcat și faptul că aceste publicații apar pe internet, putând fi citite de către orice persoană și au un puternic impact mediatic, iar în calitate de rector, reclamantul A. A. reprezintă U. de V. „V. G." din A. în numeroase întâlniri bilaterale, cu universități din Europa, cu care are parteneriate și față de instituțiile Europene din care fac parte.
Legătura de cauzalitate între publicarea unor articole defăimante și prejudiciul de imagine este evidentă, întrucât publicarea unor asemenea informații este de natură să provoace oricărei persoane certe prejudicii morale.
Instanța a apreciat că operează și prevederile art.10 paragraful 2 din CEDO privitor la faptul că exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni, prevăzute de lege care constituie măsuri necesare într-o societate democratică pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești.
În sensul celor reținute mai sus, instanța a admis acțiunea formulată de către reclamanții U. DE V. „V. G." A. ȘI A. A., în contradictoriu cu pârâta M. L. M. ca întemeiată, așa cum a fost precizată și dispune obligarea pârâtei M. L. M. să-i plătească reclamantei U. de V. V. G. A. suma de 50.000 lei, cu titlu de prejudiciu nepatrimonial - daune morale.
Instanța a obligat pe pârâta M. L. M. să plătească reclamantului A. A. suma de 100.000 lei, cu titlu de prejudiciu nepatrimonial - daune morale.
Instanța a respins excepția excepția netimbrării acțiunii invocate de către pârâta M. L. M. în întâmpinare, ca neîntemeiată, întrucât potrivit art.47 Cod pr. civilă" mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte, dacă obiectul pricinii este un drept sau o obligație comună ori dacă drepturile și obligațiile lor au aceiași cauză", motiv pentru care reclamanții au formulat pretenții pe calea unei singure acțiuni, întrucât prejudiciile ambilor reclamanți au fost cauzate ca urmare a aceleiași fapte săvârșite de pârâtă, respectiv publicarea în repetate rânduri de articole denigratoare la adresa Universității de V. V. G. A..
Totodată, instanța a respins și excepția inadmisibilității acțiunii invocate de pârâta M. L. M. în întâmpinarea depusă, ca neîntemeiată, întrucât prin precizarea la acțiune formulată de către reclamanții U. de V. „V. G." A. și A. A., aceștia au precizat clar pretențiile formulate, pe calea unei singure acțiuni, întrucât prejudiciile ambilor reclamanți au fost cauzate tocmai ca urmare a aceleiași fapte săvârșite de pârâtă
În baza art.274 Cod pr.civilă, instanța a dispus obligarea pârâtei M. L. M. să-i plătească reclamantei Uiversitatea de V. „V. G.”A., suma de 3.611 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta M. L. M., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Prin decizia civilă nr. 545/13.12.2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, s-a admis apelul declarat de pârâta M. L. M., împotriva sentinței civile nr. 1323 din data de 25.01.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți A. A., și U. DE V. "V. G." A..
A schimbat, în parte, sentința civilă apelată, în sensul că:
A respins, ca fiind neîntemeiată, cererea în răspundere civilă delictuală, formulată și precizată la 25.05.2011 de reclamanții A. A. și U. de V. "V. G." din A., împotriva pârâtei M. L.-M..
A menținut dispozițiile sentinței apelate privind excepțiile procesuale.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că,
1. Asa cum corect a susținut apelanta, hotărârea instanței de fond este nemotivata.
Sub acest aspect, Tribunalul a reținut ca neprezentarea raționamentului precis, just, întemeiat, care a condus la luarea hotărârii, prin raportare la norma de drept obiectiv pretins încălcata sau la dreptul subiectiv pretins vătămat, face ca sentința sa nu fie motivata.
Instanța de fond nu a precizat concret in ce consta fapta ilicita săvârșita de către apelanta si nu a prezentat argumentele pentru care a considerat ca aceasta ar fi săvârșit o fapta ilicita.
Motivarea clară, convingătoare și pertinentă a hotărârii constituie o garanție pentru părțile din proces în fața eventualului arbitrariu judecătoresc și singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar
Motivarea unei hotărâri presupune ca aceasta sa cuprindă “motivele de fapt si de drept … pentru care s-au înlăturat cererile părților” (art. 261 alin 5 C.pr.civ.), mai precis, prin considerente trebuie sa respingă si apărările părții ce a căzut in pretenții, aducându-se contraargumente.
In speță, motivarea instanței de fond se limitează la o transcriere a definiției răspunderii civile delictuale si la precizarea ca din probatoriul administrat a rezultat săvârșirea faptei de către apelanta, continuarea motivării reprezentând o preluare identica a motivării acțiunii introductive (fila 7 dosar fond), fiind păstrata inclusiv exprimarea la persoana întâi folosita de reclamant ("bucurandu-ma de un inalt prestigiu moral …).
Niciunde in cuprinsul motivării nu sunt precizate probele care au format convingerea instanței de fond si nici cele care au dus la înlăturarea apărărilor paratei, astfel cum acestea au fost precizate in completarea întâmpinării (fila 10 dosar fond)
2. Analizând temeinicia hotărârii apelate, prin prisma probatoriului administrat, Tribunalul a constatat următoarele:
Conform Codului civil în vigoare de la 1 octombrie 2011, răspunderea delictuală este reglementată de art. 1349 care stipulează la alineatul (1) că „Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane”, iar alin. (2) al aceluiași articol prevede că “Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral”
Doctrina juridică, cu referire îndeosebi la dispozițiile art. 998-999 din vechiul cod civil, a apreciat că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ câteva condiții, respectiv:
a) existența unui prejudiciu, în considerarea faptului că nu poate exista răspundere civilă delictuală dacă nu s-a produs un prejudiciu;
b) existența unei fapte ilicite, numai o faptă ilicită putand să atragă după sine răspunderea civilă delictuală;
c) existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu,
d) existența vinovăției.
În ceea ce privește proba elementelor răspunderii civile delictuale, potrivit principiului general, sarcina probei referitoare la existența elementelor răspunderii civile delictuale revine victimei prejudiciului (deoarece ea este cea care reclamă ceva în fața justiției), fiind admisibil orice mijloc de probă, inclusiv proba cu martori, întrucât este vorba de dovedirea unor fapte juridice – stricto sensu.
In privința existentei faptei ilicite:
În cauza Irlanda contra Regatului Unit (1978) Curtea a statuat cu valoare de principiu că un tratament aplicat unei persoane este calificat „degradant” atunci când creează acesteia un sentiment de teamă, de neliniște, de inferioritate, de natură de a o umili și de a o înjosi, eventual de a-i înfrânge acesteia rezistența fizică și morală.
Conform art. 10 alin 2 din CEDO, exercitarea libertății de opinie poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare într-o societate democratică pentru protecția reputației sau drepturilor altora.
Exercitarea libertății de exprimare este subordonată principiului bunei - credințe, astfel încât articolele publicate in presa să ofere informații exacte cu respectarea deontologiei profesionale.
Pentru a „restrânge” exercițiul libertății de exprimare trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
a)să fie prevăzuta de o lege internă publică iar legea să fie previzibilă;
b)să fie luată pentru a proteja una din valorile arătate de art.10 parag.2 din C.E.D.O.;
c) să fie necesară într-o societate democratică,astfel că judecătorul trebuie să argumenteze existența unei astfel de nevoi imperioase de neînlăturat atunci când restrânge în orice mod libertatea de exprimare și libertatea presei.
Pentru a observa dacă o faptă are caracter licit sau ilicit trebuie stabilit dacă făptuitorul era sau nu îndreptățit să acționeze în modalitatea în care a făcut-o. Fiind vorba de libertate de exprimare, trebuie văzut care este interesul public ce ar fi permis publicarea unui anumit articol.
Analizând articolele supuse analizei, Tribunalul a reținut că s-au pus în discuție anumite aspecte de interes public, strâns legate de activitatea desfășurata de U. de V. V. Goldis si de a anumitor persoane, in cadrul acesteia.
D. esențial într-o societate democratică, libertatea de exprimare nu poate fi exercitată dincolo de orice limite.
Ca orice libertate socială, ea presupune luarea în considerare a unor interese de ordin general, cum sunt siguranța națională, integritatea teritorială a statelor, siguranța publică, apărarea acesteia și prevenirea săvârșirii unor infracțiuni, protecția sănătății și a moralei publice, garantarea autorității și imparțialității puterii judiciare, precum și a unor interese de ordin personal și anume reputația și drepturile ce aparțin altor persoane, împiedicarea de a divulga informații confidențiale.
Față de acestea, pentru a intra sub protecția art.10 parag.1 din C.E.D.O. cel care publica un articol in presa trebuie să pună în discuție aspecte de interes public.
În nenumărate cauze, C.E.D.O. (vz. Leempoel și S.A. ED. Cine Revue c/Belgique, parag.68,Tamer c/ Estonie,Recueil 2009-I,paragrf.64) a pus accentul pe necesitatea ca publicarea de informații, de documente ori fotografi în presă să servească interesul public și să contribuie la dezbaterea unor probleme de ordin general.
In privința elementelor care intra sub protecția sa, in Cauza Campamany y Diez de Revenga . c/Espagne,Recueil 2000-XII,p.519), C.E.D.O. a arătat că, întrucât anumite reportaje sau focalizat asupra unor aspecte pur private ale vieții persoanelor nu puteau fi considerate a fi contribuit la vreo dezbatere de interes general pentru societate și prin urmare condamnarea reclamanților a urmărit un scop legitim, respectiv protecția drepturilor altei persoane.
In speță, s-a constatat ca articolele publicate de către apelanta nu vizează aspecte pur private ale vieții reclamantului intimat, dimpotrivă, aspectele relevate fiind de interes general.
Așa cum reiese din analiza articolelor pretins defăimătoare, acestea reprezintă, in esență transmiterea unor judecăți de valoare, a unor opinii si nu prezentarea unor fapte nereale.
Atâta timp cat judecățile de valoare sunt fondate pe un minim de fapte, s-a putut retine ca ele au fost formulate cu buna credința in exercițiul normal al libertății de exprimare.
Apelanta-parata a depus la dosarul cauzei înscrisuri ce reprezintă probele pe care aceasta a înțeles sa-si fundamenteze judecățile emise (acte care fac dovada deținerii de către reclamanta UVVG a mai multor spatii in municipiul A. (filele 125 si următoarele), finanțarea de către aceasta instituție a publicației "Îngeri printre noi", autor M. T. (fapt ce rezulta din adresa comunicata Tribunalului D. la data de 06.12.2013 de catre ., Editura Mirador, dar nerecunoscut de reclamant la interogatoriul luat la propunerea paratei (fila 27 dosar fond, intrebarea nr. 2).
Faptele reclamate apar astfel ca fiind licite, “comisa” in exercitarea dreptului la libera exprimare si a dreptului a primi si comunica informații, situație in care numai exercitarea abuziva (cu rea credință, adică cu intenție directa) a acestui drept poate antrena răspunderea civila delictuala.
Prin practica si doctrina ce interpretează Convenția Europeana a Drepturilor Omului s-a statuat ideea ca, deși libertatea de exprimare este un drept recunoscut tuturor cetățenilor, libertatea presei este categoria de discurs cel mai bine aparata, ea constituind un adevărat “câine de paza” al democrației.
Prin deciziile sale, CEDO a statuat ca libertatea presei presupune dreptul de a recurge la o doza de exagerare, provocare și de a utiliza expresii care ar putea să fie considerate drept polemice sau chiar lipsite de măsură pe plan personal si transmiterea de informații in termeni violenți ori care ofensează, șochează sau deranjează.
Cu privire la prezentarea informațiilor . presa, aceasta nu trebuie sa aibă precizia faptelor prezentate . acuzare sau o hotărâre judecătoreasca, anumite verificări de detaliu scăpând jurnaliștilor, iar micile inadvertente pot fi corijate prin formularea dreptului la replica.
În privința dovedirii vinovăției, jurisprudența a admis că, dat fiind caracterul subiectiv, intern, al acestui element, dovada sa directă este practic imposibilă, victimei putându-i-se cere să dovedească numai elementele exterioare de comportament, respectiv fapta autorului, caracterul ilicit obiectiv al acestei fapte, legătura de cauzalitate dintre această faptă și prejudiciu, eventualele circumstanțe de loc și de timp, revenindu-i judecătorului sarcina, în virtutea rolului său activ, să reconstituie desfășurarea întregului proces psihic și să deducă existența vinovăției autorului faptei ilicite.
F. de faptul ca apelanta-parata a dovedit, privitor la fiecare aspect considerat incriminator, faptul ca s-a avut in vedere o solida baza factuală, o susținere logica si documentara, instanța constata lipsa unuia din elementele răspunderii civile delictuale, respectiv, vinovăția.
Mai mult decât atât, obligația generală de a nu aduce atingere drepturilor și intereselor legitime ale celorlalți este o obligație de rezultat, fiind evident că atunci când se săvârșește o astfel de faptă, vinovăția există, în lipsa unor cauze exoneratoare, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul moral rezultând expres din însăși săvârșirea faptei.
Pentru acordarea unor daune morale este necesar ca cel ce pretinde daune morale să producă un minimum de argumente și indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale i-au fost afectate.
De asemenea, pentru acordarea daunelor morale este nevoie de existența unor elemente probatorii adecvate, de natură să permită instanței găsirea unor criterii de evaluare a întinderii acestora, nefiind suficientă libera exprimare a instanței, bazată pe gradul de percepere de către aceasta a universului psihic al fiecărei persoane.
Sub acest aspect, însăși Curtea Europeana a Drepturilor Omului, în practica sa, atunci când se pronunța asupra cererilor de acordare a daunelor materiale, a rambursării costurilor si cheltuielilor de judecata, arata ca "aceste cheltuieli trebuie sa fi existat în mod real, sa fie în mod necesar suportate si sa aibă o suma rezonabila."
Este important de reținut, totodată, faptul ca instanța europeana (CEDO) tratează diferit, fata de persoanele particulare obișnuite, doua tipuri de litiganti: oamenii politici sau personalitățile publice, ca reclamanți, si criticii acestora, in special ziariștii, ca pârâți.
. la discursul politic, Curtea considera ca libertatea discursului politic si a dezbaterilor politice este extrem de importanta pentru prezenta unor standarde democratice si a civilizației europene bazata pe pluralism politic.
Instanța europeana tinde sa admită faptul ca, chiar daca o dezbatere politica poate sa decada ușor in atacuri la persoana si insulte, acest fapt este considerat un rau necesar pentru protejarea obiectivelor unei societăți democratice.
Curtea afirma in aceeași nota ca exista anumite categorii de persoane, politicienii in primul rând, care trebuie sa suporte, din cauza funcției lor, limite ale drepturilor atașate persoanei lor mult mai ridicate decât in cazul unui simplu particular.
Mai mult, doctrina a observat ca, daca afirmația litigioasa este exprimata prin intermediul presei, nu se pot cenzura decât acuzațiile extrem de grave.
Instanța a apreciat ca, in situația existentei unui real conflict intre cele doua universități si reprezentanții acestora, concretizat prin publicarea in presa a anumitor articole de către fiecare dintre părți, acestea si-au asumat, practic, deplasarea dezbaterilor pe aceasta tema in spațiul public, asumându-si eventualele consecințe.
S-a apreciat ca, in speța, reclamantul, in calitatea sa de rector si reprezentant al unei instituții de învățământ superior, este o persoana publica, asumându-si aceasta calitate in mod conștient si înțelegând sa si beneficieze de ea, situație in care dreptul publicului la informație, este prioritar dreptului reclamantului.
In jurisprudența Curții s-a arătat ca particularii si asociațiile private se expun unui control minuțios atunci când coboară in arena dezbaterii publice (Jerusalem c. Austriei), si in consecință trebuie sa facă dovada unei mai mari tolerante fata de criticile formulate de opozanții lor cu privire la obiectivele lor si la mijloacele folosite pentru atingerea acestora (Paturel c. Frantei).
De asemenea, ., Curtea a considerat ca o persoana ce fusese numita expert . către Guvern si care discutase in mod repetat in presa o anumita problema, intrând astfel in arena publica, trebuia sa aibă o toleranta mai mare fata de criticile ce-i erau aduse (Arbeiter c. Austriei).
Nu s-a putut face abstracție in speță de articolele publicate de universitatea reclamanta, anterior datei de 18.10.2010, respectiv, la data de 31.07.2009, la adresa apelantei – filele 86-91 apel), articole care folosesc un ton cel puțin la fel de incisiv ca cel folosit de parata, apreciat ca fiind defăimător de către reclamanta.
In ceea ce privește protecția oferita de articolul 10 din Convenție, Tribunalul retine ca acesta, in sine, nu interzice discutarea sau diseminarea informației primite chiar daca exista suspiciuni puternice ca aceasta informație nu ar fi adevărată, o alta soluție privind o persoana de dreptul de a-si exprima opiniile si părerile despre afirmații făcute in mass-media si constituind o restrângere nerezonabila a libertății de exprimare (Salov c. Ucrainei).
După cum in mod justificat a statuat doctrina( C-tin S., C. B., D. civil. Teoria generala a obligațiilor, ed. a VIII-a, Ed. All B., Bucuresti, 2004, p. 191)., cel care exercita prerogativele pe care legea le recunoaște dreptului sau subiectiv nu poate fi considerat ca acționează ilicit, chiar daca prin exercițiul normal al dreptului sau au fost aduse anumite restrângeri ori prejudicii dreptului subiectiv al altei persoane.
Exercitând in mod normal dreptul statuat de Constituție, acela la libera exprimare, in privinta apelantei devine incident principiul latin "qui suo iure utitur neminem laedit" (cel ce uzează de dreptul său nu lezează), in virtutea caruia exercitarea unui drept va fi considerată abuzivă doar atunci când dreptul nu este utilizat în vederea realizării finalității sale, ci cu intenția de a vătăma o altă persoană sau contrar bunei-credințe.
Așa fiind, s-a constatat ca nu a fost făcuta dovada săvârșirii de către apelanta a vreunei fapte ilicite de natura a atrage răspunderea sa civila delictuala.
Nu este întrunita in speță nici condiția ca prejudiciul sa existe si sa nu fi fost reparat (compensat).
Ca orice condiție a răspunderii civile delictuale si aceasta importanta condiție trebuie dovedita atât sub aspectul existentei, cat si a cuantumului, existenta prejudiciului moral nefiind evidenta in speta.
In prezenta cauza, reclamantul intimat nu a evocat care sunt rezultatele concrete, efective ale faptelor pretins ilicite, singurul efect afirmat – scăderea prestigiului sau profesional, nefiind dovedit.
S-a reținut astfel ca acesta este in continuare cadru universitar si ocupa aceeași funcție de conducere in cadrul UVVG, articolele publicate de intimata neavând vreo repercusiune asupra vieții profesionale a reclamantului-intimat.
În literatura de specialitate s-a apreciat ca, in ceea ce privește despăgubirile pentru repararea prejudiciilor morale, acestea sunt dificil de stabilit, în absenta unor probe materiale judecătorul fiind singurul care, în raport de consecințele suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală. Cât privește întinderea prejudiciului este evident că aceasta nu poate fi cuantificată potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât în funcție de împrejurările concrete ale spetei, statuând în echitate, instanța a acordat despăgubiri apte să constituie o satisfacție echitabilă.
Tot sub acest aspect, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în cauza Tolstoy Miloslovsky c. Regatul Unit, că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora.
In referire la cuantumul prejudiciului, CEDO a apreciat ca acordarea de despăgubiri cu titlu de daune morale . de ridicat reprezintă o ingerință nepermisa in libertatea de exprimare, cum si nivelul relativ ridicat al despăgubirilor reprezintă de asemenea o ingerință in libertatea de exprimare ce nu este necesara ..
Cuantumul despăgubirilor acordate de instanța de fond este nejustificat, sub acest aspect, teoreticienii dreptului (in speța, prof.univ. L. P.), arătând ca “asemenea sume trebuie sa aibă strict efecte compensatorii, fără a transforma in amenzi excesive pentru autorii daunelor si nici in venituri nejustificate pentru victime”.
In ceea ce privește acțiunea formulata de reclamanta U. de V. V. Goldis, Tribunalul a constatat ca, deși instanța de fond a admis acțiunea formulata de aceasta, din cuprinsul hotărârii lipsesc cu desăvârșire considerentele care au dus la pronunțarea acestei hotărâri.
Problema acordării daunelor morale unei persoane juridice a fost dintotdeauna controversată.
Pe tărâmul art. 54 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954, o parte a doctrinei admitea că sunt supuse reparației și prejudiciile cauzate ca urmare a încălcării drepturilor sale cu conținut neeconomic.
Domeniul drepturilor nepatrimoniale recunoscute persoanelor juridice este restrâns la acele drepturi subiective pe care persoana juridică le poate avea potrivit legii. Persoana juridică poate invoca, spre exemplu, nesocotirea dreptului la denumire, sediu, emblemă, marcă de fabrică.
In speță, nu s-a făcut dovada atingerii aduse vreunuia din aceste elemente prin publicarea articolelor de către parata.
Nu s-a putut aprecia de către instanța ca universitatea reclamanta a suferit un prejudiciu ca urmare a scăderii numărului de studenți, înscrisurile prezentate la filele 95-100 dosar făcând dovada faptului ca numărul de studenți ai universității este unul fluctuant, fără insa a se putea concluziona, in lipsa prezentarii de catre reclamanta a cifrei de școlarizare ( a numărului de locuri alocat fiecărei facultăți/an de învățământ) ca scăderea numărului de cursanți se datorează articolelor publicate de către parata-apelanta. In plus, s-a constatat ca numărul de studenți înscriși la aceasta universitate a crescut ulterior publicării articolelor de către apelanta, la data de 18.10.2010 (in anul 2011-2012 universitatea a avut un număr de 2518 studenți, iar in anul 2012 -2013 – 3776)
In alta ordine de idei, s-a reținut ca instituția concurenta – U. "A. V." din A., se confrunta cu o scădere importanta a numărului de cursanți, astfel cum reiese din adeverința nr. 2109/22.10.2013 emisa de aceasta unitate de învățământ.
D. urmare, fata de aceste aspecte, Tribunalul a reținut ca in speță nu s-a făcut dovada prejudiciului suferit de către reclamanta U. de V. V. Goldis A., astfel ca nu se justifica acordarea in favoarea acesteia a vreunei sume cu titlul de dauna morala.
Constatând astfel ca, in speță, nu s-a făcut dovada întrunirii condițiilor necesare angajării răspunderii civile delictuale, respectiv: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, existența vinovăției, Tribunalul a apreciat ca acțiunea reclamantelor este nefondata, și a fost respinsă ca atare.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs U. de V. „V. G.” A. și A. A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia civilă nr.1014/20.06.2014 pronunțată de Curtea de Apel C. a fost admis recursul declarat de recurenții-reclamanți U. de V. „V. G.” A. și A. A. împotriva deciziei civile nr. 545/13.12.2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă M. L. M..
A fost casată decizia și trimite cauza spre rejudecare în apel, la Tribunalul D..
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii care vizează prin conținutul său nerespectarea prevederilor art. 261 alin. (5) C. proc. civ .
Aceste dispoziții prevăd că hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Observând considerentele deciziei criticate se constată că acest motiv este fondat, deoarece hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină; astfel, trebuie analizat cu privire la fiecare faptă în parte - pe care recurenții reclamanți o consideră prin cererea introductivă că ar fi creat prejudicii - în ce măsură este de natură a întruni toate condițiile pentru a atrage răspunderea civilă delictuală a intimatei pârâte.
Curtea constată că prin acțiunea înregistrată la data de 04 03 2011, reclamanții U. de V. „V. G.” A. și A. A. au chemat în judecată pârâta M. L. M., solicitând să fie obligată la plata unor despăgubiri pentru prejudiciul nepatrimonial cauzat prin insultarea, calomnierea și defăimarea prin presă.
Au susținut reclamanții că, în cotidianul ,,Observator” din A., au apărut mai multe articole sub semnătura pârâtei, profesor universitar doctor M. L. M., în care se fac afirmații defăimătoare la adresa reclamantului A. A. și la adresa Universității de V. V. G., astfel:
- la data de 18.10.2010, în cotidianul "Observator" din A. nr. 3940 a apărut articolul cu titlul "Atitudini - U. V. G." și " M. T. ", sub semnătura profesor univ. dr. L. M., din care se desprinde ideea că U. de V. "V. G." ar finanța o campanie de presă împotriva Universității A. V. și a rectorului acestei, susținând că această campanie ar fi de o mare anvergură și că s-ar lăsa să se creadă că ar fi rezultatul conlucrării unor persoane publice din județul A. și anume G. F., primarul Municipiului A., N. I., președintele Consiliului Județean, Gheorge S., presedintele organizației Județene A. a PDL;
- aceasta a susținut că relațiile de colaborare pe care le are U. de V. V. G. cu Arhiepiscopia A., prin consilier cultural preot V. P. ar fi de natură nelegală;
- o altă afirmație prin care se încearcă să se defăimeze U. de V. V. G. o constituie sintagma "fiecare dintre noi își are colaboratorii pe care îi merită";
- i se impută că ""ar fi rezolvat"" cu d-nul A. M., fost ministru al învățământului, în data de 07.04.2000 să se comunice Universității A. V., hotărârea privind absorbția acestei instituții;
- la data de 01.11.2010, în cotidianul Observator s-a publicat articolul „Gânduri la o aniversare” în care s-a afirmat că U. V. G. SRL a primit numeroase clădiri în zone centrale și ultracentrale, iar Universitate A. V. nu a primit astfel de clădiri și că ar fi devenit universitate prin Hotărârea din 2002 ;
- în data de 22.11.2010 și data de 29.11.2010, în cotidianul "Observator" din A., nr. 3965 și nr. 3961 a apărut articolul cu titlul "Mai poate fi trombonit A. A. " în două serii;
- în cotidianul "Observator" din data de 06.12.2010, nr. 5974 și din data de 13.12.2010, nr. 3979, a mai apărut articolul cu titlul "Mai poate fi trombonit A. A."", două serii, în care s-a afirmat că U. de V. "V. G." ar fi o societate privată care vinde diplome academice, că nu ar fi avut parte de controale din punct de vedere financiar contabil, insinuând că ar efectua finanțarea unor partide politice.
Recurenții au precizat că se enumără în aceste articole "toți oamenii de bine din preajma lui A. A. " și se reiau acuzațiile nefondate cu privire la presupusa campanie de presă pe care a finanțat-o cu ajutorul oamenilor de bine din preajma sa.
Curtea constată că instanța de apel a expus pe larg principiile consacrate de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dar fără nicio referire la afirmațiile arătate în acțiune și considerate a fi defăimătoare pentru reclamanți.
După cum se poate observa, în acțiunea civilă se invocă afirmații defăimătoare, dar unele sunt pentru reclamantul A. A., iar altele vizează prestigiul Universității de V. „V. G.” A..
Instanța de apel, având în vedere caracterul devolutiv al acestei faze procesuale și, ținând cont de faptul că a reținut corect că hotărârea primei instanțe este nemotivată, trebuia să procedeze la o judecată în fond a acțiunii, adică să analizeze, în concret, dacă fiecare afirmație reținută prin acțiune îndeplinește toate condițiile de natură a atrage răspunderea civilă delictuală a pârâtei, atât în ceea ce îl privește pe reclamantul A. A., cât și în ceea ce o privește pe reclamanta U. de V. „V. G.”, cu referire concretă la probele administrate, la susținerile și apărările părților, raportate la temeiurile de drept invocate în acțiune, după care urmează a analiza incidența art.10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, paragraful 1 sau 2, după caz.
Curtea reține că, fiind vorba de fapte săvârșite anterior datei de 01 10 2011 (data intrării în vigoare a noului cod civil), trebuiau analizate faptele în raport de dispozițiile art. 998-999 Codul civil de la 1864 și apoi prin prisma limitelor interne și externe a dreptului la liberă exprimare, a calității părților, cadre universitare, și a faptului că este vorba de instituții de învățământ concurente.
Libertatea de exprimare este fundamentul esențial al unei societăți democratice și una dintre condițiile primordiale ale progresului și împlinirii fiecăruia. Sub aspectul conținutului dreptului la libertatea de exprimare, Curtea Europeană a subliniat că acesta cuprinde dreptul de a avea și de a-și exprima opinia, dar și dreptul la informare.
Libertatea de exprimare nu constituie însă o libertate absolută. Exercițiul acestei libertăți este supus unor restrângeri și limitări, iar una din limitele exercitării acestei libertăți este dată chiar de art. 30 alin. 6 din Constituția României, care prevede că libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine.
O altă limită, generală, este dată de art. 57 din Constituția României, care prevede că cetățenii trebuie să-și exercite drepturile și libertățile constituționale cu bună-credință, fără să încalce drepturile și libertățile celorlalți.
Pe de altă parte, art.31 alin. 4 din Constituția României prevede că mijloacele de informare în masă, publice și private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice.
În același sens, art. 10 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale statornicește că libertatea de exprimare, așadar, libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații sau idei „comportă îndatoriri sau responsabilități”.
Este adevărat că jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, este constantă în sensul că limitele criticii acceptabile care dă expresie libertății presei sunt mai largi în privința politicienilor și demnitarilor, decât în cazul cetățenilor obișnuiți, dar în speță, niciuna din părți nu este contestată în virtutea calității sale de om politic, așa cum în mod eronat s-a reținut de către instanța de apel.
Conchizând, Curtea apreciază că dreptul la opinie și la liberă exprimare, ca orice alt drept, trebuie exercitat în limitele sale firești, neputând prejudicia drepturile și interesele legitime ale celorlalte persoane, iar verificarea acestor aspecte se face de la caz la caz, luându-se în considerare toate circumstanțele cauzei.
În aceste condiții, omisiunea instanței de a analiza toate afirmațiile arătate în acțiune, atât în ceea ce-l privește pe reclamantul A. A., cât și pe reclamanta U. de V. „V. G.” A., echivalează în fapt cu lipsa analizei cauzei printr-un procedeu real și efectiv de stabilire a unei situații de fapt, ca rezultat al unei aprecieri prin raportare la natura cauzei și circumstanțele acesteia.
Față de aceste considerente, Curtea a admis recursul în baza art.312 alin.5 Cod procedură civilă raportat la art.304 pct.7 Cod procedură civilă, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare în apel, la Tribunalul D..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului D. sub nr._, cu prim termen de judecată la 12.09.2014, iar cu ocazia rejudecării nu au mai fost administrate alte probe.
Prin decizia civilă numărul 1318 din data de 16 decembrie 2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția I Civilă în dosarul numărul_ s-a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă M. L. M., împotriva sentinței civile nr. 1323/25.01.2013, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți A. A. și U. DE V. V. G. A..
S-a dispus schimbarea în parte a sentinței, în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii în răspundere civilă delictuală formulată de reclamanți astfel cum a fost precizată la data de 25.05.2011.
S-au menținut dispozițiile sentinței referitoare la soluționarea excepțiilor procesualeExaminând legalitatea și temeinicia sentinței în raport cu motivele de apel invocate și probele administrate se constată că apelul este întemeiat.
Pentru a decide astfel, instanța a reținut:
Așa cum s-a reținut și prin decizia de apel anterioară, nr. 545/13 Decembrie 2013 pronunțată de Tribunalului D., precum și prin Decizia de casare nr. 1014/20 iunie 2014, hotărârea instanței de fond nu a fost motivată de către instanța care a pronunțat-o, nefiind analizate susținerile părților în raport cu probele adminsitrate în cauză, nu s-a arătat în ce constă fapta ilicită săvârșită de pârâtă, care sunt considerentele în temeiul cărora s-a apreciat că fapta pârîtei îmbracă un caracter ilicit și, de asemenea, nu s-au arătat criteriile care au condus la cuantificarea prejudiciului acordat reclamanților.
Cu toate acestea, având în vedere caracterul devolutiv al apelului și faptul că prin cererea de apel formulată la data de 14 Martie 2013 apelanta nu a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, în temeiul art. 297 alin. 1 C.pr.civ. instanța de apel va proceda la rejudecarea în fond a cauzei.
Astfel, s-a constatat că în acțiunea introductivă, reclamanții au susținut că prin articolele publicate în cotidianul Observator din A., pârâta a făcut o . afirmații nefondate și nedovedite, insultătoare și denigratoare, prin care a adus atingere onoarei și reputației lor, i-a discreditat moral, a încercat să îi înjosească și să îi defăimeze, atât pe reclamantul A. A., cât și pe reclamanta U. de V. V. G..
Reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 998-999 C.civ. de la 1856.
Potrivit art. 998 C. Civ. “Orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara”, iar potrivit art. 999 C.civ. “ omul este responsabil nu numai pentru prejudicial ce a cuza prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau imprudența sa ”.
Observând articolele incriminate, instanța a reținut următoarele:
Prin articolul publicat în cotidianul „Observator” din data de 18 Octombrie 2010, la rubrica “Atitudini “, intitulat „ U. V. G. și M. T.” pârâta începe prin a aminti cititorilor “campania de anvergură” desfășurată împotriva sa și a Universității A. V. de către M. T., arătând că niciuna dintre dintre afirmațiile făcute de aceasta din urmă nu a fost dovedită, mai mult, împotriva acesteia s-a dispus începerea urmăririi penale pentru calomnie și insultă.
În același articol, pârâta face o analiză a întrebărilor, a presupunerilor lansate la momentul respectiv în spațiul public și în mediul universitar în legătură cu persoana aflată în spatele campaniei de presă desfășurate de M. T., amintind numele unor oameni politici din A. despre care însă, arată că și-a dat seama că nu aceștia au orchestrat campania de presă, astfel că pârâta și colegii săi au devenit mai atenți în a identifica autorul acelei campanii.
Pârâta a arătat în articol că “tot mai mulți au fost aceia care spuneau că U. V. G. finanțează campania de presă”, iar în dezvoltarea acestei supoziții prezintă o . împrejurări, care în opinia sa, demonstrează legătura existentă între U. de V. V. G. și M. T..
Astfel, s-a arătat că rectorul A. A. a “rezolvat ”cu ministrul de atunci al învățământului, A. M., ca în data de 7 aprilie 2000 să se comunice hotărârea privind absorbția Universității A. V. de către U. de V. V. G.; că broșura Monicăi T. a fost finanțată de U. V. G.; că M. T. este o apropiată a consilierului cultural V. P., iar acesta este un susținător fervent al Universității V. G., înființând un cor al seminarului teologic pentru a susține festivitățile universității private, elevii seminariști fiind îmbrăcați în robele Universității V. G. dorindu-se a da impresia că asitența academină, puțină la număr, îi include și pe aceștia; pârâta arată că nu comentează opțiunea consilierului V. P. pentru U. V. G. și nici colaborarea acestuia cu M. T., fiecare având colaboratorii pe care îi merită.
În finalul articolului, pârâta a menționat numele a patru persoane, cadre didactice și colaboratori ai Universității V. G. despre care afirmă că sunt denigartori și reclamagii la DNA, ANAF, Curtea de Conturi, ARACIS, CNCSIS, Președinșia României, Ministerul Educației etc. și au o legătură nemijlocită cu U. V. G..
Într-un alt articol, intitulat “ Gânduri la o aniversare“ publicat la data de 1Noiembrie 2010 în același cotidian, făcând un instoric al instituțiilor academice care au funcționat de-a lungul vremii în A., pârâta afirmă că U. V. G., care la început se afla în cuplaj cu U. Ecologică și cu Dolfi Drimer, devenită universitate abia prin HG din anul 2002, a primit până la acea dată numeroase clădiri în zone centrale și ultracentrale, pe când U. A. V., instituție de învâțâmânt superior de stat din anul 1990,nu numai că nu a primit imobile, dar și cel care i-a fost atribuit îl folosește doar în proporție de 2/3, restul fiind folosit de alte instituții.
În . 4 articole intitulate “Mai poate fi trombonit A. A.? “, publicate la datele de 22 Noiembrie, 29 Noiembrie, 06 Decembrie și 13 Decembrie 2010 pârâta reia afirmațiile din articolele anterioare, referitoare la acordarea de către consilierii municipali a numeroase spații Universității V. G., arătând că “este meritul lui A. A. că a știut să găsească o “cheie”pentru fiecare votant în consiliul local ”; că U. V. Godiș, prin rectorul ei, A. A. finanțează o întreagă campanie împotriva pârâtei și a Universității în cadrul căreia aceasta activează; că în urma intenției exprimate de ministrul învățământului A. M., ca universitatea de stat să fie absorbită de universitatea privată arădeană, Senatul Universității A. V. a elaborat o strategie care a dus la creșterea numărului de studenți, o bună parte dintre ei venind dinspre U. V. G., dar și din alte zone ale țării, astfel încât, U. V. G., constatând că numărul studenților a scăzut considerabil, a început o campanie de denigrare a Universității A. V., iar A. A. a ajuns să se înconjoare “de nulități cuprinși într-un cor al venerației “, “și tot astfel au început și tromboanele (a se citi laudele) la adresa lui A. A. și de discreditare a noastră (a Universității A. V.-n.r.) “ .
Instanța a constatat că articolele publicate de pârâtă tratează un subiect de interes public, și anume învățâmântul superior din municipiul A., în contextul concurenței între o universitate de stat -U. A. V., al cărei rector era pârâta M. L. M. la momentul publicării articolelor incriminate și o universtiate privată-U. V. G., al cărei rector este reclamantul A. A..
Existența acestei concurențe a rezultat din probele administrate în cauză, respectiv senințele civile nr. 7451/2011 și nr. 5822/2011 ale Judecătoriei A., prin care numiții Tigu V., C. F., T. M. și . au fost obligați la pata de daune morale către pârâta din cauza de față, M. L. M., pentru atingeri aduse onoarei și demnității acesteia, în urma publicării unor articole referitoare la modul în care pârâta a obținut titlurile universitare, la modul în care a fost aleasă în funcția de rector, la gestiunea fondurilor universității pe care o conducea etc.
În același sens, pîrîta a depus la dosar articole semnate de A. D., reprezentantul Biroului de Presă al Universității de V. V. G., prin care se fac afirmații referitoare la nelegalități săvârșite de pârâtă în calitate de rector al Universității A. V., la fapte de corupție săvârșite de aceasta, nereguli în ceea ce privește evaluarea și acordarea gradului de încredere pentru U. A. V..
Articolele publicate de pârâtă au fost așadar, concepute ca un răspuns la afirmațiile și acuzațiile aduse acesteia și Universității A. V. de către persoanele mai sus amintite, despre care pârâta susține că au o strânsă legătură cu U. de V. V. G..
Din probele administrate în cauză a rezultat că aspectele expuse de pârâtă în articolele publicate se bazau pe fapte reale, a căror existență a fost dovedită cu probele administrate în cauză.
Astfel, din înscrisurile depuse la dosar (hotărâri ale Consiliului Local A., contracte de închiriere, extrase de carte funciară) a reieșit că U. de V. V. G. deține imobile în baza unor contracte de închiriere și de vânzare cumpărare încheiate cu Consiliul Local A. și cu societatea care administrează domeniul public și privat al municipiului; în legătură cu acest aspect, pârâta nu a afirmat că atribuirea spațiilor către U. de V. V. G. s-a realizat în mod nelegal, ci face o comparație între cele două universități în ceea ce privește spațiile destinate învățământului atribuite de autoritățile locale, apreciind că Universității de V. V. G. i-au fost facilitate astfel de achiziții, iar prin referirea la actul normativ prin care a fost înființată această universitate, "HG din 2002" pârâta a dorit să scoată în evidență faptul că U. de V. V. G. a fost înființată mult mai târziu decât universitatea de stat, neexistând nimic defăimător prin această afirmație.
În ceea ce privește afirmația referitoare la finanțarea de către Univeristatea de V. V. G. a publicării broșurii Monicăi T. –“Îngeri printre noi”, prin adresa din data de 03.12.2013 .- Editura Mirador răspunde la solicitarea Tribunalului D. menționând că lucrarea “Îngeri printre noi “, autor M. T., a fost livrată către U. de V. V. G. într-un tiraj de 300 exemplare, cu factură, plata făcându-se prin ordin de plată.
Nici cu privire la finanțarea acestei publicații pârâta nu susține că s-ar fi realizat în mod nelegal, ci prin proba administrată a dorit să dovedească realitatea afirmațiilor sale și implicit legătura dintre M. T. și U. de V..
În ceea ce privește relațiile de colaborare pe care le are U. V. G. cu Arhiepiscopia A., prin consilier cultural preot V. P. pârâta nu afirmă că acestea ar fi de natură nelegală, așa cum interpretează reclamanții, ci se face referire la colaborarea dintre consilierul V. P., Unversitatea V. și M. T., în același context în care pârâta apreciază existența unei legături între U. V. G., M. T. și așa numita campanie de presă împotriva sa.
În același sens, pârâta a solicitat proba cu interogatoriul reclamantului și proba cu martori, din interogatoriul reclamantului (întrebarea nr. 4) și din depozițiile martorilor audiați în cauză, Ando A. și I. A., reieșind că publicația Glasul A., în care au apărut articolele jurnalistei M. T., își are sediul într-un spațiu proprietatea Universității de V. V. G..
De asemenea, au fost depuse la dosar extras din monografia "U. A. V. 2000-2001 ", autor L. M., cu referire la mărturiile celor prezenți la întâlnirea cu ministrul învățământului A. M., din data de 7 Aprilie 2000, când s-a adus în discuție absorbția Universității A. V. de către U. de V. V. G., precum și memorii adresate ministrului învățământului de către cadrele diactice ale Universității A. V. referitoare la unirea celor două universități ; aspectul referitor la discuția cu ministrul A. M. asupra fuziunii celor universități a fost confirmat și de martorii M. C. și Lile R..
Martorul T. T. S. a susținut că aspectul relatat de pârâtă în articolele publicate referitor la discuția ministrului A. M. despre fuziunea celor două universități, nu este real; că reclamantul A. A. nu a regizat vreun act îndreptat împotriva universității de stat și nici nu a semnat vreun articol de presă împotriva acestei universități;că în urma articolelor de presă publicate de pârâtă a existat un curent de opinie contrar universității reclamante și i-a fost adus un prejudiciu material prin faptul că mulți tineri nu s-au mai înscris pentru a urma cursurile facultăților acestei universități; că în urma discuțiilor purtate cu reclamantul A. A. a observat că era destul de afectat datorită prejudiciului de imagine creat în urma acestor articole.
A mai arătat martorul că numita T. M. este jurnalist la cotidianul Glasul A., iar aparițiile publicistice ale acesteia nu au fost sponsorizate, ci țin de raporturile de muncă ale acesta cu cotidianul respectiv, iar în ceea ce privește situația spațiilor, a arătat că ambele universități dețin spații în centrul orașului, s-au dat și terenuri în concesiune, autoritățile locale sprijinind învățământul superior.
S-a constatat însă că depozițiile acestui martor nu se coroborează nici cu înscrisurile depuse la dosar, dar nici cu depozițiile celorlați martori și nici chiar cu răspunsurile reclamantului la interogatoriu.
Astfel, martorii Ando A. și I. A. au arătat că faptele și situațiile prezentate în articolele publicate de pârâtă erau de notorietate în opinia publică, ele erau cunoscute sau parțial cunoscute, dar nu au fost redate în presă într-un cadru coerent. Arată martorii că articolele de presă ale pârâtei au apărut în contextul unei stări conflictuale și concurențe reale între cele două universități, care s-au soldat cu o . luări de poziții publice și atitudini referitoare la prestația uneia sau alteia dintre universități, articolele publicate de pârâtă neadăugând nimic la conflictul existent anterior, ci au păstrat o atitudine critică la adresa unor personalități.
Cei doi martori au confirmat susținerile pârâtei din articolele publicate referitoare la legăturile existente între U. V. G. și publicația Glasul A., acest cotidian având sediul . universității, că U. V. G. a investit sume mari de bani în publicitate la acest ziar, la un moment dat punându-se problema preluării publicației de către Universitate; că jurnalista M. T. de la Galsul A. a publicat o carte sponsorizată de U. V. G. și o . cadre didactice de la această universitate au participat la lansarea cărții.
În ceea ce privește . articole intitulate “Mai poate fi trombonit A. A. ? “ acești martori au arătat că aceste articole sunt unele de opinie, titlul este unul publicistic, însă nici în titlu și nici în conținutul articolelor nu se folosește un limbaj suburban, ci unul metaforic pe alocuri, desciptiv, cu calificări decente.
În același sens, martora Lile R. a arătat că prin cele șase articole publicate de pârâtă s-au făcut anumite remarci fără a se aduce ofense sau jigniri reclamantului A. A. ori atingere imaginii Universității V. G..
A mai arătat martora că nu a participat la întâlnirea cu ministrul învâțâmântului Adrei M., întrucât la momentul respectiv nu făcea parte din structurile de conducere ale Universității A. V., dar a auzit că a existat o discuție între cadrele didacticeale în legătură cu fuziunea Universității de V. V. G. și Unversiatea A. V., însă acest lucru nu s-a mai realizat deoarece colegii săi care erau atunci în Senatul Universității A. V. la acea dată nu au dorit acest lucru; că cele șase articole publicate de pârâtă sunt urmarea legăturii care s-a bănuit că există între cei care au scris articole împortiva pârâtei și U. V. G.; a mai arătat că cei care au scris articolele la adresa pârâtei, respectiv domnii Țigu și C. lucrau la U. V. G., iar o carte a unei ziariste a fost publicată de U. V. G., rector fiind reclamantul A. A.. De asemenea, martora a menționat că s-a întâlnit cu cadre didactice de la U. V. G., iar după publicarea articolelor acestea nu i-au spus că imaginea universității ar fi fost afectată .
Martorul M. Cristan a arătat că în perioada 1990-2000 a predat la cele două universități, iar în caliate de primar a căutat să ajute cele două universități; că îl cunoaște foarte bine pe reclamant întrucât în perioada în care martorul a fost primar, reclamantul a fost consilier municipal, astfel că raporturile erau legate nu numai de universitate, ci și de primărie și de buna organizare a orașului; după publicarea celor 6 articole a discutat cu reclamantul și l-a văzut pe acesta îndurerat, fiind nedrept să se întâmple acest lucru, dar cu toate acestea reclamantul nu a spus nimic la adresa pârâtei.
În ceea ce privește impactul pe care l-au avut articolele publicate de pârâtă aprecierile martorului au fost apreciate contradictorii, acesta arătând că apariția acestor articole au dus la scăderea notorietății profesionale a reclamantului, fiind privit cu alți ochi de către colegi, iar pe de altă parte, martorul afrmă că cei care îl cunosc nu și-au schimbat părerea despre reclamant și au avut încredere în acesta; de asemenea, a arătat că persoanele din afară au fost influențate de aceste păreri, însă personal, martorului, terțe persoane nu i s-au plâns de personalitatea reclamantului și de apariția acestor articole.
A mai arătat martorul că într-unul dintre articole s-a făcut afirmația despre o întâlnire la care a participat ministrul A. M., iar reclamantul ar fi pus în discuție fuziunea celor universități sub patronatul Universității de V. V. G.. Absorbția nu s-a realizat nici până în prezent, iar martorului i s-a părut ofensatoare această afirmație, cu toate că a recunoscut că întâlnirea respectivă a avut loc, în anul 2005, când A. M. a avut funcția de ministru.
Toți martorii audiați în cauză au arătat că reclamantul nu a semnat sau publicat vreun articol la adresa pârâte, însă pârâta nici nu susținut un astfel de lucru, ci că în spatele campaniei denigratoare la adresa sa s-ar afla U. de V. V. G., afirmație dedusă din relațiile existente între autorii articolelor și publicația care le-a găzduit în paginile sale, pe de o parte, și U. V. G., pe de altă parte, relații care s-au dovedit reale.
De asemenea, legăturile de natură politică dintre reclamant și persoanele care ocupau funcții publice în administrația locală la acel moment au existat,pârâta nefăcând afirmații cu privire la ilegalitatea unor astfel de legături, reclamantul însuși îndeplinind funcția de consilier local, astfel cum a relatat martorul M. C., iar în răspunsul la interogatoriu reclamantul arată că nu consideră calomnioasă asocierea numelui său cu cea a domnilor Gh. S., Gh. F., N. I..
Față de probele administrate în cauză (înscrisuri și declarații de martori), de contextul în care au fost publicate articolele incriminate, instanța a constatat că afirmațiile pârâtei, aprecierile și conexiunile pe care aceasta le realizează cu privire la diferite fapte, împrejurări și evenimente care au avut loc nu au fost de natură a aduce atingere valorilor reclamate a fi fost încălcate, ci ele se înscriu în limitele exercițiului normal al libertății de exprimare, astfel încât nu au caracter ilicit.
Libertatea de exprimare este un drept consacrat și garantat de articolul 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în raport de care jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și-a adus contribuția la aplicarea și înțelegerea condițiilor și limitelor de exercitare.
Elementele constitutive ale acestei libertăți, așa cum sunt reglementate în art.10 sunt: libertatea de gândire, libertatea de a căuta informații, libertatea de a comunica ideile și informațiile, fără a fi limitat de frontiere și fără nici un amestec al autorităților publice, libertatea de a beneficia de informații și idei pe plan intern și internațional.
De asemenea, jurisprudența CEDO a stabilit că art. 10 garantează și exprimarea artistică, activitățile societăților de radio-difuziune, cinema sau televiziune și bineînțeles presa. Sintetizând, Curtea Europeană a subliniat că libertatea de exprimare cuprinde dreptul de a avea și de a-și exprima opinia, dar și dreptul la informare. O societate democratică se caracterizează prin pluralism, toleranță și spirit de deschidere. De aceea, prin protecția libertății de exprimare, nu se ocrotesc doar acele opinii sau informații primite „favorabil sau cu indiferență, ci și pe acelea care pot să ofenseze sau să șocheze autoritățile statului sau o parte a populației”(Cauza Lingens versus Austria, Hotărârea din 8 iulie 1986).
Libertatea de exprimare are un caracter autonom, în sensul că are o valoare nesubordonată interesului general sau determinată de stat la un anumit moment. Caracterul autonom este o garanție a respectării principiului pluralismului și totodată exclude ingerința arbitrară a statului în actul de creație, informare și exprimare a individului.
Statul are față de exercitarea acestui drept mai multe categorii de obligații: obligația de a se abține de la limitarea libertății de exprimare, în toate formele sale; obligația pozitivă de a asigura exercițiul acestui drept prin garantarea existenței unor mijloace de informare diversificate. În acest sens, statul trebuie să se opună concentrării excesive a presei și să asigure diversitatea mijloacelor de comunicare, a informațiilor și ideilor.
Dispozițiile art.10 alin.2 prevăd că exercitarea libertății de expresie presupune „îndatoriri și responsabilități”. De asemenea, libertatea de exprimare poate fi supusă unor restricții, dar și anumitor formalități sau condiții. Curtea Europeană a apreciat că art.10 poate fi încălcat printr-o largă varietate de măsuri dispuse de autoritățile naționale împotriva persoanelor care și-au exercitat libertatea de exprimare. Aceste măsuri, ce constituie ingerințe din partea autorităților publice, pot consta în: acțiuni civile și penale, confiscarea de bunuri, refuzul de a da autorizații unor publicații sau posturi de televiziune, interdicția de difuzare a unor informații etc.
Pentru a nu constitui încălcări ale art.10, aceste ingerințe trebuie să respecte condițiile impuse de paragraful 2: restrângerea să fie prevăzută de lege, să urmărească un scop legitim, să fie necesară într-o societate democratică pentru realizarea scopului urmărit, ceea ce implică și respectarea criteriului proporționalității.
Constatând așadar, astfel cum s-a arătat mai sus, că afirmațiile pârâtei nu sunt de natură a prejudicia demnitatea, onoarea, prestigiul și reputația reclamanților, neavând caracter ilicit, ci se înscriindu-se în limitele exercițiului normal al libertății de exprimare, instanța apreciază că nu sunt îndeplinite, în mod cumulativ, condițiile generale ale răspunderii civile delictuale pentru a fi antrenată răspunderea civilă pentru fapta proprie și prin urmare, nu se justifică ingerința autorităților în exercitarea dreptului la liberă exprimare al pârâtei.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 296 C.pr.civ. a fost admis apelul și a fost schimbată în parte hotărârea instanței de fond, în sensul că a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea în răspundere civilă delictuală formulată de reclamanți, așa cum a fost precizată, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței referitoare la soluționarea excepțiilor procesuale.
Împotriva acestei deciziiau declarat recurs reclamanții U. DE V. "V. G." A. și A. A., criticând-o pentru nelegalitate . .
În motivele de recurs depuse se arată că în prealabil recurenta înțelege să invoce faptul că prin notele de ședință depuse de intimata pârâtă, la penultimul termen de judecată, în fața Tribunalului D. a solicitat în principal admiterea apelului, anularea sentinței cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanțe, dar prin apelul declarat de apelanta pârâtă M. L. M., aceasta nu a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, iar Tribunalul D. nu s-a pronunțat pe această cerere, admițând doar apelul și nesocotind cererea recurentei de decădere a intimatei pârâte din acest drept de a preciza acțiunea.
Se face un istoric al cauzei și se arată că, părțile se află în prezent în recursul împotriva deciziei pronunțate în rejudecarea apelului reclamantei, iar chestiunile rezolvate în recursul anterior de către Curtea de Apel C., prin dec. 1014/2014 sunt obligatorii potrivit art. 315 alin. 1 C.pr.civilă. Instanța de recurs a statuat că în cotidianul Observator din A. au apărut mai multe articole sub semnătura pârâtei –profesor universitar – în care se fac afirmații defăimătoare la adresa reclamantului A. A. și a UNIVERSITAȚII DE V. "V. G." A.. Prin aceeași decizie de recurs s-a stipulat că instanța trebuia să procedeze la o judecată în fond a acțiunii, adică să analizeze în concret, dacă fiecare afirmație reținută prin acțiune îndeplinește toate condițiile de natură a atrage răspunderea civilă delictuală a pârâtei. De asemenea, se mai arată că în decizia Curții de Apel se dă îndrumare instanței de apel să analizeze faptele în raport de dispoz. art. 998 - 999 Cod civil, ceea ce nu s-a făcut.
Recurenta mai arată că în ceea ce privește fondul cauzei însăși intimata recunoaște că articolele au apărut pe fondul unei concurențe existente între cele două universități arădene și că există o relație tensionată între aceasta și anumite persoane indicate în articole. Intimata nu neagă în mod absolut acuzele ce i se aduc și mai mult a publicat o . de articole pentru a cimenta și sublinia mesajul defăimător pe care dorea să-l transmită.
Se arată că practica CEDO este în sensul că, deși presa are datoria de a transmite informații și idei cu privire la aspectele de interes public, ea nu trebuie să depășească între alte limite pe aceea a protecției reputației altora, invocându-se și dispoz. art. 30 alin.6 și art. 1 alin. 3 din Constituția României. De asemenea, se face trimitere la cauza I. contra României, cauza M. contra României, cauza C. și M. contra României,
Referitor la prejudiciul produs, recurenta arată că intimata pârâtă a produs în mod conștient și culpabil un grav prejudiciu de imagine, existând o legătură de cauzalitate între publicarea unor articole defăimătoare și prejudiciu de imagine, care este unul de natură morală.
Se concluzionează că decizia Tribunalului D. este nelegală, întrucât instanța de apel nu a făcut aplicarea dispozițiilor deciziei de casare nr. 1014 pronunțată de Curtea de Apel C., deși acestea din urmă sunt obligatorii pentru instanțele inferioare ; nu s-a pronunțat pe îndeplinirea sau nu a răspunderii civile delictuale conform dispoz. art. 998-999 C. civil 1864, deși acesta era temeiul juridic pe care se bazează cererea recurentei ; instanța de apel ignoră dispoziția din decizia de casare referitoare la jurisprudența CEDO, făcând în continuare aplicarea aceleiași dispoziții din cuprinsul art. 10 al CEDO ; instanța de apel se transformă în apărătorul reclamantei, făcând corelații pe care aceasta nu le-a făcut și respinge fără justificare o parte din apărările recurentei reclamante ; instanța de apel nu se pronunță pe cererea de apel nu se pronunță pe cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, deși dovada acestora a fost depusă.
Solicită admiterea recursului, modificarea deciziei Tribunalului D.- nr. 1318/16.12.2014, în sensul respingerii apelului ca fiind neîntemeiat.
La data de 26.05.2015 a depus întâmpinare pârâta M. L. M., solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este fondat și se va admite pentru următoarele considerente:
Potrivit art.315 alin.1 C.pr.civilă, în caz de casare, hotărârile instanțelor de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Prin urmare, modul în care instanța de control judiciar a soluționat în speță problema de drept pusă în discuție este obligatoriu pentru instanța de trimitere, iar neconformarea atrage casarea hotărârii, ca fiind pronunțată cu încălcarea legii.
Pe de altă parte, instanța de trimitere mai este obligată să se conformeze și îndrumărilor date de instanța de control judiciar pentru corecta stabilire a situațiilor de fapt, dispunând administrarea de probe și examinând apărările părților, deoarece aceste îndrumărisunt de esența atribuțiilor ce revin instanței de control judiciar, astfel că, la rejudecare, instanța de trimitere trebuie să le dea urmare, ele fiind menite să asigure o corectă soluționare a litigiului.
În cauza de față, recurenții reclamanți U. DE V. „V. G." A. ȘI A. A. au chemat în judecată și personal la interogatoriu pe pârâta M. L. M., solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri în valoarea de 300.000 lei, reprezentând repararea prejudiciului nepatrimonial, cauzat prin insultare, calomnierea și defăimarea prin presă.În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că la data de 18.10.2010, în cotidianul "Observator" din A. nr. 3940 a apărut articolul cu titlul "Atitudini - U. " V. G." și " M. T. ", sub semnătura profesor univ. dr. L. M., iar din acest articol se desprind mai multe calomnii și insulte la adresa acestora.
. Prin sentința civilă nr.1323/25.01.2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea formulată de către reclamanții U. DE V.„V. G." și A. A., în contradictoriu cu pârâta M. L. M., așa cum a fost precizată.
A fost obligată pe pârâta M. L. M. să plătească reclamantei U. de V. "V. G." A. suma de 50.000 lei cu titlu de prejudiciu nepatrimonial - daune morale, plus 3.611 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 545/13.12.2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, s-a admis apelul declarat de pârâta M. L. M., împotriva sentinței civile nr. 1323 din data de 25.01.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, s-a schimbat, în parte, sentința civilă apelată, în sensul că s-a respins, ca fiind neîntemeiată, cererea în răspundere civilă delictuală, formulată și precizată la 25.05.2011 de reclamanții A. A. și U. de V. "V. G." din A., împotriva pârâtei M. L.-M..
Prin decizia civilă nr.1014/20.06.2014 pronunțată de Curtea de Apel C. a fost admis recursul declarat de recurenții-reclamanți U. de V. „V. G.” A. și A. A. împotriva deciziei civile nr. 545/13.12.2013, pronunțată de Tribunalul D..
A fost casată decizia și trimisă cauza spre rejudecare în apel, la Tribunalul D..
Curtea a reținut că instanța de apel nu a intrat în cercetarea fondului deoarece hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină; astfel, trebuia analizată fiecare faptă în parte - pe care recurenții reclamanți o consideră prin cererea introductivă că ar fi creat prejudicii – și în ce măsură fiecare este de natură a întruni toate condițiile pentru a atrage răspunderea civilă delictuală a intimatei pârâte.
Prin decizia civilă numărul 1318 din data de 16 decembrie 2014, pronunțată de Tribunalul D. în rejudecare s-a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă M. L. M., împotriva sentinței civile nr. 1323/25.01.2013, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți A. A. și U. DE V. V. G. A..
S-a dispus schimbarea în parte a sentinței, în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii în răspundere civilă delictuală formulată de reclamanți astfel cum a fost precizată la data de 25.05.2011.
Criticile recurentei din prezentul recurs vizează în principal modul în care instanța de apel a respectat îndrumările deciziei de casare sub aspectul analizei în concret a fiecărei afirmații reținută prin acțiune. Criticile astfel cum au fost formulate se circumscriu unui motiv de nelegalitate a hotărârii raportat la modalitatea în care instanța de apel a respectat aceste îndrumări.
Observând îndrumările instanței de control judiciar din decizia civilă nr.1014/20.06.2014 pronunțată de Curtea de Apel C., se constată că în decizia de casare s-a arătat că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină; astfel că trebuie analizat cu privire la fiecare faptă în parte - pe care recurenții reclamanți o consideră prin cererea introductivă că ar fi creat prejudicii - în ce măsură este de natură a întruni toate condițiile pentru a atrage răspunderea civilă delictuală a intimatei pârâte.
Observând considerentele deciziei 1318 din data de 16 decembrie 2014, se constată că instanța de apel a respectat doar aparent îndrumările deciziei de control judiciar, întrucât a expus pe larg principiile consacrate de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dar fără o referire la afirmațiile arătate în acțiune și considerate a fi defăimătoare pentru reclamanți.
După cum se poate observa, în acțiunea civilă se invocă afirmații defăimătoare, dar unele sunt pentru reclamantul A. A., iar altele vizează prestigiul Universității de V. „V. G.” A..
Instanța de apel trebuia să analizeze, în concret, dacă fiecare afirmație reținută prin acțiune îndeplinește toate condițiile de natură a atrage răspunderea civilă delictuală a pârâtei, atât în ceea ce îl privește pe reclamantul A. A., cât și în ceea ce o privește pe reclamanta U. de V. „V. G.”, cu referire concretă la temeiurile de drept invocate în acțiune respectiv dispozițiile art. 998-999 Codul civil de la 1864, după care urma să analizeze incidența art.10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Analiza făcută din perspectiva Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu poate suplini lipsa de motivare din perspectiva dreptului intern.
Neprocedând în acest mod instanța de apel nu a respectat îndrumările instanței de control judiciar, nu a lămurit pe deplin starea de fapt și nu a analizat fondul cauzei sub toate aspectele .
Potrivit art.261 alin.1 pct.5 C.pr.civilă, hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, în caz contrar aceasta echivalează cu o nemotivare.
Față de dispozițiile legale menționate, se apreciază că nu a fost cercetat fondul cauzei, astfel că, având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse, soluția care se impune în raport de prevederile art. 304 pct.5 C.pr.civilă este aceea de admitere a recursului și casarea deciziei civile numărul 1318 din data de 16 decembrie 2014 a Tribunalului D..
Potrivit dispoz. art. 312 alin. 61 C.pr.civilă, în cazul în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, casarea cu trimitere poate fi dispusă o singură dată. Având în vedere că în cauză s-a mai dispus casarea cu trimitere spre rejudecare tot pentru necercetarea fondului, Curtea apreciază că în cauză devin aplicabile dispoz. art. 312 alin.4 C.pr.civilă, astfel că se va admite recursul ca fondat, se va casa decizia civilă numărul 1318 din data de 16 decembrie 2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția I Civilă în dosarul numărul_ și se va reține cauza spre soluționare.
Se va fixa termen la 24.09.2015.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanții U. DE V. "V. G." A. și A. A. împotriva deciziei civile numărul 1318 din data de 16 decembrie 2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția I Civilă în dosarul numărul_, în contradictoriu cu pârâta M. L. M..
Casează decizia civilă numărul 1318 din data de 16 decembrie 2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția I Civilă în dosarul numărul_ și reține cauza spre soluționare.
Fixează termen la 24.09.2015.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 iulie 2015.
Președinte, C. R. | Judecător, T. R. | Judecător, M. L. N. A. |
Grefier, S. C. |
Red.Jud.C.R.
Tehn.I.C./Ex.3/ 16.07.2015
| ← Fond funciar. Decizia nr. 479/2015. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretenţii. Decizia nr. 455/2015. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
